Cezariana de urgență și sentimentul de vinovăție

M-au urmărit zilele astea vorbele Teei. Şi ale Mădălinei, Roxanei, Mirunei, Anei, Irinei, Cristinei. Femei care şi-au dorit enorm să nască natural, însă ceva n-a mers bine şi au ajuns la cezariană. Toate au luptat luni bune (cîteva se mai luptă încă) cu depresia, cu sentimente cumplite de vinovăție, cu durerea eşecului, cu un ocean de sentimente negative în care înoată zi şi noapte şi care le împiedică să se bucure aşa cum îşi doresc de copiii lor sănătoşi, care au atîta nevoie de ele senine, libere de tensiuni şi presiuni, atente la ei. Lor le scriu azi aici, aşa cum le-am scris şi în privat, atunci cînd mi-au scris să mă întrebe cum am gestionat eu eşecul cezarienei. În cazul meu, a fost vina mea: m-am lăsat manipulată, grăbită, nu mi-am ascultat corpul. În multe cazuri însă chiar nu e vina femeii, în multe cazuri cezariana salvează vieți. Cum să consideri asta un eşec?

Acum mulți ani, femeile nășteau și gata. Rămîneau însărcinate, mergeau sau nu la doctor să le supravegheze sarcina, le venea sorocul, nășteau care acasă, care la maternitate, care pe cîmp sau în căruță. Cezariană făceau numai cele care nu reușeaă să nască natural, din motive medicale. Ia să-i spun eu bunică-mii c-ar fi putut la vremea ei să aleagă cum să nască, păi cred că o umflă rîsul de-și scapă pe jos găleata cu grăunțe pentru găini.

Acum, că știm mai multe, că avem posibilitatea de a alege nu doar unde să naștem, dar și pe unde, a crescut (nu doar în România) numărul cezarienelor la cerere. Multe femei se tem de durerile nașterii, de epiziotomie, de rupturi, de felul în care li se va reface vaginul după întregul proces, și aleg nașterea prin cezariană. Nu vreau să dezbat dacă asta e în regulă sau nu, vom ajunge, ca de fiecare dată, la argumente absurde care nu conving niciodată pe nimeni. În altă direcție merge gîndul meu azi.

Cam de cînd numărul cezarienelor la cerere a crescut a început și campania pro-naștere naturală. Moașe, doule, femei care au născut natural sau care își doresc asta luptă pentru a convinge viitoarele mame să nască natural, pentru toate motivele evidente pentru care aceasta este alegerea mai bună pentru majoritatea femeilor. Se scrie mult, se povestește mult, se fac filme, spoturi, se publică poze explicite, se militează pentru nașterea vaginală, pe cît posibil complet nemedicalizată, pe alocuri neasistată medical.

E foarte bine că se întîmplă asta! Cunosc multe femei care erau decise să nască prin cezariană pentru că mamele lor le povestiseră despre travaliile lor grele sau pentru că pur și simplu le era frică să afle cît de greu le va fi atunci, și care, după ce au citit și au mers la cursuri Lamaze, au ales totuși să nască natural. În grupul meu de Lamaze, din 10 cupluri, o singură mamă se pregătea pentru cezariană, avînd probleme medicale, restul ne doream naștere naturală. În final, cea cu cezariană a născut normal, iar dintre celelalte, mai mult de jumătate, inclusiv eu, am ajuns la cezariană de urgență. În unele cazuri pentru că asta a fost decizia medicală corectă, în altele pentru că medicii ne-au îndrumat, nejustificat, către acest punct nedorit.

E minunat că se promovează nașterea naturală într-o țară în care se practică în procente uriaşe cezariana electivă (din ce mi-au spus mie agenții de vînzări de la trei clinici private, rata cezarienelor este de peste 75% în clinicile lor)! Ce nu e grozav însă e că este înfierată cezariana cu atîta patimă, că dezavantajele și riscurile ei sînt repetate gravidelor pînă cînd ajung săracele să aibă coșmaruri cu cezariana. Că o să te refaci greu spre niciodată. Că bebelușul o să fie mai bolnăvicios și poate chiar o să aibă un IQ mai mic ca cei născuți prin vagin. Că n-o să-ți recunoști copilul. Că o să te deprimi. Că n-o să poți alăpta. În majoritatea cazurilor, chiar te deprimi, nu doar pentru că ai ajuns le cezariană cînd tu-ți doreai și te-ai pregătit atîta pentru naturală, cît mai ales pentru că iată, copilul tău o să fie mai prostuț, că l-ai lipsit de această primă experiență minunată. Oricum te simți oribil că ai eșuat să naști și a născut medicul cu bisturiu în locul tău, corpul și mintea ta n-au putut face ce pot face majoritatea corpurilor de femeie, aduni frustrări legate de felul în cate te-a încurcat echipa medicală în loc să te ajute, ai deci motive suficiente să capeți un pui de depresie după cezariană (nu că ea nu poate apărea și după naturală, din alte motive, e drept). Chiar nu e nevoie de sentimente de vinovăție legate și de sănătatea copilui şi de relația de iubire dintre voi.

Aș vrea să mai spun asta o dată, mi se pare că e nevoie ca multe mame s-o audă des: TIPUL NAȘTERII NU E ATÎT DE IMPORTANT CÎTĂ VREME ÎN URMA EI REZULTĂ O MAMĂ ȘI UN BEBELUȘ SĂNĂTOȘI. Atașamentul vostru nu depinde de locul prin care a ieșit copilul din tine, la fel cum nu depinde de cît de mult sau puțin îl alăptezi. Binele copilului tău nu este influențat în mod semnificativ de cezariană. Nu te va iubi mai puțin, nu-l vei iubi mai puțin sau mai tîrziu. Unele mame spun că după cezariană le-a fost greu să se atașeze de copil în primele ore, dar ele nu au de unde să știe cum s-ar fi simțit dacă l-ar fi născut vaginal. Nu poți compara practica ta cu practica sau teoria altora.

Nu vă mai învinovățiți atît de mult pentru lucruri care nu contează. Ok, ați luat startul altfel decît vă propuseserăți, dar asta nu înseamnă deloc c-o să pierdeți cursa. În viața cu copii contează mult mai mult milioane de alte lucruri, cum ar fi liniștea din capul și sufletul mamei, disponibilitatea ei de a-și ține copilul în brațe cît mai mult, empatia, timpul, pieptul ei, răbdarea, visele, vorbele, planurile, vacanțele, joaca pe podea cot la cot, rîsetele în iarbă, bălăceala în mare, amintirile frumoase, poveștile spuse la culcare. Credeți că puiul o să vă reproșeze vreodată că l-ați născut prin cezariană? Vă va reproșa milioane de lucruri, reale sau închipuite, dar mă îndoiesc că acesta va fi pe listă. Nu e important, chiar nu este, altele sînt.

Știu cum e. Și eu am visat nașterea naturală a Sofiei de sute de ori, în detaliu. Știam toată teoria, travaliul începuse bine, aveam toate premisele să am nașterea pe care mi-o doream. Lucrurile au mers însă prost, din cauza echipei de medici și a neîncrederii mele în mine. S-a născut sănătoasă, prin cezariană. M-a durut eșecul? Da, m-a durut teribil. Am revăzut în capul meu fiecare pas greșit, respiram frustrare cu pumnii strînși. Am luat copila în brațe și m-am uitat la ea: nu părea deloc supărată pe mine, ba dimpotrivă. Așa că am mers mai departe, lipită de ea. La următoarea naștere n-am mai citit nimic, n-am mai văzut filme, m-am dus să nasc decisă să fac ce-mi spune corpul și atît. Nu am vrut moașă, doula (deși știu că ele pot fi de mare ajutor), am simțit că cel mai bine îmi va fi doar cu omul meu și cu doctorul, pe care l-am rugat să mă lase în ritmul meu. Și a fost minunat! Am avut naşterea vaginală pe care mi-am dorit-o. Dar şi dacă n-aş fi avut-o, la fel de bine-aş fi alăptat, iubit, mîngîiat băiețelul meu blond.

Şi nu, nu m-am simțit mai apropiată de copilul născut natural decît de cel născut prin cezariană, nu l-am alăptat mai greu pe cel născut cu bisturiul, îi iubesc la fel, sînt amîndoi la fel de grozavi, îmi amintesc cu drag de ambele mele nașteri, pentru că ambele m-au lăsat cu cîte-un copil de-al meu, sănătos, în brațe.

Dragile mele care ați făcut cezariană de urgență deși v-ați dorit să nașteți natural, iertați-vă. Plîngeți-vă eșecul, faceți planuri pentru următoarea naștere, apoi mergeți mai departe. Tipul de naștere pare extrem de important înainte ca el să se petreacă pentru că habar n-aveți cît de multe alte lucruri interesante și importante se vor întîmpla după naștere, pentru că gravida are timp, așteptări, nevoia de control. După naștere însă, după ce momentul ăsta zero trece, atunci începe viața. Și locul unde ai cicatricea chiar devine irelevant.

Ar fi minunat ca oamenii care luptă pentru promovarea nașterii naturale să sublinieze mai mult avantajele ei și mai puțin dezavanjatele cezarienelor, pentru că sublinindu-le insistent pe cele din urmă, nu vor face decît să frustreze și mai rău mamele care au ajuns la cuțit, care oricum se simt vinovate, greșite, înșelate.

Poate ar trebui lucrat mai mult cu cadrele medicale, cu noua generație de medici, asistente, moașe, care să aibă mai multă încredere în femei, să le lase în ritmul lor, să accepte protocoale mai blînde, să permită intimitate în travaliu, accesul taților și al moașelor în spitale, să lase gravidele să se plimbe în travaliu, să nu mai sară cu oxitocina în perfuzie, să nu mai oblige femeile să împingă prea devreme, obligatoriu pe masă cu picioarele în sus. Poate aici trebuie lucrat mai mult, mai concertat, nu doar la psihicul gravidei.

Iertați-vă şi mergeţi mai departe. Viața cea minunată e aici şi trece pe lîngă voi în timp ce voi revedeţi la nesfîrşit un film vechi şi prost.

PS: Aceeași observație aș putea s-o fac și despre laptele praf, care nu este mai bun ca laptele de mamă, niciodată, dar nici nu e moartea. Adică dacă îl promovăm ca motiv de cancer, nu cumva o să aducem la depresie niște mii de mame care n-au putut alăpta, au dat lapte praf și-acum n-or să mai doarmă noaptea de vinovăție că și-au îmbolnăvit copiii cu mîna lor, crezînd că-i ajută să crească? Dar despre asta poate altă dată sau poate niciodată.

Sursa foto preview: cezariană, via Shutterstock.com

Pin It

133 Comments

  • Cristian spune:

    Ioana, de ce vorbesti de esec, doar pentru ca nu ai nascut natural? Suntem fiinte umane, nu ceasuri atomice, iar procesele vii nu pot fi temporizate sau ghidonate dupa cum ne dorim noi.

    Am citit si eu ce a scris TEA, m-a socat sa citesc cum se simtea asa de vinovata dupa nasterea lui bebe Paul. Nu exista esec, nu exista victorie, exista doar aducerea pe lume a unui copil sau mai multi, asa cum bine ai subliniat, conteaza ce urmeaza dupa acest mic „big bang”.

    Sentimentele acestea de vinovatie sunt foarte periculoase si vad ca sunt destule tinere mame ce se confrunta cu aceste probleme, pur imaginare.

    Sper ca postarea ta sa ajute foarte multe mame si viitoare mame sa iasa rapid din confuzia aceasta mentala, total artificiala.

    • Printesa Urbana spune:

      Pentru ca femeile au aceasta tendinta de a se simti vinovate pentru orice, iar cind vine vorba despre copil, ohooo, tendinta se multiplica de mii de ori. Nu are legatura cu ce stii, vina o simti impotriva tuturor rationamentelor si logicii oricui. Sint hormoni, gene, firea femeii, spune-i cum vrei.

      • o femeie spune:

        Din pacate factorii care duc la cezariana sunt multi si complecsi incat … rezultatele sunt cele care le vedem.
        Problema ramane cum acceptam, ca om (rational, cu sentimente) ca viata nu e cum vrem, cum acceptam ca nu avem controlul asupra tututor, cum nu ne mai invinovatim ca nu ne-a iesit asa cum am visat/vrut, cum ne impacam cu noi si cu fiecare componenta a vietii noastre.

      • Tea spune:

        La mine a fost un sir intreg de frici ce s-au transformat: ca nu merit, vedeam in tot ce citeam avort spontan, ca nu suntem in stare sa crestem un copil.. mi-am gasit in planul de nastere naturala un refugiu si un focus sa trec peste aceste frici. De aici o parte din dezamagire. Sa stii ca mi-au vb frumos fetele ce mi-au recomandat naturala.. dar nu poti ignora nici situatia in care se naste in Ro these days, fie statistica, fie povesti individuale de nastere..

    • Liz spune:

      Totusi, ce ii se intampla Teei nu e un exemplu corect pt ca eu cred ca ea nu a inteles ca nasterea e un mijloc prin care copilul vine pe lume si NU un scop in sine. Nu ofera titlul de invingatori sau invinsi. Daca citesti „studii” imbecile care zic ca daca nasti prin cezariana nu ti mai recunosti copilul, ai copii mai prosti, mai putini atasati etc, da , poti cade prada unor manipulari josnice. Ideea e sa discernem totusi ce e rational din promovarea astea agresiva a nasterii vaginale si ce nu. In concluzie, Tea e total responsabila pt ceea ce simte acum.

      • Bea spune:

        Liz, tind sa cred ca postul este pentru femeile care nu pot dicerne rational, din varii motive ” Sint hormoni, gene, firea femeii, spune-i cum vrei.”. Eu nu cred ca Tea e singura vinovata de starea ea, ci un cumul de factori.

      • cris spune:

        Liz, hai sa fim mai intelegatoare, mai „supportive”. Poate ca toate suntem responsabile de ceea ce ni se intampla, dar cred ca ea, ca si multe alte mame, ca si mine, avem uneori nevoie sa fim sustinute, sa ni se spuna e OK, hai sa vedem partea plina a paharului, sa ne bucuram de bebeii nostri sanatosi, sa trecem peste faptul ca a fost totul cum am vrut sau nu. Cu toatele citim, unele lucruri mie poate mi se par rationale, tu poti avea alta parere, pt ca filtrul gandirii noastre e diferit.

        • Liz spune:

          NU e ok sa simti ca nu e copilul tau doar pt ca nu l-ai nascut vaginal. Asta e o spalare pe creier, scuza-ma, propagata de grupuri exaltate de pe facebook. Ok, cazi in capcana asta si ai impresia ca esti de partea celor care detin adevarul absolut, o perioada, dar trebuie sa-ti revii.

          • cris spune:

            Daca eu nu inteleg ce simt alte femei, evit sa le judec sau sa le acuz. Poate hormonii se dau peste cap mai tare la unele dintre noi. Mi-e greu sa inteleg cum poti crede ca nu e copilul tau, dar cred ca se poate intampla, asa cum depresia loveste mai tare la unele dintre noi si altele nu trec prin asa ceva etc. Da ai dreptate, nu trebuie sa ne lasam influentate in asa masura de propaganda asta de pe grupuri, poate de asta nici nu ma regasesc in ele.
            De aceea, articolul Printesei vine asa la fix si mentioneaza si cateva fete care au nevoie sa stie ca e ok sa treaca peste, sa nu se mai simta vinovate si sa se bucure de momentele cu bebe.

          • Tea spune:

            Din pacate, povestea cu copilul de pe hol e true story. M-au luat si pe mine toate cele cand am povestit-o.. e drept ca se intampla la 2 zile de la nastere si nu am avut o imprietenire smooth cu fi-miu, dar nu stiu daca as fi avut-o daca l-as fi nascut natural si l-as fi avut alaturi primele 12h.. n-a fost cazul, asa ca sa nu fantasmam
            . Stiu doar ca l-am confundat, the only fact I have..

            • Roxana M spune:

              Am nascut natural, dupa un travaliu de 9 ore. Dupa ce am nascut am vazut fetita vreo jumatate de ora. Mi s-a facut epidurala la cerere, deci am fost putin ametita.
              A doua oara cand am vazut-o, dupa vreo 2 ore, mi-au adus un baietel. Dupa o noapte de travaliu eram atata de obosita ca nici nu am sesizat. M-am imprietenit si cu baietelul pana sa imi zica o colega de salon ca pe biletel scrie alt nume.
              Unde vreau eu sa ajung e ca nu conteaza cum nasti, greseli putem face toate, nu mi se pare o tragedie. Pe termen lung cel mai important e ca bebelul sa fie sanatos si oadata cu el si mamica. Restul se pot rezolva

            • Maria spune:

              Eu uneori ma uit la poze pe facebook si observ cate o poza cu mine si ma intreb oare cand am facut poza aia. Apoi imi dau seama ca e sora mea, cu 6 ani mai mare.

              Nu am copii, dar sa iti confunzi copilul dupa o zi (cand oricum toti seamana intre ei) nu mi se pare ca inseamna ceva.

        • Tea spune:

          Sincer, mi se pare mai impo sustinerea decat detinerea „adevarului suprem” :)) de curiozitate insa, a citit cineva toata povestea nasterii lui Paul inainte de a ma scoate pe mine descreierata pe blogul Ioanei?

          • Carla spune:

            Eu,Tea,eu am citit-o.
            Eu spun sa nu pui la suflet,bucura-te de bebe Paul si pastreaza-ti zâmbetul (iti sade bine cand zâmbești,îmi pare sincer si molipsitor).
            Cu cezariana,eu spun din perspectiva femeii care a nascut de trei ori (natural,natural cu epidurala si cezariana) ca nici nu are rost sa iti bati capul nici tu si nimeni altcineva.
            Prima nastere,naturala cu epiziotomie.Travaliu de doua nopti,o zi si o dimineață. Copil nascut cu tetrapareza piramidala (recuperat in doi ani de terapie intensiva).
            A doua naștere,35 săptămâni,provocată,silent birth.
            Ei bine,a treia oara am ales eu cezariana.Doctorul mi-a spus ca cei nascuti natural sunt mai prețioși. I-am replicat ca pentru mine,un copil pretios este viu si sanatos.Tinand cont de antecedente,mi-a aprobat alegerea.
            Felul in care naștem nu ne definește ca mame.Ii purtam noua luni,ii dorim,ii așteptăm. Personal as fi fost de acord sa ma taie cu drujba numai sa stiu ca voi avea un copil sănătos. Aveți voi oare idee câte mame disperate cu copii irecuperabili (unii motor,alții si psihic) am cunoscut eu in anii de recuperare la clinica unde mergeam cu fiica mea? Câte cazuri puteau fi evitate cu cezariene?
            Când vă mai bântuie sentimentul de vină, eu spun să vă luați puii în brațe și sa fiți recunoscătoare că indiferent de felul în care voi sau natura ați ales să îi aduceți pe lume,îi aveți! Gândiți-va câte femei ar da orice să aibă copii si nu pot.
            Să fiți sanatoase si voi si copiii voștri!

            • Mirela spune:

              Asa este. Cel mai important este sanatatea copilului. Nu cum il nasti. Eu am nascut natural, la 31 de saptamani. Inca ma simt vinovata ca nu am putut sa o tin in mine, in siguranta, pana la termen. Cu toate ca am nascut natural nu m-am simtit atasata de ea, pentru ca ne desparteau geamul de la incubator, cabluri si monitoare. Imi venea greu sa cred ca acea fiinta mica care se lupta sa traiasca era a mea. De aici, inca un sentiment de vinovatie: ca nu simt nimic, ca nu ma simt mama. A trebuit sa lupt mult ca sa simt ceva, mai ales ca am atins-o aproape dupa o luna de la nastere. Acum incerc sa ma iert si sa ma bucur ca e sanatoasa.

              • alice spune:

                Aici pare a fi vorba de procedura standard care ii pune pe bebelusii nascuti prematuri intr-un incubator separati de mama, de singurul mediu la care au fost adaptati si le-a fost in jur atatea luni… Sunt acum diverse studii care au demonstrat eficacitatea in cresterea ori recuperarea medicala a unui nou-nascut tinut skin on skin cu mama, conexiune cu ritmul cardiac si cel respirator plus mirosul cunoscut al acesteia…. well, sunt multe povesti, chiar bunica mea, cadru medical la pediatrie, cand a nascut-o pe mama era doar in 6 luni jumate si nu a vrut sa i se puna pruncul in incubator ci a pus vata inauntrul hainutelor fetei si si.a bagat-o in san sa spun asa, ghemuita intr-o esarfa atarnata la piept, si mama a trait sa ma faca pe mine, iar eu am nascut 3 deocamdata… iar bunica mea e tare civilizata si modernizata, evident lucrand in pediatrie, are cunostinte medicale suficiente… decizia ei a fost partial intuitiva banuiesc eu. De altfel, un detaliu pe care eu il cred mai important este a nu se taia cordonul ombilical imediat dupa nastere ( lotus birth) , caci acolo inca ar mai curge oxigen, fier, vitamine care sa intareasca puiul mic proaspat sosit… si alaptarea la cat mai scurt timp de la nastere. Pe mezina mea am pus-o la san pe cand inca stateam in genunchi in bazin asteptand sa iasa placenta, asemeni si pe sora sa mai mare, la fel.. nascuta acasa asistata doar de tatal, doar pe baietel, nascut acum 10 ani in Romania, mi l-au adus dupa cam 2 ore sa il alaptez…si ar fi destule sa ma plang de pe atunci, insa overall, am reusit sa fiu extaziata de gandul si sentimentul in sine ca o fiinta noua soseste pe lume din si prin mine, nu conteaza cum sau pe unde, ci veselia intalnirii a sters cu buretele orice fel de nemultumire referitoare la modul in care a decurs experienta nasterii in sine… Cu copiii se face conexiune fizica la greu, asta as recomanda eu, dupa ce sunt afara si ii putem imbratisa, contactul direct sustine dezvoltarea mentala si fizica armonioasa a puiului catre un adult sanatos, capabil si fericit. 🙂

          • Liz spune:

            Tea, da, am citit-o. Te rog sa ma crezi, iti spun toate astea doar ca sa te fac constienta ca esti o mama perfecta pentru fiul tau chiar daca nu ti-ai dus planul de nastere naturala la bun sfarsit (din motive independente de tine pt ca e clar ca ai avut vointa). Astea sunt niste prostii cu care te-ai impovarat intuil, believe me! Daca o sa lasi sentimentul de vinovatie deoparte o ti se deschida ochii catre alta lume, vor veni si instincte materne, iubire si restul. Dar tu le blochezi acum cu un sentiment aiurea complet nepotrivit. Sper sa reusesti sa te ierti si gat 🙂

      • Tea spune:

        Super argument, asa e :))

    • Tea spune:

      Radeam azi cu nasa mea aka prietena din copilarie ca eu nu am avut nopti nedormite si copil cu colici si de aia imi „permit” o mica depresie. Indeed, copilul e perfect, thank God, refacerea mi-a fost usoara..

      Scuza mea e ca totusi am fost umilita, ori in imaginatia mea cu nasterea naturala asa ceva nu isi avea locul. Deci,da, tine si de asteptari, cum bine zicea cineva..

      • ioana spune:

        Wait and see, Tea, wait and see! 🙂

        Tea, nu ma cunosti, nu te cunosc dar, din povestile tale, imi pare rau, am concluzionat ca era de asteptat sa nasti prin cezariana. Cred ca nu ti-au explicat f bine ce e cu diabetul gestational si greutatea este un factor foarte important pentru ca inima este mult mai solicitata in cazul tau, zic eu. DA, s-au purtat urat cu tine, mai ales ca doctori(ta) nici nu te cunosc. Dar cred ca probabil ai fost singura si speriata si nu ai mai reactionat rational (e si greu, in situatia aia, stiu)

        Am prietene care au avut diabet gestational, doua au scapat de el dupa sarcina, una nu. Una a nascut pe jos (voie basse en francais) doar pentru ca a tinut regimul dictat de dr si a pierdut 10kg in sarcina, nu era overweight, dar bebelusul a luat si s-a nascut cu aproape 4kg.

        Si eu, ca si tine, am avut parte de oxitocina si calciu (doza dubla), aveam amabele brate ciuruite si vinete de la vasele sparte sa imi bage branula. Eu am cerut anestezie generala, eram pea panicata in momentul ala (si de ce nu, ofuscata ca nu imi iese cum vreau eu) Dar la urma urmei, nu conteaza asta ci faptul ca am un baietel perfect. (Nu mai zic ca era sa bat o asistenta, asta e altceva)

        Eu ce iti pot spune este sa inchizi telefonul, laptopul, internetul, tot si sa te concentrezi pe baietelul tau, pe sot si pe tine, restul nu conteaza. E bine ca militezi pentru cauze in care crezi dar poate asa vrei sa iti justifici anumite decizii? Uita de tot o perioada si profita de ei, cauzele sunt tot acolo (din nefericire)

        PS. Paul este numele pe care il vreau daca nr2 e baiat, monsieur vrea Michel dar nu imi place cum suna in romana.

        • Tea spune:

          Cred ca ti-am luat sfatul in serios telepatic 😉 dupa doua luni ale lui bebe Paul aproape ca nu-mi aduc aminte de durerile din primele zile. E drept ca am trecut si prin comisia de etica cu anestezista si m-am mai racorit, iar fiecare zi cu copilul ma umple de iubire.

          Nu mi-a explicat nimeni de diabet, motivul cezarienei a fost ca num-am dilatat dupa 20h de la ruperea membranelor. Eu as fi vrut sa ma mai lase, dar deja isi bagasera mainile vreo 5 doctori sa imi verifice colul, riscul crestea cu fiecare verificare. Eu amaflat ca nu m-am dilatat deloc dupa vreo 12h, de acolo panica si stare horror. E drept ca spre final voiam doar sa scapam intregi de-acolo..

          Anyhow, ce voiam sa zic eca dupa doua luni suntem muuultmai bine 🙂 merci pentru incurajari

          • Simona spune:

            Acelasi lucru s-a intamplat si la mine, nu m-am dilatat dupa ruperea membranelor, dar dupa 20 de ore de chin urlam ca vreau cezariana si totusi nu mi-au facut-o. Nu stiu daca e bine sau e rau, uneori cred ca am riscat mult, nu mai conteaza, oricum nu a fost decizia mea. Important e ca am scapat sanatoase si eu si fata.

  • roxana s. spune:

    Doua lucruri:
    1. Managementul asteptarilor. Promotorii nasterii naturale sa-si avertizeze publicul ca se poate intampla orice, si femeia nascatoare nu poate controla tot ce se intampla. Si sa nu uite nici un moment ca…
    2. Cezarienele salveaza vieti! Ca de cand au aparut cezarienele numarul de femei/bebelusi morti la nastere a scazut enorm! Cum bine zici, important e ca in cele din urma sa avem o mama si un bebe sanatosi.

    • Lore spune:

      Perfect de acord Roxana. Flexibilitatea este foarte importanta – eu am avut noroc de un doctor care a fost pro nastere naturala dar in acelasi timp la fiecare discutie imi spunea si ca trebuie sa fiu constienta ca daca sunt complicatii si va fi nevoie de cezariana nu trebuie sa vad asta ca un esec si sa ma gandesc la ce se intampla dupa nastere.

      Experienta mea a fost intr-un final una pozitiva dar trebuie sa recunosc ca dupa 2 zile nedormite cu „contractii” din jumate in jumate de ora – puiul meu de fapt se pregatea de start, imi venea sa urlu la doctorul calm de langa mine care imi spunea ca totul e in regula si ca voi naste in curand natural si fara probleme. Intr-un moment de disperare am inceput sa plang si sa ii zic ca sa faca ce vrea el da sa se termine odata. In ciuda tuturor experientelor negative auzite pana atunci moasa de la spital m-a luat in brate si m-a calmat, mi-a explicat ce se intampla. La cateva ore dupa am nascut dar a doua zi mi-a venit sa intru in pamant la gandul ca am cedat si m-am descurajat in halul ala.

      Tot ce imi amintesc acuma de nastere e ca l-am auzit plangand si cand l-am vazut am spus „Doamne, cat este de frumos!” 🙂

    • Liz spune:

      Exact. Nasterea naturala e imprevizibila deci, se poate intampla orice. Dar acest fapt (retineti fapt!) nu se face cunoscut, nu e promovat pe site-uri si grupuri de facebook. E bine de retinut asta pentru ca, daca luam cunostinta de el, poate nu ne mai setam asteptari nerealiste, atunci nu vom mai fi luate prin surprindere.

  • Flory spune:

    Desi am nascut de 2 ori prin cezariana nu m am simtit deloc vinovata , sau mai putin mama , m am atasat de copii la fel de usor si am simtit ca i iubesc inca de cand erau in burta . Asa a fost sa fie 🙂

  • Andreea spune:

    Ai perfecta dreptate! Conteaza ce urmeaza dupa nastere, relatia cu bebelusul. Degeaba nasc atatea natural, daca apoi isi neglijeaza copiii.
    Eu am doua cezariene si doi copii minunati si nici nu am murit de durere dupa operatie (ba chiar intr-o saptamana eram super ok, la fel ca multe alte prietene cu cezariene – primele 2-3 zile sunt mai grele), nici nu mi-am iubit copiii mai putin sau m-am invinovatit aiurea etc. Si au fost cezariene la cerere, nici nu mi-a trecut prin cap sa nasc natural. Pur si simplu n-am simtit ca mi se potriveste. Si nu cred ca ei ma iubesc mai putin din aceasta cauza.
    E doar cazul meu, nu generalizez, insa nici mie nu-mi plac cei care acuza doar pe acest criteriu (criteriu strict personal, nu vad care e problema celorlalti). Nu asta te defineste ca mama.
    Bravo, printeso, ca de obicei, esti minunata 🙂

  • Andreea N.V. spune:

    Am si eu o prietena care urmeaza sa nasca si e la fel de speriata. Are un medic care pana acum pare pro-nastere naturala, ea isi doreste mult sa nasca natural, dar nu se stie daca va reusi pentru ca are unele probleme cu inima. Grave nu sunt, mai ales ca in timpul sarcinii nu a mai avut deloc si cel mai bine vor hotari chiar cand incepe travaliul, daca lucrurile merg bine pana atunci. Insa e atat de speriata de cezariana, incat imi spunea ca daca ajunge ,,la cutit” nu o sa vrea sa isi vada copilul pentru ca simte ca l-ar dezamagi. Iti spun sincer ca am un nod in gat de cand mi-a spus asta. Nu stiu cine i-a bagat toate lucrurile astea in cap, am incercat sa ii repet si eu si sotul ei si toata familia ca bebelusul sigur va prefera o mama sanatoasa si mai ales vie, decat una eroina sau Doamne fereste sa nu se intample alta nenorocire daca se va incapatana. Ea nu si nu.

    Nu stiu, poate ca sunt eu mai rationala, dar nu m-as gandi nici macar o clipa sa nu-mi iubesc copilul, indiferent cum as naste. Pana la urma ar fi copilul pe care l-am asteptat 9 luni si pe care abia astept sa il intalnesc. De ce sa nu fiu legata de el? Cred ca e cea mai frumoasa emotie din lume: sa iubesti pe cineva de dinainte sa il cunosti. Asa cum mamele adoptive se ataseaza de copiii lor. Nu stiu ce sa ii mai spun prietenei mele…

  • Andreea spune:

    Spune-i sa citeasca articolul printesei! 🙂

  • Andreea Ilie spune:

    Zilele ăstea circula pe Facebook un articol care spunea ceva de genul că nu contează doar ca mama și copilul sa fie sănătoși. Era de pe un site care promova nașterea naturală, desigur! A fost una din cele mai mari tâmpenii pe care am auzit-o în toată viața mea!
    Am vrut (aproape) toată sarcina să nasc natural, dar după ce mi s-a rupt apa, dilatatia era zero după câteva ore iar durerile erau deja destul de mari, am îmbrățișat cu drag cezariana. Au fost dureri mari în primele zile, dar nu regret nicio secundă decizia luată. Ideea de a sta în travaliul acela groaznic nu știu câte ore m-a terminat. Și strict părerea mea este că dacă îți iubești copilul de dinainte să vină pe lume, nu ai cum să nu îl iubești enorm după, indiferent de felul nașterii. Iar riscurile nașterii prin cezariană sunt zero pentru copil!

    • Mama Zen spune:

      Asta e marea problema, lunea crede ca sunt riscuri zero, însă dacă ar cauta puțin, ar vedea ca nu este asa…

  • no name spune:

    Mare presiune pe mame pe treaba cu alaptatul si cu nasterea naturala, ca parca imi vine sa zic ca-i mai bine cateodata sa nu citesti nimic. Pe bune! Atata analizat, atâtea așteptări, atata presiune pe care ți-o mai pui si tu in cârcă, atâtea păreri si sfaturi ” avizate” din jur. Stai, respiră, dă toată lumea afara din casa si rămâneți voi trei. La mine asta a funcționat. Am născut prin cezariană ditai grasu de 4 kile care nu s-a întors in ciuda așteptărilor mele. Și? Dă-mi Doamne minte, sănătate și putere să-l fac OM FRUMOS, IUBIT, LIBER si CUM STII TU CA E BINE SA FIE CA SA FIE FERICIT. Ca pan’ la urma puține sunt lucrurile pe care le controlam pe lumea asta.

    • Georgi spune:

      Ma enerveaza de mor cand ii vad pe astia care arunca cu noroi in laptele praf.
      Eu am 22 de ani,mai am putin si fac 23 si nu am supt nici macar o picatura de lapte matern la viata mea,pentru ca mama nu avea lapte.
      Si in ’92 nu era laptele praf care era acum.Si fratele meu la fel.Are aproape 14 ani, tot cu lapte praf. Aceeasi poveste si la el.
      Eu una m-am mai nascut si la 7 luni,colac peste pupaza.
      Si n-am nici pe naiba.

      Inconstiente si incompetente mi se par alea care isi indoapa copiii de 2 ani cu kfc si mc donalds, decat o femeie care incearca sa ofere ce are mai bun copilului ei,dar care nu e ajutata de natura,din pacate.

      • Raluca Georgescu spune:

        Nu e chiar asa. Exista un procent de 2% dintre femei care nu pot alapta. Restul de 98% sunt perfect capabile.
        Problema este ca sunt prost sfatuite, nu stiu nimic despre pusee de crestere, achizitii, nevoia bebelusului de contact fizic doar pt confort nu pt hrana etc.
        Laptele praf e o mizerie chimica. Rezultatul: rata obezitatii, bolile multiple (autoimune), alergiile etc. Si da, laptele praf ucide. Citeste despre rata mortalitatii infantile in tarile lumii a treia care au trecut de la alaptare la hranire artificiala.
        Guvernul din Nepal a cerut ONG-urilor sa NU trimita lapte praf ca ajutoare, ca sa evite imbolnaviri grave. In Nepal, rata alaptarii este 98%.

        • Printesa Urbana spune:

          Vai de mine, cum sa ucida laptele praf? Si milioanele de copii hraniti cu lapte praf ce sint, zombi?

          Sigur, daca nu exista conditii de preparare, daca formula se dizolva in apa contaminata, atunci da, dar apa omoara, nu laptele praf.

          • deea spune:

            Asta cred si eu, mi se pare incredibil ca cineva nu isi pune probleme legat de conditiile de igiena de acolo. Sterilizarea biberoanelor, surse sigure de apa, capacitatea mamelor de a urma instructiunile de preparare si depozitare. Un copil hranit cu biberonul(indiferent daca este lapte matern sau lapte praf in biberon) are sanse mai mari sa faca o infectie, prin nerespectarea regulilor de igiena. La laptele praf se adauga riscul de a prepara incorect. Totusi, aparitia formulelor adaptate cat mai bine nevoilor unui bebelus a crescut sansele la supravietuire si la o dezvoltare armonioasa. Eu stiu zeci de persoane generatie 80 ce au crescut cu lapte de vaca, din prima zi. Uneori lapte de vaca direct de la sursa, alteori la punga, diluat sau nu, fiert sau nu. O parte chiar au avut probleme in copilarie, iar formula a aparut ca varianta mult mai buna la laptele de vaca, nu cel de mama. Oricum procentul ala de 2% intens vehiculat, nu stiu cine a ajuns la acea concluzie. Sigur lucrurile sunt mult mai complexe, mai ales cand intervine si factorul uman. O singura certitudine exista, si anume ca astfel de comentarii, menite sa imprastie panica si paranoia, nu fac bine nimanui.

            • Miruna I. spune:

              OMS a ajuns la concluzia asta. 2% se refera la motive stricte medicale, nu emotionale. Adica daca mama nu mai are forta sa stea zi si noapte cu bebele la san pana se desfund canalele, pana are suficient lapte pentru el, mama nu reprezinta 2%, ci un alt procent care a renuntat pe parcurs.

          • Alina spune:

            Ne recomanda persoana de mai sus: „Citeste despre rata mortalitatii infantile in tarile lumii a treia care au trecut de la alaptare la hranire artificiala.”
            Eu as adauga in afara celor spuse de tine, Ioana, ca in tarile lumii a treia femeile in mare procent alapteaza pentru ca nu isi permit laptele praf. Si este de ajuns daca nu ai calatorit prin tari „de lumea a treia” sa te fi uitat la tv sau niscaiva documentare si sa iti reamintesti ca mare parte din aceste filmari/poze au femei (de multe ori in sanii goi) cu copilul la san ca „parte din peisaj. Acolo este clar problema de igiena, de educatie in a avea grija de bebelusi corect ca si cauze ale mortalitatii infantile. Exclus sa fie vina laptelui praf.
            Ba mai mult, mentalitati si pareri declarate ca adevaruri absolute si promovate peste tot pe social media, ajung sa cauzeze depresii sau cel putin ingrijorari dau deprecieri de sine unor persoane care in ciuda incercarilor, nu reusesc fizic sa „provide” lichidul suprem direct de la sursa si sunt nevoite sa recurga la lapte praf. Eu as dori sa ramana cel putin fara internet aceste persoane!

        • ioana spune:

          Cred ca incurci niste lucruri. Cel mai probabil nu vor lapte praf pentru ca infrastructura de apa potabila este la pamant si exista riscul imbolnavirii copiilor daca primesc lapte preparat cu apa contaminata.

        • catgal spune:

          Și concluzia dvs. e că 1) farmaciile, producătorii de lapte praf etc sunt în consipirația mondială care are drept menire ucidera copiilor??? 2) mamele care din n motive nu au alăptat ar trebui să fie suspecte de otrăvire a copiilor?
          Cum a zis și prințesa mai jos-de ce oare numai în lumea a treia există poate o rată a mortalității și nu și în alte țări unde se folosește laptele praf? Un comentariu pe care mă abțin să îl descriu ca fiind exact cum ați calificat dvs. laptele praf. Semnează : o persoană hrănită cu lapte praf (culmea, încă în viață, neobeză, sănătoasă).

        • Cristian spune:

          RALUCA GEORGESCU,

          Comentariul tau, scris ca si raspuns la marturisirea unei doamne legata de faptul ca a crescut cu lapte praf denota o lipsa evidenta de maniere. Sunt foarte multi copii ce au crescut cu lapte praf, din n motive, iar parintii lor se vor simti vizati si lezati de afirmatiile tale ce par desprinse de pe forumuri pseudo-stiintifice, prin urmare cred ca un grad mai mare de autocenzura si informare temeinica te-ar si ne-ar ajuta mult in viitor.

        • Petit Nuage spune:

          Prietenul meu si fratii lui au fost hraniti cu lapte praf exclusiv. Nu au fost bolnavi cand erau mici si nici acum nu au probleme. Eu si fratii mei am fost hraniti cu lapte matern si totusi avem alergii si diverse probleme de sanatate.

        • Alexandra spune:

          Tocmai despre asta era vorba in articol, opriti-va cu cruciada asta impotriva laptelui praf si a cezarienei. vad ca nu se poate. tot mai apare cate un comment.
          vreau sa-ti spun ca am nascut prin cezariana de urgenta dupa 5 zile de contractii neregulate, si alte 20 de ore de travaliu. eram un mort viu pe patul de spital. Bun. intr-un final am nascut prin cezaqriana de urgenta si crede-ma laptele meu a venit DUPA10 ZILE. timp in care asa tare m-am afundat in depresie incat visam ca ma arunc pe geam, plangeam non-stop si aveam ganduri foarte negre. tot in acest timp copilul meu a racnit non stop de foame , fiindca am vrut atat de mult sa alaptez si ea nu primea nimic din san. am cumparat pompe peste pompe, am fost la consilieri in alaptare, moase, nu a ajutat deoarece stresul a fost la nivel maxim si nimic nu iesea din piept. dupa spusele tale, ar trebui sa cred ca-mi omor copilul incet? ca mi-l otravesc? daca abia am iesit din depresie dupa 1 an, asemenea vorbe ma afunda inapoi intr-o gaura neagra unde vinovatia rontaie ca un animal si ultima urma de respect de sine pe care o mai am. Iti multumesc

        • Georgi spune:

          Daca eu la 49 de kile ale mele sunt obeza si moarta pe deasupra…nu stiu ce sa mai zic…
          In tarile din lumea a treia nu exista conditii minime de igiena.
          De-aia acolo sunt toti cobaii vaccinurilor. Ca vezi doamne se moare de nevaccinare, nu ca lumea nu are ce manca, apa este contaminata sau ca umbla bacterii de orice fel de la MIZERIE.
          Eu am fost vaccinata doar la nastere, apoi a intervenit bunica-mea, ca lucra in spital la vremea aia si nu a mai lasat-o pe mama sa ma vaccineze.
          Si inca nu sunt la doi metri sub pamant.
          Cel putin nu din cauze medicale 🙂

          Te rog sa mai gandesti putin logic inainte sa deschizi gura data viitoare si sa ai grija cum arunci cu noroi.

          Eu n-am vazut in viata mea sa se faca teste de vaccinare pe oameni din tarile civilizate, sau sa se interzica laptele praf. Oare de ce?

          Gandeste LOGIC.

        • LAVENDER spune:

          Serios? Asta e propaganda jalnica pro-alaptare cu orice pret?!? Altfel denota incompetenta materna si omor din culpa…sau mai stiu eu ce?!?
          You have got to be kidding me!
          Pai nu-i de mirare ca saracele mame care citesc astfel de propagande de doi lei sustinute de statistici bombastice si „realitati” distorsionate, mai ca ajung sa creada ca trebuiesc decazute din dreprurile parintesti daca nu iese copilul prin vagin si ulterior nu dau tzatza macar pana la 2 ani..
          Wow..s-a ales praful de sentimentul de maternitate, acum copii trebuiesc crescuti dupa „statisticile” oricui ii vine sa le citeze si sa le mai umfle pe alocuri.. „i know, i feel and i do the best for my child” nu mai are nici o valoare???!? Ne crestem copii dupa standardele WWW?
          Trezirea!!!

      • Miruna I. spune:

        Laptele praf e lapte de vaca mai bun si cu alte ingrediente(majoritatea din zilele noastre au si inlocuitori de zahar). Sunt nascuta tot la 7 luni, crescuta cu lapte praf comunist(cred ca era mai bio ca cel de azi) si cu lapte de vaca de tara de la patru luni(deh mama avea facultate). Var-miu nascut tot la 7 si hranit la san(deh matusa mea era doctor, deci in cazul asta cunoasterea este putere) . Si a avut mai putine probleme cu stomac, ca sa nu mai spun ca eu am o usoara intoleranta la lapte pe care am aflat-o abia in sarcina.

  • Mira 2 spune:

    Din punctul meu de vedere ai scris articolul anului.
    M-au intristat comentariile de la postarea cu psihoza post natala si ma bucur tare mult pentru articolul de azi.

  • Elyda spune:

    Excelent scris!!! Eu dupa cum am mai spus si la articolul cu psihoza, sunt un exemplu viu al variantei opuse. Am vrut sa nasc natural, si am nascut natural. In travaliu la un anumit moment i-am zis doctorei sa-mi faca cezariana, dar m-a refuzat. Urmarea: nastere naturala, copil de 4kg, s-a format un hematom si am fost oprata de urgenta dupa nastere. Evident am avut multe cusaturi. Urmatoarele saptamani am zacut efectiv, dorind sa mor, asa crut dureau cusaturile! Regret ENORM ca nu am facut cezariana, stiu ca daca nu m-ar fi operat dupa nastere, hematonul respectiv s-ar fi spart in mine si-as fi murit. Asa ca nu e de glumit, daca apar complicatii la nasterea naturala, mai bine sa se recurga la cezariana pentru ca si mama si bebe sa scape cu bine!!!!!

  • Ana spune:

    Cezariana de urgenta, copil cu Apgar 2 si 10% sanse de supravietuire…
    Insarcinata fiind, am citit mult despre nasterea naturala, in mintea mea totul era planificat, urma sa fie perfect. Acum regret ca eram atat de fixata pe nasterea naturala ( care are avantaje evidente ), si nu am citit nimic, dar NIMIC despre cezariana. Am fost atat de speriata cand m-am trezit din anestezie, detestam ideea de taietura. Dar dupa ce am tinut-o in brate prima data, nu a mai contat nimic in afara faptului ca ea era bine.
    Cred ca este important sa fim pregatite pentru ambele variante, la final nu conteaza decat sanatatea bebelusului si a mamei.

  • Maria spune:

    Daca as permite sa fiu judecata dupa principiile astea, ca nasterea naturală sau alaptatul te fac mai mama decat cezariana sau hranitul cu biberonul, as putea spune ca nu sunt mama. Dar sunt. Sunt mama a doi copii extraordinari născuti ambii prin cezariana si din pacate alaptati la san o scurta perioada de timp. Fetita are 6 ani si nu este mai „prostuta”, este chiar extrem de inteligenta, este sănătoasă si iubita enorm. Intr-adevar depresie am facut la prima nastere dar nu din cauza cezarienei ci din cauza neputintei, lipsei de informare, ajutorului si cred ca si a kg luate in sarcina.
    Băietelul are 3 luni si sper ca locul pe unde a iesit nu i-a mâncat din neuroni si va fi un copil inteligent.

    Asadar importanti sunt copii, sa se nască sanatosi iar noi sa avem forta sa trecem peste greutătile primelor luni cu ei.

  • cristina spune:

    Din momentul in care am ramas insarcinata am stiut ca vreau sa nasc prin cezariana. Medical, nu aveam nici o problema sa nasc natural, insa psihic erau multe probleme. Pe parcursul sarcinii am citit despre nasterea naturala, articole, pareri, povesti si psihicul meu spunea ca s-ar putea sa pot naste natural. Dar ideea avea un loc prea mic in creierul meu pentru a castiga. Am disuctat si cu doctorul meu care mi-a explicat beneficiile nasterii naturale dar in acelasi timp mi-a povestit si despre cezariana. Alegerea a fost a mea si numai a mea. Sotul m-a sustinut, oamenii din jur au incercat sa ma faca sa imi doresc o nastere naturala ( majoritatea imi spuneau ca costa mai putin si ca recuperarea e mai usoara).
    Au trecut si cele noua luni, am fost la un ultim control si am programat totul. Pe 15 decembrie m-am trezit cu emotii, m-am facut frumoasa (doar nu era sa imi intampin puiul fara gene aranjate :)) si am mers spre spital impreuna cu sotul. M-am internat, am ras de camasuta de noapte pe care mi-au dat-o, am facut glume cu asistentele si cu doctorul ginecolog. I-am povestit anestezistului cu ce ma ocup si i-am intrebat cand incepem operatia ca tare imi doresc sa imi imbratisez puiul.
    La 11:30 l-am auzit, mi l-au pus la san imediat pentru ca aveam colostru si trebuia minunea sa profite, l-am pupat si l-au luat sa il pregateasca pentru urmatoarea revedere. M-au cusut si am mers la „odihna de dupa”. L-am revazut pe printisor la 2 ore dupa, desi taticul imi aducea poze non stop. Recuperarea a fost suportabila pentru ca mental eram pregatita pentru orice. Stiam ca va fi greu cand trece anestezia, ca va fi dureros cand ma voi da jos din pat, ca e o taietura si ca eu nu suport nici o taietura la deget. Dar faptul ca il aveam pe el a facut totul sa fie mai usor. Asa ca la doua saptamani de la cezariana eu eram ca noua, am primit musafiri de Craciun, am iesit in parc cu galusca, ii faceam baita, totul era normal, fara dureri, fara psihoze.
    Cu alaptarea a fost mai greu, pentru ca in cazul cezarienei (la mine) laptele a venit mai greu intr-o cantitate care sa il satisfaca pe bebeloi, asa ca a primit si completare in prima luna. Acum, la aproape 5 luni este alaptat exclusiv, este sanatos, grasut si cam lungut pentru varsta lui, sta in fundulet (ajutat), rade cu gura pana la urechi, este sociabil (rade la toate vanzatoarele, de uita doamnele sa isi mai faca treaba). Iar eu sunt bine, fericita, nu am nici un regret si nici o spaima in legatura cu o viitoare nastere.
    Repet, asta a fost experienta mea. Asa cum stim, fiecare experienta este diferita, fiecare persoana este diferita, ca sa nu mai zic ca fiecare bebeloi este diferit.
    Ce cred eu cu tarie este ca fiecare trebuie sa faca ce isi doreste, sa faca ce simte ca trebuie sa faca. Eu cred ca pentru mine o durere prea mare in timpul nasterii naturale m-ar fi facut nefericita si am ales sa fiu fericita. Fiecare alege ce isi doreste, ce il face fericit. Vinovatia nu are ce cauta in inima nimanui care are un bebeloi.

    • Adina spune:

      Eu respect decizia tuturor mamicilor care fac cezariana in cunostinta de cauza si pregatite mental pentru asta. Eu nu am fost, eu eram reticenta sa fac cezariana si mi s-a sugerat ca o sa am mai putine dureri. Eu nu am fost pregatita mental pt durerile atroce si insuportabile pe care le-am avut pt ca mi s-a spus ca daca fac calmante va fi bine, si nu m-am gandit o clipa ca atatea femei inaintea mea care au facut cezariana sa ma fi informat gresit, inclusiv doctorita mea!!! Dar experienta mea nu a semanat cu a altora si a fost sub orice asteptare imi facusem, si asta mi-a antrenat depresia si cred eu si durerile, pt ca eu mental eram reticenta la cezariana si nu m-am putut impaca cu acest gand. Asta a fost atunci! Sunt recunoscatoare ca am o fetita sanatoasa minunata, cea mai minunata fiinta din viata mea, tot ce am mai scump pe lume.

  • Mihaela spune:

    singurul dezavantaj pe care l-as vedea la cezariana e ca ramai cu o mare cicatrice…. 🙁

    • Raluca spune:

      La mine cicatricea „nr. 2” (a fost facuta peste prima), acum, dupa 9 luni, abia se mai zareste..

    • Georgi spune:

      Mihaela, sa stii ca in ziua de azi cezariana se vindeca frumos si ramane o taietura subtiriiica de tot!
      O prietena a nascut prin cezariana si se mai vede un firiceel alb deasupra bikinilor.Atat.
      Practic,insesizabil.
      Eu una,dupa ce am vazut cum a ramas la prietena mea, cand voi avea copil,deja vreau cezariana.
      Sunt sigura ca am sa il iubesc la fel de mult. Si sunt sigura si mai mult ca pe copil nu il va interesa pe unde a iesit, lol :))))

  • Foarte fain articolul, ma bucur ca si povestea mea te-a determinat sa il scrii (cred ca la mine te-ai referit, daca nu scuze :D). Eu acum sunt foarte ok, de cateva luni am inceput sa ma bucur ca am facut cezariana, pentru ca la cat de mare era copilul, cel mai probabil ar fi fost mai grea recuperarea dupa natural, si fetita sigur ar fi iesit traumatizata, oricum a avut un hematom la cap din cauza travaliului prelungit.
    Eu am fost asa setata pe natural, pentru ca operatia de apendicita a fost ff traumatizanta pt mine, dar spre surprinderea mea, m-am recuperat de 100 de ori ami repede, medicul a folosit o tehnica mai noua la operatie prin care nu a taiat muschii abdominali, astfel ca recuperarea mea a fost mega usoara. Deja il ultimele doua zile am auzit atatea povesti oribile cu nasteri naturale,ca mi-e si frica sa o mai iau in calcul la o eventuala noua nastere 🙁 dar din nou, pentru mine experienta asta chiar a fost o lectie de viata, si am invatat multe despre toleranta si respectarea alegerilor altor persoane, si despre faptul ca nu detin eu adevarul absolut!

  • Elena spune:

    Eu mi-am dorit sa nasc prin cezariana, nu ma vedeam capabila sa suport asemenea durere.
    In final am ajuns la o „nastere” vaginala-asta daca o pot numi asa, tinand cont ca bebelusul meu s-a sufocat intrauterin in drum spre spital de la o contractie.
    Si uite-ma „fortata” sa imi schimb planul pentru a imi salva viata si uterul. Si ce daca am trecut prin durerile nasterii daca la final nu mi-am auzit puiul plangand?!

    Uitam ca uneori nu este important drumul ci destinatia.
    Asa ca strangeti-va copii in brate, v-ati indeplinit misiunea!

    • cristina spune:

      imi pare rau, elena.

    • Mihaela spune:

      Imi pare rau, Elena! Nici o mama din lume nu merită sa treacă prin asa ceva..

    • alice spune:

      Regret experienta ta, insa nu pot sa nu comentez un detaliu: Daca nu ai fi fost blocata pe ideea de cezariana, in loc sa te grabesti la spital unde si cum era planul, poate ai fi luat in considerare sa nasti unde si cand iti vine, sa asculti si sa urmezi corpul, in loc sa reprimi acel proces natural de expulzie care posibil sa fi contribuit la nefericita intamplare. Imi pare tare rau de povestea ta, insa flexibilitatea si a-i permite corpului tau de femeie sa nasca sunt elementare unei decurgeri armonioase a nasterii, eu mi-am nascut ultimii 2 din cei 3 copiii acasa, asistata numai de tatal si fara vreun fel de stres sau interventie, pregatita sa merg la spital sau chiar sa mi se intample cezariana daca ar fi fost necesar, insa insusi faptul ca am lasat lucrurile sa se petreaca de la sine au facut ca nasterile sa fie simple si line. Asteptarile si incapatanarile de un anumit tip pot duce la discrepante si complicatii in univers…

      • Andreea N.V. spune:

        Alice, cum poti spune asa ceva unei persoane? Unei mame care nici macar nu a putut sa isi tina puiul in brate? Cuuummmmmm???? Cat de rece poti fi ca sa spui asa ceva? Unele lucruri se intampla pentru ca se intampla si nu este nimeni de vina. Sunt oameni care mor subit dintr-o cauza care poate fi descoperita doar la autopsie si nu in timpul vietii, deci sfarsitul e inevitabil. Si asta in tarile in care medicina e super-avansata. Serios, te-ai gandit inainte sa spui asa ceva? Inainte sa pui ,,zenul” si ,,universul” si alte porcarii de genul ar trebui sa gandesti. Daca tu stai sa analizezi si sa crezi ca totul e un lant de evenimente… Ma opresc aici, inainte sa zic ceva si sa te jignesc, ca te-ai jignit tu destul prin ce ai spus. Cum poti acuza o mama ca si-a omorat bebelusul doar pentru ca a vrut sa nasca la spital? Stii tu ce s-a intamplat acolo? Nu. Poti doar presupune. Si daca tu ai fost suficient de inconstienta incat sa nasti acasa si ti-a reusit, asta nu inseamna ca toate nasterile vor fi la fel. Ai fost o exceptie.

  • Ștefania spune:

    Eu am avut o sarcină grea. La început am avut hematom și dezlipire de sarcină dar cu tratament și ședere în pat am reușit să ajung la 3 luni fără acestea. Și credeam ca am scăpat. Dar n-a fost să fie așa. La 4.5 luni de sarcină am făcut sânge în loc de pipi. Am fost șocată, eram la muncă, am plecat plângând ca mă duc la doctor. În mintea mea eram stresată că a pățit ceva copilul. El era bine. Pfuu… Dar atunci, ce e? M-au trimis la eco. Toate analizele le-am făcut la Regina Maria (foarte profesioniști). Ajung, povestesc și îmi face eco. Efectiv fața doctorului s-a schimbat. „Să nu vă speriați ce vă spun și să vă duceți imediat la ginecolog”. Eu știam că fac pietre la rinichi dar nu credeam că poate afecta sarcina. Mda, mi se blocase rinichiul și aveam o hidronefroza de gr IV-V (încă puțin și nu s mai putea salva). Mno, și mă duc la ginecolog care mereu era calm. Și acu fuse calm. M-a trimis la urolog. Caut eu prin cunoștințe urolog bun și ajung la nenea. Trebuie sondă, zice nenea. Bine, sondă. Și mă bagă în sala de operații să ma „sondeze”. Nu mi-a făcut anestezie ca să nu afecteze fătul etc etc. Mișto, ca ureterul meu era imbarligat și sonda aia mi l-a îndreptat de mi-au pornit contracțiile. Și sun eu ginecologul. „păi mărește doza de medicamente și stai în pat”. Am făcut cum a zis dar nu se opreau. Și ajung la spital peste o săptămână. Și doctorul că de ce am stat atât, că risc să nasc. Păi el mi-a zis. În fine, îmi face dexa, și perfuzii zi și noapte, noapte și zi. Mers la toaletă cu perfuzie, mers la duș cu perfuzie, mâncat cu perfuzie, dormit cu perfuzie. Și nu se opreau contracțiile. Doctorul a spus că el nu mă mai lasă să ies din spital că la cum vede el măcar 6 luni să prind. Eh și după 3 săptămâni au trecut. Doamne, ce fericită eram. Mi-au scos perfuziile și m-au mai ținut o săptămâna pentru siguranță. Înainte să plec doctorul pleca în concediu și m-a lăsat la alt medic pentru că nu credea că o să rezist până se întoarce el. Am rezistat până la 8 luni, dar am stat numai în pat cu gynipral. Și mi s-a rupt apa joi la ora 19:00. Perfuzii, chestii trestii să mă dilat. Mda, dilatație 0 după 14 ore de travaliu. Unde am născut eu nu se face cezariana decât cu acordul directorului. Și au decis să mă bage în cezariana deși eu spuneam de naturală pentru că era în pericol viața puiului meu. Și acum am cel mai minunat băiat și nu am regretat cezariana 😀

  • Anca spune:

    Eu am nascut primul copil ,o fetita de 4,2kg ,natural,fara epidurala.Si a fost groaznic,SI mi-a fost ciuda pe mine ca era sa mor si sa-mi omor copilul pt canu-i asa”nasterea naturala e cea mai buna pt tine si pt copil”. Dupa o luna si lumatate inca nu puteam sa stau in fund,copilul era si este un copil agitat ,cu multe spaime,datorate probabil tot miracolului nasterii naturale .
    La al doilea a trebuit sa schimb 4 medici pana sa vrea unul sa-mi faca cezariana,fiindca n-am mai vrut sa risc nimic.Pana la urma a fost o cezariana de urgenta ,la 37 de saptamani,deci stiam eu ce stiam.
    In concluzie ,nu ma simt deloc vinovata pt cezariana (dupa care mi-am revenit in 10 zile),din contra,ma bucur de copilul meu cel cuminte si linistit.
    Nu intelegeti gresit,nu sunt fana cezarienei din contra ,dar cand nasterea iti pune probleme tie si copilului tau prefer. varianta cea mai sigura.

    • Ioana spune:

      Cam aceeasi experienta si la noi, cu mici variatiuni. Doctorita mea mi-a spus sa astept cu decizia de cezariana la al doilea copil pana aproape de termen (daca nu existau complicatii), si asa am facut. In ziua Z eram hotarata sa nasc natural, a doua zi am intrat in cezariana de urgenta (dupa ce am condus frumos cu masina personala la clinica, pe contractii nedureroase, de m-a „gratulat” medicul primar cu niste epitete, intre care inconstienta era cel mai bland :)). Nasterea naturala (dorita, asteptata, pregatita) a fost un cosmar, pe langa care cezariana mi s-a parut floare la ureche. Inclusiv cu alaptatul a functionat super dupa cezariana, prin comparatie cu oroarea de dupa nasterea naturala (si, in ciuda unui comentariu de mai sus, cum ca laptele praf ar fi otrava, primul meu copil traieste si e bine merci in urma hranirii artificiale). Daca as mai face un copil, as alege cezariana din prima, si nici un fel de argumente nu m-ar mai putea abate de la aceasta decizie.

    • Simona spune:

      Nu stiu daca o sa te ajute ce iti spun, dar eu am nascut-o la 4,850 kg tot natural tot fara epidurala, insa copila nu e deloc agitata si a fost foarte cuminte mai mereu. Acum are 5 ani, nu cred ca felul de a fi al copilului are legatura cu modul in care ai nascut.

  • Diana spune:

    La cezariana nu ramai neaparat cu o mare cicatrice.La mine,singurul dezavantaj e ca uneori zona respectiva e cumva „amortita”,dar nu se intampla prea des.
    Scria cineva mai sus ca a nascut natural si copilul avea 4 kg.Doctorita care m-a asistat la nastere mi-a spus de cand imi monitoriza sarcina ca peste 3.5 kg. e recomandata cezariana.

    • o femeie spune:

      asta in Romania – in Olanda nu (dar fac o masuratoare a bazinului inainte de prima nastere).

    • Elida spune:

      Al meu a avut 4 kg la nastere. DAR, la ultima eco care a fost cu 2-3 sapt inainte de nastere, paruse destul de mic… iar in ziua nasterii dr nu mi-a mai facut eco, sa vada cat are…

  • Raluca spune:

    Eu personal nu cred ca felul nasterii are a face cu atasamentul fata de copil, si nici alaptatul sau tinutul in brate imediat. Eu am nascut la 31 de sapt, mi-am tinut copilul in brate dupa 2 saptamani pt 5 min, l-am pus la san dupa o luna, cand el deja nu mai vroia altceva decat biberon. Dar am fost atasata de el din prima clipa de cand am vazut cele 2 liniute si nimic din cele de mai sus nu m-au indepartat de el. Ba chiar cred ca ne-au legat mai mult. Daca o femeie care naste prin cezariana de urgenta se simte vinovata, o rog sa se gandeasca la cum s-ar simti daca nu ar putea sa duca o sarcina la termen iar copilul ei sa fie nevoit sa stea departe de bratele mamei prea mult timp, ducand singur o lupta incrancenata pt viata.
    Si sentimentele acestea de vinovatie pornesc tot de la aceste campanii pro nastere naturala care transforma cezariana in cel mai rau lucru de pe pamant, alaturi de laptele praf…

    • Dana spune:

      Te inteleg perfect. Eu am nascut la 27 saptamani, o fetita de 1.300 g. A stat 2 luni la incubator, si s-a luptat pt viata ei. Acum, avem aproape 5 anisori. 🙂

  • Sorina C spune:

    Am nascut acum 4 ani si jumatate prin cezariana de urgenta. Aveam 40 saptamani si ramasesem fara lichid; m-am recuperat f usor, baietelul meu e foarte bine. Am fost dezamagita ca nu am putut naste natural, insa ingrijirea copilului mi-a solicitat mai mult atentia decat modul in care am nascut. Acum ma gandesc sa mai facem un bebe. Am atatea cazuri in jurul meu de copii bolnavi (nu ma refer la raceli), incat nu imi doresc decat sa fie sanatos. Asadar fetelor care ati nascut prin cezariana, bucurati-va ca aveti copii sanatosi!

  • Diana spune:

    ai scris exact lucrurile pe care femeile navigatoare de internet ar trebui sa le gaseasca intr-un singur loc, e plin netul de bloguri panicarde si extremiste

    eu stiu pt ca am trait chestia asta cu alaptatul, eram setata sa alaptez exclusiv macar alea 4 luni cat am stat in concediu, apoi imi facusem plan cum sa pompez la munca (aveam si conditii si program redus daca voiam), numai ca nu s-a intamplat asa si am fost pe punctul de a intra intr-o depresie din aia serioasa… navigatul m-a bagat in starea aia nasoala ca nu-s destul de mama daca nu alaptez (sintetizat informatia de pe net e ca nu exista ca nu poti sa alaptezi, de fapt nu vrei), mama si soacra-mea au agravat-o, m-au scapat medicii si sotul si prietenele…

    pe de alta parte, eu am nascut prin cezariana programata (nu electiva) si nu am nici un sentiment de vinovatie sau esec 😀 ba chiar ma bucur ca a fost asa. cicatricea nici nu se vede acum, dupa 4 ani si 8 luni de la nastere, n-am avut nici un inconvenient, durerile de dupa au fost comparabile cu cele de la menstruatie, copilul e sanatos
    pe la inceputul sarcinii sustineam sus si tare ca eu vreau cezariana, dupa aia m-am informat suficient cat sa nu-mi mai fie teama de procesul in sine insa au iesit la iveala si niste imprejurari medicale care au exclus in totalitate nasterea naturala, nici nu s-a pus vreo secunda problema sa incerc

    eu cred ca nasterea si alaptatul sunt doar primele etape, nu te fac mai mama sau mai putin mama, important e ce fel de mama esti in toata viata ta, sub toate aspectele
    acum cand ma confrunt cu negocieri si ambitie si nervisori de omulet independent, incercand sa il ghidez si sa ii stabilesc limite fara sa-l frustrez sau sa-i infrang personalitatea, mi se pare asa o copilarie chinul ala mental cu alaptatul… 🙂

  • silvia spune:

    Citesc de ceva timp blogul tau si articolele sunt foarte bune. Legat de cezariana nu am ce sa spun pentru ca nu am trecut prin asta. Am nascut natural un copil de 3.840 destul de usor as putea spune. In timpul sarcinii am studiat si am citit si am fost a cursuri si m-au ajutat intr-o oarecare masura. Am fost sigura ca o sa-mi alaptez copilul pana la cel putin 1 an dar nu a fost asa. Treaba cu depresia postpartum este putin exagerată din punctul meu de vedere. Sunt consitienta ca sunt femei care pot suferi de depresie. Insa depresia este o boala reala si grava nu este doar o tristete si o neputinta. Si cred ca depresia reala ar trebui tratată ca atare si nu e ok sa fie tratată ca ceva care li se intampla la x% (mult) din femei. Relativ la laptele praf si alaptarea pentru mine a fost groaznic. Am avut dureri foarte mari, lapte spre deloc, răni o grămadă si vinovătie nu mai zic. Auzisem la cursurile prenatale ca atunci cand copilul e bolnav (chiar si boli foarte grave) laptele matern il poate vindeca. Nu vreau sa detaliez cate vise cu copilul meu bolnav am avut si cu incapacitatea mea de a-i salva viata. Desigur băiatul e sănătos tun. Am reusit cu chiu cu vai sa-l semialaptez pana la 3 luni si asta cu medicamentatie. Acum la 7 luni dupa nastere sunt sigura ca bebelusul meu va fi bine chiar ca nu l-am alaptat. Ce vreau sa concluzionează este ca informarea, desi binevenită în unele cazuri, poate face foarte mult rau. Nu urmăriti stereotipuri si sfaturi care nu vi se potrivesc. Asteptările sunt inamicul unei tinere mame si iti răpesc bucuria primelor luni alaturi de familia devenită brusc mai numeroasă. Nu conteaza cum năsti, daca alaptezi sau daca recoltezi celule stem. Daca se poate cu atat mai bine dar daca nu se poate nu este o tragedie. Totul va fi bine si chiar foarte bine. Love

  • Adina spune:

    Eu despre cezariana mea sunt frustrata ca nu m-am documentat prea mult inainte si eram atat de disperata sa fie totul bine ca m-am lasat 110% pe mana doctoritei. Dupa ce am nascut m-am documentat si mi-am dat seama ca doctorita mea nu a vrut sa-si asume nimic si desi i-am repetat in nenumarate randuri ca mi-e frica de cezariana, ca nu as vrea daca chiar nu este cazul, nu a interesat-o ba chiar m-a indus in eroare si mi-a spus ca mai bine sa ma gandesc ca asa scap de dureri. Si nu numai ca nu a fost asa, am avut niste dureri groaznice timp de 3 zile, am stat in agonie, nu m-am putut bucura de copilul meu, simteam incontinuu ca ma rup in doua de la mijloc. Am avut o refacere f grea. Sunt hotarata a doua oara sa nu ma las taiata pe burta daca chiar nu este necesar.

    Asa ca eu sunt pornita impotriva doctorilor care se uita mai mult la confortul lor decat la dorintele mamelor. De aici vin multe frustrari, pe langa faptul ca trebuie sa te lupti cu hormonii care te dau peste cap, mai trebuie sa te lupti si cu doctorul tau sa te trateze asa cum meriti.

    • Petra spune:

      Uff, eu am nascut natural si prematur. Pana sa gasesc un ginecolog cu care sa colaborez am schimbat 3. primul la care am fost (cel mai vestit) cand i-am spus ca vreau sa nasc natural mi-a spus urmatoarele: „Vai, dar de ce sa nasteti ca o vaca cand puteti naste ca o doamna, cate clase aveti?” WTF!!!!! Restul m-au luat ca si asa sunt firava si durerile sunt mari… Ceea ce vreau eu sa spun ca nu conteaza cum nasti nu esti mai mult sau mai putin mama/doamna daca nasti natural sau cu cezariana. Cezariana salveaza vieti!! E clar, e dovedit. Dar eu am observat ca daca in lumea virtuala se militeaza pt. nastere naturala si alaptat aici in „lumea de afara” e fix invers. Dintre toate prietenele si cunostintele mele doar doua am nascut natura (nu o spun cu titlu de glorie) una a fost o cezariana de urgenta (cea mai buna pietena placenta praevia, hemoragie interna copil nascut la 29 de sapt, abia au scapat) restul au fost cezariene la cerere. Mai spun un lucru, din cate stiu eu, oficial nu exista cezariana la cerere, aceasta e o procedura medicala de urgenta. Romania este una din foarte putinele tari in care se practica acest lucru, repet neoficial si ilegal (pt ca in acte se scrie o cauza care justifica cezariana, cel putin in spitalele de stat).
      Nu judec mamicile care aleg sa faca cezariana (mai ales la ce servicii medicale minunate avem, daca nu mi-as fi permis sa nasc intr-o clinica privata nu stiu daca as fi avut curajul sa nasc natural), dar cate dintre ele fac alegerea asta din cauza fricii sau a conditiilor deplorabile din spitale?

  • Madalina spune:

    Am si eu o poveste de sarcina cu multe suisuri si coborasuri, sarcina planificata, analize presarcina bune, vitaminizare si „folicizare”…totul bine si frumos pana la analizele din primul trimestru care mi-au dat peste cap toate planurile de nastere naturala si alaptare…
    Deci dupa cezariana + lapte praf a rezultat un bebe perfect (nu bolnavicios, nu mai „incet”), pe care il ador, il iubesc de mor, caruia ii simt si acum, la 2 ani dupa, mirosul de bebelus pufos pana la ultimul fir de par. Stiu ca fiecare mama are cel mai perfect si mai frumos copil, indiferent de modul prin care alege (sau este nevoita sa aleaga ) sa il aduca pe lume sau sa il hraneasca!
    Cred ca tot ceea ce conteaza este cum il cresti si ai grija de el, cum il ingrijesti si iubesti, cum il tii in brate oricand si oricat!
    Trecand peste obsesivul „mod standard” de a-ti creste copilul si peste toate reprosurile mamicilor „atotstiutoare”, cred ca respectarea alegerilor si prioritizarea copilului pentru binele lui sunt foarte importante!

    Sa fim sanatosi cu totii! 🙂

  • Came spune:

    Scopul sarcinii mele a fost copilul meu, nu nasterea. Ce tine de corpul meu e strict treaba mea. Intrebari de genul: Vrei sa nasti natural? Alaptezi? inseamna, de fapt: O sa scoti copilul prin vagin? Iti hranesti copilul cu lapte secretat de sanii tai? Asa nu isi permite nimeni sa intrebe ca suna urat, nu?Sanii si vaginul meu si procesele prin care trec ma intereseaza doar pe mine. Nu simt ca trebuie sa ma incadrez intr-un sablon creionat pe internet sau intr-o revista ca sa fiu mama. Sunt mama pur si simplu. Si eu si copilul meu suntem sanatosi si fericiti si asta e tot ce conteaza

  • ioana spune:

    foarte bine spus: TIPUL NAȘTERII NU E ATÎT DE IMPORTANT CÎTĂ VREME ÎN URMA EI REZULTĂ O MAMĂ ȘI UN BEBELUȘ SĂNĂTOȘI.

    Si eu aveam plan de nastere, un chestionar completat frumos, cu detalii, scris mare ca nu vreau cezariana. Dar de cand mi s-a rupt apa, pe la ora 23 si am vazut culoarea verzuie a lichidului si am simtit sau mai bine zis nu am simtit contractiile (care nu erau mai puternice decat niste dureri menstruale si veneau, daca veneau, la intervale diferite), de atunci am stiut ca nu va fi asa cum vroiam. Si totusi, pana la 6 dimineata am luptat cu moasa si cu doctorita si am incercat sa zambesc si tot intrebam daca totul e ok cand veneau sa citeasca rezultatele monitorizarii. La 6 dimineata cand au venit sa imi scrie numarul nasterii pe coapsa si sa ma pregateasca de operatie, am clacat si am zis ca nu vreau, desi ele imi repetau ca bebelusul este in pericol. Cand m-am trezit din anestezia totala, ma simteam vinovata. De ce? Pentru ca imi intrase in cap ideea ca daca nu nasti vaginal, e ca si cum nu ai nascut! Asta pana mi-am dat seama ca sunt egoista vrand sa nascu cum e mai bine pentru mine, trebuie sa fie cum e mai bine pentru cel mic! Gura lumii si a internetului nu conteaza dar e tare greu sa le ignori.
    Acum imi e un pic frica pentru numarul 2. Daca la primul am fost cat de cat relaxata, acum ma gandesc ca decat sa se repete ce s-a intamplat prima oara, mai bine ma duc la cutit eu singura, de buna voie.

  • Miruna I. spune:

    Imi pare rau ca sunt mame care au avut parte de experiente neplacute. Ma bucur ca Printesa a scris despre asta, pentru incurajarea lor. Innainte de nastere si chiar dupa am citit mult si am intrebat mult, si am ajuns la niste concluzii: majoritatea femeilor pot naste natural dar pentru unele va fi imposibil. Conteaza nivelul de asteptari. Daca stii ca ai bazinul mic, ai probleme de sanatate speri la o nastere naturala dar trebuie sa te astepti si la o cezariana de urgenta. Mai bine citesti povesti despre nastere horror decat sa te i-a pe nepregatite. Poate ca cei care se nasc natural au IQ mai mare, dar pentru mine e destul de irelevant testul daca copilul are IQ mediu. La care as adauga ca poate o fi bun la sport, arte etc(iarasi IQ e irelevant). E destul de posibil ca eliberare de oxitocina sa faca minuni dupa nastere, dar pana la urma ti-ai dorit un copil nu o nastere „ca-n povesti”.Eu una am nascut natural desi aveam mari sanse sa ajung la cezariana din cauza unor probleme de sanatate. Cel mai mult ma ingroza faptul ca as putea sa-l vad dupa 48 de ore(asa este protocolul la spitalul unde am nascut in cazul cezarianei), si la natural mi l-au adus dupa 22 de ore din cauza problemelor mele(in orele astea am dat numai apa la soricei).

  • deea spune:

    Dupa cum vad eu lucrurile in ziua de astazi, din ce in ce mai mulga lume isi castiga existenta din frica altora. Nu vorbesc de frica reala, justificata, ci de anxietatea permanenta, fara un obiect real. Cele mai vizate sunt mamele, asadar este suficient sa sadesti o samanta de indoiala in sufletul lor, sigur va creste un ditamai copacul. Exista mame ce se simt vinovate ca si-au vaccinat copii, ca au fost la medic, ca au hranit copilul cu carne si oua in loc de germeni si frunze de leurda. Sigur ca in spatele acestor frici si sentimente de vinovatie exista interese. Cred ca stim cu totii macar o „celebritate” ce traieste bine pe seama fricii altora.
    De cand ma stiu, eu am dorit sa naac prin cezariana. Nici nu stiam ca se poate, dar spuneam tuturor ca eu as vrea sa scoata cineva copilul cat eu dorm. Sigur au avut un mare cuvant de spus toate filmele, serialele ai cartile acelor vremuri. In orice film in care o femeie nastea vedeai dor chin, auzeai urlete de spaima si durere, iar in jur de 50% din nasteri se terminau cu moartea mamei. Tin minte ca aveam discutii cu prietenele pe tema asta, majoritatea preferam sa nu avem copii decat sa trecem prin asa ceva. Apoi am aflat de cezariana si lucrurile s-au asezat. Urmatorul soc a fost in facultate, cand am asistat la nasteri, evident in spital de stat, cu sali de nastere oribile, cu mesele alea odioase. Am vazut cum e, am vazut femei ce au improscat cu materii fecale, urina, totul in vazul a cel putin 10 necunoscuti. Urlete, panica, mirosuri diverse, scurgeri diverse-am iesit traumatizati de acolo. Fetele au jurat ca nu vor trece in veci prin asta, baietii ca nu isi vor lasa sotiile in acea postura. Nu durerea ne speria de data asta. Iar atunci nu existau alte variante, aia era sala de nasteri, ala era mersul lucrurilor.
    Nasterile naturale sunt mult mai ieftine, acesta este motivul pentru care in alte tari sunt cumva obligatorii. Medicii nu le recomanda fiindca sunt medici mai buni decat cei de la noi, ci fiindca nu au de ales. Daca se constata ca cezariana nu a fost necesara atunci costul e suportat de cel ce a luat decizia. Stiu cazuri in care femeile trecut prin chinuri groaznice doar pentru a avea suficiente motive de cezariana la dosar.
    Pe internet oricine poate publica orice, inclusiv sub denumirea de studiu. Au fost cazuri in care s-au dat nume de mari universitati, pentru ca apoi sa se afle ca acea universitate nici macar nu a avut de gand sa faca vreun studiu in acel sens. Studiile adevarate sunt aparute in publicatii de specialitate, publicul larg nu are acces la ele. Uneori rezultatele apar in presa, dar tot acolo apar si atat de multe mituri incat este foarte greu sa le deosebesti. Tocmai de aceea ma uimeste nonsalanta cu care se vorbeste astazi despre studii ce zic una sau alta. Din cate stiu eu, singurul lucru pro nastere vaginala dovedit de studii este faptul ca expunerea la flora vaginala scade riscul de candidoza la nou-nascut.

    • Miruna I. spune:

      Medicina e o stiinta care intervine atunci cand biologia, anatomia sau natura nu merg bine. Si e bine ca exista. Dar daca intervine cand toate sunt bune si frumoase atunci lucreaza impotriva omului si nu pentru om. E un abuz al medicinei, pe care noi pacientii trebuie sa-l taxam.

      • deea spune:

        O cezariana de urgenta implica un risc medical. Numai din cate povesti citesc aici realizez ca medicina a salvat ceva vieti. Medicul evalueaza situatia si raspunde cu capul pentru decizie. Poate uneori este extrem de prudent, dar este pe dreptul lui de libera practica. Oricand o femeie poate decide sa nasca altundeva,.cu altcineva. Eu am vazut de toate, de la sarcini cu risc pana la copii rezultatu din nasteri ce au decurs prost. Cred ca aproape jumatate din copiii cu retard mintal avusesera probleme la nastere. Eu vorbesc, repet, de medicul ce hotaraste cezariana in situatii concrete, particulare, asumandu-si decizia oricand. Nu vorbesc de cei ce recomanda asta de regula, din alte motive decat cele medicale. Schimband putin directia, nu stiu daca in alte tari medicul ce ti-a urmarit sarcina asista si la nastere, indiferent de zi, ora, durata travaliului. Stiu ca sunt tari in care nasti cu medicul de garda, nu poti pretinde ca medicul tau sa vina pentru tine. La noi, majoritatea femeilor isi doresc ca acelasi medic sa supravegheze sarcina si sa asiste si la nastere, ceea ce este foarte greu daca e vorba de nasteri neprogramate. Asadar, se intampla des ca femeile sa aleaga cezariana doar pentru a-l avea alaturi pe medicul in care au incredere.

        • ioana spune:

          Eu am nascut in Cehia. Doctorul tau nu vine la nastere, poate decat daca platesti un abonament suplimentar, ceea ce eu nu am facut. Ultimele saptamani din sarcina nu sunt urmarite de medicul tau ci direct la spitalul unde vei naste, daca te-ai inscris, daca nu, la cel cu care are contract doctorul tau. O prietena a nascut la un spital la 45 de km, pentru ca acolo aveau un program un pic mai „new age” pentru nastere, la prima nastere a fost cum a vrut ea, la a doua a fost cezariana de urgenta. Dar doctorul ei nu a venit la nici una din nasteri.

          • deea spune:

            Cam asa stiu si eu ca merg lucrurile in alte tari. Daca si la noi ar fi la fel- adica in momentul in care se declanseaza travalilul iti iei dosarul medical , bagajul de spita si pleci la maternitate- sigur nasterile cele mai multe ar fi naturale. Stiu ca in alte parti nici nu se da mare importanta unei iminente de avort , in mod special in primul trimestru, investigatii cat mai putine. Cunosc femei ce isi procurau din Romania tratamente pentru mentinerea sarcinii si le luau doar cu recomandare telefonica, asta fiindca dr de acolo spuneau „ce-o fi, o fi”. La fel cum stiu femei ce simteau ca ceva nu e in regula dar nimeni nu a dorit sa le faca o ecografie in plus fata de cele obligatorii, iar lucrurile nu au mers tocmai spre bine. Spre deosebire de aceste situatii, la noi ai sansa sa iti gasesti un medic ginecolog ( in functie de oras ai chiar de ales intre cativa buni) pe care il poti suna oricand, care te vede oricand e ceva in neregula ( chiar daca e doar paranoia ta de mamica), de cele mai multe ori stii ca vei naste cu acel medic sau cu un ajutor de incredere de-al lui. Aspectele nasterii se discuta pe parcursul sarcinii si in cele 9 luni chiar ajungi sa ai o relatie cu medicul respectiv. Eu cred ca e o sansa pe care o avem in Romania, una din putinele ce privesc sistemul medical. Cu siguranta ca acestor medici le este mult mai comod sa programeze nasterile, pana la urma sunt si ei oameni, nu pot trai asteptand sa intre cate o pacienta in travaliu. Sigur, daca vrei neaparat nastere naturala si suspectezi ca medicul recomanda cezariana doar din comoditate ( sau din motive financiare) poti sa uiti sa il suni cand vine momentul, sa te prezinti la maternitate ca orice gravida si sa astepti medicul de garda.

            • Miruna I. spune:

              Sunt doctorii si doctorii. Mi se pare corect ca doctorul sa-si faca programul, si el e om. Desi majoritatea nu fac cezariana daca se poate natural, dar o declanseaza.

    • Raluca spune:

      „Dupa cum vad eu lucrurile in ziua de astazi, din ce in ce mai multa lume isi castiga existenta din frica altora.” Si eu cred asta. Doctorii fac asta frecvent, speriind femeile cu fraze precum „n-o sa poti tu sa nasti natural pentru ca: nu rezisti la durere, ai soldurile prea inguste, nu stii ce inseamna sa nasti natural, etc” Aici nu vorbesc despre o decizie medicala de a alege ce este cel mai potrivit pentru mama si copil, cu siguranta sunt cazuri in care cezariana este o decizie informata si necesara. Vorbesc despre medici care sistematic inoculeaza frica in femei sanatoase, la fiecare control (n-ai sa poti, n-ai sa suporti), fara a exista nicio problema clinica. Eu nu militez pentru nimic.

    • deea spune:

      Ceea ce as fi vrur sa spun eu este faptul ca mi se pare ok ca modul un care nasti sa fie alegerea ta, ca femeie ce va trece prin asta. Iar sentimentele de vina nu isi au rostul nici macar aici. Nimeni nu stie cu ce traume s-a confruntat viitoarea mama, cati copii cu sechele in urma suferintei la nastere a vazut. Mi se pare inuman sa obligi un om sa treaca prin ceva, impotriva vointei sale, mai ales cand acel ceva implica durere. In cezariana de urgenta sentimentul de vinovatie este patologic, cum sa te simti vinovat fiindca ai luat o decizie salvatoare de vieti? Asa cum mi se pare nefiresc sa te simti vinovata ca ai recurs la lapte praf, desi vedeai clar ca nu produci cat sa hranesti si sa hidratezi corect puiul de om. Lumea se fereste de la a vorbi despre situatiile nefericite, ele sunt intr-adevar putine dar, in situatia de astazi, fiecare suflet conteaza. Naturala este si selectia naturala, conform naturii nu orice embrion se tranforma in fat, nu orice fat supravietuieste nasterii, nu orice nou-nascut ajunge copilas in toata regula. Acum fiecare copilas conteaza, iar cand natura spune „nu se poate” medicina are curaj sa zica”ba se poate”.

      • Miruna I. spune:

        Nu am spus ca tot ce e natural e bun, ci ca atunci cand natura nu merge bine se poate interveni. Nu de alta dar si industralizarea a dus la o dezvoltarea a societatii dar consecintele abuzului de industrie il vedem abia acum si suntem depasiti.

    • Elena spune:

      Apropo de ce ai scris, eu nu ma vedeam nascand natural. Pur si simplu psihic nu am putut sa trec peste bariera asta. Am avut indicatie clara de cezariana pentru ca baietelul meu a avut dubla circulara de cordon dar si daca nu as fi avut as fi nascut prin cezariana. Intr-adevar, asa cum spui si tu, prietena prietenei mele (locuieste in America) a suferit enorm,complicatii la nasterea naturala din cauza ca in afara nu se fac cezariene pentru ca sunt muuuult mai scumpe decat o nastere naturala. Acesta este motivul pentru care se incurajeaza atat de mult nasterea naturala in afara. Am avut norocul sa intalnesc un doctor care m-a inteles, si care mi-a spus zambind a doua zi dupa ce am nascut in timp ce eu ma plangeam ca ma doare rau ca „ce simti acum , nu se compara cu durerea pe care ai fi simtit-o in timpul travaliului”. Are doi copii, iar pe primul a incercat sa il nasca natural. Concluzia este ca sunt avantaje si dezavantaje atat cand nasti natural ci si cand nasti prin cezariana. Conteaza sa fii constient de ele si sa alegi ce ti se potriveste cel mai bine tie.

  • Mihaela spune:

    da eu nu inteleg, ce e asa de rau la o cezariana? intreb pentru corpul mamei, ca in rest pentru copil imi imaginez ca nu e nicio diferenta.

    ce diferenta este intre sa zicem o cezariana si o operatie de apendicita? sincer, mi se pare mai traumatizant pentru corpul tau o nastere naturala, cu ce povesti am auzit, cu rupturi sau in multe cazuri cu taieturi de urgenta…

    ca sa nu mai spunem ca si pentru copil banuiesc ca e mai ok, ca poate avea o pozitie incorecta si asa mai departe…

  • Dana spune:

    Povestea mea incepe asa: o sarcina cu multe probleme, cu 3 hemoragii (aproape sa pierd copilul), cu analize peste analize (copilul nu se dezvolta deloc, ramanand in urma de fiecare data). S-a luat decizia (daca ma intrebati pe mine, a fost cea mai buna decizie) de a mi se face cezariana la 27 saptamani (am nascut o fetita la 7luni, de 1.300 g).Nu m-am simtit vinovata pentru acest lucru, atata timp cat, a fost singura solutie. Intr-adevar, dupa cezariana iti revii un pic mai greu, insa asta a fost singura sansa la viata a fetitei mele. Iar azi, am o fetita de aproape 5 anisori, inteligenta, vesela, frumusica, etc.
    Concluzie: atata timp cat aveti un copil sanatos, nu conteaza cum nasteti. Tot ce conteaza este sanatatea copilului si a mamei. Multumesc

  • Claudia spune:

    Cezariana salveaza vieti!
    Dar cel mai mult conteaza gandirea pozitiva si modul in care iti faci perceptia asupra nasterii, pt ca indoiala si frica aduc sentimentul de vinovatie.
    Eu am nascut cezariana dupa 15 ore de travaliu, cand am decis cu totii ca cel mai important lucru este viata copilului.Nu am avut nici un sentiment de vinovatie.Nici nu vreau sa imi imaginez daca nu s-ar fi putut interveni la timp , ce sentiment urias de vinovatie m-ar fi inebunit , daca copilul s-ar fi nascut cu probleme.
    Perceptia mea a fost: vreau sa nasc un copil sanatos! nu modul in care il voi naste

  • Raluca spune:

    Si eu sunt una din miile de femei care au cezariana de urgenta,din pacate dar din fericire care a trecut usor peste.De cand am ramas insarcinata am stiut ca o sa nasc natural si nu acceptam gandul ca as putea naste altfel.La 30 de saptamani bebele meu nu era intors si gine mi-a spus de posibilitatea unei cezariene dar i-am spus ca nu,eu voi naste natural pt ca al meu copil se va intoarce si asa a fost,la 32 de saptamani avea capusorul in jos.La 39 de sapt si 3 zile desi aveam contractii usoare ca durerile de menstra,dimineata am inceput da pierd dopul,nimic ingrijorator ca citesem uns’pe mii de articole despre momentul respectiv.Am umblat prin oras de am rezolvat treburi,mi-am anuntat medicul pe la 4 dupa-amiaza care bineinteles m-a certat ca nu l-am sunat de dimineata si m-a trimis la la spital dar am continuat sa umblu prin magazine pt copii sa mai iau scutece(loc unde am si pirdut dopul gelatinos),pana aici totul perfect.La spital ,la controlul pe masa apa la locul ei si dilatatie 1 iar medicul care m-a controlat mi-s spus ca nu este din punctul lui de vedere de nastere dar sa vedem ce hotaraste ginecologul meu.Impreuna cu el am hotarat sa raman peste noapte si dimineata sa ma controleze si bine am facut pt ca la jumatate de ora de la internare mi s-a rupt apa si a inceput distractia.Desi am avut un travaliu care a avansat foarte bine iar moasele imi ziceau ca o sa nasc foarte usor nu a fost asa pt ca nu aveam dilatatie iar la 10 noaptea l-au chemat pe gine de acasa si la 11 mi-am vazut puiul pt prima data.Nu a fost o operatie facuta ca sa scap usor sau sa imi faca medicul sa vina de acasa noaptea special pt mine,a fost o cezariana de urgenta facuta datorita unui travaliu care a avansat foarte rapid,puternic dar cu dilatatie 1 si din cauza ca bebe se impingea sa iasa si nu a avut loc a avut o frumusete de cefalhematom o luna de zile.Mi-am tinut copilul in brate a doua zi si tot atunci l-am pus la san si prima data,a fost dragoste la prima vedere intre mine si el,intre el si titi.O legatura care nu tine cont de locul pe unde a iesit,o legatura care a fost creata in 9 luni si alti 2 ani de asteptare pt ca il iubesc dinainte sa il am.L-am alaptat la cerere si exclusiv 6 luni si acum tot titi este baza si alinarea lui.Laptele este oricum ai naste pt ca avem corpul setatat sa isi creasca puiul si as fi mai putut creste inca un copil prin alaptare in tandem fara probleme.
    Dupa ce voi avea liber de la medic il vrem si pe bb2 si sper la fel,sa nasc natural dar daca voi intampina probleme ca la prima sarcina o sa fie tot cezariana pt ca nu este bau bau,daca vrei gasesti puterea sa te ridici si sa iti revii repede,ca mine si multe alte femei.
    Sper ca povestea mea ajuta alte mamici care nu au trecut peste cezariana atat de usor ca mine si sa le dea curaj pt ca cel mai important sa treaca cu bine momentul nasterii indiferent de cum este ea.

  • Cristina spune:

    Daca e vorba de cezariana de urgenta, inseamna ca in lipsa ei s-ar fi intamplat tragedii. Ce vinovatie?
    Poate are sens sentimentul asta in cazul nasterilor unde ai optiuni, dar asta e urgenta, adica daca n-o faci, cineva moare.
    Mi se pare sinistru si lipsit de logica, sincer. Oricum e atata presiune pe parinti, sociala, din partea familiei extinse, a pediatrilor, a grupurilor de nebune de pe net etc.
    Nasterea e cel mai mic pas, important e sa iesim cu bine din asta si ce urmeaza e infinit mai important. Si cu siguranta, a scoate un copil, indiferent pe unde, nu te face parinte.

  • AndaNicola spune:

    Cred ca mamicile ar trebui sa isi doreasca intr-adevar copii sanatosi. Eu am nascut la 33 s, cezariana de urgenta, 1600 gr si am tinut-o in brate cam la 5 zile, pentru un minut. Putea sa ne provoace nasterea, dar a spus ca ar fi mai putin traumatizant pentru ea si m-am bucurat fenomenal ca o cezariana ii este mai usoara decat o nastere naturala, dupa suferinta fetala. De alaptat nici nu mai pomenesc, cum sa fi supt dupa o luna de biberon? manca foarte greu si din biberon, avea reflux… Si totusi, are 3 ani si avem o relatie extraordinara! Am iubit-o de cand am aflat de sarcina. Ea este iubitoare, lipicioasa cu mine, afectuoasa si se simte foarte iubita, am tinut-o in bratele mele cat de mult a dorit ea, nu am simtit absolut niciodata ca ar fi ceva in neregula, ca ar fi altfel decat copiii alaptati si nascuti altfel.
    Cred ca mamicile idealizeaza acest moment si uita esentialul. In familia mea si cercul de prieteni toate au nascut natural, au alaptat, insa unele mamici au considerat startul bun si si-au revizuit atitudinea pe parcurs. Mai putin in brate , bona dupa 11 luni (pentru serviciu, dar si pentru a fi mai adaptabili!), alegeri alimentare nu tocmai sanatoase dupa 1 an, dorinta de a-l face pe copil cat mai repede independent.
    Cred ca parcursul este cel mai important. Sutele, miile, zecile de mii de ore petrecute in calm si dragoste si rabdare sunt cele mai valoroase. Copiii raspund la dragoste cu dragoste.

  • dojo spune:

    Exista o adevarata cruciada a mamelor perfecte, care nasc vaginal, alapteaza si concureaza pe internet la premiul de mama anului. Este MINUNAT daca reusesti sa faci astea, dar asta nu inseamna ca femeia care nu respecta aceste conditii de ‘desavarsire’ e mai putin mama sau isi iubeste copilul mai putin.

    Sunt socata de cat de virulente sunt unele persoane in aceste 2 probleme care de fapt privesc EXCLUSIV mama si copilul ei (barbatu-miu a avut bunul simt sa nu emita absolut nicio pretentie, mi-a spus doar ca imi este alaturi orice decid).

    Am ales sa nasc prin cezariana si ma felicit pentru asta in fiecare zi. Am o fata sanatoasa, desteapta si frumoasa, pe care o iubesc ca pe ochii din cap.

    Alaptarea in cazul nostru a fost o poveste trista, desi nici nu-mi imaginam ca nu se va putea. Am reusit sa pompez ceva lapte in primele 2 luni, dar foarte putin (cel mai mult era 30-40 de ml si fii-mea manca deja o suta la o masa).

    Eram destul de debusolata in perioada aia, dar am avut din nou noroc de un barbat cu capul pe umeri care mi-a spus clar ca, daca nu se poate, asta este, uite ce frumos creste copilul.

    Normal, cand citesti opinii emise de unele femei mai mult sau mai putin celebre, ai impresia ca esti un rahat de parinte, ca-ti distrugi copilul etc.

    Mi se pare INACCEPTABIL ca o mama proaspata sa se consume cu ganduri de vinovatie si de frustrare ca nu a nascut ‘perfect’. La naiba cu toate standardele astea. Conteaza sa se nasca pruncul ala sanatos si maica-sa sa fie la fel. Ca a iesit pe ‘gaura’ clasica sau printr-una taiata in burta e mai putin relevant.

    Dar este, zic din nou, inacceptabil ca bucuria totala de a deveni mama sa fie umbrita de sentimentele astea negative, induse de tot felul de istete care au impresia ca au descoperit ele insele apa calda. Si de barbati, ca nici astia nu tac. Am avut de multe ori ‘sansa’ de a citi comentarii postate de tot felul de masculi alfa, care sunt stapanii absoluti ai tuturor vaginurilor din lume.

    Alora in general le-o retez ca, daca nu sunt ginecologi sau nu si-au crescut dintr-i data uter, parerea lor nu conteaza. Asa cum eu nu le dau sfaturi privind ‘mititelul’ lor, asa nu accept nici eu sfaturi privind ‘mititica’ mea 😀

    Oricum .. lasand la o parte toata poliloghia asta .. Nastete, doamnele mele, cum doriti si stabiliti cu medicul vostru. da, suntem norocoase sa traim intr-o tara in care (mai ales in privat), parerea voastra conteaza si nu sunteti duse ca niste animale la abator. Un medic istet si un pacient informat pot ajunge la rezultate misto de tot. Dar faceti VOI alegerile in cauza, nu va lasati impinse de la spate de NIMENI. Intr-o familie normala, nici macar sotul nu va face presiuni pe tema asta, necum sa vina din partea unor necunoscuti de pe net.

    • vio spune:

      Ce mi-a palcut comentariul tau! 🙂
      Complet de acord cu el, felul in care naste o femeie este fix alegerea-„problema” ei. De acord si cu „intr-o familie normala, nici macar sotul nu va face presiuni pe tema asta”—aici m-am aflat si eu. Se poate deduce destul de usor ca da, eu sunt printre cele care au ales cezariana. S-a intamplat ca el sa se nasca la 34 de saptamani, in urgenta, dar si daca nu era asa eu tot pt cezariana optasem. Si am alaptat din ziua a doua, si am alaptat fara probleme cotrar tutror cobelilor cu putinta auzite in jur. Femeie de aproape 38 ani, la primul copil, nascut prematur, prin cezariana—-mi se spunea ca nu voi putea. Fleosc! Si daca nu alaptam, tot relatia aia as fi avut-o cu al meu fiu, care acum are 3 ani si 5 luni, cu acre am super hiper mega minunat atasament:))

      N-am avut niciodata o problema cu ce fel am nascutm, sunt sigura ca nu m-as fi dat cu capul de pereti nici daca nu alaptam aproape un an. Nu m-au „atins” niciodata toate doamnele-mame perfecte care le fac pe toate ..desigur..perfect…Trendul asta in care toate trebuie sa facem asa si asa, caci altfel..Latfel ce? Hai, pe bune, altfel ce?:) Lipsa de sensibilitate din partea mea? Nope. Eu il numesc echilibru. Sunt eu si el, este relatia noastra…si-atat.

    • LAVENDER spune:

      Amen!
      Really well said!

  • DanielaG spune:

    Mie mi-a luat aproape 2 ani ca sa trec peste asta. Am nascut prin cezariana de urgenta (riscam sa intru in coma), desi toata sarcina stabilisem cu doctora mea ca voi naste natural daca nu apare vreo contraindicatie.
    A nascut medicul pentru mine, cum spuneai, mi-am vazut copiii (gemeni) dupa o zi si jumatate, pentru ca nu mi i-au adus la terapie intensiva sa ii vad si nu ma puteam ridica sa ma duc eu la ei. Am suferit enorm din cauza asta, mai ales dupa ce am ajuns acasa si am inceput sa ma gandesc la ce s-a intamplat.
    M-am simtit teribil de vinovata ca nu am nascut natural, ca nu a fost totul altfel, mai ales ca este perceptia asta ca daca nasti prin cezariana inseamna ca nu esti o mama buna (pentru ca nu ai trecut prin durerile facerii, ci doar prin acelea crunte ale recuperarii dupa operatie). Am facut o depresie din care cu greu mi-am revenit.
    Si acum regret ca nu m-am putut bucura cu adevarat de minunile mele cand erau atat de mici.. din cauza regretelor.
    Dupa acesti 2 ani, mi-am dat si eu seama ca esti mama oricum ai naste, ca da, este frumos si de preferat sa nasti natural, dar ca nu este capat de lume daca ajungi la operatie.
    Abia acum am ajuns sa nu ma mai simt vinovata si sa nu imi mai acuz corpul ca m-a privat de o asemenea experienta. Si sincer, ma doare cand stiu ca si alte mame trec prin aceeasi experienta.
    Cand alegi cu buna stiinta cezariana, e ok, ma gandesc ca nu ai traume dupa aceea, dar cand ti se intampla, cand nu ai de ales, trebuie sa te impaci cu gandul.
    Eu m-am impacat cu gandul numai dupa ce mi-am dat seama (cam tarziu) ca daca nu faceam cezariana, acum poate eu nu mai eram, sau poate copiii mei ar fi avut mari probleme sau ar fi murit in timpul travaliului. Dar mi-a luat mult prea mult timp ca sa imi dau seama de asta, poate si pentru ca oamenii sunt tentati sa judece in primul rand, si abia apoi sa incerce sa inteleaga.

  • Mirona spune:

    Sper ca fetele pe care le-ai mentionat tu sa citeasca comentariile…
    Eu as vrea sa le spun ca in cei 32 de ani de viata (stiu, nu-s multi) am vazut si copii nascuti cu cezariana, si nascuti natural, si alaptati si hraniti cu lp, si purtati in carut si in marsupii neergonomice si…. etc. Si as putea concluziona ca startul lor in viata depinde prea putin de toate astea si mai mult de felul in care interactioneaza cei aprpiati cu ei. Degeaba il nasti natural, il porti in brate si alaptezi daca nu ii tii activa curiozitatea si nu il inveti nimic.
    Mai mult, opriti-va din citit articole transante si pline de pareri fixe. O fi studii la mijloc, dar nimeni nu le stie pe toate. Credeti-ma, copilul are nevoie de un mediu familial echilibrat (sanatatea mentala a mamei e foarte importanta) chiar si daca ajunge sa va vada doar 3 ore pe zi. Nu cadeti in depresie doar pentru ca nu stiu ce minte luminata zice ca nu sunteti mame cum trebuie. Toti specialistii aia nu va cunosc asa cum va cunoaste copilul vostru.

  • ANNE M spune:

    Eu sunt una din mamicile care nici nu a luat in calcul sa nasca prin cezariana. Eram sigura ca voi naste natural, judecam mamicile care au preferat cezariana. Si uite asa,am tot asteptat sa nasc natural pana a venit medicul si mi-a adus hartiile spunandu-mi ca de mai astept o fac pe propria raspundere. Si acum mai am dubii,poate mai puteam astepta. Da, am avut mustrari de constiinta o perioada dar mi-au trecut.

  • Mihaela spune:

    Am nascut prin cezariana de urgenta, dupa multe ore de travaliu. Daca ma intrebati acum: as fi vrut ca decizia de a ma opera sa fi fost luata mai repede. Recuperarea a fost relativ dificila, dar nu neaparat din cauza operatiei, ci a oboselii acumulate in timpul travaliului.
    NU conteaza pe „unde” nasti, cata vreme copilul este sanatos. O gravida trebuie sa inteleaga ca planificarea amanuntita a unei nasteri, nu inseamna ca absolut totul poate fi controlabil.
    Si mai este un aspect foarte important de luat in considerare de catre femeile care tin „neaparat” sa nasca natural: privarea de oxigen a bebelusului in timpul nasterii, suferinta fetala poate declansa epilepsie (detectabila doar cand copilul are varsta mai mare, la unii 3 ani, la altii 6-7 ani). Nu va jucati cu sanatatea si viitorul copilului vostru, doar pentru ca aveti niste „proiectii” despre cum ar trebui sa fie.

  • Daria spune:

    Mie personal iar mi se pare ca asta este o dezbatere si o discutie care nu isi are rostul.
    In primul rand mi se pare extrem de manipulator titlul „Cezariana de urgenta si sentimentul de vinovatie.”
    De aici se poate trage concluzia ca sentimentul de vinovatie nu ar trebuie sa existe decat in cazul in care cezariana este de urgenta. Altfel, daca femeia a ales sa faca cezariana inseamna ca se poate bine-merci deprima!
    Indiferent ca este vorba de o alegere personala sau de o urgenta, nici o femeie nu ar trebui sa se simta vinovata cu propriul corp si cu propriile alegeri!!

  • Cătă spune:

    Mama are trei nașteri la activ. Trei fete. Două dintre noi ne.am născut pe cale naturală, ce.a de.a treia prin cezariană. A fost un rău necesar, mama a acceptat cezariana de urgență, altfel…rămâneam fără soră și fără mamă.
    În 18 ani de viață, soră.mea a făcut oreion, varicelă și câteva răceli ușoare — pică mitul copilului bolnăvicios. Se pregătește de admitere la Medicină, o ajută copila nr.2 care e studentă la Medicină — clar nu e limitată intelectual.
    Auzisem o tâmpenie colosală, spusă de o mătușă bătrână de.a maică mii…cum că cea mică n.ar fi soră cu noi, că n.a urmat același „drum“ la naștere. Eu sunt născută prematur, alăptată până la 5 luni, apoi trecută pe lapte praf. Sunt perfect sănătoasă, n.am pățit nimic din cauza laptelui praf! Copila nr. 2 născută la termen, alăptată până la 1 an. A făcut toate bolile din lume. Ia orice, de oriunde.:)) de cea mică, născută prin cezariană și alăptată până la 1 an, am povestit mai sus.
    Acum…care.i logica? Cezariana nu.i bau—bau. Pruncul nu o să aibă ceva în minus pe motiv că a ieșit…prin altă parte. Copilul nu se supără dacă primește lapte praf.

    Mama a rămas cu o cicatrice care uneori o înțeapă, și e sensibilă la frig. Atât. Privirea pe care o are când o privește pe cea mică mă face să cred că ar fi acceptat cezariana pe viu, doar să.i trăiască fetița…

    Abia aștept să devin mamă. Îmi iubesc copiii nenăscuți. Așa simt că am fost programată genetic. :)) Nu simt că e important pe unde o să vadă copilul lumina zilei. Vreau să alăptez, dar dacă n.am lapte suficient, suplimentez cu lapte praf. Sunt sigură că asta nu mă face o viitoare mamă…rea. Și o să creștem împreună, chiar dacă o să am o tăietură pe burtă sau o tăietură…mai jos.

    • Raluca spune:

      La mine, doctorii nu au mai asteptat sa isi faca efectul 100% anestezia. Imediat cum m-au intins pe masa au inceput sa taie. Am crezut ca mor insa Dumnezeu mi-a dat putere sa rezist si sa imi aud micul erou plangand. Asa ca da, o mama accepta orice si rezista la orice doar pt copilul ei. Si nu pot decat sa ma bucur ca am avut o echipa medicala care a luat deciziile acestea.

      • Cătă spune:

        I.am citit maică mii comentariul tău. De.a lungul timpului, i.am pus o grămadă de întrebări referitoare la cezariană, însă la comentariul tău, răspunsul ei a fost că a durut tăietura atât de tare, încât a încetat să respire. Chiar a fost cezariană de urgență, cu risc crescut de mortalitate atât pentru mama cât și pentru sora mea. Până și.a făcut anestezia efectul, medicul a tăiat practic pe viu.
        Maică.mea e o eroină. A durut.o nașterea vaginală. A durut.o cezariana. Din toată durerea asta s.a ales cu trei fete gălăgioase și obositoare, care o iubesc enorm. Un schimb destul de corect, din câte spune ea. :))

  • Tea spune:

    Hai ca am ajuns si eu la final de comentarii, intre timp a adormit si Paul, deci imi lasa loc de argumente 🙂

    In primul rand, pe fisa mea nu scrie nicaieri „de urgenta”. Si nu consider ca as fi fost bolnava sau in vreun pericol.. Ce stiu insa ca nu m-a intrebat nimeni ce si cum, pur si simplu s-au luat niste decizii fara voia mea. Asta dincolo de filosofia sau fantezia mea cu nasterea ideala, ca suntem departe de asemenea detalii. Ce m-a frustrat pe mine a fost sirul de abuzuri, de vorbe (g)rele..

    Din fericire am luat decizia sa nu imi mai racesc gura pe tema asta pe blog, ci intr-o sesizare de malpraxis, iar despre nastere nu voi mai scrie ca am obosit.

    Ma concentrez pe gangureli si iubareli, imi doresc plimbari prin Cartier si pajisti de alaptare, I got better things to do than depress.

    Dar multumesc, Printesa, ca te-ai gandit la mine, apreciez tare vorbele tale 🙂 mai raspund si comentariilor cu numele meu si aia e, o las moarta

    • gabitza_sta spune:

      Nu vreau sa iti desconsider sentimentele, absolut deloc. Incerc sa intru in pielea ta si sa imi dau seama cum te simti…dar poate ar fi bine sa nu te inversunezi atat de mult asupra lucrurilor care s-au intamplat. Copilul tau are nevoie de tine fresh si sanatoasa si cu „tiglele pe casa”, nu suparata, agitata.
      Faptul ca tu vorbesti despre cezariana in acest sens negativ, ii poate transmite si lui ceva neplacut, ca si cum ar fi ceva in neregula.
      No offence, dar ar fi pacat sa cazi in latura exagerarii doar pentru ca in momentele alea hormonii tai dictau mai mult decat o facea ratiunea.
      Cezariana este doar un pas, mic, foarte mic. Important este ce se afla la capatul lui, nu momentul in sine. Aia ar trebui sa vezi tu, nu deciziile doctorilor pe care, hai sa fim seriosi, daca nu suntem doctori nu avem cum sa le intelegem 100%. Ok, nu am fost acolo cu tine, nu stiu ce s-a intamplat, dar daca le era teama de o suferinta fetala sau un travaliu prea prelungit, sau pierderea a cine mai stie ce chestie, da, poate au decis cezariana. Din punctul tau de vedere nu erai nici urgenta, nici bolnava sau altceva. Dar asta este punctul TAU de vedere, de om care habar nu are medicina si chestii legate de medicina.
      Dar crede-ma, nu (neparat) nasterea naturala e „the shit” (sa imi fie scuzat limbajul) si tu risti sa te agati prea mult de momentul tau, care nu a fost al tau pentru ca ti l-au rapit doctorii.
      Sfatul meu: get over it. Este doar un pas din multii pasi, peste 1-2 luni ai sa razi cand ai sa vezi cata importanta ai dat unui lucru marunt. Asta face parte din procesul de acceptare si moving on.
      Ai facut cezariana? Asa si? Big deal.
      Ai un copil in brate? E sanatos, e totul ok? Asta e tot ce conteaza, asta este cu adevarat „the big deal”.
      Poate ai avut asteptari prea mari de la tot momentul nasterii, travaliului, asteptari care spui ca nu ti-au fost indeplinite.

      Zici ca le planuiesti un proces de malpraxis. Eu zic sa te asiguri mai intai ca vorbesti in deplina cunostinta de cauza despre ce a fost cu tine si apoi sa treci la treaba. Nu iau apararea doctorilor. Doar ca mi se pare ca in tot acest flux de informatii care este Internetul asta mare si lat, mamele intra asa intr-un „frenzy”, o picare din asta intr-o extrema totala (daca pot sa ma exprim asa) in care doar nasterea naturala all the way, alaptarea exclusiva si toate cele sunt SINGURA cale corect, restul sunt la polul opus, „cah”, „rau”, „yuk”.
      Nu e asa deloc. Invatati sa nu mai ganditi atat de „extremist” pentru ca onest, nu va face bine.
      Copii nostri au nevoie de noi langa ei sanatoase si vesele, nu in razboi cu lumea care ne inconjoara. Nu avem nici un stindard al alaptarii, co-sleepingului si scutelecelor textile de purtat people. Fiecare alege solutia care o face fericita si atat.
      PS: si eu am nascut prin cezariana desi mi-am dorit tare mult sa nasc natural si stiam ca am sa pot sa o fac. Nu am avut nici macar sansa travaliului. M. a stat in prezentatie pelviana de la 7 luni si nu s-a mai sucit. Sti ce mi-a spus Mendez atunci?? „Domnisoara, daca fetita dvs sta asa si nu se suceste, are ea un motiv natura are felul ei de a isi aranja lucrurile. Poate dupa ce nasteti, o sa aflam si motivul”.
      Dupa ce am nascut, am aflat 2 lucruri: M. avea cordonul ombilical ATAT de scurt incat daca s-ar fi sucit ca sa fie cu capul in jos, s-ar fi sugrumat si ar fi murit. Deci a fost fata desteapta si a stat cu capul in sus. Doi: avea de 2 ori cordonul pus pe dupa gat (fara sa se vada la eco) asa ca daca insistam pe nastere naturala chiar si in prezentatie pelviana, as fi privat-o de oxigenul de care avea nevoie, cine stie cu ce consecinte pentru creierul ei.
      Am avut incredere in doctorul meu si am facut cum a spus el si a fost bine. Mi-a parut rau de cezariana? Da? As schimba ceva din tot ce s-a intamplat? In nici un caz. M. a venit si e sanatoasa si asta e tot ce conteaza.
      Restul e…..dust in the wind.
      G.

  • Stefi spune:

    O singura completare (sau demascare a unui mit care circula des pe internet) pentru a termina cu orice sentimente de invinovatire retrospective. Daca in urma cezarienei „la cald” copilul a avut APGAR 9/10, asta nu inseamna ca cezariana nu a fost necesara (ca doctorii s-au grabit, ca de fapt nu exista nici un pericol pentru fat), ci doar ca s-a intervenit la timp. O cezariana in urma careia copilu se naste cu Apgar de 2, 5, 7 e o cezariana facuta tarziu (din diverse motive, de multe ori, de necontrolat).

  • Alina spune:

    Fiecare femeie e diferita,la fel cum fiecare sarcina e diferita si fiecare copil e diferit. Cunosc femei care au nascut natural, femei care au facut cezariana la cerere, femei care au facut cezariana de urgenta…toate, dat absolut toate sunt mame minunate si isi iubesc copii ca pe ochii din cap. Intr-adevar, situatiile difera si atunci au diferit si alegerile lor, unele au avut nevoie de ajutor dupa nastere, s-au luptat cu depresia (aici a ajutat blogul tau, Ioana, pe care l-am recomandat imediat cum am auzit ca nu se simt bine) si au trecut cu bine peste.

    Eu cred ca asa cum exista nastere naturala frumoasa (cu epi sau fara), exista si cezariana care este ok pentru mama si copil.
    De asemenea mai cred cu tarie ca in primul rand conteaza sanatatea mamei si a copilului, iar la nastere conteaza atitudinea si increderea in medic.
    Unde am citit povestea Teei, care m-a intristat, mai ales pentru ca in acelasi spital am nascut si eu, sper sa apara si povestea mea, care este una frumoasa.

    Intr-adevar, unele femei au nevoie de o incurajare pentru a incerca nasterea naturala (daca nu exista probleme medicale, bineinteles) si mereu le-o voi da. In definitiv, va fi alegerea fiecarei viitoare mame, dar e bine sa fie o alegere in cunostinta de cauza si sa fie pregatita pentru orice.
    Eu pentru asta militez!

  • Luiza spune:

    Nu m-am gandit niciodata ca cineva poate fi frustrat ca n-a nascut natural. Daca medicii au considerat ca asa e mai bine pentru mama si bebelus inseamna ca asa e mai bine. Care a ales direct cezariana, a facut-o cu responsabilitate.
    Pe cine dai vina cand faci cezariana fara sa vrei? Pe corp ca n-a vrut sa faca cumva sa fie bine? Eu zic sa va linistiti, fetelor si sa va bucurati de minunile pe care vi le-a dat Dumnezeu. Am citit si eu despre nasterea lui bebe Paul si chiar imi pare rau pentru Tea ca a trecut prin asa ceva. Cred ca daca mamicile ar pune accent mai mult pe lucrurile frumoase (ca au bebe sanatos, ca sunt o familie fericita etc) ar da mai putina importanta lucrurilor mai dificile. Unele femei chiar si daca nasc natural se gandesc ca daca faceau nu stiu ce poate nu le taia, daca se chinuiau mai tare poate nu facea bebe cucui, ca poate cucuiul il face sa se dezvolte mai greu si tot asa. De unde stiti ca dupa nastere naturala nu ati fi ramas cu frustrari?

  • LAVENDER spune:

    Cred ca glumiti!… Adica de ce ar trebui o femeie sa se „ierte” ca a nascut prin cezariana?!?!.. Unde e greseala, pacatul, nesabuinta?

    Marturisesc ca sunt medic si am nascut doi copii sanatosi, frumosi si veseli, prin operatie cezariana ELECTIVA in ambele cazuri. Sunt motive pur rationale care m-au determinat sa fac aceasta alegere atat pentru mine cat si pentru copiii mei, astfel incat in ambele cazuri cezariana a fost programata in jur de 38 de saptamani, fara a exista vreun soi de patologie sau ris matern sau fetal. Pur si simplu asa am vrut! si cred ca dreptul meu ca femeie si mama sa aleg ce e mai potrivit si complication free atat pt copil cat si pt mine.

    Asta nu a influentat cu nimic ceea am simtit din prima clipa pentru puii mei, cum mi-au topit inima de la.primul scancet pe care l-am auzit cand au fost scosi din burta mea, eu fiind pe masa de operatie!

    Vina? Niciodata!
    Sa simt ca ii iubesc mai putin doar pentru ca in loc sa iasa bubuind prin vagin au iesit „culesi” prin peretele abdominal? Absolut deloc!
    Dragostea e dragoste, iar restul e DOAR anatomie!

    Sunt frecvent intrebata de prietenele NEmedici: „cum e mai bine sa nasti?”
    „Pai, cel mai bine e sa nasti cum simti tu ca e mai bine si mai potrivit pentru tine si puiul tau! Simti ca nasterea naturala e pentru voi (mama si bebe)? Da-i inainte! (asta daca nu exista vreo contraindicatie medicala binteles), crezi ca cezariana este pentru voi cel mai bun plan? La fel, da-i inainte!
    Nu ii lasati pe altii sa va constranga la nivel afectiv (” ca nu ai fi o mama destul de buna daca alegi sa ti se taie burta si uterul in loc de perineu – epiziotomie”; sau mai bine alegi o cezariana ca e „in trend”, decat o nastere naturala..sa mai stiu eu ce bazaconii), pentru ca daca vei alege atfel dect simti ca e „right for you”..te vei simti sabotata si inselata… Si probabil ca la asta se refera situatiile cand doamnele doresc sa nasca natural si ajung la cezariana de urgenta, sau doresc cezariana, dar pana ajung la spital capul copilului e angajat si nu se mai poate progresa altfel decat prin travaliul natural…cineva „le-a furat planul nasterii lor”!

    Dar e doar un plan! Iar mama e mama pe oriunde ar iesi copii din corpul ei. Fizic oricum doare, orice tip nastere, emotional este un vartej ametitor…orice tip de nastere…dar dragostea ramane dragoste iar vina nu isi are locul nicaieri!

    Bucurati-va de puii vostri si primiti-i cu bratele deschise in acesta lume, voi sunteti totul pentru ei iar ei totul pentru voi…detaliile intrarii „in scena” e DOAR anatomie!

  • ina spune:

    Am parcurs toate comentariile. Fetelor, doamnelor, sper din suflet ca ati tras concluziile corecte. Iar pe tine Printesa, nu ma intelege gresit… Dar, te iubesc.

  • Paula spune:

    Eu m-am iertat…avem deja 15 luni,a fost ff greu,ff greu,pt ca imi doream enorm sa nasc natural,ba mai mult imi era frica de perfuzua dupa cezariana,nusuport acele…deci nici macar o secunda din cele 9 luni ,nu m-am gandit la cezariana..dar uite ca acolo am ajuns,pot sa zic ca am fost ff norocoasa pt ca am avut parte de niste doctori extraordinari,care au luat decizia corecta,mi-au explicat de ce,m-au strans si in brate cand au vazut cat de speriata eram,ideea e ca m-am tinut tare pana i-au auzit plansetul,de atunci timp de 2 zile,doar lacrimi,sentimentul de vinovatie,poate nu era pregatit sa vina,poate am gresit ca nu am facut mai multa miscare,poate daca nu ma chinuiam cu o zi inainte sa fac curatenie generala in casa,nu s-ar fi ajuns aici,nu sunt o mama buna,copilul meu va avea traume,etc…nepurinta de a te misca,durerile,el nu vrea sa pape:((imi vine si acu sa plang..a fost o perioada 2 lungi zile,mi-am zis ca el are nevoie de mine sa fiu puternica,pt amandoi,pt toti 3,ca taicsu era mai speriat ca mine,ii era frica ca nu o sa ies din depresie…am reusit,eram speriata dezamagita..etc..m-am iertat,prichindelul meu e minunat,mi-am spus ca nu o sa mai trec prin asta nuciodata,nu vreau o adoua sarcina..si tot navigand pe net,am gasit-o pe printesa urbana,primul articol citit find acela in care nasti natural dupa cezariana..nu am sa ma simt vinovata daca al doilea se va naste tot prin cezariana(pt ca da,ne gandim la al doilea)acum stiu cum sa procedez,la ce sa ma astept,pt ca clar nu am fost pregatita pt cezariana,a fost un esec pt mine o perioada,iar acum rad de mine,cum pot numi esec ceva atat se minunat,nu conteaza cum a venit pe lume,e al meu , e minunat sh nu am sa irosesc timpul aiurea intrebandu-ma daca puteam face ceva diferit,unde qm gresit sau sa ma invinovaresc,as lua-o de la capat oricand..

  • Adriana spune:

    Ioana, ca sa inteleg: Sofia a fost nascuta prin cezariana iar Ivan natural? Si eu l-am nascut pe Tudor (prima sarcina) prin cezariana de urgenta din cauza ca se strangula cu cordonul ombilical, desi eu imi doream foarte mult sa nasc natural. In cazul meu, a fost salvata viata copilului. Dar, cand i-am spus dr. care mi-a facut operatia de cezariana ca imi mai doresc un copil, a spus ca OBLIGATORIU se va naste tot prin cezariana, din cauza ca muschiul abdominal, fiind taiat, se poate rupe la incercarea de a naste natural si asa pot aparea complicatii. Intrebarea mea este, se poate naste natural si dupa o operatie de cezariana? (tare mult mi-as dori sa nasc natural).Multumesc.

    • Printesa Urbana spune:

      Salut, da, nasterea naturala dupa cezariana se practica si la noi. Am scris mult despre asta, poti cauta in blog, am povestit si despre ambele experiente de nastere in detaliu. E o decizie care trebuie luata de fiecare impreuna cu medicul, de putut se poate.

  • o femeie spune:

    Am citit cea mai mare parte a comentariilor. Sunt plecata de ceva ani din tara, dar vad ca in continuare exista o intoleranta (cand noi, mamele, ar trebui sa ne sustinem intr-un moment atat de delicat al vietii si nu sa ne judecam), exista in continuare o neincredere in sistemul medical, in medici, exista medici care decid fara o logica (sa nasti ca o doamna!!! nu ca o vaca, zauuu), si mai ales nu exista suficient de multe explicatii in maternitate inainte/dupa nastere, sa explice mamei de ce se ajung la anumite decizii, si daca exista alternativa.

    In continuare, traim cu invinovatire si acuze – componenta a educatiei familiale romanesti. ganditi-va la asta de cate ori vorbiti cu copilul – putem schimba asta la copilul nostru.

  • botezatu claudia spune:

    nu ma feresc sa spun ca am facut cezariana, nu la cerere, nici nu era vorba sa fac cezariana insa imprejurarile , ruperea membranelor la 12 noaptea si col inchis inca la 8 dimineata, au dus la cezariana de urgenta. nu am avut timp sa ma gandesc la asta, de fapt nici nu eram sigura cum vreau sa nasc, de cea naturala mi-era frica pt ca nu suport durerea iar de cezariana mi-era frica de recuperare. de aceea cand mi-a zis doctorul ca ma baga in operatie intr-o ora nu am reactionat in nici un fel, am luat vestea ca atare si asteptam intalnirea cu bebelusul meu. nu m-am gandir nici o clipa la ce vor spune cei din jurul meu, daca voi fi criticata ca nu am nascut natural sau, tot ce vroiam era ca bebelusul meu sa fie sanatos. si poate asta a fost varianta buna pt noi, poate nici eu nici el nu eram pregatiti pt o nastere naturala. si nu, nu m-am recuperat greu, dupa 7 zile petrecute in spital am fost ca noua, fara dureri si alte minuni de care am auzit la alte mamici operate, mi-am recunoscut copilul chiar daca l-am vazut 2 secunde dupa nastere, nu este un copil bolnavicios, poate si pt ca l-am alaptat 2 ani de zile, nu i-am masurat IQ-ul dar este un copil inteligent, la 2 ani si 9 luni are in vocabular cuvinte in romana, germana si engleza, deci…., asa ca oricum ar fi nasterea naturala sau cezariana(la cerere sau de urgenta)asa cum ai scris si tu, conteaza ce se intampla dupa nastere, cum evolueaza mama si copilul pt ca nasterea va avea loc oricum si nu tb sa te simti vinovata pt asta.
    Ps. al doilea copil vreau sa il nasc natutral, sa incerc si varianta asta, la particular bineinteles pt ca la stat nu cred ca ma va ajuta cineva

  • Gilda spune:

    Pfff…nici nu stiu cu ce sa incep. Fiul meu s-a nascut prin cezariana acum 5 ani. Aveam 41 de ani, prima sarcina,a 8-a FIV. Cezariana a fost de la inceput prima optiune. I-au zis ” sarcina pretioasa si irepetabila” . Chiar si asa, a fost la mai putin de 36 saptamani din motive de toxemie gravidica-eu si dubla circulara de cordon-el. Cezariana de urgenta, decisa si executata in decurs de o ora. Intensitatea trairilor a fost…de nedescris dar, nici o fractiune de secunda nu m-am gandit decat la el, la viata si la sanatatea lui. Nu conta „cum” ci „cat de repede” il scoteau din pantecul meu, pentru ca asta era sansa lui la o viata normala. Au urmat niste zile de terapie-intensiva pentru el si de asteptare pentru mine, dar in fiecare clipa a acelor zile am simtit ca e al meu, ca il iubesc si il voi proteja indiferent de pret . Ce vreau eu sa spun e ca, din punctul meu de vedere, nu conteaza cum am nascut, conteaza ca ,dupa 15 ani de incercari si lupte, imi puteam strange in brate puiul. Si va asigur ca sunt sute, mii de femei care se lupta pentru un copil cu sacrificii greu de imaginat si care gandesc la fel. Nu conteaza cum nasti, conteaza puiul de om, binele lui.

  • Irina spune:

    Nu-mi vine sa cred cata tristete poate aduce in mintea si sufletul unei mame niste cuvinte aruncate din frustrare si rautate! Aici ma refer la femeile care arunca in mamele care au nascut prin cezariana cu fel de fel de cuvinte de ocara. Eu am nascut la 36 de saptamani un baietel perfect sanatos de 3.400 kg. A fost cezariana de urgenta. In dimineata respectiva am mancat apoi am simtit o usoara contractie si am zis sa ma intind putin in pat. Apoi am simtit ca au inceput sa fie regulate dar de intensitate mica. Mi-am luat telefonul si am inceput sa le monitorizez. Fix 5 minute. M-am ridicat atunci am simtit ceva pe chilot, iar cand m-am uitat era sange. Nu stiam cum sa ma linsistesc. Mi-am chemat sotul, am sunat medicul si in 20 minute eram la spital. Dupa consultatie m-a bagat direct in sala de operatie. Era ingrijorata, si zambea fortat sa nu ma sperie. Cand mi-a vazut fata a cautat sa ma linisteasca ca e totul bine, doar ca trebuie neaparat sa-mi faca cezariana. Cauza era rupere de placenta. Daca nu se intervenea la timp exista un risc enorm sa imi pierd puiul dar sa raman si fara uter. Dupa nastere m-am simtit chiar bine, iar recuperarea a fost ok, suportabila. Sotul meu a asistat si la nastere, m-a si sustinut. Problema a fost dupa, cand am ajuns cu puiul meu acasa. Acolo o parte din neamuriele sotului au inceput sa-mi spuna ca nu sunt femeie, ca si ea a avut probleme cu nasterea ca a avut copilul infasurat in jurul gatului cu cordonul ombilical, dar nu s-a lasat, dar eu am fite, ca ma pot numi „virgina” (asta a fost cea mai tare replica primita) din cauza ca nu am nascut natural, ca nu-mi iubesc copilul, ca e ca un handicap taietura uterului samd… rautati care pe moment au avut un impact negativ asupra mea, mai ales ca erau „sustinute” si de asa-zisele feministe care judeca fara sa stie despre ce e vorba. Nu inteleg de unde atata rautate, mai ales printre femei. Suntem mame, trebuie sa ne ajutam, sa ne sustinem si sa ne sfatuim fara a eticheta sau jigni pe cineva.

    • Irina spune:

      am nascut la 34 de saptamani, din graba nu am mai verificat ce am tastat, scuzati interventia. 🙁

      • Moni spune:

        Irina, si daca nasteai prin cezariana la alegere, nimeni nu are dreptul sa iti reproseze nimic, era alegerea ta, de ce sa ii dai socoteala cuiva? Ce conteaza cel mai mult esti tu si copilul, bine ca ai reusit sa il aduci pe lume cu ajutorul doctoritei. Cat despre neamurile bagarete, eu as rupe legaturile cu ele, le-as da de inteles ca vorbesc la urechi surde, viata e prea scurta sa te lupti cu rautatile si mentalitatile oamenilor ramasi cu gandirea in evul mediu.

    • Emma spune:

      si nu le-ai dat cu tigaia in cap proastelor care te-au criticat in asa hal dupa cezariana? asa ceva nu am mai auzit…eu le dadeam afara din casa si nici ca mai puneau piciorul in prag la mine.

  • Simona spune:

    Ioana in prezent citesc cartea ta si citind capitolul despre nastere mi-am adus aminte cum a fost la mine, acum 7 ani jumate, respectiv 5 ani jumate. Citeam despre tine si ma vedeam pe mine. Prima nastere a fost foarte dar foarte dificila, travaliu extrem de lung, am prins pe tura trei moase sau asistente, ce-or fi fost, dintre care a doua a fost o femeie groaznica, parca se bucura cand vedea ca ma doare, m-a chinuit incredibil cu centura aia pentru monitorizarea morfofetala cand ii spuneam ca nu pot sa stau pe spate mai mult de 5 minute ca simt ca ma sufoc. Pe scurt, la ora 15;30 mi-au rupt membranele, toata noaptea m-am chinuit in niste dureri ingrozitoare cu asistenta monstru langa mine, iar la 10:30 dimineata, dupa multe rugaminti sa imi faca cezariana ca nu mai puteam suporta durerile, m-au mintit ca imi fac cezariana si mi-au pus oxitocina iar intr-o ora jumate am nascut-o natural pe Stefi cu 3.650 kg. Citind prin ce ai trecut tu am stat si am rememorat momentele acelea pe care le credeam ingropate adanc si imi dau seama la ce riscuri am fost supusa fara ca macar sa-mi dau seama. Eram singura, nu era nimeni din familie cu mine (la stat nu merge asa) nu imi dadeam seama ce mi se intampla, ce imi fac ei, si ce ar trebui sa imi faca. Nu stiu cum e la cezariana dar mereu m-am intrebat cum ar fi fost daca imi faceau totusi si nu trebuia sa ma mai chinui atat. Cred ca daca mai asteptam sa mi se rupa apa natural mi-ar fi fost mai usor.
    La a doua nastere travaliul a durat mult mai putin, tot cu membrane rupte artificial. Cu toate ca am tot asteptat sa mi se rupa apa natural pentru ca nu am vrut sa repet scenariul de la prima nastere, am ajuns in sapt 40 sau 41, nu mai retin exact, sa nasc planificat. De data asta nasterea s-a derulat mai rapid, la 9 a.m. am avut internarea iar la ora 17 am nascut a doua fetita, de data asta de 4.850 kg. Da, ati citit bine. Am nascut natural o fetita de aproape 5 kg. Nimeni nu a stiut asta, nici macar medicul, care mi-a spus ca daca ar fi stiut nu m-ar fi lasat sa nasc natural un copil asa de mare. Daca e sa compar cele doua nasteri, o prefer totusi pe a doua, desi durerile au fost mult mai intense dar nu au durat la fel de mult. Daca as mai avea copii as naste tot natural.
    Din nou stau si ma gandesc la ce riscuri m-am supus, dar nu mai conteaza, fetele sunt bine, sanatoase, am trecut prin aceleasi dileme cu alaptatul (le-am alaptat cate un an pe fiecare) cu depresia post nastere etc.
    Dupa toate astea concluzia mea este ca nu ai cum sa prevezi dinainte toate ce pot aparea si poate de asta majoritatea femeilor aleg sa nasca prin cezariana. Dar sincer ma bucur ca am participat activ la nastere, si am simtit tot ce am simtit si ca totul s-a terminat cu bine pana la urma.

  • Ioana spune:

    buna! sunt mama a 2 copii, nascuti prin cezariana. la prima sarcina eram cunvinsa ca o sa nasca natural. in ziua cand am implinit 40 de sapt eram la control si eco a zis ca puiul meu avea dubla circulara de cordon obilical si dna doctor mi.a recomandat cezariana. am plans, m.am suparat pe mine ca, am crezut eu ca ceva nu a decurs bine din cauza mea si deasta puiul meu avea problema asta. m.am invartit pe holurile spitalului pana am luat, impreuna cu sotul, decizia sa facem cezariana. in urma operatiei s.a constatat ca de fapt avea tripla circulara de cordon, ii puneam foarte mult viata in pericol. copilul a fost bine, eu la fel, tot sentimentul de vina s.a estompat cand am tinut.o in brate sanatoasa, buna, calda, plangacioasa…
    a venit a doua sarcina. recomandarile au fost indreptate de la inceput spre cezariana. am stat mult pe ganduri, daca la alte mame s.a putut nastere naturala dupa cezariana, sunt tanara, trebuie sa pot si eu. sarcina a decurs ff ok, deci nu as fi gasit motive sa nu nasc natural. pe ultima suta de metri am inceput sa cad pe ganduri, sa ma gandesc la ideea de cezariana pt binele copilului, daca si la el sunt aspecte nevazute la eco care sa il puna in pericol in cazul unei nasteri naturale. am hotarat la 38 de sapt sa fie cezariana. dna doctor a rasuflat usurata si am intrat iar in operatie. totul ok, copilul a aparut ok, planset, scancit. perfect! a urmat socul: o hemoragie care nu se oprea. si nu s.a oprit vreo 2 ore jumate cu toate chinuile echipei medicale! mi.a trecut toata viata prin ochi, ultima imbratisare data fetei acasa, promisiunea ca ma intorc cat de repede acasa cu un bebe sanatos… faptul ca las un tata singur cu doi copii… apoi am fost sedata complet. placenta lui a fost fixata in vechea cezariana si cand a fost scoasa a pornit hemoragia. am intrat in operatie cu tensiune 12, am iesit cu aproape 8… dna doctor a facut minuni pt mine, pt noi, pentru familia noastra…
    daca luam decizia unei nasteri naturale nu exista posibilitate de „reparare”. acum sunt mai mandra de orice de decizia de a naste prin cezariana. mi.a dat posibilitatea sa ma bucur de 2 copii, de viata, de sot, de familie!!
    nu va invinovatiti! suntem oameni, gresim mult, dar cand e vorba de a lua o decizie pentru un copil care are incredere doar in tine, cu siguranta exista forte supeme care sa ne ajute in a lua cea mai buna decizie.

  • Diana78 spune:

    Eu am nascut prima data,acum 7 ani natural si a doua oara, acum cateva zile,pe 2 nov.prin cezariana. Deci stiu ce inseamna ambele variante. Sincera sa fiu,prefer natural. Este adevarat ca ai dureri atunci,travaliu, dar e mai usor dupa. Prin cezariana nu simti nimic,dar suferi dupa, recuperarea cam 2 zile sau mai mult,depinde de organismul femeii. Dar din cauza unor probleme de sanatate,a trebuit sa fac cezariana. Deci as fii preferat natural. Oricum suntem ok,am un baietel sanatos si mancacios ( il alaptez). Sanatate la mamici si puiuti !!!

  • Madalina spune:

    Eu sunt prea bucuroasa ca sunt in viața si ma pot bucura de copiii mei pt a ma simți vinovata cu toate ca mi-am dorit o naștere naturală. Acum 100 de ani foarte probabil ca eu as fi murit la prima naștere. Ce-ar fi sa ne bucurăm de progresul medicinei decât sa ne creăm sentimente de vinovație inutile. Perfect de acord cu comentariile din articol. Mi se pare ca se pune prea mult accent pe nașterea perfecta versus o naștere sănătoasă pentru mama si copil.

  • LAVANDER spune:

    Buna!
    Am 2 cezariene ELECTIVE la activ, in urma carora au rezultat 2 copii sanatosi, frumosi, veseli si extrem de iubiti de mama lor nu din prima secunda de cand i-am vazut ci din prima secunda de cand am aflat ca locuiesc in burta mea si nimic nu se compara cu magnetismul total pe care l-am simtit atunci cand pe masa de operatie fiind mi-am auzit copilasii, dupa care i-am vazut pe masuta neonatologului si dupa aceea i-am primit pe pieptul meu..falcutza langa falcutza…si puisorii au tacut instantaneu..sub prima noastra atingere…si acum imi vine sa plang pt ca asa ceva e intr-adevar unic . NIMENI nu m-ar fi putut convinge sa nasc altfel decat prin cezariana, interventia asta a reprezentat idealul meu de a naste intr’un mediu controlat si complet medicalizat, care desi prezenta un mic (foarte mic) procent de risc mai mare pentru mine si refacere mai dificila, pentru copii factorul surpriza si traumatic este aproape in totalitate anulat, motiv pentru care nu a exista vreodata un motiv de indoiala despre „planul” meu de nastere. Intamplator refacerea postcezariene a fost rapida (in totalitate-perioada critica- in cele 3 zile de spitalizare), fara a intampina probleme in a-mi ingriji puiutul singura inca din prima zi de la externare fara nici o rertinere sau tratament antialgic.Cred insa ca fiecare femeie stie si mai ales SIMTE care este modul cel mai potrivit ei si copiilor ei de a face cunostinta face to face in this world….si trebuie respectat in consecinta dorinta si intuitia fiecareia.
    BTW…sunt medic si am prietene si colege medici care isi doresc sa nasca fie intr-un fel sau altul asta neinsemnand ca ne judecam intre noi calitatile materne in functie de tipul nasterii ales. Sa fim seriosi!

  • Irina spune:

    Ca orice romanca eram si eu setata pe cezariana dehhhh. Cand am ramas insarcinata in spania am intrat in panica. Aici nu se face cezariana decat cu motiv serios. Am fost pana si la privat si chiar de era contra cost m-au refuzat cu eleganta. Ma gandeam sa vin in romania sa nasc dar in cazul asta sotul nu ar fi putut veni si mai nasteam si in feb.
    Asa ca nu am avut de ales si mi-am resetat toate ideile si am zos sa fie ce o fi. Nu m-am mai gandit deloc la nastere. Nu voiam sa aud nici o poveste nimic. Am fost la cursurile de nastere. M-am rugat in fiecare seara sa am o nastere usoara si frumoasa si sa am parre de personal dragut. Aici se naste cu cine se nimereste de garda, inclusiv la privat. Se naste cu moasa si doctorul apare doar la nevoie, dexi nu e presiune ca doctorul tau are alte treburi. In fine, s-a rupt apa la 6 dim. Am stat fara contractii pana la 8 seara. Am fost la moasa de la dispnsar de doua ori sa monitoirizam bebe daca e ok. La sase seara am plecat spre spital, pana am ajuns si pana am facut formaliratile era deja 8 si incepusera contractiile. La 12 am si nascut, foarte usor si foarte frumos. Numai zic ca moasa era un tip de 30 de ani ca din revista scos. Bebe a stat cu mine mereu de cand s-a nascut. A supt dupa prima ora. Cand aud cum bebelusii stau separati de mamele lor (imi aduc aminte de a mea cum statea ea cu mine si cum o lasam din brate plangea), mi se rupe sufletul
    . Daca ar fi sa mai nasc tot natural asa naste tocmai din acest motiv sa nu fim separate. Apoi eu nu am avut copci rupturi nimic. Imediat m-am ridicat din pat si parca nico nu nascusem.

  • Raluca spune:

    Buna! Am nascut pe 20 noiembrie si inca ma lupt cu sentimentul de vinovatie ca am ajuns la cezariana.
    Din adolescenta mi-am dorit sa am un copil intr-o buna zi si mai ales sa il nasc natural. Toata sarcina am citit n articole despre nasterea naturala, care, cum ma intreba cum nasc : „natural!”, imi si imaginam cat de puternica o sa ma simt dupa, cat de bine o sa arat, cum organismul meu va fi o masinarie care functioneaza perfect la capacitate maxima. Toate femeile din familia mea au nascut natural si copii mari de 3 kg + Nici nu-mi pusesem problema ca nu o sa fac si eu parte din aceasta tagma. Mama nu a fost nicio clipa de acord cu optiunea mea. Pe de o parte am inteles-o. Nasterea pe vremea lui Ceasca era destul de traumatizanta. Au intervenit rude, neamuri, cunostinte „nici sa nu te gandesti sa nasti natural! Te rupi, ti se intampla x, o sa porti plasa, o sa ai incontinenta urinara etc etc” Ajunsesem la 41 de saptamani, bebe nu dadea semne ca ar vrea sa vina prea curand, deja se punea problema unei nasteri induse medicamentos (idee care ma teroriza efectiv, pe motiv de travaliu mai dureros) si ultimul lucru de care aveam nevoie era sa-mi tina toata lumea pledoarii pentru cezariana. Cu cat auzeam cuvantul asta, cu atat ma ambtionam mai tare sa le demonstrez ca sunt puternica si ca pot. In ultima sapamana dinaintea nasterii plangeam intr-una. Eram imensa, toate nasteau, tuturor li se rupea apa, le incepeau contractiile, anyway li se intampla ceva si ma certam zilnic cu mama care imi reprosa ca sunt incapatanata si ca o sa am un copil cu probleme.
    La 41 de saptamani si 2 zile, intr-o frumoasa zi de duminica, am incept sa sangerez. Nu ma durea nimic. M-am prezentat la camera de garda, m-au internat, incet incet au inceput contractiile, am stat in travaliu 12 ore , ajunsesem la dilatatie 9, capul copilului era inca sus si incepuse sa curga lichid verde, ceea ce indica suferinta fetala. Evident, doctorul a decis sa imi faca cezariana. Practic a fost un fel de „nastere hibrid”, am trait ambele tipuri la fel de intens. In final, am nascut un baietel de 4,450 g. Mentionez ca mi-am controlat foarte bine alimentatia in timpul sarcinii, nu m-am ingrasat decat 12 kg, nu am luat nicio vitamina, niciun supliment, iar toata chestia a fost pur genetica (taica-su a avut 5 kg la nastere, iar eu 4). Din exterior, a fost varianta cea mai buna. Un copil atat de mare era imposibil sa se nasca natural. Eu, insa am ramas cu o multime de intrebari si de regrete. Ce-ar fi fost daca era mai mic, puteam sa imping, cum ar fi fost senzatia ? Imi pare rau ca nu am mers pana la capat, imi pare rau ca in aceeasi seara alte 3 tipe au nascut natural si le uram pentru asta, imi pare rau ca am o taietura care si acum ma mai doare, imi pare rau ca am stat la terapie intensiva cu sonda, ca mergeam ca o invalida la toaleta, imi pare rau pentru faptul ca am avut o sarcina perfecta, fara greturi, varsaturi, probleme, am fost activa, am urcat scari, am avut colostru din luna a 7-a, iar lapte imediat si mi-am alaptat copilul din prima zi, deci aveam toate premisele unei nasteri naturale si totusi nu s-a putut. Sunt niste regrete pe de care nu o sa scap niciodata, iar in momentul de fata nu suport nicio discutie sau poveste despre nasterea naturala. Pentru ca eu nu am reusit. Da, am un copil sanatos, eu sunt bine si realizez ca daca traiam acum 100 de ani sau in Evul mediu, totul s-ar fi sfarsit intr-o tragedie. Dar..nu as sfatui pe nimeni sa faca cezariana din comoditate.

  • Sandu Ana Maria spune:

    Buna dragi mamici,

    Am nascut natural 2 copii minunati si nu pot spune ca am avut dureri iesite din comun poate pentru ca suport foarte bine durerea dar chiar a fost bine. Ideea a fost ca am infruntat la prima sarcina 1000 de frici si de senzatii pe care nu le-am imaginat vreodata. Este normal sa iti frica prima data nu cunosti nimic chiar daca te documentezi sau vezi filmulete despre nasteri de tot felul. Poate ca frica mi-a crescut adrenalina si am putut sa trec cu brio peste toate. Binenteles ca am experimentat si starile de anxietate de dupa nastere si depresiile post-natale cateodata aveam cosmaruri, dar de cate ori imi priveam copii de atatea ori ma intaream. Copii mei sunt sursa mea de energie si de viata ei mi-au dat putere sa trec peste toate greutatile. Cat de frumos este atunci cand te prind de mana si iti spun cat de mult te iubesc! Problemele vor exista mereu dar cea mai mare realizare a femeii este ce poate creea pentru ca odata cu nasterea copilului se naste si mama. Nu ne nastem invatate ci invatam odata cu copii nostri, plangem si radem odata cu ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *