Un concept interesant despre boală în Olanda: „Lekker uitzieken”

De când suntem în Olanda (s-au împlinit de curând doi ani), copiii s-au îmbolnăvit extrem de rar, ceea ce a fost o surpriză plăcută, în țară Iv se îmbolnăvea des și jumătate dintre virozele lui se suprainfectau. Avem experiență vastă cu febre peste 40C, vizite la urgențe cu el pe jumătate inconștient, înțepături de albine cu suprainfecție și alte minuni.

De când suntem aici, au avut o tură light de Covid (doar Sofia) și o boală de burtă (doar Ivan), în rest, muci, o mână ruptă și o tură de impetigo (infecție la nivelul pielii).

Au mai avut dureri de cap și câte-o tuse ușoară. De patru, maximum cinci ori până acum am dat email la școală să zic că un copil sau amândoi nu vin, că-s răciți. Am întrebat și ce pot lucra acasă copiii să nu piardă, și de fiecare dată am primit reply cu Ne pare rău că nu se simte bine, nu trebuie să facă nimic în afară de odihnă și joacă, plus urarea Lekker uitzieken, care s-ar traduce ceva de genul: să te bucuri de trecerea bolii, să fii bolnav cu plăcere până-ți trece.

Ce interesant, m-am gândit! Apoi am săpat și am mai citit și da, e ceva ce olandezii practică cu succes. Știm cu toții că atunci când chiar îți iei pauză de la tot, boala trece mai repede, iar dacă tot stai acasă, de ce să nu te și bucuri de momentele de stat degeaba, citit, stat sub pătură la TV?

Lekker uitzieken!

Acum o săptămână am mers cu Ivan la medicul de familie, după ce de cinci zile făcea febră moderată (doar seara și noaptea), iar tusea lui suna bizar. M-am gândit să nu aibă ceva la plămâni, în plus, febra prelungită ar fi putut indica ceva bacterian, așa că am sunat la medicul de familie, am zis ce mă îngrijorează, ne-a chemat într-o oră. L-a verificat, auscultat (adică l-a ascultat cu stetoscopul), concluzia a fost să ia paracetamol și să lekker uitzieken. Desigur. Dacă în alte patru zile nu e progres, atunci investigăm mai mult. La revedere! Nu a mai făcut febră, încă mai tușește, dar e bine acum, a mers la școală, la sport, tot pachetul.

Mă scuzați, trebuie vreo adeverință pentru școală? Lipsește de patru zile, am mai întrebat medicul.

Nu, e destul că le spuneți că e acasă și face uizieken la sfatul medicului. Bun.

Mna, asta e, m-am liniștit. Acum dat fiind că tusea a trecut și la mine, nu mă sunați, sunt pe Netflix, binepa!

Photo by Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/photo/a-sick-girl-wiping-her-nose-with-tissue-3765115/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4248

5 comentarii

  1. Reteta de Cola si Sprite pt episoadele de voma nu ati primit inca? Lol. Acu serios chiar functioneaza.
    Teoria mea de ce copii se imbolnavesc mai rar in alte tari e curatenia. Nu au munti de gunoaie pe marginea soselelor, rahati de caine (si alte mamifere) in parc si nici praful traditional romanesc.
    Sa nu ma vorbim de poluarea constanta de la masini sau ars gunoaie ilegal in Bucuresti.
    Aici unde stau fiecare colt de pamant e ori betonat ori acoperit cu iarba, flori, etc…Iar santierele au norme stricte de poluare, cladirile sunt acoperite cu niste prelate gigant ca sa nu se ridice praful.
    Partea proasta e ca, de la atat vegetatie, alergiile la polen sunt mult mai enervante.

  2. Poate ca s-a transmis și la romani conceptul,ca nepotul meu lipsit 3 zile de la școală tot pentru o viroza și când am sunat sa spun ca nu merge,invatatoarea foarte amabila, a zis ca nu e nici o problema,sa se facă bine ca apoi ate el timp de recuperat materia.
    Era sa ma înșel,am crezut ca nu am auzit bine.Pana acuma dacă se întâmplă să lipsească o zi,trebuia dacie prezinte cu adeverință medicala.

  3. Da da, au o abordare foarte naturală și relaxantă când te îmbolnăvești ușor. Iar atunci când devine mai serioasă treaba , investighează. In rest paracetamol și “lekker uitzieken”. Dacă treci de pragul psihologic, “boala, trebuie să iau ceva să îmi treacă” fără să te panichezi, e totul ok 😀.

  4. Nu ti ia capul nimeni , nici in Romania. Probabil se imbolnavesc mai rar si pentru ca au mai crescut( asa a fost la al meu). Sanatate!

  5. Noi in Germania la fel.Faptul ca nu au de lucrat acasa ,si ca par ca le-ar si pasa ,ma intriga putin.Faptul ca nu au teme care dureaza cate 4 ore zilnic si ca materia la unele discipline pare de clasa a 5a(cand el ar trebui sa fie clasa a7a) ,ma intriga putin.Lejeritatea predarii si lipsa formulelor,tocirii ,ma chiar ingrijoreaza ,desi nu sunt adepta.Adica in Romania pierdea atat de mult cand era bolnav ca te tratau cu lucrari si ascultat sa puna cate o nota la fiecare materie.Si aici odihna din timpul bolii este foarte importanta.O sa imi ia ceva timp sa ma obisnuiesc cu „binele”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *