Caracatița

Cu o mînă îl țin pe bebe la sîn. Cu alta o îmbrac pe Sofia cu rochia albă de in. După ce am dezbrăcat-o de pantalon și tricou.

– Îcheie și naturrrrele, mama.
– Puiule, nu pot acum, nasturele e foarte mic, am doar o mînă liberă.
– Te rrrrooog (de cînd îl spune pe R cîntă cumva toate cuvintele care-l conțin).

O închei la nasture ținînd gaica cu dinții. Bombănesc că de ce n-am și eu măcar patru mîini, atît de necesare la doi copii. Ea zice:
– Mami, tu nu esti carrracatiță, tu esti mama mea.

Da, exact, și a lui frac-tu, motiv pentru care tare mi-aș dori să fiu caracatiță (spun în gînd).

– Mîini n-am decît două, dar suflete am șapte mii și cu toate te iubesc, i-am spus.
– Spui prrrostii, mami.

Cam spun, ce să fac, bine că n-am șapte mii de guri…

10 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *