Caietul, cartea pe care am scris-o pentru fetele care cresc

E vineri, asta înseamnă că vă scriu despre o carte a mea. Pentru că e 1 Martie, o zi pe care eu o asociez dintotdeauna cu soarele, cu primăvara și cu iubirea mea mama, am ales să povestesc azi despre Caietul, roman ilustrat pentru fetele care cresc.

Am scris Caietul în multe nopți de pandemie, în pat alături de fiica mea, căreia brusc i se făcuse teamă să mai adoarmă singură. Am stat s-o veghez zeci de seri la rând. O priveam în semiîntuneric cum doarme ținându-mă de mână și mă gândeam la mama și la bunica. La cât de mult mi-aș fi dorit să am și eu timp tihnit nu ele, să stăm să ne privim, să ne mângâiem pe păr, să ne povestim orice sub plapumă, pe întuneric. N-am putut avea toate astea atunci, pentru că mama și bunica erau copleșite de propriile vieți și chiar dacă mi-au dat tot ce-au avut disponibil, nu mi-a fost de ajuns. Am crescut cu multe nesiguranțe, întrebări la care mi-am răspuns singură, dar mult prea târziu, fără încredere în mine, cu multă rușine și vină.

Într-una din aceste seri, când mintea mea țesea poeme de iubire pentru fetița mea, m-am gândit că aș putea scrie o poveste despre toate astea. Un roman cu mister și umor în care să strecor toate mesajele de care cred că fetițele noastre au nevoie pentru a avea încredere în propriile comori din inima lor, pentru a înțelege relațiile și pentru a se pregăti pentru schimbările din corpul lor, inclusiv pentru menstruație.

CAIETUL e povestea fetiței Mura, care scrie în jurnalul ei secret întrebări despre temele grele care o preocupă: emoțiile ei, schimbările din corp, relațiile, felul în care se poartă alte fete, felul în care se simte: uneori diferită, alteori cu dorință puternică de a se separa de părinți. Surpriza e că într-o zi găsește un răspuns în caiet, scris de o mână misterioasă. Apoi mai scrie o întrebare și găsește un alt răspuns. Dătătorul de răspunsuri îi scrie cu răbdare și duioșie! Răspunsurile bine ticluite o fac să râdă, o ajută să înțeleagă și să accepte felul în care sunt construite lucrurile, cu încredere că va fi bine.

O declarație de iubire și împuternicire pentru toate fetițele noastre. Asta am pus în CAIETUL.

A funcționat și pentru mine, și pentru multe mame care nu au primit în copilărie aceste mesaje, dar s-au bucurat de ele acum. Nu e niciodată târziu să primești validare și apreciere.

CAIETUL a apărut în pandemie, cu desenele minunate ale Mirunei Pancu. S-au vândut foarte repede primele două tiraje, între timp s-a retipărit de încă trei ori. Anul următor am scris și volumul doi, care e și pentru băieți, și pentru fete. În acest volum, pun întrebări în caietul magic și alți copii, ba chiar și doamna învățătoare. Sunt conversații despre adevăr și minciună, stimă de sine, bullying, despărțiri și alegeri.

Simt că dintre toate cărțile scrise de mine, CAIETUL (ambele volume) este cea cu cel mai mare impact asupra felului în care copiii văd viața și pe sine. Pachetul cu ambele e 54 de lei, aici.

Dacă le-ați citit copiilor voștri sau le-au citit ei singuri, m-aș bucura să-mi spuneți cum vi s-au părut.

Aici e link către Editură, unde au preț foarte bun și avem și extra reducere cu codul IOANA10, puteți lua cartea cu 26 de lei, e cartonata, are 80 de pagini color, mult text și multe ilustrații deosebite.

Aici o puteți vedea răsfoită integral.

Vă doresc o primăvară senină, cu multe momente de pace și recunoștință!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4198

2 comentarii

  1. Multumim ca ai scris inca o data despre Caiet! Parca te si vad stand in pat cu Sofi 🙂 sunt sigura ca toate cititoarele tale am fi avut nevoie de acest Caiet in copilarie si adolescenta. Eu am un baietel mic de 3 ani dar pana sa mai creasca si sa le poate citi, le-am facut cadou rapid, cum au iesit de la tipar, nepoatelor mele (de 12 si 13 ani atunci cand au aparut volumele) doua fete absolut minunate pe care din pacate din cauza distantei nu le vad suficient si care (ca majoritatea dintre noi) au parinti foarte coplesiti de propriile vieti si probleme ca sa mai aiba si timp tihnit cu ele. Fetele mi-au scris scurt ca le-au placut Caietele. dar mai mult de atat sper ca citindu-le in gand, in liniste, le-au ajutat cu multele intrebari pe care cu siguranta le au la varsta lor. te imbratisez

  2. Buna Ioana,

    Pare foarte interesant micul roman scris de tine si ma bucur ca este un rezultat al muncii tale din pandemie. Uite ca a iesit ceva bun si din asta.

    Desi imi pare interesanta cartea, o trec pe o lista viitoare de cumparaturi. Acum citim cu copiii cartea Bruno creste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *