Uuuh, ce ți-aș face…

Azi am trecut (ca de altfel în fiecare zi, indiferent încotro și pe unde merg) pe lîngă un sit de construcții. Ca de obicei, oamenii în salopete fluieră, strigă obscenități, bat cu țevi în schele, nimic special pentru o zi de marți ca cea de azi. La acoperișul căciuliței mele roșii cu moț, nici cele mai perverse apelative nu mă puteau atinge. Ce m-a atins însă a fost mîna unui puști de maxim 12 ani, cu cască de constructor. Probabil odrasla șefului de șantier. Puștiul m-a privit pofticios cum mă apropii, și-a trecut limba peste buze exact cînd am trecut prin dreptul lui, mi-a pus instantaneu o mînă pe fund și mi-a șoptit insinuant: „Hmmm, ce ți-aș mai face…” Culmea e că, deși în mod normal la atingeri răspund fără emoții cu o poșetă în cap, de data asta curiozitatea a fost mai mare decît furia și frustrarea că sînt pipăită de un străin. Și minor, pe deasupra. Deși trecusem de el, și mîna lui rămăsese departe de fundul meu, m-am întors și l-am întrebat, roasă de cea mai avidă dintre curiozități: „Ce mi-ai face, puișor?” S-a blocat. Muncitorii de pe schele, care cu o secundă mai devreme îi aplaudau gestul eroic de a mă pipăi fără jenă, amuțiseră cu ochii pe noi. „V-aș… v-aș (remarcați vă rog pronumele de politețe, probabil acum că nu mai eram în contact fizic direct, brusc simțea numai respect pentru mine) v-aș lua de nevastă!” mi-a răspuns precipitat și foarte mîndru de perversiunea pe care-a rostit-o.
Așadar, iată care este obscenitatea maximă pe care o gîndește un puști de 12 ani vizavi de o femeie. Dacă ar fi doar el cu ea, singuri pe lume, el cu o mînă pe fundul ei, asta i-ar face. Ar lua-o de nevastă.
Păcat că trebuie să crească.
L-am iertat instantaneu. Cred că o să trec și mîine pe la puștiul ăsta. Fără caciulița roșie sigur n-o să mă recunoască. Sînt curioasă dacă mi-e fidel…

Pin It

8 Comments

  • Anonymous spune:

    ei, aproape totzi barbatzii sint pushti uneori. asta nu inseamna ca sint iertatzi sau intrebatzi sau cautatzi si miine

  • Victor spune:

    Incredibil ce tupeist. Iti dai seama ce-l invata tac-su acasa… De fapt, nu prea multe, daca vrea sa se insoare asa devreme…:) Desi sunt sigur ca motul tau rosu era incintator!

  • cpr spune:

    Victor, nu vroia sa se insoare, era pur si simplu singurul lucru pe care si-l imagina ca poate face un barbat unei femei.

    De multe ori, e cel mai rau lucru 🙂 si considerand modelul parental al pustiului, are sanse sa reuseasca.

    Daca te duci maine, probabil ca deja a aflat care era raspunsul corect:
    „data viitoare sa spui asta petrisor, da?!!!”

  • Anonymous spune:

    na’ belea..ce ti-ar face….
    si cat isi doresc femeile chestia asta „casatoria”….
    aici apare o chestie profund sincera la 12 ani….maximum de perversitate….care se uita si revine pe la 40….cica psihologii o numesc „middle age crisis”…
    aiurea! e doar o sclipire de inocenta…

    ps:We all probably heard before about ‘middle age crisis’ which means that men, when they reach a specific age, late forty’s, just give up their families; wife and children, and go look for another woman to renew their youth as they say. Men always deny that and assume that they are just not happy in their lives which lasted for at least 15-20 years since he is at forty’s..(wikkipedia)

  • O๑n๑ spune:

    E doar un puber ai carui hormoni refuleaza:))…

  • cpr spune:

    M-ai pierdut, sincer. Dar cred ca daca ma straduiesc, gasesc si eu niste citate din wikipedia (izvor de adevaruri in general neverificate) despre depresie si comportamentul obsesiv convulsiv. Nu stiu daca are legatura cu postul asta, dar poate suna inteligent.

  • AngelWings spune:

    :))))))
    sunt sanse mari sa nu-ti fie fidel… :)))))))))))))))

  • Dragos spune:

    Apropo de ce-i invata parintii pe copii. Semn ca anumite lucruri ajung prea departe in societatea noastra incat nu mai rationezi corect la observarea lor pentru ca sunt mult, mult sub cele mai negre previziuni
    Scena in trafic pe Valea Oltului
    Ceva s-a intamplat intre 2 participanti la trafic aflati in fata in asa fel incat la o oprire in coloana 2 indivizi, tata si fiu, burtosi amandoi si cu un figura scarboasa au iesit dintr-o masina cu 2 bate de baseball la alt participant in trafic. Amandoi au iesit in acelasi timp si agitau batele in aer ca 2 maimute. Ce m-a intrigat pe mine a fost faptul ca fiul, genul de imbuibat sedentar care crede ca este persoana agila si antrebata agita in aer o bata mai mica si tatal o bata mai mare. Incredibil oamenii facusera o scena acasa in care fiul, in cadrul unui ritual parintesc primise o bata. Asta il invata tatal, ca sa intre si el in randul lumii. Deci pe langa ca il invata sa manance mult si prost il invata sa sara si cu bata la oameni pe strada. Si asa la o petrecere cu bere ieftina printre glume meltenesti fiul a fost botezat.
    Acestia sunt parintii care trebuie decazuti din drepturi pentru educatia care o dau copiilor.
    Oameni buni si dragi melteni (daca intrati vreunul din greseala pe acest blog desi ma indoiesc),
    ma gandeam sa va dau un sfat insa nu mai zic nimic,nu am cu cine sa vorbesc si probabil ca o sa fiu luat peste picior si considerat nebun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *