Oameni si cercei toxici

In viata mea a existat dintotdeauna un om (altul in diferite momente) care imi face rau in mod repetat. Care ma scoate din ritm, care imi strica echilibrul, care nu ma lasa sa ma bucur de zilele de primavara si pe care nu reusesc sa-l dau afara din viata mea. Ma tot gandesc la chestia asta de cateva zile. E ca un cercel care ti-e drag, dar care iti irita urechea. Te trezesti dimineata, te imbraci frumos, te piepteni, te duci la cutia cu cercei si iti pica ochii pe cerceii astia frumosi. Mda, s-ar asorta de minune, dar ce pacat ca-ti infecteaza urechile… Eh si ce daca, lasa ca o zi n-oi muri de la atata lucru… Pleci mandra din casa cu cerceii toxici in ureche. Cateva ore mai tarziu, regreti amarnic ca n-ai ales altfel. Ii scoti din urechi si ii arunci in buzunarul posetei, jurand ca nu mai pui mana pe ei niciodata. Ei bine, peste cateva zile uiti si pleci iara din casa cu cerceii frumosi si toxici in urechi…
Asa si cu oamenii care-mi fac rau. Ma ranesc zi dupa zi, ii urasc, vreau sa dispara, apoi uit si a doua zi ma las din nou ranita. Cred ca de fapt motivul pentru care nu reusesc sa-i dau afara din viata mea e un soi de nevoie de confirmare: simt nevoia sa le arat ca ii iert, sa le dau a doua sansa, ca sa imi demonstrez mie cat sunt de buna si altruista. Asta cu pretul starii mele de bine. Well, not anymore. Azi de dimineata am aruncat toate perechile de cercei toxici din cutia mea de bijuterii.

Pin It

7 Comments

  • d_ruxandra spune:

    ola, chiquita

    ce-mi place e ca ai o poveste de iubire cu cerceii 🙂 , pentru ca ei apar mereu in metaforele tale. poate ar fi fain sa mai cauti un pic aici sa vezi ce bogatie se ascunde sub ei

    pe de alta parte as vrea sa iti spun ca din punctul meu de vedere, nici un om de pe lume nu iti poate schimba echilibrul daca tu nu il lasi. Si uite, iti lansez o provocare: Cum reusesti sa nu te mai bucuri de zilele de primavara atunci cand altcineva face ceva exterior tie?

  • Ionouka spune:

    N-am ajuns inca atat de puternica si de fericita cu mine cat sa nu-i las pe oamenii dragi (fiindca oamenii toxici, ca si cerceii toxici, sunt intotdeauna dintre cei mai dragi) sa-mi intre in suflet. Si odata intrati acolo, trag draperiile grele si eu nu mai vad soarele de primavara… Pentru cateva minute, pentru ca rapid preiau controlul, numai ca uite cum pentru cateva minute am fost nefericita din cauza altuia…

  • d_ruxandra spune:

    REF: N-am ajuns inca atat de puternica si de fericita cu mine cat sa nu-i las pe oamenii dragi sa-mi intre in suflet

    nu stiu daca e o dovada de slabiciune ca ii lasi sa intre in sufletul tau, ba dimpotriva as zice ca asta e o dovada de mare putere interioara si de bunatate.. faptul ca ii primesti inauntru cu bratele deschise este ceva foarte pozitiv.

    intrebarea mea ar fi de ce ii lasi sa-ti traga cortina cea grea.. si mai ales 🙂 ce cauta cortina aia acolo.

    cand oamenii vin la tine in casa, pot face orice le trece prin cap?

  • Iren spune:

    foarte frumos postul tau
    dar cred ca se gasesc rezolvari: pe cerceii toxici poti sa-i refaci tu oarecum, sa le pui o parte din argint astfel incat urechile tale sa nu mai sufere.
    ma mai gandesc la solutii pentru oameni, inca nu stiu si cu ai mei cum sa fac 🙂

  • Ionouka spune:

    Hm…ma gandeam ca poate daca ii tratez cu multe bunatati drept raspuns la rautatile lor… poate-asa sa benigni? daca rezolvi, da-mi si mie te rog potiunea magica.

  • Anonymous spune:

    Hmmm…eu ii alung, le dau pauza, mie se face dor, ii iau inapoi, iar ma ranesc, iar le dau pauza, pana cand le dau pauza de tot…la fel ca tine. Si eu am tot aruncat la cercei, bratari, inele…:)Prefer sa raman cu 2-3 piese de colectie rara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *