Sunt atât de multe lucruri de spus, uf, aș putea scrie o carte despre asta. Poate chiar o s-o scriu cândva! Acum încerc să mă limitez la câteva rânduri, știu că nu aveți mult timp.
E musai să ții un jurnal? Sigur că nu.
Dar te ajută? Te ajută. Scrisul zilnic e util în introspecție, îți oferă timp cu tine. Exercițiul zilnic de a scrie te ajută să depășești tot felul de blocaje, te face mai creativ, te ajută să ai acces mai ușor la amintiri demult blocate. În scris ești liber și poți fi 100% tu. Ceea ce deh, nu e de ici, de colo.
Și unde mai pui că lași și ceva în urmă! Ce prețioase sunt acum pentru mine jurnalele din adolescență! Aur curat! Și ce mult bine mi-a făcut atunci să scriu, era singurul meu spațiu sigur din lume!
De ce e greu să scrii în jurnal?
Iată câteva posibile cauze:
– Neputința mamei noastre de a ne decoda semnalele și nevoile când eram bebeluși. Indisponibilitatea și fragilitatea mamei.
– Anxietatea mamei când am început să descoperim lumea.
– Grădinița și școala, unde mulți ochi critici ne-au descurajat să ne exprimăm.
– Cineva care ne-a găsit jurnalul și ni l-a citit, iar noi ne-am simțit trădați, goi și judecați.
Când foaia albă ne blochează, suntem iar copii nesiguri, temători. Expresivitate și creativitate în lipsa siguranței nu există.
Cum rezolvăm asta?
Întâi devenim conștienți de ce ni se întâmplă. Apoi lucrăm cu foaia, ne împrietenim cu ea. Mergem cu ce simțim în terapie. Ne dăm noi nouă timp și grație.
Iar dacă tot ne e greu să scriem zilnic, un truc care ajută e să lipim pe prima pagină a jurnalului un set de întrebări. Când nu știm ce să scriem într-o seară, putem alege să răspundem la una dintre întrebările acestea. Răspunsurile vor fi altele de fiecare dată, pentru că locul din care scriem e diferit de fiecare dată.
Vă las câteva exemple:
• Un lucru pe care l-am făcut bine azi.
• Un lucru de azi care mi-a adus aminte de când eram copil
• persoană care m-a scos din sărite azi.
• persoană care m-a făcut să râd azi.
• Un gând ciudat pe care l-am avut azi.
• Ceva ce mi-am propus de dimineață și-am ratat să-l fac și de ce.
• Trei lucruri din jurul meu pentru care sunt recunoscătoare.
• Ce simt în corp în clipa asta și oare de ce?
• Cine-aș vrea să fie lângă mine acum? Ce i-aș spune? Ce mi-ar spune?
• Un lucru deosebit pe care l-am făcut și pe care nu credeam că-l pot face vreodată
Vă puteți juca oricând și oricum cu creionul pe foaie. Să spunem că nu aveți amintiri din copilărie, totul e ca o ceață.
Desenați ceața. Folosiți culori. Scrieți alături orice cuvinte vă vin. Nimic. Ceață. Confuzie. Stați acolo în acest nor confuz. Continuați să mâzgâliți, să scrieți orice vă vine. Veți prinde un fir de care puteți trage încet, încet. Țineți aproape poze cu voi, cu familia, cu locuri din copilărie. Probabil ceva e foarte dureros acolo de s-a ascuns sub ceață, împreună cu amintirile bune. Le puteți accesa încet, descoperindu-le în ritmul în care vor să iasă când le invitați cu creionul pe foaie.
Dacă veți face acest efort de a scrie zilnic, va deveni tot mai ușor. Vă veți descoperi într-o lumină nouă și veți prinde aripi.
#inhibitie #creativitate #expresivitate #jurnal
Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să exploreze prin scris, am creat în 2023 împreună cu Alexandrina Carmen Ene, psihoterapeut și dr. în procese creative, o metodă de terapie prin scris. Se numește Sinele autobiografic. Am ținut până acum grupuri online prin această metodă, evenimente online punctuale și un retreat. Ne puteți urmări dacă vreți să participați la următoarele noastre evenimente.
Imi place sa scriu, scriam in mod regulat in jurnal cand eram mica/adolescenta, dar am renuntat acum fffff multi ani la acest obicei. Si stiu exact cand. Atunci cand mama a gasit jurnalul si l-a citit cap coada. Cand au urmat predici multe si marunte legate de ce scrisesem eu acolo in caietelul meu ascuns (nu suficient de bine). De atunci, oricat mi-am dorit sa scriu, nu am indraznit, de frica sa nu gaseasca cineva si sa citeasca/descifreze gandurile mele cele mai personale, lucrurile pe care nu vreau sa le impartasesc cu nimeni, oricat de apropiata ar fi persoana respectiva. Gandurile mele care ar trebui sa ramana intre mine si foaie. Prea mare frica. Deci nu. Dar mi-as dori sa pot din nou. Mai ales ca acum nu ar avea cine sa-mi citeasca jurnalul. Sotul nu vb romana, si chiar daca ar stii, nu l-ar interesa sa puna mana pe asa ceva, copilul e prea mic (si oricum nu l-ar interesa asa ceva). Ar mai ramane… mama… Care ar fi in stare, daca i-ar pica in mana „din greseala”