O carte foarte bună despre furie

Mi-am propus ca în primele șapte zile din 2024 să vă recomand șapte cărți pe care le consider importante, utile, frumoase, diferite sau toate la un loc.

Aș vrea să încep cu o carte despre furie, pentru că e una dintre emoțiile care nu doar face mult rău în relații, dar este și una dintre cele mai neînțelese emoții. Cred că dacă mai mulți dintre noi ne-am asculta furia și am lucra cu adevărat cu ea am avea relații mai bune cu noi înșine, cu copiii, părinții, partenerii, prietenii noștri, cu viața în general.

Cartea “Față în față cu furia” e scrisă de Adela Moldovan, doctor în psihologie, psihoterapeut, mamă și om cu multă blândețe, documentare la activ și experiență în cabinet.

Dacă e să citiți o singură carte despre furie, vă recomand s-o alegeți pe aceasta. Folosind exemple clare din viața proprie și cea a clienților din cabinet, Adela ne ajută să ne vedem furia altfel. Să n-o mai trimitem într-un colt al nostru pentru că e urâtă și ne face și pe noi urâți, ci să învățăm s-o citim și să procesăm ce ne arată.

Cartea se citește ușor, eu am terminat-o în două zile. Concluziile sunt clare, iar partea de la final conține fișe de lucru care vă vor ajuta cu strategii de gestionare a furiei de moment, dar și multe fișe de lucru pentru a înțelege de unde vine furia asta și ce putem face bun cu ea.

Am citit parte din carte cu Ivan alături. El e un copil extrem de isteț și extrem de furios. La fiecare propoziție pe care i-o citeam, el zicea: Fix așa e, da, are dreptate doamna asta, așa simt și eu.

O cunosc pe Adela de mulți ani, a participat ca invitat la toate lansările și conferințele mele la Cluj, mereu a dorit să contribuie, să ajute părinții, are un discurs echilibrat, are umor și e pasionată de meseria ei.

A scris o carte bună, necesară, clară, care cred că ne poate ajuta pe fiecare în parte, dar și o generație întreagă deodată. Cartea poate fi citită și de bunici și de adolescenți.

Las în comentarii link către carte, acum văd că e sub 36 de lei.

Mai jos câteva concluzii din carte:

Furia este o reacţie globală a organismului, reacţie pe care o putem descrie prin patru componente: ce senzații simțim în corp, ce emoții constientizăm, ce credem despre situaţia în care ne aflăm şi ce comportamente avem (fie că le manifestăm sau le inhibăm).

→ Furia este o emoție absolut firească, însă manifestarea sa este puternic influențată de reacţiile

mediului familial şi social de pe parcursul creșterii noastre, de mesajele pe care le primim şi ce învățăm despre furie și exprimarea sa.

→ Furia face parte din mecanismele de apărare ale ființei umane. Toate ființele vii au mecanisme de apărare.

→ Situațiile repetitive în care suntem expuși unor reacții emoționale negative, suferinţe, generează tipare comportamentale, strategii de apărare. Ele sunt denumite, de diferiți autori şi cu diferite abordări, strategii de adaptare sau ego.

→ Armurile ne protejează de suferința generată de neîndeplinirea nevoilor.

→ Pe parcursul creșterii, într-o lume imperfectă alături de părinți imperfecți, trecem repetat prin situații în care nevoile noastre de pe parcursul stadiilor de dezvoltare nu sunt îndeplinite. Neîndeplinirea lor lasă nişte răni. Ansamblul de răni/bagaje din copilărie / nevoi cronic nesatisfăcute este denumit ,,copilul interior”, o metaforă ce face referire la vulnerabilitățile pe care armurile noastre le vor proteja.

→ Protecţia oferită de armură este valoroasă pe parcursul creşterii, când nu avem mijloacele necesare sau puterea de a ne îndeplini nevoile.

Însă armurile nu ne permit la vârsta adultă să testăm dacă nevoile noastre pot fi satisfăcute, să vedem că poate mediul s-a schimbat sau noi ne-am schimbat şi acum avem puterea de a le îndeplini.

→ Furia poate fi în aceste situații, la vârsta maturității, un semnal că suntem pregătiţi să creştem, să evoluăm, să renunțăm la armuri, pentru a ne putea urmări acum ca adulți, în diverse relaţii, satisfacerea nevoilor cronic neîmplinite din copilărie.

→ Aceste nevoi sunt rezultatul unic şi irepetabil al istoriei de viață şi al experiențelor, uneori traumatice, prin care trecem în copilărie. Vindecarea profundă a furiei înseamnă identificarea nevoilor, asumarea responsabilității pentru îndeplinirea lor, acum la vârsta maturităţii.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4189

10 comentarii

  1. Multumesc de recomandare si astept mult si urmatoarele. Ma-i inspirat sa o citesc si eu tare cu baiatul meu, pt ca si el e cuprins de multe ori de furie, in special cand e cu mine.

  2. Dacă furia asta vine din neîmplinirea unor nevoi in copilărie, cum se face că din doi sau mai mulți copii ai aceleiași familii, crescuți la fel, unul e furios si altul nu? Mi se pare că psihologia asta modernă simplifică exagerat de mult lucrurile și da vina pe părinți și pe experiențele din copilărie pentru absolut orice.

    • Nu suntem toti la fel, avem temperamente diferite, apoi, parintii nostri nu sunt identici, pentru fiecare copil, fiecare parinte e altfel. Eu sunt aceeasi persoana, cu toate astea copiii mei sunt extrem de diferiti, si eu ma port cu ei diferit, pentru ca orice om e in relatie unica cu alt om. Poate ar ajuta sa citesti mai multa psihologie din asta moderna, ca sa nu mai ai aceste conceptii rigide. 🙂

    • Nu știu, dacă ție îți place sa crezi că ai copilul furios pentru că i-ai creat „nevoi cronic nesatisfăcute” foarte bine, are tot psihologia modernă ac de cojocul acestei vinovății, doar e in interesul lor să aibă clienți. Eu prefer să cred că nu din cauza mea e copilul uneori furios, cum nici eu nu sunt furioasă din cauza părinților.
      De exemplu, ultima dată (zilele trecute) m-am înfuriat tare din cauza petardelor, e o chestie recurenta, in fiecare iarnă mă enervez de la ele, pur și simplu mă scot din sărite. Ce legătură ar putea fi cu părinții și copilăria, nici nu auzisem de așa ceva atunci, iar dacă aș fi auzit probabil că mi-ar fi plăcut, eram genul ăla de copil. Nici despre gălăgie in general n-ar putea fi vorba, nici nu am crescut într-un mediu prea gălăgios, nici nu mi s-a interzis vreodată să fac gălăgie. Și nici nu ma deranjează acum, ca adult, orice gălăgie, ci doar petardele. Si claxoanele. Si sirenele ambulanțelor.

    • Nu toate furiile sunt la fel, credeam ca e evident asta. E normal sa te enerveze ceva disruptiv, zgomotos, repetitiv etc, nu e normal sa reactionezi exagerat la asta, la fel cum nu e normal sa te enerveze plansul copilului, etc, ideea e sa poti gestiona furia nejustificata si exprimata distructiv.

    • Sunt de acord, oamenii sunt diferiti si au nevoi diferite. O mama care ii lasa pe copii sa se descurce singuri poate sa fie exact ce are nevoie un copil mai indepedent, dar sa fie o vesnica frustrare pentru un copil mai ezitant, care are nevoie de ajutor pentru a lua o decizie, pentru a parcurge o etapa etc. O mama ocazional tandra poate acoperi nevoile de afectiune ale unui adolescent care nu are nevoi exagerate de afectiune, dar poate sa lase impresia ca este neiubit unui adolescent sensibil, care are mai multa nevoie de tandrete.

      Cartea pare foarte interesanta. Sper sa reusesc sa trec peste faptul ca are poza autoarei pe coperta, si inca in pozitia aia de profil pentru matrimoniale :))) pentru cateva secunde am avut senzatia ca se misca, precum pozele din cartile lui Gilderoy Lockhart din Harry Potter :)))

    • Da, stiu ce zici. Nu a fost alegerea autoarei, asa e seria asta a editurii, deh. Nu lasa coperta sa te tina departe de continut.

    • Mania(furie) este o patima, si patima grea nu un moft. Se pot gasi justificari pentru orice patima, si cam asta face de multe ori toata pleiada de argumete aduse de psihologi si pe care le-ati expus si dvs mai sus. Nu se vindeca mania prin satisfacerea de nevoi. Se vindeca prin smerenie, prin accepatarea ca nu se invarte lumea in jurul tau ca sa iti satisfaca „nevoile si dorintele’. „Lume imperfecta cu parinti imperfecti care nu ne satisfac nevoile”, pt dvs are sens asa ceva? Lumea perfecta nu exista, nu aceasta lume, perfectiunea inseamna despatimire, adica omul fara patimi, nu omul cu nevoi neimplinite de ceilati.
      Incercati sa cititi si altceva, sa vedeti si viziunea crestina asupra vietii si a patimilor(inclusiv asupra maniei), veti gasi sensuri mult mai profunde decat „copilul interior si nevoile neimplinite”.

  3. Ma bucur mult ca apar carti bune de psihologie scrise de autori/autoare români.
    Sper ca lumea sa mearga spre ele si sa nu se lase descurajate de coperti mai mult sau mai putin inspirate sau de comentarii cu conotatii prafuite care mie una imi fac (inca) parul maciuca.. Mai e mult pâna departe…

  4. Citesc ce scrii si mai ales comentariile dar nu obisnuiesc sa comentez insa nu am putut sa ma abtin la comentariul cu viziunea crestina.Viziunea crestina poate fi evaluata psihologic insa crestinismul nu are nimic de-a face cu psihologia generala.Asta are sens pentru cei care se vindeca sufleteste privind lucrurile in sensul asta.Sunt de parere ca nu ar trebui sa discut despre religie si politica pentru ca deja nu mai este discutie,este polemica.Desi nu sunt credincioasa si nu cred in sensul ala sunt ok cu cei care cred si practica la cel mai profund mod,atat timp cat nu ma afecteaza personal.Ma deranjeaza ca desi eu sunt ok cu asta,cei care cred nu sunt de acord cu cei ca mine.NUUUU, FURIA SI ORICE ALT SENTIMENT CARE POATE DEVENI DISTRUCTIV PENTRU TINE SI CEILALTI ,NU ARE O EXPLICATIE CRESTINA STRAVECHE.Nu suntem furiosi acum pentru patimile biblice.Si nici macar nu are treaba cu patimile actuale.Copilul meu e furios si nu a patimit nimic.Patima e un cuvant prea dur si nu se poate asocia cu furia fiecaruia.Poate fi din cauza unei frustrari sau pur si simplu cu felul fiecarui individ de a fi.O avem si noi si o gestionam cum trebuie sau nu.Putem citi si altceva decat sa ne batem capul cu prostii de genul astora care ne ajuta sa ne intelegem copilul ,dar poate pentru noi astia care chiar vrem sa intelegem ce se intampla cu el si ce ii strarneste emotiile negative este chiar profund,mult mai profund decat aberatiile biblice care nu au de-a face cu modernismul .Noi astia care vrem sa crestem copii fericiti ,nu constransi de pacatul crestin.Despre acceptare se vorbeste si in biblie(desi nu stiu cat se practica )asa ca evolutia se bazeaza pe liberul arbitru si pe traire pragmatica ,nu metaforica si interpretare e considerente personale ca in religie.
    Multumim pentru recomandarile cartilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *