Am primit acest mesaj de la o cititoare care dorește să rămână anonimă. Ea vrea să încurajeze femeile să nu stea în relații abuzive, oricât de greu le-ar fi să plece. De asemenea, caută idei de a pune distanță de fostul soț, care și după divorț o abuzează pe ea și pe copil, iar instituțiile statului nu o ajută. Am observat acest pattern și în cazul Audrey, și în cazul Iolanda Covaci: părintele abuzator este lăsat în continuare în preajma victimelor, ba chiar mamele care încearcă să-și protejeze copiii sunt acuzate de răpire și nerespectarea programului de vizite. Poate e timpul ca statul să schimbe ceva în felul în care soluționează aceste situații.
Aveți mesajul ei mai jos.
De la o mamă care a plecat de acolo, despre abuzul post divorț
Sunt 4 ani de la divorț (motiv: violența domestică, abuz emoțional, psihic, financiar, culminat cu abuz fizic).
Sunt femeia puternică care a plecat cu capul sus, neacceptând așa ceva. Sunt și mamă de fetiță de 6 ani și trebuie să fac „co-parenting” cu „abuzatorul nostru”, care în prezent are ordin de restricție ( violență psihologică asupra mea, dusă la extrem și constatată de două instanțe). În decembrie expiră ordinul până atunci nu are voie să mă mai contacteze pe nici o cale.
La poliție am făcut plângeri, dosarul este în desfășurare de 2 ani jumate, unul deschis pentru fetița mea (care a fost lovită de el la o vizită), unul pentru mine, altul pentru neplata pensiei alimentare, dosare care abia se mișcă, oraș mic, interes minim sau spre zero acordat, am mers în repetate rânduri, simt și văd că sunt dusă cu vorba.
Am înțeles că se poate face plângere la altă secție de poliție atunci când nu se mișcă un dosar sau nu se soluționează.
În București cunoașteți vă rog din experiențele voastre o secție de poliție unde ați văzut implicare cu adevărat în problema violenței domestice, să merg să fac și acest lucru ? Trebuie să opresc ceea ce se întâmplă, este vorba de viața mea și a copilului meu.
În tot acest timp, am făcut o perioada și terapie pentru PTSD (post traumatic stres) pentru a putea redeveni eu, pentru a putea funcționa și pentru a mă vindeca.
Pauza această din iunie de când avem ordinul de restricție mi-a adus liniștea de care aveam nevoie să pot să redevin complet EU.
Eu, femeia de dinainte de abuz, fata care râdea zilnic, fata care se bucura și de razele de soare dimineața și de frunzele care cad toamna.
Ceea ce vreau să spun este: vă rog, dacă există soluții pe care eu încă nu le cunosc pentru a putea contracara fenomenul (pentru că este un fenomen cu un impact emoțional enorm faptul că trebuie să faci co-parenting cu abuzatorul copilului tău, permite abuzul post divorț, manipulare și șantaj în privința pensiei alimentare până la un nou abuz emoțional și psihic, sper că nu și fizic. E o luptă pe care o duci zilnic, o povară enormă, o greutate să te menții psihic echilibrat și liniștit, o povară de dus în timp ce trebuie să crești un copil singură. Fix motivul pentru care ai plecat, fix dorințele pentru care ai plecat nu se pot împlini, deși ai luat distanță fizic.
Autoritățile nu pun mare preț pe cei aflați în situația asta, nu am găsit sprijin sau soluții, am învățat din mers împiedicându-mă, luând și țepe și primind și minciuni chiar din dezinteres.
În mine e lupta între OK, copiii au nevoie de tată după divorț, conștientizez și nu vreau alienare, nu practic alienarea parentală, fetița mea nu știe aproape nimic, decât ceea ce a văzut și auzit cu explicațiile minime pentru vârsta ei, dar cum rămâne cu copiii cărora nu li se acordă credit când părintele devine și cu ei abuzator, și despre mine mama, cea care trebuie să aibă grijă de puiul ei, cum rămâne cu noi cele care încasăm abuz post divorț? Eu încasez totul și vorbim de lucruri grave (de exemplu, m-a invitat să mă sinucid și mi-a propus să găsească el soluții).
Refuz să fiu o victimă.
Consider că noi, părinții, suntem prima formă de iubire a copiilor noștri și trebuie feriți cât se poate de mult, dacă nu total, de „porcăriile”adulților, ei trebuie să-și trăiască copilăria lor, adulții să-și rezolve probleme și să încercăm pe cât putem să le fim un exemplu.
Iar pentru femeile care încă trec prin asta: Dragă femeie, ești frumoasă! Ești minunată și nu meriți, nimeni nu merită, te rog ridică-te de acolo și aprinde-ți lumina!
E atât de trist ceea ce scrii, și eu am o situație similară, nu atât de bine definită. E greu, tare greu să treci prin astfel de momente. Iar lumea… nu crede. Și eu simt ca mă lupt cu morile de vânt, cu atât mai mult cu faptul ca sunt într-o țară unde “nu ai voie” ca să ia astfel de probleme. Ți se ia copilul… simt și eu pe pielea mea ca parcă totul e împotriva mamei și a bunăstării ei și a copilului.
Am trait 90% din ce ai scris, de la abuz psihologic, divort acum 6 ani, pana la doua dosare, procese deschise in capitala, la fel de greu se misca. Te imbratisez cu drag si te anunt ca nu ma las! Exista grupuri suport si oameni buni, exista terapie si multumiri personale care te vor ajuta sa depasesti aceasta perioada!
Buna!
f grele asemenea situatii si mai greu e ca in aceasta Romanie nu se va acorda atentie sporita la problemele de acest gen pt ca e „ordin de sus” , sa se distruga notiunea de familie cu orice pret si mai e si „ocupatia” de a fura cat mai mult, a celor indrituiti sa ia atitudine! N au ei timp de altceva, da nici chef! Au alte prioritati intotdeauna!
Copiii nostri din pacate, sunt sacrificati! Viitorul familiilor noastre este decis de la nivel f inalt!
No sa fac aici apologia distrugerii familiei ca si concept, vreau doar sa va spun ca sunteti pe cont propriu(atat mamele abuzate cat si copiii lor), din pacate! Daca nu esti „o stire” la tv… „esti uitata intr un sertar”! Asa se practica si le merge pt ca ne am lasat vanduti fara stire, fara voie, fara puterea de a schimba ceva! Cum va explicati faptul ca un pedofil este lasat liber in tara asta sau un criminal iese dupa 5 ani sau atatea si atatea exemple pe care le vedem zilnc chiar si la stiri! Am doar un sfat: sa fiti tari mamelor si sa nu asteptati nimic de la nimeni, luptati pana la moarte pt copiii vostri ca niste leoaice si veti vedea ca abuzatorii, de regula sunt mai slabi decat va inchipuiti! Vor ceda in cele din urma si isi vor vedea in cele din urma de nebuniile lor prin alte parti, pe unde simt ca le merge! Copiii sunt tot ce avem mai de pret pe lumea asta, in cele mai multe cazuri ei sunt totul pt noi, de multe ori nimic nu ne ramane pe lumea asta decat copiii! Au dreptul la o viata normala, fara abuzuri parentale de nici un fel! Abuzatorii sunt niste animale, ar trebui inchisi pe viata!
Imi aduc aminte un articol asemănător, in urmă cu câţiva ani. Ştiu că am răspuns şi eu : ” in momentul când ai făcut un copil, eşti legată de mâini şi de picioare de genitor pentru următorii 18 ani. Adică, aşa ca o sentinţă …”
Imi amintesc că urmarea răspunsului meu a fost o avalanşã de alte răspunsuri de la doamne-norocoase-cu-bărbat-bun : „dar dragă, nu l-ai ales tu ??”
Cam asta e mentalitatea generală, explicaţia pentru care totul trenează ani …până când unul din „combatanți” oboseşte şi cedează…Intre timp, copiii cresc , chinuit, târâţi de colo colo, numărând anii, lunile, zilele care le mai rămân până la 18 ani…
Si nu e adevarat ca l-ai ales tu? 🙂 Eu sunt convinsa ca sunt situatii pe lume in care X se preface ca este altfel decat e, dar cate luni se preface, si cate asemenea cazuri or fi? sunt situatii in care te casatoresti la o varsta foarte frageda, si esti naiva, si cazurile astea sunt rare, in zilele noastre casatoriile au loc majoritatea mai la maturitate. or mai fi si alte tipuri de exceptii.
dar marea masa de oameni ar trebui sa isi fi ales cu cap partenerul/ partenera, si apoi sa regandeasca situatia suplimentar cand a ales sa mai faca si copil (daca mai auzi si ca dupa primul copil a mai facut unul, apoi eventual inca unul, normal ca iti pui intrebari…). Si mi se pare legitima intrebarea „dar dragă, nu l-ai ales tu ??”. Chiar astazi nu ne mai asumam nimic, orice se intampla NI SE INTAMPLA, nu ai nicio contributie, nu exista nicio posibilitatea sa prevezi? Mi se pare ca atitudinea asta indeamna la iresponsabilitate. Ar trebui sa ne alegem mai bine oamenii din jur. Totusi, daca cineva se dovedeste un jeg notoriu, un pradator sexual, un diavol malefic, trebuie sa fi fost niste semne. iar „doamnele-norocoase-cu-barbat-bun” poate nu-s doar norocoase, poate au si ele un merit ca au stiut sa il distinga pe barbatul bun de, stiu eu, cine stie ce gigolo stralucitor, pustiu pe dinauntru 🙂
Dupa ce am scris, mi-a venit in minte o replica dintr-o carte de Marin Preda, era vorba exact despre o femeie abuzata de sot, si vorbea la ea in gand, parca, si spunea ceva de genul: „alta data o sa stii.”, apoi tot ea: „care alta data, ca asta era tot?!”. Si din fericire azi traim vremuri in care se poate divorta, si corect ar fi sa auzim de la femeile care au ales gresit ca mai si spun : da, am ales gresit. alta data o sa stiu mai bine. sfatuiesc tinerele femei sa nu se grabeasca (chiar era o vorba, dar cred ca azi e revoltator sa o folosesti, nu? ca fata tanara la maritis), sa aleaga mai cu cap, pentru ca la unele lucruri nu poti da „undo” (de ex. la copii).
Cand eram copil, aveam o vecina casatorita si mai apoi divortata de o personalitate locala din sport. tipul era un betiv notoriu, dormea in fata blocului, era si violent, chiar si cu vecinii. Imi amintesc ca vecina ne povestea ca erau multi barbati care voiau sa se casatoreasca cu ea, dar ea il voia pe el, ca era „cel mai cel”, si acum regreta. Sigur ca daca un om face rau, raul facut de el ramane, nu il anuleaza sau scuza nimeni pentru ca ai ales tu sa te mariti cu el. Dar cine a ales sa se casatoreasca si sa faca un copil cu acel om, trebuie sa randul lui sa isi inteleaga greseala. si cand vorbeste public, nu ar strica sa mentioneze si asta, ca aviz amatorilor.
Există pe Facebook un grup- Semnele abuzului emoțional- am văzut că au fost recomandați și avocați specializați în așa ceva și implicați, din ce am înțeles. Poate reușește să găsească ajutor acolo. Îmbrățișări!
Îmi pare rău ca sunt atât de multe cazuri de genul , si eu trec prin ceva similar , la mine sg diferenta este ca nu a lovit copilul, dar șantajul emotional si presiunea psihică pe care o pune pe copii este enorma . Faptul ca tu te-ai ridicat de jos si ai zis ca nu mai vrei sa fii victima este primul pas care va duce la anumite schimbări ,este cel mai dificil sa faci acest pas , crede-ma ! dpdv legal dacă te abuzează pe tine nu se face nimic , dacă abuzează si copilul sau îl pune in pericol , sau copilul refuza sa meargă fiindu-i frica , pe baza acestora ai putea sa ceri reducerea sau minimalizarea programului de vizitare. Din păcate legislația nu ne ajuta aici f mult .Un alt aspect eu cred ca la 6 ani copilul este pregatit sa știe adevarul , sa nu crezi ca îl vei proteja Ținându-l in ceata, in acest model toxic de “ coparenting “ , tu esti exemplul pentru el , tu ii arati care sunt limitele sănătoase si ce nu accepți intr-o relație, ce nu accepți ca si atitudine .
Bună, eu Lucrez în domeniu, părerea mea este sa depui plângere direct la procuror, sa ceri urgentarea dosarelor ori de câte ori e posibil și sa menționezi toate abuzurile descrise mai sus. Sa faci și plângeri dacă e nevoie, dacă se continua ce se întâmplă deja. Înregistrează de fiecare data când ești cu el, nu rămâne singura cu el ca să poți proba pt încă un ordin de protecție. Meriți tot ce e mai bun. Dacă te pot sprijini cu formularea plângerilor și cum sa procedezi, poate prințesă ne pună în legătură. Îmbrățișări
Și eu am nevoie disperata de resurse similare, sunt si in afara țării
nuu înțeleg. cineva care primește un ordin de restricție nu este decăzut din drepturi? adică cam ce trebuie sa facă cineva ca sa se ajungă la concluzia că nu merită să fie părinte, să comită o crimă?
Nu, nu este. Instanta sau Directia de Protectie a Copilului sunt institutiile care pot solicita decaderea din drepturile parintesti si aceste institutii sunt foarte permisive. Tot ce conteaza este dreptul copilului la legaturi cu celalalt parinte, drept ce e mai mult o obligatie, indiferent de comportamentul parintelui nerezident. Iti dau un exemplu: un tata isi ispaseste pedeapsa pentru pedofilie, abuz sexual cu nepoatele lui, verisoarele fiicei sale; mama cere DGASPCului sa propuna decaderea tatalui din drepturi, nu de alta dar expira sentinta si taticul va avea program de vizita cu copila, ca doar are drepturi, nu??? DGASPCul refuza argumentand ca atata timp cat nu a violat chiar copila ci DOAR alte doua copile, verisoare, cu fiica sa in casa, atunci e ok. Deci, da. Institutiile statului vegheaza, copiii sunt in mare siguranta.
Am trecut printr-o situație similară, aflând cu tristețe după divorț că abuzul nu încetează. Sunt bărbați care se recăsătoresc cu alte femei și încă le abuzează pe primele. Abuzul încetează când victima încetează sa mai răspundă, să mai joace rolul de victimă. Trebuie apăsat un fel de buton emoțional, stop joc. Doar că nu-i chiar așa ușor de găsit butonul. Eu l-am găsit după ce am participat la o consiliere de grup pentru femei abuzate. Am înțeles mecanismele abuzului, am înțeles abuzul și prin cunoaștere, prin renunțarea la frică, la învinuire și multă conștiința de sine am reușit să ies din joc. Cu abuzatorul nu câștigi argumente, nu faci pace sau ajungi la înțelegere, cu abuzatorul nu comunici. Când te atacă pleci, nu răspunzi, închizi telefonul, ii dai afară din casă și închizând-i efectiv ușa în față. Nu stai cu el la taclale, explicații, scuze sau filosofii, nici despre copii nu discuți, ii crești cum poți tu când sunt cu tine și interacționezi la minimul. Efectiv nu discuți, nu ceri ajutorul, nici pensie alimentară (angajată un avocat să o recupereze și atât), nu ceri nimic și nu beneficia de nici un serviciu din partea lui. Întotdeauna există un beneficiu, care te tine în șah, la care nu vrei să renunți si pentru care încă îi accepți prezența. Poate chiar imaginea asta că, copii au nevoie de o figură masculină. Renunță la acest beneficiu, oricare ar fi. E parte din procesul de eliberare. Nu îi răspunde la telefon dacă nu ai chef, nu îi citi mesajele (oricât te tentează), șterge tot ce îți scrie și închide-i telefonul în nas de fiecare dată când te enervează. Când ajungi să ai 7 sau 9 apeluri în 15 minute neraspunse, si fără să simți presiunea apăsătoare (iritare vei simti câțiva ani) că trebuie să răspunzi, ești mai aproape de succes decât crezi.
Ajută să ai o altă relație, stabilă! Când apare altul “pe bune” în peisaj se retrage, deși va face crize la început.
În concluzie, trebuie să te schimbi tu ca să scapi de el și ignor total. Când el observă că nu mai ești sacul lui de box emoțional și că nu mai are cum să-și verse pe tine frustrările pentru că de fapt nu participi, te va lăsa în pace. Va încerca cu abordare amicală, dar și acolo dă ignor. Nici cu bine și nici cu rău, contact minim.
Wow, sinteti o femeie cu adevarat puternica daca ati reusit tot ce scrieti! Felicitari!