Și eu cred că în multe situații e mai bine să nu-ți ajuti copilul, pentru că în multe situații ajutorul părintelui e mai degrabă o piedică decît un ajutor real. A scris omul foarte bine despre asta zilele trecute. Citez:
„Am mai observat si alte situatii din astea in care parintele ii refuza copilului ocazia de a se manifesta ca un om si in schimb il forteaza sa se comporte ca un asistat perpetuu. Cea mai flagranta este situatia in care parintii le spun copiilor cum sa se joace, le dau indicatii la fiecare pas (acum nu mergem aici, ci mergem acolo, acum nu facem aia si cealalta, paleta de tenis nu se tine asa ci asa), de parca e mai important la varsta asta sa respecte niste reguli arbitrare decat sa ia niste decizii singur si sa-si manifeste creativitatea. Dintre astea, cea mai trista mi s-a parut bunica sau ce-o fi fost care-i indica baiatului de 10-12 ani cum sa arunce cu mingea de baschet la cos. Saracul baiat, m-am intrebat cum se va descurca el in 2-3 ani cu fetele, in conditiile in care genitorii i-au interzis si suprimat manifestarea oricarei urma de initiativa si incredere in sine.”
Articolul întreg e aici.
Asta e educatia de tip britanic. Lasa copilul sa exploreze. E complet diferita de a noastra. Se spala singur pe maini . Cand se loveste cu capul de masa se zice SAraca masa si se merge Mai departe
Mulțumesc, Ioana, pentru încă un subiect care mă face să fiu un părinte mai bun!
Bine zis si gandit. Am gasit aceeasi ideee exprimata aici, alaturi de niste imagini tare frumoase: http://happinessishereblog.com/2014/08/26/dont-be-careful/
Io sunt de acord cu taticul. 🙂 Oricat de greu stiu ca ne e noua parintilor sa stam deoparte. Lumea lor, a copiilor, e diferita de a noastra.
Ai (aveți) perfectă dreptate. Am întâlnit și eu destepti din astia.
Aproape de fiecare dată când merg cu puștiu la joacă apare femeia – jandarm: acum punem jucăriile aici, nu, păpușa se lasă musai în cărucior, hai pe tobogan, gata, acum hai la leagăn, gata, ajunge și cu leagănul, hai la castel șamd. Mă înnebunește pe mine, dar pe fetiță, care de fiecare dată când ar vrea să meargă într-un anume loc sau să facă ceva aruncă mai întâi o privire temătoare către maică-sa.