Hai c-am făcut și noi covid în august! Oarecum…

Hai că am am sosit și noi la spartul târgului, când toată lumea a făcut deja de șapte ori Covid și noi stăteam cu teamă că suntem ultimele găini din ogradă! Na, că nu mai suntem. 🙂 Mă rog, Sofia nu mai e, noi da.

În primul an de pandemie ne-am păzit de COVID ca de ciumă. Pierduserăm deja un bunic din cauza virusului și haosului medical provocat de el, n-am vrut să mai riscăm nimic.

Ne-am văzut doar cu familia apropiată, nu am ieșit din țară, am făcut vacanțe mici, local, pe dealuri aiurea, nu am mers la evenimente, am purtat corect mască.

N-am luat virusul.

În al doilea an de pandemie, ne-am mai relaxat, dar doar puțin.

Copiii au mers la școală cu mască, așa cum a decis școala.

Am continuat să evit evenimentele, întâlnirile în spațiu închis, am ieșit la masă ori la o cafea cu prieteni apropiați, dar tot cu mare grijă, mască în interior etc.

Nu am luat nici în 2021.

În 2022 am emigrat chiar la început și am aterizat într-o țară extrem de relaxată (acum, că au avut și ei restricții ca noi în anii anteriori).

O vreme am continuat să port mască în autobuz, avion, am evitat spațiile aglomerate, dar copiii au mers de la început la școală fără mască. Bărbatul merge la birou, corporație, open space, fără măști. A tot avut colegi pozitivi cu care a interacționat la birou sau la masă.

Eu am mers la școala de limbă, unde am stat fără mască toți, să ne înțelegem. Nu am luat.

Am mers și în vacanțe, Elveția, Grecia, România, fără mască peste tot deja.

Nu am luat.

Nici alte răceli nu am avut, când au mai fost ceva muci, am folosit teste rapide, deci nu cred c-am avut în trecut.

Noi suntem vaccinați cu trei doze, curând se face un an de la doza trei.

Copiii sunt nevaccinați anti-Covid.

Ei, în prima zi când am revenit din România, Sofia s-a dus buluc la vecina, prietena ei.

A treia zi au început durerea de cap și febra moderată.

Oboseală, stare proastă.

Marți am testat-o, pozitiv. Ups!

Primul covid în familie.

Eram încă în vacanță, final de august.

A luat câteva pastile de Nurofen, a luat și paracetamol, a dus-o pe picioare.

A mâncat mai puțin, a dormit mai mult, a citit, nu am lăsat-o să se joace afară cu vecinii (deși fetița de la care a luat era grămadă cu ceilalți copii), a ieșit doar în curte.

Pe vineri nu mai avea decât o vagă oboseală, teste încă pozitive.

Noi, restul, nimic. Niciun simptom, teste negative.

Luni a început școala, s-a dus doar Ivan.

Sofia era încă pozitivă, deși nu mai avea simptome.

Miercuri a mers și ea, după un prim test negativ.

Noi am rămas negativi, fără simptome.

Habar nu am cum e posibil să fi făcut doar ea și noi nu, nici măcar forme ușoare. Hai, noi suntem vaccinați, dar Ivan, care până anul trecut culegea absolut tot ce-i ieșea în drum, să nu ia el un virus atât de contagios?

Mă bucur că a trecut ușor, fără simptome serioase și sechele, cred că a ajutat și că l-a luat acum, când e formă ușoară, fără complicații.

Sper că s-a încheiat nebunia cu acest virus afurisit. Aici în multe școli sunt invitați la cursuri copiii cu covid care se simt bine, să se imunizeze lumea mai repede. 🙂


Pornesc spre București în câteva ore (o să port mască în avion, să fiu sigură că ajung sănătoasă), ne vedem mâine și duminică, abia aștept!

Photo by Vitolda Klein on Unsplash
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4200

14 comentarii

  1. Test rapid negativ nu înseamnă fără covid. Am avut test rapid negativ in zilele in care am fost cel mai rău, in casa doar unul dintre membri a avut un test rapid ( unul singur) extrem de slab pozitiv, doar intr-un anumit unghi se vedea. Pcr pozitivi trei din patru, al patrulea nu a luat oricât a stat nas in nas cu restul, a luat o luna mai târziu de la coleg/colega cu care a interacționat sub 10 minute, cu distanță și masca simpla unul dintre ei ( nu cel contagios, din păcate). Noi suntem toti vaccinați, copii inclusiv, mi se pare nasol și iresponsabil sa ii lăsam pe ei când abia se văd efectele longcovid la copii și de fapt abia acum descoperim ce urmari au in corpul lor in creștere, in formare. Chiar acum am o cunoștința cu copil internat, in ati, din cauza sechelelor pulmonare postcovid ( de boala a trecut relativ ușor, de fapt copilul nici nu a fost testat, doar au presupun sa are covid fiindcă avea tatăl iar copilul a tușit câteva zile). Vaccinul a ajutat copiii sa treacă de covid aproape fără simptome, eu am fost cred mai lovită și de asta ne-am și testat. Relaxați de acum suntem și noi, am făcut tot ce se putea, lucrând in spitale clar purtam masca la serviciu și o purtam și in spații aglomerate sau când suntem răciți, pentru a ne feri de alți crocobauri și pentru a nu îmbolnăvi alte persoane, o purtam și înainte de covid. Din păcate, efectele le vom vedea in timp, mai ales asupra copiilor, dar nici sa ii izolam nu poate fi o soluție, viața trebuie sa meargă înainte, deja au pierdut destul. Eu nu sunt de acord cu trimiterea copiilor bolnavi in colectivități și nici nu imunizarea prin boala ( dar vaccinul e bau-bau), astea mi se par iresponsabile dar cumva necesare la nivel de studiu, nivel de cercetare. Până la urmă, fiecare poate lua o decizie informată asupra copilului.

  2. Se poate sa nu fi luat deloc voi 3. Eu am avut Covid în ianuarie 2021, epoca pre-vaccin. O prima noapte cu febra și 1/2 din a doua noapte le-am petrecut în pat cu consortul, genul de om care dacă strănuta cineva în aceeași clădire, al etaj, el venea răcit acasă.
    Ei bine, după cele 2 zile de simptome intense în care am interacționat fără mască, m-am izolat intr-o alta camera de unde am ieșit doar cu mască, la baie și ca să gătesc. Am mancat separat, am folosit bai separate etc. Dar el nu a luat, ne-am testat imediat după carantina de anticorpi, eu aveam și el nu.

  3. La fel de mirata am fost si eu, ba chiar in repetate randuri. Date similare cu ale Printesei: 2 parinti vaccinati (doar 2 doze insa), 2 copii ne vaccinati anit covid (8 si 14 ani). Sa va povestesc:

    Intamplarea #1: Ianuarie 2022: cel mic merge in tabara de ski si la intoarcere se anunta cazuri pozitive; ii facem si lui test – pozitiv. Fara simptome. 3 zile la rand i-am facut teste, pozotive, apoi s-a negativat. Ceilalti nu ne-am molipsit, ne-am tot testat si noi. Inclusiv cea mare, ne vaccinata, nu a luat.

    Intamplarea #2: Aprilie 2022, in vacanta aveam bilete de avion pt EuropaPark. Copiliul mare trebuia testat pentru a zbura, ne fiind vaccinata. Surpriza: pozitiv, asimptomatic. Tot asa, in 2-3 zile s-a negativat (dar deja pierduseram avionul, deh), restul toti negativi.

    Intamplarea #3: Iunie 2022, cu o saptamana inainte de tentativa 2 de vacanta la Europa Park, eu si sotul ne pomenim cu ceva durere de cap – si ce sa vazi, suntem covid pozitivi. Eu am dormit o zi aproape non-stop, dar fara febra sau alt simptom, a 2-a zi eram ca noua. Sotul a avut febra 39 vre-o 2 zile, apoi a inceput sa isi revina. Partea buna, pana la plecat in vacanta am fost negativi.

    Intamplarea #4: Iulie 2022: copilul mare se intoarce din tabara, se anunta ca au fost multi pozitivi, ii facem si ei test – pozitiva, deci pt a 2-a oara pe anul asta. Tot fara simptome, restul nu am luat de la ea (dar acum deh, eram deja trecuti recent prin boala)

    Ziceti si voi, merge ca scenariu de film sau ba? :)))

  4. bine ca a trecut cu bine si bine ca nu ati luat toti. Lui Ivan i-ati putea eventual face un test de anticorpi, medicul nostru pediatru spunea ca unii copii sunt asimptomatici, teste negative si totusi reiese ca au avut boala (in urma testelor de anticorpi). Baietelul meu a fost negativ insa cu simptome (inclusiv pcr negativ), iar la testul de anticorpi avea foarte multi.
    Pe de alta parte, citeam acum cateva luni un articol interesant despre grupele de sange si alti factori genetici care scad sansele de infectare.
    Sper sa se termine in curand si nebunia aceasta, au trecut aproape 3 ani 🙁

  5. Conteaza mult starea sistemului imunitar al fiecaruia; noi am facut doar dupa al doilea vaccin, cand eram foarte obositi, colegii nostrii erau mai mult acasa decat la munca
    Ne-am tratat cu propolis, vit. C si inhalatie cu uleiuri de menta, eucalipt, cuisoare, cimbru, citrice

  6. Testele rapide sunt zero la Omicron. 2 saptamani de raceala usoara toti patru ca sa descoperim la PCR ca suntem pozitivi. Dupa 17 teste rapide negative (marci diferite ca sa fim siguri).
    Am facut PCR pt ca e gratuit unde stam noi si pentru ca urma sa calatorim in tara la bunici si n-am vrut sa riscam nimic. Si pt ca mami e paranoica.
    Din ce am observat, vara asta metoda sigura de luat corona au fost hotelurile all inclusive si nuntile.

  7. Și? a meritat tot stresul, anxietatea, sechelele mentale, pentru fâsâiala asta? știu știu, o sa ziceți ca ati făcut bine, ca dacă nu va fereati o puteați păți rău, adică sa muriți (bănuiesc ca asta a fost frica cea mare, ca muriți și lăsați copiii singuri, n-are cine sa-i creasca), ca in afara de asta, toate se rezolva. Nu comentez masurile luate din punct de vedere fizic (masca, vaccin, izolare) dar ma întreb dacă din punct de vedere psihic a meritat. Vad in jur oameni cu sănătatea mentala afectata, parte din ei copii (nu știu dacă s-au făcut studii despre asta), oare chiar a meritat? care-a fost miza cea mare, sa rămână în viata? Nu de alta, dar moartea face parte din viata, vine fie ca vrem fie ca nu vrem, nu știm când, cum…ce sens are sa ne streseze asa de mult acest eveniment?

    • Oh my f***ing God.
      Scuzati exprimarea plastica.
      Pe de o parte ai si tu dreptatea ta, dar cand tragem linie, pentru fiecare dintre noi acest „merita” are conotatii si valori diferite.

    • Eu nu inteleg intrebarea, ca nu e ca si cum oamenii au facut o alegere constienta sa se streseze.
      Numai daca cineva a ales sa se streseze poate fi acum intrebat daca a meritat, altfel nu are sens.
      Si nici macar atunci, ca la inceputul pandemiei nu se stia cum va evolua.

    • Din pacate oamenii dragi au murit, altii au ramas cu probleme de sanatate.
      Dar, incredibil, pentru noi personal, nebunia asta a avut si efecte pozitive: am petrecut mult timp impreuna ca faimilie, ne-am imprietenit cu vecinii, copii au avut 4 saptamani de vacanta (lockdown) in care a alergat non stop afara cu copii (la noi restrictiile au fost minime, stam la tara). Si cel mai important: companiile noastre au trecut la work from home definitiv. Asta inseamna ca nu mai pierdem vremea in trafic, nu ne stresam dimineata, mancam impreuna la pranz si calatorim enorm. In loc sa dramuim zilele de concediu acum avem libertate totala. Stresul la servici s-a diminuat, barfele de la birou au disparut, colegii sunt mult mai concentrati pe munca si timpii morti s-au redus. Plus ca s-au deschis oportunitati noi. Inainte joburile erau legate de o locatie anume, acum pot aplica pt orice pozitie in companie fara sa ne relocam.
      Acum 3 ani nici nu visam asa ceva.

  8. Covid in Ianuarie la noi: 2 parinti + 1 copil pozitiv ; ceilalți doi copii negativi ( testați cu testul PCR); in mai iar copil pozitiv ( același copil Ianuarie) + 1 copil pozitiv ( 2 Adulți și un copil negativi- > testați cu PCR). Eu am dormit cu copiii Granada in același pat și nu am luat virusul… Cine îl mai înțelege?!

  9. Fiica mea nu a avut vreodată vreun simptom de Covid, dar la un test de anticorpi in sange facut la plesneală avea anticorpi. Toate testele rapide de saliva negative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *