Unde s-a dus odihna de odinioară?

Eu, pe 23 decembrie, către toți prietenii care mă întrebau ce planuri am vacanța asta:

-A, nu plecăm pe nicăieri, e prea scump totul de Revelion, și oricum, suntem extrem de obosiți, vreau doar să ne odihnim, să fim împreună acasă, să ne uităm la filme, să ne vedem cu oameni dragi, să citim și să stăm. O să dau gata cel puțin patru cărți, dintre care măcar una în neerlandeză (cadou de la fiu de ziua mea), o să croșetez, o să văd toate filmele de Crăciun de pe toate platformele, o să-mi pictez unghiile pe soundtrack de Michael Bubble și o să ard toate lumânările pe care le colecționez din 2022 pentru acest prilej. RUP pe odihnă, rrrrrup!

Mă și vedeam cu iederă pe mine, rădăcini în canapea de atâta stat degeaba și cuib de păsărele pe cap.

Tot eu, pe 30 decembrie, așezându-mă prima oară pe canapea după trei ore jumătate de gătit mic dejun, strâns după micul dejun, spălat baia, scările, bucătăria, tăiat toate cele pentru a doua tură de salată boeuf, dus un copil la petrecere, stat cu gura pe al doilea copil să lase consola, pus masa de prânz, strâns după pisici de cinci ori, udat și toaletat plantele (că doar e sâmbătă), mă gândesc: au trecut deja opt zile de vacanță în care eu am stat și m-am odihnit fix patru ore, timp în care copiii erau pe la prieteni, bărbatul în oraș, iar eu am citit pe canapea o carte cap-coadă. Atât. Ah, da, și am mai avut o jumătate de zi de explorat un oraș port, a fost foarte drăguț, păcat că se plâng mereu copiii că de ce nu-I lăsăm acasă, să facă ce vor ei, de ți se duce tot cheful.

În rest, pus și strâns masa zilnic de 3-4 ori pe zi, ordonat una sau alta, hai să fac curat și acolo dacă tot suntem acasă, cumpărături, gătit, curat, de la capăt, seara sunt frântă.

Soțul e și el liber, nici el n-a stat. Și el meșterește mereu câte ceva, pune vase la spălat, merge la cumpărături, copiii contribuie și ei.

Nu știu exact dacă și ce nu facem bine, gătesc pentru mai multe zile, am mai și comandat într-una dintre zile, când nu mai aveam chef să gătesc iar, mai scot și de la congelator uneori câte ceva, dar nu ne iese deloc treaba cu odihna.

N-am mai muncit și pentru job, măcar atât, fără contracte și emailuri, și am dormit mai mult dimineața, dar de odihnit așa cum visam eu, hm, nu prea. Nu mă plâng, aoleu, nu, suntem împreună și suntem sănătoși, nu ne lipsește nimic, dar sunt atât, atât de obosită, de atât de mulți ani parcă încontinuu fac ceva și niciodată nu se termină.

Sau poate încă nu m-am obișnuit eu cu viața mea și tot mai sper la vacanțe ca-n filme, fără griji și fără nimic de făcut, uitând că eu sunt doar o amărășteancă pe veci înhămată la serviciu neplătit în slujba casei, a copiilor, a vieții etc.

Nu vreau nimic, doar mă plâng, că de-asta suntem împreună, la bine și la plâns de milă, nu?

Revin cu recomandări din puținele filme și cărți pentru care am avut totuși timp. Rup pe odihnă, auzi, îmi vine să și râd… Cuib de păsărele, auzi…

Când nu aveam copii, sigur leneveam o grămadă. Nu-mi păsa că nu am mâncare, că e frigiderul gol, că s-au adunat prea multe rufe murdare. S-a activat ceva odată cu maternitatea și nu știu cum să fac să dezactivez la loc…

Cred că pur și simplu îmi e tare dor de mine cea fără de griji și cu puține responsabilități. 😘

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

7 comentarii

  1. Cum am citit articolul asta, Ioana…
    Am 3 fetite sub 7 ani, iar zilele imi sunt cum le-ai descris tu pe ale tale. Nu ma plang, doar ca speram ca atunci cand fetele mele vor fi mai mari, voi reusi sa ma odihnesc si eu cu adevarat. Si tu mi-ai spulberat ultima speranta :)).
    Dar tot vom reusi la un moment dat, nu-i asa?
    Si hai sa iti mai spun la ce visez: sa merg singura la Constanta (locuiesc in Bucuresti), pe timp rece, 2 zile+1 noapte, sa ma plimb, sa citesc, sa dorm, sa salut marea, sa nu fie multi oameni prin oras. Poate sa si mananc, nu e musai. Si simt ca o sa si reusesc la un moment dat, peste niste ani.
    Mi-a placut articolul tau, de la inceput si pana la sfarsit. Iar propozitia de la final este cireasa de pe tort.
    Multumesc!

  2. Cred ca esti pe drumul cel bun. Relaxarea ca si somnul sunt un dar nu le poti planifica la minut. O saptamana nu e asa mult, si chiar cand faci treburi prin casa iti dai apoi acel timp sa nu le faci ‘dupa serviciu’ . Plus cand esti mai obositut spre burnout , o saptamana e abia momentul in care creierul se linisteste si isi da voie sa se odihneasca. Keep at it, let yoursef be fara planuri.
    Cred ca nu e usor cu doi copii, iar ei intra in perioada in care isi doresc tot mai multa independenta, curand vor vrea vacante separate , tabere cu cei de varsta lor, un proces normal. De la 16 la 36 am facut revelioane cu petrecere si prieteni, plecata la schi sau in zone mai calde. abia dupa 36 am prioritizat sa petrec intrarea in anul nou cu parintii .

  3. Sa stii ca si eu am avut acelasi sentiment zilele astea. Si este si mama la noi si ne ajuta si ea cat poate. Ea mi-a zis o chestie: aveam si noi multa treaba, ca nu aveam masina de spalat etc., gateam si noi, dar voi gatiti prea mult in ziua de azi. Am dezbatut mai mult si am realizat ca de fapt nu gatim mai mult cantitativ, ci mai diversificat/complex. Ei ne dadeau gris cu lapte la cina 5-6 zile pe saptamana si paine cu gem la micul dejun si asta era. Pe mine ma ia depresia daca cea mica mananca paste goale si nu are si o leguma, sau la micul dejun mananca fructe goale. Ca sa aiba si proteina, si vitamine si grasimi si si…Pe vremea lor prioritatea era cantitatea, nu calitatea. Cred ca asta vine si din faptul ca noi avem mai mult acces la informatie si exista mai multa presiune pe noi ca parinti (care vine la pachet cu vinovatie). Iar noi vrem sa facem si mai multe, si mai multe, inclusiv in timpul nostru liber. Si acest timp liber mai este si mancat de dusmanii invizibili gen social media etc. Cum, a trecut o saptamana si eu nu am bifat nici macar o parte din chestiile de relaxare pe care mi le propusesem??? (Si eu simt la fel).
    Am o masca pe raftul din baie care asteapta de pe 22 dec sa mi-o pun 😂. Nu am reusit. Am zis ca o sa ies din casa in altceva decat colanti si pulovar – nu am reusit decat intr-o zi. Cartea nu am terminat-o. Si asa mai departe.
    Cred ca pentru la anul o sa-mi propun mai putine lucruri. Plus noi astia cu lucrul de acasa ne-am obisnuit sa facem 5 lucruri in acelasi timp si la finalul zilei tot simtim ca nu am bifat nimic…

  4. Si ca sa folosesc un termen la moda acum, cred ca inamicul odihnei noastre de acum este acest mental load – care vine din accesul la prea multa informatie, prea multe activitati pentru copii etc. Parintii nostri nu stiau de toate posibilitatile si nu aveau atatea asteptari ca noi. Desi le era greu, era mai mult o povara fizica, decat mentala.

  5. Oh, da, constat exact acelasi lucruri. Si eu mi am pus serios intrebarea asta. M am gandit ca o fi chestie de nationalitate si de varsta (la care am facut copiii). Parca ne-a ajuns oboseala. Parintii pana in 30 ani or avea aceleasi probleme? Pls let me know 😀
    Un An nou cat mai linistit si cu timp si energie pt tot ce va doriti!

  6. Ah, chiar așa! Clar punem multă presiune pe noi, trebuie să bifez toate căsuțele, altfel OCD-ul meu o ia razna… și da, totul se schimbă când avem copilași! Noi ne schimbăm! Well, spre un 2024 mai relaxat, sperăm! Cuib de păsărele și iederă să fie! 🤗🤗🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *