Când ne trezim vorbind ca părinții noștri la furie, vorbim, de fapt, CU ei, nu cu copiii noștri

Uneori când ne înfuriem pe copiii noștri sau pe soț ori pe cineva necunoscut care spune ceva ce nu ne place pe internet, de fapt, nu pe ei suntem furioși. Sigur că alteori suntem nervoși pe cine vedem în fața ochilor, pentru că ne-a încălcat o limită, ne-a nesocotit o valoare, ne-a rănit sau a rănit pe cineva drag. Dar de multe ori, de foarte multe ori, persoanele pe care le avem în față când suntem furioși doar au aprins lumina într-un loc unde stau ascunse de mult multă furie, neputință, suferință, nevoi neîmplinite ale unui copil care nu a fost lăsat să se exprime.

Și când cineva spune sau ne face să ne simțim un pic neputincioși, furioși, ne ducem acolo într-o secundă, în acest loc de mare neputință. Începem să strigăm, să spunem lucruri, să trântim, poate, să lovim. Ne simțim amenințați, poate, chiar de moarte. Pentru că suntem mici și ne e teamă, dar vrem să supraviețuim.

Nu copiilor noștri le spunem lucruri la furie, nu către ei ridicăm pumnii strânși.

Când ne copleșește furia, regresăm. Ne întoarcem în timp acum câteva decenii, când eram mici și neputincioși, și un adult sau un copil mai mare ca noi ne rănea și nu ne lăsa să ne cerem dreptatea.

Nu pe copiii noștri suntem atât de furioși, ci pe mama, pe tata, pe profesorul care ne-a lovit, pe bunicul prea aspru sau pe fratele mai mare, preferatul familiei.

Și dacă am avea puterea de a ne opri în momentele acestea, dacă ne-am putea uita bine la cum ne simțim, am vedea asta.

Dar e greu, pentru că emoția prea puternică stinge lumina în partea rațională a creierului. Nu mai putem gândi, doar reacționăm din furie și spunem tot ce n-am fost lăsați să spunem atunci. Ne apărăm ca o fiară. Gata, ajunge! Acum sunt mare, uite, sunt chiar mai mare decât tine, și pot să spun și eu!

Poți, sigur că poți, și e bine să spui, dar nu asupra copilului, pentru că altfel doar recreezi același scenariu și dai mai departe un comportament automat care face mult rău.

Pentru că și părinții tăi ți-au dat ție comportamentele lor automate, au turnat asupra ta ce au primit la rândul lor, poate ceva mai puțin și mai blând, pentru că fiecare generație mai curăță un pic, face un pic mai bine, înțelepciunea omenirii crește încet, treptat.

Se poate opri la noi această spirală vicioasă. Sigur că le vom da copiilor noștri și lucruri nedorite, sigur că perfecți nu vor fi, îi vom răni în alte feluri, însă ce le putem oferi bun și sănătos este să îi vedem pe ei așa cum sunt, separați de noi și de părinții noștri.
Putem, în momente de calm, să discutăm cu un adult despre cum ne era în copilărie, despre ce mesaje și comportamente toxice am primit, despre ce simțea corpul nostru atunci. Putem încerca să vorbim chiar cu părinții, dacă trăiesc și sunt dispuși, să procesăm alături de ei durerea nevăzută atunci.

Pe mine mă ajută să mă uit la poze de atunci, să ascult muzica pe care o ascultam atunci, să vorbesc cu mama despre asta, să vorbesc cu soțul, să mă aud spunând Nu meritam asta, eram doar un copil, nu e vina mea, emoțiile mamei și ale tatălul meu nu sunt din vina mea, sunt un copil bun, prețios, mă doare, vreau să spun și eu ceva, vreau să mă asculți, să nu mă lovești, să mă iubești așa cum sunt, chiar dacă greșesc, sunt doar un copil.

Durează și doare, dar parcurgerea acestui drum, în terapie, dar și cu oamenii în care am încredere, mă ajută mult să fiu cu adevărat aici, eu, adult, rațional, cu soluții și strategii bune, cu curiozitate și răbdare, nu un copil de 7 ani suferind, care trebuie să crească alți doi copii care au mare nevoie de el.

Sper să vă ajute gândurile acestea, sunt într-o nouă perioadă de săpat și înțeles din care știu că o să ies mai bine, ca în dățile anterioare, chiar dacă acum e greu.

Vă las o poză cu Ioana mică, se văd bine în ea bucuria și iubirea ei pentru mama și tata, oricum ar fi ei și ce ar face.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4167

5 comentarii

    • Tare frumos si relevant e tot ce ai scris. Aproape mi-au dat lacrimile pt ca vine fix la momentul in care si eu am aceeasi constientizare. Iti doresc sa iesi eliberata si imputernicita din trairea in care te afli! 🙏🤗

  1. citesc și eu cartea despre furie a Adelei Moldovan și îmi place mult (între paranteze fie spus, coperta, cum am mai zis, este nefericit aleasă, și dacă nu vedeam prezentarea cărții aici, nu as fi atins cartea dacă as fi văzut -o intr-o librărie; citind din carte am mi-au atras atenția câteva idei din „Cartea femeilor care merită mai mult” (doamne ferește, ce titlu):))) pe care tot așa nu as fi atins-o in ruptul capului daca nu as fi citit fragmente din ea. de fapt nici nu intentionez să o ating, am căutat originalul. Așa am descoperit cu stupoare ca titlul original este „A radical awakening”. doamne ferește. ăștia de la Bookzone își doresc sincer să NU vândă cărți, aparent.)
    Îmi place mult ideea că furia încearcă să ne apere de ceva, și cu cât e mai puternică, mai agresivă, cu atât mai mare este/pare pericolul de care încearcă să ne apere. mi s-a mai părut foarte interesantă și ideea că prin furie căpătăm o iluzie a controlului, senzație evident preferabilă fricii sau neputinței.
    Cum zicea Marin Sorescu: răzbim noi cumva la lumină.

    • eu am venit aici doar sa. zic ca Radical Awakening mi.a placut f mult..am citit.o odata in romana si a doua oara on engleza ..am luat si notite..noroc ca o stiam si o urmaresc pe Dr SHefali..titlul cartii in ro tare prost ales

  2. Nu este mereu adevărat. Eu chiar sunt furioasă în prezent, fără vreo legătură cu copilăria. Iar ce scot pe gură și cum mă comport în momentele de furie nu are legătură cu părinții. N-am înjurat până pe la 20 de ani, he he, și apoi m-au învățat rudele și prietenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *