E frumos la sibiu. E lume multa, pentru citeva secunde am avut impresia ca sint la Mamaia. Nici un loc liber la nici o terasa, muzica tare peste tot, preturi mari, burti ovale peste curele cu catarame aurite, tricouri cu dragoni si coji de seminte sub bancile astea frumoase. E clar ca trebuie sa ma obisnuiesc cu astfel de peisaje si sa incetez sa le mai obserc. Asta-i tara romaneasca si neamul ei, aici am ales sa-mi tirii viata, apai s-o fac cu demnitate, barem.
E frumos aici. casele-s frumoase, strazile, piatra cubica e frumoasa, bancile discrete, copaceii cu radacinile ingropate sub grilaje de bronz, soarele e frumos si canicula e frumoasa. mai ales seara, cind se lasa putina racoare si tragi plapuma peste sale ca sa nu te prinda frigul.
Pacat ca e trist. De fapt, poate d-aia e atit de frumos. Dac-as sti sa fac versuri, cred ca in dimineata asta as putea scrie cea mai frumoasa si cea mai trista poezie a tuturor timpurilor. Ar fi despre pagube colaterale.
