17 ani mai tîrziu

Acum 17 ani jeleam după el de-mi săreau șapte straturi de cămeși de pe mine. Aveam impresia că o să mor, că nu pot respira, nu mîncam și nu dormeam, mă tăiai și-mi curgea dor și dragoste ca în toate cîntecele de văleleu pe teme amoroase. Știți ce zic, am trecut cu toții prin asta o dată, de două ori, de cinci(zeci de) ori. Habar n-aveam eu la 16 ani că într-o zi de duminică de vară în mai, cînd voi fi avut dublul vîrstei de atunci și puțin peste, o să trecem unul pe lîngă altul în parc, el cu familia lui, eu de mînă cu fetița mea, complet indiferenți, fiecare fericit în micul lui univers perfect de trei.

Asta așa, pentru tinerii cititori de blog regal care au impresia că o despărțire e un capăt de viață. Ședeți blînzi, o să vină o vreme (nu 17 ani, doamne fere, eu și flăcăul ne vedem de viețile noastre de mult mai devreme de-atît, dar numai acum ni s-au intersectat traseele și copiii la colț de parc). Plîngeți, suferiți, sîngerați amor și dor, desigur, că tare dulce mai e suferința din dragoste (eu una recunosc că mi-e dor de ea, deh, cînd ești happily married nu prea mai ai ocazia să te cerți cu țipete și trîntit de uși, să te desparți sperînd că o să alerge după tine, să-ți arunci telefonul pe geam doar ca să ai ce-i povesti mai tîrziu etc), așadar suferiți, tinerii mei colegi oameni, dar cu măsură și responsabilitate. Căci dacă ea sau el e cine trebuie, o să vă împăcați curînd, iar dacă nu e, o să vină acuș o vreme cînd o să uitați nu doar ce număr purta la converși, ci și de ce naiba i-ați iubit, cu burta aia, pffff….

În altă ordine de idei, mai sînt 3 zile pînă la marele moment. Pînă la seara pe care o aștept de hm… să tot fie vreo 7 ani (bine că nu 17). Știu pe de rost tot noul album, care mi se pare MINUNAT. E atît de dens, de plin de semnificații, are atît de multe ecouri în mine, în amintirile mele, e un album pe care Depeche Mode l-a scris în mine cu toate celelalte albume de pînă acum. E exact cum mă așteptam să fie, nu prea comercial, deloc ușor sau fredonabil, dar uf, tare bun. Matur, serios, despre Iubire (de Dumnezeu, de copil, de om, de umanitate, de sine). Miercuri seară e concertul și sînt atît de fericită c-o să fiu acolo că trăiesc așa, ca într-un clip electro din anii 80, totul e roz și se mișcă sacadat.

Vă las cu una dintre piesele mele favorite de pe noul album, se cheamă Should Be Higher. Nu știu dacă vă place Depeche Mode sau nu, eu trăiesc cu ei de cînd aveam 7 ani și nu știam ce e dragostea, nici că-mi păsa de matrapazlîcurile astea, dar ascultam Music for the Masses la magnetofon și-mi plăcea mai mult decît orice joc în praf cu vecinii, decît orice desen animat sau basm. Cu ei am crescut. Uitați-vă numai cît de bine arată cu toții. Dave este neschimbat de 15 ani. Vocea lui nu mai e la fel de puternică, dar e mult, mult mai cizelată. Versurile lui Martin mă scutură de o sută de ori mai tare decît o făcea o poveste de iubire acum două decenii.

Pin It

16 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *