Viața mea-i o vacanță la mare

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

În 2007 eram în ultimul semestru de Master la o Universitate din Viena. Iubeam – încă iubesc – orașul și viața mea de acolo. Eram nedespărțită de Maria, fată dragă și veselă și profitam la maxim de studenție târzie. Când mi-a propus vacanță-n Grecia, la ea acasă, n-am stat pe gânduri. Și cum am mai așteptat vara… trebuia să fie ceva de neuitat, o încununare a doi ani de prietenie după care fiecare să o ia pe drumul ei. Una-n Scoția, la iubit, alta, în cazul ăsta eu, mai departe la Viena. Ce de planuri…

Am petrecut o săptămână de vis. Mare, soare, zile lungi și plaje pustii. Cafele prelungite și povești nesfârșite. Spre final, doborâtă de atâta exuberanță și gălăgie, mă și visam în avion, în drum spre casă. Am spus însă „da” când mi s-a propus o ultimă vizită într-un orășel de pe o insulă la o oră distanță de Atena. Am petrecut penultima zi de vacanță acolo și am luat decizia spontană de a petrece și noaptea, să apuce Maria să-și vadă toți prietenii. I-a văzut, i-am văzut și … m-a văzut el. Un băiat cu părul creț și cea mai blândă privire din lume. Clișeele de care am fugit toată viața m-au prins din urmă. Am povestit toată seara și mi-a tradus cântecele ce se auzeau în aer. Părea că-i o petrecere pe undeva. Când ne-am luat rămas bun, m-a întrebat așa, fără nici o introducere, dacă m-am gândit vreodată să mă mut în Grecia. Eu am râs bine. El a rămas serios. Ce umor are băiatul ăsta, mi-a trecut așa, scurt prin minte. A doua zi m-am trezit certându-mi gândurile care băteau aiurea, înspre el. Copil prost ce ești, dă-i drumul, oricum nu o să-l mai vezi niciodată. Ce prostii. Ție oricum îți plac blonzii. Hai, revino-ți. Ce ți-a tot spus de te-a întors? Ce-i cu tine, doar știi bine, ai o altă viață înainte…

Două zile mai târziu, în cămăruța mea din Viena, m-au trezit mesajele. Băiatul cu părul creț voia să știe dacă am ajuns cu bine. Am schimbat câteva vorbe. Pe seară, din nou. Și a doua zi. A treia zi mi-a spus că vine la Viena, că n-a fost niciodată și mai mereu și-a dorit. Și că ar vrea să ne vedem. Să povestim mai pe-ndelete. Au urmat câteva săptămâni de telefoane și conversații și gânduri, multe gânduri. Și temeri. Și frici. Care au dispărut toate, așa, dintr-o privire și o îmbrățisare. Cum știi că un el e chiar EL? Chiar așa, dintr-o privire și o îmbrățișare.

Bild 020

IMG_2262

IMG_7076

Câteva luni mai târziu mi-am luat diploma și valiza și m-am mutat de tot în Grecia. Fără să privesc în urmă. Inconștientă? Nebună? Oi fi (fost). Habar nu am. Știu doar că au trecut aproape 8 ani de atunci și nu am regretat nici măcar pentru o secundă decizia luată. Că mi se strânge stomacul de dorul Vienei? Asta da, recunosc. Că mi-a fost greu, greu de tot la început, să învăț să trăiesc într-un orășel în care toată lumea cunoaște pe toată lumea doar eu nu cunoșteam pe nimeni? Cu siguranță. Că nu înțelegeam limba și mă simțeam ca picată pe altă planetă? Cu oameni gălăgioși, ce se băgau în toate și care ne erau mai mereu aproape și tot timpul lângă? Oh, și încă cum.

Că am știut încă de la început că nu voi avea aceleași șanse în carieră pe care le-aș fi avut altundeva? Am știut, dar mereu mi-au plăcut provocările. Și ador să mă reinventez.

La început am lucrat pentru o revistă, apoi am pornit una a mea. Criza ne-a lovit în plin și am rămas cu ochii-n soare. La propriu. Între timp apăruse Ionuț în viața noastră și pentru un timp am uitat de mine și de tot. Apoi, pe când m-am deșteptat din euforie, mi-am dat seama că s-au schimbat prioritățile. Că vreau să fac și eu ceva dar în același timp să-mi văd copilul crescând. Și pentru că nu erau prea multe opțiuni dar băiatul cu părul creț mi-a promis sprijin în toate, mi-am dat timp și am început fac exact ce-mi place: să scriu. Am găsit motivație să mă lipesc de diverse proiecte și poftă să caut în minte idei de pus în practică. Mi-am luat jurnalul de pe blog în serios, am scris o carte de povești pentru copii, lucrez la alta, mă implic, de departe ce-i drept, în proiectul Work at Home Moms România.

Și am adus la viață un gând de-al meu, un gând ce s-a născut odată cu primele povești pe care i le-am citit lui Ionuț. Ce-ar fi dacă jucăria care i-e lui dragă, dragă de tot, ar veni cu tot cu o poveste doar a ei? Așa a apărut proiectul de suflet Mame de Poveste. L-am început cu niște oameni dragi, unii au renunțat, ne-am găsit cu alții. Pentru că mereu e loc de schimbări și de mai bine. Acum Mamele de Poveste suntem două: eu și Vera. Avem câteva personaje, avem idei multe și poftă de lucru și de dat mai departe din bucuria noastră.

Stau uneori față-n față cu marea (cu care n-am fost niciodată prietenă foarte bună) și îmi ascult gândurile. Doamne, câte lucruri am făcut și am văzut. Am terminat o facultate și un master, am călătorit mult, mult de tot, am trăit în locuri diverse, am cunoscut oameni pe care încă-i port în suflet, am o familie, un copil minunat, mi-am făcut noi prieteni și încă nu m-am oprit și încă învăț. Și ironia sorții până la urmă, în singurul loc care la început nu mi-a spus nimic, mi-am găsit liniștea.

Alexandra Varnava
https://ouzoland.com/
Sursa foto: arhiva autoarei

13 Comments

  • Cristian spune:

    Frumos ai descris cum ai devenit un pic grecoaica, mult succes cu proiecte tale iți doresc.
    Oricum Grecia e un tărâm cu adevărat magic.

  • Luiza spune:

    Foarte frumoasa povestea. Ma bucur la articole de astea care emana fericire, romantism, viata linistita si frumoasa

  • Modina spune:

    Ce poveste frumoasa! Ma bucur pentru fericirea ta. Mult succes in tot ceea ce vei face! Interesant cum Ionut e Ionut si nu Iannis 🙂

    • alexandra spune:

      În acte e Ioannis. Pentru greci, Gianni sau Giannakis. Doar că eu și restul vorbitorilor de limbă română îl strigăm Ionuț (mă rog, eu mai mult Ion îl strig:) Și nu, nu-i deloc bulversat 🙂

  • nicoleta spune:

    Am remarcat si eu, Ionut este un nume frumos si de-al nostru. Poveste fericita si oameni frumosi in poze!

  • Ioana spune:

    Ce bine că îl înveți pe Ionuț limba română! Frumoasă poveste aveți, mi-ar fi și mie plăcut ca soțul meu să fie grec să putem sta mai mult în Grecia dar îl iubesc și așa român cum este 🙂

  • coco spune:

    o poveste fericita! 🙂

  • Iuliana spune:

    Superba povestea. 🙂

  • sandica spune:

    ce frumos… minunat! chiar e o vacanta de iubire, la mare!

  • ANNE M spune:

    Frumos!

  • Adr spune:

    Am fost doar de 4 ori in Grecia, dar ne-am indragostit (eu si sotul) de prima oara de frumusetea ei, natura si atmosfera de acolo. Limba imi place la nebunie, desi nu stiu decat cateva cuvinte uzuale. Am tot visat si ne-am gandit ce frumos ar fi sa traim pe o insulita greceasca, asa cum povestesti tu, unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Deocamdata e doar un vis, indepartat. Dar cine stie, poate vreodata o sa ne facem curaj… Tare frumoasa povestea ta! Te invidiez, intr-un mod pozitiv, sa zic asa…

  • Florentina spune:

    Tre’ sa ajung si eu in Grecia, daca nu ma indragostesc eu de ea, poate fiica mea o va face 🙂
    O poveste ca-n povesti aveti si ma bucur sa citesc si lucruri si oameni frumosi!
    Mult succes cu proiectul 🙂

  • Diana spune:

    foarte frumoasa povestea voastra, doamna! mi se umple cufarul cu energie cand citesc povestile tale. si odata tot o sa ne intalnim noi si in realitate, ca am zis ca la pensie facem un schimb de tari, nu? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *