A sosit proful olandez la București. De vreun an se strofoacă să învețe româna, să fie pregătit pentru vizita în România. Ascultă podcasturi, citește romane, are și o carte de gramatică pentru începători.
Ieri l-am plimbat prin Herăstrău, e fiert pe wandelen (adică mers și căscat gura, în special în natură).
A citit toate panourile cu voce tare.
“Scăldatul interzis”
-Wat is scăldatul?
Îi explic.
“Balonul copiilor.”
-Copiilor is genitiv, plural, îmi explică. Maar balonul, wat is dat?
“Nu aruncați gunoaie pe jos”.
I-am luat înghețată, am povestit despre oraș, istorie etc.
Mă oprește să mă întrebe despre plural.
-Hoe doe je dat? Care e regula? Un copac doi copaci, maar o bancă două bance? Bence?
Îi spun că nu e nicio regulă, se ia cu mâinile de cap. Dar la verbe? De ce “nu e voie să bei” și nu “nu e voie să bea”?
Ridic din umeri.
-Așa e româna, sălbatică și frumoasă, îi zic.
-Neerlandeza e mai ușoară, bombăne el (care a învățat nu doar engleza, spaniola și franceza, dar și poloneza).
-Klopt, i-am spus (adică e corect).
Chiar e mai ușoară! Declinările, mămică, vai de steaua străinilor care învață româna!
La un moment dat, vede două doamne de vârsta lui (70+) pe o bancă. El, obișnuit ca la el pe uliță în Amsterdam, le salută.
-Bună siara!
-Bună seara, răspund ele în cor, una chiar zâmbește un pic.
-Doamne, zice el. Sau babe?
-Aoleu, să nu le zici babe, doamne e bine. Mevrouwen. Babe nu e politicos.
-Politicos? Wat is dat? Periculos?
Îi explic în olandeză, se lămurește.
La următoarea doamnă care-i iese în cale, cinci metri mai târziu, spune:
-Bună siara, doamna!
Doamna îl măsoară din cap până-n picioare (e înalt și deșirat proful), apoi îl ignoră.
Îmi dă o scatoalcă pe spate și zice, șugubăț:
-O babă, he?
Învață accelerat limba română, e clar
