Azi e despre fapte bune! (P)

Prea vorbim parcă mai mult de rău decît de bine. Prea numai situațiile conflictuale ne scot din zona noastră de confort și ne dau ghes să ne implicăm, să ne spunem oful. Prea mare audiență au știrile negative. Prea puțin au succes veștile de bine. Prea puțin ies în față oameni care fac bine și frumos pentru alții.

Azi vreau să scriu despre fapte bune.

O echipă de oameni deștepți a implementat un sistem de monitorizare de la distanță a prematurilor din secția de Neonatologie a Marie Curie. Prin intermediul unei aplicații, medicii din secţia de terapie intensivă au posibilitatea să observe de la distanţă starea micilor pacienți. Imaginile pot fi urmărite în detaliu, camerele video folosite măresc imaginea de 12 ori. Pacienţii pot fi văzuţi şi monitorizaţi de oriunde există o conexiune 4G sau 3G, chiar şi de către medici din alte ţări.

O altă echipă de tineri extraordinari a inventat un sistem prin care paramedicul SMURD aflat în intervenție are o cameră video fixată pe el care transmite live imagini cu situaţia pacienților. În acest fel, medicul de la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean primește în timp real nu doar analizele, ritmul cardiac, parametrii medicali, ci şi imagini cu pacientul și cu accidentul, pentru a lua o decizie corectă şi rapidă. Acest sistem lansat în 2011 este folosit în 39 de județe din țară.

O echipă de oameni inteligenți a realizat un sistem prin care pacienții cu diabet de tip I și II înscriși în proiect au primit în mod gratuit un kit care conţine un glucometru de ultimă generaţie cu Bluetooth încorporat, consumabile pentru un an de zile şi acces la o aplicaţie mobilă care stochează valorile glicemiei. O aplicație (Controlin) colectează, transmite şi interpretează automat nivelul glicemiei pacienţilor cu diabet și îi ajută să îşi urmărească mai bine glicemia şi să îşi adapteze stilul de viaţă în contextul bolii.

O altă echipă de oameni nemaipomeniți a creat Call-Center de Urgență pentru Persoanele cu traumatisme de coloană vertebrală, o initiațivă unică care le permite pacienților cu TVM și familiilor lor acces rapid la toate informațiile relevante imediat după accident. Beneficiarii acestui call center sînt 90 de persoane cu astfel de traumatisme din 17 județe, care au primit și telefoane pentru a-i încuraja să solicite ajutorul Fundației Motivation, iar reprezentații spitalelor partenere au primit tablete pentru a putea centraliza fișa pacienților cu TVM.

Altă echipă a reușit implementarea unui serviciu help-line în beneficiul pacienților aflați în evidența Fundației Hospice Casa Speranței. Prin intermediul unui sistem informatic integrat, fișele tututor pacienților sînt stocate online, accesibile de pe orice suport tehnic cu conexiune la internet și din oricare dintre locațiile în care Fundația Hospice Casa Speranței furnizează servicii de îngrijiri paliative. Prin conferințe video, pacienții au acces la consultații extinse în sistem telemedicină (de exemplu, un membru al echipei Fundației Hospice Casa Speranței aflat la domiciliul unui pacient și care se confruntă cu situații deosebite poate contacta, de pe tabletă, colegi aflați în alte locații pentru sprijin instantaneu în îngrijirea pacientului). Până în prezent au fost primite 2.940 apeluri în cadrul help-line-ului, au fost completate 704 dosare electronice ale pacienților, iar 127 de angajați ai Fundației Hospice Casa Speranței (medici, asistenți medicali, asistenți sociali, psihologi, kinetoterapeuți, psihopedagogi, recepționeri, registratori medicali) sunt implicați direct în acordarea de servicii pentru pacienți, precum și în utilizarea sistemului informatic integrat și a tabletelor.

Acestea sînt fapte bune! Oameni inspirați care vor să ajute au făcut echipă cu oameni talentați în ale tehnologiei, au făcut rost de bani de la o companie interesată să ofere ceva înapoi comunității, și au creat sisteme care sînt de un ajutor real altora, aflați în suferință.

Toate acțiunile de mai sus fac parte din proiectul Mobile for good (o sumă de aplicații și sisteme care folosesc tehnologia mobilă pentru rezolvarea unor probleme sociale presante), creat și sprijinit de Fundația Vodafone. Unul dintre lucrurile pentru care trebuie să mulțumim corporațiilor (pe lîngă acela că ne dau locuri de muncă), este faptul că ele sprijină proiecte sociale, donează fonduri consistente pe care noi cu greu le-am putea strînge din salariile noastre, mobilizează resurse pe care noi, fiecare separat, dar nici împreună, nu le-am putea aduna.

În cei 17 ani de cînd există în România, Fundatia Vodafone a sprijinit, pe lîngă proiectele proprii, Mobile For Good și Voluntar de Profesie, multe ONG-uri. De la înființarea sa, în 1998, și pînă astăzi, Fundația a finanțat 848 de programe în beneficiul copiilor, bătrînilor, persoanelor defavorizate, persoanelor cu dizabilități și al victimelor calamităților naturale din toată țara. În cei 17 ani, Fundația Vodafone România a investit peste 20 de milioane de Euro în proiecte desfășurate cu peste 600 de organizaţii non-guvernamentale, pentru peste 650.000 de beneficiari. Contribuția Fundației Vodafone la dotarea corpului nou al spitalului de copii Marie Curie a fost de 1,5 milioane de euro, de exemplu.

De curînd a avut loc Gala Fundației Vodafone, în cadrul căreia au fost premiați oamenii care au făcut fapte bune ca cele de mai sus. Au fost acordare 6 premii distincte (le găsiți aici) pentru 8 organizații partenere sau persoane cu care Fundația a implementat proiecte importante în anul anterior. Aveți mai jos fragmente din timpul galei.

Eu le spun Mulțumesc și felicitări pentru implicare și pentru rezultate, și aplaud din suflet munca și ideile celor care au creat și implementat toate proiectele-fapte bune de mai sus! Voi chiar FACEȚI CEVA! Mulțumim!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4196

5 comentarii

  1. Buna, Printesa. Te urmaresc cu mult drag de ceva timp, insa nu am comentat niciodată pana acum. Un singur cuvant ptr articolul de astazi: felicitari!!!

  2. Felicitari lor pentru ce au realizat si tie Printeso ca ne-ai informat. Intr-adevar suntem bombardati zilnic cu nenorociri dar si cu nenorociti de catre mass media si lucrurile frumoase care se intampla nu ni le prezinta nimeni…poate de aceea tindem sa credem ca Romania e plina doar de persoane ca cele care apar pe la emisiunile de noaptea tarziu si stirile de la ora 5…. Dar , har Domnului, nu e chiar asa! Multumiri si felicitari.

    • dar de ce ar comenta, ca doar asta nu e loc de comentat ce spun politicienii.
      cum ei toti sunt cretinei in cap, nu e nici un motiv sa comentam ce a spus un politician doar pentru ca are legatura cu tema blogului, sa zicem.

      ma bucur in schimb ca „ai inteles publicitatea”.
      adica ce vrei tu sa spui de fapt, draga Lola, este urmatorul lucru: „printesa urbana, vad ca sa faci bani pe spinarea noastra stii sa faci, dar cand vine vorba sa iei atitudine, sa te lupti pentru drepturile noastre, sa fii cainele de paza al democratiei, uiti sa-ti faci datoria!
      rusine! rusine! nu esti decat o alta ipocrita care profita de buna credinta si inocenta cititorilor si care nu are in vedere decat interesul personal!!!”

      nu e f dragut din partea ta Lola.
      Ioana este si ea o persoana fara nici un fel de datorie cetateneasca speciala, suplimentara, de a „lua atitudine”.
      poti sa iei chiar si tu atitudine, ca democratia inseamna in primul rand participare la viata cetatii, nu e nevoie sa astepti sa dea tonul altii.
      deci daca te deranjeaza ce a spus Andreea asta, trimite-i o scrisoare deschisa, scrie la contributors. ro, sunt sigur ca poti gasi o cale de a-ti face cunoscuta opinia.
      cat despre reclama, nu mai insist, ca s-a discutat si rasdicutat: daca te deranjeaza, ai un X acolo sus in dreapta, foloseste-l!

      zi buna sa ai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *