Chef de primăvară și de viață! (P)

Ah, ce dor îmi era de o sesiune foto cu copiii! (nu prea, vedeți mai jos de ce)

Sofia și Ivan poartă în spatele casei haine din colecția de primăvară SMYK 2023

Să îi aud cum se văicăresc că ei nu plănuiau să iasă, că le e lene să se îmbrace, că weekendul e vacanța lor și au și ei dreptul să aleagă ce să facă, apoi să descopere lucrurile cele noi și să le placă, să le îmbrace și să facă parada modei în spatele casei, nu înainte de a negocia plata pentru acest serviciu, mami, va trebui să ne plătești, 10 euro de poză, vai de mămica mea, dar eu nu primesc atâția bani de la client, mai lăsați de la voi, vă propun 10 euro pentru toată ședința foto, sper să iasă măcar 20 de poze bune, hai aici la soare, nu călca în noroi, nu, nu poți sta în tricou, sunt doar 5 grade, da, poți lua și cutia de Lego, hai mai bine să luăm toată punga cu noi, normal că au trecut jumătate dintre vecini pe lângă noi și s-au holbat ca la paradă, copiii călare pe pod, jucăriile pe ici, pe colo printre lalele și narcise, dar a fost fun până la urmă, mi-am dat seama că vine în sfârșit primăvara, copiii au crescut, suntem aproape pregătiți pentru un an nou, hai să vedem ce mai urmează!

Sofia e aproape cât mine, purtăm același număr la încălțări, gecile ei îmi vin numai bine, facem schimb de bluze și de tricouri, e ușor cu ea, ne înțelegem atât de bine, avem răbdare una cu alta, îmi spune multe, îmi povestește, mă roagă să o pieptăn, vrea să ne sfătuim, să ne scriem mesaje, să ne uităm la filme împreună.

Ivan e tot o furtună, ne contrăm și ne împăcăm, dar e afectuos și atât de analitic, îmi spune uneori lucruri care mă lovesc în moalele capului.

Dar nu despre copii voiam să vă spun azi, ci despre hainele de primăvară și jucăriile de la SMYK, de care, iată, nu ne-am despărțit nici aici. Frecvent rog câte o prietenă să ne mai cumpere de acolo câte ceva și să ne pună la poștă, iar când venim în țară obligatoriu trecem pe la ei să ne mai luăm un penar, un ghiozdan, ceva de încălțat, jurnale pentru Sofia și roboți pentru Ivan. Prețurile sunt excelente, iar lucrurile sunt rezistente!

Avem și un giveaway pentru voi pe pagina de FB, adică aici. Puteți câștiga unul dintre cele două vouchere a 150 de lei fiecare, de folosit în orice magazin fizic SMYK din România. Detaliile (și extragerea) sunt pe FB, încă o dată link aici către concurs. Există și magazin online pe smyk.ro, dar voucherul nu merge decât în magazinele fizice, la fel și ofertele din catalog, nu sunt valabile și online!

Catalogul de primăvară e disponibil online AICI și tipărit în magazine. Vă arătăm ce am ales noi pentru noi, dar și ce ne-a mai făcut cu ochiul din catalog.

Foarte mult îmi plac gecile cu căptușeală detașabilă, modelele pentru fete, dar și cele pentru băieți. Căptușeala poate fi purtată separat, ca vestă.

Sunt ideale pentru vremea schimbătoare de primăvară! Sunt foarte ușor de pus și de scos, Sofia și Ivan își pun și își scot singuri stratul matlasat de dedesubt.

Și sunt super frumoase, au buzunare și capse care se închid și se deschid foarte ușor. Merg purtate și la școală, și în excursii, sunt sport, comode, moi și ușoare, dar destul de călduroase.

Costă 149,99 lei și sunt măsuri până la 170.

Ne plac și combinațiile de culori pentru colanți și tricouri, bluze și pantaloni de trening pentru fete și băieți.

Colanții Sofiei sunt 29,99 lei, de exemplu.

Combinația asta de violet cu verde mi se pare extrem de potrivită!

Încălțările vin în mai multe variante, de la simple la accesorizate (există teniși cu flori și perle, de exemplu, Sofia însă preferă modelele cât mai simple, seamănă cu mine :))).

Pentru Ivan ne-a plăcut mult modelul acesta de încălțări sport cu elastic în loc de șiret, altfel îi ia mult să se încalțe și se enervează. Sunt 99,99 lei.

Hainele sunt din bumbac și sunt rezistente, avem haine de la SMYK de mulți ani, au rezistat toate foarte bine!

Acum, despre jucării și activități: Ivan s-a îndrăgostit o mitralieră de făcut baloane, e 74,99 lei, pun video la stories!

Sofia e foarte încântată de setul de creație Smiki, are creioane normale, creioane cerate și acuarele, într-o cutie de lemn cu încuietoare, 69,99 lei.

La capitolul jocuri și jucării, din catalogul de primăvară vă mai putem recomanda următoarele lucruri (pe care le știm din colecțiile anterioare), care au prețuri foarte bune:

  • Bicicletele fără pedale Kinderkraft, cu șa și ghidon reglabile, 189,99 lei
  • Seturile LEGO City, Friends și Tehnic au prețuri foarte bune!
  • Boardgames pentru toată familia: Ticket to ride, Monopoly, Da sau nu, Hedbanz
  • Pentru bebeluși vă recomandăm jucăriile muzicale (covorul, orga, șotronul) și setul de joacă Peppa Pig (l-am făcut cadou mai multor familii și a avut succes de fiecare dată)

Aici le vedeți pe toate!

Ofertele sunt valabile de azi în toate magazinele fizice SMYK din țară. Vă reamintesc că magazine SMYK se găsesc în București, Constanța, Iași, Galați, Baia Mare, Bistrița, Brașov, Craiova, Deva, Oradea, Piatra Neamț, Ploiești, Satu Mare și Sibiu, Timișoara, Târgu Jiu, Brăila, Roman, Târgu Mureș și Târgoviște.

Există și un card de fidelitate SMYK, care vă ajută să obțineți și alte reduceri la cumpărături, detalii pe site.

Iar dacă doriți unul dintre cele două vouchere de 150 de lei, hai aici la concurs!

Vă las cu restul de poze, să vedeți pe ce primesc copiii câte 10 euro fiecare. Am ales cam 20 de poze dintre cele o sută și ceva pe care le-am făcut. Nu e rău, zic eu.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4196

3 comentarii

  1. Ce fain arata hainele. Si noua ne plac cele cu 2 straturi, am luat si eu pentru iarna si pentru ploaie ceva de genul. Uneori e frig doar cu geaca mai subtire de ski. In alta ordine de idei .. cand au crescut vrejurile astea doua de copii? ca mai acum niste saptamani citeam despe refluxul Sofiei, venirea lui Ivan pe lume etc. Sau nu sunt saptamani? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *