Cum m-am mutat de 18 ori până acum și ce am învățat din asta

Atențiune! Urmează un traseu amețitor printre case de la țară, camere de cămin, garsoniere infecte, apartamente cu două camere, mansarde și chirii! Nici mie nu mi-a venit a crede de câte ori m-am mutat în viața asta! De cele mai multe ori pentru că nu am avut de ales, am fost dată afară de proprietari sau de gândaci, am fugit din relații sau de gazde dubioase. Dacă stați comod, poftiți de citiți! 🙂

Primele luni din viață i-am petrecut la Iași alături de mama și tata, care erau studenți. Când a devenit prea greu pentru ei să învețe cu mine în brațe, m-au lăsat la bunicii mei, amândoi învățători în satul Izvoare din Neamț. Acolo am deschis ochii spre lume. A fost tare frumos, păcat că am atât de puține amintiri din perioada aceea.

La trei ani m-am mutat la bunicii din oraș, bunica Sofica s-a pensionat să poată sta cu mine.

La șase ani m-am mutat cu mama și tata în apartamentul cu patru camere din Mărăței, Piatra Neamț, la etajul patru. Era atât de frig iarna că una dintre camere avea gheață pe dinăuntru.

Când aveam șapte ani ne-am mutat toți trei în apartamentul nou din centru, în blocul construit de tata și colegii lui. Acolo încă trăiește mama, la Piatra Neamț. Am locuit acolo până la 18 ani, când am intrat la facultate la Jurnalism și m-am mutat la București cu o valiză și două sacoșe de rafie.

Nu am reușit să găsesc loc în cămin în oraș, repartiția de la facultate era în cămin la Măgurele, unde era o glumă să locuiești (am scris aici mai mult).

Așa că m-am instalat în cartierul Bucureștii Noi, în apartamentul de două camere nedecomandate al mătușii mele septuagenare, alături de ea și de verișoara mea. Aveam un pat în dormitorul verișoarei mele. Am rezistat trei luni. Mătușa, deși foarte bine intenționată, era extrem de băgăcioasă și autoritară, îmi era groază să merg seara acasă de la facultate.

M-am mutat pe Bd. Lujerului, într-un apartament de două camere sumar mobilat, am rezistat o lună și un pic. Era frig, auster și ciudat, era un apartament de serviciu al unei rude, bănuiesc că era supravegheat video sau măcar audio (asta era în 1998).

De acolo am plecat pe Drumul Sării, în gazdă, alături de gazdă și de fiica ei, studentă. Aveam un dormitor și acces la baia unică și la bucătărie. Am rezistat șase luni, femeile îmi umblau în lucruri, era ciudat rău. Dar nu-mi permiteam mai mult, le plăteam chirie câteva sute de lei, cam echivalentul bursei mele. Garsonierele erau muuult prea scumpe pentrun mine.

Cu ajutorul unui văr de-al paișpelea, am prins loc în Regie, pe Splaiul Independenței (căminul P1, etajul 2), aveam unul dintre cele patru paturi din cameră, jos, primul pe dreapta. Doi ani, a fost chiar plăcut… Chirie modică, cheltuieli mici. M-am și angajat atunci, mergeam și la facultate, mulți prieteni, citeam mult.

Când a venit vremea licenței, pentru că aveam nevoie de liniște să învăț, m-am mutat în prima mea chirie adevărată, pe Șoseaua Olteniței (Berceni), într-o garsonieră confort doi, împărțeam chiria cu iubitul de atunci. Am rezistat un an, erau foarte mulți gândaci, mizerie mare oricât încercam noi să păstrăm curat… Plăteam 50 de dolari pe lună chiria. Ne rămâneau bani și de țigări, salariul meu era de 75 de dolari pe lună.

După ce m-am despărțit de iubitul cu pricina, m-am mutat pe strada Lacul Plopului într-o garsonieră confort unu, alături de prietena mea cea mai bună. Am stat vreo șase luni aici. Proprietarul ne-a mărit chiria până ne-a obligat să plecăm de pe-o zi pe alta. Voia 150 de euro/lună!

De aceeași bani ne-am mutat doi kilometri mai la periferie, în Militari, pe strada Valea Roșie, apartament de două camere circular, tot cu prietena mea. Ea a plecat prima la casa ei, eu după vreo jumătate de an. În total am stat aici 9 luni.

De aici m-am mutat mai spre centru, pe strada Maior Coravu, în garsonieră confort unu, cu următorul iubit. Am stat jumătate de an.

Apoi m-am mutat cu el pe strada Locotenent Saidac în Crângași, la părinții lui, să strângem niște bani. Am stat acolo doi ani.

M-am despărțit de băiatul din Crângași și am fugit în Aleea Borcea, unde am stat într-o cameră cu chirie în apartamentul închiriat de un bun prieten. Jumătate de an am rămas aici.

Apoi m-am împăcat cu băiatul din Crângași și ne-am mutat împreună în str. Ing. Pisoni, într-o căsuță de pitici, cu tavan jos și două camere foarte mici, plăteam o chirie modică unei rude de-ale lui. Era greu cu banii, dar reușeam să pun ceva deoparte în fiecare lună. Am stat patru luni, apoi am plecat definitiv din casă și din relație.

M-am mutat în str. Câmpia Libertății, chirie 200 de euro pentru două camere nedecomandate, singură. În sfârșit! Am stat aici un an și jumătate.

Apoi m-am mutat cu iubitul actual (care între timp mi-a devenit și soț) pe Bd. Eroi Sanitari, central, la mansardă cu trei camere. Aveam job mai bun, strânsesem bani în anii anteriori, scriam și la câteva reviste. Am stat aici trei ani. Au fost cei mai frumoși! Aici s-a născut și Sofi, în 2012 (mă rog, nu acasă, ea s-a născut la spital, dar aici locuiam când am născut-o).

De aici ne-am mutat la casa noastră, pe str. Ion Neculce, în apartament cu patru camere, cu rate 30 de ani. Am stat acolo nouă ani. Prima noastră casă! În sfârșit nu mai avea cine și cum să mă dea afară din casă!

În ianuarie 2022 ne-am mutat iară, de data asta cu copii și pisică cu tot, în altă țară cu totul. Deși nu-s deloc novice, mutarea asta a fost și cea mai grea. Nu doar pentru că avem infinit mai multe lucruri, ci pentru că de data asta lucrurile sunt serioase. Mult mai serioase. Păcat că eu tot copilă mă simt!

Ah, și mama a fost cu mine de absolut fiecare dată, ca și acum. E talismanul meu norocos!

Mereu am abordat mutările cu entuziasm, mereu s-au mobilizat pe lângă mine oameni cu găleți, mături, mop, am oale pe care le car cu mine de atunci, fiecare nouă schimbare mi-a adus lucruri noi în viață, un nou tip de independență, de maturitate, de înțelegere.

Am învățat că în fiecare loc sunt tot eu, că peste tot pot crește, că e OK să simt frică și îndoială, că mă descurc, că voi fi bine și că oamenii mei dragi rămân cu mine indiferent unde am adresa.

Îmi place să-mi pun lucrurile vechi în locul nou, să cumpăr flori, să construiesc cuibul nou, să mă joc de-a omul mare.

Da, e dureros să părăsești locul vechi (nu și dacă e plin de gândaci) și e cu multă îndoială și teamă (e normal), dar nimic nu începe până nu se termină altceva.

Pentru noi sigur mai urmează cel puțin încă o mutare, însă n-am putere acum să mă gândesc la ea. Încă mai avem lucruri în pod, în saci. 🙂

Vă îmbrățișăm!

Poza de la plecarea din țară, cu copii, pisica și cele două valize

27 Comments

  1. Voiculescu

    Iubesc oamenii pe care nu ii distruge schimbarea. Mi se pare ca ei pot realiza tot ce isi pun in gand.

  2. Little

    Str Ion Neculce: new entry in top 10 google searches of today 😀

    In alta ordine de idei, sunt curioasa ce ati facut cu apartamentul cu pricina: l-ati inchiriat sau l-ati vândut? Nu trebuie sa raspunzi daca nu vrei sa faci public asta..

    Eu m-am mutat de 10 ori in total si mi-a fost din ce in ce mai greu pe masura ce avansam in nr de mutari 🙂 logistic vorbind. Acumulez (si acumulam) o groaza de chestii -oricât sunt de constienta de asta si oricât incerc sa limitez, tot se aduna- si mi-e greu sa triez, sa ma despart de lucruri. Dar presupun ca imi va folosi asta pe post de terapie la urmatoarea mutare. Sau la urmatoarea mare operatiune de sortare-triere 🙂

    • Cristina

      Uau, chiar m-ai facut sa numar mutarile mele, sunt 14 pana acum si ma gandesc ca nu o sa ma opresc aici.

  3. Irina

    Ce formalități a trebuit să faci pt Ciocolata și cum s-a acomodat?

    • Rosu Aprins

      Desi pot Google-i ce acte exact am nevoie…ma intereseasa si pe mine un pic adiacent ce intrebi tu. Ma ingrijoreaza calatoritul cu avionul pt mitzete insa cred ca imi fac prea multe griji :).

      Ati avut-o langa voi in avion pe Ciocolata simpatica? Gandul ca m-ar putea obliga sa o pun la cargo ma ingrijoreaza tare. Decat la cargo mai bine deloc :).

      Multumesc pentru info.

    • Rosu Aprins

      Si da…cum ii e micutei Ciocolate in noua casa? Ma gandesc ca fiind toti impreuna se simte deja acasa :). A mea mitzeta si eu o imbratisam pe a voastra mitzeta!

  4. Oana

    Eu m-am mutat o singura data, atunci cand am plecat la casa mea. Am stat si eu pe o strada pe care ai stat si tu. Dar ce voiam sa spun e altceva. De cand cu conflictul din Ucraina ma bate tot mai tare gandul sa plecam din tara. Oare unul dintre motivele pentru care ati plecat acum are legatura si cu razboiul asta? Am observat din alte postari ca sotul tau e foarte previzibil.

    • buna, la ce te referi cu „previzibil”?
      Si ca sa iti raspund la intrebare: razboiul acesta nu a fost unul din motive, pt ca atunci cand am luat decizia nu erau trupele rusesti unde sunt acum, dar da, in general vorbind proximitatea de Rusia a fost unul din motive.
      Nu suficient ca sa ne determine de unul singur sa plecam, dar a contribuit si el.

      Daca ar fi sa iau acum decizia de plecare, situatia din Ucraina ar avea o pondere mai mare in decizie. Nu cred ca e pericol militar pt romania, dar pe termen mediu cred ca romania va cadea tot mai mult in sfera de influenta (formala sau informala) a Rusiei.

    • gadjodillo

      Cred că a vrut să spună prevăzător.

  5. Lia

    Mie îmi place viața asta nomada, am cu aproape 10 ani mai puțin, iar in lunile următoare urmează a 15 a mutare din viața mea. Ultimele 5 (6 cu tot cu următoarea) s-au desfășurat cu copii cu tot, cel mic, la cei 5 ani ai săi a stat deja in 5 case si urmează a 6 a. Ca să compensam cumva ridicarea frecventa a cortului, avem 2 locuri in care revenim in vacanță de când s-au născut ei. Plus casele bunicilor, care nu s-au mutat niciodată de când au nepoții. Copiilor le place, cu atât mai mult cu cât o singură mutare a fost cauzată de conditii proaste (adică plecarea a fost o fugă de ceva) restul au fost cauzate doar de dorința de mai bine (mai mare, mai aproape de școală). O mutare din țară încă n-am îndrăznit, dar e un gând care tot revine.

  6. Florentina

    Desi am doar 9 mutari la activ si o visez pe cea de-a 10-a, m-au napadit atatea amintiri citind articolul!!! Cate apusuri tumultoase pe deasupra Intercontinentalului din primul an de facultate cand stateam in spatele spitalului Coltea! Si cate dimineti cu soarele in ochi si „Love of my life” rasunand pe toata aleea Circului de la fantana cantatoare!!!Apoi alergari prin Drumul Taberei, Dristor, Unirii, Lacul Tei, Popesti-Leordeni… Cine stie pe unde Viata ne va mai duce! ❤️ Multa fericire sa aveti cu totii pe oriunde va veti plimba pe Pamantul acesta!!!

    • Sabina

      Toate mutarile au fost spre mai bine pana la urma, nu-i asa?
      Ai putea sa ne spui cum ati procedat cu transportul lucrurilor dintr-o tara in alta? Parca ai spus ceva de un camion mediu. Cat ar costa un astfel de transport? Multumesc!

  7. Carmen

    Multumim ca ai impartasit cu noi traseul tau. Am numarat si eu mutarile mele, la mine au fost 12, cu tot cu cele 3 locuri in care am locuit cu parintii mei.

  8. Corina Cosa

    Oooh , parca ma vad pe mine , de la inceputul facultatii , am stat in vreo 6 gazde , 5 chirii , pana l-am cunoscut pe sotul meu si ne-am cumparat un apartament , am vandut apartamentul si masina , ne-am mutat la casa , dar acum imi pare rau ca n-am plecat din tara ( la cum merg lucrurile pe aici ) , o ducem bine financiar , nu de asta e vorba , dar nu ma mai regasesc in Romania asta pe care am iubit-o de cand m-am nascut. O tara care nu-si respecta oamenii , nu merita la randul ei respect. Acum , cand avem copiii destul de mari si mama inaintata in varsta … nu mai am curajul de altadata si sunt tare suparata pe mine . Te felicit pentru curaj , copiii tai vor avea o alta mentalitate , alte oportunitati , alt viitor , cu singuranta mai bun , doar sa fie sanatosi !!

  9. Laura

    Eu am locuit pana acum in 25 de case din 4 tari 🙈

  10. iulia

    In 16 ani de cand sunt adult am locuit in 13 case, 10 orase, 5 tari, pe doua continente. Stam pe loc in perioada asta, la casa noastra, suntem intr-o zona buna, cu scoli bune. Dar lumea e acolo s-o exploram, deci sigur ne mai asteapta mutari. Niciuna din ele nu a fost o ruptura, toate au fost cu speranta si bucurie. Cum sade bine omului modern. 🙂

  11. Aura Gustescu

    Am numarat si eu mutarile acum 2 saptamani incepand cu plecatul din casa parintilor, camin in Bucuresti vreo 3 schimbate ca si tine am facut la Univ Bucuresti si ne dadeau in Magurele ca nah nu erau locuri in alta parte pt umanisti.Apoi cu chirie cu primul iubit.Mai tarziu in BV unde am schimbat 2 chirii.Inapoi in Buc am terminat cu el ca si tine m-am mutat cu prietena cea mai buna si in sfarsit in 2000 mi-am cumparat primul apartament 2 camere confort 2.Mutat la primul sot divortat dupa 1 an si m-am intors in casa mea.Dupa inca vreo 2 ani l-am cunoscut pe cel avea sa fie tatal copiilor mei am vandut acel cf 2 si am cumparat la Costin Georgian un confirt 1.Acolo s-au nascut copii si am stat pana in 2015 cand am decis sa vand si sa fac un credit pentru o casa mai mare de 110mp.A fost ok numai ca el a decis sa plece si un an mao tarziu am plecat din tara cu copiii.Mai glumeste mama cu mine si imi spune ca „parca te-am facut pe drum” insa singura parte grea e impachetatul si despachetatul altfel am privit cu optimism fiecare mutare din viata mea.

    • Carmen-xati

      Aceeasi gluma cu „parca te-am facut pe drum” o are si mama :))
      In cazul ei, ce e si mai funny, e ca primele contractii au inceput cand era la o nunta la 200 km de casa, dar a apucat sa ajunga inapoi acasa si sa ma nasca la maternitate, deci pe undeva pe acolo are si ea o vina, haha.

  12. Andreea

    O, da! Daca stau sa socotesc am si eu ceva mutari….7 mai exact. Mutarea mai greu putin de suportat a fost de la a 6 a la a 7 a. Adica de la garsoniera mea la apartamentul sotului. Am apucat sa stau 3 luni in garsoniera mea rupta din revistele de design interior, organizata de mine asa cum am visat si cu ajutorul lui la montat ca apoi sa ma ceara in casatorie si sa ne mutam la el intr-un apartament de 3 camere nerenovat si in care nu apucase sa isi puna amprenta personala in ultimul an de cand locuia acolo. Pe de-o parte mi-a fost greu sa ma mut din confortul si luxul meu, dar pe de alta parte am reusit impreuna sa decoram apartamentul asa cum ne place la am2, iar acum dupa 4 ani, o nunta si un copil nu ne plictisim de acasa al nostru. Ne bate gandul sa ne mutam la casa, dar nu chiar curand.

  13. Alex(andra)

    Dupe ce am citit postarea – hmm asa se numeste pt un blog? am stat sa numar mutarile mele. Wow! Stiam ca m-am mutat mult dar nu de 14 ori (sunt sigura ca uit cel putin un loc). Majoritatea dintre ele le-am facut cu prietenul meu (nu-mi place cuvantul iubit) suntem impreuna de 18 ani. Cam 3 ani e perioada de timp in care pot sa stau intr-un loc fara sa simt ca-mi ard talpinle. In Sibiu am stat 4 ani pentru ca acolo am facut prima facultate, in Cluj am stat 6 ani pentru a doua facultate. De 4 ani stam in UK, initial langa Leeds amandoi, eu acum sunt in Edinburgh – singura pentru un an de internship. Horea e inca in Leeds si eu ma duc „acasa” de fiecare data cand am liber. In cateva luni ne vom muta in Cambridge pentru trei ani (rezidentiat) dupa aceea cine stie? E super ciudat sa te muti, urasc si iubesc procesul asta in acelasi timp. Deocamdata nu am gasit locul in care vreau sa stau ” pentru totdeauna” si intr-un fel sper sa nici nu-l gasesc.

  14. John

    Articolul acesta m-a determinat sa numar de cate ori m-am mutat eu. Mi-au iesit 14 mutari.
    Insa perioada mea de „glorie” au fost primii doi ani de facultate. Inainte de a implini primii doi ani de studentie in Iasi am locuit in 9 locuri. Din cel de al noualea nu am mai plecat, pentru ca primisem de la primarie o garsoniera confort redus de 10,75 metri patrati (cu tot cu baie), cam cat o camera de camin cu baie proprie.
    Dar celelate 8 gazde/camine dinainte au fost fie cu ghinion, fie cu pretentii prea mari din partea mea (pentru ca stateam pe banii mei si voiam sa am ce imi doream).
    Dar hai sa va povestesc:
    – in doua randuri s-a insurat colegul de chirie ;
    – intr-ul loc (locuiam singur in camera) erau doua camere de inchiriat. In afara de mine mai locuia o doamna singura. Gazdoiul a petrecut cateva nopti cu chiriasa, doamna gazda a aflat si la reclamat la militie ca tine in gazda fara viza de flotant.
    – o data caminul unde stateam a intrat in renovare
    – intr-un loc, mi s-a inchiriat o camera dintr-un apartament si cealalta era goala si incuiata. Asta pana intr-o dimineata cand am constata ca proprietarul era in celalata camera. A fost silentios si tocmai de aceea nu mi-a convenit ca cineva intra asa in toiul noptii …
    – intr-un loc aveam o gazda, pensionara, foarte de treaba, dar cam nevorbita. Ma tinea de vorba prea mult seara. Eu, baiat simtit, o ascultam, insa eram mereu in criza de somn.
    – intr-un alt loc, nu voiam sa am necazuri cu militia, iar gazdoiul parca o cauta cu lumanarea. „Gazduia” minore plecate de acasa, pe cate o saptamana sau doua, dar nu as vrea sa insist prea mult pe subiect.
    – In alte doua locuri, de la inceput stiam ca va fi temporar, pana imi gasesc gazda. (Am stat la dormitorul garii, si la Clubul Vointa)

  15. Dan

    AIci e de fapt povestea generației noastre: foarte mulți am început prin a fi crescuți pe la bunici timp de câțiva ani înainte de a fi plimbați până la 18 ani prin apartamentele comuniste primite de părinți prin repartiție. Ulterior am plecat la facultate, ne-am mutat cu alți oameni, apoi cu partenerul de viață, apoi am schimbat câteva case cu acesta, ulterior încă o casă sau două cu copiii după noi.

    Nu m-ar mira ca media mutărilor în generația noastră, dacă ar sta cineva să calculeze, să fie undeva pe la 10-12 până spre 40 de ani, probabil 15 sau peste până la sfârșitul vieții. Părinții noștri cred că au avut maxim 3-5 mutări, iar generațiile anterioare nu cred că se mutau mai mult de o singură dată în viață, mă refer la „mutarea standard” de la părinți la casa lor. Iar unii nu se mutau deloc.

  16. Carla

    11 mutări până la 41 de ani :)) Însă vreau să vă cer părerea… îmi doresc să mă mut în Germania cu băiatul meu (12 ani), chiar dacă fostul soț nu ar fi de-acord (cred că un proces în instanță ar fi singura soluție). Până ne-am pune pe picioare am locui la sora mea de acolo..nu am fi deci singuri. Credeți că ar fi un gest nebunesc o asemenea mutare? Pe mine nu mă sperie..mă gândesc la băiat.. El zice că își dorește, dar nu cred că realizează ce ar presupune schimbarea.

  17. Jual

    Parca e transcrisa in proza „Balada chiriasului grabit” a lui Topirceanu :-)).

    Am citit si postarea cu Magurele. Am facut 2 ani acolo, la liceul ce se numea, pe vremea aia, MF4, 1988-1989. Da, drumul era lung cu autobuzul, strabateam juma de Bucuresti si schimbam vreo 2-3 autobuze. Din fericire, situatia se prezenta doar in simbetele cind era SRL pe platforma si nu circulau IFE-le (autobuzele speciale pt salariati, studenti si liceeni – erau foarte practice, veneau dimineata la ora fixa, nu era aleatoriu ca transportul supraaglomerat din epoca ceausista si statia era aproape de casa). Am avut ocazia sa intru si-n camin, ca aveam colege din provincie. Mi s-a parut decent.

    In orice caz, mult mai ok ca virgula caminul din Obor, in care am intrat in vizita la o colega de facultate, prin 92-93, si care era horror (caminul, nu colega!). Noroc ca dupa 1 an s-a mutat in Regie, erau 4 in camera, dar cu prietenii se ajungea pe la 6.

    Eu am numarat de cite ori m-am mutat si am constatat ca in aproape juma de secol am locuit in 8 locuri, impartite egal, 4 in România pina la 25 ani si 4 in Franta de atunci.

  18. Elena

    Cum de îți amintești oare asa multe detalii din copilărie, facultate, cât plăteai chirie în facultate😳… eu sunt teribil de suparata pe mine ca am uitat multe chestii importante, nu doar detalii 😗

  19. Marius

    Foarte interesant articol. Felicitări pentru inițiativa de a scrie astfel de conținuturi.

  20. Amalia

    mi se pare ca toata lumea a trait atat de multe mutari… parca eu am stat in loc 🙂 am stat la bunici pana la 5 ani pentru ca ai mei lucrau mult si era complicat pe vremea lui Ceausescu.. am revenit la parinti si ulterior am schimbat tara din dragoste si m-am mutat unde sunt acum… planuiam o mutare peste 2-3 ani dar viata a vrut altfel deci probabil voi ramane aici inca cativa ani buni… sa zicem 2 mutari mari si late (ca sa nu zic una ca la 5 ani nu pricepeam mare lucru..) in 35 de ani cred ca am batut un record :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.