Un moment de neputință care durează toată viața

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Există momente când spunem „da”, deși un „NU” răspicat se zbate pe vârful limbii. Sau când un banal „Vezi ce faci!” înseamnă, de fapt, un răsunător „Să nu îndrăznești!”. Oamenii, în general, vorbesc mult printre rânduri, fie pentru ca nu pot spune adevărul, nu vor să supere ori nu știu cum să spună ceea ce au în gânduri sau în suflet. Uneori, clișeul „Nimeni nu înțelege femeile” (deci de ce să mai încercăm) naște monștri. Monștri care au chip de om, de bărbat, de prieten sau iubit. Monștri care simt că sunt superiori femeii de lângă sau care își închipuie că e doar un joc nevinovat.

Se întâmplă atunci când „Nu” înseamnă „Da”, când încrederea oarbă într-un om nu te poate apăra de pericole. Se întâmplă când ești violat, abuzat, forțat. Nu pot să recuperez ce am pierdut. Nu pot să uit ce am auzit. Am fost încolțită, aruncată, ținută, forțată să accept că nu sunt decât o jucărie, o păpușă cu care mâinile unui om mult mai puternic se pot juca. Am fost nevoită să accept că acel „NU!”, spus tare și răspicat, chiar poate însemna „Da”. Am fost obligată să îndur fiecare atingere în parte. Fiecare semn rămas în urmă. Fiecare părticică explorată. Am fost supusă unui tratament „privilegiat”, dat fiind faptul că eu eram o copilă, iar el îmi putea fi tată. Lupta are loc, acum, doar în mintea mea. Și pierd mereu. Am țipat… și țipătul a răsunat multă vreme după.

Multă vreme după înseamnă, de fapt, toată viața. Ca victimă, nu poți uita cu adevărat niciodată. Poți înțelege (poate), poți ierta, poți iubi bărbați, poți face dragoste. Dar sunt și momente în care ți-e rușine cu tine, momente în care vrei să-i spui lui, monstrului, tot ce nu ai avut curajul să-i spui. Sunt momentele în care conștientizezi că nimeni nu-ți va da înapoi ce ți-a fost luat fără voie.

Poți doar să ierți monstrul care a fost mai puternic decât tine. Și să te ierți pe tine.

#nuinseamnanu

Sursa foto: copilă abuzată, via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

5 comentarii

  1. Strigator la ceruri si mult prea putine cuvinte care sa poata exprima furia.
    Imi pare rau.
    Iti trimit pe calea asta o imbratisare virtuala.
    Nu cred ca ar exista un motiv pentru care sa te simti vinovata…
    M.

  2. Nu stiu daca ai reusit sa ceri, sau nu, ajutor la vremea aceea.
    Cert easte ca ai scapat cumva si asta este tot ce conteaza. Sau nu neaparat, odata ce raul a fost facut.
    Nu stiu daca acea persoana a primit ce a meritat de la viata sau nu.
    Un singur lucru este clar : nu este vina ta. Nu a fost, nu este, nu va fi.
    Nu poti ierta monstrul care a fost mai puternic decat tine. Cei mai puternici trebuie sa ii ajute si sa ii protejeze pe cei slabi. Iertarea vine daca cel puternic a incercat sa il protejeze pe cel slab.
    Daca cel puternic a profitat de cel slab si a incercat sa il doboare, iertarea nu isi are locul.
    Cel slab, daca a reusit sa faca fata si sa il infranga pe monstru, poate doar sa devina mai puternic. Mai puternic decat monstrul.Iar apoi sa il infranga. Sa ii arate ca s-a transformat. Ca a renascut din propria cenusa. Ca a zburat catre culmi inalte , iar ca monstrul a ramas acolo. In adancul unde a incercat sa il traga pe cel slab.
    Ce nu te omoara, te face mai puternic. O rana adanca, pe masura ce se vindeca, te intareste mai tare decat o rana superficiala. Da voie acelei rani sa se astupe. Da-i voie sa se vindece. Ajuta rana sa se vindece prin mult antrenament cu tine insati si mai astupa putin din ea in fiecare zi, pana cand va disparea si va ramane o cicatrice neobservabila.
    Viata e frumoasa, prezentul nu e trecut. Viitorul nu e trecut. Deci nu trebuie sa ne dam voie traim in trecut.
    Cand plecam dintr-un loc urat, spre un loc frumos, nu ne mai uitam inapoi sa vedem intunericul si durerea. Ne uitam in fata sa vedem soarele si fericirea ca am iesit de acolo.

    Multe imbratisari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *