Când copiii tăi sunt mai buni ca tine la dictare

Asta e o parte super fun (și neașteptată) a procesului de emigrare într-o țară cu limbă imposibilă: copilul învață mai repede ca părintele. Toată lumea e în proces de adaptare și creștere, nu mai sunt doar părinții cei care știu și copiii cei care învață. Pentru stima de sine a copiilor, etapa aceasta mi se pare extrem de sănătoasă.

Și enervantă, clar, pentru că ai mei mă corectează frecvent, iar eu am 20 de ani de când am terminat facultatea cu aplauze. Într-o zi am și plâns de supărare, le-am zis ceva în olandeză, o frază mai lungă de care eram tare mândră (și pe care o pritocisem în cap bine de tot), iar când am zis-o (superb, cursiv, cu accent, corectă gramatical în ciuda topicii lor vecină cu spitalul 9), ei au zis că nu au înțeles ce am zis, că am pronunțat greșit și s-au pus să mă corecteze. Nu vă mint, am plâns de supărare!

Le-am explicat de ce, apoi însă mi-am dat seama că de multe, prea multe ori, facem și noi așa cu copiii noștri. În loc să le apreciem eforturile și progresul oricât de mic, determinarea și dorința de a merge mai departe, îi corectăm și le tăiem toată maioneza.

Mi-am promis să nu mai fac asta!

Și ca să profităm de parcursul acesta comun pe care-l avem, în care învățăm același lucru (neerlandeza) în feluri diferite (ei prin imersie, la școală, cursuri, relații sociale), eu prin metoda pentru adulți validată de profesori deștepți, avem tot felul de activități de evaluare reciprocă.

De exemplu, în unele seri Sofia îmi dă dictare din ce vrea ea (de obicei, ea alege manualul meu, lecțiile la care încă nu am ajuns) și apoi verifică ce-am făcut. Am o rată de succes de 60%. Discutăm despre greșeli.

Apoi îi dau eu ei dictare din manualul meu, are o rată de succes de 95%!

O laud pentru asta, îi apreciez efortul și viteza de învățare!

Alteori le citesc și ei trebuie să rezume la final ce au înțeles, totul în limba nouă.

Alteori ascultăm povești audio în neerlandeză și povestim după (eu înțeleg cam un sfert, ei cam tot).

Multă muzică, ei pricep rapid, eu mai greu, îmi scot versurile și le traduc, ei imediat îngână refrenul.

La mine e mai greoi procesul, îmi traduc totul în cap prin engleză, ei învață mult mai firesc, sunt și expuși mult mai mult ca mine, vorbesc zilnic la școală mult, și afară cu prietenii, la înot și freejump. Eu merg doar două zile la școală și în rest nu am prilejuri așa de multe să exersez, în afară de magazine și ocazional vecini sau telefoane administrative (unde cel mai adesea prefer engleza, să mă asigur că pricep bine).

În jumătate de an ei vor fi perfect fluenți, probabil, eu încă o să mai caut cuvintele în cap cu penseta. Dar încet ajung eu unde trebuie! 🙂

Sper să fie de folos observația mea: să apreciem mai mult efortul, progresul și determinarea decât să corectăm mereu orice mică greșeală!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

13 comentarii

  1. Cred ca sunt doua lectii pe care v-o ofera viata cand inveti o noua limba ca si familie. Prima e ca parintele nu este mereu atotstiutorul. Si a doua lectie: ca efortul, progresul si determinarea trebuie apreciate si accentul trebuie sa fie pe apreciere nu pe cautarea greselior! Cred ca unii dintre noi suntem experti in a cauta si repara greselile si uitam de efort, progress si determinarea persoanei. Cred ca a fost o situatie extraordinara pentru copii sa invete sa te aprecieze pentru progresul tau. Acest articol m-a trigaruit si a scos la suprafata nevoia mea de a fi apreciata pentru efort si progress nu doar pentru rezultate. Invatarea unei limbi noi este o provocare care aduce cu sine atatea lectii importante despre success si determinare. Multumim ca ai impartasit aceasta poveste cu noi.

  2. E greu. Eu am renuntat. Am intrat intr-o etapa a vietii in care nu mai am chef sa fac nimic care sa imi provoace discomfort inutil 😀 life is too short 😀
    Am auzit de situatii cand parintii ‘platesc’ meditatii de la copiii lor 🙂 Asa mai fac si copiii rost de bani de buzunar 😉

  3. Noi suntem in Danemarca de 1 an jumate. Pe baiat (4 ani acum) l-am dus la gradinita daneza. Uneori stau si ma gandesc, poate cat de greu i-a fost sa se adapteze, neintelegand nici o vorba din ce ii spuneau pedagogii. Fast forward..el vorbeste in daneza acum, dupa un an de gradi, cu pedagogii si eu ma uit ca la un meci de tenis, cand la unul, cand la altul si nu inteleg nimic :)). Incerc sa repet unele cuvinte ale lui si ma contrazice “nu asa mamii!!”. Nu m-am apucat de cursuri inca, pentru ca “sunt in concediu” de maternitate.. dar sper totusi, dupa ce scapam de oceanele de muci si cea mica poate sa stea full time la gradi sa incep procesul. Zi faina !

  4. Ik wil je niet teleurgestelen, maar ik ben al jaren (bijna 5) druk bezig met Nederlands te leren. Het verschil tussen volwassenen en kinderen is groot. Ik werk in mijn moedertaal en het Engels en ik gebruik de Nederlandse taal alleen als ik buiten huis ben, naar de winkel of af en toe met mijn buren. En om te klachten! Niet genoeg, natuurlijk. Maar blijf optimistisch: daar komt een tijd om vruchten te plukken! Een van mijn favoriete uitdrukking is: waar een wil is, is een weg! Groetjes!

  5. Bravo Ioana! Imi place metoda voastra. O voi folosi si eu dar mai am un pic de asteptat, copilul meu are doar 2 ani. Si eu tot invat olandeza de cateva ani dar merge greu pentru ca nu prea am cu cine exersa. Mai toti olandezii incep sa vorbeasca in engleza daca vad ca nu esti fluent. Iti recomand sa folosesti verbix.com pentru conjugarea verbelor, pe mine m-a ajutat mult (‘ Ik heb alles begrepen”)

  6. ah da, am si eu cateva intamplari amuzante referitor la accentul meu. defapt eu cred ca adultii ma inteleg mai bine decat copii in tara asta. Am o tendinta de a „englezici” cuvintele germane, de genu eu as zice natural un Brudăr si defapt localnicii zic Brudaa. Alta data am fost cu copilul la scoala sa ii spun invatatoarei ca plecam in concediu..si ma opreste fiu-miu de 6 ani (de la 4 ani facandu-i-se imersie de germana la gradi) in romana „Maaamii, ai accent”…si in germana, spunandu-i invatatoarei „Mama mea nu stie asa bine germana” ??..si multe altele, dar ce ni s-a repetat peste tot e ca noi sa le vorbim copiilor in limba noastra materna, sa nu o uite, iar ei vor vorbi germana, cu accentul si gramatica ce trebuie. Am auzit cu mandrie ca acum, baiatul cel mare vorbeste foarte bine si nu s-ar observa dupa limbaj ca ar fi alta natie, probabil lipsandu-i doar un vocabular mai extins .Deci merge treaba imersiei, o incerc si eu acum la servici?, poate mai recuperez din accent?

  7. De acord – eu m-am apucat pe la 30 sa invat germana, acum vreo 10 ani si am abandonat. Copiii sunt super rapizi pentru ca nu au mintea plina cu toate prostiile pe care le avem noi din scoala – latina, muzica, teoreme matematice, vectori, limite si alte tempenii inutile. Jos palaria oricum pentru progres 🙂

    • Ironic vorbind eu am invatat fizica dupa un manual german. Invata si nemtii vectori si limite. Chiar nivelul fizicii la liceu in de e mai mare ca in romania. M-a pasionat subiectul si m-am ambitionat sa trag dupa ei .

  8. Copiii au auzul mult mai bun decât adulții. Ei percep frecvențe ale sunetului pentru care adulții sunt surzi de mult. De aici și rapiditatea cu care învață o limbă nouă. Îi ajută tehnica. Până a merge la școală copiii învață exclusiv auditiv. Tot de aici vine și treabă cu accentul. Cu cât înveți mai devreme o limbă cu atât nu vei avea accent în viitor. Nu sunt sigur, dar cam după 30 de ani așa, auzul începe să se atenueze. Auzi, dar nu complet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *