Săptămâna trecută am avut prima întâlnire din anul 7 cu cele două profesoare ale lui Ivan și cu el. Cele două profesoare nu stau în fața clasei simultan, ci pe rând, una e de luni până vineri, cealaltă joi și vineri. De ce acest sistem? Un motiv e acela că învățătorii fie predau la mai mulți ani, fie au normă redusă (vor să stea cu familia sau au și alt job sau predau și la altă școală), alt motiv e că sistemul dorește ca elevii să fie învățați cu mai multe stiluri de predare, personalități, tipuri de autoritate. În fiecare an a avut două, trei învățătoare, plus profesorii pentru materiile practice. Anul acesta e diferit, lucrează toate materiile în una singură. Au o temă, de exemplu Renașterea, și în ea fac și neerlandeză, și istorie, și geografie, biologie, economie. Doar matematica o fac separat.
La această întâlnire de început de an ne cunoaștem, părinții cu noii profesori, punem întrebări, copilul participă.
Ei, în prima parte au vorbit doar cu el.
-Cum e în anul 7, Ivan?
-Bine, interesant, le-a zis.
-Ce îți place?
-Prietenii, matematica, testele. Și că în sfârșit avem și noi teme!
-Cu ce îți e greu?
-Uneori e un pic plictisitor.
-Am observat, au zis ele, uneori mai vorbești în oră.
-Vorbesc, pentru că termin repede ce avem de făcut și colegii mă întreabă lucruri.
-Ai putea să nu le răspunzi.
-Atunci insistă.
Paranteză: el e mai mare decât colegii cu un an (pentru că a petrecut 10 luni în școala de limbă), prinde repede, mereu materia i s-a părut ușoară, are Plus la materiile importante (adică primește de lucru suplimentar, când termină și asta poate deschide laptopul și face teste și de acolo).
Multă vreme a stat grupat cu alți colegi care aveau Plus și cu care avea voie să discute în șoaptă după ce terminau Plusul și colegii încăă lucrau la fișele lor. Acum se pare că nu mai e voie, și el încă nu a procesat informația. S-a trezit scos pe hol (una dintre învățătoare e mai dură, nu stă la discuții). A venit acasă foarte revoltat că a stat două minute pe hol, nu i-a plăcut, dar nici nu a găsit soluția să nu mai vorbească încă.
-Pui multe întrebări, i-au mai zis. Așa e și acasă, nu? m-au întrebat.
-O, da, discuții interminabile, am zis.
-Foarte bine, îi este de mare folos că e așa, au zis (mie mi se pare bilet one way la Spitalul 9, dar bine că pentru el e bine).
-Îi încurajăm spriritul critic, deși ne stoarce, am mai zis. Ce mai putem face să-l sprijinim acasă? am întrebat.
-Nimic special. Nu-l ajutați la teme. Nu învățați cu el la teste. Trebuie să facă singur. Mergeți la muzee, la filme, luați-i cărți, discutați, trimitem noi curând o listă cu idei. Atât.
Urmează primele teste naționale de anul acesta, vă țin la curent.
