Lumea e un mare loc de joacă

Sâmbătă la 11 puneam vase la spălat la noi acasă, în Olanda.

Peste 3 ore intram în Anvers (Belgia) și mă întâlneam în gară cu prietena mea, Anda.

Peste alte cinci ore intram la festival, unde erau deja vreo 80.000 de oameni la concerte, pe iarbă.

Am dansat și am cântat, chiar dacă fix concertul pentru care ne-am dus (Florence and the Machine) l-am ratat, pentru că era într-un cort în care n-am putut intra, noi și majoritatea celor din festival. Am prins doar bis-ul, nu-i nimic, la anul nu mai ratez! 🙂

A doua zi ne plimbam pe biciclete prin centrul Anversului, făceam poze și râdeam ca găinile de râsul nostru.

După-amiază la 3 intram înapoi în Olanda, iar la 4 eram deja acasă și făceam clătite pentru ai mei.

Ce mult mi-ar fi plăcut să încep jocul acesta de-a călătoritul mai devreme, pe la 20 de ani! Dar atunci eram atât de săracă, doamne, abia reușeam să mănânc în fiecare zi, și ce prostii mai mâncam, mă și mir c-am supraviețuit. Mâncare proastă, țigări proaste, stat la grămadă, jucat cărți. Cine avea bani de avion pentru țări străine…

Apoi m-am angajat și am apărut low-costurile, primele bilete pentru Roma și Viena la 50 de euro dus-întors, cu dormit pe la prieteni, pe saltele pe jos, ce aventuri!

Apoi m-am căsătorit și au venit copiii și deși am reușit să pun ceva bani deoparte pentru călătorii, deși am mers cu copiii în Grecia, Cehia, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Elveția, simt că nu le-am arătat destul.

Atât de mult mă încarcă călătoriile, noul, priveliștile, limbile străine amestecate!
Chiar dacă e epuizant uneori (până în Belgia sâmbătă am schimbat patru trenuri în două ore), nu dorm bine în locuri străine, nu mereu ai noroc de cazare sau mâncare bune, alteori vremea e oribilă, dar mereu, mereu mă simt câștigată când călătoresc.

Mi-aș dori ca și copiii să iubească drumul, să nu fie pretențioși, mofturoși, să aprecieze mai mult aventura decât confortul, să vadă locuri, să interacționeze cu tot felul de oameni, să-și facă prieteni și amintiri din toate părțile lumii. E o școală atât de utilă pentru ei!

Există variante de călătorit mai ieftin acum, dacă ne organizăm din timp. Nu mai e nevoie de vize în majoritatea locurilor, avem GPS, ajungem rapid de colo colo, variante de cazare și mâncare sunt pentru toate buzunarele.

Trebuie să renunțăm la confort și control, iar pentru mulți dintre noi, asta e provocarea. Mie îmi dă cu plus de fiecare dată, sper să mă țină sănătatea să pot călători până la 95 de ani, cu bătrânelul meu de mână!

7 Comments

  1. Ionela

    Problema e ca dacă continuam sa călătorim așa pana la 95 de ani, noi și copiii noștri ne vom sufoca pe o planeta pe care viața nu va mai fi prea plăcuta 😔😔…In rest, da, și mie îmi place mult.

    • Printesa Urbana

      Putem calatori cu bicicletele si cu autorulotele electrice. 🙂

  2. Ramona

    Fix la fix postarea asta.
    Anul acesta încercam
    Grecia, insule, cu fetele noastre, 8 si 11 ani, trip adventure si nu leneveala continua.
    Emoția mea si a soțului, este desigur, cum vor accepta ele. Prevăd mofturi, oboseli si tot feluri de nazuri; sper sa fim noi încărcați, cu răbdările la noi 🙂. Pana acum ne-am dat dupa copii, dupa confort si liniste; acum, schimbam abordarea. Speram sa biruim cu totii, in armonie si bucurie 🙂

  3. Cristiana

    fain!
    sugerez cu mult drag pentru copii Cercetasii, Scouts sau cum le zice acum in Olanda.
    este grozav pentru a ii invata o tona de lucruri, inclusiv despre calatorit flexibil, drumetii, prietenii etc. e minunat, anii de cercetasie au insemnat foarte mult pentru mine si am ajuns sa calatoresc in multe locuri din Europa si nu numai, sa imi fac multi prieteni si sa ma obisnuiesc cu drumetii, cort etc. chiar e fain.

  4. Carmen

    Ador sa călătoresc! Ma incarc cu energie când vizitez locuri noi dar am și orașe in care revin cu placere. Cred ca am fost de cel puțin 10 ori la Veneția și as mai merge oricând. Am colindat Europa pana au apărut copiii si apoi am călătorit cu ei de când au fost bebeluși.
    Am fost si in călătorii mai lungi- in Japonia sau Statele Unite cu copiii si nu au fost probleme. Am încercat tot timpul sa combinam activități culturale ( de exemplu vizite la muzee) cu activități distractive ( gen Disneyland in Tokyo) asa încât toată familia sa fie mulțumită. A funcționat!
    Copiii mei sunt mari acum și le-am transmis și lor dorința de a vedea lumea, de a experimenta, de a-și testa limitele.

    Când copiii erau mici mai auzeam comentarii de genul “sunt prea mici, nu o sa înțeleagă nimic, sunt doar bani aruncați” însă cred ca toate experiențele pe care le-au avut cu ocazia călătoriilor i-au ajutat sa fie mai independenți, mai curioși, mai toleranți, mai răbdători.

  5. Dan

    Asta cu călătoritul cu pus degetul pe hartă e parte din ce face generația noastră. Noi am crescut cu părinți care făceau concedii în principal „la țară”, cu ceva excepții gen săptămâna la Eforie sau Neptun, să prindă copiii rezerve de vitamina D. Eu personal am văzut castelul Peleș și m-am dat cu telecabina la Sinaia cu ocazia unor excursii în liceu, deși locuiam la sub 2h de mers cu trenul de destinația respectivă; astfel de obiective pur și simplu nu erau în vizorul părinților. Bine, nici prioritatea mea nu era să admir arta de pe pereți, cât să intru în grațiile domnișoarei pe care aveam ochii atunci. La grădina zoologică de la Băneasa am ajuns tot cu o excursie școlară (prin clasa a 3-a) și nu pot să spun ce animale am văzut.

    Noi (ca generație) am trecut în cealaltă extremă – în consecință călătorim cu copii mici (uneori prea mici) prin avioane arhipline – sau dacă mergem la obiective, descoperim oripilați că indiferent unde ne ducem, mai sunt încă 30 de oameni care vor să facă același lucru, în exact același moment. La Mona Lisa la Louvre Museum sunt cordoane ca la aeroport, cu sistem de intrare și ieșire prin fața picturii; te întrebi ce înțeleg copiii de câțiva ani, încălziți și obosiți din toată aglomerația aia. Și nu, nu e un caz extrem.

  6. Noi am calatorit mult inainte de copil si apoi chiar mai mult. Cred ca un copil poate sa se adapteze minunat, daca este obisnuit de mic. Am facut zboruri scurte si lungi cu fata (acum a doua oara transatlantic doar noi doua), cu bagaje, tot dischisul. Calatoreste de la cateva luni, acum are 8 ani jumate. Face bagaje, liste, sta cuminte, nu am avut NICIODATA probleme cu ea, ca dispare, urla, face nazuri. Acum suntem in Europa timp de 5 saptamani fara ta-su, vizitam chestii, facem poze, discutam pe tema celor vazute. Incepe sa aprecieze frumosul, are amintiri chiar si de cand era mai micuta, iubeste sa se preumble prin lume. Cred ca, odata ce ai un minim necesar sa nu mori de foame, calatoriile sunt o experienta senzationala pentru familie. S-a maturizat incredibil de mult in ultimii ani (si nu doar din cauza emigrarii). Pur si simplu judeca altfel, gusta cu nesat din nou, e extrem de deschisa la chestii mai altfel etc.

    Noi am fost extrem de saraci, cand am fost copil si chiar mi-as fi dorit sa calatoresc. Macar copilul meu sa nu aiba regretele astea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.