Mesaj de la un copil care a avut bani de avion pentru cei care nu au (p)

Pentru că ne descurcam greu cu banii, tata a plecat la scurt timp după Revoluție să lucreze în Italia. Aveam 10 ani.

Deși era inginer și se pricepea bine la proiectare și la management de șantier, în Italia a lucrat cu ziua ca muncitor necalificat: a cărat saci cu ciment, a dat jos și a pus gresie și faianță, a făcut zidărie și zugrăveală de exterior, a montat băi și instalații electrice. Orice pentru un euro în plus.

Eu cu tata la aniversarea mea de 5 ani

A venit acasă peste un an și ceva. A adus ceva bani și multe dulciuri, haine, cosmetice, ne uitam la ele cu gura căscată. Era 1991, la noi, la Piatra Neamț, încă nu sosiră toate minunile democrațiilor. Iaurturi cu fructe, ciocolată albă, biscuiți cu fistic, budinci cu frișcă, reviste de modă, casete video cu seriale de comedie.

La scurt timp după ce am împlinit 12 ani, a plecat din nou. Nu mai avea stare acasă. După ce vezi cum e afară, te strânge orașul ăsta, mi-a spus într-o seară înainte să plece din nou.

Am plâns mult.

L-am rugat să rămână.

Îmi era greu doar cu mama, care se simțea copleșită să fie părinte singur.

Cu el aveam o relație ceva mai simplă pe atunci.

Dar a plecat.

Nu s-a mai întors niciodată la noi.

Îmi amintesc serile ploioase în care stăteam pe pervaz în camera mea, pe întuneric. Mă uitam la becul din colțul străzii și-mi imaginam cum ar fi să-l văd pe tata trecând dinspre gară spre casă prin lumina gălbuie.

Duminica, mama făcea uneori musaca. Era preferata lui. Mă gândeam mereu că o face pentru că știe că vine.

Nu a venit în nicio seară și în nicio duminică.

O vreme ne mai trimitea vederi în care promitea mereu că vine, apoi s-au oprit și ele.

Nouă ani nu am știut nimic de el.

În 2005 am vizitat Roma cu frică. Ultimele vești de la el erau de acolo. Dacă ne întâlneam față în față? L-aș fi plesnit peste ochi cu tot dorul și furia vieții mele lipsite de el? Sau l-aș fi luat în brațe și l-aș fi plâns, bucuroasă că l-am găsit?

Peste mulți ani, m-a sunat. Mi-a dat adresa lui. Dacă mai vrei să ne vedem…

Peste câteva zile m-am întors la Roma. M-a așteptat la aeroport.

M-a recunoscut greu. Ultima oară mă văzuse la 12 ani. Acum aveam 27.

Prima lui întrebare a fost:

  • De unde ai luat bani de avion?
  • Din salariu.

M-a privit pierdut. În mintea lui, aveam probabil tot 12 ani. De unde să aibă bani de bilet de avion un copil?

Am urcat amândoi în mașina prietenului lui și am început să încercăm să vorbim. Îi era frică să mă întrebe, frică să admită că iată, singurul lui copil are 27 de ani deja și el nu știe nimic despre ultimii 15.

Eu cu tata după regăsire

Am reluat legătura. Șchiop, cu multă nesiguranță. Era măcinat de regrete. Eu însă am știut imediat ce l-am văzut că nu contează ce-a fost. Că nu-i pot purta pică. Voiam doar să mai fiu cu el, să îl aud, să fim amândoi vii cât timp ne-a rămas.

A venit la București de două ori. Am mai mers noi la Roma.

Și-a cunoscut nepoții!

Cât mai râdea Sofia cu el. Iar el îi zicea numai Ioana…

Îi cânta la muzicuță, plângea și râdea deodată, iar ea dansa, râdea și se învârtea ca un fluture.

Am mai avut câțiva ani buni, ne vedeam de câteva ori pe an, ne sunam, ne scriam.

Am apucat să ne spunem că ne iubim.

Apoi el s-a dus de tot.

Măcar acum știu sigur unde e. Că n-ar fi vrut să plece. Știu că a știut că eu nu am resentimente și că l-am iubit în ciuda a tot.

Mă gândesc uneori la grija lui de atunci, din aeroportul din Roma. De unde am avut bani de bilet?

Au fost mulți ani în tinerețe când n-am avut bani de extravaganțe. Mama muncea mult, dar avea un salariu modest. Nu dădeam banii decât pe mâncare, pe întreținere, ne mai luam haine de la second, mai reușea să mă trimită într-o tabără cu școala.

Nu cred că mi-a lipsit ceva în afară de tata.

Dar la bilete de avion nu visam!

Pentru multe familii despărțite de sărăcie, un bilet de avion e un vis imposibil. Copii rămași cu bunicii, părinți plecați să muncească pentru cei de-acasă, suferință multă de ambele părți, promisiuni neîmplinite, apeluri video și mici cadouri trimise pe autocar.

Știu atât de bine cum e să trăiești toate astea…
Și câtă bucurie și dulce tristețe simți când în sfârșit te regăsești cu părintele tău, pe care de atâta vreme nu l-ai mai văzut!

S-a schimbat, are accentul parcă altfel, a albit pe la tâmple, s-a îngrășat sau poate a slăbit, are haine pe care nu le recunoști, e timid, stângaci, se simte vinovat, dar e și fericit, temător că poate n-o să înțelegi, speriat că iar o să vină despărțirea, speranța că nu mai e mult…

Migrarea pentru muncă e un proces tare, tare dureros și complicat.

Mi-ar fi plăcut să nu-l cunosc atât de bine.

E un subiect despre care scriu împăcată, cu dorința de a fi alături celor care încă mai trec prin asta. Pentru care am o veste bună!

Pentru 50 de tineri cu părinți plecați la muncă în străinătate, Sărbătorile acestea vor fi pline de bucurie, pentru că Vola.ro și Asociația The Social Incubator vor plăti biletele lor de avion pentru reîntregirea familiei și vor oferi sprijin psihologic în proces tuturor celor implicați!

Contextul este acesta: la finalul anului 2020, 75.136 de copii români aveau un părinte sau ambii părinți plecați la muncă în altă țară, conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, din care 13.253 de copii cu ambii părinţi plecaţi şi 9.409 copii cu părintele unic susţinător plecat.

Pentru a sprijini o parte dintre aceste familii, Asociatia The Social Incubator și Vola.ro reunesc de Sărbători 50 de tineri vulnerabili cu părinții plecați la muncă în străinătate, prin facilitarea transportului către familie. În plus, programul le oferă beneficiarilor ajutor psiho-emoțional specializat și asistență socială dedicată (sprijin pentru integrarea socială, educațională și profesională, consiliere psihologică). 

Campania de recrutare a celor care doresc să participa la campania Acasă Regăsit începe azi! Asociatia The Social Incubator pune la dispoziție un formular de înscriere (AICI) prin care doritorii pot aplica, urmând ca 50 dintre aceștia să fie selectați de ATSI conform unor criterii detaliate în regulamentul campaniei (aici).

Mă bucur mult că există inițiative sociale pentru această categorie de familii. Sper ca programul Acasă regăsit să devină o tradiție anuală și un număr cât mai mare de familii să se regăsească permanent, nu doar temporar.

Și mai sper ca acest fenomen în care copii de toate vârstele rămân fără părinți din cauza sărăciei să dispară încet, încet. Acasă este, pentru orice copil, acolo unde sunt părinții lui, nu la o adresă sau la alta.

Felicitări, Vola.ro și Asociatia The Social Incubator, pentru această campanie.

Mulțumim!

Semnează un copil care a avut bani de bilet, în numele celor care nu au.

Informații suplimentare despre campanie:

Facebook page Vola.ro: https://www.facebook.com/VolaRomania

Pagina ATSI a proiectului: https://asociatiasocialincubator.org/acasa-regasit/

8 Comments

  1. Alexa

    O veste minunată ! Mi-au dat lacrimile citind, lacrimi de bucurie si melancolie. Am fost și eu un copil cu mama plecată. Eu eram adolescentă când a plecat, dar imi amintesc și acum strânsa îmbrățișare de la aeroport, când a venit acasă de Crăciun.
    Acum mama e acasă și mă așteaptă pe mine sa mă întorc.
    Nu stiu cand v-om putea trăi toți
    decent în a noastră țară, ca să nu mai curgă lacrimi de dor.

  2. Ioana

    Oh, Doamne, ce initiativa frumoasa! Felicitari, Ioana! Si multumim pentru cele impartasite!:*

    • Loredana

      Aveam 15 ani când am rămas în tara fără ambii parinti. Suferință mai mare nu exista, visam mereu ca mama moare și ma trezeam la 5 dimineața sa o sun iar ea senina zicea ca este bine. Am 33de ani, am familia mea, ținem legătura de dragul nepoților și ne vedem 2 zile pe an.

  3. Adriana

    Oh, ce frumos si emotionant e articolul! Am crescut si eu fara parinti aproape, plecati in strainatate de cand aveam vreo 12 ani. Am fost puternica si maturizata timpuriu pentru ca altfel nu se putea. Acum am 34 de ani si sunt impacata cu trecutul, incerc sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta alaturi de ai mei, atunci cand ne vedem, locuind in tari diferite.
    Ii iubesc si ii apreciez pentru tot, nu le-a fost usor, nu ne-a fost nici noua, mie si sorei mele…viata nu e intotdeauna cum ne dorim. Eu prefer sa traiesc frumos anii care urmeaza.
    Felicitari pentru initiativa!!!! E minunata, tu la fel. Te apreciez foarte mult. Imbratisari :*

  4. Vita

    Salut! Da, confirm, proiect si initiativa de folos.
    sincer, se putea pune in fata intai despre proiect, cu mai multe explicatii, despre regulament si conditi, si pe urma textul. Ati pus doar sablonul si linkurile, dar fara o prezentare mai ampla a produsului.
    Un pic cam chinuita intitularea cu copilul (de 27 de ani!), adica duce in eroare fata de regulament ca conditii de varsta.

  5. Petro

    Esti minunata Ioana! Multumim pt tot ce impartasesti cu noi, pentru tot ce ne oferi de fiecare data! 🤗🤗🤗

  6. Livia

    M-a impresionat povestea voastră fiica-tata. Este trist și îmi imaginez fetița la geam așteptând ani de zile un tata care a uitat de ea. Viața pe șantier e foarte grea. Locuiesc in G de 32 ani și trec adesea pe lingă Șantiere și aud muncitorii vorbind românește. Mare, mare păcat pentru acei ani și îmi dau seama cite familii s-au dezmembrat in ultimii ani prin plecarea copiilor sau a părinților la munca in străinătate. Ma impresionează așteptarea copiilor care nu se linisteste cu nimic. Faptul ca ați reluat legătura cindva, cumva și ați putut sa va revedeți după atitia ani, chiar și cu nepoțeii imi creeaza mie un sentiment de liniște și mulțumire sufleteasca. E ca o împăcare și o mare acceptare din partea ta. Și o înțelegere pentru tatăl care nu a uitat, dar s-a schimbat și a trăit singur intr-o trauma. A plecat crezând ca se va întoarce mindru cu multe realizări și in realitate se lupta singur cu existența vieții.

  7. Esmeralda

    Felicitari mamei tale, Ioana, ca a reusit sa te creasca singura, cat de bine a putut ea! Chiar simt nevoia sa o imbratisez virtual, nu o cunosc, dar povestea asta este si despre ea: despre cum e sa ramai cand altii pleaca, despre cum e sa rezisti cand altii cedeaza, sa mai poti si cand nu mai poti. Profitati mereu de ocazii sa petreceti timp impreuna 🤗 Succes mult acestei initiative!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *