Maternitatea ne transformă în noi însene (recomandare de carte)

Am citit multe cărți de parenting, dar asta nu e una dintre ele. Maternitate, de Lisa Parchiano (psihanalistă) nu e o carte de parenting, e o carte curajoasă, nonconformistă, de spirit. E atât de adâncă, de intensă, atât de răscolitoare! Nu are sfaturi, dar are multe interpretări psihanalitice ale celor mai vechi basme din diverse culturi care ne ajută să înțelegem cum, dacă ne lăsăm scufundați în tot ce ne aduce maternitatea, ne putem descoperi toate comorile ascunse: puterea, creativitatea, libertatea și curajul!

Se citește ca o poveste, dar e atât de adevărată! Va las cu câteva fragmente din prima parte. Traducerea îi aparține Petronelei Rotar, editare Ona Frantz. Cartea se poate comanda deja de aici, pe site-ul editurii, apare curând și în librării. Coperta e pictată de Roxana Soare.

Maternitatea, cu extremele sale fizice şi emoţionale intense, este un creuzet în care suntem puse la încercare şi modificate. În vasul alchimic al maternităţii, căldura este dată la maximum. Părţi învechite ale personalităţii noastre sunt topite şi se zămislesc noi structuri. Maternitatea este un mers pe sârmă la înălţimi ameţitoare, o petrecere cu măşti şi o comuniune cu moartea. Este o cădere din slavă şi regăsirea ei, o îndrăgostire şi o dezdrăgostire, precum şi suferinţă fără sfârşit. Maternitatea este confruntarea supremă cu tine însăţi. Orice‑ar fi de descoperit în adâncul sufletului tău, fie că e monedă falsă ori comoară, maternitatea te va ajuta să găseşti.

Dacă îi permitem, maternitatea va fi pentru noi un prilej de a deveni cele mai desăvârşite versiuni ale noastre. Dar poate fi greu să luăm în seamă această chemare.

Una dintre cele mai importante idei ale lui Jung este aceea că pe tot parcursul vieţii noastre continuăm să creştem şi să ne dezvoltăm. De fapt, pe măsură ce îmbătrânim, avem mai multe prilejuri de a deveni noi înşine – de a tinde către împlinirea planurilor noastre unice, de a ne transforma în stejarii potenţiali sădiţi în noi în clipa în care am venit pe lume. Jung a numit această maturizare pe întreg parcursul vieţii „individuaţie“.

Individuaţia este procesul lent prin care ajungi să te acordezi la frecvenţa sinelui tău autentic. Durează o viaţă să faci asta. Îţi impune să rămâi deschis vieţii, astfel încât, cu fiecare lovitură, dezamăgire ori greşeală, să te împrieteneşti cu o parte nouă din tine care ţi‑a fost necunoscută sau pe care ai dispreţuit‑o până atunci. Dacă treci prin viaţă îngrijindu‑te de vocea ta autentică şi făcându‑ţi o datorie din a învăţa şi a accepta cât mai multe despre tine, poţi ajunge să devii, îndeobşte, unul dintre vârstnicii aceia fericiţi şi înţelepţi, nu un babalâc acrit şi îngust la minte.

Puţine alte experienţe de viaţă oferă un prilej mai bun de a te cunoaşte pe tine însăţi precum acela de a fi mamă. Postura de mamă te va extenua, te va umple de spaimă şi te va emoţiona până la lacrimi. Îţi va inspira bucurie, îndoială de sine, ilaritate, mulţumire, furie, teroare, ruşine, iritare, inadecvare, mâhnire, anxietate şi dragoste. Tevei vedea, probabil, în cea mai bună, dar şi în cea mai rea versiune a ta. Dacă rostul vieţii, este, la urma urmei, să fie îmbogăţită de experienţele tale, astfel încât să ştii mai multe despre tine însăţi, maternitatea asigură o scenă ofertantă pentru înţelegerea de sine.
Din această perspectivă, nu contează dacă suntem mame perfecte – dacă, de pildă, mergem la serviciu sau stăm acasă, pregătim în gospodărie hrana bebeluşului sau ne confecţionăm singure costumele de Halloween. Important este dacă ne implicăm în această aventură în mod deschis, astfel încât să fim cu adevărat prezente în propriile noastre vieţi, cu toate amărăciunile, dezamăgirile şi bucuriile lor. Dacă eşti mamă în acest spirit, nu poţi greşi, indiferent câte „greşeli“ ai face. „Calea corectă către întregirea de sine“, spunea Jung, „este plină de ocolişuri rău‑prevestitoare şi cotituri greşite“.3

Dacă este îmbrăţişată conştient, maternitatea te poate ajuta să te întregeşti în mai mare măsură.

Dacă îi permitem, maternitatea va fi pentru noi un prilej de a deveni cele mai desăvârşite versiuni ale noastre. Dar poate fi greu să luăm în seamă această chemare. S‑ar putea să ne trezim că am ales să ne ţinem departe de corvoada creşterii copiilor. Maternitatea va scoate adesea la lumină sentimente dificile care provoacă ruşine, îndoială şi uneori chiar ură de sine. S‑ar putea să fiţi tentate să evitaţi aceste sentimente evitându‑vă copiii, fie petrecând cât mai mult timp cu putinţă departe de ei, fie detaşându‑vă emoţional de ei. Ori puteţi să reduceţi la tăcere îndemnurile vocii voastre lăuntrice şi să deveniţi total dependente de învăţăturile populare despre cum să fii părinte. Făcând acest lucru, puteţi reduce din tensiunea îndoielii de sine, dar veţi plăti această uşurare cu sacrificiul autenticităţii. Veţi rata, de asemenea, ocazia de a vă cunoaşte mai bine. Zilele întunecate ale maternităţii sunt dureroase. Dar tocmai trecând prin aceste experienţe ne înfigem rădăcinile în cel mai profund şi fertil răsad al fiinţei noastre.

Desigur, atunci când, în perioada alăptării, umblăm împleticit şi suntem private de somn dincolo de orice închipuire, poate fi greu să ne amintim că ne dezvoltăm psihologic. Când suntem cătrănite şi îngrozite că odrasla noastră adolescentă cade în depresie sau îşi face rău singură, conştientizarea transformării este ultimul lucru la care ne stă capul. Cu greu putem conştientiza că încercările prin care trecem semnifică ceva.

Din fericire, cele care ne‑au precedat într‑ale maternităţii ne‑au lăsat o comoară inepuizabilă de poveşti care ne pot călăuzi. Ne putem îndrepta atenţia spre ele pentru a găsi o logică experienţelor noastre, pentru a ne încuraja că nu suntem singure şi pentru a ne conecta chinurile facerii la exprimarea lor universală, în aşa fel încât suferinţa să devină făuritoare de suflet. Basmele sunt aceste poveşti călăuzitoare.