Pentru mine, să știu să explic unui om ce a făcut bine și ce nu într-un proiect în care eu am compentență să îi dau feedback e esențial nu doar la muncă, ci și în familie, în viața de zi cu zi, cu prietenii, în magazin, la medic, peste tot, de fapt.
Cum faci să ajuți un om să facă mai bine, fără să-l rănești?
Nu vreți să știți cum sună unele dintre mesajele pe care le primesc despre articolele sau cărțile mele. Puține, din fericire, dar sunt atât de răutăcioase, de jignitoare, of. În niciun caz un om care scrie unui autor că are față de porc sau că povestea lui e bună de aruncat la WC nu oferă feeback constructiv și nu dorește să ajute. 🙂 Și eu chiar n-am față de porc! 🙂
Apoi, cum înveți să primești feedback? Cum reușești să iei dintr-un mesaj care e despre greșelile tale doar ce îți poate fi util? Pentru că da, e mult de învățat din mesajele care critică, dacă reușești să le abordezi rațional, dacă sunt formulate echilibrat, cu intenția de a corecta.
Am reușit să primesc feedback constructiv fără să mă simt rănită doar după multe ședințe de terapie, altfel ar fi trebuit să renunț la scris cu totul, era prea dureros pentru mine.
Cum ne învățăm copiii să dea și să primească feedback constructiv?
E greu, mai ales dacă noi, ca părinți, nu știm s-o facem.
Aici, în Olanda, se ocupă școala, și vreau să vă povestesc un pic, poate vă inspiră. E o metodă ușor de aplicat oriunde, fără costuri.
Copiii, începând e pe la 8 ani, fac de două ori pe an la școală prezentări în fața clasei. Lucrează la ele două, trei, uneori și cinci luni. Sunt ajutați de profesor cu structura, își aleg subiectul (poate fi cartea preferată într-un an, apoi o țară în alt an, acum, în groep 7, de exemplu, Sofia a avut de făcut o prezentare despre filosoful Benedictus de Spinoza), apoi caută informații oriunde doresc, le structurează, scriu, caută poze sau fac desene. Trebuie să facă prezentarea pe calculator sau pe foi cât mai atractivă, cu poze, ghicitori, pentru ca publicul (colegii) să o găsească interesantă și informativă. O trimit în etape către profesor, pentru sfaturi. Exersează prezentarea acasă, cu părinții și rudele.
Când le vine timpul, prezintă în fața clasei.
Ceilalți copii trebuie să fie atenți, pentru că la final dau feeback. Trebuie să spună și să scrie despre lucrarea fiecărui coleg care a prezentat ce a fost bine și ce poate fi îmbunătățit. Acest feedback ajunge și la copilul care a prezentat, iar unele dintre feedbackuri, cele mai relevante, ajung în raportul de final de semestru al fiecărui copil. Pentru că e relevant nu doar ce calificative are, ci și cum a făcut și prezentat lucrarea în fața clasei.
Toți copiii își evaluează colegul care prezintă și el la rândul lui evaluează fiecare coleg, când va prezenta el. Profesorul evaluează și el, dar separat, la final. Toate părerile sunt importante.
Dacă apar comentarii răutăcioase, profesorul le scoate deoparte și discută separat cu autorul lor.
Cum funcționează mai exact?
După fiecare prezentare, copiii care au asistat la prezentare primesc o foaie de feedback sau pot completa chiar pe prezentarea colegului evaluat, la final, pe o foaie separată, unde au două rubirici: Tops si Tips, adica ce ți-a plăcut, puncte forte, și ce ar fi putut autorul prezentării să facă mai bine.
În general, copiii scriu lucruri ca de exemplu: Mi-a plăcut prezentarea ta că a avut multe glume, poze și informații pe care nu le știam. Cred că era mai bine dacă vorbeai mai rar și te uitai mai mult la noi și mai puțin în sus.
Sau Cred că puteai scrie un pic mai mult la partea despre familia lui, era interesant, dar mi-a plăcut că ai pus la sfârșit un experiment despre ce a inventat el. (copii de 10-11 ani).
Copiii mai mici (7-8 ani) scriu mai simpluț, de exemplu (din raportul lui Ivan, feeback de la o colegă): Tops: A fost amuzant și interesant. Tips: A fost prea scurt și mergeau mai multe poze.
Astfel, copiii învață direct cât de mult îi ajută un feedback detaliat, care spune și despre ce e bine, și despre ce poate fi mai bine, pe un ton blând, cât mai la obiect, doar din intenția de a ajuta. Când primești un comentariu care te rănește, încerci să eviți să faci și tu asta, iar dacă înveți asta de mic, e o metodă excelentă de grijă și obiectivitate.
Mi se pare o metodă extrem de simplă și de sănătoasă, din care am învățat și eu mult.
Cred că poate fi implementată ușor metoda asta.
Profesorii sunt și ei evaluați de elevi. La întâlnirile de prezentare a situației școlare, care au loc de două ori pe an sau mai des, la cererea părintelui sau a profesorului, copilul participă, alături de părinte și profesori, pentru a auzi tot ce se spune despre el și pentru a se exprima despre experiența lui în clasă.
Așa încep întâlnirile: copilul e întrebat cum îi e în clasă, dacă vine cu drag la școală, cum i se pare predarea la materii, dacă înțelege ce se predă, dacă e ceva ce ar dori să schimbe (aici de obicei copiii mai mari zic că nu mai doresc teme pentru acasă), de la poziția în clasă la stilul de predare. Profesorul notează tot, raportul merge la direcțiune. Apoi se discută progresul copilului, părintele pune întrebări, și gata, 10 minute. 🙂
Sper că v-am fost de folos.
La noi nici cresterea in sanul familiei nici in cadrul scolii nu e indreptata spre lucruri pozitive ci mai mult spre critica si condiționări. Am fost recent la un stand-up comedy si spunea si acolo tipul,tot ce am primit noi de la parinti a fost cu condiționări,ca si exemplu dat,copilul care primeste cadou o minge e din start atentionat sa aiba grija sa nu sparga mingea. Probabilitate destul de mare sa se sparga daca acel copil chiar se joaca intens,lucru bun de altfel. Dar cand i se pune din start in vedere,ai grija sa nu o spargi ca o sa ma supar, e nasol..Nu stim sa primim feedback in niciun fel,asa am fost crescuti. Si doare si ataci..asta e lupta mea cea mai mare in casnicie in momentul actual. Copiiilor mei le explic,punctual,de ce am anumite reactii si de ce fac asta,ii laud,le spun nu sanatos,dar din pacate cu un adult,care nu e dezvoltat emotional pe aceasta parte,e un razboi pierdut. Am 10 ani de casnicie si din pacate la faze din astea sunt tratata ca nebuna,ca anxioasa,ca exagerata. Scoala e la fel,ii intereseaza notele si nu omul,cum se simte. Evaluarea se face superficial,competitia nesanatoasa incurajata, nu se iau masuri pentru bullying, parintii sunt neinteresati. Asta e unul din motivele pentru care regret ca nu am plecat intr-o tara mai civilizata. Mi-as fi dorit sa traiasca ai mei copii intr o lume unde parerea lor conteaza.
Cât adevar este in vorbele tale.
interesant și util.
In cadrul carei materii se face asta?
Asa se practica si in America, proiecte de genul asta uneori sunt intinse pe mai multe materii gen Engleza, Istorie, Educatie Civica.
Si acum sunt uimita de “sedintele cu parintii” care aici se numesc “parent-teacher conference”… se intampla de 4 ori pe an si sunt de numai 5-10 la fiecare materie…. Merge cine vrea intr-o fereastra de 3 ore intr-o anumita zi.
Hey Irina, unde esti in America? De cand esti aici?
Asemanator este si stilul de predare din Anglia, ceea ce din pacate nu se aplica in scolile si liceele din Romania.
Cat despre feedbackul personal primit de cititori, in calitate de content creator/blogger ne asumam anumite articole care pot crea un subiect de discutie contradictoriu. Pe de alta parte, multi scriitori de blog din tara nu se axeaza prea tare pe continut, sa fie cat mai profesional, si nici nu pun accent pe formatul blogului sau SEO. Comparativ cu blogurile create in SUA si UK, in Romania inca predomina stilul vintage de web design fara a se dori o trecere la modernism.