Am primit acest mesaj pentru voi, sunt curioasă ce părere aveți.
Salut!
De mult timp mă frământă niște gânduri… Aș dori să rămân anonimă, am multe cunoștințe care te urmăresc și nu aș vrea să mă recunoască.
Sunt o mama tânără sub 30 de ani cu doi copii mici. Momentan sunt în concediu creștere copil, la căsuța noastră.
Întotdeauna mi-am dorit o familie mare, cu 3-4 copii. Iubesc să fiu însărcinată, să am grijă de ei, să mă ocup de grădină, de animalele pe care avem. Niciodată nu am fost genul de femeie pasionată de carieră. Le admir pe acele femei puternice care se descurcă în lumea afacerilor.
Văzând însă în ce lume trăim și având deja 2 copii mici, încep să îmi fac griji și să renunț la a mai face copii.
De la o zi la altă se scumpesc toate, viața devine tot mai grea.
Cei care au copii mai mari oftează adânc, peste tot primesc descurajări.
Îmi este frică, cum o să îi putem susține la facultate, ore în particular etc.
Soțul are un loc de muncă ok, însă eu când ies din CCC mă voi angaja că simplă angajată. Pe de o parte, sunt îngrijorată văzând că majoritatea nu au curaj de a face mai mult de doi copii și spunând că e nevoie să le asigurăm tot ce au nevoie pentru a ajunge oameni, însă mă gândesc dacă sunt chiar atât de necesare acele ore în particular, activități extrașcolare etc. Unde este adevărul? Când este prea mult?
Noi trăim într-un sat lângă oraș. Aș vrea să crească copiii văzând cum cresc animalele, cum lucrăm în grădină. Am ales să ne mutăm la casă în afară orașului să îi “salvăm” cât de cât copilăria. Să semene cât de cât cu a noastră.
Am căutat păreri, povești de la mame care au 3-4 copii, cum se descurcă financiar, cum văd ele viitorul copiilor. Însă nu am prea găsit… Tot mai mult aud în jurul meu părinți care cumpără un apartament în plus pentru copil pe când va întemeia o familie, acest lucru într-o familie normală cu 3-4 copii nu este posibilă. Nu le voi putea lăsă la fiecare apartament sau casă…
În ziua de azi este de ajuns pentru un copil să fie iubit, încurajat astfel încât să ajungă un adult care va fi capabil să își întrețină familia, sau este nevoie de multe sacrificii financiare din partea părinților? Sunt eu prea cu capul în nori și e nebunie să mai fac 1-2 copii?
Unde este echilibrul?
Aș dori părerile voastre, mai ales mame cu mai mulți copii acasă. Să ne urmărim inima sau rațiunea?
Salutari mamicii care a intrebat:) eu cred ca omul e inzestrat cu foarte multe mecanisme de adaptare si , atata timp cat exista vointa si motivatie, poate face aproape orice. Nu cred ca un copil, viitor adult, are nevoie sa i se asigure apartament in care sa locuiasca. Cred in continuare ca are nevoie doar sa fie iubit si acceptat, dupa care va realiza singur toate lucrurile materiale de care va avea nevoie.
Un apartament sau orice bun/economii ii poate da un start in viata, ii poate oferi resursele pentru o facultate la care isi doreste sa mearga, il poate ajuta sa faca ce isi doreste fara a avea presiunea materiala, stresul ca poate ramane fara bani, ca trebuie sa ceara sau sa se imprumute. Il poate ajuta sa fie mai liber la joburi sa nu accepte lucruri care il ranesc doar ca sa aiba bani sa plateasca chiria de la o luna la alta. Unii visati sa traiti calare pe unicorni, dar nu ati dat niciodata piept cu realitatea.
Buna Andreaa! Mama de 3 copii aici, dar cu diferența mare de vârsta intre primii doi și al treilea. Eu ii cresc singura, tatăl lor ma ajuta financiar. Ma bucur de minunăția lor și sunt recunoscătoare ca sunt și suntem. Dacă ma dau un pas in lateral, văd ce puțin timp am pentru mine. Cu cât cresc copiii cu atât cresc și provocările. Știu ca este importantă reziliența, a mea și a lor, dar recunosc ca uneori ma simt depașită de câte vin deodată. Energia noastră, de mame, vine din femeile care suntem. “Hrănind” femeia și mama este bine, deci și copiii sunt bine. Numarul de copii, cred ca este o alegere pe care este grozav sa o facem asumat. O sa știm sa ne facem timp sa “ne hrănim emotional”? Altfel cum ar fi bine puii noștri?
Bună, am 3 baieti (16,14 și 6)minunați,casa este plina.Pe masura ce cresc au nevoie de tot mai multa atenție ,nevoile cresc…Toți trei fac sport ,cei mari fac meditatii,ajungem seara la 6-7-8 acasa.Am un servici care îmi permite sa lucrez și de acasa,pot sa îmi fac lucrul și seara.Nu este usor sunt tot timpul în mișcare.Daca situația financiara este ok nu este chiar asa de greu…dar sa știi ca tot greul cade pe ,,mami,,.Pupici.
Eu as vrea sa-i raspund mamicii in cauza din pozitia unui copil crescut intr-o familie fara posibilitati financiare. Mama si tata au crescut greu 2 copii. De aceea m-am limitat la a face un singur copil.
De ce? Toata copilaria si tineretea am suferit ca nu am parte decat de strictul necesar si atat, pentru ca atat isi permiteau. Iubirea este foarte importanta in cresterea unui copil, dar nu suficienta. Nu tine loc de haine frumoase, de activitati extrascolare, de vacante, de jucarii, de sarbatori frumoase si pline, de cadouri, de excursii la mare, la munte, de experienta, de hobby-uri si pasiuni, calatorii in alte tari, si etc si etc.
Iubirea nu este suficienta pentru a creste un adult cu stima de sine si cu toate resursele necesare sa aiba succes in viata pe calea pe care si-o doreste/alege.
Iubirea singura nu-l ajuta pe copil/tanar sa obtina mai multe oportunitati in viata ca si cariera sau mod de a trai. Lipsurile financiare iti ingusteaza oportunitatile de viitor, nu ai mult de ales.
Astfel am decis sa cresc un singur copil caruia sa-i pot oferi mai mult decat iubire.
Dar asta e doar experienta mea.
Iti doresc sa decizi cum e mai bine pt voi, ca familie.
Exact! La fel si la mine, am trait copilaria aia ideala cu parinti iubitori si vacante la bunici, cu animale dar lipsurile materiale m-au marcat. Am ales intotdeauna calea banului, am preferat alegeri sigure care sa imi ofere bunastarea materiala, alegeri care nu au fost totdeauna cele bune. Sunt obsedata de lucruri si haine, dar sunt constienta si ma tratez :)))
Copiilor mei incerc sa le ofere si iubirea neconditionata dar si experientele si lucrurile care mi-au lipsit mie. Nu vor primi masini si apartamente dar nu vor fi nevoiti sa renunte la vise ca sa plateasca chiria.
Și eu vreau să scriu din aceeași poziție, părinților mei le-a fost greu să crească doi copii. Au investit tot ce au avut în educația noastră și nu i-am dezamăgit. Nu ne-au dăruit nici case, nici mașini, dar ne-au ajutat câte puțin financiar după ce ne-am căsătorit. Acum, eu am 6 copii și sora mea 3. Eu sunt pleacă în străinătate, sora mea este in România. Prin comparație, pot sa spun că în România e mai scump să crești un copil: de la prețurile controalelor ginecologice, la prețul scutecelor și apoi al programelor de tip after school. In copilărie, am admirat, tot timpul, familiile cu mai mulți copii și îmi doream să am mai mult de 2. Sunt foarte bucuroasă că și soțul meu a văzut lucrurile la fel. Cred că ne descurcăm destul de bine, copiiilor nu le lipsește nimic, au tot ce ne cer, fiecare face sport, instrument muzical, merg în tabere, la școală se descurcă bine. Avem o vacanță pe an la mare, in străinătate și încă 2-3 vacanțe in România (la bunici, la munte sau prin țară, să le prezentam frumusețile patriei). Căutăm pensiuni unde putem închiria un apartament întreg, călătorim doar cu mașina. Eu lucrez de acasă între concediile de maternitate. Nu avem ajutor din altă parte pentru creșterea copiiilor, dar o dată pe săptămână cineva mă ajută la curățenie. Am scris comentariul doar ca să prezint și perspectiva noastră. Se poate! Sigur, cel mai mult contează ce te face pe tine fericită și ce așteptări ai de la viață. Noi suntem fericiți așa și nu am schimba nimic. Nu plănuim să le oferim apartamente când vor pleca de acasă, dar îi vom susține financiar până își termină studiile. Locuim într-o capitală europeană, au acces la orice formă de învățământ doresc. Dacă își doresc să plece de acasă mai devreme, vor trebui să lucreze și să își plătească chiria, măcar parțial. Oricum, fiecare familie are dinamica proprie și motivele de fericire/împlinire sunt diferite. Îți doresc să iei cea mai bună decizie pentru tine și familia ta!!
Mi se pare extrem de nociva gandirea asta de pierzator care traieste in lumea lui flower power in care copiii pot supravietui cu caprite si acceptare. Mentalitatea asta de mamica plina de hormoni care nu gandeste mai departe de nevoia ei de a se impuia, fara sa se gandeasca la consecinte pe termen lung si la ce poate oferi unui copil nu este cu mai nimic diferita de o adolescenta de 16 ani fara minte care ramane insarcinata din greseala si vrea sa pastreze sarcina eventual.. ce au in comun e ca amandoua nu pot oferi mai nimic copilului si il condamna la (cel putin) o tinerete plina de lipsuri, chin si umilinte, daca nu chiar o viata. Sigur e departe de a fi ideal sistemul capitalist turbat in care traim, dar sa ne prefacem ca putem juca dupa alte reguli si ca avem optiuni in afara lui e cel putin naiv si devine chiar nociv daca mai aduci si alte suflete nevinovate in situatia asta.
Știi vorba aia ca vremurile dure fac oameni puternici, și vremurile ușoare fac oameni slabi? Eu te încurajez sa faci 3 copii. E fain tare. Într-adevăr, după al doilea nu am mai avut nici eu curaj sa îl fac pe al 3lea descurajata fiind tot de societate. E minunat sa ai 3 copii, plus ca se cresc din ce în ce mai ușor, și nu pentru ca au copiii mai mari grija de bebe, ci pentru ca ești tu mai liniștită și mai puțin stresata. Într-adevăr e greu cu preturile astea în aer, însă fiecare copil vine cu norocul lui. La fiecare copil mi s-a schimbat viata într-un mod bun. Nu, nu trebuie pregătiri la fiecare materie, nu trebuie scoli particulare. Nu trebuie 10 sporturi, e suficient unul, și asta doar în funcție de pasiunea pe care o descoperi la copil, ca poate ii place sa picteze. Nu te raporta la nebunia din societatea de azi. Nu trebuie sa le cumperi tu apartamente și mașini. Eu nu am avut nimic de la ai mei, și m-am descurcat, am mai multe decât ei. Pe de alta parte, am și cunoștințe care au avut totul de-a gata, și au irosit tot. Educația e mai importanta decât averea, pentru ca dacă ai educație poți face avere, dacă ai avere s-ar putea sa nu te axezi pe educație. Fa ceea ce simți și lasă presiunea asta care vine din afara. Asculta-ți inima și familia ta (restrânsă, nu aia extinsa). Eu m-am mutat în Irlanda însărcinată fiind în 32 de saptamani. Totul e minunat, însă nu asta vreau sa spun. Ci faptul ca aici copiii lucrează part time sau full time De la 14 ani. Și își strâng bani pentru ce vor ei, ori pt facultate, ori pt mașina. Nu părinții le dau, ci ii trimit la munca sa învețe valoarea banului. Cunosc o familie destul de întărită, tatăl are afacere Maricica, are iaht, sta 2 3 luni plecat pe iaht, dar băieții toți (3), vara lucrează la spălătorie de mașini. Nu e o rușine sa muncești pt banul tău. Scuze romanul, dar e mult de spus, și nu am cuprins nici 10%. Go for it!!!
ac….am o cunostinta cu 4 copii, care acum sunt mari si se revolta datorita lipsurilor, stii ce le-a raspuns tatal lor? ” V-am dat viata, cum o traiti si ce faceti e treaba voastra”.
Deci, pentru unii parinti, in sec 21, e suficient ca dau viata copiilor, restul e treaba lor.
Amandoi parintii sunt oameni cu educatie superioara……
Complet de acord chiar daca exprimarea e usor malitioasa. Trebuie sa ne gandim si pe termen lung la ce le putem oferi copiilor nostri.
Iulia, nu stiu de unde ai inteles ca stau pe ganduri si de aceea nu fac. Am vorbit din perspectiva copilului care a dus lipsuri. Mama nu sunt si nu voi fi niciodata, pt ca nu imi doresc.
Mona, si ti se pare ok? Sa faci sex si sa lasi o femeie insarcinata e usor. Greu e sa creezi resurse si sa le asiguri (cel putin) un start bun in viata. Cine crede ca e suficient ca le-a dat viata si copii sunt ok cu putin, se minte singur. Lipsurile se simt si lasa urme. Nu e nimic de romantizat in saracie si lipsuri.
E usor sa faci copii si apoi cand iti cer sa ii ajuti, ridici din umeri ca tu le-ai dat viata. Ca si cum au cerut ei sa vina pe lume.
Sincer, nu imi dau seama exact daca esti de acord cu comentariul meu; studii superioare nu inseamna neaparat mare lucru. Depinde si unde le faci.. tampiti cu diploma gasesti pe toate drumurile.
ac….sunt absolut de acord cu tine, incercam sa expun, ca in anul 2022, cu atatea informatii si access la educatie, unii parinti, chiar si din cei cu educatie superioara la care ai avea pretentii, gandesc ca e suficient ca au dat viata.
Sigur ca nu sunt de acord cu asa ceva, pe astia i-as castra. Toti nemernicii fac copii.
Iulia, spune-i si colegei mele, care dupa al 2-lea copil, fara niciun ajutor in afara de sot, a ajuns in spital cu depresie grava si ganduri de suicid. Spune-i si ei cat de minunat e sa ai 2-3-4 copii, daca nu ai posibilitatile si ajutorul necesar.
Da, poate fi o experienta minunata pentru o familie care isi permite financiar, emotional, care are ajutor (bona, socrii, parinti). Pentru altii poate fi doar o condamnare la saracie, depresie si o viata neimplinita, nefericita si cu multe lipsuri.
De aceea nu exista un sfat general valabil pt o alegere in viata. Fiecare familie e un caz aparte, fiecare are situatia ei, si uneori ce iti doresti poate nu se potriveste cu ce iti permiti.
iti dau perfecta dreptate. Daca esti realista si raspunzi asa ca tine, iti iei rosii si oua. A aduce INCA un copil pe lume intr-o familie unde mamica se poate angaja (cand si daca) doar cam pe salariul minim, iar tati poate disparea din ecuatie oricand(nu se stie niciodata, dar niciodata, nu?) si sa ramai cu o casa de copii sa traiesti de azi pe maine……nu vedeti ce vremuri sunt? e razboi, e incalzire globala, fu pandemie, numai greutati la tot pasul….ii faci sa-i chinui? E atata egoism- copiii nu se cer in lumea asta oribila, iii facem noi din egoism. Ho, opriti-va! Mai puneti si prezervativ!
Oana, ce pesimist gandesti… fiecare generatie de pana acum s-a considerat apocaliptica… si totusi traim in cele mai siguri vremuri, si cu cea mai mare calitate a vietii… cand ma gandesc ca bunica mea a crescut 3 copii, nu a avut ajutor dinafara si nici electrocasnicele pe care le avem noi azi, facea totul in casa cu manuta ei, era toata o zdroaba… iar parintii mei colectau apa calda in vana cand era la robinet si spalau scutece de mana… si ei au crescut 3 copii si au regretat ca nu au facut mai multi 🙂 … e drept ca la un moment dat si-au permis si ajutor platit, iar noua nu ne-a lipsit nimic, am avut parte de toata sustinerea si morala si financiara, vacante, cabana, etc… pe de alta parte imi dau seama ca plasa de siguranta nu a fost neaparat cea mai sanatoasa pentru dezvoltarea mea… imi amintesc ca atunci cand in facultate am picat la taxa, mi-am propus sa revin la buget in anul urmator… dar mama mi-a zis sa nu imi fac griji ca nu e problema sa plateasca asa ca nu am mai depus efortul… in schimb o colega in aceeasi situatie, dar crescuta de o mama vaduva care nu isi permitea sa plateasca taxa, a depus efortul si a trecut la buget…
Eu m-am casatorit cu un om care avea deja 4 baieti (da, sunt o idealista, mult mi s-a dat, mult am de dat…), am facut si noi unul, si am mai primit unul cadou (pe al fostei, a trebuit sa-l adoptam si pe el). Primul e pe cont propriu, deci avem 5 baieti in casa, de 18, 16, 13, 9 si 4 ani. Anul trecut am avut si o fetita cu trizomie 18 care a trait doar 4 zile. Daca sotul ar mai vrea, nu as zice nu sa mai incercam pentru o fetita… trebuie sa fac cateva precizari: locuim in strainatate, nu avem familii aproape si nu ne permitem ajutor platit dar, statul ofera conditii foarte bune pentru copii in structurile scolare si de after school. Copiii sunt practic in doua grupuri de varsta: adolescentii sunt destul de independenti, chiar daca sotul petrece inca destul de mult timp ducandu-i cu masina incoace si incolo. Locuim la casa la 18 km de oras. Am marit casa pentru ca fiecare copil sa aiba camera lui. Bugetul e destul de la limita, ne permitem vacante cu buget limitat si avem tot ce avem nevoie, dar nu reusim sa punem deoparte si e clar ca nu vom putea sa ajutam copiii cu un start in viata. Le acordam tot sprijinul de care au nevoie cat timp locuiesc cu noi, si posibilitatea sa locuiasca cu noi atat timp cat au nevoie ca sa isi stranga bani pentru propriile lor case…
La biserica unde merg sunt multe familii cu multi copii (minim 3, maxim 7). E clar ca toate sunt instarite. Am vorbit cu o mama de 7 copii (intre 0 si 15 ani), foarte fericita cu atmosfera din familie si cu dinamica dintre copii. Nu lucreaza, dar e clar ca sotul ei isi permite sa tina familia, nu par sa aiba vreo lipsa.
Ce vreau sa spun e ca nu exista o reteta a numarului de copii, fiecare trebuie sa decida pentru el cati isi doreste si cati isi permite sa creasca. Nu cred ca trebuie sa le oferim totul de-a gata, cred ca in Romania cei care au avut parte de copilarii pline de lipsuri si frustrari acum au picat in extrema cealalta, aceea de a face un singur copil si de a ii oferi tot. Nicio extrema nu e buna, echilibrul e cheia si aici. Copiii au nevoie de doi parinti implicati si dedicati lor si unul altuia, valori clare, echilibru intre prijin si independenta, si nevoile de baza indeplinite. Daca toate astea sunt indeplinite eu cred ca cu cat mai multi cu atat mai fain, familia e cea mai faina scoala a vietii. Cunosc o familie in care cei trei copii nu si-au dorit altceva de Craciun dcat inca un fratior 🙂 asa ca l-au primit.
P.S: o sa las niste linkuri cu articole pe subiect intr-un comentariu separat.
@Oana este decizia fiecaruia daca sa foloseasca un prezervativ sau nu. Nu a ta.
Mama nu sunt si nu voi fi niciodata, pt ca nu imi doresc…..
foarte trist!
Nici nu banuiesti ce minunatie vei pierde, cata iubire, cate intamplari, cum ti se va umple viata cu un copil! Un copil da sens vietii cum nu iti poti imagina. Te face sa pricepi lucruri pe care nu ai cum altfel sa le pricepi. Pentru mine , siguranta ca nu vei avea si nu vrei sa ai este de o tristete uriasa.
Eu am crescut 3. Si eu am crescut odata cu ei. Nu e usor, nu zice nimeni asta, dar e atat de frumos!
pt m, nu esti in masura sa spui cum va fi implinita o alta persoana. Am fi cu totii mai castigati daca ne-am raporta la noi insine si nu am generaliza experienta noastra catre alte persoane. Cresterea in viata asta nu se produce doar facand copii.
Draga mamica, am impresia ca idealizezi putin cam mult trecutul, doresti ca acesti copii sa aiba o copilarie ca a ta, crescand animale si muncind in gradina. Crezi ca asta i-ar face fericiti? Esti sigura ca parintii tai si bunicii (multi din generatia asta au amintiri frumoase din copilaria la bunici) erau fericiti? Erau fericiti poate pentru ca nu vedeau ca se poate mai mult. Poate ca si-ar fi dorit si ei sa vada macar marea sau Ierusalimul. Lumea asta a evoluat si asta e mersul lucrurilor. Lasa livezile si animalele celor specializati sau specializeaza-te tu si fa o afacere din asta, poti primi si finantare, sunt destui gata sa iti dea consultanta. In timpul asta poti invata o meserie care sa aduca mai multi bani, sa aveti un trai confortabil si sa iti permiti sa ai mai multi copii si sa aveti o viata fara prea multe restrictii. Suntem pe crestere economica, mai mare sau mai mica, dar uitandu-ne in jur tot mai multi oameni isi permit o multime de lucruri la care parintii si bunicii nici nu visau, mai ales in orasele mari.
Cramponarea asta de viata simpla de la tara tine in loc oamenii, poti pastra elemente daca iti sunt dragi – 2-3 gaini, cateva legume. Ore extrascolare si apartamente sunt poate optionale, poate nici alti copii nu o sa aveti, dar cat sunteti tineri e pacat sa nu profitati de oportunitatile economice din prezent ca sa aveti o rezerva financiara in caz ca se intampla ceva.
Draga mămică,eu sunt o mamă cu 3 copiii (15 ani,4 ani,2 ani). Provin, dintr-o familie numeroasă,cu 5 copii,mama muncea la câmp iar tata era alcoolic. Am avut multe lipsuri, ba chiar deseori nici nu aveam ce mânca,nu am beneficiat de studii superioare și mi-am promis că atunci când voi avea copii nu le va lipsi nimic. Am muncit extrem de mult pentru a mă ține de promisiune, copiilor mei nu le lipsește nimic dar este foarte adevărat că nu as putea sa îmi permit să le plătesc ore suplimentare. Consider că un copil daca vrea sa învețe și îi va place,o va face oricum și oriunde. Deși tatăl meu când se îmbata ne alunga din casă,intram pe furiș,îmi luam ghiozdanul și îmi făceam temele in gradina. La școală am luat premiul 2 și 3 mereu. Daca eu am putut fără meditații vor putea și copiii mei daca vor vrea. Nu le pot lăsa la fiecare un apartament,dar le voi lăsa o casa cu 5 dormitoare și dacă viața va fi dura cu ei,vor avea mereu un loc al lor. Plus că nimic nu se compara cu bucuria de a avea frați/surori,pe ei îi suni prima data când ai o bucurie și tot pe ei îi suni și când ai un necaz. Este minunat sa ai frați! Nu regret nici o clipă că am luat decizia de a avea 3 copii, daca era după mine as mai fi făcut macar unul,dar nu s-a mai putut. Daca aveți posibilitatea financiară de a mai creste un suflet,go for it!
Eu încercăm să spun doar ca presiunea societății e mare ca trebuie sa dai copiilor absolut tot și meditații și câte un sport pentru fiecare zi a săptămânii și case și mașini. Susțin în continuare ca nu trebuie asta. Și chiar cred ca fiecare copil vine cu norocul lui și îți schimba viata într-un mod neașteptat. Normal ca nu Dumnezeu îți baga bani pe card, dar se întâmplă niște conjuncturi ca să te ajute. Acum dacă nu profiți de ele… Și eu am avut lipsuri când eram mica, și nu sunt genul care spune ca eu te-am făcut, tu descurca-te. În schimb am avut încredere ca totul va fi bine, și am încercat sa mișc lucrurile astfel încât venitul familiei sa fie mai mare și sa nu le lipsească nimic. Cât am fost în românia copii nu au făcut meditații nu pentru ca nu mi-am permis, ci pentru ca nu a fost nevoie, am avut timp sa stau și sa fac temele cu ei, și nici nu am vrut sa bifez o chestie doar pentru ca asa face majoritatea. Dar dacă chiar nu am bani de meditații, nu înseamnă că o să iasă copchilul handicapat. Nu moare nimeni. Cred ca mentalitatea „ce grea e viata”, și vaitatul e cel mai dăunător. Și încă ceva, nu am pus niciodată Raul în fata. Dacă bărbatul alături de care ești nu e de încredere, atunci da, mai bine te limitezi în a face copii. Dar mai bine nu pierzi timpul cu el. Și da, se poate întâmpla o despărțire în orice caz, dar asta înseamnă că practic stai și aștepți sa te despărți, ca vorba aia, dacă se întâmplă. In fine, poate nici eu nu știu sa ma exprim cât sa ma fac inteleasa
Draga mea copiii sănt o binecuvintare din partea Domnului da chiar așa
Singurul regret în viata o să-l am că nu mi-am dorit numai 2copii crezănt că o sa-mi fie mai ușor dar n-a fost așa viata oricum ie grea dar bucuria celor dragi depășesc orice obstacol !!! băiatul meu are 40 acum și de multe ori îmi zice ce bine iera să mai fi avut măcar un frate și fata la fel !!
Vai, aceasta intrebare ma framanta si pe mine 🙂
Depinde de viitorul pe care îl doreşti pentru copilul tău. Iubirea nu va fi de ajuns.Un copil are nevoie de susţinere financiară, nu doar încurajări.
Draga mămică,
Sunt mama a 4 copii, 3 fete și un băiat cu vârste cuprinse între 11 și 4 ani. Fără bona, mama, vecina care sa ne ajute. Doar eu cu soțul. Nu îmi fac griji pentru viitorul lor. Cu fiecare copil în parte, viata noastră s-a îmbunătățit. Soțul muncește într-adevăr câteodată mult, nu mergem în concedii de 5 ori pe ani, deocamdată nu ne permitem apartamente și mașini pentru copii darrrr… Suntem cât se poate de fericiți, împliniți și ne bucuram cel mai mult de copii.
Asculta-ți inima și familia restrânsă, cel mai bine! Nu privi în stânga și dreapta. Sunt f multe familii care nu își duc copiii la meditații în particular și totuși au copii olimpici sau cel puțin sunt printre primii din clasele lor. Nu trebuie sa le dăruiești marea ca să facă ceva în viata, contează sa ii încurajezi, sa le fi alături și sa le explici fiecare neajuns, sa ii înveți valoarea banilor, sa ii înveți sa fie oameni statornici și de cuvânt. Valorile credinței, valorile fundamentale după care sa se ghideze în viata și foarte mult contează exemplul personal.
Dacă simți ca poți duce 3-4 copii și asta te face sa te simți împlinită, mergi inainte și lasă societatea moderna în urma. Mai bine cu un cuget curat și bucurie în suflet (cauzata de cei mici de cele mai multe ori) decât în rand cu societatea care nu oferă nici o speranță noilor generații.
? Mult noroc în luarea celor mai bune decizii în familia ta!
Marea majoritate nu vedeți adevărata viață de familie. Mulți va mulțumiți cu 1 -2 copii dar nu vă gândiți că un Dumnezeu deasupra noastră știe ce ne trebuie, fiecare pune pe primul plan societatea mai bine spus ce spune societatea , foarte greșit. părinții noștri au crescut copii cu bun simt respect și frica de Dumnezeu, in ziua de astăzi cei cu 1- 2 copii daca daca mai știu ce e respectul se pierde esențialul vieții pe acest pamant. Mulți din tinerii părinți abia dacă se întâlnesc seara , fiecare are serviciul lor copii ii cresc școlile de after-school și esența familiei unde mai este ? Unde este sa stăm cu toții la masa? Unde este sa facem rugăciunea de seară împreună? Oare nu suntem datori lui Dumnezeu să facem prunci pe care sa îi învățăm adevărata credință pe care până și animalele o cunosc? Mulți părinți muncă muncă și iar muncă dar credința deloc , nu știu ce e o sărbătoare , nu știu ce e mersul la biserică. cam de asta s-a ajuns la o societate de depresivi și fricoși și de oameni care judecă pe alții și cred că știu totul. Foarte trist!
Buna! Eu nu sunt dator lui Dzeu sa fac prunci!
Dar intr-adevar de acord ca e plin de oameni care judeca pe altii si cred ca stiu totul, cum pari sa fii tu de exemplu.
Bună tuturor,
Foarte interesant subiectul, și eu mi-aș dori 3.
Am doi copii, un job full time destul de solicitant, nu avem ajutor sunt doar eu cu soțul.
Suntem la limita mereu emoțional.
Copii când se îmbolnăvesc se îmbolnăvesc unul după altul.
Asta înseamnă zile de concediu băgate în urgenta, șefi și colegi nemulțumiți care trebuie sa preia munca, discuții la munca.
Emotional trebuie sa fim disponibili. Și financiar e important însă te mai descurci. În ziua de azi ai tot ce vrei la mana a doua la preturi super accesibile. Unii oameni dau lucruri pe gratis. Nu e vb ca nu avem, magazinele sunt pline cu de toate, cărți avem gratuit la biblioteca.
Ce vad eu în jurul meu este ca familiile cu 3-4 copii au ajutoare. Au părinți, sau verișori, sau cineva în sat care ii ajuta și la care mai lasă copii. Sau o prietena cu copii de aceeași vârstă și mai stau prin rotație.
Dacă nu au ajutoare și asta e destul de des întâlnit în străinătate, de obicei mama sta acasă.
In străinătate sa stai acasă e un lux preturile de chirie sunt enorme. Însă se mai descurca cu chestii la mana a doua.
Da, când ai doi copii și muncești full time ii mai dai la creșa și stagii vara. Însă când ai trei și ai de plătit stagii o vara întreaga pentru trei copii te rupe financiar. Și atunci stai acasă cu ei.
Este posibil cu 3-4 copii, depinde de situația fiecăruia și depinde cât de disponibil ești emoțional.
Mai bine cu doi și bine cu tine decât cu trei și în burn out. Asta e părerea mea.
O zi frumoasa ❤️
Copii nu au nevoie de scoli private si activitati, jucarii scumpe dar au nevoie de atentia si iubirea parintilor. In familiile cu copii multi inevitabil unii vor fi nebagati in seama, copii mari sunt obligati sa se maturizeze rapid sa-i creasca pe cei mici.
Cu riscu sa-mi iau rosii, eu as intreba mamica: de ce iti doresti multi copii, de ce doar maternitatea te face sa te simti implinita? De ce ai nevoie sa ai grija de altii si nu de tine?
Nu intreb cu rautate dar observ un trend si printre cunostintele mele, femei destepte cu scoala devin „domestic godess”, cariera si jobul sunt cah si daca copii nu mananca mancare bio din gradina in fiecare zi vor ajunge niste ratati.
Mi-e greu sa inteleg moda asta cand parintii nostri au facut tot posibilul sa scape de coada vacii si scormonit pamantul, mamele si-au riscat viata tocmai ca sa nu faca 4,5 copii.
Aș spune așa:eu am 3 copii,cel mare are autism,20 de ani ,în formă gravă, care cere supraveghere permanentă. acesta a fost motivul cel mai cel să am încă unul ,ca atunci când noi ,părinții, n-om mai fi ,să avem conștiința împăcată că nu îl lăsăm direct în grija statului. Ce se va întâmpla atunci ,nimeni nu știe;dar ,când el avea 8ani și soră-sa 2 ani,tatăl lor a murit ,bolnav.In urma lui,după 6 ani am început o alta relație, din care am încă o fetita de aproape 6 ani,și care e foarte atașată de frații mai mari,deși diferența de vârstă e destul de mare.In concluzie,în urmă cu 20 de ani nu aveam în plan 3 copii,am aceeași casă de atunci cu 4 camere și dependințe, serviciu am avut până în urmă cu 8 ani, acum sunt asistent personal celui mare.Deci,lucrurile se fac văzând și făcând, nu poți planifica chiar totul dar trăim vremea în care poți avea și 1 și 4 copii,dacă te țin buzunarele și dacă ești dispus să te împărți la mai mult de 1 copil.
Wow, deci ati făcut al doilea copil ca sa aibă cine se ocupa de primul (bolnav de autism) dupa ce dvs nu veți mai fi?
Superb raționament, absolut superb!
Practic ati adus pe lume un suflet si i-ati pus din start in cârca o responsabilitate enorma care vine la pachet cu multe sacrificii pe toate planurile.
Si tu asta iti doresti pentru copilul tau, cand tu nu mai esti, sa devina asistentul personal al celui mare? Dar el drept la viata personala, familie si fericire nu are?
Incerc sa nu judec, dar mi-e greu sa inteleg ce fel de viata ai croit pt unul din copii tai si ce responsabilitate enorma intentionezi sa-i pui in carca.
Elena, Mona : ce ati fi facut in locul mamei cu copil autist? Ati fi acceptat sa il lasati singur, in grija statului? Fara un prieten, fara o imbratisare, fara un te iubesc? Cred ca decizia pe care a luat-o e dificila si poate simte vinovatie pentru responsabilitatea pe care a pus-o in spatele celorlalti doi. Dar sunt doi. Poate ca nu e chiar asa de greu sa isi viziteze fratele o data la doua weekend-uri , sa se asigure ca e bine ingrijit in vreo institutie daca e nevoie , sa ii apere drepturile si sa ii alunge putin singuratatea. Nu toti vrem sa crestem adulti care sa isi iubeasca familia si sa isi sprijine macar cercul de apropiatia ? cam tot aia e
@Ana, practic a legat al doilea copil de un loc. Că acel copil nu va putea să-și vadă niciodată de viața proprie 100% independent, ci va trebui să ia orice decizie în funcție de acel frate. Dacă i-a retezat din start o serie de posibilități copilului nr. 2 pentru că i se bagă în cap că va trebui să fie pe-aproape ca să aibă grijă de frate? Sau poate copilul nr. 2 ar alege totuși să-și facă o viață în altă parte și vă trăi măcinat de vinovăția că nu e mai aproape de frate.
Aici se vede și ce hal de stat eșuat avem că niște părinți de copil bolnav se gândesc să mai facă unul ca sprijin pentru primul pentru că statul nu oferă un nivel decent și uman de îngrijire pentru aceste persoane.
Phh, ce mentalitati, nimeni nu vede mai departe de legarea fratilor si limitarea oportunitatilor celui de-al doilea copii. Nu, mama nu a legat nimic, nimic pe lume nu e mai important decat parintii care iti pot oferi cel mai frumos cadou: fratii, sanatosi, bolnavi, frati raman, legatura de sange nu este stearsa de nimeni si nimic, asta nu conteaza? Doar preturile, casele, masinile … poate copii o sa fie sarguinciosi si vor reusi sa aiba succes scolar si fara ore suplimentare.
Am uitat: emoții am în fiecare zi,de orice fel,dar știam de când avea cel mare 2-3 ani că viața e cu trăiri, cu emoții, care trebuie să fie constructive și nu depresive.De când umblam pentru cel mare să aflăm un diagnostic și remedii posibile,știam că viața nu va fi ușoară, dar mereu am spus că se poate și mai rău și să ne bucuram de realizări, nu să regretăm ce n-am putut face.
Eu fac niste calcule simple. La un moment dat vor fi la liceu toti 3-4. Fara sa fim utopici ca noi am crescut cu senvis si sticla de apa de acasa, sa zicem ca le dam undeva la 10 lei pe zi bani de buzunar – o merdenea, o sticla de suc atat fac. Avem 4 copii asta inseamna 40 de lei pe zi. 40 x 5 zile pe saptamana = 200 lei / saptamana, 800 lei/luna.
Asta doar pentru o merdenea si un suc. Nu mai zic ca trebuie imbracati – sa zicem ca vine septembrie, le luam haine de toamna iarna – pulovere gasesti de la 50 lei (nu vorbim branduri samd). Le trebuie 4-5 pulovere – 1000 lei doar ptr pulovere.
Sa zicem ca logica de 40 de lei pe zi nu se aplica ca nu vor fi toti in acelasi timp la liceu. Unii vor fi in scoala generala, altii la liceu. La scoala generala tot trebuie sa le dai pachetel si pana si parizerul costa (sa nu credem ca nimeni nu mai mananca parizer).
Nu stim situatia ta financiara si ce inseamna un job OK, sau simpla angajata. Un job ok cu doi copii poate insemna 1-1200€ pe luna, sau poate sa insemne 800 € – depinde de cheltuielile tale.
Eu stiu ca unde mananca 2 mananca si al 3-lea, dar pe de alta parte unele lipsuri financiare (si nu ma refer la ore particulare, activitati extrascolare etc), lasa o amprenta asupra copiilor. Sfatul meu este sa faci efectiv calcule simple. Cat ma costa sa hranesc 2 copii, cat ma costa sa hranesc 3, cat ma costa sa hranesc 4? Unde vor locui toti acesti copii cat timp sunt cu tine? (nu cred ca trebuie sa cumparam apartamente doar sa aiba copilul unde sa stea – poate vrea sa plece in America si nu da 2 bani pe apartamentul pentru care parintii platesc 30 de ani). Vor dormi in aceeasi camera? Pentru cat timp?
Noi avem 2 copii mici inca , de 2 si 4 ani. Am discutat des cu sotul pe tema asta si am constatat ca al doilea copil ne-a complicat mult viata , mai ales ca nu avem ajutoare deloc . Evident ca daca am da timpul inapoi , tot am mai face si al doilea copil pentru ca ii iubim enorm , dar si pentru ca unul dintre motivele pentru care ne-am dorit al doilea copil a fost ca am vrut sa le oferim un prieten pe viata, care sa le ofere ajutor si suport neconditionat .
Dar cati dintre cei care au mai mult de 2 copii, ar mai face pasul de a-si mari familia inca o data ? Mai ales in vremurile astea ?
In primul rand trebuie sa realizezi ca totul este scump si nu ma refer aici la haine sau jucarii. Oricum cand sunt mici se plictisesc repede de jucarii si nu tin cont de ce haine poarta . Nu stiu ei ca sunt pepco sau next. Hainele scumpe le luam mai mult pentru noi, pentru orgoliul nostru .
Problemele apar cand cresc si incepe scoala. Daca vrei sa ii dai la o scoala cu after gratis, la 3 trebuie sa ii iei . Ce job iti permite sa termini programul la 3 ? Deci daca vrei sa ai un job decent trebuie sa ii dai la after privat, care costa minim 1500 ron . La 3 copiii asta inseamna minim 4500 ron pe luna , doar after-ul . Apoi ai activitati extra. Mai pui si acolo 500 ron de copil , deci pana aici 6000 ron . Mai ai si haine de luat (deja au preferinte dupa 6 ani ), jucarii, carti, aniversari . In concedii totul e mai scump . Deja nu mai puteti sta intr-o camera toti , deci platiti pentru un apartament . Nu mai zic de biletele de avion: 5 dintr-un foc.
As mentiona ca nu am precizat nimic despre costurile legate de masini mai mari, locuinta mai mare , buget ptr sanatate etc.
Deci da, e scump sa ai copiii si cu cat ai mai multi cu atat e mai scump.
O alta perspectiva pt mamica ce a întrebat.
Oare nu încerci sa substitui cariera profesională cu cariera de mamica? 3-4 copii cer finanțare ca sa nu-i chinui. Nu vine dintr-o nevoie neimplinita? Poate e o cale de cercetat. Și poți împlini nevoia asta: dac îți plac plantele poți face ceva pe horticultura, nu trebuie sa fii un simplu angajat ( nefericire). Xx
Dar dacă soțul are posibilitate, e de acord de ce nu. Știu multe MAMICI care stau acasa, cumpara vuitoane, nu are sens sa muncească, la câți bani aduce soțul.
As face și eu 4!
Pupici
Indiferent cati copii faci, gandeste-te ce se intampla in cazul improbabil si nefericit in care sotul nu mai are un job ok sau nu mai este deloc sa va intretina. Orice job foarte ok astazi poate maine sa nu mai existe.
Asigurare de viata are? Din banii aia poti sa traiesti tu+cei 3-4 copii macar 15-20 ani? In cazul in care divorteaza si face cumva sa-ti plateasca doar o pensie alimentara minima ce vei face? Daca incepe sa bea/sa joace toti banii la pacanele tu ai controlul finantelor astfel incat sa prinzi problema din timp? Cu copiii are cine sa stea/cine sa te ajute cat timp tu lucrezi? Daca unul din parinti/copii se imbolnaveste mai grav, aveti economiile necesare sa puteti sa sustineti macar temporar costurile necesare unui tratament?
Nu este vorba de a da fiecarui copil 1 apartament la 18 ani, dar tu ca parinte ai datoria de a intretine copiii la facultate, daca ei pot si vor. Daca toti 4 se duc la facultate, ii poti intretine? (mai ales daca sunt facuti la rand). Daca unul din copii nu se descurca la o materie (de ex: matematica) nu il vei da deloc la meditatii cu riscul sa nu treaca BACul?
Sa stii ca si pe vremurile trecute copiii se dadeau „de suflet” altor familii cu posibilitati sa ii intretina la scoala/facultate. Bunicul meu, unul din 9 frati cu posibilitati reduse, a fost dat „de suflet” alaturi de fratele lui mai mic pentru ca nu aveau bani sa il intretina la scoala. Mai cunosc un caz cu o doamna medic care tot asa a fost intretinuta de niste rude fara copii cu cazare/intretinere la facultate pentru ca familia ei saraca nu si-ar fi permis costurile. Deci nu cresteau nici pe vremuri doar cu iubire si mancare de la tara.
Daca iti place mult sa cresti copii, te-ai gandit sa faci un job din asta ca asistent maternal/bona de exemplu?
Un comentariu foarte realist și permanent care menționează câteva lucruri la care m-am gândit și eu. Pe de o parte soluțiile în caz de tragedii, dar eu m-am dus cu gândul mai departe – ce se întâmplă dacă ieși tu din piesaj și rămâne doar soțul cu ei. Aveți o familie extinsă, este cineva care l-ar putea sprijini în creșterea lor? Ăsta oricum e un lucru de stabilit în toate familiile, indiferent de numărul de copii – ce facem dacă rămâne doar unul dintre părinți cât sunt copiii mici.
Ideea de a face un bine și copiilor abandonați, de asemenea, mi se pare minunată. Dacă tot iubești atât de mult copiii, de ce să nu te implici și pentru cei mai năpăstuiți care au nevoie de atât de multă iubire, dar și de timpul unui adult?
De acord că ai tendința să idealizezi viața la țară care era sau este „mirifică” atunci când în sat ai tot ce-ți trebuie și n-ai nevoie de mai nimic de la oraș – nici de școli, nici de cumpărături, nici de viață socială. Dar ține cont că pe cât vor crește copiii, își vor dori viață socială cu colegii/prietenii lor – cine o să-i ducă și o să-i aducă pe toți, fiecare cu programul lui? Sau cine stă cu cei mici până mergi după cei mari? Sau nu-i veți lăsa nicăieri? Dacă își fac prieteni, vor fi zile de naștere peste zile de naștere, care implică și bani de cadou și transport într-o parte și alta. La fel și legat de orice activități extrașcolare. Aveți legătură bună cu orașul cu transportul în comun pe când vor fi mai mari? Nu mai zic de mașină mai mare, cu atâtea scaune speciale câți copii sunt în ea. Tu ai permis, aveți mașină/mașini, poți să-i duci unde e nevoie?
Da, desigur că au nevoie de iubire ca de aer, e o nevoie de bază, dar au nevoie de mult mai multe peste și nu e vorba de școli private sau case și mașini, ci de lucruri obișnuite din viața de zi cu zi. Dacă fiecare are câte-un talent și vrea să se ocupe de el în timpul liber, fiecare îl altă zi sau poate au nevoie de ajutor la vreo materie cu meditații, din nou, trebuie timp și bani. Nu mai zic de vreo vacanță să vadă o mare, un munte.
Până la urmă depinde de ce și cât vreți să le oferiți după nevoile de bază și nu vorbesc de lux, ci de normalitate – hobby-uri, viață socială, câte-o vacanță.
Ah, și foarte important e ceea ce-și dorește și soțul – își dorește și el tot atâția copii? E implicat în creștea lor în restul timpului sau e doar cu adusul banului? Tu ce-ți dorești de la partener, de la viața voastră – să muncească până pică lat de oboseală ca să vă țină pe toți sau să fie și el prezent și implicat măcar o parte din zi, să petreceți timp împreună de plăcere, nu doar de nevoie?
Nu vreau sa duc lucrurile la extrem, dar în primul rand cred ca ar fi bine sa te întrebi tu ca mama ce ai putea face pentru copiii tai. Dacă tatăl lor intr-o zi, n-ar mai putea munci? V-ati descurca cu mai mulți copii? E important sa fii disponibil emoțional pentru copilul tău, în primul rand, dar la fel de importanta este și partea financiara. Din păcate, sau din fericire, nu mai trăim ca acum 20 de ani. PS: aici 2 copii, 4 ani și 8 luni, ultramegaarhiSUFICIENTI ??
O mămică de 4 copii îți spune ca omul se adaptează fiecarei situații în viata, ca uneori trebuie doar sa ai încredere în Dumnezeu și în tine, în voi. Primul și ultimul copil au venit neplanificati, dar iubiți… astea ne-a impulsionat pe noi, părinții, sa dam tot ce-i mai bun în toate situațiile iar viata ne-a întors înzecit. Am evoluat foarte mult, sufletește și comportamental datorita acestor minuni…nu ne-am pus niciodată problema ca nu vom avea ce manca, ci ne-am bucurat de împlinirea pe care ne-au adus-o și am făcut tot ce ne-a stat în putință sa nu simtă nimeni lipsuri, de nici un fel. Când copiii erau mici, dar și acum am primit ajutor din partea părinților și socrilor, atât cât aceștia au putut. Apoi, asa cum noi ca familie am pornit de la zero, am muncit pentru orice lucru pe care l-am realizat, asa ne creștem și copiii, ii învățăm ca putem face ce ne dorim în viata dacă depunem efortul necesar. Dacă în urma cu 6 ani, când al treilea copil venea pe lume eram întrebați cum o sa locuim cu toții în 2 camere, nu aveam un răspuns, însă cu timpul am reușit sa ne mutam la o casa spatioasa… A fost important sa ne dorim, iar resursele și ajutoarele nu au întârziat sa apară. Așadar, credință și încredere în Dumnezeu, fără el nu putem face nimic în viata.
Cred ca acei copii care intampina in viata si greutati, dificultati se descurca mai bine sa obtina mai mult de la viata decat cei carora li se ofera totul fara ca macar sa ceara. Eu am un singur copil desi mi-as fi dorit sa am mai multi. Imi place sa o urmaresc pe aceasta mama din America cu 4 copii: https://andreadekker.com/
Nimeni nu poate spune sa mai faci sau nu copii. Fiecare dintre noi are o experiență personală din care vorbește. Sfatul meu este sa îți urmezi inima. Niciuna dintre noi nu te va ajuta sau încurca mai departe și la final doar tu vrei ști ce e mai bine pentru familia ta și pentru tine
N-am ce sfat sa dau, eu am fost singura si la parinti si la bunici si am mostenit din start o casa si un apartment, plus ca mai avem si apartamentul din Bucuresti si ne chinuim de multi ani sa facem un copil (ma rog la Dumnezeu sa pot duce sarcina asta, am 18 saptamani acum, sa avem macar unul), nu pot sa fiu ipocrita si sa spun ca am dus-o vreodata rau financiar, insa lipsa de frati are destule dezavantaje, plus de asta as fi preferat sa nu cheltui valoarea unui apartment pe fertilizari, analize si operatii…cred ca 3 copii as face si eu daca as avea timp, pe ultimul la o distanta mai mare decat primii doi, dincolo de 3 (4 in cazul in care ies gemeni), deja cred ca e prea mult…
As zice sa tii cont de ce va doriti, de parerile celor care au mai multi copii (mai degraba decat a celor care n au si vorbesc din proiectii si fricile proprii) si…Doamne ajuta?.
Cred ca sunt multe perspective și sfaturi excelente deja in comentarii.
Ce ma sperie pe mine efectiv este gândirea asta foarte emoțională și departe de realitate.
Un copil are nevoie de mai mult decât “liniște, natura și aer curat”.
In plus, un copil nu își poate alege familia in care se naște.
Foarte rar am auzit de adulti care provin din medii modeste / extrem de limitate financiar sa fie ok pe tema asta… mai mereu am auzit cât de greu le-a fost sa iasă din sărăcie… cât de frustrant era sa nu participe la activități sociale, sa nu își permită chestii banale gen încălțăminte confortabila… cât de epuizant este sa te lupți triplu când alții au ajutor din start…
Deci gândește- te dacă vrei sa ai răspunderea pentru 4 oameni in devenire si poți sa le dai
– stabilitate si atenție emoțională, in funcție de vârsta si necesități (a nu se confunda cu doua mese calde pe zi)
– resurse financiare adecvate (nu e vorba doar de școala privată si mofturi, dar e clar nevoie de sprijin la scoli, hobby, viața socială, eventual facultate, start in viața …)
– același sprijin adecvat si in caz de risc (divorț, deces, handicap)…
Gânduri bune!
Ughhh, adiacent pe langa…independenta copilului in Ro si invatatul pescuitului.
Nu am copii si nici nu vreau sa am dar….lasatul unui apartament/ casa este parte de gandire colectivista/tribala. Nu, nu ii faci un bine unui copil cand ii pui totul pe farfurie. Sa invete cum e sa gasesti/ platesti chirie, sa ai grija de tine financiar inclusiv este esential.
Deci mamicuta draga, ca nu le lasi/poti sa le lasi unapartament, le faci un bine.
Alege cum crezi ca e mai bine pt tine. Drumul tau e doar al tau, indiferent de ce zic altii sau se intanpla in lume.
Nu știu dacă răspunsul persoanelor care nu sunt in situația de a avea mai mult de 2 copii ar putea ajuta in acest caz. Mi se pare mai mult decât evident că răspunsurile trec printr-un filtru personal și că fiecare își exprimă părerea în baza unei experiențe personale anterioare care nu este neapărat relevanta și nu reprezintă un adevăr general.
Nu pot să înțeleg de ce cineva ar simți nevoia să își exprime părerea într-un mod vehement, de parcă ar deține adevărul absolut. Multe dintre păreri par a fi consecințe ale unor frustrari sau traume personale, sincer. Oamenii sunt diferiți: in timp ce pentru unii contează un confort financiar, alții se hrănesc mai mult cu iubire, și nu mă refer la cazurile în care o familie nu are ce sa manance. Sunt convinsă că oamenii harnici nu vor muri niciodată de foame, indiferent de câți copii ar avea. In plus, daca copiilor le sunt transmise valori sănătoase și trăiesc într-un mediu sănătos și echilibrat, cu siguranță ar fi mai fericiți decât dacă li s-ar cumpara apartamente sau ultima generație de iPhone.
Draga mămica, eu am doi copii și nu intenționez să mai fac unul, deoarece simt că atât pot duce, in primul rand emotional. Suntem fericiți în această formulă, deci momentan considerăm că ne este suficient ce avem. Doar in tine și în familia ta sta răspunsul corect. Trebuie să aflați cum vă afectează pe voi toți extinderea familiei voastre.
M-as gandi mai mult la eventuale cheltuieli cu sanatatea in cazul mai multor copii: ce faceti daca unul din copii are nevoie de o operatie costisitoare, terapii permanente, ingrijiri speciale. Sansele cresc cu fiecare copil extra si posibilitatile materiale se reduc. Si cred ca toata lumea si-ar dori ingrijire optima pentru copilul lui si chiar nu suntem in tara in care lucrurile astea pot fi lasate in mana statului exclusiv. Peste vacante mai ieftine si lipsa meditatiilor se poate trece.
As zice ca mai mult de 1 copil e deja mai mult decat poate o familie normala sa ofere pentru sanse bune la viata decenta, si nu doar financiar, ci ca si atentie, raspuns la nevoi etc.
Eu am un frate, am crescut doi si destul de
grele vremurile . Pot sa zic ca ai mei nu isi permiteau sa ne dea bani sa ne luam o merdenea zilnic si suc. Era ceva de neauzit. Un sendvis e mai economicos/ etc. mama era foarte chibzuita bugetul de hrana. Eu de craciun impreuna cu fratele meu am primit amandoi un volum din harry potter ( abia aparuse) , in genere luam cartile de la biblioteca. Dar stii ceva? Nu m-a marcat absolut deloc. Familia era fericita, mergeam la plimbari in natura , lucrurile erau frumoase pentru noi copii. Citeam o gramada de carti de la anticariat si cum necum am avut si role si biciclete si tot ce ne-a mai trebuit. Insa cred ca era greu pt mama, chiar si cu un job simplu, lucra de dimineata pana la 4-30, venea acasa la 5, si apoi sa gateasca, cumparaturi, teme cu noi. Ea o facea cu drag acum insa ma gandesc ca probabil era obositor. Ma gandes cand trebuie dusi adusi de la scoala, e great si cu un job mai putin solicitant.
Dacă s-ar întâmpla ceva cu soțul tău (desigur ipotezele pot fi si că va trebui să îl îngrijesti și pe el)…cum ați trăi?
In timp ce ai dreptate si orice se poate intampla, am sa fac un comentariu mai putin placut dar la fel de pertinent. Nu ma asociez cu ideea si n-am sa incurajez pe nimeni sa faca copii pentru motivul pe care am sa-l scriu mai jos, dar vreau sa arat si opozitia comentariului tau.
Ce faci daca ai doar unul sau doi copii si unul moare? Sau amandoi? Sau cum traiesti tu daca unul moare si-ti mai ramane doar unul? Nici sa te bucuri de el nu mai poti din disperarea de a-l proteja!
Astazi am aflat despre doua familii (doua, nu una) la care, avand doi copii, unul le-a murit si al doilea, acum, are cancer. In situatia unei familii, este vorba de o tanara de vreo 20 ani care nu la ea se gandeste, dar nu stie cum sa-si anunte parintii stiind ca nu le va mai ramane nimic daca si ea va pleca. Stie cat de mult investesc parintii in ea sentimental/sperante dupa plecarea fratiorului ei. Ce povara pe ea!
Zilele trecute imi spunea un domn, proprietar a unei case funerare de vreo 10 ani, o ciudatenie. Daca inainte avea cam un copil/tanar pe luna de pregatit pentru inmormantare si multi, multi batrani, acum are cate o luna si cu cate 10 copii/tineri.
Stiu ca am scris ceva extrem de neplacut si repet, nu incurajez pe nimeni sa faca copii „ca daca”, nici pentru batranete, nici pentru orice alt interes personal. Dar am vrut sa atentionez ca exista si varianta asta pentru cei care cred ca „daca” ni s-ar intampla noua adultilor ceva, numarul de copii conteaza. Oricum ar fi o tragedie, cu unul sau cu 4 copii. Dar, daca se intampla ceva unuia sau mai multor copii, ceilalti in viata dau putere parintilor sa mearga mai departe, ba chiar pot sa fie motive de noi bucurii!
Nu ader cu niciuna din „motivatii” de a face sau a nu face copii, nici cu cea scrisa de Marce nici cu cea scrisa de mine.
@Elvira Eu nu am dat o motivație, ci ap am pus o întrebare care poate da de gândit. Răspunsul ar putea fi…vom trăi bine, avem resurse în familie și ajutor. Sau ar putea fi – dintr-un singur venit e mai ok cu 2 decât cu 4.
Copii “de rezervă” nu este opusul la ce am întrebat eu nici pe departe.
Iar asta că mor mai mulți tineri acum e aberant când nu mai departe de acum două generații se făceau copii pentru brațe de muncă și se murea de viermi intestinali.
Nu mai faceți oameni fără să vă gândiți la ei, nu la voi. Copilăria e scurtă. Ce e aia “îmi place să fiu însărcinată” și de-aia fac copil. Multe, enorm de multe femei egoiste care vor pune la rândul lor presiune pe copii să le facă nepoți.
eu am 3 copiii, muncesc part time și soțul nu are un servici stabil de 4 ani. Lucram amândoi pentru a reuși să plătim chiria și a pune ceva pe masă. îmi pare RAU că nu pot oferii copiilor mai mult în acest moment. sunt timpuri grele și nu avem siguranță zilei de mâine. Eu pe al treilea copil nu l-aș fi făcut..am cedat la insistențele soțului, care mai vroia unul..după care a pierdut locul de munca. Ne mulțumim cu ce avem, pentru asta reușim să mergem înainte!! Soțul meu suferă de dureri de spate, dar înghițim in gol pentru că u putem face altfel.
Draga mamica,
Iti scriu din experienta mea ca si copil crescut cu strictul necesar. Familiile parintilor mei, adica bunicii, au provenit din familii destul de instarite. Dar ce crezi? Nu li s-au Oferit nimic pentru a-si incepe viata ca tineri adulti. Ba chiar tatal meu a venit singur in Bucuresti din Botosani pe cand avea 16-17 ani si a inceput munca. A lucrat cam 40 de ani in acelasi loc de munca, s-a casatorit cu mama si si-au cumparat singurei un apartament, apoi masina. In schimb, situatia financiara Buna a bunicilor s-a Pierdut pe drum, undeva inainte de a ma naste eu. Tata a avut 2 frati, niciunuia Nu i-a fost oferit ceva decat dupa moartea bunicilor (anul Acesta), mama are 3 frati si la fel, nici unul Nu a primit nimic de la bunicii.
Cat despre mine, am avut strictul necesar, cateodata un pic mai mult, cateodata mai putin. Dar mi-a lipsit enorm iubirea parintilor si timpul Petrecut cu ei si consider ca m-a marcat acest aspect mai rau decat lipsa materiala. De la 15 ani m-am ambitionat sa imi fac ceva banuti singura, pentru Micile mele placeri si tare mandra am fost de reusita mea. Dupa ce am terminat facultatea, am decis sa plec in Anglia pentru o schimbare. Nu am avut nici un ajutor de la ai mei si sunt foarte recunoscatoare pentru asta, am fost ambitionata sa ma realizez singura, pe munca mea. Acum am si eu un copil, imi mai doresc Inca unul, poate chiar doi. Si ce imi vine in minte este vorba unei profesoare din facultate: Nu este datoria parintilor sa le cumpere apartamente si case copiilor! Ei se pot realiza si singuri atunci cand vor fi adulti. Deci sfatul meu ar fi: Go for it!! Pana vor fi copiii adulti, multe se pot schimba.
Bineinteles, Nu Sustin idea de a face mai multi copii daca parinti Abia se descurca cu unul.
In afara de extreme, cand parintii au fost betivi sau prea bolnavi sau incapabili, cand lucrurile se vadeau de departe rele si grele intr-o familie cu un copil sau 7 copii, oricum ar fi, fiecare dintre noi este diferit. Ca parinte sau ca copil. Si acei copii crescuti de noi sa le fie bine, carora le oferim tot ce ne-am fi dorit noi sa ni se ofere daca am crescut nemultumiti, vor avea si ei nemultumirile lor pentru ca se vor compara cu altii in jurul lor sau pur si simplu, firea umana de nemultumire isi va spune cuvantul. Sau vor fi multumiti cu dragostea parinteasca si cu strictul necesar si cu o familie vesela fie ea ea micuta sau numeroasa, tot pentru ca firea umana isi spune cuvantul. O boala, un divort, distruge si o familie mica si una numeroasa, la fel de mult. Poate, daca sunt mai multi frati, se sustin mai bine intre ei cand sunt mici dar si mai tarziu. Eu am crescut intr-o familie numeroasa si eram invidiata de aproape toti colegii mei de la scoala- nu aveam hainele lor scumpe dar eram imbracata decent, nu aveam camera mea, erau selectate cu grija vacantele, taberele, iesirile dar atunci cand le faceam erau traite din plin, iar la inceputul anului scolar aveam mai multe aventuri si amintiri frumoase de povestit decat oricare dintre colegii mei. Si acum, adulti, colegii mei isi amintesc ce viata frumoasa aveam eu fata de a lor, asta datorita parintilor dar mai ales a fratilor mei. Eu am doar 3 copii. Cu primul a fost cel mai greu, urmarindu-i si rasuflarea, fierband si calcand tot ce-l atingea, gandind la fiecare mililitru de lapte baut etc. Cu al doilea a fost la fel de greu, erau amandoi micuti, sculatul noaptea si vesnica neodihna, mi se parea ca nu pot sa fiu suficient de atenta cu ei doi. Primii doi au venit „necalculati”, nu imediat dupa ce ne-am casatorit dar oricum, nu ne-am spus „hai sa incepem sa avem copii”. Pur si simplu, a venit primul, apoi al doilea, stiam ca vrem copii. Cand l-am planuit pe al treilea, eram la culmea oboselii cu primii doi, dar cand am realizat ca sunt cu adevarat insarcinata cu al 3-lea parca a venit cea mai frumoasa pace si bucurie asupra noastra. Eu pusesem cariera in cui pentru o vreme, sotul se intorsese la scoala. Locuiam cu chirie, nu stiam de loc ce ne va aduce viitorul. Decizia de a avea copii si cati nu avea de loc legatura cu tara in care locuiam, casa, serviciul, posibilitatile materiale, ajutorul de la familie ci cu familia pe care ne doream noi sa o avem. Venirea celui de al 3 lea copil ne-a adus linistea, balanta, odihna, noptile dormite, eu am devenit o mamica relaxata si asta s-a vazut si la ei imediat. Dar imediat. Cat au fost ei mici am dus-o greu financiar dar ei nu si-au dat seama. Au avut caldura, hrana, haine, iesiri, calatorii, prieteni, si mai ales m-au avut pe mine pana cand cel mai mic a intrat in clasa 1 – am stat cu ei acasa, i-am dus la gradinita si scoala, au stat acasa cand au fost bolnavi, in vacante au dormit cat de mult au vrut! Apoi eu am muncit cat sa-i putem tine in scoala privata pe toti 3. Doi dintre ei si-ar fi mai dorit frati, unul dintre ei mi-a cerut doar cativa ani cand era micut fratiori apoi a ramas ca „este bine asa”. Mi-au propus sa adoptam copii. Au spus ca familiile mari sunt cele mai frumoase! Aveau verisori care erau 5 frati si li se parea ca veselia in familia lor este amplificata cu 5 nu cu 3 ca la noi! 🙂
Personal am concluzionat ca mi-a fost mult mai usor dupa ce am avut 3 copii. Nu m-am ferit sa am 4 copii, poate si 5 (nu decisesem un numar inainte de a avea copii, stiam doar ca nu vreau sa raman cu unul dupa si daca il faceam pe primul) dar din cauza unor sarcini mult prea grele si emigrarii in tari straine s-a intamplat ca pentru o vreme ne-am oprit apoi mi s-a parut cam tarziu (atunci as fi adoptat deja). Fara sa fiu bogata, financar nu a fost niciodata greu, si nu ar fi fost diferit daca aveam 1 sau 4 (cred). Daca era unul, ii ofeream noi, financiar, totul, el nici nu si-ar fi dat seama. Asa, ei au stiut cat se poate, si de restul au muncit ei cu voie buna iar noi i-am sustinut in absolut tot ce si-au dorit – burse, concursuri castigate, plimbari in toata lumea, poate mai mult decat copiii singuri la parinti care asteptau totul de la parinti. Ca s-au avut unii pe ceilalti a fost cel mai bine.
Exact așa mi se pare si mie care am crescut singură la părinți, dorindu-mi frați, dar neavându-i. Am vrut totuși să aflu si perspectiva lor (6 si 8 ani), așa ca le-am explicat situația : acum ca sunteți doar doi puteți merge la școli private, aveți haine de firmă, telefoane, vacanțe oriunde si cam tot ce cereți. Dacă ați fi crescuți cum am fost eu (nu in lipsuri, dar si fără mofturi) ați putea fi 10. Ce preferați? Cea mare a observat că nu i-ar fi lipsit lucrurile astea cu care noi am obișnuit-o dacă nu le avea de la început, dar dacă ar dispărea acum i-ar lipsi, așadar ea vrea sa aibă mai mulți copii, dar să îi învețe de la început cu mai puțin. Îmi place cum gândește. Cel mic nu vrea sa împartă camera lui cu nimeni, preferă prieteni si verișori, frați nu mai vrea. Așadar pentru copiii mei câștigă materialismul.
Elvira Buna, iti scrie aici, o proaspătă mama de 2 baieti (2 ani si 5 luni si celalalt 5 luni). Sunt mega obosita, simt ca nu mai rezist, am tot felul de dureri de corp, de cap, migrene groaznice, ma tot gândesc ce s a intamplat cu viata mea, unde a dispărut, cum am ajuns sa fac copiii, aveam o casnicie fericita si linistita cu sotul. cum crezi ca s a facut transformarea la tine? ce s a intamplat efectiv dupa ce ai nascut a 3 a oara? simt ca ma sufoc cu fiecare noapte ce vine, desi ii vad minunati si fara vina pe copii.
Cat despre postare, felicitări draga mama pt cum cresti copiii, orice hotărâre iei, sa fie cea mai buna pt voi toti!
AAH, nu stiu daca nu voi fi subiectiva. Si situatiile fiecaruia sunt diferite, totusi ai observat ca mai multe mamici au scris exact ca mine, ca al 3-lea copil le-a usurat viata? Stiu perioada in care esti tu si te imbratisez si te incurajez – stiu cand nu-mi doream decat sa dorm! Cand copilasul meu al doilea avea 7 luni am ramas insarcinata cu al 3-lea. Odata cu o pace extraordinara pe care au simtit-o si ceilalti doi copii. Si mai mult s-a simtit dupa ce s-a nascut bebelusul. Poate ca imi era atat de greu fizic in timpul sarcinii (am avut un pic de ajutor o perioada, avand o sarcina cu probleme) incat n-am mai avut putere sa ma ingrijorez pentru toate cele. Ca ridica cel mare manutele sa-l iau in brate si nu-l luam, ca maraia putin, nu m-am mai invinovatit ca nu-s o mama buna, ba mai mult n-am mai incercat sa fac peste puteri. Stiam ca va fi bine daca doar ii zambesc si-i spun frumos ca mami nu-l mai poate lua in brate ca nu-mi este bine, dar compensam cu niste laude adresate unui joc, a cum a mancat sau cum a dormit. Lucruri simple. Am inceput sa fac reguli pe care le respectam mai ales eu, dar cel mare care pricepea a inceput sa invete sa asculte, iar ghindocul urmator il copia. Toate cu blandete si fermitate cand era cazul, dar eram deja in pace cu mine si cu ei. Am avut norocul ca bebelusul numarul 3 a dormit bine. Din momentul cand toti am avut somnul de noapte facut, a fost bine si la capitolul odihna. Poate, in cateva cuvinte, as formula asa: la primii doi copii ma chinuiam sa fiu mama si eram epuizata, obosita, dar mi-a trebuit atata experienta ca sa stiu sa fiu mama, spre binele tuturor celor 3 copilasi ai nostri, si bineinteles, pentru binele meu.
Viata e cu bune si rele.
Alege bunele si alege relele, atunci cand alegi.
Atat de mult conteaza persoana ta, viata ta, prioritatile tale, valorile tale, incat singura capabila sa iti ofere un raspuns esti tu.
Vad aici atatea argumente pro sau contra, atat de diferite, precum sunt de diferite persoanele care le scriu.
Multa iubire, multa liniste, multa claritate iti doresc, ca sa poti alege cu ochii larg deschisi si sufletul impacat.
Iar apoi … sa te bucuri de alegerea facuta, cu tot sufletul!
Eu, mamica de 2 copii (4 ani si 1 an).
4 copii…9 ani, 7 ani, 4 ani si 2 ani.
Aveti curaj fetelor, CURAJ!
Societatea e crunta, cu toate femeile nu doar cu noi mamicile. Daca faci copiii mai multi e teribil, daca nu vrei deloc esti egoista.
Dar si noi suntem ‘uracioase’ una cu alta…respectati parerile diferita, din diferente vine progresul. Dar cu respect, nu exista perfect nici in viata nici in dicutiile astea.
Daca ne lipseste ceva , curajul sa visam sigur. Permisiunea sa visam aproape.
Puterea sa faci vine treptat.
Nu pot sa ‘vand’ ideea ca e usor, dar e posibil si PENTRU MINE e perfect asa.
Felicitari pentru ca ai scris, si ai impartasit visul tau cu noi. Daca pot sa iti fiu de folos cu detalii despre organizarea unei familii mai mari te rog scrie-mi.
Felicitări Raluca pt cei 4 copii si pt mesajul pozitiv. Eu am doar 2 si simt ca nu mai pot. Poate reusesti sa iti faci timp, daca vrei si poti, cu acordul Ioanei, sa scrii un articol detaliat despre organizare si cum e viata voastră, in general. Numai bine si sa fiți fericiti!
Cum am promis mai sus, las aici niste articole pe subiect (in engleza din pacate):
https://mercatornet.com/how-many-children-should-you-have/24297/
https://mercatornet.com/children-in-a-broken-world/77014/
Felicitari pentru curajul de a-ti pune intrebarile astea, mai ales public. Exista cateva aspecte la care m-as gandi:
1. Pana la urma este decizia voastra, nu a unor straini de pe internet. Eu am un singur copil. As mai fi facut unul, dar acum e tarziu. Chiar daca as putea „forta” chestia asta, ma gandesc ca al doilea copil ar insemna costuri atat de mari in acest moment, incat viitorul primului ar fi afectat, in conditiile in care punem cam tot ce se poate in sportul ei de performanta. Normal, nu toata lumea face asta, deci, daca nu consideri in acest moment ca iei „de la gura” celorlalti cu inca unul si vi-l permiteti, e deja alta idee. Noi clar nu ne-am permite.
2. Mutatul la tara, dar totusi aproape de oras, mi se pare o idee buna. Eu m-am mutat anul trecut undeva la munte, in padure. Am conditii de oras in casa, dar am si foarte mult aer curat, lacuri, partii de ski etc. Normal, asta vine cu dezavantajul ca avem de condus 10km dus si inca 10 pana la scoala fetei (poate merge cu autobuzul scolar, dar nu sunt multumita de cum conduce noul sofer pe serpentine si nu vreau sa risc nimic), faptul ca trebuie sa iti faci stocuri de mancare, de lemne, trebuie generator etc.
Este adevarat ca viata „la tara” are un farmec aparte si, dupa 7 ani de trait la oras, fie-mea nu s-ar intoarce in „civilizatie”, decat in vizita. Atat timp cat copiii au parte de o calitate buna a vietii si voi sunteti dispusi sa conduceti pana si dinspre oras, nu e problema. Eu fac acum cam 2000 de km pe luna la volan, daca imi spuneai acum 5 ani ca voi ajunge sa fac asta, as fi zis ca ai mancat stricat 😀 Dar este un „sacrificiu” care are sens pentru noi in acest moment si nu ne deranjeaza.
3. este bine sa iti permiti chestii pentru copii. Eu am crescut foarte saraca, nu pot spune ca nu m-a afectat, ca as minti. Poate nu sunt necesare orele de pian la fiecare copil si 10 extracurriculare, dar o vacanta decenta costa, niste haine cat de cat sunt scumpe, sansa la o educatie buna. Pentru familia noastra de pilda educatia este numarul 1, pentru ca si in cazul nostru, de aici a venit sansa de mai bine. Daca familia isi va permite ca toti copiii sa aiba acces la o scoala decenta, fara sa sacrifici unul de dragul altuia, atunci si problema asta este rezolvata.
La fel de important este ca fiecare copil sa aiba camera lui, pe cat posibil. Noi am stat „la gramada” pana ne-am mutat la casa noastra si vad pe copil cat de bine ii pica sa aiba propria camera. Normal ca face deranj cat zece, dar tot ea isi strange jucariile si se refugiaza in „casuta” ei.
Sa va fie bine oricum decideti 😉
As vrea ca sa ajut cititoarea ta sa isi puna cateva intrebari:
1. Ea si sotul ei au muncit pentru casuta lor sau au primit-o mostenire?
2. E sigura ca va avea toti copiii destepti care sa nu aiba nevoie de meditatii, sau macar muncitori harnici/descurcareti care vor putea avansa la locul de munca?
3. Va avea bani macar pentru facultatea lor plus chirie, tinand cont ca locuiesc in sat si vor trebui sa locuiasca la oras cand vor vrea sa mearga la facultate ?
Dumnezeule!! Am citit o grămadă de comentarii și nu se mai termina. ?♀️ Iertați-mă!! Cred ca, concluzia doamnei care a trimis scrisoare pentru a fi publicata, v-a fi una destul de grea!! Câte comentarii, atâtea păreri! Fiecare om în funcție de trecutul lui, de situația lui familiara sau financiara, are părerea lui personala. Dar oricum ar fi sunt interesante comentariile și poveștile de viata spuse pe scurt! ??
Bună! Înțeleg dilema ta, într-o anumită măsură. Și cred că cea mai bună soluție o reprezintă educația financiară. La noi în țară foarte puțin se pune accent pe asta, și pot să spun că se vede. Consider că nu ești responsabil ca părinte să oferi lumea întreagă copilul / copiilor tăi, dar ce poți face e să le oferi instrumentele necesare ca ei să poată face asta, dacă își doresc. Sunt mulți oameni care vin cu mentalitatea de a „lăsa” ceva în urmă copiilor, material vorbind, și nu văd cum rezolvă asta problemele financiare care pot apărea peste zeci de ani. E ca și cum un om simplu câștigă la loto și în câțiva ani pierde toți banii, pentru că nu are educația financiară pentru a-i gestiona. Așa că soluția mea pentru tine ar fi să îți asculți inima și rațiunea, dacă îți mai dorești copi, alături de partenerul tău. Și copiilor să le oferi pe lângă dragoste, fermitate, etc, și o bună educație în orice domeniu, în felul ăsta vor ști singuri cum să gestioneze situațiile în care viata ii va pune. Tu nu poți prevede genul de situații cărora le vor face ei față peste 20, 30 de ani, omenirea avansează foarte rapid. Mult succes!
Dacă tu ești construită așa cum ai zis mai sus, iar soțul își dorește și el normal că îl faci și pe al treilea! N-ai nici cea mai mică idee ce ratezi.
Da, e greu și financiar și din punct de vedere al timpului. Este o experiență de viață și pentru ei și pentru tine.
Mă uimește și îmi pare rău că văd multe probleme din copilărie nerezolvate la cei care au comentat mai sus. Am trăit mai mulți dintre noi în comunism și tre’ să lăsăm de-o parte acest aspect.
Au părinți, educație bună, un cămin primitor, iubire, este suficient. Dă-le ingredientele bune de acasă și vor ajunge singuri să își ia cele necesare să fie fericiți.
Cate comentarii rautacioase, nu imi vine sa cred cat de rele putem fi uneori. Eu am crescut cu sora mea si doar cu mama, tatal a murit cand aveam 3 ani. Sigur ca conditiile materiale nu au fost cele mai bune, dar ne-am descurcat. Intotdeauna am considerat ca am avut o copilarie fericita, desi poate imi doream alte haine sau lucruri pe care nu ni le permiteam, dar asta nu m-a marcat. Eu cred ca un copil se poate creste cu dragoste. Pentru ca dragostea parintilor (aratata, exprimata) ii da aripi, ii da incredere ca poate muta muntii, ca poate invata orice, ca poate intra la o facultate/scoala buna, ca poate fi un om bun, sa gaseasca un job bun unde sa faca performanta si sa ajunga bine. Noi avem 2 copii si inca unul pe drum. Nu le oferim tot ce isi doresc, dar incercam sa fie fericiti, sa inteleaga ca ceea ce au e mult, ca altii au mult mai putin. Fiecare face un sport deocamdata, iar la scoala se descurca singuri, nu au nevoie de meditatii precum colegii lor (inca). Nu punem presiune pentru note mari ci mai mult pentru intelegerea a ceea ce li se preda. Ei citesc mult si noi inca le citim, iesim in parc fara sa chetuim sute de lei, ne bucuram de o inghetata Bety Ice dar si de una artizanala cand o avem in cale. Mergem in fiecare an la mare si incercam sa ajungem si iarna la ski. Nu au tot si nu vreau sa le dau tot. Nu le voi da masini, apartamente. Ii voi sustine cu ce pot sa invete cat mai bine si sa aiba incredere in ei, in drumul pe care si-l aleg si orice job vor dori sa faca, sa il faca foarte bine. Pot ajunge sa traiasca bine si dintr-o pasiune pt cofetarie, si pentru mecanica si pictura etc etc. Important este sa isi stie valoarea, sa creada in el, sa nu calce pe nimeni in picioare si sa nu se lase calcat. Sa creasca drept. Mai departe…conteaza mai putin daca se imbraca de la Zara sau de la Tex daca au ce trebuie in cap si in suflet. Averi daca vor si le vor face singuri, dar o baza in viata o reprezinta educatia, nu garsoniera primita de la parinti. Da, mi-as fi dorit mai mult ajutor financiar in tinerete, dar asta m-a impins sa muncesc eu si sa am ceea ce imi doresc. Cred ca nu trebuie sa ii judecam pe cei cu 3-4 copii, la fel cum nu trebuie sa ii judecam pe cei care aleg sa nu faca copii.