Scrisoare de la „copilul ăla” pentru adulții din jurul lui

Ruxandra Oprica mi-a trimis o traducere foarte faină a unui material publicat aici pentru profesorii și părinții copiilor cu dificultăți de concentrare, învățare și relaționare. Rezonez mult cu acest mesaj, așa că public aici mesaul Ruxandrei.

Salut, Ioana,

Și eu am fost „Copilul Ăla”. Ăla obraznic, neascultător, rebel, care nu prea excela la școală. Poate dacă ar fi fost o pereche de ochi care să mă vadă dincolo de comportament, poate nu aș fi urât așa mult școala. Sau poate că da. Poate aș fi avut relații mai bune azi, sau poate că nu. 

Ideea e că atât de mulți copii sunt astăzi ca „Copilul ăla”. Parcă mai mulți ca în anii trecuți. Nu crezi?

Să îi citim „scrisoarea” și să avem empatie, dragoste și răbdare, să vorbim limbajul lor de iubire, indiferent în ce contexte îl întâlnim.

Dragă profesor,

Sunt eu Copilul Ăla. Știi tu… ăla care te încurcă. Elevul care desenează pereții și scuipă pe mesele colegilor. Elevul care întrerupe liniștea și zâmbește ironic. Cel din ultima bancă. Copilul care știe exact pe ce butoane să apese ca să-ți trimită nervii în aer, și o face. Constant.

Îmi bat joc. Terorizez. Uneori lovesc. Stric. Înjur. Datul ochilor peste cap pare că e cel mai mișto lucru de făcut. Răspund obraznic. Poate chiar te-am făcut să plângi de câteva ori.

Nu o lua personal.

Știu că nu are sens, din moment ce comportamentul tău e țintit asupra ta. Dar știi cum se zice, când ai o zi proastă la serviciu și când ajungi acasă, să nu lovești câinele? Ei bine, tu ești câinele. (Nu în mod literal)

Chiar sunt un Copil bun dincolo de toate. Îmi pasă de multe lucruri. Am abilități și calități pe care vreau să le folosesc ca să ajut pe alții. De fapt, în ascuns, îmi doresc ca tu să știi toate aceste lucruri bune despre mine.

Din păcate, tu nu ai ocazia să vezi aceste lucruri bune.

Mi-e frică. Sufăr. Știi cum plutește uleiul la suprafață dacă îl turnăm într-un vas cu apă? E ca și cum frica și durerea mea sunt uleiul, și toate lucrurile bune despre mine sunt apa. Din când în când, poate mă scuturi și vezi frânturi din acele lucruri bune la suprafață, dar indiferent cât de mult aș încerca, frica și durerea se unesc și acoperă totul din nou.

Este ușor să crezi că din felul în care reacționez la frică și durere – cu furie și defensivă – așa sunt eu cu adevărat. De fapt, și eu am început să cred asta. Emoțiile pe care le simt sunt diferite de ceea ce crezi tu. Nu este despre durere fizică sau frică rațională (deși uneori este). Poate mi-e teamă că nu merit iubire, din moment ce tatăl meu ne-a părăsit pe mine și pe mama după ce m-am născut. Poate să-mi fie teamă că voi ajunge ca mama mea, care este ocupată mereu și ratează toate meciurile mele. Sau pot să sufăr pentru că familia mea și toți din jur spun că nu sunt îndeajuns de bun, din moment ce plâng des și chiar nu mă pricep la sporturi. Pot fi îndurerat pentru că cineva drag, care ar trebui să mă iubească și să mă protejeze, mi-a spus ceva care m-a rănit profund, și nu o să uit niciodată.

Poate te uiți la mine și crezi că nu am nici o scuză pentru felul în care mă comport. Ai putea să gândeșți: „Copilul acestea are o familie stabilă, părinți iubitori și un mediu sigur. Știu copii care au mult mai puțin, dar care se comportă frumos și perfect normal.”

Dar, te rog, ține minte că mereu este vorba de mult mai mult decât ceea ce vezi la suprafață.

Ceea ce poate nu știi este că presiunea de a fi perfect sau diferit decât ceea ce sunt, este așa de mare și zdrobitoare, încât mă face să cred că sunt un ratat…și sunt prea speriat ca să mărturiesc cuiva asta. Poate viața mea de acasă este bună, dar înafara casei familiale, sau în mintea mea, învăț un mesaj periculos: că sunt un ciudat, de neiubit, nedemn de apartenență. Poate ceva se întâmplă, sau s-a întâmplat, ceva despre care nimeni nu știe, nici măcar părinții mei, iar eu mă prefac așa de bine că sunt fericit și că nu-mi pasă.

Știu că fac ca lucrurile să fie dificile pentru tine. Știu că tu nu meriți asta. Dar simt că ar trebui să știi că, într-un mod inconștient, cred că te-am ales tocmai pe tine, pentru că știu că tu mă poți ajuta.

Acesta este un strigăt de ajutor.

Îmi doresc aceleași lucruri care toată lumea, dar le cer în cele mai confuze și neplăcute moduri. Nu știu cum să repar toate astea (altfel aș fi făcut-o deja). Și nu cred că este responsabilitatea ta să mă repari. Dar, uite cum m-ai putea ajuta.

Începe cu pași mici. Lucruri mărunte. Sunt fragil și rănit. Pentru că este așa de multă mizerie la suprafață, nici măcar nu încerca să o scoți pe toată din prima. Nu te aștepta să mă deschid imediat în legătura cu frica și durerea mea.

Arată-mi că mă vezi. Pe mine. Nu comportamentul meu.

Pune-mi întrebări. Nu renunța când încerc să te enervez. Poate, încetul cu încetul, voi învăța să am încredere în tine. Sau poate îmi va lua mai mult timp și tu nu vei vedea vreun progres. Însă, răbdarea și bunătatea ta față de mine vor planta semințe care vor da rod ani mai târziu.

Totuși, te rog, te rog, te rog, nu renunța la mine.

Cu dragoste,

Copilul Ăla.


Photo by cottonbro: https://www.pexels.com/photo/man-in-black-hoodie-sitting-on-black-couch-4100643/

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4200

8 comentarii

  1. De ceva ani caut sa pun inteles copilului meu de 15 ani și mai ales mi am dorit ca măcar un profesor sa vadă dincolo de….
    E cea mai potrivita „scrisoare”pentru a înțelege lupta lui ….si mie îmi este greu în fiecare zi cu neputința mai ales ,cu sentimentul ca nu il ajut nicicum și mai apoi e greu cu sufletul care doare pentru el ,pentru ca nu vezi fericire …dar cât de greu e pentru el?
    Este scrisoarea lui fără doar și poate și am sa o citesc de multe ori .❤

  2. De ceva ani caut sa pun inteles copilului meu de 15 ani și mai ales mi am dorit ca măcar un profesor sa vadă dincolo de….
    E cea mai potrivita „scrisoare”pentru a înțelege lupta lui ….si mie îmi este greu în fiecare zi cu neputința mai ales ,cu sentimentul ca nu il ajut nicicum și mai apoi e greu cu sufletul care doare pentru el ,pentru ca nu vezi fericire …dar cât de greu e pentru el?
    Este scrisoarea lui fără doar și poate și am sa o citesc de multe ori .❤

    • Ioana, daca ati citi-o impreuna, oare, si sa fie ea un punct comun de discutie si introspectie pt amandoi?

    • Elisa Claudia
      Suntem în în proces de …de toate de 2 ani …si nu e ușor ,nu e ca o clipire și trece . ..la noi nu exista abandon de tata iar eu sunt acolo100% doar ca uneori ai vrea sa renunti pentru ca ai senzația ca nu mai ai resurse sa gestionezi ..
      Între timp a apărut și profesorul genial în viata lui care a văzut dincolo de și sunt atat de recunoscătoare
      Dar e un proces lung și atât de lent și doar simt ca trece timpul fără sa se bucure de etapele prin care trece ca om și implicit nici noi.

  3. Personal mă șochează violența cu care s-a răspuns la postările de zilele acestea de pe Facebook. Adevărate amenințări din partea unor părinți „blânzi”, inclusiv cu agresarea unui alt minor practic necunoscut lor + setea de scandal. Chiar aș vrea cu ce îl ajută pe vreunul dintre cei implicați să apară la TV pentru a/s-a/a fost bătut la școală.
    Să nu mai luăm în calcul necunoașterea pașilor legali pentru a ajuta copiii sau denigrarea specialiștilor (da, da știm toți sunt incompetenți, noi părinții cu 3 cărți citite știm psihologia copilului cât toți).
    Sincer mă întristează să văd intoleranță și nepăsare atât în rândul părinților cât și al profesorilor…

    Totodată, ar fi de dorit că atunci când se „analizează” un comportament să fie privit în ansamblu familial și social.

    Iar cei din afară care vin cu sfaturi să înțeleagă prima dată întreg contextul în loc să arunce cuvinte la întâmplare despre un necunoscut. Nu de alta, dar poate nu are unde să transfere copilul că următoarea școală e la 50 km și statul decontează panseluțe nu autobuze, poate profesorul e prea tânăr sau prea bătrân și nu are resurse necesare gestionării situației (da, da vocație și pasiune, dar știți că pot preda inclusiv absolvenți de liceu pedagogic? La 19 ani. Vocația aia pe care o vedeți la nu știu cine e șlefuită în ani de experiență și studiu).

    Și în final, inclusiv „copilul ăla” e o victimă. Că taica-sau e prin Italia la încărcat tiruri, că maica-sa face gărzi și se văd uneori spre niciodată ziua, că poate are o afecțiune care îl frustrează, că poate a venit dintr-un mediu unde a fost el însuși victimă și s-a transformat în agresor. Inclusiv dacă o face spre amuzamentul altora sau al lui nu este violența o soluție.
    Motive sunt o grămadă și nimic nu-i nici alb, nici negru, iar să acuzi toți copiii agresivi de maleficitate și toți părinții lor că sunt delăsători, e dragă părinte blând tot o formă de agresivitate.

  4. Cat de frumoasa aceasta ,,scrisoare”, dacă ar citi-o toți profesorii si învățătorii….si daca ar înțelege…. Am și eu un astfel de copil, al cărui comportament e întors pe toate părțile de către 3 sau 4 parunti, ajutați de cadrul didactic, fără a privi în ansamblu și fără a privi în profunzime. Un copil care nu mai vrea sa meargă la școală și căruia nu ii sunt evidențiate părțile pozitive. Este inacceptabil ca un cadru didactic sa observe un elev la clasa doar atunci când, satul de ignorare, se evidențiază și el printr-un comportament care știe ca va fi observat. Doresc tuturor putere, elevilor, părinților și cadrelor didactice deopotriva

  5. Îmi pare rau, adevarul este ca acest tip de copii ar trebui dusi la psihologi care sa gaseasca alte cai de rezolvare sau parintii ar trebui sa aleaga o scoala penteu copii cu nevoi speciale, cadrele didactice din invatamantul de masa nu au competenta necesara pentru a lucra cu astfel de elevi. Nu exista o justificare pentru astfel de comportament, tolerarea lui poate duce la cresterea a adevarati criminali, bolile/devierile mentale ce genereaza astfel de comportament ar trebui tratate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *