Outdoor

Ieri a fost ziua in care am invatat foarte multe lucruri. Am invatat, de exemplu, ce e bine sa faci cind stai pe patura si povestesti despre nunta&stuff si deodata observi ca la 15 m de tine, ursul molfaie din sacosele tale cu mincare. Mai ales daca printre sacosele alea se afla si rucsacul cu Canon si obiective, telefoanele, cheile de la masina. Mai intii de asiguri ca iubita si sora-ta s-au catarat sus pe munte. Apoi te duci cit mai aproape de urechea ursului, de fapt, a ursoaicei cu pui, sa fiu mai exacta, si racnesti la ea de citeva zeci de ori, cit te tin bojocii: „Baaaaa, pleaca, baaaaa!” Satula de atita scandal, ursoaica renunta la mincare de dragul linistii, isi ia ursuletul si se cara in padure. Iar Mirele meu devine un erou (un pic ragusit, dar faima cere sacrificii, nu?), camera scapa neatinsa, la fel ca 90% din mincare.
Am mai invatat cit e de misto sa te cateri pe un perete de stinca. Sa stai lipit de peretele cald si aspru, sa te ridici in degete, sa te impingi in picioare, sa stai in picioare pe o bucatia ca de piatra de 2 cm patrati. Ti-e frica, sigur ca ti-e, chiar daca esti asigurat. Dar cauti solutii sa inaintezi macar un milimetru, nu te uiti in jos (mai ales daca ai rau de inaltime, like I do), numai in sus, sa vezi cit mai ai pina unde trebuie sa ajungi si cum faci s-ajungi acolo.
Iar cind ajungi sus… eu una m-am simtit cam ca atunci cind mi-am dat seama ca am reusit sa ma las de fumat. Ca pot sa fac orice. La coborit e mult mai simplu. Te lasi pe spate, practic in miinile omului care-ti tine coarda. Te impingi in picioare si sari pe perete ca o capra la orizontala. Si te gindesti ce bine era sus si ca mai vrei. Multumesc Andrei, Costel! Please take us with you again. And again.

Vedeti punctul ala negru de-acolo de sus, chiar de dinainte sa inceapa smocul ala curajos de verdeata, direct sub bucata de cer? Dap, it’s me! All happy and proud of myself.

Apoi am invatat ce misto e sa dansezi in iarba inalta, cu cerul intr-o parte si muntele in alta. Detalii mai multe despre asta miine, deocamdata un scurt preview.


Pe la prinz am aflat si ca frumuselul ponel miroase urit si e cam plin de muste.
Dupa care am invatat sa fac o coronita de flori de cimp si am primit drept premiu un inel de margareta. Ca un fel de logodna suplimentara, rudimentara, simpla. Fara poezii. In iarba.

Inainte sa ne urcam in masini sa plecam catre urmatoarea intilnire cu familia de ursuleti, am aruncat un ochi deasupra lumii, sa ne asiguram ca lasam totul in ordine pina ne intoarcem data viitoare.
Si-am plecat spre casa, nu inainte de a mai deranja inca o data pe mama-urs cu ursuletul ei. Citiva metri mai tirziu, am dat nas in nas si cu ce credem noi ca era tata-urs. Mare. Derutat. I-am soptit un „Ba, pleaca, ba!” si-a disparut fara urma in padure. Deci merge!


Gata, asta e povestea zilei de ieri. Acum am febra musculara la spate si la miine, 8 vinatai noi pe picioare, 2 piscaturi de ceva ce nici nu vreau sa ma gindesc ce sint, poze cu ursuletii si cu ponelul, amintirea sentimentului ca pot orice si inca niste lucruri minunate pe care deh, le tin pentru mine, sa nu le sifonez cind le dau drumul in lume.

Pin It

2 Comments

  • Evergreen spune:

    Frumoooooooooooos! si scary cu ursii astia. You have a hero!!!!

    🙂 felicitari pentru catarari. Eu nu as putea s-o fac niciodata.

  • Ionouka spune:

    Ei, nu e deloc asa greu cum pare. Partea cu cataratul zic. Ca aia cu alungatul ursului, clar e! A hero he is!! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *