Un tată în concediu de creştere copil

ACEST ARTICOL APARŢINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Am crescut cu ambii părinți aproape, însă mama a fost cea care a avut grijă de noi, tata lucra de dimineață până seara. Era ceva normal ca mama să stea acasă cu bebelușul acasă, nici nu cred că intra în discuție să stea tatăl în concediu de creștere copil pe vremea aceea.

Am avut o copilărie frumoasă, am simțit iubirea și grija din partea ambilor părinți. Acum a venit și rândul meu să fiu părinte. Așteptam de mult să se întâmple minunea și, când pierdusem speranța, atunci a venit: suntem părinții unei fetițe minunate de aproape 10 luni.

De la 5 luni și jumătate ale micuței, eu m-am întors la serviciu, soțul meu (și tatăl ei) rămânând preț de aproape 8 ore (lucrez 6 ore, însă pierd mult timp pe drum) singur cu bebelina. Au fost momente de încercare pentru toţi trei, fetița a refuzat să mănânce lapte cu biberonul în primele 3 zile, ea fiind alăptată exclusiv. Am reușit însă să îi găsim tetina potrivită și încet-încet să ne obișnuim cu noul program.

shutterstock_302537021

Bebelușa noastră a fost ținut în brațe, adormită în brațe, apoi iar ținută în brațe pe timpul somnului și iubită mult, alintată la fel de mult de tatăl ei cum ar fi fost alintată şi de mine. Așa am simțit noi că trebuie să o creștem. Nu am avut nevoie de nici un alt ajutor în creșterea ei până acum, însă suntem bucuroși că avem părinții relativ aproape și sunt dispuși să ne ajute când vom avea nevoie.

Pentru soțul meu a fost o perioadă cu multe întrebări: de ce nu doarme la ea în pat, de ce doarme doar 30 minute, de ce plânge etc. Nici eu nu știam răspunsurile, însă știu că eram setată să o înțeleg și să o accept așa cum este. Îmi spuneam, în nopțile nedormite, că nici ea nu vrea să stea trează și că și ei îi este somn, doar că ceva o deranjează și de asta nu doarme. Lucrul ăsta m-a ajutat să rezist cu câteva ore dormite și apoi mers la serviciu, la fel și pe soțul meu. L-a ajutat să aibă răbdare cu ea, în cele mai multe cazuri.

Au fost și momente când veneam acasă și el era nervos, iar bebelina era mârâită și plânsă. El încerca să o țină în brațe când plângea, însă avea momente când nu mai rezistă plânsetelor și chiar durerii de spate. Nu era ea prea grea, însă dacă stai o oră în picioare cu greutate extra, te resimți.

Am discutat și am încercat să vedem cum putem să facem astfel încât să nu fim nervoși pe ea. De fiecare dată ne reaminteam că ea nu are nici o vină și că poate nici eu nu îi place ceva, ne gândeam că va veni și vremea când ne va putea spune ce anume o deranjează și atunci poate va fi mai ușor. Și acum, la aproape 10 luni ale fetiței, mă uit la ei cu admiraţie: au momente de alint, îl caută cu privirea. Sunt minunaţi!

Îl iubesc enorm pentru că este, cu bune și cu rele, un tată perfect, care are grijă de relația cu fiica lui. Mai avem şi momente când nu cădem de acord asupra multor decizii, însă prin comunicare, răbdare și înțelegere, facem lucruri frumoase împreună.

Am citit un articol care se potrivește perfect cu ceea ce credem eu și soțul meu: I Refuse to Babysit My Children (refuz sa fiu dadaca pentru copii mei).

La noi în țară, un tată care stă în concediu de paternitate este privit cu suspiciune. Îmi pare rău pentru cei ce nu văd lucrurile așa precum le vedem noi. Nu pot să vă descriu ce legătură puternică a legat Omul meu cu fetița noastră, este indestructibilă și mă bucur enorm că a avut curajul să stea cu ea acasă. Pentru că da, omul este un curajos. 🙂

Mă bucur că Dumnezeu ne-a așezat în așa fel lucrurile.

Geanina

Sursa foto: https://www.shutterstock.com/image-photo/father-daughter-vintage-style-302537021?src=kyL2DfJUGI526EYyIXrLvA-1-18 via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4216

28 comentarii

  1. Singurul tată pe care îl stiu personal în concediu pentru creşterea copilului a fost motivat de faptul că mama copilului avea salariu mult mai mare.
    Iar într-un timp era o practică răspâdită ca soţii mămicilor fără serviciu să intre în concediu pentru creşterea copilului pentru ca în realitate sa muncească la negru.

    • În articol se spune că la noi în ţară taţii care stau în concediu de paternitate sunt priviţi cu suspiciune.

      Ideea este că prejudecăţile faţă de această opţiune, un pic neobişnuită, sunt alimentate şi de situaţiile (reale) descrise în comentariul meu.

    • Eu sincer cred ca prin comentariul tau evidentiezi de fapt ceea ce acestui articol ii lipseste, si anume partea practica. Inteleg ca s-a dorit expunerea unei optiuni „altfel” de crestere a copilului mic, dar mie personal mi-ar fi placut sa vad o imagine mai completa. Zile senine!

    • Si eu castig mult mai mult decat sotul meu dar nu l-as lasa pe el sa stea acasa cu copilul atunci cand il vom avea pentru ca imi doresc eu prea mult sa stau acasa cu copilul.

  2. Incep sa ma gandesc si eu in mod serios la varianta asta, desi initial am optat sa stau acasa 2 ani. Acum as vrea sa stau acasa doar un an si sa-l conving tata sa ramana el cu cea mica in al doilea an, trebuie sa ma interesez daca s-ar incadra la 85% din salariu in al doilea an, altfel nu supravietuim.

    • Din pacate legislatia romaneasca nu permite sa transferi pe parcurs dreptul privind concediul de crestere a copilului de la un parinte la celalalt. Daca mama a declarat ca ea va luat acest concediu, atunci asa ramane.

    • Ba da, legislatia permite transferul. Noi am facut acest lucru in al doilea an, cu primul copil si probabil vom face si acum, la al doilea. Motivatia a fost legata de salariu, dar nu e important

    • Cum anume ati facut transferul, daca nu e cu suparare? Am vrea sa stam fiecare 1 an acasa cu bebe si nu ma lamureste nimeni ce trebuie sa facem exact si clar.

    • Daca se alege varianta cu un an, se pot succede parintii in concediul de crestere al copilului. (gen 6 luni mama si 6 luni tata)

    • Daca ai ales 2 ani o sa se incadreze la 85%, dar limitat la maxim 1200 lei, cum e si pentru mama care alege sa stea 2 ani acasa cu copilul.Bafta!

  3. imi place ideea la nebunie! cu siguranta voi imparti concediul de maternitate cu omul meu. chiar daca probabil nu vom avea salarii egale…si ce daca? copilul nu e numai al meu. admir decizia ta si o sa incerc sa ma abtin din a rabufni la comentariile nu tocmai dragute care-probabil-vor aparea la postul tau!

  4. Este minunat sa vezi un tata atat de implicat. Si noi avem o poveste asemanatoare. Fetita noastra a ramas cu tati de la 2 ani, cand eu m-am reintors la serviciu. I-a fost extrem de greu la inceput, ea plangea dupa mine cand ii era somn , cand ii era foame, cand era obosita. A ingreaunat despartirea si faptul ca inca o alaptam si am alaptat-o pana la 3 ani, dimineata si seara. Dar el s-a descurcat minunat de fiecare data, mereu a ramas calm in fata ei chiar daca pe dinauntru clocotea de nervi. Si dupa aproape 3 ani, are zile in care nu ar vrea sa plec de langa ea, i-ar placea s-o iau de la gradinita la amiaza, sa luam pranzul impreuna, dar tati mereu reuseste sa suplineasca macar partial acest dor cu activitati interesante si educative, cu excursii, cu povesti. Seara si weekendurile sunt momentele noastre, in timp ce tati lucreaza. Relatia dintre ei este extraordinara, iar daca fetita noastra este foarte echilibrata din punct de vedere psihic si comportamental, este in mare parte meritul lui.

  5. Interesant articol! În primul rând trebuie admirat ca soțul are ațâța răbdare. Din capul locului, trebuie spus ca nu tot ce numim soț/tată e setat cu această calitate.
    Sunt mulți țățici ce stau cu copii. La propriu, căci sunt mulți în concediu declarați și de fapt bebeii stau cu bunicii. Însă, nu e imposibil. Doar în mediile needucate circulă ideea ca „ești prost, mă, te-a pus nevasta bonă?”
    Soțul care își iubește nevastă , e dispus să încerce și așa experienta. Acel om dovedește ca face fata mai multor greutăți, căci nu e ușor să stai cu un copil.

  6. Am un coleg de munca care a stat in concediu de crestere copii ( are o pereche de gemeni ) 2 ani. S-a descurcat minunat, in timp ce mami mergea la serviciu si castiga mult mai bine decat ar fi castigat el . E drept ca mami nu a alaptat.

  7. foarte frumoasa povestea 🙂
    noi amandoi suntem f implicati in cresterea lu` bebe, chiar daca eu stau acasa.
    de cele mai multe ori, sotul adoarme copilul, are el niste tehnici speciale 🙂
    eu nici nu imi imaginez altfel … cand aud ca sunt barbati care nu schimba copilul sau nu stau cu ei … pffff… eu nu as putea, dar stim cum e, sunt unele femei care vor sa pozeze in eroine, si apoi se victimizeaza.
    jos palaria pt sotul tau!

  8. Articolul e dragut dar parca s-a terminat cand trebuia sa inceapa… In plus, mi s-a parut mai mult o declaratie de dragoste – nu ca ar fi ceva in neregula cu asta – si inteleg atat din articol, cat si din comentarii, ca sotii tot mai multor cititoare s-au transformat in „omul”. Oare e bine?

  9. In primul rand ii multumesc sotiei mele pentru randurile frumoase, fara ea alaturi nu cred ca ar fi fost posibil.
    Intr-adevar nu a fost usor deloc, la inceput a fost chiar infricosator, dar treptat am invatat impreuna sa facem fata diverselor situatii.
    Si cel mai important este faptul ca am reusit sa ne descoperim si sa ne intelegem unul pe celalalt.

    Si noi am ales tot din motivul banilor ca eu sa raman cu bebe acasa, dar nu regret nicio secunda ca am luat aceasta decizie si ma bucur intens de clipele petrecute alaturi de ingerasul meu.
    Totodata am invatat si sa raspund micilor rautati venite din partea apropiatilor de genul „ai ramas bona la copil” spunandu-le ca fiind copilul meu nu am cum sa fiu bona (prin definitie) ci sunt Tata.
    Ulterior vazand cat de bine s-a dezvoltat fetita mea fizic, psihic si emotional au inceput sa nu mai vada acest aspect ca un lucru iesit din comun.
    Cel mai important lucru de invatat este ca un copil este dependent fizic si emotional de mama sa, deci legatura este facuta inca din burtica, pe cand tatal trebuie sa lucreze o buna perioada din viata celui mic pentru a incerca sa obtina o legatura cel putin egala.

    Zile insorite la toata lumea!

    • Poti sa imi spui, te rog, daca fetita doarme si acum tot cate 30 min ziua? Baietelul meu are 6 luni si adoarme plimbat dar apoi reusesc sa il pun in patul lui. Un somn de zi tine cam 30 min. Il vad obosit, eu sunt praf si nu stiu ce sa ii mai fac. Oare la 10 luni va fi la fel? Cu mine in pat nu adoarme…merci si felicitari pentru felul in care iti cresti copilul!

    • Doarme mai bine incepand cu 8 luni. Asa dormea si Karina noastra, pe la 6 luni,cam 30 minute si eventual plimbata. Rabdare,bebe isi va face el rutina de somn.

    • Sau nu. Ivan doarme fix la fel de la nastere. Ziua 30 de min, nopatea treziri si la 15 min. Nu leaga mai mult de o ora noaptea, ever.

    • Suna ff frumos ce spui tu. Si totusi ai/ati recunoscut: motivatia principala a fost de natura pecuniara, adica tu (tatal) castigati mai putin decat sotia. Daca aman2 parintii aveau venituri egale, si se hotara acelasi lucru, atunci da … era cum spui tu: implicare din partea tatalui, samd.
      Pana la urma alegerea a fost dictata de motive pecuniare, si nimic mai mult. Felicitari celorlalti parinti, care chiar au avut ca si motivatie – implicarea tatalui in mod activ.
      Intrebare pt Bogdan: daca situatia era inversa, adica aveai venituri mai mari (echivalente celor ale sotiei) luati aceeasi decizie? Este vorba de motivatie, nu vb de cei care nu considera ca tatal trebuie implicat in maniera activa in cresterea copilului.

    • Probabil ca daca eu castigam mai mult, nu alegeam sa stau eu cu fetita. E adevarat. Dar destinul le-a asezat in asa fel, iar acum sunt foarte mandru si bucuros ca s-a intamplat asa.
      Cred ca ai inteles un pic gresit situatia.
      De la 5 luni puteam f bine sa o las cu bunicii iar eu sa ma angajez.
      Am preferat sa raman eu implicat decat sa las bunicii.

  10. Si sotul meu a ramas copilul 2 ani, programul meu fiind pana la ora 13, am reusit sa fim o familie fericita impreuna! A fost cea mai buna decizie din viata mea! Copilul e echilibrat psihic, e atasat de mine dar il pot lasa cu tatal lui cateva zile fara nici o problema! E drept ca banii au fost mai putini dar si daca ne luam o bona tot acolo ajungeam insa calitatea acestor 2 ani e inimaginabila!

  11. Nu inteleg de ce atat din articol, cat si din multe dintre comentarii reiese ca ar fi mai greu pentru barbati sa stea cu copiii, sau sa inteleaga cum trebuie sa aiba grija de un copil. Daca pana si cei care teoretic sustin implicarea tatilor considera ca asta e ceva deosebit, mai.. altfel, mai greu pentru ei decat pentru ele, atunci nu e de mirare ca nu se schimba mai nimic la capitolul egalitatii intre sexe in Romania.

    Cand s-a nascut copilul nostru stiam amandoi cam la fel de mult despre ce inseamna sa ai grija de un copil: adica ceva teorie de prin carti si cam atat. Nu mi-am pus niciun moment problema ca sotul meu ar fi mai putin capabil decat mine sa aiba grija de cel mic. Si nici el. Si din lipsa asta de prejudecati a rezultat egalitatea reala intre noi in privinta cresterii copilului. Tot ce tine de ingrijirea lui putem face amandoi foarte bine. Sunt unele lucruri pe care eu le fac ceva mai bine, altele pe care el le face ceva mai bine (eu experta in alaptat si imbaiat, el expert in adormit si orice alta forma de hranit in afara de alaptat), dar pe toate (hranit, schimbat, spalat, distrat, plimbat, adormit) le facem amandoi. Lucram amandoi, iar in timpul verii am stat amandoi parte din timp acasa cu cel mic. Ne impartim aproximativ egal timpul dedicat ingrijirii copilului, fara ca macar sa ne propunem asta. Ii e foame si trebuie sa-i pregatim pranzul? Ia sa vedem, care din noi poate lasa alte lucruri deoparte si sa se ocupe de asta? Daca el face altceva important, ii dau eu sa manance, daca eu am alta treaba si el e mai liber, pregateste si-l hraneste el. De ce ar fi altfel?

  12. Tatal meu sta acum cu nepotelul de 2 ani. Cand eram eu mica, a renuntat la deplasari ca sa lucreze in ture (adica de noapte), ziua statea cu mine apoi ma ducea la mama la munca si ea prelua stafeta.

    Sotul meu are grija de cel mic in weekend si in vacante aproape doar el, clar nu ar sta acasa nonstop, ii place prea mult munca lui si castiga si mai bine ca mine iar mie nu imi place asa de tare ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *