Lucruri care mă ajută când mă simt la capătul puterilor

Am avut o săptămână mai grea, cu multe îndoieli, neputință, gânduri grele, somn prost, am plâns mult. Motivele au fost dintre cele pe care prefer să le țin pentru mine. Nu despre asta vreau să scriu azi.

Acum sunt bine, am reușit să mă echilibrez la loc. Știu că din când în când, oricât de multă grijă aș avea de mine, e nevoie să mai dau și cu fundul de asfalt, ca să mă pot așeza apoi undeva în siguranță, după ce am scos ce era greu și am lăsat lumina la loc înăuntru.

Din locul bun în care sunt acum mă pot uita la lucrurile care mă ajută atunci când e întuneric și totul pare fără speranță.

Ieri am văzut un status pe Facebook la o prietenă care întreba fix asta, ce facem noi când ajungem la fundul butoiului cu resurse. Răspunzându-i ei, mi-am clarificat și mie lucruri.

Și apoi m-am gândit că poate lista asta poate fi de folos și altora.

Așa că pun aici lucrurile care mă ajută atunci când mă copleșesc emoții ca epuizarea, neputința, disperarea, nesiguranța, iar mintea mea se învârte în cerc în zone întunecate.

Ah, poate ajută și să scriu ce NU fac de pe fundul gropii: nu mă refugiez în alcool, nici în mâncare, nici nu postez chestii pe internet, nu strig la oameni și nu iau decizii serioase . Cred că toate astea ar face mai mult rău decât bine. Regretul, vinovăția de după sunt otravuri de care prefer să mă feresc. Mă întorc spre alte lucruri. Cele de mai jos.

În primul rând, nu mai încerc să fug de ce simt. Stau acolo. Chiar dacă doare. Doare rău. Dar durerea asta are nevoie să existe, altfel va ieși la iveală fix când nu trebuie, ca spuma dintr-un burete pe care-l strângi în pumn.

Durerea asta îmi arată lucruri. Nu toate aceste lucruri sunt rele. Unele sunt importante, altele sunt frumoase. E bine să încerc să le văd.

Stau cu mine, singură. În baie, în mașină, la plimbare.

Plâng. Pe mine mă ajută să plâng cu vorbe, cu zgomot, cu muci, ca un copil mic.

Mulți ani, vreo 20, am plâns foarte puțin spre deloc. Abia când am reușit să plâng din nou am simțit cu adevărat cât de eliberator e să poți lăsa durerea și stresul să curgă din tine.

Ieri vorbeam cu o prietenă și a început ea să plângă. Apoi am plâns eu.

Săptămâna trecută am plâns vorbind cu altă prietenă. Apoi cu sora mea (nu e sora mea, e sora soțului meu, dar e ca sora mea). Am plâns mângâind pisica.

Plâng la filme, mai ales dacă sunt despre tați sau bunici.

Mă bucur mult că pot plânge fără să simt rușine. Mă ajută enorm.

Scot tot. Îmi plâng de milă. Mă las să simt tot.

Sunt acolo pentru mine. Mă cunosc bine. Știu că va trece, că e doar o etapă și că are sensul ei.

Când sunt un pic mai bine, îmi spun asta: Trece. Peste câteva zile va fi mai bine. Vor apărea soluții. Ești în punctul de jos. De aici, o iei în sus, ca de fiecare dată. Ai mai fost aici. Trece și asta.

Vorbesc cu una, două persoane apropiate despre ce simt. Eventual le spun că nu vreau soluții, vreau doar să vorbesc despre cum mă simt.

Mă ajută mult să mă oglindesc în cineva, să văd că sunt ascultată, că nu sunt singură în emoția asta.

Încerc să dorm mai mult.

Stau departe pe cât posibil de ce mă obosește, mă stoarce de putere, mă enervează, mă face să mă îndoiesc sau îmi cere efort.

Încerc să mă încălzesc. Căldura e importantă pentru mine, când sufăr îmi e frig în tot corpul.

Pentru căldură, folosesc ceaiurile. Lumânări în casă. Pături peste tot. Sticla cu apă fierbinte în pat și pe canapea, la filme, dar și când lucrez.

Scriu despre ce simt. Oricât de urât ar suna ce simt, mă ajută enorm să scot pe hârtie. De multe ori scriu de mână pe foi sau în caietele de curs, alteori scriu pe laptop. Nu recitesc niciodată, de multe ori arunc ce am scris imediat ce sunt mai bine.

Ies la aer. Uneori alerg, alteori doar mă plimb sau stau pe loc în mica grădină sau în fața casei, cu ochii spre soare, chiar dacă e înnorat.

Fac lucruri cu mâinile. Cos, descos, îmi fac unghiile cu verde, fac integrame, curăț ghivecele de frunze uscate, fac curat în dulapuri.

Citesc chestii light, mă uit la filme ușurele.

Abia după ce ies din peșteră cu toate cele de mai sus mă pot uita la soluții, merg înapoi terapie, mă uit și văd clar ce a declanșat momentul dificil, cum îl pot preveni, ce a ieșit bun din el.

Uneori însă nu e nicio scurtătură. Viața ne duce direct prin greu, fără ca asta să însemne ceva. Pur și simplu așa e drumul acesta unic, al fiecăruia. De cele mai multe ori, ieșim la liman după greu într-o versiune mai bună, mai înțeleaptă, mai cizelată.

Alteori doar doare și atât. Și asta doar e, fără să însemne nimic.

Asta e. Sper să vă ajute.

Photo by Rene Asmussen: https://www.pexels.com/photo/woman-looking-to-her-left-2515420/

12 Comments

  1. Monica R

    Multumesc, Ioana! Sa fii bine! Eu mi-am facut un desktop cu cateva imagini personale care ma incarca pozitiv si imi amintesc despre ce e viata mea… si am lasat loc de sticky notes cu care l-am umplut intre timp… cu toate citatele motivationale adunate de-a lungul timpului care merita integrate. So I get a reminder every day. Te imbratisez.

  2. Tea

    Ai ales o poza foarte poetica pentru acest articol. Mi-am facut un selfie sa il trimit prietenelor care mi-au trimis acest articol. Eram vanata la fata :))

    Bai, ce dracului e in aer? Si eu am avut o saptamana de insomnie/draci/PMS.

  3. Alina

    Buna Ioana, aceasta postare vine la fix pentru mine. Si eu trec printr-o saptamana mai grea decat de obicei, cu foarte mult de lucru, cu un copil bolnav acasa, cu planuri personale anulate (poate suna ciudat, insa ca single mom, ocaziile de a socializa sau a face ceva doar pentru mine sunt foarte rare, si am mare nevoie de asta), si cu multe sentimente de vinovatie pentru ca imi pare rau pentru planurile anulate. E tare greu uneori, si desi stim ca e temporar, ca toate trec, in acele momente in care ne aflam pe fundul prapastiei, uitam asta. Multumesc pentru ca impartasesti ceea ce te ajuta pe tine in astfel de momente! 🤗

    • Felicia

      ahh ce fix pe sufletul meu s-a pus aceasta postare! și eu am câteva zile de când nu-mi găsesc locul!

    • Brîndușa

      Same here! Lipsa soarelui , iarna, greul norilor și luna Ianuarie își cam fac de cap. Hai ca o sa vina primăvara, și va fi bine!
      In alta ordine de idei, Ioana , eu înțeleg prin ce treci. E un proces complicat și nu poți sa ii dai skip, din pacate. Dar va fi bine!

  4. Violeta

    Same here. Cred ca toti, absolut toti avem perioade naspa, oricat de frumosi, bogati, normali, echilibrati, evoluati etc. am fi (sau nu). La mine, primul lucru pe care-l fac e sa-mi dau imediat un „bilet de voie”. Am voie in zilele alea sa nu fac nimic in afara de strictul necesar. Fac doar ce e musai pentru mine si cei din jur, nimic in plus (iar triajul e f serios). Orice poate fi amanat, va fi amanat pentru cand ma simt mai bine. Stiu ca starile astea vin si trec, si gandul ca e ceva self-limiting e de mare ajutor. Cand ma simt aiurea, nu imi impun sa fac nici lucruri care altfel imi aduc placere – sa fac o prajitura, sa gradinaresc etc. Astept sa ma plictisesc de atata zacut in starea aia (de obicei se intampla la sfarsitul primei zile, cel tarziu a doua zi) si abia apoi ma urnesc sa fac ceva din proprie initiativa. Din momentul in care reusesc sa fac ceva cat de mic, deja incep sa fac pasi spre calea cea buna.

  5. Offffff, nu am dormit bine, toata saptamana. Ieri m-am dus acasa si m-am culcat la 19.00. Cu mici pauze am dormit pana azi dimineata. Da, sunt de acord ca pluteste ceva in aer. Iti doresc sa te faci bine sufleteste si sa iti reincarci bateriile. Pe langa tot ce ai scris tu acolo, eu cand sunt suparata fac sport. Dupa 5 minute de indoor cycling, care este un antrenament cardio, la care incerc sa ma tin dupa antrenoarea mea, cu o ambitie nebuna, nu mai tin minte nicio suparare. Dorinta de-a asuda si de-a da din mine totul, devine obiectul primordial al concentrarii mele : transpir si trag, trag si transpir si totul se reduce la aceste doua actiuni, iar supararea dispare.

  6. Milena

    Cred ca are de-a face cu ziua de 16 Ianuarie- ziua statului degeaba 😂…pentru ca pluteste in aer, eu ma regăsesc total in ceea ce ai scris…de câteva zile nu îmi găsesc locul (bine, încă nu mi-am revenit după o superba gripa) totul se năruie și nu ma pot concentra pe ceva pozitiv….daaar azi am stat toată ziua sa fac ordine in cele 30000 de poze din telefon și mi-am dat seama ca a fost cel mai bun lucru pe care îl puteam face la început de an 🙂 plus am curățat faianta. Sper ca mâine sa ma apropii de normal 🙂 P seara minunata sa avem

  7. Alta

    Ce frumos exprimat! Ma regasesc si imi face foarte bine sa stiu ca mai sunt persoane care simt la fel.
    Doar plansul imi lipseste. Nu imi iese.. il simt in suflet, in gat, in ochi.. dar ramane acolo… inauntru. Nu iese. Mai exersez.
    Imi lipseste o retea de suport, poate si un mediu sigur in care pot sa fiu cine simt ca trebuie sa fiu in momentele de slabiciune in care ma simt vulnerabila.

  8. Bianca

    Multumesc pentru articolul de mai sus si pentru toate celelalte. Te urmaresc de ceva vreme si recunosc, ma regasesc in cuvintele tale in multe situatii.
    Felicitari pentru tot ceea ce faci si mult, mult succes in continuare! Si… fii bine!

  9. Rosu Aprins

    Si pe mine ma ajuta „stau acolo. chiar daca doare”-am nevoie sa trec prin durere, sa o simt.
    Un alt ajutor enorm imi sunt sufletele strazii-pisicile abandonate de care am grija. Ma tin intr-o rutina care imi bandeajaza mintea si sufletul…chiar daca grija pt ele nu trece.O alta chestie care ma ajuta: ingrijitul plantelor.
    Acestea doua imi tin mintea clara si imi duc depresiile in beciul beton al unui suflet gri.
    O cafea buna si un jazz linistit imi alunga neputiinta.
    Imi pare rau ca ai trecut prin zile nu tocmai usoare. Te imbratisez.

  10. Cel mai mult imi prieste singuratatea, doar atunci imi aud gandurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *