E corect ca părinții să doteze grădinițele?

Am primit acest mesaj pentru voi de la o cititoare care dorește să rămână anonimă. Sunt curioasă ce părere aveți despre subiect.

Simt nevoia să îmi înăbuș furia, pentru că știu că nu este social acceptat să fii furios, să te exprimi în culmea furiei tale. Și în același timp simt frică, și probabil de acolo vine și furia. Iar frica este aceea tot de a nu fi acceptat social, aceea de a nu putea face față cheltuielilor zilnice de trai, de a nu mă putea adapta la situații noi, neașteptate.

Este început de an școlar și copilul meu a schimbat sala de clasă la grădiniță și educatoarele. S-a ținut o sedință (nu am avut cum sa ajung, am trimis unul dintre bunici) unde am avut impresia ca educatoarele vor dori să se prezinte, fiind responsabile, de aici înainte pentru un an din viața copiilor grupei, de educarea lor într-o anumită măsura, suficient cât să conteze cine sunt și ce își propun.

La sedință s-a discutat despre sumele de bani care trebuie date în acest an (de părinți). Nimic altceva.

Părinții au fost duși într-o sală de clasă complet goală, sala de clasă cea nouă a copiilor noștri, despre care li s-a spus că trebuie să o doteze. Rechizite, bun, înțeleg, dar și jucării, cărți, imprimantă, cartușe încărcate periodic. Un părinte a plusat, a propus să se cumpere și un covor, sensibilizat probabil de impactul sălii goale, ca și ceilalți, de altfel.

În ultimii ani tot părinții au cumpărat imprimantă, dulapuri și jucării pentru copii (în funcție de grupele de unde au venit în acest an).

Aici vreau să trag un semnal de alarmă. Nu există bani de la primărie? Cum ajung educatorii să ceară părinților să doteze grădinița? Și nu orice dotări, au pretenții, jucării din lemn, bucătărie de la Ikea, toate noi, din banii părinților? A, ei sunt doar mesagerii și nu împuscam mesagerii. Dar o limită de bun simt ar trebui să își stabilească ei.

Dotarea aceasta extrem de necesară a clasei a sunat și ca o condiție. Trebuie să existe o miză ca aceste achiziții să se și întâmple, pot presupune. Se subîntelege, îmi pare, aceasta miză prin faptul că părinților li se arată o sală goală (în loc de a li se spune poate ce va însemna acest an pentru copii, cum se vine în întâmpinarea nevoilor lor educaționale din prezent), o miză care sună: dacă doriți ca fiul/fiica dumneavoastră să aibă parte de educație (minimă, pot presupune sau spera, fiindcă nu ni se spune ce o să se și lucreze cu ei), trebuie să plătiți. Și mi se pare atât de rudimentar, de urât.

Este o grădiniță de stat, aici vin copii ai căror părinți au venituri poate minime pe economie, poate care provin din familii monoparentale, cazuri sociale. Și nu, aceia nu trebuie luați drept excepții, ci sunt suficient de relevanți, pentru că și copilul lor are nevoie de acceași șansă ca și orice alt copil, de aceea e învățământ de stat. Și pentru că, pur și simplu, în mintea fiecăruia trebuie să fie clar că este un loc pentru toți, deci trebuie să ne uităm și la ceilalți când ne asumăm împreună niște cheltuieli și să îi luam în considerare pe toți.

Propunerile tuturor, educatori, părinți sensibilizați sau rușinoși sau dorind să impresioneze iau decizii și pentru ceilalți, și pentru buzunarul altuia fără măcar să ii întrebe. „Păi nu vrea sa dea pentru copilul lui? Nu îl interesează educația copilului?”

Aceasta e presiunea pe care o simți. Nu, nu vrem sa fim arătați astfel cu degetul și până la urmă nu mai spunem nimic, nu mai supărăm pe nimeni, mai știi, te gândești că dacă spui, copilul tău va fi tratat urât în grădiniță, ignorat și așa întregesti acest ciclu al viciilor.

Am făcut pasul de a spune celorlalți părinți părerea mea. Îmi tremurau picioarele. Și primul răspuns, de la părintele care se va ocupa de calculul sumei acestor achizitii a fost: Dacă vrem ca copiii noștri să aibă cele necesare educării lor, va trebui să le luăm, nu avem ce face. Nimic surprinzător, doar dezamăgitor pentru un om care ia decizii pentru noi toți (fără să ne consulte), iar apoi toți ceilalți îi vor mulțumi frumos pentru implicarea sa, cu atât mai mult cu cât o face benevol. Depune o muncă pentru ceilalți pe care ei (noi) nu suntem dispuși să o depunem și apoi nu ne mai permitem să spunem ce ne deranjează, ce nu e potrivit și pentru noi.

Motivația faptului că sala nu este dotată a fost că educatoarea veche a plecat din grădiniță luna trecută către un alt job și că a plecat cu toate materialele. Adică a furat din grădinița?

Educatoarea veche a luat materialele clasei (o sală întreaga de clasă) să le ducă la altă grădiniță!

Mie îmi spună foarte ciudat și mă duce cu imaginația la desenele copiilor, poate la Mr. Bean ieșind dintr-o grădință cu un covor, mergând așa, pe vârfuri, uitându-se în stânga și în drepta să nu îl vadă cineva și chicotind că a scăpat nevăzut. Acum… cum îl bagă în mașina aia micută? Așa da, are sens, prin comicul de situație.

Chiar nu exista sponsori pentru grădinițe? Practic ni se cere ca omul de rând să sponsorizeze gradintele, școlile?!

Părinții sunt donatori pentru grădinițe, școli, iar copiii lor beneficiază puțin timp de achizițiile făcute de părinți.

Copiii aceștia nu își vor primi jucăriile sau cărțile aduse de acasă înapoi în iunie 2023 când pleacă din gradință. Nu, le vor folosi alte generații. Și poate ar fi în ordine să fie măcar așa, părinții s-ar simți bine să știe că au oferit și altor copii. Dar acest lucru este an de an, alte lucruri noi și altele. Poate că nevoia aceasta de anduranță, pe care o resimt părinții, care pune presiune și mai mare financiară -spre exemplu în prezent, când totul a devenit foarte scump- fără o licărire de speranță îi înfurie și le dă o stare de angoasă. Și dorința de acceptare socială pe care o simt pentru ei și pentru copiii lor îi face să mențină un cerc vicios în funcțiune. Și emoțiile ca emoții, le interiorizează, le gestionează cumva, dar financiar? Unde ajung? Mai pot?

Photo by Natalie: https://www.pexels.com/photo/girl-in-white-long-sleeve-dress-sitting-on-brown-wooden-chair-cutting-paper-3913426/

25 Comments

  1. Alina

    „E de ajuns un copil, un creion, un caiet, o carte si un dascăl pentru a schimba lumea!” zicea Malala, stiti voi, fata fără dreptul la educație. La noi, intr-o țară intens capitalizată cu mentalitate superficială, nu se mai poate face nimic fără abundența lucrurilor materiale! Multi nu cred că se poate altfel!

    • Anushka

      scuza-ma dar nu ai inteles dupa ce ai citit ca problema este de la dascali, de la cei implicati in sistemul educational care le cer parintilor sa plateasca pt educatie? ei de ce nu considera ca e suficient sa vina la scoala si sa se ocupe de copii avand singurele resurse pregatirea lor profesionala, un creion si o foaie cum zicea Malala?

  2. M

    Si in afara de acest mesaj ce masuri ati mai luat? Ati cerut o audienta cu conducerea gradinitei? Cu primarul? Ati facut o plangere la politie pe numele fostei educatoare care a furat tot? Ati sesizat curtea de conturi sau cine investiggeaza fraudele in administratie? Ati trimis un mesaj in presa? Indiferent de oras, intotdeauna e un ziar in opozitie cu primarul.
    Intr-o situatie relativ similara, acum 30 de ani, tatal meu, un muncitor simplu cu 4 clase, a facut un scandal monstru in scoala de s-a rezolvat situatia instant. A fost primul care a protestat dar, treptat, i s-au alaturat si ceilalti parinti. Poate cea mai pretioasa lectie invatata in copilarie….
    Sunteti luati de fraieri de un grup de infractori si nu faceti nimic…

  3. Ana

    Anul acesta am scăpat cu doar 250 de lei fondul clasei la grădiniță. Prietena mea cu copil la aceeași grădiniță a plătit 500 și acum află că este nevoie și de un TV smart în clasă, se mai strâng niște bani :)) Am pus problema sponsorizărilor la ședința, astfel de cereri s-au trimis de catre conducerea grădiniței însă nu au avut niciun răspuns pozitiv. Doar dacă ai norocul să ai în grupă un părinte care știe pe cineva…

    • Estera- Roxana

      Da… scurt și la subiect.
      Subiect dezbătut intens perioada aceasta. am un băiețel în clasă I, o fetiță în clasă pregătitoare și alți doi băieței la grădiniță:grupa mijlocie și grupa mică. Doar ptr listele necesare la toți 4 am cheltuit nu mai puțin de 1800 de lei; markere pt tablă, burețel pt tablă😶‍🌫️😶‍🌫️😶‍🌫️Separat bani pt fondul clasei, bani pentru perdele la clasa I și clasa pregătitoare, bani pt caietele speciale, bani ptr HÂRTIE IGIENICĂ, pt șervețele, săpun lichid… nu mai rețin toate cheltuielile, cum nici întreaga sumă cheltuită. Și e doar începutul… că nah….
      .. cât poate ține hârtia igienică și săpunul lichid?!?
      Nu mai luăm în calcul haine, uniforme, echipament pt educație fizică, papuci de schimb pt grădiniță, ghiozdănele…
      Ptr cei cu un salariu minim pe economie, practic ei din iunie și până în septembrie trebuie să facă economii ptr a avea bani, să trimită copilul la școală.
      Halal!!!
      Învățământ de stat, „GRATUIT”!

  4. Anushka

    Ce sa mai zicem? Se ciordeste ca in codru si mai nou din codru insusi dar cu nerusinare. Consecinta cea mai grava: incalzirea globala si ulterior toate care rezulta din ea. Putem educa acesti copii si eu zic ca merita sa platim din buzunar in loc sa ne asteptam de la stat pt ca e clar ca statul foarte curand nu va avea pe lista de prioritati educatia generatiilor viitoare. Asta e situatia. Alta optiune este sa pleci din tara. Decizii, decizii.

  5. Rox

    . „Păi nu vrea sa dea pentru copilul lui? Nu îl interesează educația copilului?”

    Pai BA DA! Că de aia plătește impozite aproape jumătate din venit la stat, la primărie și pe unde trebuie, ca de banii ăia autoritățile să doteze școli, grădinițe, spitale, orașe cu ceea ce e nevoie. Doar că nu se întâmplă si atunci „mesagerii” băga placa asta intr-o tentativă de atins coarda sensibilă. Si noi scoatem alți bani ca deh…
    „Cred că in 5-10-15 ani de când lucrez si cotizez la stat prin taxe și impozite, s-au adunat destui bani încât copilul meu sa poată avea un amărât de covor și niște jucării la grădiniță.” Cam asta le-aș fi spus si le-aș fi trimis sa cerșească dotări la inspectorat, la primărie, la ministrul educației.

  6. Maria

    Sper sa se citească acest mesaj!

    Lucrez ca profesor în învățământul preșcolar și as dori sa precizez ca în primul an de catedra (acum 3 ani) am primit o sala cu mese, scaune și cu greu .. un dulap. Atât!

    Nu exista nicio jucărie, jocuri, nimic!

    Am cerșit jucarii la unii cunoscuți și am cumpărat din banii proprii jocuri și tot ce mai trebuia.
    Părinților le-am cerut rechizite.
    Menționez ca din partea conducerii nu primesc nimic.

    Acum, întrebarea mea este, dacă eu nu aduceam de acasă jucării, jocuri, ce as fi făcut cu acei copii?
    E corect ca un cadru didactic sa doteze clasa?
    Între timp, jucăriile s-au stricat, piesele de construit s-au împuținat.. și am ajuns de unde am plecat.

    • Maria, te inteleg pe deplin. Ideea este insa ca doar cadrele didactice pot pune presiune ai departe pe conducerea scolii, si conducerea scolii mai departe la primarie, prefectura, inspectorate, ministere. Nu e normal ca problemele sa fie adresate parintilor doar pentru ca „asa e sistemul”. Lasa dom’le copiii aia 3 luni fara jucarii, fara materiale, fara dulapuri, fara nimic. Doar strictul necesar (caldura si materiale de igiena corporala. Si apoi incurajati parinti sa faca poze sa trimita pe la toate redactiile si insttutiile posibile. Sa vezi atunci cum se face rost de fonduri de a stat.

  7. Somebody

    Când fetita mea a început grădinița, au avut cea mai nemobilata și nedotată sala din grădiniță.
    La prima ședință cele doua educatoare ne au adus la cunoștință faptul ca nu pot lucra cu copii neavând nimic în clasa.
    Motiv pentru care, noi, părinții am mobilat integral sala (scaune și măsuțe ptr copii, etajere și dulapuri), am pus jaluzele, perdele noi, coșuri de gunoi, cutii ptr depozitat jucăriile, jucării, puzzle, legi. imprimanta noua (cu funcție xerox și scanner) , cartușe schimbate tot timpul. Rechizite noi ptr toți copii. Săptămânal, prin rotație, un părinte aducea săpun lichid, șervețele umede, role de hârtie, hârtie igienica necesare ptr săptămâna în curs. .
    Trist, însă asta este realitatea din RO
    Când a intrat apoi, în cls 0, la fel a fost și la scoala. Cumpărat laptop ptr clasa, imprimanta, toner, proiector, etc.
    Jaluzele, perdele, dulap ptr clasa.

  8. Daca se poate muta copilul la alta gradinita, as face miscarea asta. Nu vad de ce sa dotezi de la zero o sala de clasa. Ce a facut directorul unitatii TOATA VARA? Nu a stiut ca nu are dotari? Astia chiar dorm pe ei? Am dat fondul gradinitei / grupei, cat am fost in Romania, dar macar era gradinita cat de cat dotata. Nu are nevoie de laptopuri si smartboards, ca au dovedit destui dascali cat de buni au fost pe chestiile tehnice, cat au avut remote. Este insa inacceptabil sa deschizi gradinita in halul asta.

    Mutat copilul, facut plangeri peste tot.

  9. IuliaBe

    Este trist ce se intampla si imi pare rau pentru toti parintii care trec prin astfel de situatii. Dar…in loc sa ne lamentam si sa ne lingem ranile plangandu-ne de cum statul ar trebui sa faca (da! statul trebuie sa faca) de ce nu se mobilizeaza parintii si scoala sa faca ceva. Sau mai bine zis parintii sa mobilizeze directiunea scolii sa faca ceva. Se poate crea un asbl, se pot cere donatii, se pot crea tot felul de activitati si colecta bani. Ideea e ca se poate daca chiar se vrea. In tara in care locuiesc, da, scolile primesc bani de la stat, dar nu cat ar fi necesar, asa ca parintii se mobilizeaza. Exista asociatiile de parinti ale scolilor care sunt foarte active si strang bani prin diverse actiuni sau cer chiar de la companiile care pot sponsoriza si fac lucruri – o pergola, un spatiu pentru joaca, un retro-proiector etc. Si toate astea sunt ale scolii, nu ale invatatoarei/profesoarei x/y/z. Eu zic ca e ok – ne plangem, ne batem unii pe altii pe umar, dar e si cazul sa facem noi ceva si sa actionam. Si da, poate fi o lectie excelenta pentru copiii!

  10. Elena Lazar

    Sunt educatoare in mediul rural si in cei 12 ani de activitate conducerea nu a dotat gradinita cu nimic!
    Si ne dorim educatie de calitate dar din buzunarul dascalilor…

  11. Carmen

    Am fost educatoare la stat 4 ani și la privat 1 an. (2011-2016) În provincie, la stat, am găsit o grădiniță cu pp, deci erau doua educatoare la grupă. Colega mea, fiind acolo de mulți ani, avea materiale și o clasa dotată cu TV, calculator, imprimanta, multe materiale didactice. Primul an am avut grupă mare, urmau să plece la școală; pe lângă lista completă de rechizite, părinții plateau prin asociația părinților o persoană, ajutor de educatoare, care sa ajute cu supravegherea copiilor, fiind 27 în grupă. Noi ceream bani pentru cartușele imprimantei, care trebuiau încărcate periodic, ocazional materiale de care nu dispuneam (o cortina pentru serbare de ex) și cam atât. In anul următor, am luat grupa mica și colega a venit cu propunerea de a tapița scaunele care arătau jalnic. Părinții au fost de acord, nu știu motivele fiecăruia, dar au făcut-o. Am mai cerut părinților în plus, pe lângă generația anterioară, câte 1 leu pe lună din care luam un cadou copiilor a căror aniversare era în luna respectiva, ca o atenție din partea colegilor de grupă. Din punctul meu de vedere nu e mult, dar ca părinte, lucrurile stau diferit când trag linie la sfârșitul lunii. Masa copiilor, ajutor de educatoare, reviste primite lunar (opționale), rechizitele la începutul anului, opționale de dans, șah, canto, go, karate (in funcție de fiecare copil și părinte), cartușe pentru imprimantă, poze sezoniere, consumabile lunare. Bineînțeles că multe erau opționale, dar mentalitatea de turmă le închide gura multora și majoritatea acceptă de ochii celorlalți. În București, la o grădiniță privată unde am fost, părintele nu aducea nimic pe lângă taxa lunară, iar toate dotările erau acolo, cererile pentru materiale erau rezolvate de multe ori în timp util.
    Partea proasta a povestii e că la stat, dacă o educatoare se muta pe un alt post sau se pensionează, clasa rămâne goală, deși a fost dotată cu ajutorul a generații întregi. Bineînțeles ca nu e cazul grădinițelor cu asociații de părinți, care au bunuri de valoare (TV, imprimanta, etc) trecute in inventar și acelea automat rămân.
    Primăria nu am văzut în tot timpul ăsta implicându-se în vreun fel, nu a venit niciodată cineva din conducere sau CA să întrebe de ce lucruri am avea nevoie. Tot ce s-a făcut în grupa respectivă a fost cu și datorită binevointei părinților.

  12. GEORGIANA

    Nimanui nu-i convine sa scoata bani din buzunar! Am dat de fiecare data cand a fost nevoie,pentru binele copilului meu…si nu curg banii garla in ograda mea! Pana la urma n-am facut copilul nici cu primaria,nici cu ministerul ca sa-mi asigure carti,rechizite,hartie igienica,hrana calda etc.
    Invatamantul este gratuit:nu platesc profesorii si nu ar trebui sub nicio forma sa platesc dotari materiale:dulapuri,banci,parchet.In rest,eu personal nu vad care e problema??Ma deranjeaza ca mereu sar in fata unii parinti(la noi la fel) sa stranga,sa cumpere si apoi comenteaza pe toate retelele!Daca nu poti nu dai si gata…de unde sa dai??Noi am acoperit doua familii care nu aveau,fara comentarii!!Ca-n rest donati la greu pe fb de toate!Cadrul didactic normal ca iti spune de ce are nevoie ,doar vrei si calitate,nu??Sa cerseasca???Dar de ce ar trebui sa faca asta??El ar trebui sa primeasca fara sa cerseasca tot ce ii este necesar pentru copilul tau,ca doar nu pentru el are nevoie!Excesele de zel se pot ameliora cu diplomatie,cred ca sunt si cazuri..destule!Va plimbati prin Bali..peste tot.Ia intrebati cum platesc ei profesorii,carti si altele prin scoala…sume enorme ca sa invete copiii lor!Asta inseamna sa nu ai invatamant gratuit…nu un sapun si o hartie!!Pe bune???Vrei sa-ti asigure si pentru acasa cand se intoarce de la scoala?Facem educatie cu ciurucuri,ne vaicarim in toate felurile…si se vede!!!
    Nu poti?Spui cand trebuie ,nu pe toate retelele!!Si sa nu la mai plangem altora de mila ca pe ei nu-i auzim vaicarindu-se!Comenteaza culmea cei care au posibilitati!Lasati-va copilul cu clasa goala..cu un creion si o coala si comentati asteptand sa primiti de la stat…..termina si liceul pana primeste!Dati 100 lei pe rechizite si e un efort imens…apoi plecati in parc si luati dulciuri de 200lei…ca doar n-aveti!!Adevarul e undeva la mijloc intotdeauna…manipularea si discreditarea ..alta discutie.

    • Draga Georgiana, imi pare rau ca ti-o spun, insa esti in eroare, cel putin partiala. Citez: „pana la urma n-am facut copilul nici cu primaria,nici cu ministerul ca sa-mi asigure carti,rechizite,hartie igienica,hrana calda etc.” Este obligatia statului sa asigure conditii decente de invatamant, chiar da ca nu ai facut copilul cu statul. E ca o obligatie contractuala, tu iti platesti taxele si impozitele, iar statul iti furnizeaza conditii de invatamant, servicii medicale, autostrazi (?), iluminat public si asa mai departe.
      Cat despre cadrele didactice, nu, nu trebuie sa le spuna parintilor ce are nevoie gradinita, scoala etc, ci directorilor, sindicatelor etc. Si daca mediul de lucru e necorespunzator, sa plece, asa cum facem noi la privat. Eu daca nu am laptop, imprimanta, acces la interent etc, nu le cer clientilor, si sefului. Daca nu aude, plec in alta parte.
      Cat despre platformele de socializare, nu ma pricep, nu folosesc.

  13. Elvira7

    Noi am avut copiii si la stat dar cel mai mult la privat. Taxe pentru scolile de stat am platit mereu si mi se pare nedrept.
    Cum as face eu invatamantul: fiecare suma de bani alocata unui copil din taxele noastre, as pune-o la dispozitia parintelui (nu ches) sa-si inscrie copilul unde doreste el. Cred ca lucrurile ar merge mult mai bine, s-ar infiinta mai multe scoli, s-ar arata mai mult interes din partea celor in masura sa faca o scoala/gradinita sa mearga, si banii ar merge acolo unde trebuie, in educatia copiilor. Pentru ca, in hartii, se pare ca guvernul cheltuie destul de mult cu copiii nostri.

  14. Andreea

    Simt și eu nevoia de a avea dreptul la replică și nu într-un mod anonim, pentru că deși exista teama de a fi criticată, există și asumarea a ceea ce spun și fac.

    Ioana îți urmăresc postările și știu cât impact pot avea acestea asupra unui numar mare de oameni.

    Avem acasă câteva cărticele de ale tale, nu pentru că nu mi le-aș dori pe toate pentru fetica mea, ci pentru că nu îmi permit să iau prea multe din atâtea colecții bune. Mai mult, voi povesti mai jos și cum cărțile scrise de tine sau de alți autori, jucăriile și chiar mobilierul fetiței mele, au ajuns la grădiniță, în grupa în care am 27 de copilasi in grija, in fiecare zi. „Eric merge la gradinita” a alinat multe lacrimi sapatamanile acestea de inceput de grupa mica si a raspuns de multe ori la intreabarea „Cand vine mami?”.

    Mi-am început povestea ca educataore, acum 10 ani, din drag si emotie pentru copii. Cea de părințeală, acum 3 ani și-un pic. Tot mai mult in ultimul timp ma gandesc sa ma reprofilez, vanzatoare la magazin, sa asez marfa sau orice altceva care sa nu presupuna atata uzura psihica si fizica, zi de zi, când, ca educatoare, îți oferi o parte din suflet și totuși tot mai des observi, ba pe grupuri de parinti, facebook sau în mod direct că nu ești nici apreciată, nici respectată, nici ajutată de nicăieri, ba mai mult ești și arătată cu degetul, înjosită, văzută ca o bonă/îngrijitoare care doar supraveghează 30 de copii pe când pentru tine, meseria asta, presupune să îți lași o parte din suflet, în grupa pe care o ai, în fiecare zi.

    Cred tare mult intr-o relatie deschisa cu parintii copiilor din grupa mea. Raspunsul meu nu vreau sa fie o ofensivă la adresa acestora. Ii cred si ii inteleg, traiesc in aceeasi tara ca si mine. Am citit cu amaraciune toate comentariile, multi parinti furiosi, frustrati si porniti pe sistem, pe lângă acesta, arunca cu pietre și in cele ce le educă copiii. Dar oare cati dintre ei se gandesc efectiv la cum se desfasoara ziua unei educatoare? Cati dintre ei, pun umarul sa faca ceva, alaturi de doamna de la grupa? Daca nu avem un om de serviciu care sa ne ajute efectiv, oare parintii cred ca mergem la primarie sa tipam ca vrem ajutor? Nu. Noi aducem o bormașină de acasă și reparam pătuțuri, uși și altele, noi ne aducem soți, prieteni, unchi, după programul de lucru și ne dau găuri în pereți și ne pun rafturi, noi stergem geamuri, praf și dăm cu var.

    Ma gandesc de ceva vreme la cuvantul empatie, oare daca ne-am pune in papucii doamnelor educatoare, am intelege mai bine ce face fiecare si cum putem merge la drum impreuna?
    De mult timp rolul educatoarei a inceput sa fie confundat cu al bonei/îngrijitoarei, femeii de serviciu, animatorilor de petreceri.

    Cu totii ne dorim sa fie ca afara, sa ne fie bine, noua si copiilor nostri dar oare cum ii invatam sa fie bine daca aratam atata lipsa de respect pentru munca celorlalti, le aratam atâta lipsă de bucurie pentru ca suntem aici si acum si ca noi putem face bine pentru noi si pentru cei din jur. Cum ar fi ca noi, parintii, sa mergem intr-o zi in fata doamnei educatoare si doar sa spunem „Cred ca va este tare greu si totusi va descurcati minunat. Va multumim!”

    Ce te faci cand intr-o grupa ai 30 de copii, nu 20 cum ar zice legea și ești singură cu ei și cu 0 materiale. Să mai zic ce mai fabulează legea? Care sunt standardele de functionare ale unitatilor? Multe arată bine pe hartie, dar de cand sunt in invatamant, nu am primit de la stat nici macar un top de hartie si un creion per copil. Cea mai urata ipostaza este aceea cand stai in fata unui grup de parinti si ceri acele rechizite amărâte. Ca vrei sa pui un patut, un dulap sau o perdea colorata în mediul în care, copiii aceștia își petrec aproape toată ziua, nu e în regulă, că astea sunt mofturi.

    Vrem sa avem o tara ca afara. Multe pareri ale parintilor din afara tarii, ca acolo se face, ca acolo este, ca acolo nu se da. Și eu as pleca sa lucrez intr-o tara ca aceasta, unde normalul e doar sa ne facem treaba bine ca avem cu ce. Dar tot mai stau aici și îmi fac treaba bine chiar și când nu am cu ce. Mă gandesc ca poate voi schimba ceva, poate generatiile acestea de copii care cresc or face diferit. Dar stai, daca eu nu am nici un creion, de orice fel, nici o foaie primita de la stat, de oricare, cum pot să schimb?

    Aduc de acasă!

    Să zic povestea otetului si bicarbonatului aduse din dulapul propriu, sa fac un experiment la gradi? Ahh, si stiam ca cei mici or sa fie tare incantati, stiam ca or sa invete cu bucurie si o sa apara în mintea lor câte un „De ce?”.
    Mă gandesc, de ce sa merg sa mai cumpar, din portofelul meu (nu mai zic de motorina pe care o folosesc la atatea drumuri la xerox si timpul meu de weekend când stau si caut si ma documentez), perfect, am în casă doua pachete de bicarbonat si o sticla de otet abia inceputa, normal că le iau pe acestea.
    La gradi, bucurie mare, entuziasm si exaltare, toate iti fac sufletul sa pluteasca de bucurie. In weekendul urmator, fetica vrea ceva bun, gasesc o reteta de briose. Gata, ne punem pe treabă. Scoatem oua, faiana, praf de copt, lapte si alte ingrediente. Incepem amestecul și punem laptele si ouale, cu mierea si vanilia, faina si bicarbonatul de sodiu! Stai, ce? Nu era cu praf de copt? Nu, nu, scrie negru pe alb, o lingurita bicarbonat de sodiu. Pai stai ca eu nu mai am bicarbonat, unde e? A da, in waw-ul de miercuri al copiilor, in aha-ul si de ce-ul lor, in entuziasmul si chiotele de bucurie. Eh, cred ca pana la urma pot pune si niste praf de copt. Briosele? Bune, bune!

    Aduc de acasa cartile de care iti ziceam, ale tale si ale altor autori minunati, care ar trebui sa fie ale fetitei mele si care sunt cumparate cu bani din salariul „enorm” pe care il iau, din care trei sferturi platesc rata la banca pentru casa, iar din sfertul rămas mai cumpar cate o carticica, doua, cate doua bilete la teatru, o data pe lună, (uneori pe trei bilete, sa il luam si pe tati, sunt prea multi bani de dat), mai cumpar cate un joc/jucarie, pe care într-un final, le duc la gradi dupa un timp si uite asa, salariul meu se intoarce în întregime la stat.

    Altădată, în primăvară, i-am cumparat feticai un carucior, s-a jucat cu el încântată. Dupa o luna, prietenii stiind ca e pasionata de bebelusi, la ziua ei, au mai adus doua carucioare. Bucurie mare, unul i-a placut, l-am desfacut, cel cumpărat de mine l-am dus la gradi, unul l-am depozitat, ca las cand s-o strica asta bun. Am inceput gradi din septembrie, il iau pe asta din casa, la 27 de copii, un carucior e prea putin. La grupa feticai, doamna ne zice ca nu prea au jucarii, il duc pe ala nou-nout si cu doi bebeblusi din cosul cu bebelusi, o cutie mare cu piese de construit si alte jocuri de ale ei. Să spun că ea acum a ramas fara nici un carucior acasa? Bebelusi mai are 2, din 8. Restul sunt la gradinita, împreună cu un raft de la Ikea, tot din camera ei!

    Daca parintii nu dau, dau educatoarele. Ca mine sunt sute de educatoare care aduc de acasa covoare, perdele, rafturi de la Ikea sau altele. Nu e normal deloc, nici pentru părinți, nici pentru educatoare, in tara lui „Doamne ajuta!” si „Noi sa fim sanatosi”, dar mi se pare normal, ca zi de zi, 8 ore pe zi, cand in fata mea am 27 de copii, cu mintile ca o foaie de hartie alba si nescrisa, cu ochisori curiosi si luminosi, minimul pe care îl pot face eu e să mă joc cu lucruri interesante, să lucrez cu manuțele lor și cu mințile încă dornice să afle, sa ii asez la masute sa le dau o foaie in fata sa isi puna degetelele pline de culoare pe ea, sa pot sa le asez alta foaie de hartie si sa lipeasca cu lipici, frunzulite de toamna pe imaginea scoasa la xerox, da, da, acel xerox din oras unde merg cu masina personala, cu motorina platita de mine (colega merge cu autobuzul), sa pot sa le dau pe o coala mare duplex sa picteze cu rotile de la masinute tablouri in culori diverse, sa pot sa le dau un joc (la atatia copii, cel putin 5 jocuri), sa pot sa ii pun pe un covoras sau pernute la un colt de lectura langa un raft plin cu carti sa le citesc o poveste. As putea sa fac astea toate cu ce ne da statul? Nu! Aș putea să fac dacă strig, fac petiții și arăt cu degetul? Nu! Nimic nu as putea face. Putem sa cantam si sa dansam toata ziua, putem sa ne jucam. Da, fac deja astea. Dar daca statul nu dă, părinți nu dau și eu nu as aduce de acasă otetul, dacă nu as sta ca la piata cu mana intinsa in fata parintilor ca sa dea contravaloarea unui creion, daca sunt pusa la zid ca eu, ca educatoare iar cer donații, atunci, aș putea merge la serviciu doar să am de unde mă întoarce acasă. La fel de bine aș putea sa stau intr-o încăpere, cu 30 de copii si sa ii las sa alerge, sa se joace cu nimic si sa facem nimic cât ține ziua.

    Părinți dragi, nu cer pentru mine, ci pentru copii, nu ai mei si nici ai vostri, ci pentru copiii acestia care vor deveni adulti, pentru adultii aceia care ne dorim cu toti sa schimbe ceva in tara asta. Pentru viitorii oameni care poate or ajunge in pozitii de conducere si se vor gandi ca invatamantul este si trebuie sa fie coloana vertebrala care sustine o tara intreaga, o natie, un sistem si atunci poate vor investi in el. Cer, ca parte din copiii acestia sa nu mai fie nevoita sa intinda mana si sa ceara și ei ci sa ofere din resursele nelimitate ale sufletului și minții proprii si nu din buzunare cum o fac eu.

    Să fim buni și să tratăm cu bunătate tot și pe toți cei din jur, nu e mare lucru, dar poate fi acel lucru care face ca totul să înflorească.

    • Diana

      Multumesc pentru mesajul tau, Andreea! Multumesc ca exista oameni ca tine. Sper ca mesajul tau sa fie citit de cati mai multi parinti. Imi doresc sa donez gradinitei tale (prin tine evident) 5 carti din colectia Ioanei. Alege tu cartile si o sa-i scriu Ioanei sa vedem ce optiuni avem sa poata ajunga la tine (cartile 🙂 ). Numai bine!

  15. Livia

    Este mare păcat ca încep părinții sa se certe între ei. Nu, nu este normal ca intr-o grădinița sau școala sa fie clasa “goală” – părinții pot completa, dona jucării etc., dar sa cumpere tot și aceste lucruri sa dispară cu plecarea unei educatoare nu este normal. Ce se strica se înlocuiește, dar nu sint bunurile unei educatoare. Locuiesc de peste 32 in Germania – copiii mei s-au născut aici și au fost la creșă de stat, grădinița catolica, școala de stat. Se plătesc taxe la creșă și grădinița – nu este nimic pe gratis, mai ales creșele sint foarte scumpe. Poate am adunat citiva Euro pe Semestru pentru ceva special, dar nu am cumpărat nimic. Se mai organizează cite o curățenie mare sau chiar un zugrăvit și atunci ajuta cine vrea, cu ce vrea și poate. Uneori donează prăjituri care la cite o acțiune se vind și din acel fond se mai cumpara cite ceva special.

  16. Dana

    Sunt educatoare intr-un oras mediu din Ro, destul de bogat, cu activitate economica, oras universitar, atractiv pentru tineri si companii. Un oras in dezvoltare continua in ultimii ani, cu un nivel al calitatii vietii peste media tarii. Oamenii sunt ok, traficul este ok, mediul este aproape ok.
    Dar… infrastructura scolara este praf. Educatia nu intereseaza in mod real pe nimeni. Nici pe autoritati, nici pe companii, de multe ori nici pe parinti.
    Scoli de fite in cladiri darapanate. Scoli supraaglomerate, se invata in schimburi. Gradinite supraaglomerate.
    Sunt educatoare de 10+ ani, intr-o gradinita de stat. Gradinita mare, 12 grupe, program prelungit.
    Autoritatile locale pun la dispozitie cladirea, personalul, utilitatile si o parte a materialelor de curatenie. Pentru restul necesitatilor, fiecare se descurca cum poate.
    Parintii aduc la gradinita sapun lichid, hartie igienica, servetele umede, prosoape de hartie, spirt/dezinfectant. O educatoare sta in mod uzual cu 25 de copii si exista o ingrijitoare la 2-3 grupe. La grupa mica, multi copii fac pipi sau caca pe ei, nu stiu/pot sa manance singuri, nu dorm, plang. Uneori si la mijlocie sau mare. Inainte de a fi cadru didactic trebuie sa fii ingrijitoare. Majoritatea parintilor nu sunt interesati de partea educationala. Vor doar sa stie daca au mancat si au dormit. Si vor poze. Doamne! sunt disperati, sa le trimit poze pe grupul de whatsapp cu copiii lor. Si sa le spun daca au mancat, cat au mancat, daca au dormit, cat au dormit. Asta e tot ceea ce ii intereseaza pe majoritatea.
    Cand am revenit in gradinita din concediul de crestere si ingrijire copil, am primit o clasa goala. Peretii erau vopsiti pana la jumatate cu vopsea in ulei.Vopseaua aia data acum 20-30 de ani. Am zugravit intr-un weekend impreuna cu sotul meu (asa cum ne-am priceput), cu lavabila primita de la un parinte care avea copilul la grupa. Am adus un birou de acasa si un scaun, altfel ar fi trebuit sa stau la o masuta de copil, pe un scaun de copil. Eu avand spre 1.8 metri inaltime. Am adus un laptop ceva mai vechi pe care nu il mai folosea sotul meu, imprimanta laser, boxe, un tv mai vechi. Am instalat un router suplimentar, intrucat acoperirea wifi a retelei gradinitei era foarte slaba.
    Am strans bani prin asociatia de parinti si am cumparat scaunele potrivite pentru copii, initial avand acele scaune vechi cu cadru de fier si sezut din tego. Am luat dulapioare si rafturi pentru lucrari. Perdele. Mocheta vesela, pentru a acoperi parchetul clasic de scoala, cel care se spala cu motorina pe vremea noastra. O imprimanta color cu cerneala ieftina.
    Am tiparit pe banii mei si cu ajutorul prietenilor mei zeci de imagini pe canvas, formate A0, A1, A2. Pentru cine nu stie, canvasul este un fel de panza sintetica si A0 este un format de aproape 1.2 x 0.8 metri. Am tiparit imagini specifice anotimpurilor, partile corpului uman, fluturi, pasari si animale, personaje din povesti, reguli de circulatie si multe altele.
    Cand/daca voi pleca din aceasta clasa sau gradinita, le voi lua, intrucat sunt materialele mele. Asa cum voi lua si laptopul, boxele, routerul, eventual biroul si scaunul. pentru ca le-am adus de acasa si sunt mari sanse ca daca ma duc intr-o unitate noua, voi primi tot o sala de clasa goala.

    Inca un lucru… spuneam ca este un oras cu multe firme, unele dintre ele multinationale, cu care se lauda cu actiuni de csr si alte rahaturi. In realitate, nu dau doi bani pe educatie. Daca nu cunosti pe nimeni, daca nu ai un director implicat in politica si care sa vrea sa-si faca capital electoral, daca nu esti intr-o gradinita/scoala „de fite” nu primesti nicio sponsorizare de nicaieri. Se sponsorizeaza zilele orasului, adaposturile de caini vagabonzi, biserica, plantarea de copaci… dar nu educatia.

  17. Multe gradinite din romania nu au strictul necesar, asta e realitatea

  18. Părintele erou

    Rog autoarea să elaboreze un ghid cu pașii de urmat. Eu, părintele erou, mă simt învins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *