Am timp!

N-am timp! Am crescut cu replica asta în urechi.

– Mama, hai să ne jucăm!
– N-am timp, nu vezi că spăl rufe?!?
– Tata, hai să mergem la concert.
– N-am vreme acum, du-te la tine-n cameră.

Ai mei n-aveau timp. Lucrau, se luptau să pună carne pe masă, să avem bani de mers la mare și anul ăla, n-aveau timp de mine, sau cînd aveau, preferau să-mi controleze lecțiile sau să mă pună să fac curat îl loc să STEA pur și simplu cu mine. Îmi amintesc că stăteam singură în camera mea și mă gîndeam că eu cînd o să am copii n-o să mai fac nimic altceva decît să STAU cu ei. Mda, nimic original și cam patetic.

Iar acum, cînd am copiii mei, și ce copii fantastici am, STAU cu ei. Nu mă grăbesc să crească, nu visez să fac altceva. Cred (și ultimii doi ani și jumătate mi-au dovedit că am dreptate) că ăsta e cel mai important lucru pe care îl pot oferi copiilor mei. Nu pui bio, nu cercei de aur, nu jucării monte-nu știu de care, ci TIMP. Timpul meu, tot timpul pe care mi-l cer și de care au nevoie.

Nu i-am spus niciodată Sofiei că nu am timp. Nici nu i-am arătat că nu am timp pentru ea. Cît a fost bebeluș, i-am răspuns nevoilor imediat, de fiecare dată. Am ținut-o în brațe tot timpul, am privit-o în ochi, nu am lăsat-o să plîngă singură, nu am grăbit-o cu nimic. Cînd se apropia de 10 luni și eu trebuia să mă întorc la muncă, mi-am dat seama că nu pot pleca de lîngă ea. Că nu vreau să-mi duc timpul în altă parte, în serviciul altcuiva. Și atunci mi-am căutat de lucru de-acasă. Nu eram dispusă să accept nimic altceva. Am reușit să găsesc un job frumos pe care l-am făcut 99% de-acasă. Dacă nu aș fi avut noroc, aș fi căutat pînă aș fi găsit ceva, aș fi acceptat bani mai puțini, aș fi trăit din economii, nu știu cît de departe aș fi mers, mă bucur că n-am fost nevoită să aflu.

Înainte să-l nasc pe Ivan, petreceam mult timp cu Sofia. Deși avem bonă de cînd ea avea aproape 1 an, am petrecut zilnic foarte mult timp împreună. Diminețile mereu noi două (sau noi trei, în weekend), o partidă de joacă sau mai multe, după cum avea ea chef, masa de prînz împreună, trezitul din somnul de prînz împreună, după-amiaza joacă în parc doar noi două, seara baie și lapte împreună, culcat împreună, citit povești seara împreună. Am lucrat 1 an și jumătate din camera vecină, cu ușa deschisă. A putut să mi se urce în brațe cînd a vrut și să stea acolo cît a vrut. Și pentru că știa asta, nici n-a vrut prea des. 🙂

Niciodată, dar niciodată nu i-am spus că nu am timp. Chiar și cînd aveam altceva de făcut, am lăsat ce făceam și i-am dat ei toată atenția mea, mai ales că în majoritatea cazurilor avea nevoie de atenția mea doar cîteva minute. De cele mai mult ori pur și simlu voia să se asigure că sînt acolo pentru ea, că ea rămîne cea mai importantă pentru mine.

Am încercat să n-o grăbesc cu nimic. Uneori are nevoie de 30 de secunde să aleagă cu ce pai să bea laptele. Stau aplecată cu cutia de paie întinsă și o las să se decidă. O văd cum mă privește cu coada ochiului. O privesc cu răbdare. Alteori alege într-o secundă.

I-am citit aceeași povește și de zece ori la rînd, pentru că m-a rugat. Mă plictisisem deja de la a doua lectură, dar ea mai avea ceva de înțeles a patra, a zecea oară. I-am dat timpul ăsta, cu mine.

Acum se joacă tot mai mult singură. Desenează la biroul ei mic, vorbește cu animalele ei de pluș, numără castane. Uneori îmi spune să merg cu ea la joacă. Și merg, chiar dacă îl am pe fratele ei la sîn. Mergem cu toții pe salteluța ei de joacă și stăm acolo la povești cu toții.

E mai greu acum, cînd și Ivan are nevoie de toată atenția mea, și el trebuie să simtă că e cel mai important pentru mine. Dar în continuare nu-i spun niciodată Sofiei că nu am timp. Mă solicită parcă mai des ca înainte, și îi răspund de fiecare dată cît de pe îndelete pot. Și fac același lucru pentru Ivan.

Nu fac nimic altceva lunile astea. Că tot mă întreba o cititoare cum rămîne cu timpul pentru mine, cu ieșirile cu prietenele, cu răsfățul meu zilnic. Nu fac nimic din toate astea, nu mi le doresc, nu le regret. Acum STAU cu copiii mei, alerg de la unul la altul sau mă plimb cu amîndoi, nu fac nimic altceva (cu mici pauze de cîtva minute pentru duș sau blog noaptea cînd ei dorm). E timpul lor ăsta, e un timp minunat și pentru mine, zilele trec foarte repede, ei cresc foarte repede, acum au nevoie de mine, de tot timpul meu, iar eu am nevoie să le dau lor timpul și atenția mea, vreau să fac asta, nu-mi doresc altceva.

Cred că ăsta e cel mai de preț lucru pe care îl pot oferi copiilor mei acum și mai tîrziu, pe lîngă respect, siguranță și iubire necondiționată: timp.

LE: Revin cu o precizare pe care speram să nu fie nevoie s-o fac, dar pentru că oamenii o iau tot timpul extrem de personal, e clar că e nevoie să scriu și asta: eu nu spun că toate mamele trebuie să lucreze de-acasă, ci doar că pentru copii e mai important timpul petrecut cu părinții decît să poarte haine călcate. Sigur că mergem la job, dar timpul care ne rămîne poate-ar fi mai bine să-l dedicăm lor și nu altor lucruri care pe moment par mai urgente. Și nu, faptul că stai mult cu copilul tău nu înseamnă abandon al propriei ființe, o să scriu și despre asta cînd o să am timp (decît dacă, desigur, nu vrei cu adevărat să stai cu el, și atunci da, e un sacrificiu care face mai mult rău tuturor). Și încă ceva: e foarte deranjant că lumea pare să îmi reproșeze că am bonă. Faptul că am bonă nu e un rezultat al norocului meu, bona nu am cîștigat-o la loto și nici nu mi-o plătește mama. O plătesc eu, din banii munciți de mine acum și în ultimii 15 ani. Dar nu asta era ideea textului, pentru cei care n-au înțeles. Mă bucur totuși că cei mai mulți au înțeles. Din nou, era despre mine și ce cred eu că e important pentru copiii mei. Dacă puteți să luați ceva bun din vorbele mele, mă bucur mult. Dacă nu, e foarte ok și așa. Nu vreau să mă simt prost că eu am timp pentru copiii mei și că am bani să plătesc o bonă de la 9 la 5.

Pin It

119 Comments

  • Iulia spune:

    Este absolut minunat cat timp exista cineva sa spele vasele, sa faca mancare si sa randuiasca rufele.Minunat.

    • Stefi spune:

      Si treburile casnice pot face parte din joc (copilul nostru de doi ani ne „ajuta” cand gatim, spalam vase, cand intindem rufe, cand punem lucruri la locul lor; dar nu stergem vasele, nu calcam rufe, avem un aspirator robot care face treaba des, dar praful il sterg rar, geamurile le stergem o data pe an). Noi avem zero ajutor (in afara de ajutorul gradinitei cand suntem la serviciu) si avem timp pentru tot ce e important pentru noi la momentul asta: sa ne jucam cu copilul sau sa-l privim cum se joaca singur, sa citim, sa iesim zilnic in plimbari mai lungi sau mai scurte, sa ne intalnim ocazional cu prietenii, dar toate in functie de orele de somn ale copilului. Vremea cluburilor noi am depasit-o la 20 de ani, timpul iesirilor la restaurant seara o sa revina, dar timpul asta cu un copil mic caruia inca ii place sa ne includa in joaca lui nu va mai veni niciodata. Eu zic deci ca se poate si fara sa existe cineva in afara parintilor care sa se ocupe de treburile casnice (in cazul parintilor singuri, e mai greu si ei sunt singurii pe care-i compatimesc). Totul e treaba de organizat prioritatile.

      • Mariana spune:

        Daca copiii isi doresc sa ne ajute la treburile casnice, e minunat, dar daca copiii, care deja resimt lipsa parintilor pe timpul zilei, iti acapareaza seara 100 % si nu te lasa nici sa speli un vas, nu stiu cat de minunat mai este.
        Eu cred ca in primul rand parintii trebuie sa se puna de acord cu tot timpul acordat, sau sa incerce sa se substituie unul pe altul cat se poate. Adica da, copilul se joaca cu mama, face tata o ciorba, curat si altele. Dar sa fie si tatal de acord! Ca daca lui ii e groaza sa se mai intoarca la o casa mereu cu susul in jos si la frigiderul gol, nu prea mai e ok.
        Citisem pe undeva o statistica, care spunea ca rata cea mai ridicata a infidelitatii este in primul an de dupa nasterea unui copil, pentru ca mamele se dedica mult noului membru al familiei si nu mai au timp de altele (inclusiv de ele).
        Sa nu uitam deci ca un copil are nevoie de timpul nostru, dar in primul rand are nevoie de o familie fericita!

        • Stefi spune:

          Daca ambii parteneri lucreaza la fel de mult, cei doi trebuie sa isi imparta cumva treburile, altfel amandoi se intorc la o casa cu fundu-n sus si la frigiderul gol. Dintre toate treburile casei, gatitul ne ia cel mai mult (restul, spalat vase, pus masina de rufe etc dureaza nici 5 minute).

        • catgal spune:

          E musai o investiție în mașina de spălat vase. E foarte cronofagă acțiunea de spălare a vaselor. Și achiziția uneia sigur duce la salvarea de căsnicii. :)))

  • Diana spune:

    Daca as putea cumpara ceva ar fi timpul , nu imi ajunge niciodata , vin de la spital la 7 sera si cu 3 copiii de récupérât la bona ( sau luati de la scoala gradi bona de tati si déjà acasa )
    Intre 7 si 9 : facut mincare , mincat , spalat , teme cu cea mare , titi le cea mica culcat
    Curatenie , strins , masini de spalat dupa ce se culca ei ..
    Nu toti avem norocil tau sa putem lucra de acasa , sa avem si bona acasa sa ne faca si curât si mincare
    Eu nu am raspuns ce maninca copiii mei , dar multe din chestiile enumarate de voi stiii nu le cunosc
    In franta la copiii se dau chipsuri In apéritif , In iaurturi de baga zahar , la scoala la priteni la diferie mese si aniversari bonboane si ciocolata cu pungile , In fine e ireal
    Facem cum putem , incerc sa reducem cantitatile si nici sa nu frustram copiii ..noi nu le dam dar la altii nu préa avem ce face
    Ai mei beau lapte cu miere si céréale dimineata si seara la culcare dupa cina , au supt pina la 16 luni , cea mica mai suge , si dupa un an am complétât cu lapte de vaca din sat
    Cind sa ai timp sa faci piata si nu supermarketu sa manince de calitate , sa faci de mincare pt fiecare meniul lui , sa fie curati si ei si casa si sa ma si joc cu ei ???
    Ma joc cit pot , mai ales In vacante , dar acasa singura fraza care revine des : n-am timp du-te sinte joaca cu ceirlalti si e asa réal
    cazul tau printeso e un caz aparté si nu corespunde oamenilor de rind
    Si stii ce ma gindesc citeodata? Dar copilul çare nu e frustrât niciodata va fi bine ? Daca ii zicem da la toate si-l frustram de frustrare ???In viata nu ramine totul roz din pacate vor fi deceptionati mai devreme sau mai tirziu , trebuie sa stie natural sa se contrôlleze…
    In fine niste idei ça sa ma consolez ça nu sunt o mama perfecta si sper ça copiii mei vor avea redurse suficiente sa abia o viata fericita
    In sunt de acord ça trebuie sa ne jucam cu ei Chiar daca donc cd In cd sacrificam calitatea mesei sau ii imbracam 3 oara cu acelasi pantalon

    • Omnia spune:

      Imi place foarte mult ideea ta de „a-l frustra de frustrare” 🙂 Le-am dedicat o mare parte din timp cand cand erau foarte mici – pe cel mic l-am tinut lipit de mine mai bine de un an. Nu dormeam noaptea, nu dormeam ziua, mama era bolnava, ne mutasem intr-un oras nou, si m-a plesnit o oboseala si o depresie si un rau fizic nemarginit. Cand cel mic avea 2.5 ani, mama era in faza terminala, iar eu dormeam 24 ore fara sa ma odihnesc, m-am distantat putin, am inceput full-time job, m-am apucat de sport, de masaj si de limba germana. Pentru ca o mama zob nu e o mama buna. Acum la 6 ani si 3.5 ani, isi tin companie reciproc si totul e ceva mai simplu desi nu nelipsit de drame punctuale, vinovatii inventate, intrebari cu raspunsuri de circumstanta. N-am timp, am prioritati 🙂

  • Cristina spune:

    Felicitari! Este exact ce gandeam fara sa o pot exprima asa clar! Iti multumesc pentru portia sanatoasa de plans! E asa scurt timpul asta pe care il avem de petrecut cu ei si suntem toata lumea lor. Nu am nevoie de iesiri in club cand acasa e puiul meu care ma asteapta, nu am nevoie de nimic altceva care sa nu o includa si pe ea! Asta simt si eu si ea acum, sunt sigura ca ne vom desprinde cand va fi timpul

  • Alina spune:

    Nici eu nu regret iesirile in club si alte chestii de genul. Copilul e cel mai important si ii dau cat de mult timp pot avand servici. Spalatul vaselor, rufelor, intinsul rufelor si mancarea eu le fac cu el. Le facem impreuna atat cat e sigur pentru el. El se distreaza, se simte folositor si cateodata chiar ma ajuta…mai mult decat ma ajuta tac-su de obicei:))

  • Andreea 28 spune:

    Asa ar trebui sa fie in toate famiile..din pacate, insa, atunci cand apare serviciul, scoala si bona nu exista…din pacate, eu le spun copiilor mei ca nu am timp: ma joc zilnic cu ei, dar cateodata efectiv nu pot sa las totul balta si sa merg cu ei…fericite sunt mamicile care au timp totdeauna!!

    • alina nicoleta spune:

      nu pot sa nu simt ironia din ultima ta propozitie. de fapt printesa asta spune ca NU, NU ARE TIMP pentru altceva din cauza ca prioritatea sunt copiii si lasa totul pentru ca sa stea cu ei. si eu sunt singura cu un baietel de 2 ani fara bona, bunici, sotul munceste si incerc sa ii dau tot timpul meu copilului-cand gatesc, intind rufe, fac curat-il tin pe langa mine.nu se uita la TV nici cand eu chiar nu mai pot si mi-ar prinde bine o pauza si as putea usor sa il plasez in fata TV. este greu nu zic dar atat de important pentru copiii nostri sa stie ca suntem mereu acolo pentru ei ca ei sunt mai importanti decat mancarea, decat niste haine curate si o casa curata.

      • Andreea 28 spune:

        cand copilul are 2 ani si esti acasa, timpul exista…lucrurile se schimba cand apar 2 copii si ambii merg la scoala, si mama merge la lucru…tata la lucru…

  • cristina spune:

    ce frumos 🙂 acum parca nu mai sunt asa de panicata ca nu o sa am suficienti bani sa ii ofer copilului meu tot ce ar avea nevoie, ei au nevoie de timp si dragoste 🙂 multumesc, mi-ai mai redus din „panica” 🙂
    o zi frumoasa x

  • Alexandra spune:

    Nici nu stii ce-ti invidiez rabdarea. Si eu am ales sa stau acasa cu baietelul meu si sa ma bucur de fiecare clipa si n-as schimba nimic. Doar ca uneori (episodul cu alegerea paiului de ex :)))) imi vine sa ma sui pe pereti :))) Nu am fost niciodata prea rabdatoare si sunt si nitel egoista cand vine vorba de mine si de ce-mi place sa fac, asa ca pentru mine aparitia lui Ionut in viata mea/ noastra a fost ca o lectie. Si inca invat … Cand ma gandesc insa ce repede trec zilele astea, cat de repede a ajuns de la 1 la 2 la 3 si acum la 4 si ne apropiem de 5… a zburat timpul si stiu, stiu ca-mi va fi un dor nebun de momentele astea (inclusiv de cele cu paiul:)

  • Bibi spune:

    Draga Printesa,

    Mi-am dat seama acum, dupa articolul asta, ca iti sunt foarte recunoscatoare! Am o fetita micuta, dr te citesc de dinainte sa raman insarcinata. Pe masura ce te citeam mi-am dat seama ca da, domne, asa mi-ar placea sa-mi cresc si eu copilul. Dar oare o sa pot? Oare o sa am timp, oare o sa am rabdare? Si mi-a ramas in cap postarea ta in care spuneai ca mereu te duceai la ea zambind, indiferent de dispozitie sau boala sau orice. Si am zis ca e clar, n-am cum sa fac asta. Avea 6 sapt, urla cu orele si mami o depresie post partum de tot rahatul. Si am zis ca nu pot. Pai si daca nu pot ce fac? Si am zis sa incerc totusi. Si sa ma bucur de ea. si poate a fost o coincidenta, dar tind sa cred ca nu, iubita mea s-a calmat odata cu mami. Si am reusit. 🙂 si am un copil mega fericit si zambaret careia ii dedic tot timpul. Nu am timp de altele, dar de ea mereu. Ca uite ce repede cresc si nu mai au asa multa nevoie de noi (fizic non stop cel putin). Asta e doar un exemplu. Asa ca multumesc! M-ai ajutat sa devin o mama mai buna cu multe din postarile tale! 🙂

  • Alanaida spune:

    Wai ce ma inflamez cand citesc comentarii de alea complet pe langa subiect! Daca femeia povesteste cum e cu timpul dedicat pruncilor ei e musai, DA MUSAI frate, sa incepem toate sa enumeram si noi activitatile zilnice, sa se vada dom”le ca suntem gospodine, ca nu avem luxul asta sa le acordam atentie copiilor… Cresc copiii, imbatranim si ne plangem ca nu ne baga in seama, vorbim singure, nu se apleaca dragostosi spre noi. Pai cum s -o faca, de la cine sa invete? E mai importanta haina aia spalata si calcata , precum si oala de sarmale…. Si da, bona nu face mancare, curatenie, spala haine, aia e menajera DOAMNELOR!!

  • Gabriela spune:

    Hmmm….as da orice sa pot lucra de acasa si sa nu fiu nevoita sa ma intorc la serviciu (mai sunt 3 luni). Din pacate domeniul de activitate nu imi permite sa lucrez de acasade aceea de la anul ma gandesc sa ma reprofilez. Sper sa reusesc si sa pot sta mai mult timp cu pitica mea. Pana atunci o sa stea cu bunica

  • Lili spune:

    offf … dar amintirile despre parintii tai care nu „aveau timp” sunt de la 2-3 ani ? … Vei avea timp cat acum atunci cand Sofia va avea 10 ani ? … ca aici este marea problema, cu primii 2-3 ani este relativ mai usor …

    • Printesa Urbana spune:

      Poate nu voi avea timp cit am acum, dar timp voi avea, cu siguranta voi avea. Da, am amintiri de la 3 ani, si de la 5 si de la 7. Same story.

      • Iulia spune:

        Draga Printesa Urbana, eu cred ca parintii tai au facut tot ce este omeneste posibil sa Iti fie bine. Parintii nostri au trebuit sa faca fata terorii psihologice si sa duca o lupta continua pentru supravietuire. Dragostea lor se traducea in a fi cald in casa sau a aduce bucata de branza pe masa. mi se pare o lipsa crasa de respect sa II acuzi ca nu au socializat cand erau Vai de ei saracii. Dovada lor de iubire era o portocala pentru TINE! Oare ce ar zice mama ta sa vada ce zici cand inca Iti e ajutor in casa. Cum sa acuzi niste oameni ca nu au avut empatie cand ei traiau zilnic o apocalipsa. Cred ca esti blocata in stereotipuri ca vrei sa fii o mama Asa si Asa. E f bine. Fiecare face ce poate. S – au Mai vazut experimente sociologice unde se pregatea copilul fericit si Asa Mai departe.

  • Lavi spune:

    Mi-e teama, foarte teama de intorsul la serviciu. Teama ca voi pleca de langa pitica mea cu inima grea si ca nu voi avea alta optiune decat sa o fac. Mai am putin pana nasc si imi fac in minte tot felul de planuri cum sa gasesc de munca acasa ca sa nu imi vand timpul cu ea. Din pacate salariul meu conteaza mult in casa si daca nu ma reinventez pana atunci va trebui sa ma intorc. Sper sa imi vina o idee luminata pana atunci 🙂

  • Luminita spune:

    Buna!
    Lucrez de-acasa si eu si sotul dinainte de a se naste puiul nostru, in ture, tocmai sa avem timp, sa fie mereu cineva complet disponibil pentru el in timp ce celalalt lucreaza in cealalta camera. Numai ca mi-as dori macar o zi, o singura zi in viata mea, sa fiu asa multumita de mine ca mama. Zi de zi, desi ma straduiesc din ras-puteri, citesc carti, ba chiar sunt si anul 2 la Psihologie ca sa pricep mintea umana si mai ales a copiilor, cu toate astea zilnic ma indoiesc ca ce fac e bine. Lucrez cu laptopul pe masa in bucatarie, mai raspunda la un telefon, mai amestec in ciorba cu copilul atarnat de mine. Si al meu ne-a avut mereu, dar mereu in cei 3 ani fara 4 zile, langa el. Doar pe noi, nu avem bona sau alte ajutoare dar uneori mi se pare ca nu am facut bine, nu stiu daca i-am dat o lectie buna, nu stiu ce gandeste atunci cand ne vede in fata laptopului dar acum a inceput sa-mi spuna sa nu mai lucrez ca el nu are nevoie de nimic, ca nu ne trebuie bani, etc. Cand lucrez eu musai sa se joace cu mine, nu cu tatal lui care e liber si viceversa. Eu in schimb nu am putut sa las munca balta ori de cate ori a vrut, uneori fiind intr-o conferinta sau la un meeting online, nu am putut sa le spun tuturor ca vrea copilul sa ma joc… All in all, as vrea tare mult sa pot sa vad si eu lucrurile asa cum le vezi tu, intr-o lumina pozitiva si optimista.
    Zi frumoasa!

    • Adriana spune:

      Felicitari Luminita! Cel mai bun barometru este fericirea copilului tau, linistea lui si iubirea pe care precis v o intoarce. Poate ca povestile de succes ale altor mame nu fac altceva decat sa ne saboteze increderea ca facem bine ceea ce facem in loc sa ne inspire sau sa ne ajute.

  • Ana spune:

    Ce nosrocoase sunt unele mamici. Toate ar trebui sa fie asa. 🙁 Acesta e visul celor mai multe mame. Nu a tuturor mamelor, dar a multora dintre ele. Sa stea cu copiii lor sa se joace si sa citeasca povesti la nesfarsit. Eu cel putin asta as vrea sa fac non stop. Si incerc. Am citit aceeasi carte de X ori la rand incat stiu pe derost aproape toata biblioteca fetitei. Intind rufele cu fetita mea, le bag la spalat tot cu ea si ea le scoate din masina. Un morcov il curat eu altul fetita. Si tot asa. Insa nu toate isi pot gasi job de acasa. Nu toate putem fi translator, agent de asigurari sau altceva ce ne permite sa nu parasim confortul casei si bratele copiilor pentru un timp prea indelungat. Senzatia asta de vina, de repros ca nu ii acorzi copilului 100% din timp desi asta e tot ce ai vrea, e oribila. Eu una oricat as sta cu ea ajung sa simt ca nu e destul. Prietenel plecate dincolo a caror soti castiga mult mai mult isi permit sa faca asta, sa stea acasa si imi arunca in fata mereu cate fac ele pentru puii lor si imi scot ochii cu poze de la muzeu,bazin, parcul de joaca…………… Nu! Eu nu am cum. Pentru ca daca as sta acasa fara venit, copilul meu nu ar avea haine (nu ma refer la Zara, Monsoon sau alte fite….are haine curate primite, haine second si cand imi permit H and M (ca-s ceva mai ieftine si tin 2 ani), nu ar avea mancare (nici bio nici ne bio), nu ar avea cadura si apa cu ce sa se spele. Sunt profesoara si am renuntat la orele in plus, ramanand la norma minima tocmai pentru ea. Dar minimul ala mi-l trebuie. Oricat de lejer vi se pare sa fii profesor…..nu e! Jumate de munca e la scoala jumate acasa. Si fetita mea intelege ca mami are de facut lectii pentru maine sa ii invete pe copii la scoala. Isi ia catelul de plus si ii arata pe latop ce face mami. (Si are 2 ani jumate) Eu si multe alte mame nu ne permitem bona sau cleaner. Dar are bunici. Pe care ii viziteaza si cate un weekend. Nu pentru ca o trimit in urlete si plasete, ci pentru ca vrea. Si are TATIC! Care o scoate cu bicicleta, cu catelul, o duce la parcul de joaca, pentru ca mami sa aiba sambata timp de cate ceva prin casa sau pentru scoala. Copiii vostri nu au TATI? Inteleg ca mama e mama. Dar si tata e tata. Si bunicii sunt bunici. De ce sa le rapim restul familiei? Doar casa ne batem noi cu pumnii in piept ca NUMAI noi am stat cu ei. Fetita mea isi adora bunicii si taticul. Si ea cere sa se joace cu ei. Oare e chiar asa de rau daca stau si cu restul? Mi se rupe sufletul de fiecare data cand merge la bunici si imi fac procese de constiinta ca nu e cu mine si e cu altii. Dar ea e FERICITA!!! Ea vrea. Ea cere sa mearga la Mosu…….ca are gaini si iepuri. Ea vrea la buni ca buni o lasa sa sara in pat. Ea vrea! Nu eu! Ce e rau in asta?

    • Stefi spune:

      Ambii mei parinti au lucrat 8 ore pe zi sau mai mult (mama s-a intors la serviciu cand aveam 3 luni) si amintirea mea cu ei e ca mereu aveau timp pentru mine. Atata timp cat mai ramanea dupa-amiaza si duminica (sambata se lucra in timpul ala), amintirile mele cu parintii mei sunt cum ne jucam impreuna si faceam diverse activitati (unele activitati poate doar cu tata, altele doar cu mama, altele impreuna toti trei). Pentru ca atat cat erau acasa, am simtit mereu ca eu eram prioritatea lor. Si eu una am fost mereu mandra de mama mea ca lucra. In plus, pana la 3 ani am avut o tusilica pe care am iubit-o (o matusa de-a tatalui care venea la noi peste zi si pe care parintii mei o plateau) si apoi am avut gradinita, unde am mers mereu cu mare drag. Asa ca eu zic ca fiecare familie isi poate gasi solutia cea mai buna, dar nici un parinte nu trebuie sa se simta vinovat ca nu sta 100% din timp cu copilul cata vreme ii acorda timp si fac lucruri impreuna. Eu teoretic as putea lucra anumite lucruri si de acasa, dar sincer mi-ar fi imposibil daca si copilul ar fi acasa sau daca nu ar avea pe cineva dedicat care sa se ocupe de el (cand e bolnav si stau cu el acasa prefer sa-mi iau zi de concediu decat sa zic ca lucrez de acasa pentru ca eficienta e minima).

    • Adriana spune:

      Multumesc pentru comentariu; o opinie echilibrata care m a ajutat sa inteleg ca copiii pot creste echilibrat si fericiti si daca petrec timp pe care si l doresc sa l petreaca, cu alti
      membrii ai familiei.

    • riri spune:

      in genere sunt de acord.
      insa:nu se spune”mi-l trebuie” in limba romana si de aceea sper ca predai altceva.

  • oana spune:

    Printeso, tare-mi esti draga! Sa-ti dea Dumnezeu putere in continuare.

    Acum ma adresez carcotaselor: fata nu face decat sa povesteasca despre ea, nu a dat nimanui cu toporul in cap pentru ca nu o copiaza si atunci voi de ce-i dati cu toporul pentru ca nu e la fel ca voi? Cand va intalniti cu amicele voastre si va povestiti experientele tot asa va criticati intre voi daca nu aveti experiente similare?

  • Iulia spune:

    Spre deosebire de tine, eu regret din când în când ieșirile mai dese cu prietenii, serile la teatru sau film. De-asta mai chem întăriri de prin bunici pentru seri în club, ore la coafor, vizionare de filme la cinema sau pur și simplu pentru o ieșire romantică în doi. În unele weekend-uri o las cu tac-su pentru câteva ore(și-așa îl vede doar seara și în weekend), să mă văd cu fetele. Și nu-mi pare rău deloc.

    Dacă n-aș face asta, n-aș fi eu și mai mult, nemulțumirile s-ar acumula. O știu, că mă cunosc bine. Am nevoie de supape uneori, de timp pentru mine. Pentru asta nu mă consider egoistă, ci doar om.

    • Andreea B spune:

      Nu trebuie sa te consideri egoista, nu toti oamenii sunt la fel si nu toti au aceeasi disponibilitate, nici macar pentru propriii copii. Cred ca e mai important sa ai un psihic echilibrat cu care sa te ‘prezinti’ in fata copilului decat sa stai cu el orice ar fi si, ca si consecinta, sa ajungi sa te simti frustrata. Calitate, nu cantitate, zic!

      • Iulia spune:

        Da, la fel văd și eu lucrurile și nu regret nicio clipă aceste alegeri, deși mi-ar plăcea, asemeni Prințesei, să nu-mi fie dor de socializare. De fapt, zic eu că important e să fii împăcat cu tine. Copiii cresc cel mai frumos atunci când în jur au armonie și părinți cu zâmbetul de buze.

        • Dana spune:

          Subscriu! Si mie imi e dor de multe lucruri pe care le faceam inainte de copil si simt ca daca nu imi acord macar un pic de timp si mie zilnic, nu sunt implinita. La fel si sotul meu, asa ca noi mai facem cu schimbul si iesim cate unul in oras in timp ce celalalt sta cu copilul. Sau il mai lasam cu bunicii cateva zile si fugim si noi undeva. Multi prieteni cu copii nu ne inteleg, dar noi asa suntem, trebuie sa ne mai incarcam bateriile din cand in cand. In fond, daca noi suntem fericiti si ne iubim, pentru puiut e bine.

    • Mitzu spune:

      a big like 🙂

  • Ioana spune:

    Chiar daca nu toti avem posibilitatea sa acordam 24 de ore de atentie copilului nostru, important este sa petrecem (cum zice americanu) ”quality time” cu copilul. Sa-i oferim momente frumoase si amintiri pentru tot restul vietii. Asta nu inseamna ca noi sa stam la televizor iar el sa se joace pe covor in fata noastra ci sa ne jucam impreuna. Sa mergem la zoo impreuna, sa vedem desene animate impreuna, sa spalam vasele impreuna, sa dam cu aspiratorul impreuna.
    Si da, sunt total de acord, decat sa stau sa calc lenjeria de pat mai bine iesim la o plimbare si dormim pe un cearceaf sifonat 🙂

  • luiza spune:

    Foarte bine scris si inspirat pentru zilele noastre, in care toti suntem prinsi in valtoarea realizarilor profesionale, a lucrurilor materiale, a necesitatilor „fara de care nu putem trai”… Am tras principala concluzie din articolul tau: aceea ca indiferent ca stai acasa 24 h sau muncesti si ai seara 4 ore la dispozitie, e bine sa incerci sa iti implici copii in activitatile pe care trebuie sa le faci. Nu imi reuseste de fiecare data, insa in orele petrecute seara cu fetita mea, incerc, pe langa ceea ce trebuie facut in casa (din pacate sau din fericire nu suntem cei mai ordonati din lume si nici nu ne deranjeaza asta 🙂 )- am bagat rufe la spalat impreuna cu ea, facem mancare impreuna, pictam, etc. Repet, poate nu reusesc in totalitate sa ma dedic ei, insa cand nu pot eu il implic pe tati… si da, se uita si la televizor, insa incercam in timpul petrecut asa sa vorbim cu ea, sa ii explicam ce vede iar daca e pe post de muzica, sa dansam impreuna.

  • mura spune:

    Nu am timp sa stau pe net sa scriu mai mult,dar…bravo!Atat

  • dojo spune:

    De cand se trezeste a mica si pana doarme, sunt dupa fundul ei. Nu fac nimic decat stau si ma joc cu ea, o tin in brate, o ajut sa se ridice etc. Mai ‘dispar’ 5-10 minute, cand ii fac mancarea si atunci intra in actiune ta-su si bunica-sa. Dar in majoritatea timpului eu ii sunt alaturi sa ne jucam, sa descopere, sa stie ca ma are aici.

    Si eu lucrez de acasa, deci mi-ar prinde bine niste ore libere, dar am timp, cand mai creste. Acum mai prind ceva timp cand doarme in timpul zilei sau 2-3 ore noaptea. E peste mana, mi-e ‘dor’ intr-un fel de zilele mele productive de dinainte, dar nu as schimba situatia pe nimic. Si eu sunt una dintre privilegiatele care au ocazia UNICA de a sta acasa cu copilul si incerc sa ma folosesc de fiecare secunda.

    Asa este, casa nu e stralucitor de curata (soacra-mea e turbata pe mine ca nu-s gospodina), dar fata este foarte bine ingrijita si extrem de fericita. Am timp si de o tura de rufe si sa deretic, dar prioritara e a mica.

  • Dan spune:

    Comportamentul fata de copii (parenting-ul, daca e sa ne exprimam asa) e o oglinda a vremurilor prezente. Parintii nostri s-au format in vremuri in care copiii erau doar „mijloace de productie” (in gospodarie) si surse de probleme care se cereau neaparat corectate inclusiv sau uneori mai ales prin metode violente. Nu e vorba ca anumiti indivizi „n-au avut timp” in mod real pentru copiii lor (fiindca stateau la cozi, calcau rufe si stergeau geamuri), e vorba de un anumit mental al epocii. In 2014 traim cu totul alte vremuri decat in 1984: da, ne pasa mai mult de copiii nostri si nu e teama sa-i iubim. Suntem si mai imuni fata de gura lumii, de fapt nici nu prea mai exista gura lumii in generatia noastra.

  • Meg spune:

    Cat de mult mi-a placut si cat m-am regasit! Sa ramaneti mereu fericiti si apropiati va doresc!

  • AndreeaB spune:

    Minunat ca sunt mame care gandesc asa. Minunat ca in unele cazuri se poate.
    Bineinteles ca nu putem toate acorda cata atentie am vrea copilului, ca nu putem munci toate de acasa, ca nu avem toate soti care sa termine programul la ora 16, ca nu avem toate ajutor. Dar nu inteleg de ce naste asta discutii aprinse. Printesa poate, eu pot cateodata, tu nu poti sau nu vrei. Asta este. Nu inteleg de ce incercam sa (ne) convingem ca altfel trebuie facute lucrurile. Nu imi place un blog, nu mai citesc. Imi place ce scrie un blogger, dar un articol nu e pe gustul meu, trec peste. Nu cred ca incearca printesa sa ne oblige sa ne comporta ca ea, sa ne oblige sa alegem un anumit aliment/obiect/joc. Fiecare face cum vrea/poate/crede de cuviinta. Ea isi impartaseste gandurile si experientele cu noi. Cui nu-i place sa nu citeasca.
    Eu ma gandesc serios sa nu ma intorc la munca odata ce fata va implini 2 ani. Sa raman cu ea pana la 3. Dar asta inseamna ca trebuie sa analizam daca ne vom descurca cu un singur venit. Mi-ar placea sa pot lucra de acasa, dar nu cred ca se poate. Ideea principala a articolului e foarte frumoasa: sa acordam atentie copiilor, chiar daca e dupa serviciu, chiar daca stam acasa, chiar daca trebuie sa facem 1 milion de alte lucruri. Si mi se pare normal, ca doar copiii sunt centrul universului, nu?

  • corina a spune:

    Si eu am amintiri cu mama care spunea ca nu are timp sa se joace cu noi pentru ca „are treaba”. Ce-i drept cat am fost mici (eu si sora mea), ne scotea zilnic in parc dar mai tarziu nu a mai avut timp. Mi-am promis ca eu voi avea timp pentru copiii mei si am. Nu mai este atat de important ce mancam la cina (uneori mancam sendvisuri), nu mai conteaza sa avem toate tricourile calcate (doar camasile lui tati) si praful sters saptamanal, conteaza sa petrecem cat mai mult timp impreuna cu copiii nostri, la joaca, afara, in vizite. Imi faac timp pentru ei, cand „nu am timp” si trebuie sa gatesc, baietelul meu de 2.4 ani ma ajuta la bucatarie. Eu tai legumele, el le pune in castron, sau
    „gateste” si el langa mine. Dam cu aspiratorul impreuna, dureaza mai mult si nu e la fel de eficient dar o facem. Rufele le intindem impreuna, el mi le da din cos si eu le intind pe uscator. E drept ca mai sterge cu ele pe jos inainte sa mi le dea, dar cine e perfect?
    Alt exemplu: buncii nu prea au timp de plimbari si de joaca pentru ca au treaba. Mereu. Si ziua si seara si de sarbatori, si duminica. Copiii cresc, timpul trece, treaba ramane (facuta sau nefacuta).
    Inca un lucru, Printesa nu ne scrie cum sa traim noi ci cum traieste ea. Nu trebuie sa fim de acord si nici macar sa ne placa. Sau poate sa ne placa si sa ne regasim sau sa ne intareasca o credinta pe care o aveam deja.

  • Anca spune:

    Tin sa te corectez. Mai ales pentru fetite trebuie pui bio. Cunosc cazuri de fete care la 2 ani au sani din cauza estrogenilor din pui. Sau fete carora le vine ciclul mult mai devreme din aceeasi cauza.Sunt sigura ca orice pediatru cunoste 1-2 cazuri de acest gen.

    • catgal spune:

      :))) serios? sâni mari de la pui nebio. Uau…industria silicoanelor în alertă. Glumesc, dar sigur acele copile de 2 ani cu sâni au avut o altă problemă endocrinologică. Și la băieței nu generează sâni?

      • Ioana spune:

        Dintre colegele de clasa, verisoara mea de 11 ani este ultima careia nu i-a venit menstruatia. Unele fetite au de la 7-8 ani.
        De ce puii? Pentru ca sunt crescuti f rapid si aglomerat si au nevoie de multe „adaosuri” ca sa poata creste sanatos sa ne ajunga noua in farfurie.
        Catgal, stiu ca suna comic, dar fetitele au pubertate precoce din cauza carnii de pui.

      • MD-C spune:

        Ba da, genereaza si la baieti. Trist, comic dar adevarat.

  • nicoleta spune:

    Sunt de acord cu tine Printesa. Am fetita de 1.8 ani si m-am intors la serviciu cand avea 4 luni si jumatate(fac naveta dus intors 80km).De cand ajung acasa pana cand o culc seara, timpul ii este dedicat numai ei.Gatesc dupa ce adoarme, adica dupa 21.30, de calcat nu mai calc haine si curatenie sau haine la spalat si intins, le facem impreuna. NU am lipsit de la nicio plimbare de a ei de dupa amiaza si doar o noapte nu am fost acasa, cand a trebuit sa mergem la o nunta. NU regret ca nu am timp sa ies la terase, in cluburi,etc.NU am bona si bunicile doar stau cu ea ziua, nu sunt puse sa faca treburi in casa.

    • doina spune:

      Rabdatoare bunici 🙂 Chiar daca nu te pune nimeni, te mai impiedici si tu intr-un cos cu rufe, le pui la spalat, mai stergi un praf, mai incropesti o mincare – copilul mai si doarme, nu stai nonstop cu el in parc sau la alte activitati. Ma rog, nu vreau sa jignesc pe nimeni, poate ca regulile casei sint asa din anumite motive.

  • vio spune:

    Fiecare cu povestea ei:), ia, uite, Printeso ca iar ai provocat scuze/acuze:))

    Si eu cred ca important este ”quality time” petrecut cu copilul/copiii. Un ”quality time” al fiecarei mame, asa cum il poate avea ea, functie de program/timp/etc.

    Nici eu nu i-am spus lui Andrei (2 si 10) „n-am timp”. Pentru ca, din momentul in care am adus pe lume acest copil am decis sa AM TIMP, sa ma tot timpul din lume pentru el! Si pentru ca si ai mei parinti au avut timp, iar eu sunt ceea ce sunt astazi multumita faptului ca ei „au avut timp”:)

  • Lela spune:

    Baietelul meu are 4 ani si 5 luni si l-am crescut fara bona sau alt ajutor, exceptie facand cate o sambata cand sta la socrii…cam o sambata la doua saptamani sau cand vine mama in Greciasau noi in RO.
    De 1 an jumate este si la gradinita (de la 8 la 13).L-am carat cu mine peste tot, ne-am dus la tot felul de activitati pt copii…de la luat diploma de astronaut pana la intalnire cu „Spider-man”.
    DAR..exista si momente in care i-l pun la computer sa vada desene pe youtube, i-l las sa se joace cu barcutele in chiuveta din baia lui, sa deseneze cu acuarela chiar daca nu se va limita doar la foaia de hartie!..si ca sa ma spovedesc total…i-am dat si mc’d, si ciocolata si mai linge si cate o inghetata…si nu-i dau peste mana daca in vreo vizita sau la restaurant se repede in cartofi prajiti sau infige lingurita in prajitura cu ciocolata!
    Ne ducem la cumparaturi impreuna si-l las sa-si aleaga singur ce hanorac/pantaloni/fes vrea..pt. ca stiu ca la H&M , Napapijri ,United Colors of Benetton au lucruri purtabile, de calitate si cu diverse aplicatii (Ex. angry birds) care-i plac.Nu-i umblu-n struna ci doar pot sa tin cont de alegerile lui vestimentare!
    Sunt insa si momente in care-mi pierd rabdarea in care poate ma rastesc la el (ne certam exclusiv pe romaneste/limba de baza fiind greaca), poate cateodata ii pun un castronel cu floricele de porumb in brate si-l pun la un film cu desene la TV ca sa-mi pot face treaba linistita….nu stiu daca sunt o mama model (dupa noile tendinte de parenting) stiu sigur ca sunt mama care-si iubeste puiul la nebunie care-i ofera o casa curata, mancarica buna, un mediu linistit sa creasca si cred eu ca pana acum m-am descurcat de minune!
    O saptamana super tuturor mamicilor!

    • anutzik spune:

      Subscriu!
      Nu cred ca exista un model de parenting…..fiecare procedeaza cum simte…

      Poate de aceea se spune poarta-te ca si cu tine insuti…

      E bine ca si copilul sa le cunoasca pe toate….

      Mama nu mi-a permis sa mananc de la Mcd…..si, cu ce m-a ajutat?
      Ca tot mancam pe ascuns….si aici cred ca toate putem continua lista cu do s and dont s

  • Oana spune:

    Dar atunci, draga Printesa, daca ai timp pentru copii si iti doresti sa faci doar asta, sa stai cu copiii tai, cum e cu postarile in care spui ca mamicenia e ca la spa ( ca te dor salele de cat iti porti copilul)? In care te plangi ca ai parul prins in coada de luni pana vineri si doar 5 minute pentru dusul zilnic? Ca toti prietenii tai se distrau in Vama de 1 mai din anul nasterii Sofiei si tu erai acasa cu ea? Ca nu ai mai plecat in vacante in strainatate de cand ai copii si ce mult iti lipseste asta? Pentru ca mie mi se par contradinctorii postarile tale: ba ai timp pentru copiii, ba te plangi cat te mult te chinui cu purtatul, cu refluxul, cu curatatul piureului de fructe din draperii, cu tantrumurile Sofiei, etc?
    Nu vreau sa te critic, vreau doar sa inteleg. Nu am copii, inca, nu stiu daca voi avea. Deocamdata nu vreau sa-mi schimb prioritatile, sunt prea egoista sa renunt la toate lucrurile care ma bucura acum pentru a avea timp doar pentru copil (am rezumat eu in anticipatie toate criticile pe care viitoare comentarii mi le-a fi putut aduce).
    Si inca ceva. Nu as vrea niciodata doi copii. Pentru ca nu as vrea sa aud niciodata „luna, una, mama, una”, pentru ca apoi sa planga cel mare ca vrea „doua mame pentru ca mama lui are doi copii” Mi se pare prea crud pentru cel mic. Un chin inutil pentru toata lumea.
    Stiu ca ai sa te superi, si ca poate nu am drept sa iti spun toate astea, pentru ca nu te cunosc. Dar iti citesc blogul cam dinainte de a se naste Sofia. Am plans de cateva ori citindu-l, si de bucurie, si de tristete. L-am citit mereu cu atentie. Si mi se pare ca ii dai extrem de putina importanta, aici pe blog, lui Ivan. Ca Sofia a avut nushtiu cate scrisori cu „Draga delfina…” si Ivan pare ca e doar asa, si el…Stiu ca tu nu privesti lucrurile asa, dar din ce scrii, tot Sofia pare cea mai importanta pentru tine. E doar o parere, te rog sa nu simti ca te judec intr-un sens peiorativ. Este interesant tot ce spui, si sunt niste intrebari firesti pe care ni le punem cred cu totii, chiar si tu:) Numai bine va doresc!

    • dojo spune:

      Oana, fiecare are zile si zile. Sunt momente cand mi-e ciuda ca nu am timp nici sa fac un dus ca lumea (in primele saptamani ale fetei mancam o data pe zi si mergeam la buda de max. 2 ori), ca era mereu catranita si, cum dispaream, incepea sa urle. Eu nu pot sa mananc cand fata plange dupa mine 😀

      Apoi avem si momente cand ne doare la bascheti de faptul ca nu mai avem timpul ala personal, pentru ca juniorii ni-l ocupa atat de frumos si nu am da clipele astea pe nimic.

      Deci da, e normal sa zici uneori ca-i naspa ca nu ai timp sa respiri, pentru ca imediat sa-ti dai seama cat de norocoasa esti sa ai un asemenea „motiv”. Zic deci ca nu-i caz de dubla personalitate aici, pur si simplu viata cu un puradel (sau chiar mai multi) e plina ochi de evenimente si sentimente, unele contradictorii.

      Eu am spus mereu ca nu as face al doilea copil pentru ca nu stiu sincer cum m-as imparti la amandoi, dar exista milioane de familii cu mai multi copii si nu toti au frustrari si gelozii. Deci cuget ca se poate, dar momentan prefer sa am o singura provocare acasa.

      Cat despre articolele dedicate Sofiei .. ma gandesc ca e cam greu pentru Ioana sa stea asa mai agale la scris, asa ca probabil ca scrie uneori ‘in viteza’ sa apuce sa se ocupe de toate. Nu scuz, doar incerc sa caut explicatii 🙂

      Oricum, din ce citesc eu aici si din comentarii, tot mai multi parinti incearca sa se ocupe de copii cat pot de bine si asta conteaza pana la urma.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu vad unde e contradictia pe care o mentionezi. Da, e greu si asta iti va confirma orice parinte care sta cu copilul lui, insa asta nu inseamna ca iti doresti sa fii in alta parte. Cam asta e paradoxul parintelii. Mie imi place sa prezint lucrurile asa cum sint, nu vreau sa scriu ca totul e roz si minunat cind de fapt sint multe clipe in care simti ca o iei razna. Si nu, nu mi se pare ca ma pling, posturile pe care le-ai mentionat sint scrise la modul amuza(n)t, o data ca sa stie lumea la ce sa se astepte, ca nu e o plimbare in parc sa cresti copii, al doilea ca sa afle si alte mame ca asa e cam peste tot, cum de altfel o sa si vezi ca se exprima in comentarii zeci de mame, si al treilea ca sa ne amuzam pur si simplu. Nu vad unde-i drama si smulsul de par din cap.
      Da, asa e, nu ai dreptul sa consideri nimic despre care dintre copiii mei e mai important pentru mine.

    • Lavi spune:

      Esti foarte rea si sa gandesti asmenea lucruri, daramite sa le spui. Cum poti macar sa pui problema ca iubeste/ii pasa mai mult un copil decat altul? Primul copil a fost Sofia, de acolo si postarile cu draga Delfina, de atunci s-au elucidat multe mistere in meseria de mama. Plus ca Ivan e un bebelus care are deocamdata nevoie doar de afectiune, hrana si somn, Sofia e mult mai prezenta si activa, e normal ca si interactiunea e mai stufoasa, de acolo si povestile cu ea. Te rog sa nu mai spui niciodata ce ai spus mai sus, niciunei mame, oricat ti s-ar parea ca ai dreptul sa tragi niste concluzii. Pastreaza-le pentru tine.

      • Anca spune:

        Nu cred ca e rea, e pur si simplu curioasa. A spus un fapt, ca sunt mai multe postari despre Sofia, cand Sofia avea varsta lui Ivan. Nu are copii si probabil de asta nu se poate pune in papucii unei mame inca, de unde si intrebarea. Si chiar daca nu vrei sa crezi exista familii unde se fac favoritisme intre frati (strict la modul general, nu e vb de Ioana aici). De cand si pana cand ai tu dreptul sa judeci pe cineva ca e rau pentru niste intrebari? Nici macar nu le-a pus intr-un mod ironic, se simte ca tonul e serios. Orice femeie inainte sa aiba copii, inainte sa stie daca vrea sau nu sa-i faca, isi pune intrebarile de tot soiul. Da sa spui ca un om e rau pt ca gandeste nu stiu ce… pun pariu ca toti am gandit sau spus lucruri de care nu suntem mandri la un moment dat. Lavi draga tu cred ca inca n-ai dat de oameni rai cu adevarat.

      • Oana spune:

        Nu am vrut sa fiu rea, Lavi. Nici sa judec, te rog sa nu te superi, Printesa. Eu n-as avea rabdarea pe care o ai tu, Printesa Ioana, de aia situatiile pe care tu le descrii in gluma mie mi se par disperate. Dar probabil asa le vad din ipostaza de acum, de nu-inca-mama.
        Cat despre Ivan si Sofia, am remarcat un fapt, asa cum spune si Anca mai jos. Am si spus in postarea mea ca sunt sigura ca pentru Printesa nu este asa cum vad eu, ca nu e niciunul mai important ca celalalt. Ma gandesc intens la subiectul maternitatii in ultimele 6 luni – ceasul ala ticaie se pare – si imi vin in cap tot felul de ganduri de genul celor de mai sus, pe care mi-e greu sa le tin pentru mine…cateodata.

        • Lavi spune:

          Tocmai, mie nu mi se pare ca ai pus o intrebare, mie mi se pare ca ai facut o afirmatie bazata pe niste concluzii pripite. Nu poti spune ca o mama face diferenta intre copiii sai pe baza unor articole citite si interpretate prin filtrul personal, nu ai trait cu ei in casa sa vezi asta, nu ai niciun drept sa afirmi asa ceva. Mie mi se pare foarte deranjant si mai mult decat atat, foarte dureros pentru o mama care e „suspectata” de un asemenea comportament, mai ales o mama ca si Ioana care se vede ca se dedica in totalitate copiilor. Eu sunt viitoare mama dar m-ar deranja foarte tare ca cineva sa imi spune ca i se pare ca fac favoritisme intre copii. Nu spun ca nu sunt situatii unde se intampla si genul acesta de lucruri dar cu siguranta nu in acest context. Pune intrebari, nu face afirmatii.

  • Lizuk spune:

    Esti de apreciat! Serios! eu nu am asa mult timp pe cat mi-as dori ca sa il petrec cu copiii, dar chiar si atunci cand il am se intampla ca uneori sa nu pot sa ma relaxez si sa am rabdare sa il „consum” in ritmul lor. Vreau sa facem cat mai multe in timpul ala, 5 minute sau o juma de ora sau cat o fi, asa ca daca sta prea mult sa aleaga paiul 🙂 il intreb daca si-l alege azi, daca sta juma de ora sa aleaga ce carte citim ii spun ca pierde din timpul lui… Ma bucur ca stam in fiecare zi cateva ore impreuna, dar in intervalul asta nu stiu daca stam jumatate de ora doar asa, sa stam si sa ne jucam sau sa… pierdem vremea (din punctul meu de vedere).

  • Oana spune:

    Si pentru ca postul meu de mai sus pare critic si offtopic, da, este adevarat ca tu, Printesa ai mare noroc sa poti lucra de acasa si sa castigi suficient de decent incat sa ai si economii.
    Eu insa nu as sta acasa cu copilul doar sa ii acord mai mult timp si sa traim toti trei din salariul tatalui. Ar insemna sa ne confruntam cu niste lipsuri materiale (chair daca nu vitale) care ar fi generatoare de alte frustrari.
    Cum o intorc, nu reusesc sa o fac sa cada in picioare: un copil presupune un venit stabil substantial, pentru a avea tot confortul si a nu aparea problemele pe care le reprosam acum parintilor nostri (munceau sa fie carne pe masa…) – daca vrei venit stabil – nu poti sa ai timp de copil. Noi nu ne putem bizui pe parintii nostri (bunici nu mai avem) deloc. Si nici nu as vrea sa fac un copil pe care sa-l creasca mama (asa cum a fost cazul meu, mama a revenit la serviciu cand eu aveam 6 luni si ne-am reintalnit 18 ani mai tarziu, cand a murit bunica). E pur si simplu un cerc vicios care ma face sa ma gandesc de ceva ani la decizia de a avea un copil.

    • Ursa spune:

      Da Oana, asta e drama pentru multe mame. Cand descoperim ce frumos e sa ai un bebe si vrem sa-i dam tot, tot, apare problema mersului la munca dupa 11 luni (in cazl meu).
      Dar nu trebuie sa-ti fie teama. Exista viata si supa munca, si la cresa,… dupa posibilitatile fiecaruia.

  • Raluca L spune:

    Uf, te „invidiez” (in sensul cel mai bun) ca poti lucra de acasa. Eu nu am norocul acesta.. sau poate nu am fost suficient de buna in a gasi acel ceva pe care sa il fac de acasa pe aceiasi bani pe care ii primesc la serviciu.
    Momentan lucrez doar 6 ore, in rest sunt mereu cu bebe, fara alt ajutor. Ii acord tot timpul meu, daca gatesc il iau langa mine. Curatenie nu fac cat este el treaz decat daca se joaca singur. Las vasele nespalate, am teancuri intregi de rufe murdare pe care nu am timp sa le pun la masina de spalat. Dar sigur ele pot astepta. Singurul lucru care imi lipseste uneori este timpul de cuplu, dar aici cred ca lucrurile se vor imbunatati peste cativa ani. 🙂

  • financialexperts spune:

    Un articol foarte bun !

  • Anouk spune:

    Mare adevar graiesti. Eu si sotul meu ne-am dat seama (combinat cu ce am mai citit prin carti si pe internet) cat de bine ii face baietelului nostru de un an si cateva luni sa fim cu el cand ajungem acasa de la servici si el de la cresa si pana adoarme. Chiar si jumatate de ora de joaca sau chiar pur si simplu stand pe jos ca el sa vina se ne mai ia in brate, sa ne dea o jucarie sa ne jucam impreuna, asta dupa ce am stat la masa impreuna, si ce bine se simte copilasul, si apoi chiar ajunge sa ne ignore jucandu-se cu ale lui, dar stie ca noi suntem prin preajma, disponibili pentru el, si vine chiar si pentru cateva secunde sa ne mai dea o imbratisare sau o jucarie. Mult mai bine asa, chiar daca o sa ma bag la culcare mai tarziu as vrea, gasesc eu timp sa fac ce trebuie prin casa dupa ce adoarme puiutul fericit ca s-a jucat/interactionat cu parintii. Multumesc mult Ioana pentru tot ce scrii, deseori am gasit sfaturi bune si surse de inspiratie in textele tale.

  • Simona spune:

    Desi te citesc cu mare drag si interes, este pentru prima data cand iti scriu…asta pentru ca ai atins un subiect sensibil. Am ales sa ma reintorc la birou cand Letitia a implinit 11 luni si am momente in care tanjesc sa stau acasa cu ea, sa ne jucam, sa ne pupam… De aceea, cana ajung acasa de la birou nu fac absolut NIMIC si imi petrec timpul cu Letitia (cel putin 3-4 ore). Calcatul, gatitul, curatenia…toate le facem dupa ce adoarme micuta noastra. Este greu, insa se poate.

  • silvia spune:

    Ai mare dreptate! M-am intors la serviciu cand micuta mea avea 10 luni, acum are 1 an si 3 luni. Am suferit cumplit,fiind fara nici un ajutor am ales sa o dam la cresa.S-a obisnuit draga de ea si e ok,insa timpul petrecut impreuna este nepretuit. Dupa acest post imi voi reconsidera atitudinea fata de treburile casnice carora tind sa le acord prioritate cateodata! iti multumesc!

  • Laura spune:

    Foarte bine spus…da, sunt si frustrari in a fi parinte, dar copilul tau e mic doar o data…cresc si se fac din ce in ce mai independenti si maine poimaine iti zice : hai sa-ti arat un joc pe tableta, daaaa…nu cred ca te descurci, lasa… (caz real :D)…Mihut are doar 9 luni dar acum cand e virozat e lipit ca timbrul de scrisoare de mine si imi dau seama ca de fapt el a crescut si e foarte independent in mod normal…nu mai voia in brate, nu mai voia pupacit etc…acu zilele astea am profitat ca voia numai in brate si l-am tinut doar asa…si asta a insemnat plimbat 2 ore intr-o noapte cu el in sling ca nu putea adormi de tuse…si alte 2 ore dormite in fund cu el in sling ca la orizontala nu putea respira de muci…si tot asa…acum dupa episodul asta imi dau seama ce repede se duce bebelusenia lor si cum imediat o sa ma trezesc cu un mic Kerekes prea independent pentru sufletul meu…dar asta e viata…

  • Raluca spune:

    Timpul petrecut cu copilul e cel pe care cel mic si-l aminteste: el nu o sa tina minte ca rufele erau sau nu calcate, ca era praful sters saptamanal sau lunar si alte astfel de detalii. Din pacate uneori ne prind treburile casnice si oboseala si uitam acest lucru (mi-am varsat si eu oful aici http://raluca.zagura.ro/inca-un-pic-si-vin/). E bine insa sa ne amintim cat de des ca timpul chiar zboara si nu se mai intoarce si sa alegem sa-l investim in lucrurile care conteaza. Si sa facem asta independent de cum am fost noi crescuti (ca si daca ni s-a acordat timp, si daca nu, copilul nostru tot are nevoie de timp; si in general e bine sa decizi pentru copil tinand cont de copilul din prezent, nu de traumele sau lipsurile din trecutul tau, desi e mai usor de zis decat de facut).

  • Elisa spune:

    Aici nu-i vorba de retete. Printesa ne povesteste si fiecare ia, daca vrea si poate, ce i se potriveste. Suntem atat de diferiti, nu exista sabloane pentru cresterea copiilor dar cu siguranta ca nu stim tot despre toate. Uite, eu, de ex. am inteles de la Printesa ca e bine sa asezi copiii la masa cu parintii/bunicii, toti ai casei,de mici, ca sa manance bine, caci daca-i dai numai copilului ceva special si tu te uiti la el cum mananca, acesta face mofturi.
    Am lucrat cu copii si parinti. Le spuneam si unora, la dirigentie si celorlalti cand ii vedeam, cat de important este sa nu procedeze asa: „mami, ce inseamna X” si mami ii raspunde :” nu vezi draga ca sunt ocupata, vorbesc cu tanti”. Aceste replici le auzeam eu pe strada.Inseamna ca sunt obisnuite.
    Din pacate, pentru unele mame a creste copii este un sacrificiu. Nu o data am auzit vorba asta:” eu m-am sacrificat pentru tine…” si ma doare pentru copilul caruia ii este adresata.
    As fi vrut sa fiu o mama cum este Printesa, dar nu am fost, am avut prioritatea de a face bani cat sa-i fac o viata mai buna copilui meu. Dar, ce sa vezi, taman cand sa ma bucur si eu de nepotica mea, fiindca acum am tot timpul din lume (cum n-am stiut sa ma bucur de timpul copilului cand era mic) nepotica mea este la zeci de mii de km de mine.
    E bine, nu ma plang, e foarte bine, este ceea ce o mare parte din mine a dorit pentru copilul meu, o viata asa cum vrea el ca sa fie nu numai multumit ci fericit.
    Dar o sa risc sa spun tot ce gandesc in aceasta privinta. Draga printesa, daca nu ii dadeai tot timpul tau Sofiei, poate ca ea ar fi inteles mai usor venirea pe lume a fratiorului ei. Poate ca e bine sa stie ca mai sunt si altii importanti pentru mami, nu doar ea. Dar, vrand nevrand, avand doi copilasi, o sa inteleaga ea asta cat de curand si sper sa-i faca bine intelegerea faptului ca toti din familia ei sunt la fel de importanti pentru fiecare.

  • Mihaela spune:

    Foarte, foarte frumos scris. Si eu incerc sa ii ofer 100% din timp baietelului meu de 1 an si 2 luni. Nu mai exista timp doar al meu, exista doar TIMP si acela ii este dedicat in exclusivitate lui. Si noi am renuntat:
    – la calcatul rufelor (cumparam doar haine care se pot purta sifonate sau camasi easy iron pentru el, cand e musai)
    – la gatit pentru mine si sot (mancam salate pe care le pregatim in 10 minute sau sandwich-uri si nu am murit de foame pana acum si nici nu ne-am ingrasat). Personal, as fi preferat ca mama mea sa pregatesca mai putine feluri de mancare si sa petreaca mai mult timp cu mine.
    – la mers prin magazine dupa diverse: haine, carti, CD-uri (cumparam aproape tot on-line, este mai ieftin si mai rapid).
    – la parul meu lung si greu de coafat&aranjat (am ales tunsoare bob, gata in 5 minute dimineata). Nu mai bine petrec timpul acesta cu puiul meu dimineata, povestind si jucandu-ne?
    – la privit la TV si Facebook, ca oricum nu este nimic de vazut
    – citim doar headline-urile stirilor, ca sa stim si noi ce se petrece in lume si sa avem ce discuta cu colegii de birou
    – la iesit in oras, in restaurante (alegem varianta take-out)
    – pentru curatenie, am angajat pe cineva ( nu pentru ca nu eram in stare sa fac eu, ci pentru ca am preferat ca sambata, acele 3- 4 ore de aspirat, dat cu mopul, frecat bai, sa le petrec cu copilul meu).
    Nu il grabesc niciodata cu nimic, de fiecare data cand intinde bratele, il iau in brate, stau lungita pe covor langa el, uneori nici nu se uita la mine cand se joaca, doar ma stie acolo langa el, ii miros parul fin si blond si il privesc cat este de minunat, pregatim mancare pentru el, tinandu-l in brate, pentru ca este curios sa vada ce se intampla in bucatarie, povestim si il mangaiem pana adoarme, nu l-am lasat niciodata sa planga singur, pentru ca va avea timp sa o faca cand va fi adult, la fel cum va avea timp sa fie dezamagit de altii, dar nu acum, nu de noi, parintii lui.
    Stiu ca in Romania inca predomina mitul femeii balcanice: sa aiba casa curata, haine calcate impecabil, sotul cu burta plina, frigiderul plin de oale cu 2-3 feluri de mancare si prajituri iar daca este in concediu de maternitate, se presupune ca are tot timpul din lume sa faca menajul, sa gateasca, ca deh „ce face toata ziua?” Regret si mai tare cand vad femei din generatia noua: 30-35 de ani, care desi au un job/cariera, traiesc in aceeasi paradigma casnica invechita: „casa o tine femeia si barbatul trebuie sa se relaxeze, ca doar mi-a facut un serviciu asa de mare ca m-a luat de nevasta, nu?”
    Te felicit pentru articol si pentru sinceritatea ta. Regret comentariile pline de frustrari ale celor care ti-au reprosat ca ai ales si ai reusit sa iti faci job-ul de acasa.

    • riri spune:

      eu tind sa cred ca merg spre extrema cealalta:d c sa stai langa el sa il mirosi(in ideea ca ii faci lui o favoare,nu tie),cand el se joaca singur fericit?au si ei nevoie de timp doatr pentru ei,stii?sau poate nu am inteles eu bine ce ai scris.

  • Andrada spune:

    Buna fetelor! Si eu sunt una dintre mamicile care stau acasa cu bebelusul ! De ce ? Pentru ca asa ne-am dorit! Atat eu, cat si sotul meu , am fost crescuti de bunici( am avut o copilarie extraordinara si imi ador bunicii) , dar am dus dorul parintilor! Ne-am promis ca Ștefan( puiul nostru) nu va sti ce e dorul de parinti , poate dorul de bunici, dar ii vizitam cat de des putem la 2-3 luni… Sunt departe! Si da ,sunt singura acasa cu bebe cam toata ziua, pana vine tati, si da ,e greu, obositor si frustant cateodata! Dar e si al naibii de frumos! Acum ca Ștefan are aproape 2 anisori si incepem sa comunicam e superb sa stai cu micutul tau!!! Nu avem nici un alt ajutor , dar nu e problema , tati nu se supara ca nu e gata mancarea cand intra pe usa… Si cateodata mai cauta si in cosul cu rufe o pereche de sosete ” mai curate” daca am uitat sa bagam la spalat! 🙂 plus ca avem un deal care ne a ajutat mult: o data pe saptamana ne alegem o zi ,fiecare , in care sa iesim in oras !!! Vineri am fost la stand up comedy cu prietenele si a fost foarte frumos!!! Imi iubesc familia si noua meserie de mamica ! De la anu o sa ma angajez, deci voi avea doua joburi, pt ca mama v oi fi totdeauna! Va pup

  • Laura spune:

    Cred ca, in general, fiecare mama face atat cat poate pentru copilul ei. Nu exista o norma pentru copilaria perfecta sau parintii perfecti. Normativizari de genul asta nu fac decat sa nasca in continuare vinovatii inutile ale mamelor care nu pot, din varii motive, sa live up to the model. Asadar, nu am nici un motiv si nicio ibdreptatire sa critic autoarea acestui blog pentru felul in care isi creste copiii. Pe de alta parte insa, cred ca ar trebui sa fie mai inteleapta cu privire la persoanele la care face referire in later edit. 1. E foarte matur si onest sa iti recunosti privilegiile (in cazul de fata privilegiul de clasa) 2. sa fii constienta ca exista n situatii si experiente de a fi mama. Inteleg ca esti la tine acasa, dar daca tot primesti musafiri, fii deschisa i, de ce nu, mai empatica.

    • irina ge. spune:

      Uite un comentariu inteligent si de bun simt! Asta e si parerea mea, Laura – nu exista parinti perfecti, fiecare face atat cat poate pentru copilul sau. E chiar caraghios sa vezi cum se incing spiritele pe aici .

    • Ioana spune:

      Wow, super comentariu, felicitari. Mai ales partea legata de privilegiul de clasa, acest mare elephant in the room, despre care nu este frumos sa vorbim pentru ca, nu-i asa, toti suntem egali si toti avem acces la aceleasi alegeri? A avea timp este un lux, si da, un privilegiu. E o mistificare sa sugerezi (asa cum in mod evident face acest post) ca parintii care nu au suficient timp sunt in situatia asta din cauza ca vor prea multe (bani, casa perfecta, vacante, Dumnezeule cariere etc). De fapt majoritatea pur si simplu can’t make it otherwise, iar asta nu e o nicio rusine. Faptul ca nu esti constienta de faptul ca asta e realitatea (si nu povesti cu drame middle class cu ne permitem vacanta la mare in Bulgaria sau pe cea in Canare) nu e o scuza, dimpotriva. Iar asemenea texte lipsite de empatie care nu fac decat sa mai adauge la lista de lucruri pe care ti le reprosezi ca si parinte, o lista lunga plina de chestii pentru care esti facut sa te simti vinovat, pentru ca nu sunt suficiente, pentru ca sunt mai putin decat ar trebui, decat are majoritatea, de la mancare la hainute la doctor la gradinita la scoala si desigur la timp. E clar ca nu ai nici cea mai vaga idee cat se poate suferi din lucrurile astea (si e foarte bine ca nu ai). Nu stiu insa pe cine pot ajuta lucrurile astea, despre cum eu traiesc bine si I choose rub it in your faces.
      Si un comentariu personal pentru autoarea acestui post, de la care aleg sa nu ma abtin, pentru ca acest post cred ca nu doar merita, dar cere raspunsuri personale: relatia ta cu parintii apare in mod clar ca si nerezolvata si in multe situatii, iti distorsioneaza in mod clar perspectiva. Dar in rezolvarea ei nu stiu daca merita raniti si altii care realmente te vad ca un role model de mama.

      • Ioana spune:

        Pai daca ne permitem de toate si oricum, hop si eu. Eu cred ca ideea acestui post nu este ca printesa isi permite bona si lucreaza de acasa ci tocmai pe dos, si anume, ca daca ai 3 ore pe zi de acordat copilului in afara de munca, fa asta, nu calca haine, nu sterge praful, nu fa zacusca. Macar cat timp copilul e mic, fa fix asta, stai cu el.
        Si mai vad in comunitatea asta – de altfel f faina – ca atunci cand o mama se simte direct vizata de vreun articol e foc si para la adresa autorului, dar nu pe fata (adica gen: printeso esti proasta/tuta/mandra/etc.), nu, se impacheteaza insulta intr-un comentariu care arata cat de erudita si o fina psiholoaga e mama care nu e de acord 🙂
        Realitatea multor copii crescuti acum (inclusiv a mea) e ca nu dadeam doi bani pe praful sters si tricoul calcat, ci imi amintesc cu f mare drag cum ma jucam cu mama de-a v-ati ascunsa. Si daca unele dintre voi au ales sa fie „gospodinele perfecte” e ok, dar nu ne judecati pe cele care nu cred ca asta e important.

      • Robo spune:

        doamnelor, nu va suparati ca intreb: despre ce privilegiu de clasa vorbiti? de clasa?!
        doamne iarta-ma, si eu si Ioana suntem copii de semi-tarani veniti la oras in anii ’70.
        parintii nu ne-au dat bani decat ca sa ne tina la facultate (mancare, de fapt, nu bani).

        eu strang bani cam de 10 ani, exact ca sa am niste bani cand oi avea copii.
        pana in anul 2012 am stat in chirie. avem o masina veche de 6 ani.

        deci nu stiu, sincer despre ce clasa vorbiti. ca avem niste venituri mai mari decat media este probabil adevarat.
        dar asta nu e un privilegiu de clasa, este o combinatie de noroc si alegeri de viata.

        poate ca eu am ales sa invat in facultate cand altii mergeau in club. poate ca eu am muncit cate 70 de ore pe saptamana in primii 2 ani de munca, ca sa pot pleca dupa aia pe un post mai bun. alegeri de viata, nu privilegii.

        privilegiul de clasa este ceva cu care te nasti si pentru care nu ai depus nici un efort.

        nu este cazul nostru, noi am muncit pentru tot ce avem. suntem foarte departe de a fi niste bogatani, dar e drept ca nici in curul gol nu suntem.

      • riri spune:

        si eu sunt de acord cu ultimul paragraf al acestui comentariu,am citit pana aici si m-am gandit f serios daca sa spun asta sau nu.eu insami am trecut si trec prin asta.parerea mea e ca moderatia e drumul corect.

      • deea spune:

        Ioana – oamenii care au computer, Internet si au timp sa citeasca bloguri si sa posteze comentarii nu sunt, cu siguranta, defavorizati sau muritori de foame. sa fim seriosi, probabilc a avem cu totii un acoperis deasupra capului, o haina sa punem in spate si o bucata de paine pe masa. Cum ne gestionam timpul, banii, ce prioritati avem – asta e alta chestie.

        Dar sa stii ca atentia acordata copilului nu are de-a face nici cu timpul, nici cu banii, ci cu disponibiliatea sufleteasca. Pana la urma, si cand dai la sapa, in gradina, poti sa tii copilul pe langa tine sa se joace si sa-i povestesti ceva interesant. Uite, tatal meu muncea ore in sir in vie, toata vara, zi de zi, dar ma lua cu el si-mi arata si-mi povestea toate minunile de pe lume – nimic nu era mai placut pentru mine decat sa fiu acolo, cu tata. Care avea timp de mine,d esi muncea intre timp 😀 In plus, am invatat si cum sa lucrez o vie, cu ocazia aia, la o adica, daca as ajunge muritoare de foame, as avea un skill care poate fi monetizat, ca sa zic asa. Sa ai timp de copii inseamna sa ai rabdare sa-i implici in cat mai multe din activitatile tale de zi cu zi, totul poate fi joaca pt un copil.

  • DanielaG spune:

    Vad ca nici de data asta nu ai scapat de comentariile celor care au luat articolul personal 🙂 desi ai pus disclaimer. Vreau sa spun ca mie imi plac tare mult articolele tale si te citesc de fiecare data cand scrii un articol nou, de multe ori si recitesc, iar ce imi place cel mai mult la tine (desi intr-adevar, fiecare avem frustrarile noastre si parca ne simtim vinovati cand altii ne arata ca se poate, iar noi nu putem din varii motive) este ca ma inspiri si imi aduci aminte ce este important sa oferi copiilor. Ai mei sunt mai micuti decat Sofia, si uneori, recunosc, uit sa am rabdare, uit sa le zambesc cand sunt obosita, si multe altele. Iar articolele tale imi aduc aminte de ceea ce imi pusesem in cap sa fac cu ei inca de cand eram insarcinata.
    Eu nu cred ca trebuie luat in absolut ce scrii tu, si de fapt orice se scrie in general, pentru ca nu avem vieti identice, fiecare om traieste altfel. Ar fi asa plictisitor sa fim toti la fel si sa procedam la fel…
    O zi frumoasa iti doresc 🙂

  • Nico B spune:

    Eu cred ca tu detii reteta secreta a timpului 🙂 Mereu te-am admirat ca ai timp pentru toate: pentru copii, pentru blog, pentru a raspunde celor care au nevoie de tine, pentru job, pentru parc, cate si mai cate si sigur ceva acolo si pentru tine! Te imbratisez virtual! Si fara sa sune a lingusire, dar chiar imi esti draga!

  • Eliana spune:

    Felicitari pentru articol, atinge un subiect extrem de important si cu impact pe termen lung asupra viitorilor adulti pe care incercam sa ii crestem cat putem mai bine. E cumva previzibila si reactia cititorilor (cei ce inteleg si aplica in mod natural principiul pe care il expui se entuziasmeaza, iar cealalta categorie intra in defensiva si justifica prin lipsa mijloacelor materiale de ce nu pot mai mult). Am observat asta pe propria piele, cand citesc carti de parenting, tend sa citesc pe acei autori cu care rezonez in mod natural. Insa daca mesajul tau atinge macar o particica din a doua categorie si le schimba cat de cat abordarea, efortul tau de a scrie este mai mult decat recompensat 🙂 Important nu este cate ore pe zi ne jucam cu copiii, ci sa avem grija sa nu neglijam cat de importanta este prezenta noastra pentru copii si sa ii sacrificam pentru tot felul de activitati care nu merita (gen exces de zel in a face curat, iesiri in cluburi, lucrat peste program etc). Uitam atat de des ca avem doar o viata si scurta pe deasupra…Pe aceeasi tema cu petrecutul de timp cu copiii ar fi si evitatul total al televizorului si tabletelor, nelasat copiii sa planga singuri ca parte din nu stiu ce program „sofisticat” de training, netaratul copiilor mici seara tarziu la terase si chefuri, jignirile, umilirea si amenintarile … Cand apare un copil ti se dezvolta intr-adevar o latura pe care habar nu aveai ca exista in tine! Si te doare cand te gandesti la viata atator milioane de copii crescuti pe principiul „e doar un pici, oricum creste, copilul trebuie sa se adapteze la noi adultii si sa ne urmeze programul, nu inveres” … In fine, mult de dezbatut. Tot respectul oricum pentru ceea ce faci si pentru ceea ce promovezi.

  • Ioana spune:

    Mie mi se pare ca aici militezi pentru atentia acordata copilului, indiferent daca este vorba de o ora petrecuta impreuna sau o zi intreaga. Poate ca nu iti permiti sa stai acasa si sa ai ajutoare la curatenie, mancare sau mai stiu eu ce treburi (culmea, pentru rolul de „sotie” nu se gasesc ajutoare? :)) dar iti poti permite sa ii acorzi atentie copilului, sa te joci cu el, sa il implici in activitatile cotidiene, chiar daca este mic si nu stie nimic. Imi amintesc cu placere cand mama si tata se jucau cu mine, se intampla duminica si ne razboiam cu totii, in joaca, iar eu tineam pe rand cand cu ea, cand cu el. Astfel de momente nu-s de ici de colo, nu le poti cumpara si nici nu le poti trece cu vedea importanta in viata copilului. Si chiar daca nu sunt zilnice, sunt cele mai frumoase momente.

  • Diana spune:

    of, of, of…

    nu poate sa scrie printesa ceva de bine, ca hop comentariile … alea..
    nu stiu ce au facut unii pana au devenit parinti, eu am studiat si am muncit in acelasi timp. chiar de curand mi-am dat seama ca am 28 de ani si imi castig banii mei de la 14 ani. evident, in primii ani eram ajutata de parinti, tinuta la facultate, dar asta nu m-a impiedicat nici sa am bursa, nici sa muncesc, nici sa fac o gramada de chestii pentru a prinde experienta, pentru a avea un loc de munca platit bine, pentru ca eu sunt un bun profesionist.

    primul meu loc de munca n-a fost cel mai ok, cand am auzit un coleg de 45 de ani ca a luat bani imprumut ca sa isi trimita fiica la facultate, am ramas masca, am zis ca aici nu e de mine, chiar daca aveam 24 de ani, eram singura, fara planuri de maritis, stiam sigur ca nu o sa vreau aceeasi chestie si pentru copilul meu, atunci cand o sa fie.
    asa ca am schimbat macazul si am muncit de 3 ori mai mult, sa fiu platita cum trebuie, sa fiu multumita de mine, sa pot sa ma intretin singura, orice s-ar intampla. dupa 3 ani si ceva stau destul de linistita, deoarece stiu ca atunci cand imi va veni copilu`, o sa stau mult mai relaxata, din cauza ca o sa imi permit sa lucrez de acasa si sa platesc si o bona, eventual.

    relaxati au stat foarte multi in timp ce ma faceau pe mine tocilara, in timp ce eu inchideam bcu`ul de la cluj, ei ieseau la baut, in timp ce altele ieseau la mall, eu strangeam bani pt o conferinta noua… si asa mai departe…

    pana la urma, cum iti asterni, asa dormi, iar printesa face excelent ce face 🙂

    deocamdata, eu am timp sa citesc o gramada de carti de parenting 🙂

    • doina spune:

      Nu citi de acum cartile de parenting, lasa-le pentru cind le-o veni vremea 🙂 E pacat sa incerci sa aprofundezi teoretic un domeniu eminamente practic; incearca intii sa-ti doresti un copil si abia apoi intreaba-te daca poti sa-l cresti. Zic si eu, daca tot nu reiese ca ar fi vreo iminenta in sensul asta 🙂

  • Mirabela spune:

    Este foarte important sa oferim puilor nostrii timpul de care ei au nevoie…cand ei or sa creasca mari isi amintesc de momentele frumoase petrecute cu parintii..nu de alte lucruri.

  • Icstina spune:

    As fi vrut sa citesc toate comentariile de mai sus, dar nu am timp 🙂 Asta pentru ca toata atentia mea este acum indreptata spre mica veverita care a aparut in viata noastra.

    Copilaria mea e ingrozitor de asemanatoare cu a ta…
    Toata viata am trait cu povestea parintilor mei despre cum s-au mutat ei in casa noua, cu copil de o luna jumatate, care plangea non-stop. Si cum le-a zis lor o pediatra ca bebelusii sunt niste manipulatori din prima zi, iar bebelusul lor (adica eu :D) plange din rasfat, nu are nimic. Asa ca au decis sa-si schimbe comportamentul si din ziua aceea m-au lasat sa plang. Si am plans, am plans, am plans vreo 3 nopti. Dupa care nu am mai plans. Si uite ce bine a fost!
    Pare ciudat, dar in cei 35 de ani in care am tot auzit povestea, mi s-a parut atat de ok, da, domnule, asa trebuie sa te comporti ca sa cresti un copil educat, cuminte si reusit in viata. Cred ca e sindromul victimei, incepi sa crezi ca meriti.

    Cand am venit acasa cu veverita, am venit cu povestea asta si cu presiune permanenta de la parinti sa nu o tin in brate, sa nu o pup, sa stea in patut, sa nu ma las manipulata. Desi instinctul meu imi spunea ca e gresit, au fost situatii in primele 2-3 saptamani in care am lasat-o sa planga mult. Ingrozitor de mult. „Pentru ca plangea de rasfat”. Si ma simt extrem de vinovata pentru asta.
    Apoi instinctul a batut povestea vietii mele si m-am intrebat daca, totusi, eu nu stiu mai bine ce ii trebuie copilului meu. Chiar daca e primul copil. Chiar daca nu am citit carti despre parinteala si nici nu m-am documentat in vreun alt fel.
    Pur si simplu, cred ca acum eu sunt tot universul pentru copilul meu. Peste 10 ani probabil nu o sa mai fiu, dar azi sunt. Si atunci nu pot sa-l privez de singurul lucru pe care-l cunoaste si care-l linisteste, intr-o lume inca in alb si negru si cu forme neregulate.
    A urmat o cearta crunta cu parintii mei si o hotarare ferma ca nu am nevoie de aprobarea nimanui sa imi iubesc copilul, sa il tin in brate sau sa il pup. Si de alte 3 saptamani ne iubim, ne pupam si suntem asa fericite impreuna. Si cu tati alaturi de noi. Si inca imi e rusine in fata copilului meu ca nu l-am ascultat. Caci si un bebelus iti poate da o lectie de viata, la fel ca si un adult.
    Uf, am scris mult…

    • Icstina spune:

      Am scris mult, m-am descarcat, dar am uitat concluzia 🙂
      Concluzia este ca acum tot timpul meu este al ei. Si asta ma face sa ma simt implinita si fericita. Si tati, din fericire, este alaturi de noi si ne incurajeaza.

    • Mihaela spune:

      Buna Icstina, Am trait aceeasi experienta cu soacra mea, in primele 3 saptamani de viata ale bebelusului meu. Mi-l lua din brate, zicea ca sta mai bine la ea ca eu nu il tin bine (doar ea este bona cu experienta, nu?, desi nu stia chestii esentiale despre ingrijirea unui bebelus), ca tipa si plange de rasfat, ca trebuie sa il las singur in camera, in patut, ca este foarte greu sa cresti un copil si ca eu sunt incapabila si ca mai bine i-l dau ei sa i-l creasca (dar sa o platesc cu 700 de euro pt ca este bona de fite), ca nu a mai vazut niciun copil atat de plangacios, ca mai bine imi trag laptele sa ii dea ea sa manance din biberon, ca pe ea o musca de san de drag si nu pe mine…A fost groaznic, sotul meu era intre ciocan si nicovala si evident nu mi-a luat apararea. Plangeam in fiecare zi, nu dormeam deloc, baietelul face colici neurologice. Este un episod atat de urat in viata mea si viata noastra de cuplu, incat de multe ori am regretat ca am lasat oameni atat de toxici sa imi intre in viata, chiar si pentru un mariaj. Am rabufnit si am dat-o afara si i-am zis sa plece. Dupa ce a plecat, am reusit sa relationez cu copilul meu, sa il tin in brate, sa ii vorbesc, sa ii arat cat de mult il iubesc. Am capatat increderea ca pot fi mama. Si da, ii acord tot timpul baietelului meu, el este Universul meu, ma culpabilizez ca a trait aproape rupt de mine in primele saptamani de viata, ca nu am stiut sa am incredere in mine ca stiu sa fiu mama si incerc sa ma revansez in fiecare secunda. O felicit pe Ioana pentru post-ul scris

  • Iulia spune:

    Eu personal ma trezesc ci jumatate de Ora inainte si fac Totil sa fie gata la trezire. In timp ce mañanca micul dejun curat si pregatesc legumele pentru pranz. Zilnic am in agenda o activitate gen lectii de muzica, gimnastica, intalniri prin rotatie cu amicii ei. Avem ore le de joaca , pranzul si apoi afara in parc. O data pe saptamana fac curat general in casa si o las la televizor sau la desene.
    Englezoaicele sunt mult Mai transante. Ele nu vorbesc niciodata de subiectul ce mananca copilul. Nu exista Asa ceva. Prioritar este sa mergi la activitati gen desenat la muzeu, muzica, dans si la pranz copii primesc un sandwich cu branza. E cinstit Asa, nu ? Seara .. Paste sau peste. macar Ele recunosc ca nu gatesc si se preocupa de stimularea intelectuala.
    Am si o intrebare pentru celelalte mame daca nu va suparati. nu aveti impresia ca Timpul ca este colonizat de cate chestii trebuie facute in casa, nu vorbesc de chestii de anvergurra. Ma deranjeza ca sunt zeci de chestii mititele care ocupa timp si pe care trebuie sa le faci ca altfel se duce dracu tot. Adica eu urmez un program de joaca cu fetita mea de doi ani dar ma simt tot Timpul culpabila cand trebuie sa gatesc, sa curat. As Mai avea o intrebare. toate Doamnele de aici sunt Asa zen pe altarul mamiciei sau va Mai vine cateodata sa Mai si dracuiti din cauza epuizarii? Sau sunteti calme? Vorbesc de mamele care nu au bone, menajere, bunici. Mi se pare Asa o atmosfera

  • Alina spune:

    Nu am mai scris de multa vreme aici dar asta nu inseamna ca nu te-am citit constant:)
    Am decis sa scriu acum pt ca postul acesta e pe sufletul meu… Maria e mare acum, are 4 ani si 3 luni si in continuare imi fac timp pt ea oricand.
    Poate candva ti s-a parut ciudat sa o las sa stea pe un pervaz dintr-o mansarda de peste drum de Fac de Medicina, dar am ales sa o ascult cu riscul de a fi perceputa altfel si i-am dat o clipa din timpul meu de atunci pt a-si potoli curiozitatea
    Am renuntat la o cariera in banca pt ea, mi-am gasit un job cu program mai scurt dar care am avut norocul sa-mi fie pe plac si ne petrecem cat mai mult timp impreuna. Atat de mult si de frumos ca m-a adus la rangul de „cea mai buna prietena”, iar aseara mi-a declarat la baie ca sunt cea mai buna mama din lume. Declaratiile vin din dedicatia pe care o simte si stiu asta…nu o cert, nu tip la ea si nu o manipulez sau mint.
    Da, nu am avut bona dar nici nu condamn pe cele ce au; am preferat sa o duc la cresa si mai tarziu la gradinita si nu-mi pare rau o secunda, trebuie sa invete sa se descurce si in alte cercuri.
    Da, lucrez in timpul zilei dar incepand cu ora 16.00, cand o iau de la gradinita, suntem impreuna si, cu toate ca suntem la 5 minute de casa, uneori facem si 2 ore pana ajungem pt ca ii dau timpul sa se bucure de melci, de iarba, de pietre sau orice altceva.
    Cu ea am invatat ce inseamna sa fii cu copilul si chiar sa fii prezent acolo, am invatat sa fac lucrurile cu usurinta si sa ma bucur impreuna cu ea de orice.

  • mura spune:

    Conteaza foarte mult cum ne raportam noi ca parinti la copii in general.Ii consideram realizarea de pe lista noastra,niste piticuti neinteresanti si stresanti acolo, niste soldatei gata sa ne indeplineasca dorintele si comenzile sau fiinte  autonome venite cu bagajul complet de emotii,inteligenta,talente pe care abia asteptam sa le descoperim?Doar daca ii percepem asa le vom acorda cu bucurie timp( o ora sau 24 din 24),rabdare si iubire.

    • Iulia spune:

      draga Mura, am cunoscut femei foarte stabile emotional si inteligente care au cam clacat de epuizare. de ce nu Putem sa le ajutam pe femeile acestea care se simt culpabile cand citesc Numai discursuri despre lapte si miere si mame Asa si pe dincolo. .Despre asta vorbeam. nu sunt un troll. sunt o persoana chiar foarte calma, de origine ardeleanca. Cine ma vede cu copii poate observa imediat ca imi plac enorm . intrebarea mea pentru mame sera daca Mai dracuie din cand in cand, daca se simt epuizate.Cunosc o amica din Danemarca, o adevarata Vikinga puternica, de profesie arhitect( deci analitica) care isi creste singura intro- un Cartier izolat doi copii.Sotul lucreaza pana tarziu. ea este foarte stresata toata ziua cu copii si obosita ca atatea alte femei in timp ce discursul social este ca traiesti cel Mai grozav timp al vietii si trebuie sa fie f fericita. Eu cred ca multe femei ar putea fi ajutate Asa.Am cunoscut f multe si se simteam sting her si vinovate. nu sunt un troll chiar incerc sa fiu empatica.

  • Simona spune:

    Foarte frumos,ca de fiecare data!E minunat ca gandesti asa si ca procedezi intocmai.Timpul e cel mai de pret dar.Asta ar trebui sa inteleaga multi parinti.Si lasa tu gurile rele,cine are urechi e auzit sa auda.

  • Diana spune:

    hihi, eu nu prea am nimic de comentat, dar am intrat de vreo 3 ori azi sa citesc comentariile, ma amuza cum se agita spiritele gratuit 🙂 nu rezonez mereu cu ce scrii, dar imi place cum scrii si cum vezi lucrurile. si daca nu-s de acord cu vreo idee ma abtin, ca ma pun in papucii tai si nu-i chiar dragut sa iti manance timpul si energia vreun trol. tind sa cred ca la unii da rautatea pe afara si simt nevoia sa si-o exorcizeze pe tarlaua altuia. ai timp pentru ca vrei si pt ca iti faci, bravo tie. de fapt, mereu poti sa iti faci timp pt ce ti se pare tie important in viata asta si atat. restul sunt detalii. cata rabdare ai sa moderezi atatea comentarii si sa raspunzi, pff, promit ca nu mai comentez aiurea-n tramvai fara sa am ceva de zis de fapt

  • Carmen spune:

    Mie atat de mult mi-a placut cum ai scris incat voi lista postul acesta si-l voi reciti din cand in cand, atunci cand simt ca nu am timp de copii.
    Carmen

  • Rox spune:

    Eu am alt dubiu: nu pot nicicum sa cred ca ii cresti pe copii intr-o casa in care nu se face curatenie in veci. Ca nu se face smotru de ala cu mutat mobilele de la loc – da, asta cred, dar o curatenie macar superficiala nu cred ca nu se face intr-o casa cu copii.

    • Printesa Urbana spune:

      Se face, dar destul de rar. Incercam sa stringem dupa noi tot timpul ca sa nu se adune. Dam cu aspiratorul in camere pe rind, intr-o zi 10 minute, in alta 10. Cu mopul foarte rar, nu prea e nevoie. Baile le spala mama o data la trei luni cind vine pe la noi. Si traiasca masina de spalat vase!

  • Mediere penal spune:

    Dincolo de asta invatandu-i cu replica ” n-am timp ” ii vom invata cu ea atat de bine incat ne-o va servi peste cativa ani !

  • Andreea M spune:

    Foarte bun articolul! Eu sunt inca in concediu de maternitate. Fetita are 1an si 3 luni. S-ar zice ca am timp sa fac de toate. Dar la mine stau hainele pe scaune, vasele in chiuveta, jucariile pe jos. De ce? Pentru ca ne jucam, iesim afara, ne uitam in carti, radem, glumim si nu avem timp de altceva. Cand ajungd sotul acasa, pe la18-19, o lum de la capat cu joaca toti 3 o ora sau doua pala vine ora de somn. Si e asa fericita ca suntem toti 3 si facem ceva impreuna.ordine, calcat rufe, spalat vase si mancare facem impreuna seara dupa ce adoarme cea mica. E drept mancare facem mai rar.

  • Ana Maria spune:

    Foarte frumos scris. Si aveam nevoie de o incurajare.

  • Claudiu spune:

    Comentez la ultima parte, toţi oamenii trebuie (sau ar trebui) să o ia personal, e realitatea lor în fond, tu povesteşti un lucru trăit de tine, comentatorii aduc ceva în plus sau nu sunt de acord cu o idee, deci este personal (de aici personalitatea). Bine, nu confund cu reproşul, ăsta chiar nu îl înteleg, adică pasul următor ar fi să-ţi ceri scuze? Cam asta ar fi intenţia celor care care găsesc de reproşat la o povestire.
    Şi ia să-ţi ceri scuze şi că ai apartament într-un bloc nou, văd că nimeni nu s-a sesizat până acum 😀
    Cred totuşi că nu sunt reproşuri ci replici înţepate – ce vin din invidie.

  • Dorina spune:

    Ai scris atat de frumos…parca am avut un flash back cu toate momentele cand baietelul meu tragea de pantalonii mei si eu faceam altceva prin bucatarie si ii ziceam, cu regret, „du-te la tati” 🙁 mi-ai deschis ochii mai mult ca niciodata si iti multumesc pentru asta. Copilul merita tot timpul meu

    • Iulia spune:

      @ Dorina Puteati face altceva? Nu trebuia sa hranesti copilul ? Nu e prima obsesie a blogurilor de mame ce mananca copilul si daca are caciula pe cap? Mancarea aceea nu se face singura si hainele nu se randuiasc singure. nu creed ca trebuie sa va culpabilizati. Asta e si ideea textului ca sunt mame perfecte si mame nu isi prioritizeaza sarcinile, nu merita sa va simtiti vinovata. Copilul Mai trebuie sa inteleaga ca Mai sunt si alte chestiuni de facut. Va asigur ca nu va fi traumatizat deloc daca va vedeti si de viata dumneavoastra sau nai vreti sa Cititi o carte sau un ziar.

  • daniela d. spune:

    Iti urmaresc postarile de bune perioada de timp, fara sa fi intervenit pana acum. Esti amuzanta, bine infipta in realitate si nu in ultimul rand indragostita de copiii tai. E perfect adevarat ceea ce spui si te admir pentru consecventa, de care tb sa recunosc eu nu reusesc sa dau dovada de fiecare data. Postarile tale ma readuc pe linia de plutire si ma cert in gand cum am putut iarasi sa permit altor lucruri sa devina prioritare in fata copiilor mei. Invat si eu impreuna cu ei, mai ascult in stanga si in dreapta si aplic ce mi se potriveste. Este grozav ca reusesti sa te dedici lor intru totul, e ceva spre care eu pot doar sa tind, deocamdata. Ignora carcotasii si creste-ti copiii cum crezi tu de cuviinta, asa cum te-ndeamna inima, iar cine are urechi de auzit sa auda, restul, sa-nvete sa-si gestioneze frustrarile decat sa le reverse la voia intamplarii. Te pup cu drag, si astept alte ganduri frumoase asternute cu mestesug, asa cum numai tu stii!

  • lorena spune:

    Dorind sa scriu si eu un comentariu pana sa ajung in josul paginii mi-am oprit ochii pe comentariul scris de Lela si imi deau seama ca nu mai are rostsa mai scriu pt ca ai scris tu tot ce vroiam eu sa spun. Eu stau cu tel in mana zi copilul meu la fel (cu al lui taică-său). Eu pe Facebook el pe YouTube si se uita la pantera roz la printesa sofia si multe alte desene si mereu ma intreaba”mama pot sa pun asta?” adica nu il las sa vada nu stiu ce prostii si el stie ca tb sa intrebe.
    Di nu a spus nimeni ca tb sa ii spui copilului ca „nu am timp” dar at cand chiar nu ai pt ca faci mancare sau speli vasele tb sa ii explici frumos ca tu speli vasele acum iar dupa ce termini vii si te joci cu el. De cate ori am lasat din mana farfuria ce o spalam si ii aratam copilului o alta activitate decat ce dorea el sa faca si ii explicam frumos ca mama acum tb sa spele vasele.sa fie curate el intre timp sa facă alt lucru si dupa vine mami si facem impreuna ce doreste.

  • Alsima spune:

    Waaaaiiiii, citind articolul tau realizez cât de mult le spun eu fetelor ca nu am timp…si încerc sa tai din toate părțile si tot nu e suficient…:(
    Si mai mult…tot timpul ne grăbim…iar fraza ” haideti mai repede, in dimineața asta suntem in intârziere” se aude tot timpul, nu ocazional…
    M-ai pus pe gânduri….as vrea sa schimb ceva…ma voi gândi…

  • Laura spune:

    Eu stiu doar atat: chiar daca a fost nevoie sa plec inapoi la munca cand Maia mea avea 4 luni, I-am daruit si am impartit cu ea fiecare secunda care ramanea in rest. Tin minte clar ca faceam un pipi inainte sa plec de la birou ca „sa ma tina”, sa nu mai am nevoie sa fac pana la 10 cand o culcam pe ea. Chiar si o despartire pentru un pipi mi se parea prea mult. Eu si sotul meu am fost peste tot cu ea, am fost nedespartiti toti 3. Timpul pentru noi s-a strecurat printre randuri. Sex pe apucate, coafor adio, cafele si party-uri poate alta data. Maia are acum 4 ani si e un copil din soare. Ne-a despartit viata asta pe care ne-am ales-o? Nu. Suntem inca impreuna, acum 3 mai puternici decat 2. Si cand ne bagam in pat seara, in ultimul timp am inceput sa ne gandim ca este loc si pentru al patrulea :-).
    PS: E prima data cand scriu, multumesc Printesa pentru ca esti.

  • Ioana Nae spune:

    Încă o lecție învățată, încă un ajutor pentru momente când nu știu dacă ce fac, fac bine. Mulțumesc Ioana! Habar nu ai de câte ori îți mulțumesc pentru tot ce scrii tu aici. Poate o dată o să-ți spun mai pe îndelete ce ajutor ai fost și ești pentru mine de 1 an și 7 luni :).

  • Ioana spune:

    minunat articolul tau si extrem de motivant! Mi-as dori din suflet in job acasa numai in ideea ca as avea o ora, înainte sa iau copiii de la after si grădi, in care sa pregătesc cina si sa strâng putin prin casa iar in imensul in care vin comorile mele sa le dedic timpul meu in totalitate! Din păcate, in micuțul meu orășel provincial, noțiunea de „job de acasa” nu exista

  • Gabi spune:

    Pentru toti cei care se simt frustrate de acest articol: TIMPUL este cel mai mare cadou pe care I-l poti face cuiva, cu atat mai mult copilului tau. Iar timpul nu exista, timpul ti-l faci tu! Asa ca nu va mai plangeti. Invatati sa va faceti timp si sa va traiti viata in functie de prioritatile voastre. Liber la injuraturi acum! P.S. Asta e un articol misto 🙂

  • Ioana spune:

    Buna seara sau dimineata….,

    Este primul articol pe care il citesc, dar nu pot sa nu remarc multimea de raspunsuri pe care a iscat-o acest articol, raspunsuri mai mult sau mai putin malitioase, raspunsuri mai mult sau mai putin frustrante/ frustrate, elogiatoare…. Pentru ca de, omul este o fiinta sociala si din cand in cand ( mai des decat mai rar) are nevoie de o confirmare ca nu e singurul nebun care face un lucru intr-un fel sau altul.
    Intotdeauna am fost invidioasa pe capacitatea barbatilor de a fi transanti si mult mai obiectivi decat noi femeile si apreciez ca acest articol a fost citit si barbati ( sincera sa fiu nu stiu cum au avut rabdare sa asculte atatea femei:) ). – MULTUMIM domnilor !!!

    Ca tot veni vorba de rabdare, eu cred ca pe langa TIMP unul din cele mai importante lucruri pe care le acordam copiilor nostri este RABDAREA. Degeaba ii acorzi timpul tau, daca in timpul asta faceti ce vrei tu si nu ce vrea copilul tau si da, ai putea fi surprinsa sa constati ca fiul/ fiica ta vrea sa se joace singur, vrea sa rezolve singur o problema fara sa fie ajutat, vrea sa-ti arate ca este o fiinta care gandeste si are personalitate (( uneori mai puternica decat, poate ti-ai dori:), dar trebuie sa recunosti ca are cu cine semana ) si se poate descurca singur si este si mandru/ mandra de asta si nu vorbesc aici de copii mari, ci chiar de bebelusi, de bebelusi care au invatat sa se ridice/ sa tina lingurita si nu mai vor sa fie hraniti sau de copii care la 4 ani au invatat in 10 minute sa mearga pe bicicleta fara roti ajutatoare doar pentru ca au decis ca au 4 ani si sunt prea mari de rotite deja.
    Pe langa rabdare trebuie sa le acordam INTELEGERE si sa acceptam ca au personalitate proprie, ca la 1 an nu se mai imbraca cu bluza pe care i-am pregatit-o eu, ci cu cea aleasa de el/ ea. Intelegere pentru a constientiza cat de diferiti pot fi 2 copii ai acelorasi parinti vazand ca toate metodele care au dat roade la primul copil sunt aproape inutile la al doilea si ACCEPTAREA acestui lucru fara a face comparatie intre cei 2 copii sau diferente sau sa le spui ” tu de ce nu esti ca fratele/ sora ta? Sau sora ta/ fratele tau la varsta ta facea si dregea si tu???”….
    Acestea sunt lucrurile pe care le-am invatat eu de la copiii mei (unul de 4 ani si 5 luni si unul de 1 an si 10 luni) si poate cel mai important lucru a fost INTELEPCIUNEA copilului meu mai mare (care atunci cand este prins la mine in brate de catre cel mic este impins vehement de catre cel din urma care considera ca mamica e numai a lui si la mine in brate tre sa stea doar el ) care-i spune: „stii, cand tu nu erai, si eu stateam ca tine, acum te las pe tine ca eu am avut-o pe mami numai pentru mine cand tu nu erai…”

    Aceste „lucruri” nu le-am regasit deloc in postarile de mai sus si ma fac sa ma gandesc cu ce fel de oameni se vor confrunta copiii mei.

    Din punctul meu de vedere nu conteaza cat timp le acorzi, toata ziua sau numai cateva ore, in functie de posibilitati, ci mult mai importanta este LIBERTATEA, RESPECTUL si SUSTINEREA NECONDITIONATA pe care i le datorezi copilului tau de a avea pareri proprii, de a se dezvolta, de a invata sa gandeasca singur, lucruri pe care, ma repet, nu le-am vazut mai sus.

    Si, acum, cum spunea predecesorul meu ” Liber la injuraturi!”

  • o femeie spune:

    si eu am simtit acelasi lucru in ultimii ani: ca pierd timpul.
    Dar a trebuit sa vad ca dau prea multi bani pe haine si petrec mai mult timp impaturindu-le => atunci am renuntat la ele, am 2 rafturi pt mine si e suficient; dadeam bani pe carti si timp sa le strang, caut mobila sa le asez => ajungem in 15min la biblioteca, si ne luam saptamanal o carte; petreceam 2-3 ore calcand saptamanal=> renuntat la calcat si petrec 2-3 ore impreuna; mergeam de 2 ori pe saptamana la supermarket, pierdut 2 ore cu tot drum/impachetat => am cumparat frigider cu congelator mare, si merg o data pe luna la supermarket.
    Practic, am renuntat la anumite cheltuieli de timp si bani(mobil, televizor, redus: jucarii, carti , cosmetice, detergenti, calcat, dezinfectat etc), am renuntat la mancatul in oras si gatesc pentru 4-5 zile, am redus cumparaturile, si in schimb am castigat TIMP, si cred ca e de calitate.
    Da, gatesc cu fiica mea impreuna, mergem impreuna la piata sambata, punem masa, strangem impreuna jucarii, haine, udam florile, ingrijim melcii, etc. Nu am nici bona, nici bunici, nici cum renunta la singurul serviciu ce ne tine in viata, nu sunt 100% langa copil si am fost doar primul an de viata dar pot face un pic de efort pt noi.

    Citesc comentariile, si vad multe scuze. Cautati solutii, doamnelor!, cat timp ne uitam dupa lamentari si scuze, nu vedem solutiile…

  • o femeie spune:

    Si sa va povestesc despre mamaia, care avea permanent 3-4 nepoti pe langa ea, casa, vaci, spala rufe de mana ca nu era electricitate, si mereu avea timp si rabdare pt noi; o tin minte fie torcand, fie mulgand vacile sau curatand la porci, fie in gradina/sau zugravind in sat cu ziua; si noi pe langa ea; ca si o alta persoana de mai sus, tin minte timpul in vie, tataia lega/taia via, si vorbea cu noi si mai ales ne asculta!!!!.
    Cum au putut? au pus suflet.

  • Sophia spune:

    Eu cred ca este necinstit sa ai un blog atat de popular si sa postezi o experienta personala de viata de moment care sa faca cititorii sa se simta victime sau eroi. Cand o mamica incepe sa creada ca ce face ea e grozav si ca ce fac alte mamici e gresit, nu e bine pentru nimeni. E excelent sa ai timp, e firesc ca uneori sa nu ai timp.
    Si ca sa fiu in ton: ba si eu sunt o mama grozav de grozava, dar vreau sa PLEC ca sa vad, ca sa invat, ca sa produc ceva, ca sa nu raman in urma, ca sa pot sa le fac fata copiilor mei cand vor fi mari, pentru ca, damn, am cei mai destepti copii din lume! Si vreau sa fiu conectata cu ei toata viata, nu doar acum!

  • Delia spune:

    Am citit cu atentie articolul si toate comentariile.Sunt mamica unei fetite de 7 ani si jumatate , scolarita in clasa intai.Am fost tot timpul in preajma ei, in viata ei, in ochii ei, exceptie facand timpul petrecut la gradinita sau la scoala. Nasterea copilei mele m-a pus in fata unei alegeri care s-a dovedit extrem de grea.Am discutat mult cu sotul meu si ne-am dat seama ca singura varianta ca sa avem un copil echilibrat si in consecinta sa ramanem echilibrati si noi , a fost aceea ca eu sa ma raman acasa sa ma ocup de copil.Meseria mea , cea de actrita, nu m-a asteptat ( cel putin pe mine, nu m-a asteptat ) Nu am avut nici un fel de ajutor( parintii mei s-au prapadit cand eu eram foarte tanara iar ceilalti bunici sunt departe) iar financiar nu ne-am putut permite o bona,asa ca dupa concediul de cresterea copilului m-am vazut nevoita sa imi iau concediu fara plata.A fost o decizie grea .Mi-am iubit meseria dar am inteles ca nu ma pot intoarce la ea atata vreme cat copilul meu nu e in siguranta.M-am reintors pe scena si aproape doua stagiuni am trait intre microbuze, goana de la teatru la gradinita,in parc la joaca, nopti in care spalam, calcam, gateam si invatam textele…Cand am vazut ca ma tineam de pereti de oboseala si nimic nu mai parea sa aiba coerenta m-am oprit .Nu mi-a fost usor… Am ales sa investesc in educatia fetei mele tot ce am invatat eu, am cautat sa-i daruiesc tot ce altatadata daruiam copiilor care umpleau salile de spectacol.Vad rezultate in tot ce inseamna copila mea si in ce vad ca se transforma.Sotul meu, tatal ei,este eroul ei si sunt atat de lipiti si apropiati cand el e acasa si asta ma face fericita.Dar nu pot sa nu recunosc ca adorm uneori plangand si mi se face dor scena si de mine.Imi recumosc slabiciunea de a-mi dori cate ceva si pentru mine, pentru noi doi ca si cuplu…E adevarat ca timpul petrecut alaturi de copii e nepretuit doar ca uneori dificil e sa recunoastem si sa acceptam si renuntarile cu care vine o altfel de algere, pentru ca nu toate avem norocul sa gasim un job de acasa, sa ne permitem un ajutor si mai ales nu toate avem puterea nu recunoastem cateodata, intr-un moment de solitudine cat de dor ne este de noi insine .

  • teo spune:

    In viata, fiecare lucru are importanta pe care i-o acorzi…
    Am vazut mame pentru care era foarte important sa aibe curatenie luna in casa, geamuri spalate saptamanal, aspirator zilnic si spalat perdele si covoare lunar; iar pentru copil, intr-adevar nu avea cum sa aibe timp.
    Am vazut si mame pentru care era foarte importanta joaca cu copilul, jucariile copilului si educarea prin terapia ocupationala ( spalat incaltamintea cu copilul sa poata iesi afara, gatitul unei prajituri impreuna cu copilul).
    Nu pot spune ca ne impartim in mame bune si mame rele, toate sunt mame si fiecare face asa cum isi linisteste mintea si sufletul mai bine. Tine de educatie si auto-educatie, nu de norocul de a avea o bona sau un seriviciu de acasa. Totul tine de mine, de tine si de fiecare mama in parte…
    Fara a blama in vreun fel pe cineva, am ales sa fiu o mama care are rufe nespalate mereu, care calca in fuga o camasa si mananca uneori cartofi prajiti sau mamaliga cu branza si smantana….si am incercat sa inteleg fiecare mama care se refugiaza de temeri, de frici si epuizarea de a incerca sa fie mama perfecta, in curatenie, in gatit, in munca. Toate suntem mame, toate ne iubim nespus copilul si toate incercam sa oferim ce credem ca e mai bine….si mai presus de orice, am citit randurile astea pentru ca TOATE MAMELE ne dorim sa fim mai bune. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *