Taxiul cu două petale

Zilele astea era să mor de aproximativ 12 ori, o dată pentru fiecare drum cu taxiul. Pentru că mașina n-o mai pot conduce și nici loc s-o parchez la muncă n-am, că sunt parcați pe toată strada nămeți cît muntele. Metroul iese din discuție, întîi pentru că nu e deloc aproape de redacție și-ar trebui să merg pe jos pe gheață și zăpadă pînă la genunchi mai bine de 1 km, și-al doilea pentru că mi-e frică de gripe și rubeole, și știți doar că ele circulă des cu metroul zilele astea. Pe jos n-am cum ajunge, așa că singura variantă valabilă rămîne taxiul. Las la o parte că e nevoie de o oră să găsesc o mașină care să vină la comandă. Ce mă doare e că ăștia vor să mă omoare.

Nici un taxi din cele cu care am mers în ultimele două săptămîni nu avea cauciucuri de iarnă. Așa c-a trebuit să îmi bulbuc ochii cu groază la fiecare frînă a celui din față și la fiecare culoare roșie, cînd omu băga piciorul în frînă și ne duceam ca bobul direct spre pierzanie. Sigur că i-am întrebat, pe absolut toți, de ce nu-și pun cauciucuri. Unul singur mi-a zis că nu-s bani. Ceilalți au zis toți că n-au ei nevoie, că ei conduc de 2-3-4 decenii și știu ei să se descurce și fără prostiile astea care vrea numa să ne scuture de bani. Oricum nu-s bune de nimic. Ziceau tot ei.

Din cele 12 taxiuri în care m-am urcat, numai patru aveau centuri funcționale în spate. Așa că dacă doamne ferește vreunul dintre taximetriști nu știa să se descurce, nici măcar frumos nu muream.

La concret, iata prin ce experiențe vecine cu loteria rusească am trecut din dorința de a ajunge la muncă și, după muncă, înapoi acasă.

Taximetristul de lunea trecută de dimineață era îndrăgostit de mașina lui. Tot drumul mi s-a plîns. Că cine l-a pus să ia comandăăăăă. Aoleu planetarele luuuuui. Vaivai, plăcuța de frînăăăăă. Ah, cre c-a atins bara de nămetele ălaaaa. Mama mă-sii, a lovit scutuuuu. Și mergea încet. Încet de tot. Intram pe verde în intersecție și ieșeam pe următorul verde, după ce ne claxona tot orașul. 14 lei cursa.

Taximetristul de marți dimineață era terorist. Oricine încerca să intre la semafor în fața lui sau treacă pe drum pe prioritate cînd el avea cedează se alegea cu ăsta al meu lipit de bara lui. În condiții de zăpadă și polei, ăsta mergea la 10 cm de ala din față. „Te sparg bă fraere, acu mă dau jos și-ți rup capu, păi ce măăă tu te crezi la mă-ta-n curte las că te-nvăț io cum să-i dai a doua” etc etc. 9 lei cursa.

Taximetristul de marți seară știa mai bine orice traseu. Cînd m-am urcat m-a întrebat pe unde zic eu s-o ia. I-am zis. A început să mă certe. Păi vedeți că nu știți? Ba știu, am îndrăznit eu, că de 2 ani jumate am încercat cam toate traseele și ăsta e cel mai bun. Pe dracu, zice, e mai bun ăla pe 1 mai. Și-am luat-o pe unde a vrut el. Și am stat o oră la două semafoare. Evident, n-a fost vina lui, că de obicei e liber pe-acolo, numa acu nu știu ce naiba au ăștia, sigur e gaborii în intersecție. Gabori nu erau, în schimb pe ultima porțiune de traseu omu i-a dat suta la oră, ca să ajungem repede și să-și salveze reputația cît de cît. Da, pe polei și zăpadă.

Taximetristul de miercuri seară era artist. Cînta manele. Avea un cd pe care-l lăsa la sonor minim și cînta omu cu patos peste lăutari de mi se rupea sufletul. Dac-aș fi putut, aș fi acoperit urechile mici ale copilei din burtă cu dejtele, că ăla zicea de haaoleu, țîțele taleeee, două petaleeee, vaidemine, cel mai lung drum cu taxiul ăsta a fost. Că o moarte ne paște pe toți, dar o moarte prin manea e mai lentă și mai dureroasă ca majoritatea. 10 lei cursa.

Taximetristul de luni dimineață fuma. În logan, cu geamurile închise. Cînd am urcat în mașină, am crezut c-am orbit. Nici măcar nu-mi dădeam seama dacă e ceva om pe scaunul șoferului. După ce mi-am revenit din leșinul provocat de șoc și asfixiere, l-am rugat să stingă țigara, că sînt însărcinată și s-ar putea să vomit pe covoraș. Imediat o sting, domniță. A stins-o imediat ce a ajuns cu jarul la chiștoc, cinci minute mai tîrziu, slava domnului ca a binevoit sa deschida geamul 4 cm, barem a iesit 5% din fum. 12 lei cursa.

Taximetristul de luni seara dormea. Am observat eu că nu prea ia în seamă culorile semaforului și că percutează greu la indicațiile mele, dar cumva am sperat că e doar exagerat de precaut, sau poate orb și surd. Nooo, el ațipea. Mi-a și spus că n-a mai dormit de muuuult, dar să stau liniștită că el n-a lovit niciodată mașina, deși rareori e odihnit la volan. 8 lei cursa.

E clar că-s norocoasă de-am scăpat cu viață de fiecare dată. Nu știu însă ce sechele rămîn cu mine, vă țin la curent. Aia cu țîțele tale, două petale nu-mi evocă imagini prea plăcute….

Pin It

43 Comments

  • Intuneric spune:

    E bun. Daca dintr-atata lucru tu ai ramas numai cu grija unei cupe nepotrivite la sutien, e OK…

    Eu circul cu taxiul de n-mii-ori mai putin decat tine si ma lecuiesc dupa fiecare cursa. Ultima data, era sa iesim de pe un pod. Nenea soferu’ s-a scuzat ca n-a vazut… n-am inteles ce: nu l-a vazut pe ala de pe banda doi (noi fiind pe unu), peste care s-a bagat cu succes, care i-a tras un claxon de i-a stat taximetristului inima-n loc?… Sau n-a vazut ca eram pe pod si eram sa iesim de pe el, fiindca s-a panicat si a tras atat de tare dreapta de volan, incat a incalecat bordura?

  • Alexa spune:

    Populatia taximetrista din Ro e criminala…la propriu&figurat…uneori imi vine sa plang alaturi de ei cand aud ca nu le ajung banii de combustibil, ca ie tacsele mari, ca nustiumaice…dar cand vad faze de genul celor expuse aici, cu personaje de tip badaran, manelist, nesimtit, iresponsabil…ma apuca groaza… de sarbatori m-a pus naiba sa ies din casa fara sa conduc eu si mi-a povestit un nene (timp de „Constanta de la un capat la celalat”) cum a mancat el la Craciun friptura de caprioara cu vin de Porto si cat de maro e tara asta… Asta a fost cel mai funny taximetrist din viata mea…:))) n-am rezistat si l-am si inregistrat cu tel pentru posteritate.

  • alexandra spune:

    „o moarte prin manea e mai lentă și mai dureroasă ca majoritatea” – so true :))))! acum serios, ai grija, evita pe cat posibil sa iesi pe vremea asta. burticile merita sa stea acasa!

  • Bia spune:

    :))) Câte taxiuri atâtea obiceiuri :)))
    Foarte funny expreriențele tale, totuși și de râs se poate muri, dar cel puțin pare mai frumos 😛

  • Alexutza spune:

    Eu nu suport taxiurile, iar oamenii de la volanul lor sînt arareori taximetriști (e și pentru asta școală, dar la noi orice nene cu mașină și care nu știe cum să-și cîștige traiul altfel se face taximetrist!). Recunosc, sînt un control-freak 😀

    Ultima dată cînd m-am urcat într-un taxi, într-o seară tîrzie de noiembrie, mega-overtime la birou, nenea era filosof. Taximetrist de pe vremea lui Ceaușescu, mi-a povestit așa frumos cum pentru el harta Bucureștiului încă mai are conuri de umbră, pete negre – adrese unde n-a fost chemat niciodată și nici n-a lăsat pe cineva.

    Cu siguranță redacția nu se va fărîma dacă lucrezi de acasă 😀

    • Printesa Urbana spune:

      Asa ma gindesc si eu, drept pentru care azi manevrez webmailul. 🙂
      Nici mie nu-mi place sa merg cu taxiul, iar de saptamina asta, si mai putin.

  • Andrada spune:

    Pentru o experienta a comenzii cat mai placuta, meridiantaxi.ro si http://www.speedtaxi.ro . Functioneaza de minune treaba cu comenzile online, basca ai si timer sa vezi in cat timp ajunge, nu te enervezi la telefon, nu consumi minute la telefon, nu te certi cu tanti aia, nu suni de 1000 de ori.
    Daca nu gasesti din prima, merge chestia cu incercatul alterantiv al acestor doua firme.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu-mi spune, nu fumeaza in masini, nu asculta manele si au si cauciucuri de iarna? O sa incerc prima oara cind am nevoie de transport si fac un LE, thx for the tip.

      • Andrada spune:

        Sa stii ca exista o rubrica de mentiuni, in care cred ca poti sa scrii si asta – nefumator (mi se pare ca chiar exista bifa pt nefumator). Cu manelele si cu cauciucurile de iarna nu stiu daca functioneaza, dar poti sa incerci… :). Sigur, iti diminueaza mult sansele de a gasi un taxi.
        In orice caz, eu cred ca sunt foarte norocoasa din fire… e drept ca dau des peste fumatori – insa in proportie de 98% ma intreaba daca e ok sa fumeze – presupun ca daca as fi insarcinata ar intelege de ce le zic ca nu e ok sa fumeze. Peste manelisti am dat foarte rar in ultima vreme (mai ales la comanda). Nu stiu ce sa zic de cauciucuri, dar s-au descurcat oamenii…si in conditii de iarna. la meridian am facut si o reclamatie legata de un cocalar cu logo meridian pe masina care a refuzat sa ma duca acasa in militari (stii povestea cu unde mergeti). Nu stiu daca chiar au facut ceva in sensul asta, dar am primit un raspuns de la manager care mi-a multumit pentru ajutor si m-a asigurat ca se vor lua masuri.

        • Andrada spune:

          Uite, am verificat, la speed textul standard este asta: Pentru a putea face o comanda trebuie sa aveti definita cel putin o locatie.
          In cazul in care nu aveti locatii definite, o puteti face accesand Locatiile mele
          din meniul din stanga.

          Selectati locatia dorita si alte mentiuni daca este cazul
          (Exemplu: Nefumator, cu destinatia: aeroport).
          la meridian exista un camp cu steluta, numit ,,detalii” in care poti specifica asta – nefumator, cauciucuri etc 🙂

          • Minnie spune:

            Nu merg des cu taxi-ul dar doar cu speedtaxi, intr-adevar. Nu mi s-a intamplat sa ma pacaleasca la bani, a vorbit frumos, m-a dus pe drumul cel mai scurt si doar cu radio pe fundal, incet. De bucurie, intotdeauna le las bacsis mult mai mult decat trebuie ca sunt incantata de conditii peste poate!

            • Alexutza spune:

              Speed Taxi sînt cu reclama aia funky, nu? Cheamă-măăă, cheamă-măăă (eu o cînt prin casă cînd apare la tv, hihihi)

              • marcel spune:

                de acord cu andrada. cei mai buni sunt intr-adevar meridian. si mai am vreo 3 companii. dupa cateva probleme de genul am gasit o oaresce rezolvare. asa ca prima si prima oara, m-am asigurat ca am numerele de telefon necesare. Cobalcescu, Cristaxi, Meridian, Speedtaxi. Restul nu exista pentru mine cu atat mai putin pasarile alea din delta cu ciocuri mari. Apoi daca e sa iau un taxi din strada. ma uit intotdeauna la firma de pe masina. daca gasesc una din cele de mai sus e foarte bine. Nu folosesc, EuroFly, si nici Marshall, si nici altele de care nu am auzit. Stiu ca de exemplu la mine la Cora e un cocalar cu un Vw Golf, pe care l-am vazut si la stiri, care da tepe. Sincer nu inteleg de ce nu face puscarie dar…

                O alta metoda la mine mai e asa, daca sun la ei ma recunosc si imi trimit masina in locatiile deja inregistrate. Daca sun de la munca, ma intreaba de unde sa vina sa ma ia si asa mai departe. Uneori, pentru ca mai sunt pe la hoteluri, restaurante, ii rog pe cei de acolo sa imi faca comanda de o asemenea masina. Evident ca oamenii raspund prompt.

                Ultima intamplare notabila s-a petrecut cu unul de la Speed Taxi, care m-a dus la Rin Grand Hotel, pe Vitan, si care mi-a lasat de la el 2 lei, ca nu avea schimbat… va jur. Cand m-am intors, uite ca am retinut si numele, e de vedeta ca sa vezi, Guresoaie Nicu, de la Leone, chemat de cei de la Hotel, care mi-a spus cat de mult strica mass-media – evident el neavand o telecomanda functionala.
                La capitolul cel mai cel, a fost taximetristul de la Cobalcescu, care m-a preluat la 4.30 am de acasa, si cand a vazut, ca am o coroana mortuara a facut o figura pe care nu o voi uita prea curand. M-a dus pana la Gara de nord si mi-a urat condoleante.
                Cea mai periculoasa experienta cu o doamna, de la Taxi2000, parca, care atipea efectiv in mers, si era sa intre pe rosu in intersectia de la Bvd Ceahlau. Eram doi insi in masina si nu intelegeam de ce brusc masina inainteaza.
                Si cel mai interesant ca job , a fost intr-o dimineata geroasa, anul trecut cred, cand din Piata Bobocica am luat un nene, care culmea lucrase la fabrica de bere Bragadiru si mi-a explicat toate retetele de alcool, bere si rom. Se vedea ca omul nu are ca pasiune taximetria.

                Iar la capitolul povestiri de miezul noptii, a fost un taximetrist, pe comanda, care a incurcat directia de mers, eu nascut si crescut aici, stiu destul de bine orasul, tot incercam sa il las sa vedem unde schimba directia, iar el tinea sa imi povesteasca, ( era de origine tuciurie ) cum a agatat el o chelnerita, si ce sexperienta a avut si ca ii e frica ca daca il prinde nevasta etc….

                Si uite ca tot povestind imi aduc aminte de cireasa de pe tort. Nu mai stiu toate detaliile, dar incerc sa reproduc cat mai corect. Trebuia sa ma intalnesc cu o fata undeva pe Bvld Basarabia, si in seara aia am apucat sa beau 100ml de J&b. Si tot grabidu-ma sa gasesc blocul, am alergat etc, am inceput sa miros a alcool. Fata ma face cu ou si cu otet ca sunt beat, si vrea sa mergem intr-un club undeva langa facultatea Dimitrie Cantemir. Asa ca facem comanda de taxi. Si cum ne urcam noi in masina, ii explic soferului unde sa ajunga, cu fiecare semafor , si incerc sa ii intru donsoarei in gratii. Evident porcule, betivule, pleaca de langa mine etc…. si intr-un moment de inspiratie divina, la un semafor, se intoarce soferul catre noi si spune- Donsoara, imi cer scuze ca intervin,.. daca persoana din spatele meu este beata, inseamna ca eu sunt de la morga, va dati seama ca nu e primul om beat pe care il duc, dar un betiv care sa stie asa de bine drumul, pana acum nu am mai vazut. va garantez.

                Gata. sunt haiosi. Dar fiti atenti atunci cand va urcati in masina mai ales din strada.

                • Printesa Urbana spune:

                  Mda, numai ca e greu sa fii selectiv cind gasesti o masina dupa o ora de sunat incontinuu. Iei orice, numa sa ajungi unde ai nevoie.

            • Printesa Urbana spune:

              Spunds like heaven! Miine cu ei ma duc la doctor, te tin la curent!

              • marcel spune:

                intotdeauna pe comanda si retine indicativul masinii- ca sa stii daca ai probleme ce anume reclami. sper ca maine sa nu fie totusi nevoie. doamne cred ca as putea umple o pagina intreaga cu recomandari. Oricum de cand Ratb-ul a introdus linii de noapte, au cam pierdut. Inainte vroiai nu vroiai, dupa 22, taxiul era sfant. Cel mai mult mi-au placut cei de la Catavencii, care au facut o comparatie intre un taximetrist si un interlop. Trebuie sa vezi imaginea.

              • iuliana spune:

                ouch, ioana, ai grija ca speed taxi sunt cam vitezomani toti. dar sunt si foarte ok daca le spui sa mearga mai incet.
                pe mine m-a dus un nene de la charles de gaulle in sebastian cam in 15 min la ora 4 pm numai pe contrasens si cu 100 la ora pt ca zisesem ca mi-e rau. dar macar nu m-a zgaltait deloc 🙂

                tin pumnii! sa ne spui cum a fost 🙂

  • Andrada spune:

    *alternativ, ptiu!

  • cristina spune:

    Ioana draga, am ras de mi-au dat lacrimile. So, vinovata de toate astea esti TU pentru ca: ai plecat de acasa pe vremea asta!
    Taximetristii….o specie aparte. Am intalnit de tot felul: ba fumeaza ( urasc fumul de tigara!), ba au „mirositor” puternic, asta in cazul in care nu put ei, ba nu deschide fereastra ca e „curent” si as putea continua inca cinci ani.
    Cu muzica, alta problema. Ca daca mai si spui ” nu va suparati, puteti da muzica un pic mai incet?” e o mare ofesa! Mama lor de burghezi care nu le plac manelele! Tin minte ca ma duceam la Ateneu si ce m-a certat! Ca e buna si muzica asta a strainilor morti da’ si muzica noastra ….patriot, ce mai!

    Tu n-ar trebui sa iesi pe vremea asta!

  • Andra spune:

    Am asa o oroare de taximetristi, incat nici nu vreau sa incep a povesti. Toti au cate o meteahna si ma ingrozesc de fiecare data, fie prin vreun program artistic, fie prin vreo pasiune alternativa sau scheme de sofer „experimentat”. Bleah…

  • Ramona spune:

    Da, si eu merg tot cu Meridian, in general dau peste soferi mai „spalati” si cu bun simt. O alta varianta ar fi sa iti dea cineva un numar de telefon personal al unui taiximetrist ok si sa il suni doar pe el (aici ai ca dezavantaj ca iti faci programul in functie de prrogramul lui).

    • iuliana spune:

      daaa, bun meridianul. cand nu te lasa sa astepti o ora in fata blocului pe motiv ca e taxiul la colt si te asteapta acolo, ba soferul zice ca nu ai coborat (really?), ba ca mai are un minut si ajunge, ba ca… stai ca a gresit adresa don’ sofer si acu e in balta alba in loc de sebastian… ce daca ai pierdut o ora(!) si ai mers de vreo suta de ori in ultimul an cu meridian, ghinion, ei nu au alta masina, iar tu mergi cu laptoul, retroproiectorul si vreo 15 dosare printate prin tramvai si metrou dupa ce ai intarziat o ora la prezentarea pe care trebuia sa o sustiii (bine ca era ora pe care o rezervasem pt aranjat sala si testat aparatura pe care o caram…). asa ca nu, mai bine merg pe jos decat cu meridian.

  • Fiecare cursă cu taxi reprezintă pentru tine o nouă aventură. Să sperăm că ajungi cu bine la destinație de fiecare dată.

  • Quiz spune:

    hola…
    inante de toate… da! esti vinovata pt ca nu ai ce cauta afara pe vremea asta…

    Back to the „taxi-driver!”
    Yo detest 2 meteahne d’ale lor…
    1. manele… daca dau bani (zic!) ascult daca si cand vreau yo… dar sigur nu „buzele talee….” , nici „tzatzele taaaleee” nici vreo alta parte anatomica…
    2. vorbitul la telefon…. sunt obsedat (si cu prietenii mei) de chestia… „tzine draq mainele pe volan cand conduci.. cel mult mai foloseste mana pt schimbator sau semnalizator.. dar revino draq la pozitia initiala.. si anume mana pe volan”. Ultima oara m-am certat cu unu acu’ cateva zile … dupa ce ca era seara .. mai era si derdelus…si el era cu „papusa” la tel.. Cand l-am rugat respectuos sa isi continue conversatia dupa ce ma lasa la destinatie… „auzi dom’ne… la mine in masina fac ezact ce vreau yo…” zic „da ?!” si dau redial pe tel.. la firma de la care facusem comanda..(nu mai stiu exact care era ca am sunat la cel putin 6 firme in seara aia).
    „sar’na… sunt cel cu comanda de mai devreme.. cumva politica firmei dumneavoastra prevede ca citez <>…inclusiv vorbitul la telefon in timpul curselor?” Iti zic yo.. ai fi platit si dublu .. poate triplu… sa ii fi fazut fatza lu’ ‘nea „Travis Bickle Romanian” cand a realizat cu cine vb…
    Si am continuat sa ii dictez duduii de la tel numarul de la masina, numele soferului… autorizatia… si lui i se mareau ochii ca la melc…
    cand am terminat de vb… l-am intrebat daca tre sa cobor la primul colt sau ma duce pana la destinatie. Mi-a raspuns doar „Da!” Nu stiu ce a vrut sa zica dar m-a lasat totusi la destinatie, ba mi-a dat si chitanta stampilata.. nu i-am cerut .. da a zis ca „poate aveti (de data asta invatase si formule de politete) nevoie sa decontati”.. nu stiu daca se aplica si la altii.,. dar merita incercat!
    Zi faina!

  • Soare spune:

    :)))))))))))))))fff tare, in fiecare zi strang si eu povesti dintr’astea. de ex ieri dimineata unul m-a certat ca a luat comanda mea, ca uite ce e afara. el se duce acasa… noroc ca s-a dus dupa ce m-a livrat la birou:))))

  • Liv spune:

    Aoleu, ce oroare! Pe vremea asta fara cauciucuri de iarna?! Da’ politia ce pazeste, frate?! Sau sa inteleg ca taximetristii sunt mai cu mot decat restul cetatenilor?!

    Eu nu mai suport taxiurile afumate si imputite, si majoritatea asa sunt, nu stiu cum naiba pe soferi nu ii deranjeaza sa stea in jeg si in miros… Chiar in week-end-ul asta l-am rugat pe unul sa nu mai fumeze, si a zis ca de ce nu ne-am ales alt taxi… Politete de taximetrist. Altfel se vaita mereu ca nu mai fac bani, ca har, ca mar, dar te intreaba unde mergi (ca poate nu e in directia pe care-o vrea el) si fac figuri daca ii rogi sa nu mai fumeze sau sa dea radioul mai incet.

    Oricum, Ioana, cel mai safe e sa stai acasa, mai ales in situatia ta, de femeie gravida. Ca ori se intampla ceva cu masina, ori ti se face rau de la miros, ori de nervi, ai mari sanse sa patesti ceva, si nu merita.

    • Printesa Urbana spune:

      E clar ca taximetristii nu-s oameni! Alta categorie, alte reguli!
      Da, pai acasa si stau, ies numai pt mers la medic. Hai cu primavara aia, of.

  • MissAnnie spune:

    Stiu multe persoane care dau numai de taximetristi nesuferiti, cu probleme, care nu conduc bine si sunt nesimtiti. Cam ca cei pe care i-ai descris….Dar nu stiu cum se face ca eu, de cate ori merg cu taxiul, nimeresc doar taximetristi draguti, ok, care nu franeaza brusc, care nu se apuca sa-mi spuna toate ofurile lor, care nu fumeaza in masina, care nu deschid geamul fara a-mi cere voie, care poarta conversatii ok si care imi multumesc cand le las bacsis. Sunt o norocoasa, stiu.

  • cookie spune:

    eu am avut experiente mai putin halucinante cu cristaxi. la speed mi s-au parut cei mai de vis urat.

  • Klara spune:

    Astazi m-a intrebat un taximestrist daca acolo unde mergem e zapada. I-am spus ca este, la fel ca in toata tara, de altfel.
    Daca le e frica de zapada, de ce mai ies din casa?

  • nusch spune:

    Se vede treaba ca nu prea mergi cu taxiul :-))). Eu merg si cu taxi, si cu mine, si cu metrou, si cu RATB, si cu barbatu-meu, si cu colegii. Whole range.
    Detasare-ti treba si multa :-).

  • diana spune:

    Eu am mers odata cu unul care s-a intalnit cu un coleg intr-o intersectie si s-a luat la intrecere cu el. Si dupa vreo juma de minut in care am incercat sa-mi dau seama daca-s io paranoica sau se intrec pe bune, i-am zis: sper ca nu va tineti de glume cu mine-n masina. Si el mi-a raspuns: stati doamna linistita acolo, ca nu se intampla nimic ” 😀
    Dar nu mi s-a intamplat sa fumeze fara sa ma intrebe daca ma deranjeaza.. (in schimb am semimurit si eu lent de manele.. si din alea urate, violente.. nici macar cu declaratii cu petale) :))

  • Omnia spune:

    M-am inecat de ras, nu alta. Auzi… „tzatele tale, doua petale”… Zi-mi ca nu e real. Uite de-aia m-am intors eu din vestul salbatic, in blanda si pitoreasca Romanie. Unde sa rad eu asa bine, fara context!!! Magistral.

  • Pingback: Asediu de iarnă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *