Telefonul de la școală și „spasmofilia”

Ieri pe la 10 dimineața, abia revenisem acasă după ce lăsasem copiii la școală și făcusem cumpărăturile pentru săptămâna următoare. Pusesem la loc toate legumele, fructele, peștele, conservele, pâinea, m-am așezat la laptop cu un ceai și tocmai mă pregăteam să îmi încep ziua de lucru când pac, sună telefonul.

Pe ecran, numărul pe care orice părinte NU vrea să-l vadă.

Școala.

S-a întâmplat ceva rău. Altfel n-ar suna. La năibulița!

În nouă ani de când sunt copiii în colectivitate, de trei ori am fost sunată de la grădiniță sau școală și de fiecare dată a fost câte-o veste nu bună. Nici teribil de rea, Slavă cerului, dar nu bună. O febră, un accident moderat, încă o febră.

Huiă morhă, aud o voce blândă. Is dit…

Și aici începe o încercare interminabilă a asistentei medicale de a-mi pronunța numele.

Loana… ăăăă… Luana… Mmm…. Măco…

Eu, paralizată la celălalt capăt al undelor.

O fi febră? Vomă?

Sofia-s moeder? reușește în sfârșit doamna să se salveze.

Dat ben ik, adică da, eu sunt, zi o dată, femeie, curge sânge, ce e?

Efă caică, adică să vedeți, deci veneau copiii din parc mai devreme, din pauza de fructe…

Is Sofia okay? întreb, deja panicată.

Și-a rupt iar ceva? Spart capul? Căzut în lac? Ceeee?

Ja, nee, ze is hier met mij, adică e aici cu mine, deci să vedeți…

Deja îmi simțeam corpul inert, serios, mai aveam un pic și dădeam colțul, și ea nu era aici cu mine, să mă resusciteze.

A mai durat trei minute să-mi spună ce s-a întâmplat, apoi mi-a dat copilul, care în cinci secunde a rezumat ce are și eu am putut înțelege ce am de făcut, m-am urcat în mașină și m-am dus după ea. Alergat în soare, amețeală, totul alb în jur, sperietură.

Când am ajuns la școală, Sofia stătea pe podea în biroul secretarei, cu picioarele pe perete. Învățătorul ei, lângă ea, s-o înveselească. Secretara și asistenta, și ele, cu apă și zahăr. Încă o profesoară care o așezase așa, să-i vină sâmgele la loc în cap. Cred că se făceau glume când am intrat, că râdeau toți. Sofia râdea cam palid, ce-i drept.

Le-am mulțumit (nu mai știu în ce limbă), am ajutat-o să se ridice încetișor și am pornit spre casă. Pe drum, am sunat la medicul de familie să povestesc ce s-a întâmplat și să cer un sfat. Ne-au chemat la medic în 30 de minute. Ne-am dus. A vorbit cu ea, a povestit în amănunt tot. Aham, a zis doctorița. Apoi, prima întrebare către mine: Vă amintiți să fi pățit lucruri similare în copilărie?

Și brusc, mi-am amintit că și eu mai amețeam în timpul orei de sport, mai ales dacă săream peste micul dejun. Și că dintotdeauna am avut spasmofilie, ce o mai fi fost și asta, mă apucau amețelile, mama îmi dădea să înghit calciu, apoi mă lua durerea de cap. Ani de zile am avut spasmofilie, între timp a dispărut, hm. Analizele arătau dubios, ba calciu foarte mult, ba calciu foarte puțin. Mama suferă și ea, desigur, de spasmofilie. Și acum ia calciu când face câte-o criză.

În fine, urmează câteva analize, odihnă, lichide, povestit despre cum uneori corpul slăbit reacționează ciudat, azi e la școală din nou, căci are un test la olandeză pentru care ne pregătim amândouă de multe zile, pot să vorbesc zece minute fără pauză despre democrație, șovinism și dialecte.

Photo by Sebastian Arie Voortman: https://www.pexels.com/photo/girl-jumping-on-the-bridge-wearing-black-jacket-214573/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4189

4 comentarii

  1. Clar nu e semn bun, dacă ești sunat de la grădiniță/școală…
    Și eu am, de mică, probleme cu fierul, care nu se asimileaza, sper sa nu se moștenească.
    Multă sănătate!!!

  2. Îmi pare rău să aud de experiența îngrijorătoare. Sper să vă reveniți repede și analizele să dezvăluie următorii pași. Dacă analizele nu indică nimic atipic, îndrăznesc să sugerez un test de efort, mai ales dacă există o conexiune între exercițiul fizic și stările de amețeală sau leșin.

  3. Ioana, imi pare rau sa aud.
    Săptămâna trecută m-au sunat si pe mine de la școala si ghinion de neșansa întindeam hainele. de obicei iau telefonul cu mine. 10 min a durat sa pun rufele pe sarma. in alea 10 minute aveam 5 apeluri de la scoala si de la tatal fetei. prima data l-am sunat pe el si a zis: „si-a rupt mâna”.
    nu știu cum am ieșit din casă, nici cand am ajuns la urgențe .
    nu avea fata nimic. a cazut in timp ce alerga si medicul mi-a zis la fel :” tu nu ai cazut cand erai mica!?”
    dar speriutura…pffff

  4. Am leșinat odată în timp ce făceam tracțiuni la bară. Am văzut steluțe de toate culorile, m-a cuprins o stare plăcută după care m-am trezit pe pat udat cu apă și mi-am revenit în simțiri, mi-am dat seama că am leșinat, dar nu știu dacă o fi fost spasmofilie sau vreo anemie ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *