Știu sigur că sînt și tați aici pe blog, pitiți și discreți. Asta este pentru (și despre) voi și m-aș bucura ca măcar de data asta să aud și niște opinii masculine pe marginea articolului.
MenCare, o companie internațională care studiază contribuția tatălui în îngrijirea și educația copiilor, a dat publicității acum cîteva săptămîni un prim raport amplu despre cum se descurcă tații.
Am pus mai jos cîteva dintre concluziile acestui raport, pentru că mi-ar plăcea să le discutăm în contextul realității noastre.
1. În țările cu venit mic și mediu, cercetătorii au descoperit că bărbații se implică tot mai mult în viața de familie, participă activ la nașterea și îngrijirea nou-născutului, ceea ce a dus la scăderea numărului de femei care mor la naștere (printre altele).
2. Bărbații se implică mai mult în luarea deciziilor privind viața copilului, inclusiv cele legate de administrarea vaccinurilor. La noi oare cîți dintre tați sînt implicați în această decizie?
3. 77% dintre tați au declarat că preferă să stea cu familia (în loc să meargă la serviciu). Cred, soțul meu este sigur unul dintre ei.
4. Doar 92% dintre țările lumii oferă posibilitatea de concediu de paternitate (99% oferă concediu de maternitate). În România, tații și mamele au drepturi egale în această privință, tatăl își poate lua concediu la fel de ușor ca mama.
5. Studiul arată că acei copii ai căror tați sînt foarte implicați în creșterea lor sînt mai siguri pe ei, au mai puține episoade de panică și de tristețe.
6. Faptul că în familie se practică egalitatea între sexe și tatăl participă la treburile casnice în mod egal cu mama duce la formarea unui adult cu șanse mici de a agresa femei sau copii.
7. Cînd copiii sînt martorii unei relații echilibrate între părinți, în care toate sarcinile sînt împărțite în mod egal, dinamica mamă-tată-copil se schimbă. Mama reușește să petreacă mai mult timp de calitate cu copiii, tatăl înțelege cît de dificilă e această muncă neremunerată, de a avea grijă și de casă, și de copil.
Și noi încercăm să facem lucrurile echilibrat (în măsura în care acest lucru e posibil, avînd în vedere că el merge la serviciu de la 9 la 7 seara, iar eu lucrez de acasă). Omul a fost mereu foarte implicat în creșterea copiilor, a știut de la bun început să-i spele, să-i schimbe, să îi adoarmă, să-i facă să rîdă. Copiii au o relație faină cu tatăl lor, eu am momente de respiro (chiar și nopți dormite cap coadă, în timp ce el doarme cu cel mic, care încă are ‘nșpe mii de treziri pe noapte). Am în jur o mulțime de tați implicați și tare frumos arată familiile astea!
Eu una mă bucur că se discută despre acest subiect, că se observă rezultate concrete ale implicării tatălui în viața de familie, că tații sînt încurajați de modele bune în direcția asta, că mamele încep să înțeleagă cît de important și benefic e pentru toată lumea să nu le ia pe toate asupra lor tot timpul.
Voi ce spuneți?
Sursa foto: tată, via shutterstock.com
Este laudabila atitudinea barbatilor din viata noastra. Suntem avantajate fata de bunicile si mamele noastre. Barbatii au inteles ca viata de familie se construieste prin efort comun, ca femeile muncesc cot la cot cu ei, uneori chiar mai mult. Si, pana la urma, e o dovada de maturitate si de educatie sa recunosti ca nu exista treburi de femeie si treburi de barbat, ca trebuie sa te implici activ in viata copilului tau.
Normal ca e bine ca tatal sa fie implicat, asta atata timp cat nu are alta parere decat mama. Ca imediat incep disputele si copilul nu mai stie cine are dreptate. Mai ales ca fiecare vrea sa „dea bine” la copil, uitand ca mesajul transmis poate nu e cel scontat.
In ceea ce priveste vaccinurile, noi suntem amandoi medici, doar ca avem pareri diferite. Voi avea de dus o lupta „stiintifica”, in care sa aduc argumente valide pentru a-mi sustine cauza. Mai ales ca tatal e neurochirurg, deci un fel de Dumnezeu al medicilor, care le stie oricum pe toate mai bine si mai serios. Si totusi, discutiile sunt pe rol…
Daca tatal are o alta parere fata de mama, nu inseamna ca e o parere gresita.
Si scopul nu e sa dai bine la copil, ci sa faci ceea ce trebuie.
Nici nu am zis asta. Greșit e însă când părerile se dispută de față cu copilul. Chestia asta îl lasă foarte confuz, fiindcă el cum să decidă: cine are dreptate? care-i ăla bun și ăla rău?
Am văzut atâtea cazuri în care unul dintre părinți zice o chestie, peste care intervine celălalt cu ”dar lasă și tu acum, că n-are nimic” etc
Iată cum se anulează mesajul primului părinte, iar copilul nu înțelege decât că manipularea merge, șantajul tot așa.
Cât despre făcutul de ”ceea ce trebuie”, eu zic că important e să fie liber copilul și fericit (atâta vreme cât asta se desfășoară în siguranță). În rest, din partea mea să se ducă și-n pijama la grădiniță, cum așa frumos scria Prințesa într-o carte 😉
Tu de exemplu ce zici,vei vaccina copilul?Eu sunt inainte de ROR(sper ca denumesc corect),si zau daca stiu ce sa fac…
(Scuze,poate-mi raspunzi f.pe scurt,stiu ca e in afara subiectului:)
Eu am vaccinat.
Tot incerc sa inteleg de ce comentariul asta a primit 5 voturi down :))
fratilor (sau surorilor, mai probabil) e doar o intrebare. Daca vi se pare stupida, imatura, irelevanta – motivati.
Prespusun ca fata chiar asteapta un raspuns, nu parerea voastra despre intrebarea ei.
Nici eu nu înțeleg de ce unii dau dislike la niște întrebări. Personal cred că butonul dislike ar trebuie desființat. Uneori rănește.
Cred ca in toata treaba asta mama e cheia. Multe mamici isi dau sotul la o parte mai ales imediat dupa nastere, pe motiv ca stiu ele mai bine cum sa schimbe un scutec, cum sa faca o baita, cum sa-l hraneasca…si lista e lunga. Apoi ramane asa, pentru ca rutina ramane.
Tatal ramane neimplicat si prefera sa stea deoparte ca sa nu supere pe nimeni: pe mama care isi pierde rabdarea cand il vede neindemanatic si pe copil care nu e obisnuit sa fie cu tata si isi cere mama asa cum stie el, prin plans.
Daca in schimb mama il implica pe tatic din prima clipa, lucrurile evolueaza frumos iar relatia copil-tata e una frumoasa, cu momente petrecute 1 la 1, asa cum ar fi firesc.
Am ales sa-l implic pe sot in absolut tot si sa am incredere in el, desi la inceput stateam un pic cu grija. Acum au o relatie absolut fantastica si iubesc sa petreaca timp impreuna.
Daca femeia il face pe barbat sa se simta neindemanatic, atunci el se va manifesta ca atare. Și, in consecinta, isi va merita soarta. Gesturile marunte, atitudinea deschisa…trebuie incurajate.
Si al meu sot e foarte implicat, ma bucura ca mai sunt barbati care fac acest lucru. De exemplu baiatului mare de la nastere doar tati ii face baie, asa a creat o legatura aparte intre ei.
Sotul meu a stat in concediu crestere copil de cand copilul avea 4 luni si jumatate pana la 1 an si 2 luni.Eu m-am intors la serviciu.
Vremurile in care barbatii lucrau si femeile stateau acasa cu copiii au trecut de mult.
Azi mi se pare normal ca tatal sa fie implicat in cresterea copiilor la fel cum mi se pare normal ca mamele sa faca si altceva pe langa cresterea copiilor si treburi casnice.
Confirm! Avem 2 copii, tatal este foarte implicat in viata lor. Celui mai mare, aproape 2 anisori, tati ii face baie cat mami alapteaza bebelusul, tati sta cu el dimineata pana se trezeste mami cu bebe, iese cu el afara in curte cand e acasa etc. Si mai ales, tati se ofera mereu voluntar sa schimbe caca atunci cand este acasa 🙂
Sotul meu este tipul de barbat care nu isi dorea copii, din cauza prea multor responsabilitari ce ar fi implicat asta. In timp si-a schimbat parerea, dar eu tot ramasesem cu o teama ca nu o sa se prea implice. S-a acomodat la viata cu bebe mult mai repede si mai bine decat mine, o schimba, imbraca, ii da sa manance, ii face baie, o plimba, se joaca, o pune la somn, chiar sunt multe momente cand fetita il prefera pe el. In primele luni, din cauza colicilor adormea numai la el pe burta. Este de nedescris ce relatie stransa au, iar eu ma simt cea mai norocoasa mama si sotie cand ii vad asa apropiati!
In primele 14 luni de cand s-a nascut fimiu nu am fost despartiti nici o zi. Apoi a trebuit sa plec cu serviciu 2 saptamani. In perioada asta nevastamea imi spunea la telefon ca i se pare deprimat copilul, ca adorme.greu .. Etc. Iar cand m-am intors nu s-a dezlipit de mine juma de ora, somnul a redevenit normal etc. Deci da, tatal are un rol foarte important, iar lipsa lui e simtita de copil.
cand sotul a fost intr-o delegatie mai lunga mi s-a imbolnavit copilul, cum a aparut totul a fost bine, muuult mai bine. Copil care in primii 7 ani de viata are 5 vizite de boala la doftor ….
In cazul nostru tata s a lăsat de fumat. Acum cand iesim miroase fumul celorlalti si il evita din timp. E overprotective sa zic asa. As vrea sa fie mai relaxat ca deja pitică incepe sa dea semne de fineturi fara sens. De exemplu daca vede ca e murdară pe maini incepe sa plângă. Normal daca tati o stergea si cand era curată. Anyway. Sunt tati implicati si chiar unii prea implicati.
Nu mi doaream copii insa cand iubita mea sotie a ramas insarcinata m a facut cel mai fericit om din lume, dupa ce a nascut, in fiecare zi m au facut amandoi din ce in ce mai fericit.
Da tatal ofera siguranta, am observat asta amandoi, mama era foarte protectoare, sa nu cada sa se loveasca sa nu patrasca ceva, eu l am lasat sa faca absolut orice pana la limita si am fost acolo exact cand a trebuit si a invatat sa se ridice singur sa mearga si sa se urce si sa coboare din pat din scaunel si multe altele. Da tata chiar conteaza Mami 🙂
are aproape un anisor 😉
Tatii implicati in viata copiilor cred ca aduc un echilibru in viata de familie. Copiii au un model excelent pentru viitoarea lor viata de familie. Consider ca tatii care merg la serviciu in timpul zilei, indiferent ca este munca fizica sau intelectuala, care au un program incarcat si solicitant, multe ore pe zi, tati care reprezinta stalpul familiei din punct de vedere financiar (dar nu numai), ar trebui menajati putin mai mult.
Da, cand mama este la inceput, in primele saptamani si luni dupa nastere, consider ca este o necesitate ca parintii sa aiba grija de cel mic cu randul, noptile si pe cat posibil ziua, daca timpul permite. Dar apoi, dupa ce copilul mai creste si mama nu mai este asa de solicitata ca la inceput, cred ca tatii (sper sa nu primesc niste rosii virtuale in freza :)), cu toate ca par asa de puternici si indestructibili – trebuie lasati sa doarma noptile.
Tatii astia nu sunt asa, niste masinarii care nu sufera si nu se defecteaza… Scriu aici despre tatii implicati, nu despre cei care nu stiu sa schimbe un scutec – asta este alta discutie..
Partenerul meu s-a implicat de la inceput in toate treburile astea ‘concrete’, de la schimbat scutece si trezit noaptea pana la facut baie si iesit in parc (de fapt ca sa fiu sincera cat a fost fetita mica nu am indraznit niciodata sa-i fac baie, ii facea doar el).
Dar nu stiu cum se face ca toate deciziile despre vaccin, gradinita, alaptare, ce medicamente administram… le iau eu. Si intamplarea face ca am constatat de curand la un cuplu prieten, care are un bebe mic, recent :))) ca e exact la fel.
Ma pregateam sa gandesc ca e ceva pozitiv, pana l-am auzit intr-o zi spunand: ea renuntase sa il mai alaptase, dar a citit ceva pe internet si a reinceput.
Cu tristete in glas trebuie sa recunosc asta: eu citesc intruna chestii pe internet si ma suces si razgandesc si nu mai dorm noaptea de griji 😀
Partenerul meu nu sta sa se plimbe creanga pe internet, are pareri mai timide (cum in fond e si normal sa ai, daca esti un om simplu, fara studii de specialitate) despre medicatie, vaccinuri etc.. si pentru ca eu sunt mai vocala, cu argumentele mele de… pe internet :D… iau eu deciziile.
Nici nu stiu daca e bine sau e rau. Presupun ca e pacat sa nu te informezi, cand exista atata informatie la indemana. Dar e greu sa discerni, si pana la urma si ca ei o decizie cred ca iti trebuie o oarecare pricepere in domeniu, pe care nu o obtii dupa 2 studii downloadate gratuite, 3 pareri de mame si 4 articole (pop)-medicale.
Dana, nu esti singura. Nici la noi tati nu e mare cititor de teorii si reguli si informatii si carti, nici macar nu are vreo intrebare de adresat (eu am lisste). Dar macar a asistat la discutiile cu doctorita si a confirmat: nu are argumente logice, singurul lucru care ni l-a prezentat e frica, si cu asemenea argument decidem NU.
Bine, asa e el, cautam casa si eu am scris 20 de intrebari si el zero. Ba chiar se uita la mine: „dar ce ai cu zidul ala???? „
Optiunea edit nu avem? 😀
suntem mame, suntem obosite :)))
Eu incerc de vreo saptamana sa citesc o carte despre educatia baietior, insa am cam lasat-o din mana pt ca ma irita faptul ca le este adresata defapt tatilor.. Autorul nu contesta faptul ca si femeile pot „creste” barbati responsabili dar numai cu ajutorul unui alt barbat, daca nu e tatal, atunci unchi, profesorul/antrenorul
de sport s.a.s.m.d… Mie imi suna logic ce povesteste el acolo… deci sunt 100% de acord cu articolul de mai sus. Nu pot comenta despre relatia tata-fica pt ca nu o cunosc, nici macar din propria expetienta 🙁 … dar cred ca tr sa fie minunata
* experienta
si „tata-fiica”* 🙂
Nu stiu ce anume te intereseaza in legatura cu cresterea baietilor, dar eu as recomanda
http://www.edituratrei.ro/product.php/Creier_Roz_Creier_Bleu_Diferentele_de_gen_la_copii_si_adulti/2332/
acum am facut legatura intre ‘iti suna logic’ si ai lasat-o din mana.
E normal ca intr-o familie in care exista un tata, acesta sa se implice in cresterea copiilor, dar daca nu exista nu e un capat de tara. Mai grav decat sa nu existe tata este sa existe o mama descurajata ca nu se descurca singura.
Multi barbati au ‘crescut’ responsabil doar cu mama, fie ca tatal era prin peisaj sau nu. Si oricum psihologia evidentiaza mai mult importanta tatilor pentru fetite decat pentru baieti 🙂
Citeste cartea in continuare, aplica ce e aplicabil, mai citeste si altele, discuta cu mame singure, urmeaza-ti si instinctele…
Daca nu m-as implica, ce as mai cauta pe blogul asta…
Eu sunt total de acord. Desi domnul husband inca se teme sa ramana singur seara cu pitica de 6 luni, mai ales daca mai e si pe vreun puseu de crestere. 🙂
Si eu sunt pro egalite fraternite intre parinti. Cum si mami lucreaza sa aduca bani ca si tati, cum mama spala/ gateste pt toti asa poate si tati etc. Da, stiu, unii tati nu sunt educati (adicale nu au vazut exemplul din famelie sau mai rau, sunt bine indoctrinati ca femeia = sclava). Ei bine, nasterea si primele zile/luni/ani din viata copilului le-am considerat ca piatra de hotar a relatiei: nu, astea nu se fac cu bunicele, ci mama + tata. Asta e exemplul sanatos pt o familie.
Ganditi-va la situatia mea: avea copchilul 1 an si dr a decis ca ma interneaza pt o interventie. Eram gatuita de frica, nu puteam sa zic nimanui mai usor decat sotului: celule canceroase, biopsie, anastezie epidurala, bani bani bani etc. Dar nu am avut nicio indoiala ca se descurca sa preia el copila, sa o hraneasca (piine cu unt si gem, na, nu fac mofturi) si sa o culce seara (nu i-a nimerit pijamaua si a doermit copilul in rochia preferata dar astea sunt detalii amuzante).
Familia inseamna 3. Da, copilul are drepturi egale cu parintii: drept la 2 parinti implicati, drept sa zica nu, sa zica da, sa ii fie respectate preferintele de concediu etc.
Parerea soacrei: vai saracul, cum sa manance urzici? cum sa spele vasele? cum sa schimbe copchilul de pampers kakacit? CUM sa isi calce singur camesha???
Sst, nu ma spuneti, da? 😀