Eu cred în Dumnezeu

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Disclaimer: Nu am scris acest articol ca să încerc să conving pe cineva care nu crede în existența lui Dumnezeu că El există, că e foarte prezent în viața fiecăruia. Singura modalitate prin care aș putea face asta este doar prin felul meu de a fi, prin gesturile și acțiunile din fiecare zi. Sunt ferm convinsă că sunt mulți creștini doar cu numele, la fel cum sunt mulți atei mai creștini decât mine, prin ceea ce fac, acolo unde sunt.

Acum câteva zile, o persoană foarte dragă mie îmi spunea că am ceva aparte, pentru că pare că Dumnezeu își poartă mâna pe deasupra mea. Am căzut puțin pe gânduri, după care m-am bucurat foarte tare că se vede. Am aceeași convingere încă de când mă știu. Nu mă înțelegeți greșit, nu am avut o viață lină, lipsită de griji sau de suferință. Dar am cel puțin două povești în care am trăit prezența și intervenția lui Dumnezeu asupra mea, în cel mai clar mod cu putință.
În 2003 aflam că am hepatită B. E un virus cu care se poate trăi în mod normal, dacă nu începe să își facă de cap prin organism. La câțiva ani însă, a început să își facă de cap. Am intrat rapid pe o listă de așteptare pentru un tratament experimental (se anunța a fi o mare bucurie, cu efecte secundare necunoscute încă). Când să primesc aprobarea de la Casa de Sănătate, mi-au cerut la o lună și ceva să repet analizele. Iar în mod misterios, lucrurile reveniseră la normal. Pentru cunoscători, am scăzut brusc de la o viremie de câteva milioane la una de câteva zeci de mii.
Al doilea moment de claritate îl reprezintă nașterea copilului meu. Pe 8 decembrie 2012 (care este o sărbătoare foarte importantă la catolici – Neprihănita Zămislire) aflam că sarcina mi se oprise în evoluție. Pe 8 decembrie 2013, la fix un an distanță, se năștea fiica mea. Dincolo de miracolul unei vieți noi, copilul meu mi-a salvat viața din toate punctele de vedere. Eram prinsă într-o relație toxică, abuzivă, în care mă stingeam încet și sigur. A fost momentul meu de trezire, de început de drum nou, de modelare și remodelare a mea, astfel încât să fiu eu bine cu mine, pentru a-i fi și ei bine cu mine. Am certitudinea acum, privind înapoi, că dacă ea nu s-ar fi născut, nu aș fi avut forța să mă salvez.

Dumnezeu există, eu L-am întâlnit! De fiecare dată când mă uit în ochii copilului meu, e acolo. Și face minuni, în ciuda a ceea ce mulți spun despre El. Din nou, copilul meu este o minune. Doar că oamenii își închipuie că minune înseamnă doar mers pe apă, înmulțirea pâinilor sau învierea celor morți. Bazându-mă pe experiența proprie, cred că minunile sunt de fapt un imbold dat de Dumnezeu, ca urmare a unui efort făcut de om.

Dumnezeul în care cred eu este un Dumnezeu al iubirii, al compasiunii, al înțelegerii și al vieții. Și vă doresc și îmi doresc să îl întâlnim în fiecare zi, în noi și în cei din jurul nostru.

Sursa foto: cred în Dumnezeu via Shutterstock.com

shutterstock_527914975

Pin It

16 Comments

  • CR/ST/AN spune:

    Există o contradicție subtilă exprimată inocent. Dacă ești credincios unde apare miracolut?

    Adică mentalul tău de fapt nu acceptă puterea divină ce se manifestă prin mijloace diverse și in fapt negi fără să îți dai seama alegerea căii către El/Ea.

    Pentru cei siguri de credința lor nu există miracole.

    • Cristina spune:

      Nu cred ca am inteles foarte bine ce vrei sa spui. De unde este ideea ca pentru cel credincios nu exista miracole?Poate de fapt e vorba de sensuri diferite acordate cuvantului.

  • AncaU spune:

    Ai dreptate, cand privesti in ochii copilului tau stii ca Dumnezeu este acolo…si cat de minunat este! Iti doresc multa putere si rabdare!

  • Alina Grozavu spune:

    Sunt total de acord. Eu am avut o sarcina oprita din evolutie in decembrie 2014. De atunci mi-am dorit cu inversunare un bebe si dupa 2 luni m-am pus pe treaba. Eram dezamagita ca nu se intampla, aveam nunta pe 22 aug 2015 si am zis asta e, reluam incercarile dupa nunta. Cand, surpriza ! Pe 2 aug aflu ca sunt insarcinata. Bucurie imensa, burtica nu avea sa se vada la nunta eu eram in culmea fericirii. Cand vin din luna de miere la 2 zile mama mea decedeaza in urma unui accident de masina foarte tragic. Mi-a cazut lumea in cap. Eram foarte atasata de mama si am crezut ca nu voi depasi momentul, dar gandul la bebelusul din burta m-a tinut pe linia de plutire si nu am ajuns la balamuc de suferinta. Deci Dumnezeu mi-a trimis copilul meu atunci ca sa imi dea o speranta de viata pentru a trece peste durerea nemarginita pe care o simteam

  • Maria spune:

    Am înlemnit când am vazut-o pe fiica mea cu lama de la cutie în mână… Nu știam de unde să îl apuc…Cum să fac sa dispară imaginea aia de pe retina…. Și multe altele care puteau sfârși rău și greu. Zic mereu că au copiii îngerașii lor. Adevărul e că îmi zic doamne mulțumesc că nu s-a întâmplat altfel…
    Nu sunt credincioasă.
    …Dar mi-ar plăcea să fie cineva acolo sus care sa vegheze asupra noastră. Simplu, nu?
    … În rest, ne mai rămâne imaginația, care, cu cât e mai multa cu atât e mai perceptibilă…Mai ales în ochii iubiților noștri copii.

  • maria spune:

    Multumim de articol!

  • Irina spune:

    Foarte frumos scris articolul!

  • Irina spune:

    Ma bucur pt tot ce ti s.a intamplat bun. Nu e nevoie sa faci din experientele tale o pledoarie pt credinta. Las.o asa. Sanatate!

    • Cristina spune:

      Multumesc de urari, cred totusi ca e dreptul si alegerea mea daca fac din ele o pledoarie pentru credinta sau nu 🙂

      • lucia spune:

        Si eu spun la fel. Ce aiurea sa zica Irina sa nu faci o pledoarie pentru credinta! Dar de ce sa nu ne bucuram ca avem un ajutor in Dumnezeu?
        Ma bucur pentru tine, ca ai vazut interventia Domnului in viata ta!

    • mira 2 spune:

      Nu mi se pare o pledoarie pentru credinţă. Mi-a plăcut partea în care spui că minunile nu sunt (numai) mersul pe apă si învierea din morţi.

  • Ruthie spune:

    În vremurile noastre, a spune că ai credință în Dumnezeu, că tu crezi în El, a devenit un act de curaj. Din păcate. Nicicând mai bine folosită această frază. Din prea multe păcate. Credința pentru mulți înseamnă ignoranță, prostie , incompatibil cu o minte deșteaptă. Adică…unde ai văzut tu ,acum , oameni de știință, cu doctorate, ex Stephen Hawking ,cu credință în Dumnezeu? Deși ei există.
    Săptămâna trecută, în Spania, a apărut un mesaj pe un autobuz cu următoarele cuvinte : „Băieții au penis. Fetele au vulva. Nu te lăsa înșelat” Și a început scandalul. Organizația non guvernamentala a fost dată în judecată pentru acest mesaj de către organizațiile care apară drepturile transexualilor pentru că mesajul ar putea răni această categorie de oameni. Astăzi orice ai spune, ești repede considerat homofob, xenofob și cum mai vreți. Dar tu nu ai dreptul să îți aperi credința. Pentru tine nu sunt ofense o grămadă de lucruri sau cuvinte aruncate de cei care nu cred.
    Dumnezeu exista. Si eu cred. Si cred ca într-o zi îl voi vedea. Credeți sau nu, toți vom sta cu El față în față într-o zi.
    Zile frumoase sa aveți!

    • Ana spune:

      Foarte corect spus!Si eu cred in Dumnezeu.Mai mult,cred ca avem dreptul de a face din experientele noastre personale o pledoarie pentru ceva ,mai ales pe un blog pe care autoarea face din experientele ei personale pledoarii pentru valorile in care crede. O seara buna tuturor si multumim Printesa pentru ca ai publicat articolul

    • Cris spune:

      Locuiesc in Spania , stiu exact despre ce vorbesti cu autobuzul dar nu inteleg ce ai vrut sa subliniezi cu exemplul lui si ce legatura are in acest context.

  • Andreea L. spune:

    Si eu cred in Dumnezeu. Am si eu minuni in viata mea. Ma ridica singura din pat in fiecare dimineata si vad lumina zilei. Suntem toti sanatosi si ne iubim. Mie imi ajunge.

  • paula spune:

    Si eu cred! si am o imbratisare pentru cititoarea-scriitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *