Un articol pe care îl așteptam cu toții în seria #Educatiainlume. Maria Ungureanu a scris despre sistem în calitate de părinte de copii mari, dar și de profesor în școala românească.
Îi mulțumesc! Mesajul ei integral e mai jos:
Știu părinți care vin cu copilul de la 6 dimineața în fața școlii, pentru că stau în suburbiile orașului și să nu prindă aglomerație, stau în mașină vară/iarnă încă 2 ore pentru a mai dormi/aștepta să se deschidă școala; știu părinți care și-au lăsat serviciul pentru a o face pe șoferii pentru copii, pentru că au vrut NEAPĂRAT să dea copilul la o ” școală f bună” în centru, ei locuind în Chiajna și neavând nici un mijloc de transport în comun pentru a ajunge la școală…
Maria, profesor de muzică și părinte
Așadar, sunt mama a doi copii minunați, o fată de 14 ani – clasa a VII a, și un băiat de 11 ani- clasa a Va. De asemenea, sunt profesor de educație muzicală de 10 ani, în școala „de masă”- adică nevocațională pentru clasele V- XII.
Învățământul românesc se dorește a se începe obligatoriu cu grupa mică la grădiniță, urmând grupa mijlocie și cea mare. De la grupa 0, copiii intră la școală. Sunt grupați pe vârste, în general la grupa 0 au 6- 7 ani. În învățământul primar- clasele 0-IV- lucrează, de regulă, cu aceeași doamnă învățător și au profesori pentru limba străină, sport și religie (religia este opțională, dar de regulă părinții optează să o facă, pentru a „crește” media- asta e valabil mai ales începând cu gimnaziul). Materia pentru română și matematică e foarte densă, practic alte materii sunt făcute mai puțin, pentru ca elevii să știe a citi, scrie, socoti cât mai bine când trec la gimnaziu. În învățământul primar, au calificative și nu note.
Gimnaziul este reprezentat de clasele V-VIII și se termină cu măreața Evaluare Națională, spaima spaimelor, la care elevii dau examen la română și matematică. Acum, 20% din media anilor de gimnaziu contează în media finală de la E.N. Se dorește a se mări procentul, dar încă nu s-a dat vreo directivă în acest sens. Personal, nu știu cât de bun este acest sistem de examinare strict la cele două materii- eu una constat că se fac meditații intense română, mate și în rest, se cer note maaaari la celelalte materii, nu cumva să-i strici media copilului!!! Acum, se dorește că la materiile considerate vocaționale (muzică, sport, desen) să se pună în continuare calificative și la gimnaziu, și poate e mai bine așa: vrem să facem cultură și mișcare, nu să se învețe de spaima unei note (recunosc că am colegi care pun 4 dacă nu scrie copilul notele pe portativ cu creionul!!!).
Una dintre marile probleme ale sistemului: existența unui consilier școlar la 1.500 de copii, total insuficient pentru nevoile copiilor
Maria
După E.N.,în funcție de medie, copilul face opțiuni pentru diferite licee unde ar vrea să intre, inclusiv opțiunea profilului. Apoi se face repartizarea computerizată, în ordinea mediilor. Pentru liceu, există învățământ liceal teoretic, vocațional, școli profesionale, învățământ dual (fac și ore și practică pentru diferite meserii, sponsorizași de diverse firme; copiii de aici au materie mai puțină la orele teoretice și primesc burse: 200 lei de la stat pe lună și de regulă bursă de la firma unde fac practică, sunt firme care dau și 800 lei pe luna bursă).
Există, pentru învățământul primar și gimnazial atât școli „de masă”, cât și școli vocaționale (arte, sport). De asemenea, cine dorește- cum sunt copiii mei-, poate face orele la școală de masă și în paralel ore la școală de arte- fata mea face harpă și pian, băiatul percuție și trompetă. Aceste școli de arte au NUMAI aceste ore de arte la care participi în afara orarului de la școală generală, în alt sediu, cu alți profesori etc. Sunt considerate școli vocaționale de artă și au clase de la grupa 0 la clasa a VIII a.
Dacă la învățământul primar și gimnazial trebuie să mergi la școala de care aparții (teoretic, practic părinții își fac mutații cu viza de flotant și aleg ” o școală f bună, fără țigani” pentru copii, preferând, de multe ori, să se chinuie îngrozitor- știu părinți care vin cu copilul de la 6 dimineața în față școlii, pentru că stau în suburbiile orașului și să nu prindă aglomerație și stau în mașină vară/iarnă încă 2 ore pentru a mai dormi/aștepta să se deschidă școala; știu părinți care și-au lăsat serviciul pentru a o face pe șoferii pentru copii, pentru că au vrut NEAPĂRAT să dea copilul la o ” școală f bună” în centru, ei locuind în Chiajna și neavând nici un mijloc de transport în comun pentru a ajunge la școală…), la liceu te duci acolo unde ai intrat.
Teoretic, în Învățământ ar trebui să fie angajate doar persoane cu studii superioare de specialitate și modul psihopedagogic absolvit. Practic, se ajunge în situații în care, din lipsa personalului specializat, angajezi pe oricine, numai să ai ora ” acoperită” și copiii supravegheați
Maria
Din cauza acestor ambiții cu școlile bune, există școli supraaglomerate cu câte 3 schimburi pe zi, număr foarte mare de copii în clase și școli în pragul desființării din cauza numărului foarte mic de copii. Personal, am ales pentru copiii mei o școală de cartier mică, cu 2 clase paralele pe serie, unde toți învață de dimineață într un singur schimb, de unde copiii vin pe jos singuri acasă, toți se cunosc între ei și sunt prieteni, e o atmosferă mai „de casă”, chiar dacă școala la E.N. are rezultate foarte proaste – suplimentăm deocamdată acasă, vom vedea dacă va fi nevoie de meditații.
De regulă, cel puțin în București, se face o minimă orientare în carieră -la liceul unde predau, există consilier psihopedagogic care face această orientare copiilor. Și la școala copiilor mei există așa ceva. Problema este iarăși la părinți, mulți insistă ca propriul copil să meargă la profil real, pentru că ” de acolo te poți duce la orice facultate”. La liceele teoretice, există următoarele specializări: mate- info, științe ale naturii-acestea intră la categoria ” profil real”, copiii vor da bacalureat obligatoriu la română și matematică și încă o materie a profilului la alegere și științe sociale și filologie, acestea fiind la profil uman, unde vor da la bac la Istorie și Română obligatoriu.
La profilul Real se face foarte multă matematică, de aceea un copil mai mult obligat să intre acolo și care nu face față, e bine să se mute la Uman. Problema este că din start, atât copilul cât și părinții ar trebui să se informeze și gândească f bine unde să aplice, pentru că în general, mutatul de la Real la Uman e dificil- nu și invers-, pentru că e „bătaie”pe locurile de la Uman.
De la gimnaziu, copiii vor avea profesori pentru fiecare materie, note și teze (se dorește a fi scoase de la anul și înlocuite cu ceva evaluări, încă nu știm clar ce și cum). De asemenea, au un profesor care le este diriginte, se ocupă mai mult de acea clasă, este responsabil de menținerea legăturii școală- părinți, ședințele cu părinții, comunicarea notelor, activități extrașcolare etc. Tot dirigintele este primul care primește toate ” ouăle și roșiile” aruncate cu ură de diferiți părinți…
La liceu, de asemenea, elevii au un diriginte cu aceleași atribuții.
Învățământul primar durează 5 ani, gimnaziul 4, liceal 4- obligatoriu până în clasa a X a inclusiv, deci sunt obligatorii la școală 11 ani plus 2 opțional.
Teoretic, în Învățământ ar trebui să fie angajate doar persoane cu studii superioare de specialitate și modul psihopedagogic absolvit. Practic, se ajunge în situații în care, din lipsa personalului specializat, angajezi pe oricine, numai să ai ora ” acoperită” și copiii supravegheați. Nu este numai în mediul rural situația aceasta, și în București există astfel de cazuri, băiatului meu i a venit la clasă un domn la matematică în luna noiembrie, domnul este absolvent de Politehnică, fără modul psihopedagogic și nici nu prea îi place în învățământ…
Avantajele școlii de masă:
– teoretic e gratuită- personal, foarte rar am dat vreun bănuț pentruceva la școală; copiii mei au primit manuale gratuite; noi cumpărăm, în schimb, caiete, tot ceea ce e de scris, vreo culegere, vreun auxiliar.
– este sistemul oficial, ce se face acolo se dă la examene
– strict pentru copiii mei: este o școală mică, au un singur schimb, este aproape de casă sunt toți că într-o familie, au dotări destul de ok (table smart în fiecare clasa, tablete date pt pandemie fiecărui copil acasă); au profesori ok; pot face și alte activități extrașcolare, nu sunt bombardați de teme.
Dezavantajele școlii de masă:
– legislația FOARTE permisivă pentru elevi/părinți
– număr mare de elevi în clase- în liceul unde predau, am și clase cu 32 de elevi, imaginați-vă cum e să predai, asculți, notezi atâția copii având o ora la două săptămâni la ei!!!
– o problema foarte mare și delicată privitoare la elevii cu CES- cerințe educaționale specifice-, adică acei elevi care au diferite afecțiuni și pt care părinții doresc integrarea în școală de masă. Sunt o mare problema acești copii, pentru că de regulă nu au profesor de sprijin, nu ni se comunică ce afecțiuni au concret (de multe ori părinții le ascund!!!), mulți au comportament agresiv față de colegi sau de profesori, iar noi nu avem specializări pentru a preda conform cu bolile lor, pe lângă faptul că este imposibil să predai simultan pentru un copil cu retard mintal și pentru încă 31 de copii cu nivel mediu sau ridicat intelectual !!!
Dar, repet- știu că voi supără multă lume- este o problema ce ține și de părinți! Citeam că în alte țări părintele este ajutat să conștientizeze problema copilului, să o accepte, să accepte școlarizarea la școli speciale, să nu ii fie rușine etc. La noi, dacă îndrăznești să recomanzi scoala specială, ești dat în judecată. Este o agresivitate și o neînțelegere pe care mi e foarte greu să le înțeleg: mulți copii ar fi foarte ok la școală specială, unde sunt 5-6 în clasă, grupați pe afecțiuni, cu 2 profesori la clasă, cu psiholog etc. Părinții trebuie să conștientizeze că un copil cu probleme serioase va avea rezultate aproape nule în școala de masă, va regresa, se va simți diferit, prost etc (am scos un copil cu dislexie la tablă pentru a-mi desena ceva, el neputând nici scrie, la cls a VII a. Mi a replicat, cu privirea în pământ „Ce va mai chinuiți, doamna, cu mine, că tot sunt ultimul prost al clasei!!!”
Acest copil nu are prof de sprijin, prof- umbră, nu vine nimeni cu el să-i scrie notițele de la școală, spuneți-mi, vă rog, ce va învăța el și ce va ști după 8 clase???
Pot scrie române despre astfel de cazuri, copii neînțeleși de părinți care nu pot accepta că au de dus o altfel de luptă- nu cu noi!-, cărora le este rușine de ei înșiși și de toți cei din jurul lor să accepte că au un copil cu probleme care necesită o altfel de școlarizare, o altfel de atenție.
– existența unui consilier școlar la 1.500 de copii- total insuficient pentru nevoile copiilor
– necesitatea aprobării părintelui pentru orice: consiliere, educație de vreun fel, ore de igienă etc etc
– programa foarte încărcată
-imixtiunea constantă a diverșilor factori externi în procesul educativ, factori care nu au nici un fel de pregătire în domeniu: părinți, politicieni, diverse „vedete” etc
– carențele uriașe de educație ale anumitor copii și a mediului dezbinat, promiscuu, din care provin și pretențiile uriașe ale părinților care nu fac echipa cu noi, cadrele didactice.
-legislația deficitară care nu permite scoaterea rapidă din sistem a personalului ce nu face față îndatoririlor de profesor( abateri de disciplină etc).
Până acum, de mai mulți ani, sistemul a fost gândit pe două semestre. De la anul, se dorește a fi împărțit anul școlar în 5 module, școala să nu mai înceapă pe 15 septembrie (pentru elevi, profesorii încep mereu la 1 septembrie), ci pe 5 septembrie, să existe mai multe vacanțe, dar mai scurte. Vom vedea ce va fi.
Din prisma profesorului, pot spune că sistemul are foarte multe hibe și că încercările de restructurare se lovesc permanent de o rezistență nejustificată -„așa e tradiția, pe vremea mea „etc- din partea multor categorii ale societății și din partea anumitor părți ale politicului, inclusiv din partea sindicatelor, care nu sunt întotdeauna foarte unite sau nu au aceeași idee conceptuală.
Salarizarea este una dintre cele mai slabe din sfera serviciilor publice. Judecând din afară, s-ar putea spune că pentru 18 ore pe săptămână, primim destul. DAR există câteva chestiuni de discutat: cele 18 ore sunt de predare/ participare cu activități la clasă exclusiv, noi de fapt avem tot 40 de ore în normă, ore în care: suntem de serviciu pe școală, ne pregătim lecțiile pentru orele următoare (da, un profesor face toată viață lecții și chiar nu este glumă!!!) și diferite materiale necesare, avem consultații cu părinții, facem diverse cursuri de perfecționare (multe plătite din banii noștri!), mergem la diverse concursuri care au loc, de cele mai multe ori, în weekend, neplătite, firește; se țin ore remediale pentru clasele terminale (pregătire în plus), nici acelea plătite. Tot noi supraveghem toate admiterile, examenele, olimpiadele etc. Multe dintre aceste examene au loc vara, în acel mult hulit de către unii concediu de trei luni (calculat pe hârtie, vă spun că mie mi-a ieșit acel concediu cu o săptămâna mai mult ca al soțului, care lucrează în cu totul alt domeniu, la stat…). Munca cu copiii este foarte solicitantă și de regulă, rezistă la catedră cine are cu adevărat drag, pasiune și iubire față de copii, altfel, mai devreme sau mai târziu, pleci din sistem.
Ca exemplu, de doi ani eu am o catedră și jumătate, adică 27 de ore (din lipsa de personal!), în două școli vecine. Muzica are alocată o oră pe săptămână, așadar eu în fiecare săptămână intru la 27 de clase, ce însumează 627 de copii !!! Copii pe care trebuie să-i înveți, să le știi numele, cu care interacționez, cânt, desfășor diverse activități, pe care îi pregătesc pt diverse concursuri. Copii proveniți din n familii, cu tot felul de probleme- unele MARI și GREU de dus-, care vin și îți spun atâtea dureri și griji pe care și ei le au în suflet. Deci, cine își imaginează că este ușor, își imaginează greșit. Meseria de dascăl este foarte solicitantă, dificilă, delicată. Acolo lucrezi, în primul rând, cu suflete!
Aș mai discuta puțin și problema meditațiilor. A devenit un fel de tradiție la noi că dacă un copil nu face meditații, nu intră la un ” liceu bun”, facultate de top etc. Din experiență, consider o întreținere exagerată a acestei tradiții, am senzația că unii părinți se spală pe mâini de orice fel de grijă de a mai interacționa cu copilul pe tema lecțiilor/școlii sau pentru alți părinți este un motiv de mândrie câte meditații face copilul- deci câți bani plătim noi,părinții, pe ele…-, fără a analiză cu adevărat ce se întâmplă la clasă, ce se lucrează, ce știe copilul. Sigur că sunt situații și situații, dar am avut copii care nu au făcut deloc meditații și au intrat foarte bine la licee, cum am avut copii cu 10 pe linie cărora li s au mai pus și meditații, „just for fun”!!! Nu vorbesc de elevi olimpici etc, ci de elevi cu nivel mediu spre bun. Tot părinții apoi comentează industria meditațiilor, pe care ei înșiși o întrețin. Mai există și părinții care încarcă exagerat programul copilului cu activități extrașcolare, astfel că acel copil nici nu mai are timp să se pregătească bine pentru școală! Apar notele mici și părintele, evident, dă vina pe profesor și îi mai pune o meditație copilului!
În România există și frica/rușinea/decepția părintelui vis a vis de învățământul profesional sau dual. Nu știți cu câtă durere, efectiv, îmi vorbesc părinții despre copilul lor care „ei, ce să facă, nu a vrut să învețe, nu prea s-a realizat, a intrat la profesională, la mecanic auto”…Așa a ajuns România o țară cu absolvenți de liceu teoretic și de facultăți diverse, care, în fapt, nu știu să facă nimic. În străinătate nu este deloc această concepție și copilul nu este devalorizat dacă face școală profesională!
Tot în România a apărut termenul BULLYING!!! Toată lumea, la ORICE fapt neimportant, e cu acest termen pe buze și îl flutură tuturor! În primul rând, este o mare problema a permisiunii copilului cu telefonul mobil în școală. De ce? Se hârjonește cu colegul X, dă repede telefon „Mama, uite ce mi a făcut X”, pauză următoare ei sunt prieteni din nou, dar mama, la serviciu, are deja un film întreg în minte cu ce a pățit copilul etc. Da, există și bullying adevărat și am răspuns într-o altă postare că noi, că profesori, avem un cadru legislativ foarte restrâns pentru a acționa, dar sunt și extrem, extrem de multe exagerări!!!
Și ultima idee: ar fi bine că societatea să nu-i mai considere pe profesori niște zei! Potrivit societății, în general, profesorul nu are voie să se îmbolnăvească (Doamne ferește de vreun concediu medical!!!), să aibă concediu de studii în timpul anului (da, se acordă pt doctorat, grad), să fie vreodată supărat, fără zâmbet pe buze, să facă vreo greșeală de vreun fel. Și noi avem dreptul să greșim, cum au acest drept toți oamenii. Sigur că da, știu și sunt conștientă că există și uscături prin marea și frumoasă pădure a dascălilor, dar cred că acest lucru este pretutindeni.
Poate că informațiile mele au cam pus accentul pe părinți și deranjează. Din păcate, sistemul românesc de învățământ de stat- la privat nu e chiar așa!- pune încă accentul pe educația copilului primită ACASĂ! Și să știți că rasismul („nu te duc la școală X, e plină de țigani”), misoginismul, violența ( suntem în top UE la violență domestică-adică spus mai clar, bătut nevasta, copii…-), disprețul, desconsiderarea se învață DE ACASĂ!!! Sunt gesturile, cuvintele, ideile, interesul/dezinteresul pe care copilul le preia din familie. Ne place sau nu, acesta este adevărul, chiar dacă e cam dureros.
Concluzie: se poate mult mai bine.
Știu că este un mesaj foarte lung, dar sper să fie interesant și să aibă un ecou pozitiv în rândul cititorilor. Sigur că scrierea mea suportă f multe completări etc.
Mulțumiri!
Buna!
As face cateva precizari, daca nu e cu suparare.
Pentru ca sunt si profesori nepregatiti sau neimplicati, unii elevi ajung in clasa a 8.a cu o medie de peste 9, dar ei citesc pe silabe. Da, si in Bucuresti. Cred ca si acesta e un motiv pentru care unii parinti cauta acele ‘scoli mai bune’.
Meditatii se fac si nu e neaparat un snobism. Poate ca fiica mea are probleme la fizica. Eu nu stiu sa o ajut la fizica, dar imi permit sa ii platesc meditator. Nu vad o problema.
Ar mai fi de precizat ca la liceu se intra si cu medii sub 5.
Profesorii care dau note de 9 si 10 doar pt a pastra prestigiul scolii …nu gasesc alt motiv, nu fac decat sa ii minta pe elevi. Pe multi dintre elevi doar nota ii intereseaza (peste 50% dintre elevii romani erau bursieri anul trecut!!!), neavand, insa, o cultura generala care sa reflecte media de sfarsit de an.
De aici porneste o alta discutie – ne miram ca e plina Univ Spiru Haret, ca sunt angajati in randul muncilor de jos care au diploma de licenta..etc.
Cu totii asteptam o schimbare. Una si buna :).
Am patru copii, am stat acasa 12 ani sa i cresc/educ. Acum sunt debutanta (primul an) in invatamant, invatatoare la cls a IV a si am si 4 ore de romana la cls a VI a (am 4 specializări: invatator educator
-liceul pedagogic si prof de romana si religie – fac de teologie lb romana). Confirm pana la punct si virgula tot ce e scris mai sus. Mie cea mai grea mi se pare situatia elevilor cu CES, eu am elev cu ces la cls a IV a, este cel mai agresiv si deranjeaza absolut toate orele, dar si eleve cu CES la cls a VI a, fff cuminti. Insa nu invata mare lucru, si eu cred ca le ar trebui clase speciale.
O radiografie excelentă a tot ceea ce înseamnă sistemul de învățământ românesc, o spun cu experiența de 15 ani, de mamă de trei și multe trăiri asemănătoare!
Copiii sunt oglinda părinților și ca profesor/educator/învățător lucrezi cu zeci de astfel de oglinzi, vă spun sincer că nu sunt două asemănătoare într-o clasă! De măiestria dascălului, de implicarea sinceră a părintelui și de dorința copilului depinde reușita acestuia.
Stimata doamna,
Este regretabil ca sunteți cadru didactic, dar nu aveți habar ce înseamnă dislexie. Este regretabil ca asociați dislexia cu retardul mintal.
Dacă profesorii ar lucra cele 40 de ore de care spuneți, cu certitudine s-ar vedea rezultate. Cu certitudine ar afla și care e diferența dintre dislexie și retard mental.
Sunt mama de copii dislexici și fost cadru didactic. Unul din copiii mei a absolvit o facultate, iar celalalt e student. Nu au beneficiat de niciun fel de ajutor din partea scolii și nici de suport la examene. A-i incadra in scoli speciale era o solutie? Exista scoli speciale pentru cei 10% copii dislexici? Psihologul scolii copiilor mei a avut o vaga idee despre ce înseamnă dislexia și niciun fel de idee despre cum ii poate ajuta. Am muncit enorm cu ei. O ora de logopedie am facut-o contra cost. Au muncit si ei enorm. Nu s-a găsit niciodată nici măcar o ora din cele 22 de ore despre care spuneți ca le prestati în afara normei.
Criticați sistemul de învățământ? Sunteți parte din el…
Autoarea a vorbit de două situații distincte. Întâi a precizat de situația copiilor cu CES, ai căror părinți adesea nu vor să admită problema pe care o care copilul lor, care uneori pentru ca nu beneficază de sprjin corespunzător poate fi agresiv și dificil de gestionat în clasă. Apoi a precizat și că atitudinea părinților poate conduce la o întârziere a achizițiilor și a dat un exemplu personal legat de un copil cu dislexie. Nu a spus nicăieri că dislexia e același lucru cu retardul mintal.
Ați văzut ceva legat de afecțiunea copiilor dvs și probabil că reacția emoțională a venit înainte de a mai citi o dată textul. Cred că ideea nu era de a trimite copiii cu dislexie la școli speciale, ci de a-i sprijini ca să nu ajungă să creadă despre sine că sunt proști pentru că le e greu să țină pasul.
Referitor la faptul că doamna e parte din sistemul pe care îl critică, cred că tocmai asta o pune în poziția de a fi mai în măsură să critice. Oamenii din sistem trebuie să îî recunoasă primii bubele, pentru a putea schimba ceva.
Profesorii trebuie să critice sistemul de învățământ, medicii sistemul sanitar, funcționarii administrația, etc.
Când începi paragraful referindu-te la copiii cu CES și îl termini vorbind despre copiii cu retard mental, înseamnă că faci distincție între termeni? Eu nu cred. Copiii cu CES sunt copii normali, cu o inteligență normala, care au anumite particularități. Dacă sunt mai agresivi, desigur exista o explicație. Și desigur nu e vina lor. Poate ca e un mecanism de autoapărare, pentru ca sunt umiliți. Atitudinea părinților se datorează lipsei de informare. Și oare nu e datoria scolii sa observe, sa informeze și sa vina cu soluții în fata părinților? Da. Este adevărat. Sunt părinți și părinți, dar și atitudinea profesorilor și pregătirea lor lasă mult de dorit. Nu generalizez. Am întâlnit și profesori minunați și o spun în calitate de părinte și de fost cadru didactic. Pentru mine, un lucru e sigur: calitatea sistemului de învățământ lasă mult de dorit. De la manuale, la materia fără conexiune cu realitatea, la cantitatea informației care primează în detrimentul calității, pana la profesorii care vin la catedra doar pentru salariu și fără niciun fel de vocație. Am fost la catedra când eram foarte tânără. Azi ma gândesc câte lacune aveau cunoștințele mele și cât de lipsita de experienta eram, dar îmi amintesc vorbele unei bunici, care îmi spunea ca e mai important sa știi sa fii dascăl, decât nivelul cunoștințelor pe care îl transmiți, pentru ca învățarea se face și prin studiu individual. Am înțeles după ani, cata dreptate avea si am mândria ca, după douăzeci și mai bine de ani, sa realizez ca am fost dascăl, pentru ca foștii elevi încă ma caută. Stimați domni și doamne profesoare, dumneavoastră sunteți la baza sistemului de învățământ! De dumneavoastră depinde ca sistemul de învățământ sa se schimbe! Ajungeți la sufletele și în mintea copiilor! Nu contează cantitatea materiei predate, ci felul în care o structurati, felul în care transmiteți informația către copii, felul în care ii faceți sa înțeleagă esență și importanta materiei predate, legătură cu lumea reala și cu celelalte materii. Toate astea nu țin de guvernanți, de legi, de părinți sau de diverse afecțiuni ale copiilor, de situația materiala, ci doar de dumneavoastră, doamnelor și domnilor profesori!
Total de acord. Un om cu discernamant care a pus punctul de pe i si a scris calumea si clar. O splendoare sa vezi ca mai sunt si oameni ca ea.
Felicitari!
Va multumesc pentru acest mesaj!
Sunt mama de copil autist verbal diagnosticat abia anul acesta, este in clasa a sasea si problemele pe care le intampinam sunt multe si dificile din toate punctele de vedere.
Eu nu am ascuns conditia copilului, am anuntat ca este suspiciune de tulburare spectru autist dar pana nu am avut diagnostic oficial, nu am fost crezuta de multi dintre profesorii copilului. Copilul vorbeste, poate participa la ora cu raspunsuri, isi face temele insa la unele ore nu doreste sa participe datorita profesorilor respectivi, profesori care tipa la ei sau bat cu pumnul in catedra sau care chiar l-au discriminat constient in fata colegilor.
Sunt chemata saptamanal la scoala pentru ca profesorul x si y a fost si este deranjat de anumite situatii. (De exemplu am fost chemata de profesoara de matematica – care de fapt este informaticianul scolii si din lipsa de cadru didactic pe acest post este nevoita sa predea- sa mi se reprosese ca fiul meu a tratat-o cu dispret prin faptul ca la o lucrare de control a desenat neglijent figurile geometrice din problemele respective si drept urmare a primit nota 3 indiferent de cum a rezolvat problemele ( a ramas corigent la matematica in semestrul I) si desi i-am explicat ca are probleme de motricitate si folosirea riglei/triunghi/raportor este extrem de dificil pentru el totusi nu a contat).
Este foarte adevarat, noi parintii reprezentam una din bubele sistemului, unii dintre noi stim mai bine decat un profesor, medic si psiholog la un loc, multi avem pretentii ireale de la sistem si cadrele didactice, stam excelent la capitolul reclamatii, multi consideram si incurajam copiii sa isi faca dreptate singuri prin orice mijloace posibile varstei, nu ne dorim copii „handicapati” in clasa odorului, chiar sunam diriginta extrem de revoltati daca odorul sta langa, in fata, in spatele „handicapatului” si , dumnezeule, lista este fara sfarsit.
Am avut nenorocul si de profesori lipsiti de empatie, plictisiti, in trecere prin invatamant pana la aparitia unui job mai bun, profesori care intr-o discutie tipau la mine, profesori care nu aveau ce sa caute in invatamant.
Am avut norocul sa intalnesc si sa colaborez cu dascali extraordinari, oameni dornici sa ne sprijine, oameni care au facut eforturi sa ajunga si la copilul meu, oameni care ne-au incurajat, ne-au sustinut, ne-au sfatuit si ne -au ghidat. Privesc cu recunistinta catre acesti oameni si sunt trista pentru ei, sunt trista pentru ca ii vad deznadajduiti de acest sistem care nu ii ajuta in niciun fel, de parinti lipsiti de respect si simt si un fel de teama ca poate acesti oameni vor obosi intr-o zi si vor renunta.
Noi plecam in alta tara cu copilul unde sistemul nu pune atat de multa presiune pe copil, parinti, profesori, unde daca profesorul are nevoie de ajutor il primeste indata, unde profesorii sunt instruiti gratis de stat pentru a putea lucra si cu un copil ca al meu, unde scoala profesionala nu este o rusine, unde copilul conteaza si conteaza si mediul in care traieste si parintii care si cum se ocupa de el.
Va multumesc pentru acesta perspectiva si imi doresc schimbari care sa va ajute si sa ne ajute. Noi crestem si educam un viitor iar dumneavoastra veniti in completarea noastra dar daca noi nu crestem corect si sanatos atunci dumneavoastra nu veti putea ajuta.
Toate cele bune!
27 de ore din lipsă de personal. Ciudat… Cele 9 ore peste normă, numite la plata cu ora, sunt plătite aproape dublu față de o oră normală, deci motivația este alta. Măcar să fie sinceri! ?
Nu-s platite deloc dublu, doamna. Sunt fix la fel doar ca se exclud in vacante sau in zilele nationale libere. Toți vad ca sunteti destepti, toti stiti ce face un profesor, cum e sistemul de plata cu ora, cum trebuie sa se comporte profesorii. vai, cati experti; va dati cu capul de pereți insa daca un copil cu autism ar fi coleg de banca cu al vostru. Intra voluntar intr-o clasa si desfasoara o activitate cu copiii de a 6; o ora, atat, ceva care sa genereze o minima invatare si sa te asiguri ca toti. au invatat ceva . Apoi mai discutam despre altele…
Citesc cu stupoare aceasta „radiografie” a sistemului de învățământ românesc și imi este jenă ca cineva din afara școlii romanesti ar putea citi această plângere unilaterală care nu este decât un mare exercițiu de frustrare și incapacitate profesorală.
În al doilea rând, vad comentarii ale unei doamne care are patru specializări, printre care și limba romana si ale cărei fraze lasa de dorit… Stimată doamnă profesoară, daca tot va plangeti de elevele dumneavoastra cu CES, aflați că nu prea au de la cine invata. Statutul dumneavoastra de profesor va obliga macar sa scrieti corect.
Nu in ultim rand, as vrea sa o intreb pe PRINTESA URBANA daca este de acord cu acest articol. Ca si scriitoare cred ca ar trebui să găzduiască articole pertinente, nu unilaterale, care sa nu surprindă toate aspectele. Draga PRINTESA URBANA, ati plecat de curând din țară, cand vedeti ca un profesor nu stie ce inseamna dislexie, cum puteti sa publicati asa ceva si sa nu moderați sub nicio formă raspunsurile?
Copiii cu CES ar trebui să fie considerați atât cei cu diferite probleme de sănătate cât și cei capabili de performanțe înalte, iar oferta educațională ar trebui adaptata nevoilor lor. Profesorii care lucrează cu ei trebuie pregătiți în acest sens. Includerea acestor copii în clase obișnuite nu rezolva nimic pentru ei sau pentru părinții lor, cu excepția unei satisfactii că sistemul nu-i discriminează. Părerea mea este că în virtutea acestei nediscriminări, sistemul ,,s-a spălat pe mâini” de ei, lăsând profesorii și părinții să se descurce.
Ca orice problema si aceasta are doua fatete. Realitatea crunta este ca sistemul de invatamant romanesc este in colaps si nu intereseaza pe nimeni. Concluzia copilului meu dupa terminerea liceului a fost ca i-a facut mai mult rau. Si a fost un copil foarte bun ,acum student in strainatate. In anii de liceu a avut materii la care s-au perindat si trei profesori intr-un semestru. Personal nepregatit ca in multe alte domenii,cerinte scazute atat pentru profesori cat si pentru elevi, parinti dezinteresati care daca isi lasa copilul la poarta scolii considera ca a facut tot pentru el. Lipsa celor sapte ani de acasa ,lipsa de respect atat fata de ei cat si fata de altii,lipsa de compasiune si de intelegere toate astea au dus la un nivel scazut al educatiei- valabile toate atat pentru elevi cat si pentru profesori. Daca copilul a refuzat sa participe la colecta pentru cadoul de sfarsit de an a fost jignit de colegi si mentionat la sedinta. Imi pare rau sa o spun caci am intalnit si profesori dedicati meseriei acestia sunt doar o mana marea masa e dominata de cei plictisiti,neinteresati . Referitor la meditatii as spune ca daca profesorul si-ar face treaba bine si corect nu ar fi nevoie de ele. Acum ceva ani se faceau doar daca aspirai sa intri la anumite facultati acum se fac meditatii pentru intrarea in clasa 9. Sigur sunt si parinti care pun copilului meditator din clasa 1 doar pentru ca au bani . Gresit este sa spui notele copiilor la sedinta de fata cu ceilalti, sa apostrofezi fara a cerceta un pic situatia inainte,sa intrebi ce sunt parintii, unde lucreaza. Din primele zile de scoala se porneste cu stangul si se creeaza premize pentru discriminare.
Concluzia ar fi ca nimeni nu vine cu o solutie concreta, totul e doar vorbarie si tot acest experiment numit scoala romaneasca are repercursiuni asupra viitorului copiilor si al nostru ca natie.
Imi pare rau dar nu am putut sa citesc tot. Rar mi se intampla acest lucru, va lamentati ca oricare alt profesor scarbit de ceea ce face. Nu am „vazut” deloc perspectiva de mama, imi pare o analisa ingrozitoare nu din punct de vedere educational ci social. Parintii sunt tembeli ca incearca sa aleaga ceva bun, de top pt copii, de parca educatia strica, copiii cu ces sunt infrozitori ca parintii nu asigura profesor de sprijin, shadow. Pai platim 45% din salariu la stat, educatia este gratuita dar parintii sunt de *a*at orice ar face?! Iar cei care aleg varianta privata ca sa nu fie de **cat in sistemul de sta.t, sunt si mai prosti ca dau banii pe asa ceva.
Asa cum era de asteptat, unii preiau din articol doar ceea ce-i inflameaza (asta daca il citesc integral) si apoi improasca cu noroi. Parintii care tin mortis sa-si inscrie copiii la scoli de centru si dorm in masina pentru asta nu sunt chiar tembeli, doar inconstienti, pentru ca aceasta idee ca in scolile de centru sunt doar profesori buni si in cele din cartiere doar profesori nepregatiti e total gresita. Pe de alta parte, faptul ca profesorii din sistemul de stat sunt platiti din banii vostri nu inseamna ca e ok sa-i supuneti in permanenta la tot arsenalul de jigniri si umiliri in online, offline si in fata copiilor vostri, care preaiu ,,cu cinste ” comportamentul si il reproduc la scoala.
Da, normal, un profesor cu vocatie se va apleca asupra fiecarui copil cu comportament inadecvat in parte, va gasi sursa problemei, va face consiliere cu el etc… Nu ironizez copiii cu probleme reale si care beneficiaza de sprijinul educatorilor lor mai mult decat se crede si se stie. Ironizez nesimtirea predata ca stafeta din familie, care nu provine din frustrari, abuzuri, saracie, ci din lipsa de educatie. Iar la replica fireasca ,,dar scoala face educatia” raspund da, in conditiile in care valorile transmise in scoala coincid cu cu cele transmise acasa.
Exista, intr-adevar, profesori nemotivati, blazati, care umilesc elevi si care nu pot fi inlaturati din sistem, asa cum s-a precizat in articol, metodologia si legislatia trebuie modificate in acest sens.
Sunt in acord total cu acest articol si as adauga ceva, un aspect care nu se dezbate si nu se ia in calcul in nicio analiza a rezultatelor invatamantului. E neplacut pentru ca ii vizeaza tot pe parinti, dar le-as propune un exercitiu pe care si eu il fac: intrati in camera copilului atunci cand se presupune ca invata, face teme, citeste o carte si vedeti ce face de fapt. Nu e nicio revelatie, sta pe telefon. Este un factor determinant de luat in calcul, adaugat incompetentei profesorilor, programelor incarcate etc ( si deloc usor de gestionat, mai ales cu copiii preadolescenti si adolescenti).
Poate unu din cele mai complete imagini ale scolii romanesti.
Dupa cum imi formasem si eu parerea, problemele sunt strict la adulti si de la adulti sunt rezolvari mici cu imbunatatiri imediate:
-parinti ce forteaza copiii in directii prea dure pt copii (meditatii, scoli centrale, extra activitati, oboseala) – prin ales scoala de langa casa putem avea un copil mai sanatos si mai linistit
– profesori mai atenti la lucru cu toti copiii, inclusiv cei cu probleme, calitatea unui profesor se vede in cat de bine poate invatza pe copiii cei slabi din clasa, pt ca cu cei mai buni e f. usor de ghidat si dat o idee si deblocat la alta pt ca ei se descurca si singuri
– profesorii nemotivati/care jignesc/tipa /nu controleaza materia etc sa plece din sistem de buna voie, sunt si alte joburi de 18-20 ore pe sapt la fel de bine (slab) platiti
-lipsa de respect din partea parintilor fatza de proprii copii, fata de scoala, fata de profesori, fata de copiii cu probleme
-lipsa de respect din partea profesorilor fatza de copii, fata de scoala, fata de ceilalti profesori, fatza de parinti, fata de copiii cu probleme
-lipsa de implicare a parintilor in activitatile scolare. Da, avem personal putin in scoli si nu e consiliere dar uite, in alte tari se fac la liceu, periodic, targuri de ‘orientare profesionala’ unde vin parinti si prezinta fiecare ce fac, ce pregatire cere, cui i s-ar potrivi – o mica masa cu 100 pliante pot sa isi pregateasca fiecare parinte doritor si sa explice acolo cativa pasi si sa raspunda mai cateva intrebari din partea copiilor si parintilor dornici. Sau de la clasa 1 sunt cativa parinti ce vin, periodic, voluntari la ajute la iesirile scolare sau la micile activitati organizate
– un sistem prea permisiv din partea cadrelor didactice si se dau note bune prea usor si se trec copiii in clasa urmatoare prea usor – am rude profesori ce au in clasa a 5a ce nu stiu sa citeasca sau nu stiu tabla inmultirii – copiii aia nu au fost suficient de buni sa treaca clasa ….
Articolul zici ca descrie situatia scolii fiicei mele. Ea are in clasa 4 copii cu CES, in total sunt 30 copii in clasa a VIII-a. E greu de descris ce e in clasa ei. In clasa a V-a erau 21 copii si treptat au venit copii din alte scoli sau din alte localitati. Parerea mea este ca daca fiecare si-ar face treaba pentru care este platit, lucrurile ar sta altfel. Dar, din pacate, fiecare asteapat sa faca altcineva treaba, iar el sa priveasca de pe margine.
Multumim si pt acest articol, draga Printesa! Sunt convins ca ai primit mai multe articole si a fost greu sa decizi care e cel mai potrivit, probabil ai ales unul mai moderat, pe principiul Calea de mijloc e de aur.
Eu sunt profesor de biologie de 16 ani in Bucuresti si pot confirma ceea ce se afirma in articol, ba mai mult – rezonez total cu cele adaugate de Florina A.R. Sistemul romanesc este in colaps si nu intereseaza (aproape) pe nimeni- …… ” Realitatea crunta este ca sistemul de invatamant romanesc este in colaps si nu intereseaza pe nimeni. Concluzia copilului meu dupa terminerea liceului a fost ca i-a facut mai mult rau. Si a fost un copil foarte bun …” …
Tocmai de aceea si eu fac eforturi in prezent sa ma stabilesc cu familia in alta tara.
Cred ca autoarea a fost moderata si doar a prezentat succint anumite bube ale sistemului fara sa dezvolte. Eu as fi spus mult mai multe, de fapt sunt atatea de spus incat nu ar fi de ajuns un articol, ar trebui vreo 10, dar lumea nu prea e interesata sa le citeasca pt ca fiecare are deja formata o opinie “solida” in zona aceasta. De aceea si eu acum voi cauta sa fiu cat mai scurt la vorba.
Intr-adevar se dau note foarte mari la scoala, nivelul real al elevilor este cam cu 3 puncte sub nivelul notei. Adica un elev care ia 9 si 10, de fapt stie cam de 6 – 7, dar un profesor nu poate risca sa ii dea 6 pt ca urmeaza reclamatii din partea parintelui, presiuni din partea directorului, insinuari subtile din partea inspectorului, iar in cazul in care parintele e si… ceva mare pe undeva, atunci au loc si amenintari voalate care ulterior sunt puse si in practica in cazul in care profesorul nu … intelege. Si eu am dat notele corect vreo 2-3 ani, pana cand o profesoara mai in etate si cu “experienta” mi-a deschis “ochii” si mi-a spus “Daca vrei sa ramai in invatamant, uita ce ai invatat in facultate, sistemul e o jungla. Uita-te la notele mele… eu dau doar 8, 9 si 10 si sunt prietena cu toata lumea, desi jumate din ei ar trebui lasati repetenti, daca ar fi sa ma iau dupa ce zice programa ministerului,… dar o sa spuna ca tu esti de vina, ca tu nu stii sa predai, de aia nu invata ei!”
…..
Problema principala e cantitatea imensa de materie care se preda in scoala, desi in ultimii 3 ani s-a mai diminuat din ea. Dar pentru un copil mediu, cu un IQ mediu, este un chin imens sa invete 14 materii intr-o saptamana. Si sa invete TOT ce e in manualul acela. Scoala romaneasca pare facuta doar pentru copiii superdotati, dar cati copii au IQ de 140 ? Unul din o mie. Nici copilul meu nu e superdotat, nici macar el nu stie biologia de 10, desi ii place materia si facem saptamanal cate o aplicatie practica in natura sau pe cate o gaina cumparata de la Auchan. Cel mai bun sistem este cel de la scolile private din America – acolo copilul (impreuna cu parintii) isi alege 5 materii care ii plac si pe alea le invata bine. La noi se invata DE TOATE, dar daca il intrebi pe un elev care are abilitati sau inclinatii spre limbi straine si literatura, ce a invatat la chimie acum doi ani, nu mai stie NIMIC. Deci totul e absurd, inutil si doar o mare prostie si o falsitate. Pe vremuri era o vorba: Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim. Asa si cu invatamantul acum– Profesorii se prefac ca predau, elevii se prefac ca invata. Ba mai mult, sistemul este nociv, pt ca daca un elev poate asimila doar 5 materii iar tu il obligi sa invete 14 materii, mintea sa in loc sa se dezvolte se uzeaza si epuizeaza, toceala prea multa inhibandu-i creativitatea, inteligenta emotionala si agerimea mintii.
Apoi profesorii sunt slab platiti. Asta face ca studentii buni sau straluciti sa se indrepte spre alte zone dupa facultate, unde pot avea un salariu cu care sa-si poata cumpara o casa, pt ca din 400 de euro / luna abia poti plati chiria in Bucuresti, iar daca vrei sa mai si mananci trebuie sa-ti mai iei un job, deci dupa – amiaza – seara nu o poti folosi ca sa pregatesti lectii minunate pt copii, iar a doua zi esti obosit si te simti debusolat, ignorat de sistem, de parca te afli intr-un film prost pe care nu il intelegi si nu mai ai dorinta de a te dedica cu adevarat scolii, ci ajungi sa vrei doar sa supravietuiesti. In timp iti pierzi si sensibilitatea si empatia fata de copii si nu mai ai rabdare si chef de nimeni, nu mai vrei decat sa supravietuiesti tu. Ministerul stie toate astea dar nu face nimic, pt ca… nu vrea! Se vrea sa fim o tara de tampiti si de sclavi. Daca ministerul ar investi in programe de formare adecvata (pentru profesorii incepatori cel putin), acestia ar fi capabili sa gestioneze bine o clasa, inclusiv una in care se afla si 5 copii cu CES, dar nimeni nu investeste nimic. De la Cap se impute pestele. Deci, cum spuneam, un profesor bun presupune si un IQ ridicat, dar toti studentii cu un IQ mai elevat pleaca spre alte joburi unde pot castiga 5 – 7.000 lei / luna , iar in sistem raman doar cei slabi. Iar de aici incolo cercul vicios isi face singur treaba.
O alta problema specifica invatamantului romanesc este faptul ca nu este in pas cu tehnologia. Noile tehnologiei ale telecomunicatiilor au schimbat complet societatea in ultimii 10 ani si au schimbat si creierul elevilor. Un copil care sta zilnic ore in sir pe laptop sau telefon, are o alta configuratie a creierului fata de noi care citeam carti, din perspectiva asimilarii informatiei. Elevii au nevoie acum de mult audio-vizual ca sa poata recepta materia. E nevoie ca la clase sa existe videoproiectoare, boxe, table smart, unde sa vada imagini, actiune, miscare, sunete si … aplicatii concrete ale teoriilor expuse de profesori. Capacitatea adolescentilor de a gandi in termeni abstracti e mult diminuata fata de generatia anterioara. Iar profesorii ar trebui azi sa predea folosind aceste tehnologii, dar ei nu stiu sa le foloseasca iar ministerul nu face nimic sa ii ajute, mizeaza pe faptul ca “sistemul se regleaza”, profesorii “invechiti” vor pleca singuri din invatamant iar cei noi, tineri, vin deja cu tehnologia la pachet.
Nu in ultimul rand e vorba de lipsa motivatiei. De lipsa sensului. Tinerii inteleg ca scoala nu ii mai ajuta cu nimic in viata. Acum poti afla aproape orice vrei sa stii de la Google si Youtube. Chiar si eu am invatat cum sa schimb o priza uitandu-ma la un tutorial pe youtube, ca sa nu mai dau banii pe electrician. Elevii vad ca profesorii vin la scoala cu autobuzul in timp ce unii elevi vin la scoala cu Lamborghini, in pofida faptului ca sunt corigenti, ori parintii lor se invart in lumea semi-interlopa. Nu exista repere sanatoase, iar in lipsa acestora elevii isi pierd “simtul” scolii, sensul educatiei lor. Internetul este urmatoarea religie. Uneori stau si ma intreb cine vor fi urmatorii preoti. Ramane de vazut.
Draga Printesa, iti multumim pt ocazia pe care ne-o oferi de a ne exprima unele ganduri si de a mai citi si alte ganduri.
Sunt surprins totusi ca sunt atat de putine comentarii la acest articol, probabil ca majoritatea cititorilor sunt parinti, iar articolul fiind scris de cineva din “sistem”… nu stiu cum sa ia lucrurile. Poate ca ei ( parintii ) inteleg la nivel rational ca articolul e corect, pt ca altfel nu l-ai fi publicat nici tu, dar au multe dureri sufletesti venite din ciocnirile cu sistemul si e greu sa gasesti echilibrul intre cele doua emisfere cerebrale.
PostScriptum- Imi cer scuze daca am vreo greseala de gramatica sau vreo incoerenta in exprimare, sunt obosit si nu mai am rabdare sa ma recitesc cu atentie.
P.P.S. – Doamna Maria Silea, am tot respectul, toata compasiunea si empatia fata de dumneavoastra, inteleg lupta pe care o duceti si durerea din suflet si imi pare tare rau ca nu ati primit din partea acelor profesori sustinerea care trebuia, de care aveati nevoie si pe care erau obligati sa v-o ofere, cel putin moral, daca nu legal. Sa speram ca ulterior le-a parut rau ca au actionat-reactionat asa, iar pe viitor vor avea mai multa “intelepciune emotionala”. Eu mereu am empatizat cu copiii cu CES, i-am inteles, am reusit sa intru in lumea lor si sa-i fac sa progreseze mult la ora mea, apeland la cele 7 tipuri de inteligenta ale lui Gardner si am cautat sa le fac viata cat mai usoara in clasa, pt ca si eu in scoala am avut de depasit anumite obstacole. Cu toate astea in alte situatii am fost si eu un profesor rau sau cretin si egoist, pentru ca eram la capatul puterilor (intelectuale), insa dupa aceea sau a doua zi, imi parea rau si as fi vrut sa fi facut lucrurile altfel.
Vorba proverbului, unde e multa desteptaciune e si multa prostie.