Două mame evadează la mare și constată că multe-s ca odinioară, dar nu toate! (P)

Acum 15 ani, când ni se făcea dor de mare, ne urcam în tren sau în mașina vreunor amici sau în microbuzele acelea sinistre în care stăteam pe bagaje printre scaune. Luam cu noi un schimb de haine și periuța de dinți, mărunțișul pe care-l găseam prin buzunare, țigările și bricheta și în patru ore eram pe plajă.

N-am uitat cum simțeam prima dată mirosul de mare cu 5-6 km înainte s-o vedem. Cum scoteam capul pe geam, să ne răvășească vântul părul, cum ne aruncam rucsacul în nisip și ne băgam picioarele în valuri, cum dansam cu hainele ude și ne lăsam părul încâlcit cu zilele. Cum ne regăseam cu prieteni pe plajă, povesteam în fugă totul, împărțeam o bere și o pizza, apoi ne urcam înapoi în trenuri și microbuze, cu rucsacul albit de nisip și de sare, cu părul mai blond și sârmos, cu pielea arsă și uscată.

Dorul de mare ne ardea pe atunci, deloc nu-i puteam rezista. Fugeam la mare în timpul săptămânii, după ce ne luam o zi de concediu, când nu era de lucru. Fugeam la mare între examene sau după ele. Mergeam la mare în septembrie, să ne luăm rămas bun, apoi mai dădeam o fugă și în octombrie, să ne umplem rezervele de mare până la anul.

De când sunt mamă, dorul de mare arde la fel, dar am învățat să-l stăpânesc mai bine. Tot mă duc la ea de câteva ori pe an, de data asta cu ceva mai multe bagaje, dar la fel le arunc pe nisip și intru alergând în valuri, de data asta cu doi blonzi atârnați de mâini. Mă uit la bucuria lor și-mi amintesc de a mea de acum trei decenii, când mergeam cu mama la mare o singură dată pe an, pentru că marea era departe și scumpă.

Săptămâna trecută, am făcut o nebunie. Am sunat-o pe cea mai bună prietenă a mea, cu care încă mă văd des, dar nu suficient de des. I-am spus:
– Ce faci mâine?
– Păi mă gândeam să merg cu Rareș în parc, că e în vacanță și…
– Hai la mare! Doar noi două! Facem o baie, ne plimbăm, mâncam ceva bun, până seara suntem înapoi acasă.
S-a făcut liniște. Mă gândeam c-o să-mi spună că nu are cu cine lăsa puștiul. Dar mi-a zis:
– Hai! Dar facem două băi!

Am învârtit și sucit programul tuturor, soții și-au luat zi liberă, copiii au fost informați, ne-am pus în geantă un prosop, crema de plajă și costumul de baie și a doua zi am pornit pe Autostrada Soarelui.

Am ascultat muzică tare, am dansat, am râs, am deschis geamurile să ne facem freza, ne-am oprit la benzinărie să ne luăm porcării scumpe de mâncare, am parcat în bălării și am dat iama în satul de vacanță din Mamaia. Mai țineți minte satul de vacanță?

Doamne, când am văzut mașinuțele electrice pentru adulți, am încremenit! Habar n-aveam că mai există așa ceva în satul de vacanță! Și buburuzele acelea colorate, în care mă învârteam până mi se făcea rău, magazinele cu suveniruri, marea cu valuri de ugust, mirosul de sare și cremă de plajă amestecate, copiii târâind după ei lebede uriașe de cauciuc, porumbul fiert și gogoșile cu zahăr pudră, câte detalii, atâtea amintiri colorate care-or să rămână cu mine toată viața.

Mai ales că le-am reîmprospătat acum, cu cea mai bună prietenă a mea, pe care-am cunoscut-o când nu mai eram copil. Toate erau acolo, neschimbate, fiecare la locul ei, exact cum mi le aminteam. Inclusiv titicarele! Acum le spune minicar, dar pentru mine tot titicar rămâne! Tractorașele colorate care trag după ele vagoane pline cu copii cu pielea arsă de soare și părinți gălăgioși, în drum spre masă sau spre hotel. Vacanta nu era vacanță dacă nu te dădeai o tură cu titicarul! Eram în stare să stau la coadă și o oră întreagă cu tata de mână ca să prindem loc în el!

Plimbarea cu titicarul există încă în Mamaia și v-o recomand, e la fel de amuzantă și lentă ca acum 20 de ani! 🙂 Copiii aplaudă și tropăie de nerăbdare în stație, părinții aburcă bagajele în vagoane, e super amuzant.

Până aici, toate-s vechi. Noul este că acum putem plăti biletul la titicar cu cardul! Contactless! Stați, să nu cădeți de pe scaune! Și eu am rămas cu gura căscată. Wait, what? Amintiri cu POS?

Ei bine, da, până pe 10 septembrie puteți plăti minicarul cu cardul! Acum există 9 POS-uri pentru cei care vor să călătorească în Mamaia cu minicarul.

Intenția Mastercard, inițiatorul acestui proiect, este să arate cum tradițiile și simbolurile de pe litoral, printre care și Minicarul, pot fi conservate, funcționând mult mai eficient cu ajutorul tehnologiilor moderne.

 

Acțiunea face parte din ampla campanie de încurajare a plății cu cardul desfășurată de Mastercard sub platforma “Când extraordinar este pur și simplu normal: de neprețuit”. Minicarele există pe litoral în Mamaia și Eforie de 27 de ani și transportă în fiecare sezon estival peste 20.000 de persoane.

Vedeți mai jos povestea Minicarului fără cash.

Turiștii au la dispoziție în Mamaia 9 minicaruri (2 autobuze electrice şi 7 trenulețe electrice). Acestea rulează zilnic, pe două trasee: între piaţeta Perla şi Hotel Victoria (între orele 10:00-01:00) şi între Cazino şi zona Butoaie (între orele 17:00-01:00). Costul unei călătorii este de 5 lei şi se poate achita şi cu cardul contactless, la POS-urile disponibile în minicaruri. Patru din cinci români (85%) își doresc să plătească mai des cu cardul, potrivit studiului Shadow Economy Survey lansat de Mastercard în iunie 2017. Eu folosesc cardul pentru plată foarte des, dar chiar nu mă așteptam să găsesc POS la titicare!

Ei, ce părere aveți despre această evoluție neprevăzută? 🙂

Pin It

10 Comments

  • Carla spune:

    Mă întreb dacă sunt singura care citește cu curiozitate postările publicitare, tare-mi place cum croșetezi pe subiect.

    Câte amintiri mi-ai trezit, Ioana…mai ales că anul ăsta nu am ajuns la mare.

    Îmi place zâmbetul tău, emani bucurie în pozele astea. Ca o fetiță fericită.

  • Alina spune:

    Asta cu „no cash, no stress” ma bucura tare mult, ca nu tre’ sa mai car banetu’ dupa mine de fiecare data cand plec pe undeva.
    Am evoluat cam greu, as zice eu :)) dar e taaaare bine cu un card contactless!
    Eu am facut escapada la munte, la „Canionul 7 scari” de langa Brasov. Doar ca am planuit cu 2 zile inainte :)) ne-am lasat copiii cu sotii si duse am fost amandoua, seara inapoi acasa. Ne-a prins f bine si planuiesc sa merg si cu miezul meu la anul sau peste 3 ani, camomentan are 2 ani si 5 luni si mi-ar fi un pic greu sa urc scarile alea cu el in brate/sistem. 😀

  • Ama spune:

    Acum 3 ani cu cardul la Mamaia a fost tare neplacut. Nu am pututplati mai nicaieri cu cardul (nici hotel, nici restaurant, nimica), iar bancomatele nu mai aveau bani… am alergat o groaza pana am gasit unul cu bani, eram asa fericita ca nu au mai contat comisioane.
    Ma bucur ca poti plati cu cardul la titicar, chiar daca o perioada limitata.

  • Andreea spune:

    Iti spun cum le spun si prietenilor mei in situatii similare: esti naspa! Cum, mai, la mare, cu inca o prietena, asa, ca in prima parte a tineretii?!
    Urat, foarte urat din partea ta sa-l apuci pe Dumnezeu de-un picior.
    Si acum stau si ma gandesc cum as putea face sa fac la fel!

  • Liz spune:

    Astept,de la „Of,abia astept sa creasca asta mic…” o postare consistenta,un articol autentic,nu brodeala cu iz pecuniar. Sunt si acestea dragalase, apreciez abilitatea brodelii, dar mi-e dor de talentul cu care scrii cand te asterni de adevaratelea pe tastatura, fara sa iti pese de sponsorizari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *