Am primit acest mesaj pentru voi de la o profesoară care vrea să schimbe o mentalitate. Îl aveți mai jos.
Ce bine că tocmai a trecut Crăciunul și vine 8 martie!
8 martie cu al său alai de eșarfe, brățări, seturi cu șampoane, creme și flori cu nemiluita.
Tare aș vrea să stiu de unde vine povestea asta cu plocoanele. Eu, sincer, mă gândesc că de pe vremea războiului, a foametei și a sărăciei.
Altfel, eu nu pot să-mi imaginez de ce un profesor ar avea nevoie de cele de mai sus. Bine, am auzit și povești de domeniul fantasticului. Cu mașini de spălat și inele de aur. Dar tind să cred că-s doar excepții.
Majoritatea părinților dingăie grupurile de Whatsapp zilele acestea pentru trei zorzoane și-un aranjament floral. Că acum nu mai merge c-o lalea și-un ghiocel. Toate trebuie să fie aranjamente de niște sute de lei.
Doamnelor și domnilor, am o veste!
Profesorii NU au nevoie de zorzoanele voastre, nici de eșarfe, nici de cafele sau de creme. Și în nici un caz de săpunuri cu lavandă și geluri de duș. E interpretabil un așa cadou ;). Deși majoritatea avem un salariu mediu pe economie, avem bani și de creme și de șampoane. Chiar mirosim decent.
În primul an, uitându-mă în stânga și în dreapta, văzând că ”așa trebuie”, am primit toate cele de mai sus. La 20 de ani nu m-a jignit nimic, doar m-a plictisit. Mi-a dat un subiect în plus de gândire. ”Ce fac acum cu ele?”
Păi da, trebuia să mă gândesc, întrucât NIMIC nu-mi era folositor. Măcar să le fi folosit, daca tot s-au ostenit oamenii.
”Ce să fac cu parfumul ăsta, eu folosesc un singur fel. Nu acesta.”
”Dar cu crema asta ce să fac, a mea nu e așa”
”Mă întreb unde să înghesui atâtea eșarfe. Eu nu port deloc.”
”Doamne, ce interesanți cercei. Păcat că eu nu port. Deloc.”
Ideea e că am crescut și am căpătat imunitate la aceste zile. Am creat, cu foarte mare greutate, reguli. Și m-am ținut de ele.
Mulți părinți consideră că daca spui ”nu-mi trebuie, mulțumesc” sau ”vă rog să mă credeți, vreau copiii la scoală, nu cadouri” spui de fapt ”vai, nu trebuia, ce frumos e, mulțumesc”.
Cu această idee stupidă a trebuit să mă lupt. Cu ideea că refuz pentru că așa e frumos.
Am întâlnit părinți care nu au crezut când am spus că NU primesc atenții. Au trecut peste atenționările mele și au venit 3-4 cu câte ceva. Și nu oricum, punga pusă în brațele copilului. Convinși fiind că nu am cum să refuz. Și nici nu am făcut-o. Am primit, politicos de la copil, dar am ieșit din clasă după părinte pentru a i-o înapoia.
Mi-a fost făcută reclamație la director. Am fost amenințată că ”o să auziți de mine”. O doamnă chiar s-a supărat și a spus că va da cadoul la colindători, lucru care mi s-a părut mai plauzibil.
Am mai auzit și ”Haideți doamnă, e doar o eșarfă” Hahaha…i know, toate sunt doar ceva.
Și insistențe de genul ”Doar ca să vă îndulciți puțin”. Cu ciocolata, pe care eu, desigur n-o mănânc.
Acum o să vorbesc în numele meu. Dar știu absolut sigur că nu sunt singura.
NU primesc atenții pentru că în primul rând nu de asemenea tip de atenții am eu, ca profesor, nevoie.
Am nevoie ca tu, părinte, să-ți aduci copilul în clasa zi de zi ca eu să îmi pot face treaba așa cum am învățat eu mai bine.
Am nevoie ca tu, părinte, să mă susții în îndeplinirea actului didactic. Și nu doar de 8 martie, ci zilnic.
Am nevoie de tine, părinte, să îi vorbești cu voioșie și blândețe despre mine și despre scoală. Daca el aude acasă de ”tâmpită aia de x materie” sau de ”să vezi ce mă duc eu să-i fac ăleia scandal”, degeaba îmi aduci zorzoane de 8 martie. Eu nu-mi mai pot face treaba.
Am nevoie de tine, părinte, să îți faci partea ta de treabă acasă. Să-l educi, să se poarte frumos în societate, implicit cu mine și cu alți profesori, dar și cu colegii.
Am nevoie de tine, părinte, să facem o echipă. Să comunicăm și să ne înțelegem pentru binele copilului tău.
Am nevoie de tine, părinte, să nu mai arunci cu pietre în mine și sistem. Am nevoie să nu-mi aduci diverse apelative, să nu mă blamezi și să nu îi mai creezi o imagine distorsionată asupra ceea ce se întâmplă în clasă.
Oamenii fug de profesia de dascăl din cauza ta, a celui ce crede că un parfum și-un șampon pot șterge lipsa ta de implicare.
Cât despre colegele ce primesc ”atenții”, îmi doresc să cred că gândiți toate ca mine, dar nu aveți încă curajul să spuneți un NU hotărât.
La mulți ani, doamne dragi! Fie că sunteți profesori sau mame, toate suntem întâi femei.
mda….tocmai am creat valva pe grupul de whatsapp.
regret ca in toti anii de gradinita am participat cu suma modica propusa pt ca astfel am perpetuat aceasta tampenie.
pt ca este ultimul an de gradi, cateva mamici, vreo 2, au venit cu geniala idee ca trebuie sa ii luam doamnei ceva frumos, memorabil. si au inceput: genti musette din colectia bee, pt ca grupa albinutelor, wow…ce dragut!, rochii de ~800 lei, si totul a culminat cu ceva city-break sau un zbor cu balonul cu aer cald! dupa ce de craciun i au dat 1200 lei sub forma de voucher. cum sa nu merite doamna care sta cu copiii nostri 8-10 ore pe zi?!?!
mi au sarit toate balamalele si le-am spus ca asta e dementa. in conlcuzie, o mare parte sau toti restul strang bani, eu sunt paria…. lor nu li se pare normal ca doamna, biata de ea, sa primeasca 25 de flori. nu a parut suparata doamna ca a primit un martisor simplu si o zambila.
ce sa zic, e greu sa ne facem bine
era o exagerare in glumă, sau chiar i s-au luat bilete de avion? că îți trebuie și act de identitate să cumperi bilet, i l-au cerut?
Din pacate este o realitate…Am si eu aceasta experienta de „oaie neagra” = mama care refuza sa contribuie pentru bijuterii din aur, genti de firma, parfumuri scumpe, vouchere de sute de lei… Eu inca sunt adepta martisorului clasic si al ghiocelului, vestitor al primaverii, insa cei mai multi parinti sunt cei care vor sa ofere (*cumpere), cu orice ocazie (Mos Craciun, Paste, martisor),cat mai scump si sunt si multi dascali care nu spun NU. Am incredere ca un NU hotarat, sau 2, sau 3, din partea dascalilor, vor scadea entuziasmul mamelor dornice sa cumpere. Pe de alta parte, un NU hotarat al nostru, al mamelor care sunt in dezacord cu aceste practici, de asemenea, ar putea contribui la diminuarea lor.
Sa fim bine cu noi si cu ceilalti!
nu ajuta un „nu” al părinților. dintr-o clasă de 25-28 de elevi, dacă unul zice nu, daca 5 zic nu, nu tot rămân ceilalți? și nu se strâng oricum suficienți bani pentru plic? profesorul trebuie să spună nu. dar și pentru el e o luptă, cum spune și autoarea articolului. O țară jalnică. mi-am pierdut orice speranță. cu două, trei flori nu se face primăvară. nici în grădina profesorilor, nici în a părinților.
Pe lângă NU – ul hotărât ar ajuta si o sesizare la Parchet si pentru dătători si pentru primitori, că astea (vouchere, poșete si orice alte minunății) nu sunt daruri, e mită si e infracțiune!
La noi au scris educatoarele pe grup ca nu doresc cadouri, chiar ne-au rugat frumos si insistent, si ghiciti ce… tot au primit, ca au insistat mamele, sa fie.
:)))) nu este deloc o gluma. Cred ca aveau un plan sa ii ia un pachet sau ceva de la o agentie, urmand ca ea sa isi aleaga. Nu m-am gandit la detalii organizatorice, doar ideea m-a infuriat
Vai de mine. s-au strans si pe la noi sume diverse pentru buchete de flori, cadouri de final de clasa a 4-a, dar chiar nu s-a ajuns la asa ceva. Mai auzisem de asemenea situatii, dar nu stiam daca sa cred ca sunt posibile
Sunt profesor de germana, la o scoala in Bucuresti. Nu dau nume. Parintilor le-am spus clar, ca nu vreau „atentii” nici de 8 martie, nici de ziua mea sau alte „ocazii”. Vreau doar ceva simbolic, facut de mana copiilor, un desen, o floare lipita pe o coala de hartie. Stiti, parinti dragi, cat inseamna asta pentru noi, profesorii: foarte mult. Sa vezi cum manute mici au pus in acel desen toata dragostea lor, este minunat. Cum spunea autoarea de mai sus, nu avem nevoie de parfumuri, cercei, geluri de dus, creme etc. Avem nevoie de voi, de părinți, sa facem echipa ca elevul meu, copilul vostru sa vina cu drag la scoala, sa fie un bun coleg pentru ceilalți. Mult succes le doresc parintilor sa aiba taria, sa refuze, pe grupuri, datul de bani pentru cadourile profesorilor. Va felicit ca aveti aceasta tarie. Tineti-o tot asa! Nu avem nevoie decat de dragostea si colaborarea voastra, ca noi sa putem sa-i invatam pe copii vostrii ceea ce este cu adevarat important.
Fiica mea a facut singura martisoarele de anul asta, dar chiar ma gandeam ca daca primeste cineva 20 de martisoare de la o clasa, X, sa zicem 7 clase, X 20 de ani :))) oricat de frumoase ar fi ele, facute de manutele copiilor, inseamna cam 2800 de martisoare :)))) Cam pe unde le depozitati?
Acum 19 ani eu: „Va rog mult folositi suma aceasta pt culegeri si caiete pt copii. Stiti, eu sunt platita pt munca mea si imi iau singura ce imi trebuie inclusiv.”
Ei dupa aceasta conversatie in primul an al meu de munca de 8 Martie, altora prin satul mic unde toti ne stiam: „Asta da note mari numai daca ii duci cate ceva.”
Trimiteam pungile de cafea prin copil acasa, ei apareau acasa la mine cu branza: „asa pt dvs!”. Eu: d-mnu’ chem politia ca asta e mita!” Ei: ” no lasa tu ca stim ca ii trimiti cafeaua inappoi fiului domnului politist, rusine sa iti fie d-nsoara! Noi parintii facem acest sacrificiu dar pt dvs tot nu e bine. Stricati randuiala satului ca nici o Cola nu va permiteti din salariul dvs si dupa dvs se mai iau si altele!”
Eu: „daca jignirile nu vi le pot intosrce, branza da. Si inca ceva: baiatul dvs este un constiincios care nu are nevoie ca dcs sa dati mita sa is notele pt care munceste din greu.”
El urland la tata care se uita socat la toata faza: „Frumos ati mai invatat-o d-le si asta acum ne invata copchii! No’ pai noi am crezut ca sunteti o familie cumsecade!”
Tata dupa ce plecase domnu’: „ai cumparat branza si nu ai mai vrut sa o iei?”
Eu: „nu, branza ii mita.”
Tata: ” no pai satu’ asta asa ceva nu o mai vast baiata! Mama lor de comunisti ca nu mai scapam de ei!
Erau grupuri diferite…un alt grup vine direct la scoala.
Eu: „va rog mult donati-le celor care au nevoue in sat.” ( mentionez cine exact).
Ei: „sa dam astea t––-r?! Domnisoara, da’dvs de ce vreti sa va bateti joc de noi?! Cu ce v-am gresit?!”
Cum mai stau lucrurile acolo acum? Nu stiu…dar ma indoiesc ca s-au schimbat prea multe in 19 ani. Un alt mitiv pt care pt mine „acasa” nu inseamna unde m-am nascut.
Ma bucur tare ca exista oameni ca autoarea art. care…incearca sa schimbe…la fel ca si Ioana. Felicitari! Cel mai fain cadou pt mine de 8 Martie: citires acestui articol.
no ca fain ai mai scris, m-am amuzat 😀 imi plac intodeauna commenturile tale aici Rosu Aprins! si rezonez cu ce ai scris la final, felicitari autoarei si Ioanei si la multi ani de 8 Martie, va imbratisez pe toate!
Un articol interesant și îmi pot imagina câte cadouri și „atenții” nedorite primește un profesor. Pe de altă parte, pe mine una ma deranjează dicotomia falsă a mesajului: ori mărțișoare, ori respect față de profesor. Nu e una sau alta, une ori este și una și alta, iar alteori niciuna. Sunt de acord cu mesajul „va rog, nu vreau sa primesc, nu doar ca nu am nevoie, dar chiar ma deranjează abundenta de mărțișoare pe care va trebui sa le arunc”. Însă mesajul „degeaba îmi dați un mărțișor dacă nu ma respectați” mi se pare cam dramatic și creează generalizări cu care nu sunt de acord. Înțeleg ca sunt și alte frustrări combinate acolo, însă discuția despre respect și discuția despre cadouri ar trebui total separate.
@Diana: multumesc pt gandul bun.
Din pacate „randuiala satului” cred ca este norma acolo inca…nu mai intreb ca mi-a ajuns cate stiu si am tot mai putine legaturi cu acel loc….dar sper ca noile tinere dascalite sa sa isi invete puii ca se poate si altfel.
Ma bucur sa citesc ca sunt profesori care nu agreaza genul asta de atentii (cred ca sunt foarte multi). Personal, de 10 ani de cand am copiii in sistemul de invatamant la stat, niciodata nu am fost obligata sa dau vreun ban de nicun parinte care a avut vreo initiativa de a lua cadori. Totusi, cand se initia o astfel e „atentie” era sub forma de voucher la Carturesti si fiecare dadea intre 30-50 lei sau deloc, iar de 8 martie aducea fiecare elev cate un trandafir sa formam un buchet de aprox 21 de flori (noroc ca unul dintre copii a avut invatator timp de 5 ani 🙂 )
Ușor e sa zicem „asta e!”, dar realitatea cam așa se arată încă și în 2024: la fiecare eveniment (in general Crăciun și 8 martie) colectivele se agita. Am inventat până și alergia la flori, dar se găsesc acuma din hârtie, din mătase…😄 apoi intoleranta la ciocolata, alte clase știau că nu beau cafea de la tensiune😁 pentru de fiecare data NU-ul era urmat de insistente multiple și parcă ți-e și jena și milă…
Nu mai zic de ochii urmăritori „iar a primit aia flori și plocoane”….păreri și păreri…
Am incercat și să spun, sa inventez o acțiune caritabilă de tip donație, cărți în loc de flori, etc, dar tot se găsesc 1,2 care se înființează la cancelarie cu buchetul🫣
Sincer, nici nu le duc acasă, le așez pe pervazul sălii sa se bucure copiii, ei se simt cumva mândri că florile lor stau la rang de cinste, însă cu toți bănuții aia adunați hrăneam o școală întreaga la masa de prânz.
Greu schimbam mentalități, însă încercăm in continuare și trăim cu speranța că vom reuși!
Zile cu soare!