Tu știi cu ce îi e greu copilului tău? (activitate de conectare)

Prea des ne întrebăm copiii lucruri neimportante (cât au mâncat, cu cine s-au jucat la școală) și prea rar despre celelalte, cele importante. Pentru că nu știm cum s-o facem, pentru că ne e teamă, poate, de ce-am afla, pentru că încă mai avem de învățat despre cum să ne ascultăm copii fără să le ținem o predică sau să le dăm soluții.

Nici eu nu sunt as la subiectul ăsta. Și eu pun deseori toate întrebările greșite și primesc la schimb ochi dați peste cap, pufnituri și rugămintea de a da muzica mai tare.

Dar uneori Universul îmi trimite un semn și eu nu-l las să se irosească!

Zilele astea lucrez la agenda unui eveniment mare pentru părinți în București (salvați data: 23 aprilie) și mă gândesc la subiectele cele mai relevante și importante pentru noi, dar și pentru copii. Nu ce credem noi că e important, ci ce este.

Și mi-a venit ideea să îmi întreb copiii cu ce le e lor greu. Vorbim mult noi, ne împărtășim o grămadă de lucruri, dar oare știu eu cu adevărat cu ce le e lor greu? Uite că acesta e un subiect pe care simt că nu l-am acoperit destul.

Le-am explicat care e planul meu, că vreau să invit specialiști la un eveniment, să discutăm despre emoții și strategii să ne fie mai ușor, și nouă, și copiilor noștri, au zis bravo, mami, că de multe ori părinții nu-i înțeleg pe copii și nici invers.

Touche!

Ei, un copil a zis că îi e greu cu matematica, dar apoi a zis că de fapt nu e chiar așa de greu (și cred că nu-i e greu, pentru că se descurcă foarte bine cu efort mic, din ce aud de la școală). A mai zis că îi e greu cu plictiseala, că nu știe ce să facă cu timpul în care nu are nimic de făcut. Prilej pentru mine să-i povestesc cât de mult îmi place mie să nu am nimic de făcut, dar m-am oprit la timp, pentru că mi-am dat seama că discuția trebuie să rămână despre ei, nu despre mine. Fără morală, doar ascultare. Asta mi-am propus.

Celălalt copil a zis că îi e greu cu școala și îi e greu să aștepte. Adulții nu mai țin minte cât de greu le era și lor să aștepte când erau copii, a mai zis.

Iar la final unul dintre ei mi-a zis: Mami, îmi place că din când în când îți dai seama că nu știi și întrebi, iar când auzi răspunsul, nu te superi.

Drept e că eu când nu știu ceva, imediat întreb. Și dacă mă rătăcesc, și dacă pierd ceva sau pe cineva, și dacă-mi fac scenarii dubioase, imediat mă duc și întreb. Îmi place mult claritatea. 🙂

Și m-am gândit să vă zic asta, să nu uitați să întrebați copilul cum e pentru el, ce e frumos în viața lui, ce e greu, ce ar vrea să schimbe și cum.

Promit să nu mă supăr și să nu mă enervez, orice ai spune. Vreau doar să știu cum e pentru tine.

S-ar putea să aveți surprize!

Ce nu va fi o surpriză? Bucuria copilului de a fi invitat să participe, de a se exprima.
Investim mult timp în a-i întreba ce au făcut la școală, cu cine s-au jucat, dacă și cât au mâncat, pe noi ne interesează punctual lucruri și deseori pierdem din vedere ce e mai important: adevăratele lor dificultăți, luptele pe care le poartă și pe care nu vor neapărat să ni le împărtășească, pentru a nu ne împovăra.

Dar poate dacă i-am întreba periodic pe copiii noștri peste cinci ani, nu foarte des, dar măcar o dată la câteva luni, cu ce le e greu și le-am promite că vrem să știm doar ca să le fim alături, fără morală sau judecată, dacă i-am obișnui și dacă ne-am obișnui să cerem și să primim aceste informații mai delicate, dar atât de importante, relația noastră cu copiii noștri ar crește mai solidă.

Antrenament pentru vremurile acelea în care atât de multm ne vom dori să știm ce e în viața lor, când le va fi cu adevărat greu cu lucruri dureroare (prima dezamăgire în dragoste, primele eșecuri majore în liceu sau la facultate, primele decizii grele ca persoană independentă). Ar fi bine să nu fie acela primul moment în care ne invităm copiii să ne spună cu ce le e greu.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4167

8 comentarii

  1. Bună! Am un băiat de 8 ani și nu trebuie sa îl întreb căci el îmi spune în fiecare zi cât e de greu la școală,ca nu ii place sa scrie și sa citească ca ii e greu să o facă.Eu ca soluție i-am zis sa exersam acasă dar nu vrea oricât as încerca. Apoi se plânge ca nu are prieteni, ca are momente când se plictisește,tot la școală. Apoi acasă spune ca sa plictisit să se joace cu mine ca vrea un prieten etc. În fiecare zi îmi spune cât e de grea viața lui. E cam frustrant ce e drept căci incerc mai mereu sa ii fac pe plac dar el e tot amărât.

    • Hei! Imi dau seama ca iti e greu si poate e si frustrant, dar poate el nu are nevoie ca tu sa ii faci pe plac. Ci doar sa il asculti, sa fii acolo. Uite, de ex: eu sunt genul care se plange. Non-stop :)) spre disperarea (cateodata) a sotului. Si tot ce am nevoie e sa ma descarc si atat. Sa stiu ca e cineva acolo care tace si ma asculta si poate ma ia in brate daca am nevoie de asta. Pt ca de cele mai multe ori, gasesc singura solutii sau imi revin si ma mobilizez sa fac x lucru. My 2 cents. Poate te ajuta. Hugs.

    • Exact aceiași situație e și la noi … noi suntem in Germania . Copilul 8 ani jumătate clasa a 3 a mereu se plânge da are prea mult de scris, ca trebuie sa stea prea mult la școala … pfff greu

    • E obositor când se plânge mai mereu, am și eu unul acasă. Mai ales că am tendința de a mă încarca eu cu problemele lui. Am încercat să citim despre schimbarea atitudinii, dar încă nu văd îmbunătățiri prea mari. Părerea mea este că se judecă prea mult și are prea puțină încredere în el. Baftă!

  2. In cartea ‘The whole brain child’ este un capitol despre cum putem sa ii ajutam pe copii sa se focuseze pe experientele pozitive.
    Poate ajuta 🙂

  3. Bună! Băiatul meu de 10 ani e foarte supărat că doamna face cu ei mate în loc de celelalte ore care îi plac, muzică, arte, uneori chiar și istorie sau științe. Vine frustrat de la școală că iar a făcut 3 ore de mate și două de română toată ziua. Nu are o doamnă exagerată, e clasa a patra și până acum a fost foarte echilibrată, copiii o iubesc, se vede că își dă silința să fie în același timp și dascăl, și prietenă.
    Dar al meu mă întreabă de ce e mai importantă matematica decât georgafia sau muzica. Și chiar nu știu ce să-i răspund, m-a blocat cu întrebarea asta. Mi-a zis că doamna le-a spus că din mate dau test la final de an și de-asta e mai importantă. Dar nu l-a mulțumit explicația asta, pentru că lui i se par celelalte materii mult mai importante, fiind pasionat de geografie și istorie. Și văd că așteaptă o explicație logică de la mine, pe care eu nu am cum să i-o dau. Îl țin în brațe, îl las să-și plângă nervii și furia din cauză că nu poate schimba nimic și sunt lângă el. Ce altceva aș putea face?

    • Eu i-as scrie un mesaj doamnei in care as ruga-o sa ii explice ea lui, ca doar e decizia ei, si aiba cu el o dezbatere pe tema asta, intrebarea copilului e legitima. Nici nu cred ca e legal sa nu faca celelalte materii. Daca ea nu coopereaza, as discuta si cu ceilalti parinti si cu directorul.

  4. bună , la primul comentariu mă alătur fiecărui cuvânt. în ziua de azi sunt prea multe teme de făcut pe acasă și încă la fiecare obiect avem 3-4 caiete de îndeplinit, plus temele de citit și povestit , memorat … singura înțeleg ca este greu .
    Mai avem în agendă studierea unui instrument muzical cu solfegiu și cor , trei ore pe săptămână la dame , cercul de tricotare , impletitul cu pănușă și origami , acestea din urma fiica le adoră , neavând „nevoie ” nici de mâncare sau odihnă . cred ca motivul este plăcerea ce o are de la comunicarea cu un mic cerc de copii . dar poate fi și altfel în căpșorul ei de 8 ani și 11 luni ( intuiesc eu ): dacă la școală sunt obligata sa învăț atâtea, înseamnă că și eu pot să mă distrez unde îmi place și desigur la mai multe interese .
    oricare ar fi adevărul, sincera vorbind , m-am bucurat și am acceptat toate acestea , pentru că nu vroia sa audă de școală de pe la 4 ani deși mereu argumentam frumusețea și importanta scolii …iubea sa coloreze , modeleze și desene animate .
    acum îmi fac timp sa o petrec pana la poarta școlii , vorbind și discutând despre tot și toate , caut sa fiu la curent cu ce are în suflet și în căpșorul ei . încerc să sugerez câte o idee : uneori prinde , alteori pricepe și mă prinde în flagrant …
    Suntem din Moldova, trăim în sat , mergem la școală în orășel .
    Sanatate si spor sa aveți mămicilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *