Nu mai lăsați spitalele să ne abuzeze copiii!

Exact acum un an izbucnea marele scandal legat de Spitalul de Pediatrie Sibiu, secția Infecțioase, unde, de zeci de ani, copii mici, bebeluși, sugari, erau internați fără mame, legați de paturi, abuzați în toate felurile, lăsați nespălați și neschimbați cu zilele, părinții își luau acasă copiii complet legumizați, după ce îi aduseseră la spital ca să-i vindece. Am scris despre asta (aici), s-au implicat apoi și alte bloguri, televiziunile, Salvați Copiii, părinții din Sibiu au ieșit în stradă, conducerea Spitalului a fost schimbată, au făcut un parteneriat cu Mâini Unite, o asociație care și-a propus să apere drepturile pacienților și care a organizat multe întâlniri între conducerea spitalului și părinți, am citit în presă că s-au schimbat lucruri, au angajat psihologi în spital, au creat condiții pentru părinți să fie cazați lângă copii, părea că lucrurile merg înspre bine.

Până aseară, când o mamă mi-a numărul de telefon al altei mame, care a fost obligată să-și lase bebelușul de 9 luni, bolnav de laringită, singur în spital. I-au pus hainele copilului în brațe și i-au spus să revină marți, să-l ia acasă. La Sibiu. Am luat foc. Am sunat-o, am cerut detalii. Era adevărat. Se întâmplă din nou.  Nu s-a schimbat, de fapt, mare lucru. Noul director medical al spitalului, care e extrem de implicat și de dornic să repare lucrurile, își oferă numărul personal de mobil tuturor, pentru a rezolva rapid orice situație, a avut o primă reacție halucinantă: nu e adevărat, nu cred, nu se mai întâmplă așa ceva în spitalul nostru. În același timp, sub ochii mei curg povești de groază întâmplate de curând. Copii mici lăsați să urle singuri cu orele, copii loviți ca să tacă, pentru că strigau după mama lor, copii malnutriți, alăptați și separați de mamă. Iar directorul spune că nu e adevărat, că nu se întâmplă așa ceva. Cred. Cred că nu știe, nu că nu se întâmplă. Nu știe pentru că oamenii nu depun plângeri, și ce nu e scris, nu există. Mama minte sau exagerează. Vorbesc la Antena 1, încep și ei să sune peste tot. Mâini Unite fac și ei demersuri. Brusc, apar și explicațiile: a fost o neînțelegere, dr. rezident care a făcut internarea nu a înțeles că bebelușul era alăptat. De parcă dacă nu era, nu ar fi avut dreptul să rămână în spital cu mama lui. Să-mi explodeze inima de furie! Spitalul trimite un taxi să o aducă pe mama bebelușului (care trăiește la 30 de km de Sibiu) la spital, va sta pe un șezlong până se fac locuri în pat. De ce nu s-a putut asta de la început? De ce a fost nevoie de bloggeri și de televiziuni ca să se întâmple ceva normal? Acum mama e alături de pui și va rămâne cu el până la externare.

Este foarte posibil ca noul director să nu știe ce se întâmplă în spital. Cadrele medicale sunt aceleași, ele fac același lucru de când se știu: comit abuzuri groaznice, inacceptabile, asupra unor copii și asupra familiilor acestora. Degeaba s-a schimbat direcțiunea și regulamentul interior, oamenii sunt aceiași și fac aceleași ilegalități imorale și abjecte. Doctorii rezidenți învață de la medicii cu experiență care e mersul, deși pe pereți sunt afișe care spun că aparținătorii au dreptul să se interneze cu copilul. Asistentele și medicii spun că nu mai au locuri pentru mame, în speranța că mama nu-și cunoaște drepturile și va lăsa copilul singur, ca să-l poată ei manevra cum doresc, ca să nu aibă bătaie de cap, explicații de dat, să nu trebuiască să se poarte frumos. Părinții nu-și cunosc drepturile, așa că iau de bune vorbele acestor cadre medicale mincinoase și abuzatoare. Pleacă acasă speriați, distruși, nu iau măsuri, nu fac nimic, ei cred că așa e normal. Dacă ar depune plângeri, dacă ar chema televiziunea, dacă ar ridica vocea (nu doar pe facebook), directorul nu ar mai putea ridica din umeri spunând: nu e adevărat, nu am avut nici o plângere în ultimii ani.

Așa că scriu din nou despre asta. TOȚI PĂRINȚII DIN ȚARA ASTA TREBUIE SĂ ȘTIE CĂ AU DREPTUL LEGAL ȘI OBLIGAȚIOA MORALĂ DE A NU LĂSA COPILUL SINGUR ÎN SPITAL, NICI MĂCAR UN MINUT. Am pus mai jos extrase din lege. Printați-le și țineți-le în geantă, în caz că ajungeți la spital cu copilul, folosiți-le. Dacă totuși nu reușiți să reacționați atunci, faceți ceva după, am pus informații și despre asta, ce puteți face pentru a demasca abuzul din spitale.

Știu că astfel de lucruri se întâmplă în multe spitale din România, inclusiv la București. Nu este acceptabil. Vă rog din suflet, haideți să stârpim această ciumă din spitale. Nu-i mai lăsați să vă abuzeze copiii și pe voi. Este ilegal, fapta lor este abuz asupra minorului și se pedepsește cu închisoare. Nu vă lăsați copiii singuri în spital, au imensă nevoie de voi!

Dacă nu facem nimic noi, pacienții, nu se va schimba niciodată nimic!

Așadar, iată mai jos ce puteți face dacă vi se refuză internarea alături de copil.

Cine vă spune că nu vă puteți interna cu copilul comite o ilegalitate, indiferent de regulamentul intern și oficial al spitalului. Acel regulament care spune că părintele nu poate fi internat nu este legal. Dacă nu au locuri, trebuie să vă asigure transfer către alt spital sau altă secție. Nu trebuie să acceptați separarea de copil, în nici o circumstanță. Copilul vostru are nevoie de voi mereu și mai ales atunci când este bolnav, speriat, când urmează a i se face tot felul de proceduri, înțepături, când este scos din mediul lui. În nici un fel separarea de mama lui nu îi va grăbi vindecarea, dimpotrivă. Separarea copilului de mamă (chiar dacă ea e făcută de cadre medicale, în numele actului medical) este un abuz și trebuie pedepsită conform legii. Separarea copilului de părinte în timpul șederii în spital provoacă traume uriașe copiilor, și asta nu e teorie modernă. Citiți mai jos mărturiile multor părinți, despre copii care după trei zile de spitalizare, au uitat să meargă, să stea în picioare, să vorbească, să bea apă.

Data viitoare când veți ajunge cu copilul la spital, iar acolo veți afla că cel mic trebuie internat, iar voi nu aveți voie să rămâneți internată cu el, trebuie să nu vă lăsați intimidați. Filmați tot, înregistrați voce și imagini, amenințați cu televiziunea! În nici un caz nu acceptați separarea de copil. Indiferent cât sunteți de nedormiți, speriați, îngrijorați, aveți DREPTUL să rămâneți alături de copil și nici un medic nu vă poate nega acest drept. Ridicați privirea și spuneți ferm că vă cunoașteți drepturile, că legea îi obligă să vă interneze împreună cu minorul. Ordinul 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice spune în art. 5 că:

(1) In cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezența cu caracter permanent a unuia dintre parinti, dacă se solicită acest lucru.
(2) In cazul copiilor pana la 14 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezența unui aparținător permanent, dacă se solicită acest lucru.
(3) In cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezența unui aparținător permanent, cu acordul șefului de secție/coordonatorului de compartiment.

În cazul în care cadrele medicale insistă să vă trimită acasă, le spuneți că veți face imediat reclamație la poliție și plângere penală cu acuzația de rele tratamente aplicate copiilor (art. 197 Cod Penal, încălcarea lui se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani) și acuzația de încălcare a Ordinului 1284/2012, citat mai sus.

Dacă în continuare întâmpinați refuz, luați copilul și mergeți la cel mai apropiat spital, unde o luați de la capăt. Nu lăsați copilul singur în spital. Chemați salvarea, dacă e necesar, sunt obligați să vă acorde ajutor pe loc, apoi decideți ce faceți mai departe.

După ce rezolvați problema de sănătate a copilului, mergeți la Poliție și depuneți reclamație, sunt obligați să facă cercetări. Notați-vă numele medicilor și asistentelor care vă refuză internarea. Depuneți plângere scrisă la registratura spitalului și cereți răspuns scris. Depuneți plângere la adresa de email a spitalului (în cazul Sibiului, și la mainiunite@yahoo.com și la MInisterul Sănătății). Vorbiți cu un avocat și depuneți plângere penală împotriva cadrelor medicale. Dacă nu aveți avocat, îmi scrieți mie la printesa @ printesaurbana.ro și vă pun eu în legătură cu un avocat care vă poate ajuta pe gratis. Scrieți și către Avocatul Poporului, găsiți formularul pe www.avp.ro, îl completați și îl trimiteți online pe avp@avp.ro. Nu lăsați lucrurile așa, pentru că iată ce se întâmplă când oamenii nu își cunosc drepturile și nu luptă pentru ele: sute de copii rămân cu sechele pe viață, vor face pe ei când vor vedea medici sau spitale, vor avea coșmaruri și probleme de adaptare ani la rând. Faceți reclamație, dacă se vor aduna suficiente, acești oameni care își bat joc cu bună știință de copiii noștri nu vor mai avea loc în sistem, ci în pușcărie.

Acești ne-oameni care nu permit accesul părinților în spital ca nu cumva să le deranjeze „bunele metode” de umilire a unor copii bolnavi, disperați, speriați, nu au scuza lipsei de fonduri și de personal. Nu li s-a întâmplat nimic încă, pentru că oamenii nu vorbesc, nu depun plângeri, pentru că sunt speriați că dacă o vor face, data viitoare când vor ajunge la spital cu copilul, tot pe mâinile lor vor ajunge și li se va refuza actul medical din răzbunare, iar viața copilul e mai presus de orice, așa că bagă capul în pământ, speră să uite și alte sute de copii bolnavi încap pe mâinile lor. Asta nu poate să mai continue.

Majoritatea spitalelor și de stat și private oferă înainte de externare niște formulare anonime de feedback. Treceți acolo tot ce a fost rău și ce a fost bine. Directorii și patronii de spitale trebuie să știe ce fac angajații lor. Dacă nu spunem, n-or să afle, nu se va schimba nimic.

Iar dacă nu vă lasă să vă internați, amenințați cu poliția, cu televiziunea, cu avocați, scoateți legea din geantă! De frică, vor face ce trebuie! Ei mizează pe lipsa noastră de informare, haideți să nu le mai dăm șansa asta!

Sursa foto: copil în spital via Shutterstock.com

Pin It

Tags

30 Comments

  • Ina spune:

    Felicitari! Multumim pt ca existi!

  • Anca Maria spune:

    Indiferent ca existai tu ,sau nu ,sau altcineva, sau nu era nimeni sa-mi deschidă ochii, in veci și pt nimic in lume nu mi-as lăsa copiii ,singuri, in spital .Niciodata și punct. Ii iau in brațe și plec cu ei in toate spitalele din București sau de oriunde altundeva. Am copiii mici, am avut destule experiențe cu spitalele, fără internare din fericire. Dar mi-am ținut copilul in brațe cât i-au făcut o amărâtă de perfuzie,nu mi-a zis nimeni ca n-am voie, nici nu M-am gândit vreodată. Evident, toate le-am învățat după ce am născut primul copil, am văzut nesimtirea si tupeul ce domnesc prin spitale , la al doilea M-am dus cu lecțiile făcute si cu tupeul la mine . In continuare fac fix același lucru . Nu sunt nesimțita , dar nici nu las pe nimeni sa-și bată joc , de mine sau de puii mei. Sunt revoltata și mă gândesc doar la copilul ăla , lăsat singur, fără o fața cunoscuta, printre niște asistente veșnic nervoase.

  • wlfp spune:

    Felicitari pentru initiativa!

  • Andreea B spune:

    Foarte bine ca scrii ce trebuie făcut si care sunt drepturile copiilor! Sper sa citească cat mai multi parinti si sa dea mai departe informațiile. Din păcate, am senzația ca cei mai abuzați sunt cei cu putina scoala din mediul rural.

  • Miruna spune:

    Of, Ioana, si cate povesti horror mai sint. E atat de greu sa schimbi sistemul cu aceiasi oameni.

  • Anna spune:

    Cat pot fi de needucati si neinformati (ca sa ma exprim elegant) acesti parinti care isi lasa bebelusii singuri in spital? Instinctul si creierul propriu ar trebui sa iti spuna ca nu e in regula!!

    • dojo spune:

      Anna, nu sunt nici educati si nici neinformati. Multi sunt SPERIATI ca, daca fac gat, copilul este lasat sa boleasca/moara. Pentru ca este Romania, unde omori un pacient si esti bine-merci, desi ai facut grave greseli. Si, cand stii ca ai copilul in stare grava (ca nu te duci la internare sa ii sufle mucii doar), atunci accepti orice rahat sa ii fie bine copilului (adica sa se ocupe totusi cineva de el si de preferat sa nu se razbune pe micut, odata ce ai disparut din peisaj).

      • Anna spune:

        Pur si simplu nu iti lasi bebelusul in spital singur. Nu ai cum. Sigur ca sint de acord ca sistemul este ceva ingrozitor dar cred ca sint mai multe sanse sa iti moara copilul lasat acolo pe mana unor oameni care te-au trimis acasa. Tind sa cred ca daca insisti si ramai acolo, stai, lupti, ceva se intampla. Nu as putea fizic, organic sa imi las bebelusul acolo.

    • Dana eu spune:

      Si daca nu te-ai exprima ,,elegant”, cum le-ai spune celor doborati de sistem si de disperare pentru viata copilului lor ?

      • Anna spune:

        Iarta-ma dar nu cred ca ii salvez viata bebelusului meu lasandu-l singur intr-un spital, mai ales la noi in tara. E ca si cum l-as lasa pe trecerea de pietoni.

  • Simona spune:

    Off, din nou acesti medici care se cred Dumnezeu! Ei taie si spanzura, au drept de viata si de moarte asupra pacientilor! Este vina noastra ca ii lasam sa ne umileasca, ca spunem tot timpul drepti ” Sarut mana dna/dnul doctor”! NU vom ajunge nicaieri daca nu ne schimbam atitudinea. Stiu asta din propria experienta: in momentul in care am avut curaj sa le cer medicilor respect si bunsimt (si le-am cerut vehement acest lucru), le-am primit!

  • Felicita spune:

    Cred ca „daca se solicita acest lucru” de la sfarsitul paragrafelor articolului 5 nu este in regula. Pentru procedurile care le sunt aplicate minorilor, cine semneaza daca nu e nici un apartinator cu el acolo? Cine decide pentru el? Legile noastre romanesti de doua parale.

  • alice spune:

    NU IL LASI pur si simplu.
    cum sa pleci si sa il lasi singur acolo???

  • Tina spune:

    Fara cuvinte… poate daca in locul reclamelor tv s-ar difuza scurt toate titlurile astea menite sa trezeasca lumea la realitate, poate atunci ar stii toti ce trebuie sa facă.
    Dar se pare ca asa se vrea a se trai…
    Trebuie facut mai mult! Trebuie sa avem parte fiecare de tot respectul si de tot ajutorul !
    Trebuie ca fiecare sa stie ca AVEM DREPTUL de a trai in armonie, pace, respect!

  • Liliana spune:

    Și eu cred că abuzurile și cruzimea manifestate de doctori sunt posibile și din cauza „ne”manifestării de către părinți.

    Eu am fost internată de 2 ori cu copilul, de fiecare dată am stat cu el (în condiții mizerabile, dar important e că am fost împreună tot timpul).

    Am ajuns la spital de mai multe ori cu copilul și am și refuzat multe proceduri care mi se păreau inumane sau nenecesare. De exemplu, am refuzat împachetări cu prosop rece ca gheața când copilul meu avea febră 39,7 (pentru că organismul suferă un șoc termic și, pe lângă faptul că se simte deja rău, nu cred că mai are nevoie de aceste lucruri). Am preferat să îl dezbrac, să îl țin doar în scutec. Am refuzat administrarea de nu știu ce antitermic injectabil, despre care auzisem că e interzis în multe țări în condițiile în care știu că câțiva ml de sirop sau un supozitor intrarectal își fac treaba la fel de bine. Copilul a revenit la temperatura normală în 30 de minute, timp în care ne-am jucat și copilul nu a fost traumatizat.

    Refuzul anumitor tratamente a fost întâmpinat cu ridicări de sprâncene, răbufniri, comentarii sau tot felul de cuvinte urâte la adresa mea. Dar, mai important este cum se simte copilul tău.

    Dacă tu știi că e bolnav copilul și are nevoie de tratament, doar nu îl iei acasă bolnav, ci îl duci la medic/spital. Dar, în același timp, te asiguri că beneficiază de condiții decente de îngrijire, printre care și faptul că poate sta cu tine.

    Lăsatul copilului în spital fără unul dintre părinți mi se pare abandon, unde părintele are cel puțin 50% din vină.

  • Maria spune:

    Eu ieri am fost externata. Impreuna cu fetita mea. Incerc sa ma linistesc, sa imi revin dupa lupta și ma voi decide cum voi actiona. E horror!

  • dia spune:

    Emigrarea, singura soluție civilizata pentru copiii noștri!!!

  • Claudia spune:

    am citit articolul asta si mi se pare halucinant: http://casajurnalistului.ro/a-fost-un-experiment/
    nici nu stiu ce sa mai cred despre doctori…despre spitale am deja o parere f proasta…dar speram ca macar pe doctorii de renume te poti baza….

  • andreea spune:

    Of, nu pot sa cred ca dupa asa de putin timp se repeta aceleasi probleme care pareau rezolvate. Multumim de acest articol. Sunt din Sibiu si copilul meu implineste in aceasta luna 3 ani. Primii 2 ani am trait permanent cu frica sa nu fie bolnav grav, sa nu ajungem la Infectioase. Am rasuflat mai usurata cand s-a schimbat regula. Multumesc lui Dumnezeu ca deocamdata nu am fost pe acolo. Din povestile altora stiam de niste lucruri oribile ce se intampla acolo. O prietena care a fost internata in iunie a spus ca a fost cat de cat ok, desi initial au pus diagnostic de scarlatina si au inceput antibioticul, iar apoi au constat ca era boala gura-mana-picior. In continuare nu lasa pe mame cu telefon mobil, pe motiv ca poti transporta microbi (de parca pe haine/papuci/par nu poti transporta microbi). Si nici nu vreau sa ma gandesc daca ar primi o solicitare ca un tata sa fie internat cu copilul cum ar reactiona, pentru ca stiu cazuri de familii cu 2 copii in care mama trebuia sa stea acasa cu bebelusul, iar copilasul mai mare (de 2-3 ani) a fost internat singur.

  • Andrei spune:

    Pai stati asa..
    Cum domnul ministru laudat de toti nu a rezolvat problema?
    Ce oameni …sau neoameni?
    Dar e mai frumos ca bloggerii unii sa scrie despre rochite, carticele si altele decat despre adevarata viata a majoritatii oamenilor.
    Retineti va rog ca in romanica, peste 63 % sunt de acord cu violenta asupra copiilor. Foarte multi sunt pur si simplu fericiti cand scapa de copii si tot asa…
    Zi si eu in doara

    • Tweety spune:

      Chiar crezi ca ministrul poate sa stie ce se intampla in fiecare spital/policlinica din tara?? Cel mai relevant exemplu este directorul spitalului, care nu stia ce s eintampla in ograda lui!
      Ai sa fii surpins dar „laudatul” ministru raspunde in timpul liber oamenilor care se confrunta cu diverse situatii in sanatate..
      http://cetin.ro/naibii-tehncora/

  • Drosu Carmen spune:

    Buna ziua .cum inca sunt nedreptati si in bucuresti pe aceiasi tema numai ca eu am platit rezerva sa pot sta cu copilul de 4 saptamani si cu cezariana peste operatie de fibrom.Stau cu scrisori de recuperarea banilor de la Minister si spital din luna august .sunt plasata de la unul la altul sub litera legii

  • o femeie spune:

    problema e veche, de pe timpul raposatului. Am fost internata singura. Pur si simplu nu le convine sa aiba 2 ochi critici care sa vada cum isi bat joc de munca si de post, e mai comod asa.

    ma bucur ca ati scris si protestat.

    Eu sunt ingrozita de scandalul Brunei: sunt atatia doctori care spun pe la spate: da, stim ce greseli si experimente face dar NU AU SPUS stop.

  • Daniela spune:

    Azi baietelul meu de 4 ani si jumatate, in conditii care tin de alte teme din alte articole de-ale tale, a inghitit tot ce mai era intr-o sticluta de picaturi de nas. Nu stiu cat mai era… Mie nu mi s-a parut asa de grav, dar sunand la 2 spitale, ne-au spus sa mergem neaparat cu el acolo, probabil e nevoie de spalaturi.

    Am mers la spitalul de copii din Brasov, unde a fost preluat destul de rapid, deci s-a tinut cont de posibila gravitate a situatiei. Copilul e curios de fel, si l-am obisnuit sa i se spuna totul. A intrebat-o pe asistenta ce o sa ii faca. Asistenta s-a uitat la mine si m-a intrebat daca vreau sa ii spuna. Da, bineinteles! Asa aflam amandoi.

    Principiul e ca trebuie sa stie ce se intampla, de ce, sa stie ca va durea, dar ca totul este necesar ca el sa se faca bine. Nu vreau sa il mint. Si pana acum acest sistem a functionat. Are incredere in mine si intelege ca e necesar. Plange, stie ca il va durea, dar sta acolo fara sa fie tinut cu forta, pentru ca a inteles ca e pentru binele lui, nu pentru ca doctorii sunt rai si ne chinuie. Doctorii nu sunt sperietori. Asta incerc sa il invat. Asa poate ca el va merge la dentist mai des decat mine, care 12 ani nu am dat pe acolo de frica. Si tare rau mi-a fost apoi…

    Toate bune si frumoase, cat am asteptat sa ne vina randul la interventie, i-am explicat cat am putut eu de bine, i-am raspuns de 5 ori la aceeasi intrebare pusa sub alta forma. I-am aratat toate ustensilele pe care le vedeam in timp ce le pregateau pentru interventie, ca sa il pregatesc. Macar sa nu fie speriat de necunoscut. Ca de durut oricum va durea.

    Dar mami, tu o sa ma tii in brate, da? Da puiule, aici o sa fiu cu tine. Uite, asta e tubul. Uite ce subtire e. Ca o macaroana. Si o sa intre pe nasucul tau, si o sa bage apa prin el in stomac. Ne tineam in brate si totul era in regula. Stiam cam tot ce era nevoie ca totul sa fie ok.

    Si dintr-o data, socul, imi spune o asistenta: Si acum, mami, va rog sa iesiti. Poftim?!? Eu nu plec nicaieri. Stau aici cu el. Nu il las singur. Dar ati semnat consimtamantul pentru tratament. Da, dar nu am semnat si ca nu voi fi prezenta. Incepe plansul: Mami, eu nu raman aici fara tine! Plecam acum amandoi de aici! Asistenta imi spune ca daca nu ies, ea nu face interventia cu mine acolo. Ce, daca facea o operatie in sala sterila, eu mergeam cu el inauntru? Nu doamna, dar atunci era sub anestezie oricum, nu cred ca se poate compara situatia. Acum e constient si vrea sa fie cu mama lui.

    Ies impreuna cu copilul, plina de nervi, si vorbesc cu sotul meu care ma calmeaza si imi spune ca daca asa trebuie pentru binele lui, nu avem ce face. Il convingem pe copilul speriat ca nu avem incotro. Ducem munca de lamurire inca vreo jumatate de ora. Pana ne-a venit randul din nou, ajungem impreuna la concluzia ca de data asta va fi ok asa, fara sa fiu eu acolo cu el. Si le va lasa pe doamnele asistente sa isi faca treaba, si eu voi fi aici la distanta de doar un perete.

    Si s-a asezat singur pe patul de spital, fara sa il tina nimeni cu forta. Iar eu am auzit tot ce se intampla. Nu imi era teama ca il vor maltrata. Era plin salonul de alti pacienti. Doar eu eram in plus… Eu, mama lui, care incercam doar sa il ajut nu se sperie de ce va urma. Macar pe mine sa ma aiba ca siguranta.

    A plans putin la inceput, dupa care s-a linistit si apoi chiar il auzeam cum vorbeste cu asistentele. Ele mai si radeau, il laudau ca e foarte cuminte. Am zambit si eu. Si am fost mandra de mine ca am avut curajul sa le opresc si sa il pregatesc, inca o data, ca sa treaca si peste al doilea soc: avea sa fie singur acolo cu niste necunoscuti, care aveau sa ii faca ceva necunoscut si probabil dureros.

    Venea din cand in cand la mine una din ele sa imi spuna ca e ok. Oricum auzeam tot. Nu as fi putut sa stau atat de departe incat nici macar sa nu aud. Si eram fericita ca el e bine. Mi-a spus o asistenta/un medic, nici nu stiu ce era, ca doamna asistenta a avut situatii cu mame care au lesinat langa copil, si acum sufla si in iaurt. Despre asta era vorba. Nu despre siguranta emotionala a copilului. Dar eu eram acolo sa lesin. Eu eram acolo sa ii ajut pe toti. Pe medici sa isi faca treaba mai bine, ca el nu se va zbate, si pe el sa fie in siguranta, cu mama lui.

    Acum, in conditiile date, simt ca am procedat bine. El e in regula. A spus ca i-a placut spalatura asta. Le-a bufnit rasul pe asistente 🙂 Si i-au dat o jucarie sa se calmeze. Nu se mai dadea dus din salonul de la urgente. Oare daca le lasam sa faca cum au vrut de la inceput, copilul meu ar fi plecat fericit si linistit de acolo?

    Si data viitoare, cu ce lege sa ma duc in mana, ca sa pot fi prezenta acolo sa il tin de mana, inclusiv in timpul interventiei? Am citit o parte din legea citata de tine. Dar nu e clara. Se refera la internare, nu la o procedura de la UPU.

    Multumesc mult ca m-ati citit/ascultat. M-a ajutat sa va povestesc. Poate data viitoare va fi mai usor. Oricum, nu cred ca a fost o coincidenta faptul ca azi am citit articolul acesta, cu doar cateva ore inainte sa ajung cu baietelul la UPU…

  • deea spune:

    ia, pe cine am mai lezat cu comentariul ala al meu??? nu prea iti place adevarul, ai ceva personal cu mine. altfel comentariul meu nu jignea pe nimeni, doar ca nu iti canta tie in struna.

  • Ioana spune:

    La noi la Baia Mare nu am auzit astfel de situații. În vară, un băiat de 15 ani din familie fost operat de apendicita și la internare chiar cei de la spital au insistat să stea și mama pt ca este încă un copil.

  • Ade spune:

    Printesa, asta e latura care imi place cel mai mult la tine. Esti bataioasa foc, ce bine!

  • Sofia spune:

    Buna draga Anna,
    Daca poti si ai mai multe parghii, te rog mult sa aduci in discutie si poate cineva, o mama sau un tata, din parlament, sa propuna si modificarea limitei de varsta pentru acordarea concediului medical pentru ingrijirea copilului bolnav. Aceasta limita de varsta este de 7 ani!!! Acum eu am un copil in varsta de 7 ani si 5 luni care face febra constant, eu nu am nimic si nu am niciun mijloc legal sa stau acasa sa imi ingrijesc copilul. Decat daca imi iau un concediu medical pentru gripa pentru mine. Dar, repet, eu nu am nimic deci tot trebuie medicul meu de familie sa „mearga putin pe langa drum” ca eu sa pot avea grija de copil. Sau sa-mi irosesc concediul de odihna pe clipe neplacute. Daca pana la 14 ani ai copilului, eu pot sta cu el in spital, cum justific, legal, absenta de la serviciu? Concediu de odihna… bunavointa sefului… complicitatea medicului de familie… Doamne! Legislatia din Romania te predispune la mismasuri… Reglementarea respectiva e OUG 158/2005. De parca dupa 7 ani, ii pun pastilele pe caprarii, cheia la gat si il las acasa sa aiba grija de el…

  • Sabina spune:

    As vrea sa va impartasesc experienta mea din spital, cand am stat internata 3 zile la varsta de vreo 4 ani, ca ma muscase un caine si trebuia sa fac nu-stiu-cate injectii in burta. Imi amintesc ca nu mi-a fost frica, mama venea sa ma vada in fiecare zi, mi s-a explicat ce se va intampla, asistentele au fost ok cu mine, ziceau: inchide ochii, acuma vine albinutza, pac! si gata. In schimb un alt copil din acelasi salon care era internat cu bunica si era foarte rasfatat, facea numai ce vroia el, vroia sa manance numai dulciuri, etc, nu se puteau intelege sa stea la injectii si trebuiau sa il tina 3 oameni pe pat cu tipete si urlete… ASTA mi s-a parut horror.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *