Îmi povestește amuzat o fază de la școală:
-Și, stai să vezi, bro, kijk (adică “fii atentă” în neerlandeză, știu, patru cuvinte în trei limbi, sper că puteți urmări, că merită, promit), a intrat în clasă șalant…
-Stai, pauză, fiule, deci, cum a intrat în clasă?
-Șalant! ȘA-LANT, ai surzit, mom? Godverdorie… (un fel de Doamne, ce frustrant e)
-Ba aud foarte bine, doar că nu cred că știu cuvântul ăsta, în ce limbă e?
Ochi dați peste cap.
-Nonșalant, de ăsta ai auzit? Like, relaxed, chill vibe, whatever.
-Nonșalant, da, normal e în română, vine din franceză, e și în engleză…
-Ei, șalant e non-nonșalant, adică atunci când ești stresat, preocupat de ce părere au alții, snap je (adică “pricepi”)? Când pui doi de non, se anulează. Rezultă șalant.
-Ah, da, sigur, clar, șalant, stupid me, așa, zi mai departe.
-Deci, dude, intră șalant așa și… stai, ce voiam să zic? Kleinje (adică micuțo), de ce mă întrerupi? Acuma am uitat. Moeder! (mă ceartă din priviri)
Îl privesc spășit și șalant.
-Whatever, nu era important. Ai făcut lasagna? Wunderbaar, te iubesc. Ți-am zis că te apreciez azi? Chiar te apreciez. Kom hier să-ți dau un hug.
Ah, și apropo, înainte să vă dați ochii peste cap la ideea că amestecă trei limbi, tocmai am citit mai multe studii care arată că persoanele care vorbesc mai multe limbi își manifestă trăsături diferite de personalitate în funcție de limba în care se exprimă.
Am stat să mă observ și da, în română sunt mai afectuoasă, e limba iubirii pentru mine, în engleză sunt mai funny și mai asertivă, în olandeză apare partea mea nesigură, un pic timidă. Observ și la copii că boscorodesc în olandeză, fac pe isteții în engleză, dar când vine vorba de discuții importante, preferă româna, dar le amestecă frecvent și schimbă între ele cu o viteză cu care creierul meu nu ține pasul.
Îmi pregătesc discursul de la TedX Bruxelles și voi vorbi și despre asta, tema generală e “Educația în epoca AI”. Mai sunt câteva bilete, aici, e pe 10 octombrie.
