Cum ne învățăm copiii să spună NU atunci când cineva îi atinge sau le propune ceva care îi face să simtă disconfort?

Copiii noștri trebuie să învețe să-și protejeze corpul de ceilalți. Trebuie să învețe să spună NU când simt disconfort, dar în același timp trebuie să facă lucruri care nu le plac, dar care sunt necesare (spălat pe dinți, mers la școală, făcut curat în cameră).

Cum îi învățăm să spună DA celor de mai sus și NU unui coleg care vrea să-i vadă părțile intime? Sau unui adult care îi face, discret, avansuri nepotrivite?
Mi se pare un subiect atât de important!

Mai jos aveți un capitol din ghidul de educație sexuală pentru părinți Corpul meu e doar al meu, de dr. Elisabeth Schroeder. Cartea este recent ieșită din tipar, o găsiți aici la prețul de 17,5 lei. Sper să vă fie de folos.

Pare uşor să‑i ajutăm pe copii să înţeleagă când şi cum să spună „nu“, dar nu este. Când spunem „Nu“, ne exercităm puterea şi controlul asupra unei situaţii. În realitate, uneori este în regulă ca un copil să spună „Nu“, alteori nu este. Cum să vă ajutaţi copilul să‑şi dea seama când poate şi când nu poate să refuze ceva? Şi cum să vă aşteptaţi din partea cuiva – mai ales din partea cuiva care are mai multă putere decât copilul – să respecte asta?

Când este mai mic, copilul spune „NU“ tot timpul. Gândiţi‑vă, de exemplu, când îi oferiţi o lingură cu mâncare unui bebeluş, iar el clatină din cap pentru că s‑a săturat sau pentru că nu‑i place.

Sau când îi spuneţi unui copil mic că este timpul să facă baie sau să meargă la culcare, iar el spune „Ba nu este“ şi se roagă de voi să‑l mai lăsaţi, sau se ascunde sub mobilă, sau se trânteşte pe podea şi recită un monolog demn de Oscar despre faptul că sunteţi cei mai răi părinţi din lume.

S‑ar putea să‑i spuneţi preadolescentului vostru într‑o seară să termine cu tehnologia, iar el să‑şi aducă brusc aminte că mai are o temă pentru a doua zi şi că are nevoie de internet. În oricare dintre aceste exemple, uneori ţineţi cont de acel „Nu“ din partea lor. Alteori nu, şi‑i puneţi să facă ceea ce le‑aţi cerut să facă. Alteori negociaţi o variantă de compromis. Deşi sunt uneori frustrante pentru părinţi, negocierile sunt lecţii importante despre putere, control şi independenţă. Este greu pentru copii, în special pentru copiii mai mici, să stabilească singuri când este în regulă să‑i spună „Nu“ unui adult şi când nu este. Ca adulţi, voi aveţi capacitatea de‑a procesa şi de‑a analiza aceste situaţii şi, la nevoie, de‑a lua atitudine. La copii, această capacitate şi aceste deprinderi sunt încă în curs de dezvoltare. Şi pentru că sunt copii, nu li se îndeplinesc întotdeauna dorinţele.

Aspectul important în acest context este să faceţi legătura între situaţiile în care a fost în regulă să‑i spună „Nu“ unui adult şi graniţele lor corporale. Voi ca părinţi – şi capitolul acesta îndeosebi – aveţi un cuvânt de spus în această chestiune.

Îndrumări practice

Când vine vorba să vă ajutaţi copilul să‑i spună „Nu“ unui adult sau oricui îi atinge corpul într‑un loc sau într‑un fel pe care nu şi‑l doreşte, poate vi se va părea util să faceţi următoarele lucruri:

Intraţi într‑un joc de rol cu copilul vostru. Deprinderea pe care doriţi s‑o înveţe copilul vostru este cea de a spune „Nu!“ sau „Opreşte‑te!“, de a pleca de lângă acea persoană şi apoi de a‑i povesti unui adult de încredere ce s‑a întâmplat.

Trebuie să‑l învăţaţi şi cum să spună „Nu!“ sau „Opreşte‑te!“ – cât de tare şi de hotărât poate. Cereţi‑i copilului vostru să pretindă că este un adult care se comportă nepotrivit, poate că întreabă „Nu vrei să‑ţi dai pantalonii jos?“ sau ceva de genul acesta. Când joacă acest rol, priviţi‑l în ochi, spuneţi‑i direct „Nu!“, ridicaţi‑vă şi fugiţi de acolo.

Întoarceţi‑vă şi cereţi‑i să descrie ce aţi făcut şi cum l‑aţi făcut să se simtă. Apoi spuneţi‑i că veţi juca din nou un rol, de data asta pe cel al adultului, iar el îşi va juca propriul rol. Întrebaţi‑l, de pildă: „Pot să‑ţi ating [alegeţi partea corpului]?“ Copilul trebuie să vă răspundă la fel de ferm cum aţi făcut voi înainte şi să se îndepărteze. Dacă nu spune „Nu“ destul de convingător, cereţi‑i să spună din nou. Amintiţi‑i că trebuie să spună „Nu“ cu hotărâre în cazul oricărei atingeri care nu‑i place sau pe care nu şi‑o doreşte, nu doar când e vorba de organele genitale, piept sau fese.

Reconfirmaţi‑i copilului faptul că nu va avea necazuri dacă va înfrunta pe cineva care‑l atinge în mod nepotrivit şi care se poartă nepotrivit cu el. Adulţii şi adolescenţii care încearcă să‑i manipuleze pe copii le spun minciuni precum: „Dacă povesteşti cuiva despre asta, vei avea necazuri“ sau „Părinţii tăi se vor înfuria şi nu te vor mai iubi“. De aceea, de multe ori, copiii nu divulgă abuzurile sau atingerile stânjenitoare. Spuneţi‑i copilului vostru, iar şi iar, că are permisiunea voastră să înfrunte orice adult sau copil mai mare care‑l atinge într‑un mod ce i se pare nepotrivit. Accentuaţi ideea că nu vor avea niciodată necazuri pentru ceea ce s‑a întâmplat.

Dacă este necesar, recunoaşteţi că există şi părţi derutante. Amintiţi‑i copilului vostru că, în general, trebuie să asculte de voi şi de ceilalţi adulţi din viaţa lor. Dar dacă cineva, chiar şi un adult, îl atinge într‑un mod care nu‑i place sau în părţi ale corpului pe care i‑aţi spus deja că nu trebuie să le atingă alte persoane, cu siguranţă că are voie să nu asculte. Trebuie să spună „Nu“ înainte de a‑i povesti unui adult de încredere despre această situaţie.

Iniţiaţi un dialog

Haideţi să zăbovim un pic asupra părţii în care copilul vă spune vouă sau altui adult când se întâmplă ceva sau când se simte stânjenit. Şi în legătură cu asta e de dorit să‑i oferiţi copilului câteva îndrumări. Este încă o ocazie grozavă pentru un joc de rol cu el.

Primul lucru pe care ar fi bine să‑l faceţi este să vă întrebaţi copilul la cine, în afară de voi, s‑ar duce. Întrebaţi‑l ce i‑ar spune şi apoi prefaceţi‑vă că sunteţi acea persoană şi cereţi‑i să pretindă că vă povesteşte cum l‑a atins cineva într‑un mod stânjenitor.

Instinctele copilului vostru s‑ar putea să fie pe fază; iar dacă vă împărtăşeşte ceva aşa cum credeţi că ar putea/ar trebui să‑i povestească altui adult, lăudaţi‑l pentru asta. Dacă nu se simte în largul lui să joace un rol sau nu ştie sigur cum să facă asta, confirmaţi‑i că nu este nicio problemă şi oferiţi‑i nişte sugestii în legătură cu ce poate face.

„Când te duci la [numele adultului], spune‑i că ai ceva important să‑i povesteşti.“
„Dacă este cineva de la şcoală sau dintr‑un loc unde mai sunt şi alte persoane în apropiere, roagă‑l să vorbiţi într‑un loc mai retras.“
„Povesteşte‑i ce ţi s‑a întâmplat, folosind toate cuvintele pe care le‑am folosit aici, acasă. Dacă acea persoană ţi‑a atins penisul/vulva/organele genitale, spune asta. Roagă‑l pe adult să mă sune [şi/sau pe alt părinte dacă există] şi voi veni să te iau de acolo.“
„Scopul pentru care îi povesteşti unui adult este să te simţi mai bine şi mai în siguranţă acolo unde eşti până vin eu/venim noi după tine. Dacă adultul căruia‑i povesteşti nu te crede sau nu ia în serios ce i‑ai spus, du‑te la alt adult şi povesteşte‑i. Orice‑ar fi, eu/noi te voi/vom crede întotdeauna.“

DE REŢINUT

• Nu uitaţi că mesajele despre cine poate spune „Nu“ şi în ce împrejurări sunt contradictorii, mai ales pentru copii. Acest lucru poate fi derutant. Puteţi clarifica lucrurile exprimându‑vă cu claritate.
• Jocul de rol nu se referă doar la ce poate spune copilul vostru („Nu!“, „Opreşte‑te!“, „Nu‑mi place!“), ci şi la modul în care ar trebui s‑o spună. Cereţi‑i să vă spună ce anume din ceea aţi făcut consideră el că a avut efect.
• Interpretaţi pe roluri cu copilul vostru situaţii în care ar putea fi nevoit să spună „Nu“ cu hotărâre. Poate fi vorba despre simplul fapt că nu vrea să fie sărutat sau gâdilat. Asiguraţi‑vă că înţelege că poate spune „Nu“ în cazul oricărei atingeri nedorite şi că are dreptul să i se respecte acest „Nu“.
• Reconfirmaţi‑i faptul că sunteţi alături de el, orice‑ar fi, şi că‑l veţi crede şi‑l veţi sprijini mereu.

Pentru copii există Adevărul gol goluț, care explică celor mici în limbaj de poveste de ce la toaletă mergem mereu singuri, de ce nu trebuie să ne vadă nimeni dezbrăcați, ce facem când ne abordează un adult străin, cum putem refuza o îmbrățișare, ce sunt secretele și de ce e bine ca mami și tati să știe tot ce ni se întâmplă. Volumul doi tratează problema diferențelor între sexe, atingeri potrivite în diferite tipuri de relații și cum se fac copiii. Ambele volume sunt potrivite pentru copii de 3-8 ani. Aici găsiți un pachet cu ghidul pentru părinți și cele două cărți pentru copii.

Photo by Pixabay: https://www.pexels.com/photo/lonely-girl-sitting-on-a-doorway-236215/

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *