Lista de vacanță cu copiii

Am pregătit o listă exhaustivă cu cele necesare în vacanța cu copiii mici. Nu e lista mea de vacanță, e lista completă pentru toate destinațiile posibile şi pentru nici una în mod deosebit, un fel de Mama Listelor, la care apelez cînd ne pregătim de plecare. Aleg din ea ce trebuie să luăm în excursia cu pricina, în funcție de unde mergem, cît stăm, dacă mergem cu maşina, trenul sau avionul şi ce putem cumpăra de la fața locului. După ce tai din lista de mai jos ce nu ne trebuie la fața locului și ce putem cumpăra de-acolo, rămîn cu o foarte bună listă de vacanță pe care o folosesc pentru a-mi organiza bagajele la plecare, dar şi pentru a mă asigura că nu uit nimic cînd împachetăm pentru întoarcere. De exemplu, dacă plec la bunica la Piatra Neamț pentru 3 săptămîni cu maşina, o să iau aparatul de aerosoli, dar nu iau lapte praf, că pot cumpăra acolo. Dacă mergem în Grecia, nu iau aerosolii, că avem naturali la botul calului, dar iau laptele praf, că acolo nu găsesc marca noastră. Dacă mergem cu avionul, trebuie să ne încadrăm în patru valize, aşa că tăiem serios lucruri de pe listă.

printesaurbana lista de vacanta

Puteți proceda şi voi la fel. Copiați lista de mai jos într-un word, ştergeți apoi capitolele şi/sau obiectele de care nu aveți nevoie, salvați, printați în două exemplare (una pentru bagajele de la dus, alta pentru bagajele de întors), mai faceți o listă cu ce mai aveți de cumpărat, bifați pe listă după ce puneți în bagaj şi gata. Eu în felul acesta, lucrînd pe liste, reuşesc să împachetez organizat destul de repede.

Geanta pentru drum

Paşapoarte copii
Buletine
Copii xerox după acte
Asigurări medicale
Bani, carduri
Bilete de avion, vouchere
Carte verde
Rovignetă
Apă
Suzetă
Manducă
Şervețele umede
Şervețele uscate
Gel dezinfectant mîini
Scutece
Cutie gustări
Fructe
Oliță portabilă, pungi
Haine de schimb kids
Pălării
Quiet book
Carte de citit
Pluşuri mici, zornăitori
Acadele cu miere (de supt în avion la decolare)
Cocculine (anti-greață, pastile homeopate)
Ochelari soare
Pungi de gunoi

Medicamente, urgențe

Ser fiziologic
Faşă sterilă
Betadină
Alcool alb/spirt
Plasturi mici şi mari
Termometru rectal
Fenistil
Spray repelent insecte
Himalaya cremă antiseptică
Paracetamol supozitoare
Nurofen sirop cu seringă
Apă de mare
Debridat
Tobrex (picături oftalmice)
Un antibiotic pediatric cu spectru larg (recomandat de pediatru)
Ercefuryl
Probiotice
Săruri de rehidratare
Smecta plicuri
Spray gît (tantum verde sau Gîtuleț fericit)
Zyrtec (antialergic)
Cremă scutec
Aparat aerosoli
Pentru adulți: nurofen, paracetamol, claritine

Accesorii pentru plajă

Tricouri protecție UV
Pălării
Cremă cu protecție solară
Rogojină mare
Piscină gonflabilă
Jucării nisip
Scutece pentru înot
Slip baie Sofia
Aripioare înot
Papuci pentru plajă
Echipament scuba diving
Costume baie adulți
Prosoape
Geantă uriaşa de plajă

Accesorii pentru masă

Borcănele piure bebe (cumpărate sau preparate)
Lingurițe
Lapte praf
Biberoane
Sterilizator
Încălzitor
Detergent vase
Burete vase

Accesorii pentru somn

Pat pliant bebe
Protecție laterală pat
Cearşafuri
Pluşuri somn
Pãturici
Suzete
Saltea
Perne gonflabile
Sac dormit

Accesorii pentru baie

Prosoape
Gel de duş kids (în recipient mic)
Gel de duş adulți
Plicuri de şampon
Periuțe dinți
Paste dinți
Săpun solid

Cosmetice mami

Cosmetice tati

Haine

Un tricou pe zi pentru fiecare
3 perechi pantaloni, fuste, rochii
Ciorapi
Chiloți
Un hanorac pentru fiecare
Pijamale
Eşarfe
Încălțări de schimb pentru fiecare
Gecile subțiri de vînt pentru fiecare

Divertisment

Carte mami
Carte tati
Căşti telefon
Filme pe telefon ptr avion
3-4 cărți copii
Kit colorat (carte şi creioane moi)

Diverse

Încărcătoare telefon
Scutece
Camere ip/monitor bebe
Aparat aromoterapie insecte
Cărucior
Briceag elvețian
Accesorii păr fete
Feon
Lanterne
Dopuri de urechi
Pahare de unică folosință
Forfecuță
Superglue

Nu uitați că prezentul articol nu este prilej de concurs cu premii pentru cine are lista mai scurtă şi cine călătoreşte mai relaxat. Fiecare îşi pregăteşte călătoria cum i se potriveşte mai bine, nu e treaba nimănui sã mă arate pe mine cu degetul că am în spinare o geantă prea mare sau pe altul că pleacã în vacanțã doar cu haina de pe el.

Dacă aveți idei de obiecte cu care putem completa Mama Listelor, le aştept în comentarii.

Sursa foto: vacanță cu copiii via Shutterstock.com

Pin It

177 Comments

  • Cristian spune:

    Un aparat foto mic, plat ce să încapă in buzunarul de la jeans în spate și țigările domnului soț, dacă nu s-a lăsat.

    • Luiza spune:

      scuze de curiozitate, tu cand spui „colega de apartament” te referi la sotia ta? intreb pentru ca ai spus ca ea gateste, o iei si in vacanta. e in comentariu de mai jos, ala cu banii, am scris aici ca sa vezi

      • Cristian spune:

        Da, e soția mea.
        Dar scriu așa, mai ironic, ti-am răspuns, că este a doua oară când întrebi.

        • Luiza spune:

          mi se pare totala lipsa de respect 🙂 nu am gasit unde ai scris, probabil erau prea multe comentarii.

          • Cristian spune:

            Multumesc, am sa reflectez la critica ta.

            Totusi, pe viitor, te rog sa te concentrezi pe subiectele dezbatute, si nu pe ce anume comportament verbal nu cadreaza cu standardele tale strict subiective, altminteri voi fi silit sa te suspectez de misandrie.

  • Cristian spune:

    Ce aparat de aerosoli folosești? Tip salin cumva?

  • Gabi spune:

    Totdeauna luam cu noi lanterne si ne-au prins bine seara la plimbare.
    Sa aveti vacanta placuta!

  • Cristian spune:

    Spirt / alcool sanitar
    hărți
    himalaya antiseptic (cremă)

    • Anca spune:

      Spirtul nu se da la copii. Apa oxigenata

      • Cristian spune:

        Am inteles ca mergeti in Grecia, au putin nisip, predomina stancile, pentru cei mici e bine sa faca baie si in apa de mare, dar niste sandale usoare cu talpa rezistenta le-ar prinde bine, cel putin Sofiei. Sfatul meu este sa nu ii tii numai la piscina, apa de mare face foarte bine, fiind sarata (mai putin la ochisori).

    • Printesa Urbana spune:

      pentru ce spirt?

      • Luiza spune:

        pentru dezinfectat? nu sunt gelurile alea dezinfectante? eu nu le folosesc decat in cazuri extreme, de exemplu cand merg la spital sau dupa ce curat toaleta pentru ca ma gandesc ca asa indepartez si bacteriile buna de pe maini si pe alea rele le antrenez sa devina rezistente, sa se adapteze

        • Cristian spune:

          Ce bine ca am citit acest comentariu! Ai dreptate, trebuie sa fim foarte precauti cu bacteriile rele dar si cu cele bune, si-n gol si-n plin se afla intelesul!

          Stiu de la un doctor batran, batraaaan, abia mai putea sa vorbeasca cind l-am intilnit, si mi-a zis marele secret al bacteriilor.
          Cele rele se pun numai pe mana stanga, mana care cere, iar bacteriile bune isi fac culcus numai pe mana dreapta, mana care da!

          In functie de ce bacterii vrei sa ucizi sau sa pastrezi, dai cu gel dezinfectant pe mana stanga sau dreapta, dozezi fin combinatia, ca si cand ai canta la harpa, gratios, gingas si treaba-i gata!

      • Cristian spune:

        Ca sa dezinfectezi ceva, la o adica, nu neaparat pentru copil. Am vazut ca ai pus pe lista termometru rectal, dupa folosire nu il dezinfectezi?

        • Printesa Urbana spune:

          Ba da, ai dreptate. Mai merge si alcool alb.

        • Irina spune:

          Mai foloseste cineva termimetru rectal?? In UK sau Canada ar fi considerat o barbarie? De ce Romania e singura Tara care foloseste asemenea atrocitate????

          • Printesa Urbana spune:

            Aoleu, si supozitoarele tot atrocitate sint? Tortura? De clisme ce sa mai vorbim… Sintem niste sadici, băi!

          • Cristian spune:

            IRINA,

            Calmeaza-te, sunt termometre moderne, in citeva secunde piuie, si gata ai temperatuta corecta. Nu sunt din cele cu mercur, ca pe vremuri, fii pe pace.

          • Stefi spune:

            Si in Germania au ramas tot barbari (pediatrii de aici recomanda si termometrele rectale, si supozitoare pentru bebelusi). Si chiar si pediatrii din SUA le recomanda, mai ales pentru copiii mici, pentru ca indica cel mai corect temperatura. Bine ca nu e Romania singura tara ramasa la astfel de atrocitati…

  • Andreea M spune:

    Lista mi se pare foarte utila si completa. O precizare am: eu as pune pe lista metoclopramid doar dupa ce m-am consultat cu un pediatru. O mica greseala de dozajpoate da efecte adverse serioase. La medicament noi mai luam si unguent/spray calmant pt muscaturile de insecte.

    • Printesa Urbana spune:

      Fenistil gel pt piscaturi, este pe lista. Metoclopramidul e pe lista in urma recomandarii medicului, desigur, eu doar asa operez. 🙂

  • Iuliana spune:

    Da buna lista dar plec la mare cu bebele diversificat de doua luni jumate si nu prea stiu ce sa i dau in afara de fructe… Nici mancare la borcanele nu vreau. Sfaturi idei??

    • Printesa Urbana spune:

      Ii faci tu piureuri, le pui in borcanele si le sterilizezi, tin o saptamina la frigider, sau le congelezi de-acasă. Daca e autodiversificat, iei cu tine aburitorul si ii faci la fata locului orice.

      • Andreea spune:

        La bebe tei au piureuri fara sare si chimicale, foarte ok de la holle, cand era pitica mica le-am incercat in vacanta , atat pe ele de fructe cat si pe cele de legume cu carne. Sunt peste Nestle sau altceva cu mult!

    • pass spune:

      Idem eu anul trecut cu bebe nascut in octombrie 2013; dat branzica Fagaras, iaurturi, piure de cartifi sau orez cu legume la restaurant, mai scapa si un borcanel desi le-am evitat cat am putut, branza topita evita cat poti, la mare sau acasa, desi e comoda, dimineata banane cu biscuiti, merge, ou fiert mai rugam uneori sa primesc, chiar si la restaurant, te vei descurca, o sa vezi.

  • anca spune:

    Wow, nu va suparati plecati in vacanta sau va mutati?

    • Printesa Urbana spune:

      Pai am zis eu ce luam cu noi in aceasta vacanta?
      Daca plec pentru trei saptamini, ma cam mut, da… Dar asta nu are legatura cu copiii, as face la fel si daca as pleca doar eu.

    • Cristian spune:

      In vacanta, ce naiba, a spus ca este lista cea mare, si de aici fiecare isi extrage cele necesare, depinde de destinatie.
      Decat sa pleci asa… frunza-n vant, mai bine ai o lista si te ghidezi dupa ea.

      Eu cunosc un caz real, foarte trist, legat de pasaport, uitat acasa si pe aeroport normal ca nu au lasat-o sa se imbarce. Si pleca intr-o calatorie intr-o insula exotica, castigata la un concurs de vinzari, fata nu era din Bucuresti. Si cei de la agentie au fost niste idioti si motocani, dar uite ca o lista bine facuta te poate ajuta enorm.

  • Andreea Ilie spune:

    Toate bune si frumoase dar la noi problema cea mai mare o constituie hrana bebelușului. La vârsta de 8 luni jumate este diversificat cu 3 mese pe zi. Masa de fructe va fi clar din borcanase, am mai încercat de câteva ori si le accepta. In schimb, la masa de prânz e cu cântec! Acasă papă o gamă largă de legume cu carne. Dar la mare este exclus sa plecam cu blender si steamer după noi. Nici nu găsesc o soluţie să congelez in deplasare hrana deja făcută acasă. Deci trebuie sa găsesc tot o variantă de borcane cumpărate. Acum,dacă mă poate ajuta cineva cu sugestii, care tip de borcanas de pe piaţă indeplineste criterii precum : fără sare, legume potrivite pentru 9 luni, neapărat cu carne de curcan/ pui sau vită, sa fie foarte fin maruntite.
    Help, please! Nestle are sare, Hip are in variantele de 8 luni bucatele pe care al meu nu le acceptă ( am încercat ieri, a fost tragedie). Voi ce le luați la voi bebelușilor ca si papa de prânz?

    • Printesa Urbana spune:

      La DM au niste borcane bio foarte ok. Sare nu au nici unele, nu au voie sa contina sare.
      Cum am scris si mai sus, poti face tu piureurile de acasa, pui in borcanase pe care le sterilizezi si le iei cu tine. Tin fara probleme o saptamina.

    • DanielaG spune:

      Buna Andreea,

      Nu cred ca Nestle are sare (sau cel putin nu prea multa). Piciul meu a avut probleme cardiace (cu operatie cu tot) si medicul imi dadea totusi voie sa ii dau piure din acela. Eu le-am dat Nestle si am mai luat si Hipp. Ce-i drept, la pana intr-un an, nu prea acceptau Hipp cu bucatele, mai degraba luam Nestle.

      Eu zic ca acolo cateva zile nu se intampla nimic daca au un gram de sare 😉
      Nici eu nu le-am dat copiilor mei sare, si nici zahar pana la 2 ani. Zahar nici acum nu le dau, dar sare am inceput sa pun, in cantitati foarte mici.

      • Printesa Urbana spune:

        Borcanelele ptr copii de sub 1 an nu contin sare adaugata.

        • Andreea Ilie spune:

          Țin să vă contrazic, cele de la Nestle au sare! Scrie clar pe eticheta ca au adaos redus de sare! Toate din gama lor au, inclusiv cele de la 4 luni! Eu nu vreau sa îi dau deloc sare! Hip nu are sare, dar la variantele pentru copii mai mari, au bucatele pe care fiumio nu le acceptă.
          Cum e cu sterilizatul? Care este mai exact procedeul? Ai testat treaba si a funcționat? Mulţumesc pentru răspunsuri

          • Printesa Urbana spune:

            Pui piureul cald in borcan, pui capac, inchizi bine, pui borcanele intr-o oala cu apa, pui oala la fiert, lasi sa fiarba 10-15 min, apoi le scoti pe prosoape, le invelesti si le lasi sa se raceasca incet, invelite in prosoape.

            • violeta spune:

              Mai clar de ataaat…,nu face nimeni compot sau gem?ce dumnezeu…

              • Cristian spune:

                Nuuuu, cum să faci gem acasă, să îți strici oja de pe unghii?!? Să se uite vânzătoarea de la mall la tine cu superioritate? Tu pe ce lume trăiești???
                Lasă că și la magazin au gem, cu multe E-uri, foarte hrănitoare. Coafura rezistă!

                • Luiza spune:

                  mi se pare ca tu esti un pic sexist, gresesc? tu de ce nu faci gem acasa? tu, tu, nu nevasta ta. tie ce-ti sare? hai sa fim seriosi.

                  • Cristian spune:

                    Mi se pare ca faci foarte multe aprecieri subiective despre mine, mai ales in ultima vreme, fara sa ai nici cea mai vaga sau stravezie idee din lumea asta, dar absolut nici una, cu ce ma ocup, de ce traiesc, din ce traiesc, cu cine traiesc, de ce scriu aici si-n general ce dracu caut eu pe planeta asta.

                • Ralu spune:

                  Fara suparare dar unele dintre noi avem bunici care ne aprovizioneaza cu zacusca si dulceturi, asta nu ne scade cu nimic calitatea de mamici gospodine.
                  Ps: super utila lista, mersi mult, am folosit-o anul trecut si am revenit pentru pregatirile de anul acesta 🙂

                  • Emma spune:

                    daca stii sa citesti o eticheta si te informezi cat de cat, poti gasi dulceata si zacusca buna si in comert..si bio chiar. As vrea sa il vad pe domnul comentator cum s-ar simti ca i s-ar spune ca nu e bun ‘gospodin’ ca nu face dulceata cand el are Job, 2 copii care trebuie hraniti, spalati, scosi la joaca, invatati, dusi-luati gradi-scoala , diverse alte activitati , casa pastrata curata, cumparaturi de facut, mancare de pregatit etc si etc..Si nu ma luati cu :si Mama si bunica faceau dregeau……maica-mea avea serviciul langa casa si la 3 termina programul si tot nu facea zacusca, o lua de la mamaie-mea. Iar mamaie-mea a stat in principiu acasa. Nu zic ca le-a fost usor, ca nu aveau acces la tehnologia de astazi, dar nici noi nu stam in puf facandu-ne unghiile toata ziua. Uneori nici nu apuc sa mananc intr-o zi..e cat se poate de real. Si chiar mi-ar placea sincer sa fac dulceata, de multe ori mi-am pus in cap, efectiv nu am avut timp

                    • Ralu spune:

                      :)) draga Emma, sustin fiecare cuvant pe care l-ai scris. Dintotdeauna unii batbati s-au simtit indreptatiti sa spuna femeilor cati copii sa faca, cum sa ii nasca si cum sa ii creasca dar sunt rari aceia care pun umarul alaturi de sotie in gospodarie si in cresterea copiilor. In plus, le cam fug ochii dupa coafate, siliconate si maini cu unghii puse, desi acasa ii asteapta cea mai buna dulceata din lume, facuta de nevasta. Si atunci ma intreb cum e mai bine? Ca nu poti fi nici Wonder Woman…servici, casa curata, zilnic sa faci mancare gustoasa, sa ai un corp lucrat la sala, mani si coafura perfecte, copii fericiti si sot… Satisfacut :))

            • Raluca C spune:

              Te rog, spune-mi daca stiti, e ok pireul sa contina carne? Oare rezista conservata astfel? Dar orezul? Mersi!

          • dana spune:

            pui piureul fierbinte in borcan, apoi cu capacul in jos si il ti invelit intr-o patura o zi si gata sterilizatul. eu fac asa cu conservele pentru iarna.

          • Michelle spune:

            Salutări. Poți încerca Hipp pentru 6+ luni (sunt perfect omogenizate) SAU iei pt 8+ luni și mărunțești tu bucățelele. Obs. la cele cu pește nu se simt bucățile, nici măcar la 12+.
            Hipp nu are adaosuri- nici sare nici zahăr, sunt practice când nu se poate home-made. Au chiar si unele produse ambalate în „săculeți” (nu borcănel) la care atasezi o linguriță- foarte practice pt drumuri lungi, dar mai greu de găsit.

    • Iuliana spune:

      Prefer sa iau pireuri la borcanase facute de mine acasa cum zicea Ioana mai iau un blender pt fructe un avocado si o sa ne descurcam. Si restul țâțucă.

    • Suzana spune:

      Anul trecut am avut (de rezerva) in concediu pentru cel mic de 8 luni borcanase de la Holle. Cel mic le-a acceptat foarte bine. Nu contin sare sau conservanti.
      De asemenea, noi am mers de cand cu cel mic la apartamente, unde aveam bucataria noastra, pentru a putea sa ii gatesc macar o data la 2 zile ceva bun si sanatos. Si am luat dupa noi blender 🙂
      Acum e mare, are 1 an si 6 luni, si tot asa preferam sa calatorim. Ne inchiriem un apartament care are bucatarie utilata (si am fost in Grecia de vreo 5 ori si in Bulgaria de 2 ori) ca sa nu avem surprize cu masa piticului 🙂

    • Nicoleta spune:

      Autodiversificare! Dimineata mananca omleta sau iaurt cu paine (ca mine), la pranz ciorba de-a mea dar fara sare, iar seara carne cu legume, mbs sau … ce mancam cu totii (insa fara sare).
      Daca vacanta vine-vine si nu mai ai timp de blw, poti incerca borcanelele de la DM, eu am fost placut surprinsa de calitatea ingredientelor lor (am folosit la cel mare, diversificat clasic).

  • Alina spune:

    Ochelari de soare, adulti si eventual copii, daca e cazul.

  • Cristina spune:

    E o lista completa si pare lunga doar pentru ca este pusa pe hartie (ma rog, calculator). Eu sunt in dubii la medicamentele preventive pentru bebe, voi intreba medical ca eu nu i-am dat nimic pana acum. Eu voi lua mixerul vertical cu mine si nu cred ca va fi o problema cu bebe diversificat.Si oricum, imi ia 10 minute sa-i pregatesc pranzul, 5 minute pentru gustari, merita sa I le fac pe loc, mai ales ca am inchiriat un apartament (tot Grecia), utilat complet, inclusiv cu pat de bebe 🙂

  • Snow Flow spune:

    Nu mai am mare lucru de pus pe listă. Noi punem pungi de gunoi în rucsacul pe care îl iau cu de toate în mașină, să indesam acolo cotoare de măr, ambalaje, etc.

    Tot pungi mari de gunoi luăm și pentru a pune hainele murdare deja sortate astfel că la întoarcere tot ce fac e să le rostogolesc în mașina de spălat direct din pungă ca să nu mai pierd alt timp.

    În rest, lista mea mentală cuprinde următoarele sfaturi:
    bucură-te de fiecare zi de concediu, indiferent de vreme
    de copiii tăi
    de ceva mai mult somn
    nu te enerva din nimicuri
    nu țipa decât atunci când nu mai ies din apă după 3h
    nu te mai uita cât mănâncă copiii
    ia cu bere și o înghețată pe zi

    am zis

  • OanaC spune:

    Eu obligatoriu iau o sticla de spirt si primul lucru pe care il fac e sa il arunc prin baie :P. Pitici pe creier, stiu.

    Mai car intotdeauna si prosoape de baie, plus o lenjerie de pat. Merg cu masina, nu cu avion, deci au loc toti piticii :)).

  • Alina spune:

    Voi cum faceti cu mancarea copilului in avion? E prea mic sa manance mancare de avion, iar ce ii fac eu acasa si ii pun in borcan/biberon se confisca la aeroport ca nu e voie cu lichide decat in bagajul de cala. E vorba de un drum de 9 ore, deci nu e nici solutia sa manance doar la plecare si la destinatie.

    • Printesa Urbana spune:

      mincarea si laptele ptr copil sint permise in avion.

    • Tina spune:

      Buna Alna,

      Nimic din ce ii iei tu copilului nu se confisca la aeroport. Inclusiv apa de baut. Noi am luat mereu si apa si sucuri mici, si borcanase si fructe si nu am avut probleme nici in Romania nici in Europa sau Caraibe la imbarcare. La destinatie insa, e posibil sa te puna sa arunci mancarea (mai ales fructele). Eu am patit-o si in SUA si Canada, dar si in Caraibe. E vorba despre posibilele bacterii care ar fi pe mancare.

      Noi avem o geanta speciala a copilului, si cateodata nici nu e nevoie sa mai spun ca am lichide. Bine, acum nu luam nici noi mai mult de 0.5 l apa, cateodata mai pun si apa direct masurata in biberon.

      Referitor la drumul in sine, poti sa rogi personalul sa-ti incalzeasca laptele sau borcanul, pentru extra paturi sau perne.

    • ioana spune:

      Am facut eu Europa China, drum cu escala cu un copil de 21 de luni. Am avut la mine pe langa o punga de 300g de lapte praf, doze pentru cat mananca el normal intr-o zi. Apa in 2 biberoane si apa separat desi apa iti dau si in avion si o incalzesc. Borcane de mancare, pliculete cu fructe piure de supt, etc. Nu am avut nevoie de mare lucru din mancare pentru ca in general, daca intrebi stewardezele, iti dau ele borcane de mancare cu legume si sau carne si fructe. Air France a avut borcane de Hipp iar China Eastern au avut de la Heinz, ca asta se gaseste in China. Air France aveau inclusiv scutece (care ar fi fost bune la intoarcere cand am avut 3 ore intarziere)
      La controlul de securitate te intreaba care este mancarea copilului, apa lui(doar el are voie sa aibe apa, eu asa mai trisez) si doar in China la retur mi-au cerut sa beau din laptele lui. Le scaneaza separat si ti le dau inapoi

  • alexandra spune:

    Super listă, mi-a amintit de primele călătorii cu piticul (aveam și eu una așa de lungă de umplea trei pagini de agendă :)))) Între timp e tot mai relaxant (să mergem) și lista tot mai scurtă…

  • Mirela spune:

    Buna,
    Unde gasesti acadele cu miere? Eu am de fiecare data o problema in a gasi ceva de supt la decolare, mai ales ca al meu baiat de 3 ani nu e mare amator de apa.Multumesc anticipat

  • Cris spune:

    Cremă/lotiune de protectie pentru expunerea la soare. Poate este in lista si nu vad eu? Dar la cautare nu apare.

  • Xenia spune:

    Pentru deplasari lungi, buletine si pasapoarte (adulti), tinute de oameni diferiti, in locuri diferite. La fel, banii / cardurile sunt impartiti la cei 2 adulti ca sa in caz de ceva, sa avem fiecare un set de acte + ceva bani.
    Poate ceva mai multe medicamente pentru adulti (furazolidon, smecta, antinevralgic) in caz de ceva. Eu am o punguta facuta de acasa cu cate putin din fiecare. Mai ales in strainatate, ce stim noi nu se potriveste cu ce vand ei (ca si denumire si, mai ales, concentratie) si decat sa-ti strici vacanta…
    Ce mi se mai pare mie important e sa cauti de acasa un laundromat in zona unde mergi. Cand vacanta e mai mare de 1 saptamana, eu zic ca trebuie sa mai si speli tricouri / bluze / rochii (mai ales vara). 🙂
    La incaltaminte (adulti si copii), eu iau slapi + sandale + adidasi (in caz de vant / ploaie). Cu o pereche mergem oricum incaltati, celelalte in bagaj.
    Cred ca s-a mai zis de aparat foto si, eventual, sa nu faceti ca noi: am luat incarcatorul de aparat si am uitat aparatul. :)))
    Si, mai ales, multa rabdare si gandire pozitiva: Va fi bine! Vacanta frumoasa! :*

    • Printesa Urbana spune:

      Telefoanele astea destepte fac poze bune, eu nu as mai lua si camera dupa mine, sa am inca o grija.
      Dada buna ideea cu impartitul de acte!

      • Cristian spune:

        E bine sa ai si cash ceva mai consistent, EUR sau USD sau GBP depinde de tara, nu te baza doar pe carduri, mie mi-au blocat istetii de la banca cardul fiind in alta tara, pe motiv de multe tranzactii. Noroc ca plec si cu cash, divizat in doua parti, 1/2 la mine si 1/2 la colega de apartament.

  • Monica spune:

    Din fericire cand mai cresc copii lista se mai scurteaza 🙂

  • Bianca spune:

    Perie par, betisoare urechi (pentru cine foloseste), absorbante san (pentru mamele care alapteaza), vibrocil – aparat de scos muci. Acu, na, depinde si de varsta copiilor. Astea sunt pe lista mea, cu bebe de 4 luni.

  • Alexandra spune:

    Eu as pune pe lista si niste pahare de unica folosinta. Sau as spala foarte bine paharele din hotelurile grecesti. Am muncit acolo si cam stiu cum se face curatenie prin camere.

    • Printesa Urbana spune:

      Aha, buna idee. Cred ca se pot cumpara si de acolo. Noi bem din sticla, toti, de toate, i-am invata si pe copii, sa nu avem nevoie de alte accesorii.

  • Lista e intotdeauna bine venita. Am o prietena care detesta sa faca lista si, evident, nu si-a facut nici cand a plecat in luna de miere in Bali. Am tot ras de ea ca, vezi, poate iti uiti costumul de baie. Ajunsa la destinatie, imi da mesaj pe Facebook: damn it, mi-am uitat costumul de baie; am pierdut ore azi cautand unul prin magazine…

  • roxana spune:

    Noi am cam preferat sa nu ne caram cu piscinuta si jucarii de nisip dupa noi. Le cumparam local, costa 5-10 euro un saculet cu tot felul. SI erau si mai interesante, fiind noi. Ca idee, cel mai util lucru a fost mereu galetusa, in care aduna scoici, pietre, apa, etc. Cand era mica mica punga cu jucarii de plaja era cam ultimul lucru care mai trebuia indesat in masina:d

  • Corina spune:

    Eu mai iau cu mine trusa de unghii. O forfecuta este totdeauna utila. Dar poate ai deja la briceagul elvetian 🙂

  • Alina spune:

    Bună!
    Eu când plec in calatorie, imi iau si un şampon uscat ( de ex.Batiste)
    Imediat îi dau un refresh părului.:D
    Cred ca ar mai fi util un fier de călcat de voiaj.
    Have fun, prințeso !!!

  • Madalina spune:

    Printeso dar rogojina la plaja la ce foloseste? Intreb pt ca o sa plecM si noi la mare in Italia cu bebe de 10 luni si urmeaza o lista 😀 Si de mancare pe plaja ce-as putea sa-i dau? Am meu mananca mai mult piureuri de casa, dar cele de fructe oxideaza dupa doar 30 de min dc nu sunt mancate si nu stiu dc e ok sa i-l dau asa sau nu.

    • Printesa Urbana spune:

      O intizi pe nisip si stai cu fundul pe ea. Despre mincare te rog sa citesti comentariile de mai sus, am mai scris de trei ori povestea cu piureurile la borcan steril.

      • Madalina spune:

        Aaaa acum m-am prins la ce te refereai cu rogojina 😀 in imaginatia mea era cu totul altceva :)))))) Tocmai am citit despre borcanasele strilizate, cam cum facea mama gem. Super idee!!!! Multumesc mult!

      • Alexa spune:

        Si noi am carat rogojina dupa noi, am calatorit cu avionul, Si ce buna a fost la plaja. Nu pot sa imi imaginez sa merg la mare sa nu stau pe nisip.

  • Lavinia spune:

    http://apidava.ro/en/products/candy-with-honey/

    Aceste dropsuri de la Apidava sunt bune.

  • oana spune:

    Eu doar DM am dat băiatului cand plecam în călătorii. Sunt ok, au si borcan doar cu carne de vita pasata.

  • cristina spune:

    Un alt mare avantaj al alaptarii e ca nu mai trebuie sa cari dupa tine lapte praf, sticle, tetine, sterilizatoare, incalzitoare si cate si mai cate 😉
    Iar copilul se pune la san la decolare si la aterizare ca sa nu i se infunde urechile. One more problem solved!

  • Paula spune:

    Eu am mai avut la mine forfecuta unghii, foarfeca mai maricica, perie biberoane, Eurespal sirop, Debridat, Stodal, Otipax (ptr urechi), Tobradex (ptr ochi) – toate recomandate de pediatru.

  • Claudia spune:

    Tocmai faceam bagajul! Completam cu: pompa de san, crema de corp copii, babetele, termos, eventual blender, ceas electronic cu lumina( veioza), orice material textil negru pt a face intuneric la somn, ulei de cocos pt protectie solara, spray apa termala, microclisme cu miere, sirop tuse, si o lista cu urgente de la dr pediatru…. Vacanta placuta!

  • George spune:

    Draga printesa,
    Lista ta contine un sfat care pune in pericol viata copiilor! Produsele homeopatice!!! Acestea contin doar apa si, uneori, zahar. Principiul pe care se bazeaza e atat de aberant (apa are memorie !!!) incat e greu chiar sa initiezi o discutie cu „aparatorii” indoctrinati ai acestei escrocherii.
    Toate aceste minciunele au un cod (de la 10C la 400C) care indica gradul de dilutie, in apa, a substantei active despre care se presupune ca ar produce simptomul/boala pe care dorim sa le combatem. Dilutia 30C inseamna 1 unitate substanta activa la 10 unitati urmat de 60 de zerouri de unitati de apa. Asta inseamna o cantitate de apa diluata de 10 miliarde ori volumul planetei Pamant, ca sa ingurgitezi o molecula din asa-numita substanta activa. E stupid!!! Apa de la robinet are toate dilutiile posibile cu substante care ne-ar putea provoca boli de tot felul. Pe principiul homeopatic, ar trebui sa ne vindece de toate bolile cunoscute si necunoscute.
    Cine nu si-a pierdut abilitatile de calcul, poate verifica cu usurinta aceste cifre.
    In multe tari din UE, acestea sunt pe cale de a fi interzise, nefiind sustinute stiintific, vanzarea lor fiind considerata un act de inselatorie si de incalcare a dreptului la protectie medicala reala.
    http://www.dailymail.co.uk/health/article-451908/Homeopathy-worse-witchcraft–NHS-stop-paying-it.html

    In rest, numai cuvinte de lauda, draga printesa urbana!
    George R.

    • Printesa Urbana spune:

      Aoleeeu! Nici eu nu cred in homeopatie, dar nici nu cred ca remediu antigreata ptr avion poate pune in pericol viata unui copil.

      • George spune:

        E adevarat, produsele homeopate nu sunt un pericol pentru nimeni, tocmai pentru ca nu produc nicio schimbare in organism. Pericolul vine din faptul ca ele inlocuiesc perfid tratamentele utile, testate, care contin substantele active in masura sa combata afectiunile medicale.
        De aceea, draga printesa, promovarea, chiar aparent nevinovata, cum ar fi cea a pastilelor pentru greata, sporeste increderea cititorilor tai pentru folosirea lor si in situatiile cu risc mai mare si, astfel, vor fi copii care nu le sunt refuzate abuziv medicamentele reale.
        Cand copilul tau este invadat de virusi gripali, orice recomandare pentru tratament cu astfel de bilute de apa poate insemna punerea in pericol a vietii copilului.
        Pana la urma, ce ne dorim pentru copiii nostri? Solutiile recomandate de medici, care si-au tocit coatele un deceniu prin universitati si spitale, sau sfatul preluat de la diversi guru care se autointituleaza doctori si care sustin idei total incompatibile cu ceea ce stim astazi in chimie, fizica si biologie? E ca atunci cand accepti sa zbori cu copilul tau intr-un avion pilotat de cineva care a invatat pe net cum se face treaba asta, in locul celui care are mii de ore de studiu si practica in acest domeniu?

        • Printesa Urbana spune:

          Hm nu, nu mi se pare deloc acelasi lucru. Inteleg ce spui, dar mi se pare exagerat. Oricum, tratamente ptr virusuri nu exista. Exista pentru altele insa si da, eu nu consider ca homeopatia ofera alt beneficiu decit efectul placebo (care uneori e extrem de eficient).

          • George spune:

            Corect, exista un efect placebo, dar el este mult mai confuz la copii, iar la cei foarte mici (pana in 2 ani), nu (prea) exista. Si, in definitiv, medicamentul real vine la pachet cu acelasi efect placebo.
            Exista tratamente pentru virusi, amelioratori de simptome sau medicamente antivirale care pot bloca replicarea virusului, pot reduce viremia sau care intaresc sistemul imunitar.
            Cand nu „crezi” in ceva, imi e neclar de ce l-ai mai promova? Repet, nu-ti este teama ca abonatii tai vor prelua nediferentiat recomandarea?
            Imi cer scuze pentru invadarea spatiului de comentarii, insa chestiunea asta cu homeopaticele seamana cu miscarea antivaccinarii si devine ingrijorator ca tot mai mult parinti se substituie specialistilor in decizii care privesc viata copiilor.

        • Cristian spune:

          GEORGE,

          Nu vrei tu sa interzici si acupunctura, ca na, e veche de vreo 4.000 de ani, si daca nu intelegi cum functioneaza, hai s-o interzicem.
          Tu faci parte din secta celor ce sunt convinsi ca Hipocrate prescria antibiotice.

      • Katy spune:

        Printesa mie pediatrul mi-a spus sa nu-i dau Metoclopramid si nici altceva pentru rau de masina (cazul nostru). Acum eu stiu ca de capul tau nu dai nimic copiilor. Eu pentru a combate greata provocata de decolare am baut fresh de portocale 🙂

        • Printesa Urbana spune:

          Doamne fere, cum sa dau metoclopramid la copil ptr greata?
          As da daca ar voma de 50 de ori la rind si nu as avea spital aproape, atunci as da. Asta fiind indicatia pediatrului.

    • Cristian spune:

      Pe mine unul tratamentul homeopat m-a ajutat foarte mult, asa că îți sugerez să abordezi cu mai multa responsabilitate acest subiect.

    • Ral spune:

      Comentariul acesta este foarte bun. Dar ar fi mult mai credibil daca ai sterge link-ul de referinta din dailymail, care e un fel de Libertatea-Click-Cancan. Ii reduce mult credibilitatea.

      • Cristian spune:

        Este un comentariu aberant, nu foarte bun, daca cineva spune ca medicametele homeopate pun in pericol viata copiilor, ei bine m-am lamurit. In plus, ca si dovada, vine cu un link de un site de tabloid, halal.

        • deea spune:

          Din pacate sau din fericire ( depinde cum privesti situatia), exista o metaanaliza care a dovedit ca homeopatia egal cu zero. E studiu serios, ia in calcul foarte multe alte studii anterioare, nu se pune problema de interese. Singura problema care se pune acum, la nivel mondial, este legalitatea recomandarilor remediilor homeopate. Posibil sa fie interzise sau cel putin retrase din farmacii, iar cei ce le recomanda sa isi piarda dreptul de libera practica ( in cazul in care sunt medici). Cunosc si eu persoane ce sunt convinse ca s-au vindecat cu ajutorul homeopatiei, altele sustin ca si-au amelioarat starea, dar din pacate pentru majoritate homeopatia nu a adus beneficii. Eu am incercat multe remedii, cu rezultate zero. Uneori iti poti permite sa experimentezi, dar in cazul unor probleme de sanatate reale, mai ales la copii, se merge pe tratamente ce au efect dovedit. La asta presupun ca se referea comentariul, fiind atat de vehement.

          • Cristian spune:

            Pai metaanaliza (ce cuvinte pretentioase folosesti – adica o analiza a analizelor nu-i asa?) asta nu m-a intrebat nimic pe mine, dupa ce 2 ani m-am chinuit cu tot felul de medicamente. Sa ma analizeze si pe mine cineva, ca m-am rugat si la placebo si tot nu s-a intimplat nimic.

            Eu nu merg la tamaduitori, merg la medici, sa fie clar.

            Dar asta cu sa scoatem in afara legii homeopatia este o mare manevra a corporatiilor fabricante de medicamente. Eu nu sustin ca remediile homeopate sunt panaceu (stiu si eu cuvinte pretioase) si ar trebui folosite acolo unde au sens si succes.

            Inca ceva, tu ai incercat remedii din capul tau (stiu ca esti doctor in Cluj) sau ti le-a prescris un medic ce intelege despre ce este vorba?

            • deea spune:

              Nu e cuvant pretios, chiar asa se numeste. Nu te-au intrebat pe tine fiindca nu asa functioneaza studiile. Ala ar fi, cel mult, un sondaj. Nu sunt medic in Cluj. Ce functioneaza sau nu la mine are relevanta doar pentru mine. Imi asum orice inghit sau administrez in orice alt mod. Nu mi-as asuma riscul de a recomanda altora ce cred eu ca a functionat la mine, fara sa am baza stiintifica. La asta ma refer, la recomandari, la responsabilitate.

    • Liz spune:

      Apa chiar are memorie, deci nu e un lucru aberant. E dovedit, constatat, acceptat.

  • Iulia spune:

    In lista mea am adaugat:
    – la medicamente: novocalmin supozitoare (pt. temperatura > 39-39.5), tobradex (picaturi oftalmice pt conjunctivite), otipax (picaturi auriculare pt. otite);
    – la accesorii: forfecute unghii si perie par
    – la mancare: Lapte praf fara lactoza (in caz de enterocolite / diaree severa etc)
    – la diverse: olita / colac reductor pt toaleta (unde si daca este cazul)

  • Dana R. spune:

    Protecția solară oferită de uleiul de cocos este aproape nulă, mai ales în cazul copiilor.
    http://pasagera.ro/protectie-solara-naturala-hand-made-home-made.html

  • Felicita spune:

    Noi luam la mare totdeauna carlige de rufe pentru ce uscam pe sarma afara.

  • Iuliana spune:

    Printesico pentru protectie solara bebe ce recomanzi ? Mersi

  • Marina spune:

    Cred ca as adauga -penseta,
    pentru căpușe sau alte situații critice.

  • o femeie spune:

    dupa ani de zile si vacante scurte/lungi/dese, ultima vacanta de o sapt. a fost cu cate un rucsac fiecare. Cea de dinainte a fost cu o valiza la 3 persoane, de 20kg.

  • catalina ecaterina baltateanu spune:

    Mai adaug in lista mea: geanta termoizolanta si capsule congelate ( pentru drumetii), ulei de eucalipt pentru nas infundat, unghiera si lampa de veghe fara de care nu pot eu dormi

  • miha spune:

    Wow! A venit la fix! Tocmai imi faceam curaj sa incep sa o scriu :))

    Repelentul ala (Citronella, asa am retinut dintr-un articol anterior) de unde il iei? Am cautat on-line si inca nu am gasit. Multumesc!!!
    Am revazut rapid comentariile dar vad ca nu a intrebat nimeni de repelent.

    • Printesa Urbana spune:

      eu iau spray de la harmony handmade. exista multe variante si prin farmacii. mai e unul, mosimix, cica bun.

  • Jules spune:

    De adaugat pe lista f util in vacante:
    – o punguta mica cu detergent pudra, pt a spala rapid a hainute patate
    – in functie de destinatie, o sticluta mica cu detergent de vase + burete

    Pt vacantele cu masina:
    – cheia de rezerva a masinii!! – de pus in bagaj
    Am prieteni carora li s-a furat geanta cu

  • Ioana spune:

    Eu refuz sa car incalzitor, fierbator, foen, calcator. De incalzit, daca e cazul, se pot incalzi sticle sau biberoane la orice benzinarie, in avion, la restaurant, chiar la magazine mici, la fast food (chiar daca nu cumperi nimic). Iau insa obligatoriu detergent sau sapun de voiaj, vrand nevrand cu copii mici vor exista „urgente” pe care nu le poti lasa nespalate nici o zi, daca vrei sa supravietuiesti mirosului.
    Ce iau intotdeauna: carnetul de vaccinuri pentru toata lumea. Ne-a fost de un real folos in caz de zgarieturi, muscaturi (pisica, in Grecia).

  • Ileana D. spune:

    Ador lista ta! Am și eu una, însă cu desfășurător la partea de cosmetice 🙂

    Cu ocazia asta am aflat și eu ce înseamnă un „Quiet book”. De unde poți achiziționa o asememena minunăție? O să îmi fac cadou una cu întârziere de ziua copilului 🙂
    (Nu mă întrebați câți ani am, că nu răspund la provocări)

  • Laura P spune:

    Eu as mai adauga:
    Forfecuta+ac+ata
    Super glue
    Lampa de veghe

  • alina spune:

    o lista, pe hartie, cu numerele de telefon importante. Parinti, prieteni, bona, banca, pediatru, urgente, ambasade.
    Telefoane se pot pierde, uda, fura, etc.

    distractie placuta si far’ de stres!

  • Ella spune:

    Vaaai, dacă înainte te plăceam maxim, acum te Iubesc!!!
    Ești geniala!!
    Bravo, mămico!

  • deea spune:

    Metoclopramidul de uz pediatric este interzis in multe tari, stiam ca si la noi este sau va fi in curand. Fata mea a facut inclusiv o doza intravenos cu ocazia unei gastroenterite urate, doza urmata de inca cateva doze administrate oral, a fost singura data cand i-am dat si efectele adverse au fost inexistente. Totusi, nu as risca manifestari neurologice intr-o vacanta, decat daca am un spital pe aproape. Motilium( domperidona) este mult mai sigur, nu traverseaza bariera hemato-encefalica si riscul de efecte adverse extrapiramidale este aproape zero. Trebuie dozat in functie de kg, dar e o varianta pe care as merge cu inima mai impacata.
    In rest, as adauga la medicamente Debridat. Eu am avut de fiecare data, dupa mine, antibiotic. Am pus in fata raul cel mai rau, cazul in care simptomele ar putea indica o infectie bacteriana iar posibilitatea de a ajunge la pediatru bun cu laborator de analize bun la indemana este mica. Un antibiotic cu spectru larg, eventual doua antibiotice, iar la primele simptome o discutie telefonica cu medicul pediatru din tara. Nu am avut nevoie, nu am folosit, dar cunosc copii ce au facut din primele zile otite, amigdalite, enterocolite ce pareau a avea o bacterie ca si cauza. Cineva spunea si de picaturi pentru ochi, e o idee excelenta, mai ales daca copiii vor intra si in piscine.

  • Mirona spune:

    Apropo de diversificare si borcanase: daca nu aveti chef sa preparati pe loc, exista cele bio. Eu am gasit pe aici, diferenta de pret nu e imensa.
    Noi o sa mergem la Roma in noiembrie pentru 4 zile cu bebe de 7 luni. Ne-am gandit ca 3, 4 zile daca papa de la borcanel nu o sa se intample nimic si o sa ne abtinem sa ii introducem alimente noi fix in perioada aia ca sa nu avem vreo reactie adversa intr-o tara straina.
    Mai cred eu ca o asigurare de sanatate buna, valabila international, e imperios necesara, mai ales cand calatorim cu copii.

    Aaa, Ioana treceti si permisele de conducere pe lista. M-am mai bazat eu o data ca le iau din inertie si le-am lasat acasa fix cand ne-au trebuit. 🙂

  • Rallu spune:

    Poate nu prea are legatura, dar cum faci si cu sprau-ul pt insecte si cu protectia solara?? Le dai una peste alta? Mai au vreun efect?

    • Printesa Urbana spune:

      eu nu prea dau cu crema de protectie solara, o sa fac un articol separat despre asta, o iau mai mult asa, ca sa n-o las acasa. nici nu sprayul de insecte nu dau by default, daca nu-s insecte pe plaja (si de obicei nu sint), nu dau.

      • Rallu spune:

        Pe plaja nu sunt. Noi stam in zona de munte, cu padurea f aproape. Ne plimbam mult, prin padure, printre insecte dar si prin soare. Fara protectie mi-e frica. Nu stiu ce sa zic…

      • Ralu spune:

        Te rog un link cu acest articol. Ma intereseaza in mod special (mergem la mare pentru aerosoli si vitamina D iar protectia solara nu permite absorbtia vitaminei…) Eventual sa folosim crema doar dupa ora 10:00?

  • Ramona spune:

    M-am pus pe treaba cu lista ta!!!
    Si ce de mai adaug.!Asta ma face nebuna-nebunelor, dar eu nu pot merge in prima vacanta cu copilul fara sa fac eu curatenie in camera (de fapt, asa faceam si cand mergem doar noi 2 :D; am cautat un domestos in Bali de mi s-a acrit; am jurat sa nu mai plec fara)
    Plus ca voi gati eu pentru copil, zilnic! Vrem sa facem cura de peste si fructe de mare, de captura, proaspete, gatite temeinic de mine.
    Asa ca vine si bucataria cu noi!
    Dar ma simt mai putin nebuna cand vad ca si altii iau lenjerii de pat si prosoape de acasa.
    Daca le-am carat in Indonezia, le pot cara si pana in Grecia!

    • Andreea N.V. spune:

      Si eu iau lenjerii si prosoape de casa, oriunde as pleca :)) Nu am de unde sa stiu cum le spala, pe unde le-au tinut etc. Hai ca la lenjerii mai merge, dar prosoape… no way. Si nici nu ocupa super mult in bagaj daca stii cum sa le impachetezi.

  • oana spune:

    Osteocare( sau alt tip de calciu pentru copii)

  • Potasiu spune:

    Dacă îmi permite Prințesa, o mică remarcă:
    – înainte de plecare mai verificați odată reglementările în vigoare pentru țara de destinație privind briceagul elvețian.

    De exemplu, în Danemarca (și sunt aproape sigur că mai prin toată Scandinavia)… dacă lama principală a acestuia depășește 12 cm și/sau se poate deschide cu o singură mână, faci pe loc pușcărie 3 zile fără comentarii sau alte povești. Și pe aici să nu vă pună Sfântul Univers să încercați să mituiți sau să „o dregeți” cu polițiștii, căci se lasă cu foarte nasol și nu vă mai scapă nici dracu.

    Înțeleg și apreciez plaja largă de utilități oferite, dar mereu puteți opta pentru unul mai mic. Așadar, atenție la briceag și vacanță plăcută!

  • Mada spune:

    un element foarte util fara de care nu mai plec in vacanta de ani buni: laxative – pardon my french. inca nu am descoperit de unde vine „blocajul” (o fi de la dieta locala, pe fond psihologic … habar n-am).

  • Silvia spune:

    I love „Mama Listelor”! Foaaaaaarte util! Abia astept urmatoarea vacanta! 🙂

  • maria spune:

    Nu am testat dar am vazut ca in unele farmacii, mai ales in cele din clinicile medlife au acadele naturale cu miere sau ghimbir…

  • Cel mai naspa e cand mergi in vacanta nepregatit.

  • Gloria spune:

    Deci pentru copii sub 14 ani e nevoie de pasaport, indiferent de tara din UE in care calatorim si chiar daca sunt insotiti de ambii parinti?

    • Printesa Urbana spune:

      Sigur, altfel ai putea sa scoti din tara orice copil si sa-l vinzi, de exemplu.

    • Cristian spune:

      Da, pașaport la copil, altfel cum treci granița???

      Cel mai bine este să te interesezi la serviciul pașapoarte pentru situația in care apare o problemă sa zicem cu unul din părinți, și merge copilul in vacanță cu celălalt. Cred ca trebuie declarație autentificata la notar dată de părintele ce rămâne în țară.

      Nu te joci cu actele mai ales in .RO

  • Mura spune:

    Salut! Apreciez lista. O completare totusi – aparat foto, camera de filmat.

  • Alina spune:

    Iti citesc blogul cu multa ravna de cand l-am descoperit, acum vreo 2 saptamani. Cred ca am trecut prin mai toate posturile din urma; am ras cu lacrimi uneori, am gasit informatii foarte buna alte ori. Oricum, azi m-am hotarat sa ma bag si eu ca musca-n lapte pentru ca am observat ca mentionezi uneori dezinfectantul de maini, inclusiv in lista asta. Exista un studiu care leaga folosirea unei anumite substante din aceste dezinfectante gel, de problemele cardiace. E adevarat, studiul e facut in laborator, doar pe animale, poate rezultatele nu ti se vor parea foarte concludente. Stiu totusi ca in anumite spitale din state s-a oprit folosirea lor, si cum tu esti o mamica preocupata de sanatatea celor mici, m-am gandit sa-ti atasez un articol despre studiu aici: http://www.medicaldaily.com/chemical-widely-used-hand-sanitizers-and-mouthwash-may-weaken-muscles-241923

    • Printesa Urbana spune:

      Cunosc dezbaterea, consider insa ca in situatia in care nu ai acces la apa si sapun, e mai bine sa folosesti un gel cu alcool decit nimic.

  • Cristina spune:

    Buna, lista este foarte utila! Cum pui filme pe telefon? Multumesc frumos!

    • Robo spune:

      depinde de telefon, dar in principiu il conectezi la calculator si apoi fie transferi direct ca si cum ai copia pe un drive usb, fie e posibil sa ai nevoie de un soft care se foloseste cu acel telefon (de ex. Itunes pt Iphone, Samsung Kies pt telefoanele samsung cu android sau altele pe care nu le stiu ca nu am avut decat telefoane apple sau samsung)

  • Iulia spune:

    Multumesc pentru lista

  • Catalina Dumitru spune:

    Bratari de identificare cu numele copilului si nr. de tel al parintilor.

  • Georgia spune:

    Superba lista! Ajuta mult! Succes printesa

  • Ojog Isabela spune:

    Buna Ioana!
    Mi se pare de un real ajutor lista aceasta,mai ales ca este grupata pe categorii.In general cam astea le luam si noi .La acestea eu mai adaug insa si un fier de calcat de voiaj pt ca intotdeauna se sifoneaza fustele si camasile in valiza, tenisi la fiecare, jeansi lungi la fiecare,iar pt ca noi mergem mereu cu casa in spinare, deci gătesc, iau de acasa si anumite alimente cum ar fi conserve de ton, de carne presata, supe la plic, biscuiti, saratele, cateva borcane facute de mine cu carne tocata, pui la borcan, jumari.Alimentele perisabile,fructele ,legumele,apa,etc le luam de la fata locului. Mancam si afara ,dar nu ne bazam pe asta.Te salut si iti urez vacanta placuta si relaxanta!
    Cu multe aprecieri pt tot ceea ce faci,Isabela.

  • Mirela spune:

    Super lista. Eu as mai adauga o gentuta termoizolanta pt luat la plaja sau la plimbare in care poti pune apa sau mancarea bebelusului.

  • Claudia spune:

    Mulțumim pentru lista, mă temeam de acest moment pentru că sunt destul de împrăștiată, dar iată ce noroc! Eu am bebe mic(defapt are un an dar nu mănâncă deloc sau mănâncă doar pasat). Mă străduiesc să nu uit sa pun in bagaj pasatorul(am un blender de mana ok). Nu cred că era pe lista, poate e util și altora și merita făcut update.

  • Ade spune:

    Foarte bogată lista și utilă. Fiecare o poate adapta în funcție de destinație.
    Eu aș mai adăuga și pelerine de ploaie, termos în care se poate păstra apă caldă sau rece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *