Zilele trecute, mama unui copil de un an și jumătate posta pe grupul de educație o întrebare legată de cum să explice unui alt copil în parc să nu-i mai atingă fiul pe față.
S-au dezlănțuit comentariile, unele o trimiteau direct la psihiatrie, alții îi sugerau să nu mai iasă din casă, alții i-au oferit câteva sugestii blânde, unii doar au râs.
Adevărul e că granițele personale ale unui copil mic sunt cele pe care le trasează părinții lui.
Dacă părinții sunt relaxați, copilul va fi atins, pupat, smotocit de neamuri, vecini și prieteni.
Dacă părinții vin dintr-un spațiu cu încărcătură mare pe acest subiect, vor trasa niște limite mai strânse.
Spațiul românesc e unul în care copiii sunt tratați ca niște plușuri de multe, foarte multe persoane. E ok să atingi mâinile, picioarele și capul unui bebeluș, la fel cum e OK să pipăi burta unei femei gravide (mă întreb de ce nu se înghesuie lumea la fel de tare să pipăie și o burtă de bere sau una plină cu sarmale).
E în regulă să pupi tot ce prinzi, copiii mai mari sunt plesniți peste fund, ciufuliți, trași de fălci, totul cu afecțiune, desigur.
Pentru majoritatea copiilor, gesturile acestea sunt intruzive, la fel cum sunt și pentru noi! Cum te-ai simți să te vezi cu unchiul de la Giurgiu la o masă în familie și el să-ți scuture fălcile? Nu ți-ar veni să fugi mâncând pământul?
Probabil că așa simt și copiii.
Când erau ai mei mici și mergeam cu ei în sistem peste tot, ne-am umplut de cruci cu salivă străină desenate pe frunte, creștet sau picioare, deși eu eram destul de vigilentă.
Cum stabilim și protejăm limitele personale ale copiilor noștri?
Pe mine m-au ajutat aceste reguli, pe care mi le-am formulat după ce am analizat care sunt nevoile și stările mele, dar și cele ale copiilor mei:
Interacțiune copil mic-copil mic
Cât sunt mici, copiii explorează mult tactil. Dacă pui alături doi bebeluși de un an, sigur vor încerca să-și bage unul altuia mâinile în ochi, în gură, să se guste reciproc. Așa descoperă ei lumea.
I-aș lăsa să exploreze, dacă sunt amândoi sănătoși și nu se lovesc.
I-aș supraveghea non-stop.
Interacțiune copil mic-copil mai mare
Copilul mai mare nu mai are nevoie să atingă și să guste, el poate folosi observația și vorbirea ca să exploreze. Poți fi purtătorul de cuvânt al copilului tău mic:
– Uite, Matei e micuț și nu-i place să fie atins. Preferă să fie doar privit. Ai vrea să mă întrebi ceva despre Matei? El încă nu vorbește.
Interacțiune copil mic-adult
Aș lăsa adulții care sunt prezenți în viața copilului să dezvolte o relație apropiată cu el. Să îi vorbească mult, să îl țină în brațe atât cât copilul tolerează, să se joace împreună.
Nu aș permite pupături pe gură și strângeri în brațe, gesturile acestea sunt rezervate relațiilor foarte apropiate.
Aș urmări îndeaproape reacțiile copilului și niciodată nu l-aș forța să accepte atingeri care provoacă orice urmă de disconfort.
Interacțiune copil mare-copil mare sau adult
Copilul mare trebuie să știe deja ce atingeri sunt potrivite pentru fiecare tip de relație. Cu cine ne salutăm doar din vorbe, cu cine dăm mâna, cu cine ne îmbrățișăm, cu cine ne sărutăm.
Trebuie să știe și că nu trebuie să accepte niciun fel de atingere sau gest care îi displace.
Trebuie să știe cum să refuze o atingere sau gest care îi displace: Mulțumesc, dar nu doresc să fiu atins.
Iar dacă adultul insistă, părinții trebuie să știe.
Nu e atât de complicat, de fapt. Ține totul de respect și consimțământ.
Mo socheaza si ma umple de furie mentalitatea romaneasca, in care copiii si batranii sunt niste creaturi lipsite de drepturi. Pentru ca eu cred ca aici vine si abuzul, mai ales asupra copiilor.
Principiul ca e mic si nu stie, pare sa ii conduca in “lupta” pe romani. Iar ideea de spatiu personal e absenta cu desavarsire.
Nu traiesc in Romania, dar aici, si in oricare dintre cele 4 tari in care am mai trait, ideea de a atinge un copil care nu-i al tau nici nu exista.
Te uiti, zambesti, faci conversatie cu parintii, daca vrei, dar e absolut exclus sa pui mana pe copil. Indiferent ca are 6 luni sau 10 ani. Si cand se pune problema de a ajuta un copil la locul de joaca, ii cauti parintii din priviri si ceri acordul inainte.
Asa mi se pare de bun simt.
Foarte corect tot ce spui in articol. Vremea atingerilor chiar si fara intentii necurate a trecut, a ramas undeva in perioada copilariei ”decreteilor”. Sunt perfect de acord cu Ana in comentariile ei. Un strain nu are voie sa atinga copilul nimanui. Am citit articole din presa germana in care se descriau tot felul de abuzuri asupra copiilor de catre profesori dubiosi care incalcau intimitatea copilului si in Germania s-a iscat un adevarat scandal national pe tema asta, s-a adeverit apoi ca persoana respectiva era un pedofil. Ce este insa trist, e faptul ca in Romania nu este respectata sfera ta intima de nimeni. In hipermarket cel care sta la spatele tau isi impinge caruciorul in tine, sau se baga fizic in tine, de parca nu ar incapea la casa. Acelasi lucru se intampla in mijloacele de transport si in orice institutie unde trebuie sa stai la rand. Este o problema grava de educatie, aceea pe care ar trebui s-o primim din familie. Doar ca la unii lipseste cu desavarsire.
Uite, eu locuiesc acum în sudul Spaniei, și nu e diferit de România aproape deloc. Nu cred că se poate spune despre Spania că e lipsită de cultură…
M-au întrebat de la Grădi cum e cu cel mic, cum e obișnuit (știind că suntem din altă țară), că nu voia nici pupat, nici în brațe nici nimic, nu îi place? Ele îl drăgăleau non-stop și pitic nu e deloc fan (deși noi suntem galagioși și l-am înghesui continuu dacă ne-ar lăsa ?; dar îi cerem voie și-i respectăm deciziile).
La cozi e chiar interesant, că e multă lume cu mască, nefiind obligatorie, dar înghesuiala e normală ??♀️