Când simți că nu mai poți și crezi că ai putea…

ARTICOLUL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Aceasta este povestea comico-adevarată a unei mame care a greșit, a greșit iar, și acum caută o altă meserie în care să greșească. Dar e (poate) motivațională!

Aș putea să zic că, uite, treaba cu familia și copiii mi-a dat peste cap planul profesional. Dar nu e adevărat. Întotdeauna am știut ce voi prioritiza în caz de. Plus, adevărul e că nu îmi plăcea deloc meseria mea. E drept, am și fost exagerat de idealistă și entuziastă. Da, se poate să fii exagerat de, în condițiile în care alegi meseria asta ca să schimbi lumea. Și nu ai vreun tătic, bunic sau iubit în stare să te întrețină până ajungi tu erou, lucrând pe bani prea puțini în scopuri nobile. Și fiindcă facultatea încă îți ocrotește (sau măcar nu îți rupe, calcă în picioare, dă foc la) gândurile de salvare a lumii și a celor năpăstuiți, viața reală vine așa, ca un cutremur subtil, treptat. Azi cade un zid, mâine o biserică, poimâine un spital, și iaca tocmai te trezești că din visele tale, ideile și speranțele adunate atâtea nopți rămân doar două. Să scapi de aici și să scapi de aici în viață.

Aș putea să zic că, uite, eu am scăpat. Dar nu e adevărat. Am rămas cu lațul de gât. Nu mai profesez, nu mă integrez în zona faină a doamnelor cu carieră, succesfull business women. Mă întâlnesc uneori cu foste colege, pur întamplător (pentru că m-aș ascunde într-o fântână sau într-un coș de gunoi dacă aș putea să evit conversațiile ce urmează). Și din prietene la cataramă cum eram, discuțiile merg invariabil într-un crescendo: „Vai, ai deja doi copii, ce frumos, ȘI CÂND TE ÎNTORCI LA FIRMĂ? Cum, mai stai acasă? Aaaa, drăguț. Da, mă bucur că te-am văzut, pa, te pup….” Și apoi fug dezorientate, uitându-se din când în când în urmă să fie sigure că nu le urmăresc ca să le contaminez cu nebunia mea. Chiar și cele cu copii sunt șocate. „Cum, să stai acasă… Păi copiii cresc și fără ochii tăi lipiți de ei. Uite ce bine cresc ai mei, cu bone vietnameze și școli faine. Tu cum o să iți permiți școli faine dacă stai acasă? Că ochii tăi nu dau șanse de dezvoltat în lumea asta rea. Trebuie pregătire la limba aztecă, cursuri de pictat cu bețișorul de bambus, lecții de împachetat sushi…” Dar nu oprobiul public și dezaprobarea doamnelor fine e lațul care mă roade sub bărbie. Lațul e varianta caricaturizată a obligațiilor financiare. Care cresc într-un an cât alții în șapte, se adună, se dilată, par să apară spontan, ca Moș Crăciun. Prin magie…

Lațul mă cuprinde. Dar nu vreau să vin la opt seara acasă la ei, ca să îmi pot permite bone vietnameze și școli faine. Nu vreau să lucrez în weekend, cât ei se joacă (poate, cu ceva noroc) cu o femeie străină. Nu vreau să fiu departe, în lumi străine, când văd prima oară o libelulă roz, pupă prima oară o fetiță la locul de joacă, dau prima oară din covrig unui prieten bun. Nu vreau să uit de ei cât stau cu gândul la banii altora. Dar ce să fac?

Domeniul pe care mi l-am ales permite rar jumătăți de măsură. Mai mult, angajatorii se feresc de mămici venite din concedii, cu copii acasă și gândul la ei. Știu, pentru că încerc din septembrie. Banii pentru atare serviciu sunt puțini. Insuficienți, chiar.

Și ce fac? În afară de a-mi face griji. A-mi face sânge rău. În afară de a face crize de panică, depresii, etc. Păi, mă strădui. Deocamdată am decis să rămân acasă până pot da ambii copii la grădiniță. Și da, nu va fi grădiniță de Cod Diplomatic, nu vor avea covor din puf de lebădă și meniu eco. Sau măcar decent (treaba cu meniul la grădinițele de stat e o dezbatere prea amplă). În capul meu le cer scuze zilnic copiilor că nu am fost în stare să strâng banii ăștia înainte de a-i face pe ei, ca să pot sta acum acasă cu ei ȘI cu mulți bani. Sper că vor înțelege că m-am grăbit să îi fac din prea mult drag pentru ei și pentru tatăl lor.

Și apoi, mă strădui să găsesc o cale. Profesia asta nu îmi place. Nicio dramă, nu sunt nici prima nici ultima care a apucat-o pe calea greșita. Trebuie să găsesc alta. Poate o să găsesc o cale să îmi exprim imaginația pe bani. Poate o să îmi termin cartea și o să o vând cuiva. Poate o să îmi transform picturile într-un super business. Poate o să mă înscriu la o altă facultate. Poate că divele reușite și pline de succes vor citi despre mine în ziarul financiar, despre cum am inventat eu poșeta cu trăistuță comprimată și am câștigat mii de yeni. Sau poate nu o să reușesc nimic din toate astea, poate că în toamnă mă voi angaja pe un post mărunt, pentru bani puțini.

Nu știu ce se va întâmpla. Dar știu că timpul piedut departe de copii mei nu poate fi recuperat. Legătura dintre noi e importantă pentru ei și e vitală pentru mine. Așa că am încredere că fac ce trebuie. Sunt convinsă că haine de firmă și jucării complicate sunt pentru orgoliul părinților. NU pentru bucuria copiilor. Sunt convinsă că a munci de dimineața până seara ca să iți permiți bonă de lux și haine de firmă nu e pentru mine. Din punctul meu de vedere, să muncești ore lungi pentru ca altcineva să se bucure de copilul tău e o prostie. Așa că îmi înghit mustrările de conștiință și zic că la numărătoarea de apoi, am făcut ce trebuie. Chiar dacă nu mi se mai zice Doamna FUNCȚIE IMPORTANTĂ.

Nina

shutterstock_316507238
Sursa foto: planuri via Shutterstock.com

40 Comments

  1. Andreea

    Ah ce ma regasesc!
    Latul strange, gandurile dor …
    Acum am inceput sa caut gradinita, dar ma ia plansul numai cand intru intr-o gradinita. Nu de conditii, ci la gandul ca voi pierde lucrurile astea super faine: prima libelula roz, prima/primul orice.

    • Ah..e un pic ciudățel să citesc rândurile astea. În unele din ele mă regăsesc, în altele mă revolt. Adică…știi cum e: eu cea care am vrut să merg mai repede la lucru de a împlini copilul meu 2 ani…aș putea să scriu că e ok să mergi la lucru, chiar și la unul pe care nu îl suporți. Oricum nu o să o faci la infinit. Oricum o să îți găsești acel job care să te împlinească. Dar dacă alegi să nu mai mergi deloc la lucru dar deloc pentru că nu ai găsit unul care să fie ok, atunci cred că intri într-o depresie mai mare. Un copil e bine să știe că mergi la lucru- asta se întâmplă în societatea de astăzi- mergem la lucru. Și e bine să muncim. Știi câte joburi am schimbat până să ajung să fac ce-mi place (după ce am născut)? 4 joburi. Atât de multe- în doar 1 an jumate. Dar fiecare experiență m-a întărit. Și da, am bonă- nu Vietnameză- dar am bonă pentru că nu am bunici și pentru că o bonă trebuie să fie în viața unei mămici din varii motive. Și da- am ales la început gradinița privată și aș fi crezut că tot timpul îl pot ține acolo. Nu am putut, nu am putut financiar. Răceli+bonă+grădiniță privată= un big no no. Acum merge la o grădi de stat și este bine- al meu copil este bine. Cu toate că gândurile de a vrea mai mult bine pentru el- nu îmi dau pace. Eu vreau o grădiniță și o bonă să fie o prelungire a mea. Nu se poate azi. Poate peste ani o să fie așa dar momentan căldura și iubirea e doar acasă- nu și la grădi.
      Șefii proști și companiile lașe tot timpul vor respinge mămicile. Noi trebuie să le dăm un șut în cur și să le deschidem ochii. Habar nu au ce comoară e în proaspetele mămici!

  2. naine

    Da! Stiu ce simti! Cand eram insarcinata, ma gandeam ca in momentul in care decid sa ma intorc la job, o voi face maxim trei zile pe saptamana. „Ei, cum sa nu pot?! Da, ce, o sa fiu platita fix cat lucrez. De ce nu ar vrea?” Ideea este ca eu lucram inainte in tv, asa ca mi-am imaginat ca nu incurc pe nimeni daca vreau doar o colaborare. Faza este ca nu prea s-a intamplat asta…toate propunerile au fost full time, 10-12 ore pe zi. Evident, am spus NU! Incepand de aici, spun ca stiu ce simti. Nici eu nu-mi doresc sa ajung acasa cand ea se pregateste de somn. Nici eu nu vreau sa ratez momente. Frustrari sunt, bineinteles, mai ales ca mi-a placut f tare ceea ce am facut, fiecare zi era diferita… Am ales acum o solutie de compromis, sa fac PR de acasa, doar ca, in mod sigur nu se compara cu ceea ce-mi imaginam. Am inteles ca deja simti asta, dar intareste-ti inca o data convingerea ca faci ceea ce trebuie, indiferent de oamenii pe care-i intalnesti, de carierele lor! Cand vor creste, copiii tai nu-si vor aminti ce le-a lipsit material, isi vor aminti insa ca tu nu ai fost acolo. Zilele trecute, discutam cu o mamica a doi copii. Femeia lucra de dimineata pana seara, sa plateasca doua gradinite, sa plateasca pe „altcineva care sa stea cu copiii mei „. Era super constienta de situatia ei, ca e intr-un cerc, dar ii era clar frica sa se rupa de acolo. A spus-o cu un nod in gat. Eu mi-am dat seama inca o data cat de norocoasa sunt ca am luat decizia corecta, din timp. Asta trebuie sa-ti repeti si tu. In fiecare zi! te imbratiesez, sunt sigura ca o sa-ti fie bine!

  3. Mia

    Ai ales bine mami, pentru ca asa simti … cum bine alege si mama care incepe mai repede serviciul, tot pentru ca asa simte. Si una si alta va avea mai tarziu regrete.

    Si eu am ales sa ma dedic mai mult familiei, am avut razvratiri de-a lungul timpului si am aplicat pentru diferite posturi, la cateva am fost gata sa ma angajez. Si am dat inapoi, nu am renuntat la slujbulita mea care mi-a permis sa fiu acasa daca cand era nevoie de mine, care imi ofera suficient timp liber cat sa fiu aproape o femeie casnica si care imi da insuficienti bani. Mai am din cand in cand regrete, intre timp m-am deprofesionalizat, nu am tinut pasul si se cunoaste.

    Nu stiu daca am procedat bine, dar asa a fost sa fie. Copilul acum e mare, eu am ramas in urma, dar ce daca? Pana la urma ce am pierdut? Sacrificiu? Poate. Dar si sotul meu face sacrificiile lui, daca se poate numi sacrificiu renuntarea la unele dorinte/vise in favoarea familiei.

  4. Geo

    E teribil de discutabil subiectul. In mod clar, cu dedicatie ultra personala. Fiecare alege intr un fel sau altul, cum ii e mai bine lui si familiei, fara a trebui sa se justifice…lumii! Lumii asteia cu care simtim nevoia mereu de a ne identifica, justifica si cauta acceptarea…de ce?! Nu stiu, probabil e in adn ul nostri nevoia asta de confirmare. Cred ca e bine asa cum ti e bine. Si punct. Cunosc cazuri la extremq opusa…si ce, sunt oameni rai, doar pt ca sunt altfel si aleg diferit de valorile noastre personale? Sunt ok pentru ca asa functioneaza mecanismul lor familial. Profesional. Vital. Fara sa ii mai planga nimeni.
    Da, suntem exact suma alegerilor noastre. Care sunt vaste, vaste, vaste, oameni buni.

  5. Mami

    Mai nasol e cand muncesti pana seara si tot nu-ti permiti bone vietnameze si alte chestii fancy.

  6. Andreea

    Of, Doamne, de unde sa incep? Stiu exact, exact ce spui.
    Eu nu am profesie/ meserie/ tip de job in care sa ma incadrez…Da, dupa 5 ani de facultate (3 de licenta si doi de master, nu am, pur si simplu, nu am iesit doctor sau profesor sau actor, ci…un nimeni). Sunt 5 ani de cand caut ceva stabil, cu minimul pe economie, dar stabil si program normal de 8 ore, nu de 2 ore, unde stai 2, 4, 6 ore si esti „recompensar” cu 200 sau 500 de lei. Voluntariatul a fost singurul care m-a tinut departe de depresie adanca si faptul ca mai adunam de la mici joburi cate un banut (traduceri, impartit pliante etc.). A, da, si sotul, care aducea 750 de lei. Situatia s-a schimbat de cand a venit copilul, am reusit sa adun lunile necesare pe contract sa iau minimul la indemnizatie, iar sotul a ajuns la un serviciu un pic mai bine platit (lucreaza la hipermarket, nu va imaginati ca ia 1500 de lei, poate peste vreo doi ani). Dar era momentul…nu mai puteam astepta, el e trecut de 30, viata trece, tu astepti si astepti degeaba…ma intelegeti, nu?
    Bun, revenind pe subiect. Pustoaica are 1 an si 4 luni, in august ies se termina finantele cu indemnizatia, asa ca urmeaza partea distractiva: „job hunt”. Si cand oferta arata asa: vanzatoare magazin (alimenta, nealimentar, dar te ignora, ai prea multe studii, deci, prea multe pretentii si gura mare, iti cunosti prea bine drepturile), consilier bancar sau broker asigurari ( denumire pompoasa, tu de duci la cersit, de fapt, la batrani care nu au bani nici de pastilele alea compensare 100%, la care oricum mai dau diferenta – comisionul farmaciei), om de serviciu (esti femeie, ignore), tamplar (idem), operator confectioner (unde ai nevoie de experienta in ale cusutului, dar nu oricum, ci la o masina de cusut industriala, „smechera”, nu ai cum sa stii asa ceva), bucatar, ospatar, frizer – coafor, manichiurist (ai cursuri de specializare? nu cred, hai pa)…daca am omis vreun job, tot in genul asta era, la care ai nevoie de cursuri, vechime, specializare. Credeti ca nu m-as duce? Si ca femeie de serviciu?? Pentru copilul meu, orice, in limitele bunului simt (poate unele dintre voi ma vor judeca, dar cele care stiu despre ce vorbesc, sunt sigura ca ma vor aproba). Dar nu strainatate. Imi iubesc prea mult copilul sa ma rup de el…si am incercat strainatatea, nu a fost norocul meu acolo.

    • Devon

      Daca zici ca faci traduceri inseamna ca ai facut limbi straine, nu? De ce nu incerci invatamantul? Salariul nu e fantastic, insa macar e un job stabil. Ce studii ai? ( daca vrei sa raspunzi bineinteles)

      Ma terorizeaza mesajul asta la fiecare incercare de a raspunde articolelor, la un moment dat o sa ma satur si renunt la a mai posta!

      Error: Time limit is exhausted. Please enter CAPTCHA value again. Click the BACK button on your browser, and try again.

    • Andreea

      Devon, am terminat bilingv-franceza in liceu si facultatea de georgrafie. Am incercat in invatamant pe timpul facultatii, la practica psihopedagogica, dar iti spun sincer, am urat sistemul si o sa il urasc mereu. Si nu am rabdare suficienta atat pentru copilul meu cat si pentru alti copii, care, sincer, ma sperie, deoarece sunt farte departe de generatia in care am crescut eu, cu respect fata de oamenii mari si cu bun simt.
      Apropo de eroare, mai incearca sa scrii raspunsul la intrebarea CAPTCHA de mi multe ori. Si eu am patit-o azi, era sa ma las pagubasa.

    • Georgi

      Incearca cu meditatii de limbi straine sau geografie pentru bac/ capacitate. La tine acasa, sau la domiciliul copilului!
      Pune-l pe sot sa imprastie vorba pe la lucru, pune pliante prin cartier, in scara blocului, pune pe OLX, etc.
      Meditezi copii de generala, sau ce vrei tu. Eu faceam niste bani frumosi in liceu, cand meditam copii de generala la engleza. Vecini, cei drept, ca ma cunosteau parintii si aveau incredere…dar tot scoteam 100 de lei pe saptamana.
      Nu strica sa pui niste anunturi…macar sunt niste bani in plus.
      Mai ales daca ai studii de limbi straine si geografie!
      Te pup!

  7. Andreea

    Aaaa, am uitat de posturile de la stat, de tipul consilier, referent, asistent de nu mai stiu care fel. Da, posturi super vanate, la care se dau concursuri. Daca ai marele noroc sa gasesti unul care sa nu ceara vechime in domeniu (de unde sa o scot? De la organizat evenimente in cadrul voluntariatului?), stai si te lupti cu pila lui X sau a lui Y sau chiar cu unul care chiar a invatat (evident, are creierul mult mai limpede ca tine si mai mult timp liber, e pustan, nu are copii acasa) si ce castigi? Experienta…dar nu din aia de care ai tu nevoie, in campul muncii, nuuu. Experienta unui alt esec, care iti da in cap cu „barosul”, care iti zice: „ti se pare ca ai vreo sansa, vreodata undeva? mai bine stai la mila celor care te tin cu 2 ore si iti dau de o bucata de paine.” Si nu mai ai curaj sa te gandesti cum gandeau ai tai: „o sa lucrez pana la 65 de ani si, pe urma, o sa stau linistit, o sa am o pensoara, cat de mica, macar pentru pastile.”
    Daca cumva comentariul meu nu este adecvat, nu ma supar daca mi se spune asta, dar asa am simtit ca articolul e exact pe sufletul meu.
    Si sa nu uit, ce am povestit eu aici e valabil pentru un orasel din Moldova…cu siguranta, situatia este aceeasi peste tot prin tara, mai mult sau ma putin dramatica fata de cum am prezentat-o eu.

    • Miha

      N-ai încercat sa faci un curs de coafura/cosmetica/manichiura? Iartă-mă, e doar o sugestie, poate deja ai studiat problema.Eu doar vad în orașul meu ca toate persoanele care lucrează în aceste domenii sunt foarte ocupate, au clientela, deci poate fi un domeniu bun. Cu siguranta începutul e greu, sigur e firesc și să-ți dorești ca după 5 ani de studii sa lucrezi în domeniul pt care te-ai pregătit, dar…
      Bafta multa!

    • Andreea

      Miha, ar trebui sa cheltui ceva bani sa fac acele cursuri. Sunt gratuite doar daca esti somer inregistrat. Si, decat sa platesc cursurile alea, mai bine m-as apuca de o a doua facultate, daca tot cheltui bani de care nu dispun. Programarea e acum la putere, m-as apuca sa invat de capul meu, dar diploma face totul la un interviu.

    • ole

      Indraznesc sa te contrazic, nu de alta dar si sotul, si fratele meu, si nenumarati prieteni si cunoscuti lucreaza in domeniul IT si stiu cam cum e treaba. Ba chiar si eu am lucrat 5 ani intr-un departament de software developing ca si autor tehnic (iar un an din acestia 5 am fost si tester pentru aplicatii). Asta desi pregatirea mea e de facultate de Litere. Domeniul IT are multe ramuri si in functie de care o alegi, ai sau nu nevoie de facultate. O fosta colega de facultate a incepu cu ASE, a stat un an, a decis ca nu-i de ea. S-a dus apoi la Geografie-Turism. A terminat facultatea aia dar crezi ca lucreaza in domeniu? Nici vorba. S-a angajat ca tester intr-o firma IT, unde lucreaza si pana in ziua de azi. Ulterior si-a luat si un certificat in domeniu, dar asta dupa ce profesase cativa ani. Sotul meu iarasi, are diploma de inginer si profeseaza in domeniu. Insa la un moment dat a stat 2 ani acasa si de plictis s-a apucat sa invete Linux. Acum toata ziua il vad butonand, citind articole din domeniu, s-a inscris intr-un forum cu alti pasionati, si-au creat programe…I s-a si spus ca daca vrea sa lucreze in domeniu, maine e angajat . Pur si simplu acum nu e cazul pentru ca din inginerie castiga mult mai bine…Dar ca idee, nu are nici o diploma sau certificare in domeniu. In IT trebuie sa te vada ca stii ce faci. Indiferent daca ai invatat singur sau la facultate.

    • ADI

      Andreea nu diploma face totul la un interviu (depinde intradevar de cel ce angajeaza , mai sunt si cretini care gandesc ca esti capabil doar daca ai diploma)
      Nu stiu din ce oras esti dar in IT (ca ai zis de programare)poti gasi ceva de munca , clar trebuie sa investesti timp sa inveti si poate chiar bani pentru carti (daca nu gasesti informatii pe internet.
      Totul sta in vointa si a a iti da sansa … Singurul lucru care ne impiedica sa facem ceva suntem noi insine.

    • Mira 2

      Mai, în București cel putin, situația nu este așa de dramatica. Adică în principiu cine vrea cu adevărat sa muncească, găsește. Dar nu cred ca te ajuta cu ceva comentariul meu.

    • Andreea

      Nu prea… In oraselul asta din Moldova in care sunt eu, situatia e exact cum am prezentat-o. Poate sunt prea pesimista, dar cred ca am de acum si dreptul asta, macar pana apare ceva sa ma ridice inapoi la lumina.

  8. Articolul ăsta parcă e scris pentru mine.Îmi amintesc când am rămas gravidă după două luni am renunțat la serviciul pe care îl aveam de curând.Am zis ca pot însă mă simțeam extrem de rău și cu sprijinul soțului am stat acasă.A fost cea mai frumoasă perioadă după aceea iar eu m-am întors la micul meu meșteșug de a lucra portrete și caricaturi din intimitatea locuinței mele.Mă simțeam utilă și mai ales lucrăm când vream.Acum când bebe are 18 luni același lucru îl fac muncind handmade de acasă și mă bucur de fiecare clipă alături de copilul meu.Nu as da pe niciun serviciu bine plătit în care să stau la muncă 12 ore iar copilul să îl văd seara când doarme.Chiar dacă bănuții sunt putini satisfacțiile pe care le am cu timpul petrecut cu al meu copil nu se pot măsură în lei.Uneori e greu și așa să muncești de acasă mai ales când nu ai o bunică, nu îți permiți o bonă însă dacă îți faci un program reușești să le împaci.Din fericire am avut acest talent însă alte persoane care sunt nevoite să stea acasă cu pruncii poate nu au prea multe alternative.

  9. SquiKo

    Nina, iti admir curajul de a scrie despre asta. Dar sa stii ca nu ai doar doua optiuni- corporatie sau acasa. Poti, si sunt foarte multe mame care o fac (Ioana, eu, si alte mii) care incerca si reusesc sa imparta o pasiune care aduce si bani in timp ce isi vad copiii crescand. Intreaba-te doar care este cel mai mare talent pe care il ai si cum poti sa il folosesti sa ajuti alti oameni. And the rest will follow.

  10. Cam

    Eu vin doar cu o singura întrebare. Daca si tatăl ar face același lucru cine ar mai plăti facturile? Mi se pare tragi-comic cum mamele au impresia ca doar ele tânjesc, doar lor li se cuvin aceste momente cu copiii lor. As fi curioasa sa văd daca ar accepta sa plece ele la serviciu si bărbații lor sa stea acasă. In majoritatea cazurilor e o alegere care are legătura cu propria persoana si mult mai puțin cu copiii. Eu una nu am multe amintiri pana pe la vreo 5 ani. Si ce-mi amintesc după e doar cu „n-avem bani”. Poate nu e important deocamdată pentru copii ce jucării folosesc sau ce haine poarta dar va fi curand. Nu zice nimeni sa muncești ca un sclav pe plantație ca nu te-a cumpărat nimeni, dar eu, personal, cred ca e mereu o cale de mijloc. Cu cat trec anii cu atât va fi mai greu sa te reintegrezi in timpul muncii. Copiii cresc si pleacă pe drumul lor. Noi cu ce rămânem? Cu amintirile?

  11. realitatea

    eu nu o sa iti spun ca nu….nu ai facut o greseala, nu o sa te bat pe umar si probabil, daca printesa va publica, nu o sa spun deloc ceea ce vrei sa auzi. ba da, in esenta ai facut o alegere gresita, probabil fortata de imprejurari, ceea ce intr-adevar nu iti este imputabil.

    asta cum ca stai acasa sa nu muncesti pt jucarii, tzoale de firma si bona vietnameza e doar o scuza pt a-ti justifica alegerea, nejustificabila de altfel. nu pt asta munceste o femeie sau un om, ci pt toate celelalte lucruri din viata pe care am fi ipocriti sa spunem ca nu ni le dorim la anumite standarde, pt satisfactiile profesionale care nu….nu sunt doar iluzii si chestii nesemnificative si pt a simti ca iese totusi ceva din mana lui si are un rost. nu e nicio mandrie sa ajungi sa fii rupta de lume si ca poti discuta doar cu alte mamici in situatia ta. da, e o extrema carierismul, dar tot o extrema e si abordarea ta, care stii ca mai devreme sau mai tarziu va sfarsi prin a te frustra.

    sa inteleg ca nu te mai intereseaza sa fii o femeie cocheta, cu legatura cu lumea inconjuratoare cand copiii vor creste? nu te intereseaza sa poti pleca in vacante, sa iti poti face un mic moft, sa ii poti duce cand cresc la disneyland, la legoland, la….etc?

    pot sa inteleg ca situatia personala nu iti permite sa te intorci la munca, ca poate meseria nu iti placea prea mult, dar sa nu o dam cotita ca de fapt e o alegere inteleapta sa stai acasa sa nu pierzi prima libelula si ca iti raman din asta satisfactii pt toata viata. sa nu pretindem ca e neaparat o mandrie ca ai ramas in urma si ca ai dat totul la o parte pt a te dedica copilului 100% si sa nu ducem lucrurile la extrema: fug dezorientate, uitându-se din când în când în urmă să fie sigure că nu le urmăresc ca să le contaminez cu nebunia mea.

    realitatea este ca ai facut niste alegeri pe care ai fost obligata sa le faci si nu e nevoie sa iti cauti o scuza blamand pe cele care nu le-au facut pt ca nu au fost nevoite. cum nu iti place sa te considere nebuna, nici ele nu sunt nebune, frivole, imature sau indiferente fata de familie.

    si tot realitate este ca …. sincer, eu chiar cred ca regreti oarecum vremurile cand ti se spunea doamna FUNCTIE IMPORTANTA. nu ajungeai doamna FUNCTIE IMPORTANTA daca nu iti placea ce faceai.

    asa ca imi pare rau, te pot intelege ca ai fost nevoita sa intri pe drumul asta, dar nu te pot bate pe umar zicandu-ti ca ai facut cea mai buna alegere si acum e perfect in regula sa le condamni pe cele ce au ales altceva.

    • atti avi

      Intreb, oarecum retoric.. De ce zici ca a fost obligata sa ia decizia de a sta acasa? Putea foarte bine sa plece la serviciu dupa o luna ca altele. Sa ramana doamna functie importanta. Si scrie pe undeva clar ca din toamna se duce iar la serviciu. Ce e cu renuntarea la viata si alelalte chestii? Unde zice ca nu are bani de paine?

      Si daca femeia a zis ca nu ii placea meseria nu inseamna ca nu o putea face bine. Cati norocosi adora ce fac? Si restul toti o dau o gropi ca profesionisti?

  12. cami

    Articolul a inceput promitator (nimic comic totusi), sincer, dar pe masura ce a continuat a inceput sa se transforme in justificarea propriei alegeri prin ridiculizarea celor care au facut o alta alegere, si o oarecare nota de invidie.
    Eu cred ca trebuie un echilibru, puse in balanta avantajele si dezavantajele, si efectul lor pe termen lung. Prima libelula roz suna f bine, dar nu cu pretul educatiei lui, sau al integrarii lui in colectivitate. Nu cu pretul hranei de pe masa sau a unui trai decent. Cand va creste va putea chiar el sa judece deciziile pe care le iei acum. Va fi recunoscator? Sau te va blama. Cu alte cuvinte deciziile pe care le iei acum sunt intr-adevar pt binele lui (al copilului) sau al tau propriu?
    Si inca ceva: cat de usor o sa iti fie sa gasesti un job daca astepti pana dai ambii copii la gradinita?

  13. CR/ST/AN

    Exista o cale de mijloc, dar tu ai trecut se pare in zona crepusculara a mamelor ce se le privesc cu condescendenta pe cele ce au job, si nu, nu toate joburile din .RO sunt la corporatie platite cu 1000EUR net pe luna. Sunt 1,1 milioane de cetateni platiti cu salariul minim pe economie adica 785RON net.

    Daca ai posibilitatea de a prinde un job decent, nu ezita, du-te fara sa regreti, nu este pe viata, o sa gasesti apoi ceva mai bun, dar incepe de undeva, lasa libelulele roz si alte himere, atasamentul exagerat fata de copii este mai rau ca hiper detasarea si raceala emotionala practicata in Vest, iar de proiectele gen carte / tablouri / arte vizuale te poti ocupa si in weekend.

    Educatia costa, pina si micile distractii gen teatrul de papusi sau o expozitie sau un film costa, in plus ai doua bucati pe inventar, ce fel de exemplu vor vedea copiii tai in tine?

    Functia vine si pleaca, iar viata nu se termina (chiar de tot) daca ai ales sa iei o pauza, insa o pauza exagerata iti va eroda serios sansele in viitor, iar lucrurile evolueaza, incet dar sinistru de sigur.

    Daca nu vrei sa ajungi „another brick in the wall” sau o mica giza miscandu-se spasmodic in insectarul social, ai sanse mari sa nu ajungi, dar tu te vei reflecta cumva in copiii tai, iar amprenta asta inefabila chiar conteaza.

  14. Maria

    Stiu cum e sa te simti ca ai ramas in urma dpv profesional, ca puteai sa fii altundeva daca faceai alte alegeri … cred ca f multe tinere se gasesc in aceasi situatie: cariera nesatisfacatoare, viata deja a inceput, a venit si un copil, te pomeni ca vine si al doilea si na… cariera nu e iar bani nici atata. Nu e ceva rar si nici nu e ceva tragic.
    1. Fac observatiile de mai jos deoarece din text reiese ca regreti lipsa unei cariere.
    Daca esti o femeie puternica, intreprinzatoare vei reusi sa iti gasesti fagasul, trebuie doar sa vrei. Sunt o multitudine de lucruri pe care le poti face de acasa si dupa ce copilul va merge la gradinita vei avea timpul necesar pentru a te dedica unei mini afaceri a ta. Asta daca nu vrei sa fii angajata undeva, dar din experienta proprie iti spun ca nu e atat de dificil sa gasesti un job de la ora 9 la 5 care sa iti permita sa duci copii la gradinita si sa petreci apoi timp cu ei… oricum spuneai ca nu iti place domeniul in care lucrai…ei, reprofileaza-te, ia-o de la capat. Nu e imposibil si spun asta ca absolventa de Istorie, nu tocmai cea mai utila facultate in Romania.
    Solutii sunt, cu conditia sa nu te plafonezi.Cred ca tarie ca ne impunem singuri limite.
    2. Inteleg ca preocuparea ta maxima e sa petreci timp cu copilasii tai si sa nu ratezi momentele importante din viata lor, ceea ce grozav. Daca asta e prioritatea ta, faci alegerea cea mai buna. Daca insa alegi sa fii a stay at home mom pentru ca simti ca nu ai alta solutie si ai regrete… nu e cea mai buna alegere.

  15. alina

    Adevărata fericire nu are nevoie de justificări… Undeva acolo cred ca poți găsi loc de un compromis.Altfel,vei aștepta de la alții să îți valideze alegerea.
    În plus de asta, ne putem „ridica” pe noi înșine fără a-l „coborî „pe cel de lângă noi.

  16. Diana

    Subiectul e interesant si delicat in acelasi timp. Doar ca lucrurile de obicei nu sunt doar alb-negru, exista o multime de culori intermediare si alegerile nu pot fi catalogate doar bune sau proaste in abstract.
    Fiecare isi face propriile alegeri in functie de situatia personala, ceea ce e important e ca orice decizie iei sa ti-o asumi si s-o accepti cu plusurile si minusurile ei. Iar partea financiara din pacate nu poate fi ignorata. Si de cele mai multe ori nu e vorba de a reveni la munca pentru a-ti permite lectii de azteca, bona filipineza sau gradinita cu covor din puf, ci lucruri elementare care, din pacate, in Romania costa. Ma refer la o hrana de calitate de care copilul are nevoie si care e costisitoare, e vorba de asistenta medicala (nu odata am platit analize de care copilul avea nevoie atunci, doar pentru ca nu mai erau fonduri disponibile decat peste o luna cand ar fi fost prea tarziu, am fost nevoita sa merg la un ecograf privat, pentru ca alternativa era sa stau la coada cateva ore cu copil nemancat, intr-un spital mizerabil, fara ca vreo persoana sa-mi dea prioritate), ma refer la nevoia de a duce copilul intr-o vacanta la aer curat la munte sau mare (nu destinatii de lux, dar tot ai nevoie de bani de benzina sau tren si de cazare, etc) pentru ca-i face bine si la bani strict necesari pentru comfortul si sanatatea familiei pentru ca un copil are nevoie si de parinti sanatosi si echilibrati.
    Iar daca indemnizatia oferita de stat+ venitul sotului nu-i permite unei mame sa stea acasa cu copilul mai mult de un an sau cateva luni singura solutie va fi aceea de a munci (fie ca se intoarce la vechiul job, cauta altul sau reuseste sa munceasca de acasa). E usor? Nu e deloc. Pentru ca pe langa mama, va trebui sa fii si un expert in organizare si gestionare eficienta a timpului, care trebuie neaparat sa fie de calitate, sa ajungi maestru zen si sa-ti gasesti resurse inepuizabile de rabdare si energie. E mai importanta calitatea timpului decat cantitatea, de aceea cred ca daca ai avut o zi foarte grea si agitata la munca, mai bine mai sacrifici o jumatate de ora-o ora din timpul petrecut cu copilul in care faci o plimbare, intri intr-un magazin, stai pe o banca si asculti muzica, faci sport, orice, doar sa ajungi acasa calma si cu zambetul pe buze. Apoi trebuie sa tai din program orice nu e important, inclusiv sa renunti temporar la lucruri care-ti faceau placere (de ex. la mine lectura a fost multa vreme strict profesionala sau povesti de copii, fara TV, bloguri, presa, etc., iesirile si conversatiile cu prietenii temporar au fost limitate la cateva telefoane sau intalniri scurte). De asemenea, pentru a evita frustrarile, e bine ca pana copilul devine un omulet cat de cat independent sau tu reusesti sa-ti echilibrezi programul sa-ti limitezi ambitiile profesionale (mie mi-a fost cel mai greu intre 1 si 2 ani si apoi intre 3 si 4 cand a inceput gradinita si imbolnavirile repetate) carora nu le-ai putea face fata. De multe ori mai lucram de acasa, seara tarziu dupa ce culcam omuletul, jonglam printre e-mailuri si povesti si jocuri, dar am reusit sa raman pe linia de plutire si profesional si sa nu simt ca as fi pierdut vreun moment important al copilului meu. Apoi e important sa ceri si sa profiti de orice ajutor care ti se ofera. Daca ai bunici e cu atat mai bine, chiar si o mancare gatita e de mare folos ca sa nu stai prea mult in bucatarie :-). Rolul si implicarea tatalui e din nou foarte importanta si e bine sa fie lasati sa se implice. Cunosc mamici care cred ca doar ele fac lucrurile bine si atunci pun extrem de mare presiune asupra lor. E bine sa lasi garda jos si sa accepti ca lucrurile nu vor fi perfecte, casa va fi de cele mai multe ori un haos, hainele nu vor fi mereu la dunga, dar asta e. Logistica e importanta.Eu am norocul sa locuiesc intr-un oras mediu, de la serviciu pana acasa fac 15 minute,deci nu pierd timp mult pe drum, dar cunosc multe persoane care din dorinta de a sta la casa in afara orasului pierd zilnic foarte mult timp in trafic pentru orice deplasare. Deci daca esti intr-un moment in care faci si o alegere locativa, e important sa pui si asta in balanta. O saptamana mai plina poate fi compensata cu week-enduri dedicate exclusiv familiei. Vacantele sunt sfinte. Daca nu ai un job foarte lejer (mai rar de gasit), presiunea va fi mare, dar pana la urma, parerea mea e ca daca esti sanatos, sunt solutii sa gestionezi intreaga situatie.
    Mai sunt si mamici care au nevoie de implinire profesionala pentru a fi persoane echilibrate si care aleg sa se intoarca la serviciu nu din nevoi financiare, ci pentru ca asa simt ele nevoia. E alegerea lor si daca asta le face persoane mai calme, mai implinite si mame mai bune, inseamna ca pentru ele si copiii lor asta e alegerea potrivita.
    Mamele care aleg sa stea acasa cu copiii o perioada mai lunga sunt si ele eroine pentru ca nu e tocmai o vacanta cum cred multi. Ceea ce insa trebuie sa stie si sa-si asume e ca dupa o perioada lunga de pauza este mai greu sa te intorci la serviciu. E important sa aiba in vedere ca poate angajatorul si-a gasit intre timp pe altcineva pe pozitia respectiva si e bine sa reia legatura cu angajatorul si sa discute foarte deschis problema sau sa inceapa cautarea cu mult timp inainte de momentul reluarii activitatii, pentru ca gasirea unui job nou poate dura foarte mult, mai ales cand ai copil mic in CV. Cunosc o mamica care a stat acasa 4 ani (cate 2 ani cu fiecare copil), s-a intors si nu doar ca nu a fost primita cu bratele deschise, dar a a fost disponibilizata, deprimata si surprinsa. Ar fi putut sa evite acest lucru daca pur si simplu venea cel putin cu cateva luni inainte sa-si abordeze angajatorul si sa stie exact care este situatia si ce solutii are.De asemenea, probabil copilasul va avea nevoie de o perioada mai lunga de adaptare dupa ce a stat doar cu mami, lucru care iar trebuie avut in vedere. In plus de la o varsta incolo si copilul are nevoie de independenta, de a merge la gradinita, a se juca singur, a petrece timpul si cu alte persoane, fiecare stie momentul in care poate/vrea sa revina la viata profesionala.
    Ideea e ca fiecare alegere sa fie asumata pana la capat cu plusurile si minusurile ei si probabil, ca in orice lucru, calea de mijloc e cea mai buna.

    • Carmen

      Multumesc pentru comentariu. Aveam nevoie sa citesc asta!

  17. Mie mi se pare ca trebuie gasit un echilibru in ceea ce facem. Este posibil ca autoarea sa isi dea seama peste ceva timp ca i-ar fi placut totusi sa faca ceva. Aici ea trebuie sa se gandeasca bine ce pasiuni are (pe langa copil), ce ii place cu adevarat sa faca, la ce este foarte buna si cum ar putea sa castige niste bani facand ceea ce ii place. E drept ca sunt oameni care castiga foarte bine, respectand un program care pare decent, nu? 9h00-18h00. Totusi, in Romania, in orasele mari se lucreaza mult peste acest program, daca mai pierzi timpul si in trafic.. Si atunci? Cam cat timp iti ramane pentru familie, copii? Fiecare alege cum este mai bine pentru el, probabil ca un job part time in primii ani de viata ai copilului (sau si mai incolo) poate fi solutia. Sau daca iti plac asa mult copiii, mai iei 1-2 de care sa ai grija cat sunt corporatistii la job. Asa castigi si ceva bani. 🙂 Fiecare cu alegerile lui, pana la urma, dar este bine sa fim un pic deschisi, nici femeia care sta acasa si face handmade sau se gandeste la un mic business, nici carierista care ajunge la 19h30 acasa nu sunt de blamat. Fiecare a ales, doar sa fim constienti de alegerile noastre, sa ne dam seama ca putem iesi din cerc – daca ne dorim, bineinteles. Plus ca, nimeni nu traieste in locul nostru, iar micile bucurii pot fi intr-adevar marile bucurii. Depinde ce alegi sa vezi.

  18. dia

    Foarte discutabil subiectul si fiecare face cum si ce poate… Pentru mine, ca medic peste hotare, ma întorc dupa 3 luni.. Soțul poate lucra de acasă si ii convine de minune sa stea cu bebele.. Acuma, adevărul e ca daca as vrea sa stau un an aici, nu prea as avea cum si financiar nu e cea mai buna soluție. In Romania probabil as fi stat un an.. Norocul e ca ma întorc la un program de la 8-4 cu câte un weekend lucrat la fiecare 7 saptamâni.. Deci decent… Noi încercam sa il ținem pe bebe acasă pana la grădinița…

  19. catgal

    Eu nu am văzut nicio dilemă aici, doar explicații personale, argumente că decizia ei e cea mai bună asezonate cu judecăți răutăcioase la adresa divelor care vor să revină la job cât mai repede ca să aibă bani de bone vietnameze și de țoale de firmă. Cam așa. Și da, faptul că ne-ați citat cum vă critică fostele colege nu scuză faptul că acum le băgați pe toate femeile care de voie de nevoie TREBUIE să se întoarcă mai repede la muncă în aceeași oală. Să vă bucurați de alegerea făcută, dar nu mai vă uitați peste gard la restul care au alte alegeri și fiecare își duce calea cum poate.

  20. Iulia

    Offf, articolul parca „citeaza” din propia-mi viata… Mai am 3 luni si trebuie sa ma intorc la job-ul meu din multinationala, unde, pe hartie, muncesti 8 ore, insa, in realitate muncesti minim 12. Nu munca este o problema, ci timpul, caci simt ca acest gen de munca corporatista imi fura viata si toate resursele mele pretioase odata cu ea (timp, sanatate, nervi, vise, emotii alaturi de copilasul meu etc). Ma bucur enorm ca sotul meu m-a convins si m-a sustinut sa stau in concediul de maternitate 2 ani. A inteles cat de important este ca macar unul dintre parinti sa fie alaturi de copilas, pas cu pas, in primii ani. Desi munceste foarte mult, se straduieste si mai mult sa petreaca timp cu pitica noastra. Ma uit la el si ma gandesc ca nu mai vreau sa fiu la fel si eu peste 3 luni. De ceva timp imi storc neuronii sa gasesc solutia optima pt fetita noastra, caci nu dorim sa o ducem la cresa (chiar si cuvantul in sine ne provoaca o stare de disconfort), nu dorim ca cineva strain sa aiba grija de ea. Imi doresc sa pot munci de acasa, insa nu stiu, inca, de unde sa incep. Discutasem amandoi sa imi dau demisia, insa restul familiei a sarit ca arsa… Am facut facultate ca sa fiu casnica????? Conform regulilor dupa care se ghideaza societatea de astazi (fuga dupa bani, cariera, dupa „a avea”, dupa „a fi in rand cu lumea” – chestia asta o detest cel mai tare, ca trebuie sa ma incadrez intr-un pattern), consider ca nu poti creste un copil echilibrat,fara sa nu-l risti sa-l indepartezi de tine, sa-l instrainezi. Noi nu vrem asta pt copiii nostri, eu nu vreau asta deoarece propria mea copilarie a fost marcata de instrainarea de parinti: de la 1 an ai mei m-au dus la bunici, am crescut departe de fratele meu, apoi m-au luat inapoi la 7 ani, cand am inceput scoala. Practic nu-i cunosteam asa cum isi cunoaste un copil parintii atunci cand interactioneaza cu ei zi de zi. Ai mei munceau mult, foarte mult, atat de mult incat cu saptamanile singurul dialog pe care il aveam cu ei era „cum a fost la scoala?”. Ma indoiesc ca auzeau vreodata raspunsul meu… Nu-i invinovatesc, stiu ca au tras tare pt noi, totusi nu vreau aceeasi istorie si pt copilul meu, nu vreau sa aiba aceleasi amintiri… legate adeseori de satisfacerea nevoilor materiale. Momentan nu stiu incotro sa o iau, dar stiu ca vreau pattern-ul meu, nu al societatii, un pattern in centrul caruia sa fie copilul meu fericit!

    • Dia

      Iulia, fa alegerea pe care tu si sotul tau o considerati potrivita, insa inainte de toate fii sincera cu tine si nu te imbata cu apa rece. Ce vreau sa spun e ca, dupa parerea mea, in cazul tau (ca si in cazul autoarei) copilul si dorinta de a sta cu el cat mai mult e un motiv, insa e mai mult un pretext care sa-ti justifici tie si celorlalti de ce nu vrei sa te intorci la serviciu.
      Parerea mea este ca nemultumirile tale insa pornesc de la job si isi au originea inainte de nasterea copilului. Nu te condamn, spun asta pt. ca si eu am simtit chiar inainte de a ramane insarcinata acea uzura si oboseala, voiam sa schimb ceva, dar parca nu aveam nici curajul si nici energia de a gandi clar si a cauta alternativa, iar sarcina a venit oarecum ca o bula de oxigen. Faptul ca stiam ca urma sa stau o perioada mai lunga decat o vacanta acasa, deconectata de serviciu mi se parea ocazia perfecta de a lua o pauza, a-mi clarifica optiunile si a decide ce vreau sa fac in continuare cu viata/profesia mea. Tot asa am vazut mai multe mame care in urma perioadei de crestere a copilului au decis sa nu se intoarca la vechiul job, initial sub pretextul ca are nevoie copilul de ele, ca nu vor cresa, nu vor persoane straina, dar nu s-au mai intors deloc, nici dupa ce copilul a mers la gradinita. Majoritatea si-au gasit ocupatii alternative de a lucra de acasa: una face prajituri, alta obiecte vestimentare pentru copii, alta s-a axat organizarea de evenimente pentru copii, etc. Si toate aceste persoane au studii superioare si lucrau in companii private. Norocul lor, ca si al tau de fapt, din ce deduc, este ca veniturile sotului le permite sa faca aceasta alegere (pentru ca veniturile lor sunt oscilante, nesigure si nu foarte mari), iar sotii le-au sustinut in aceasta alegere, probabil preferand si ei sa aiba acasa o masa calda, lucrurile in ordine si o sotie zambitoare si calma cand se intorc seara tarziu de la munca :-).
      Deci daca tu si sotul tau faceti aceasta alegere, asuma-ti-o indiferent de ceea ce spune restul familiei, pana la urma voi 2 si copilul sunteti cei care contati si nu trebuie sa justifici nimanui refuzul de incadrare in vreun tipar.
      Sau poti sa-ti cauti un alt job, care sa nu presupuna 12 ore de munca pe zi.
      Ceea ce trebuie sa ai in vedere insa daca iti dai pur si simplu demisia este ca nu vei mai avea parte de asigurare medicala/sociala decat daca-ti vei plati tu individual contributiile. De asemenea daca cumva vrei un alt bebe, e foarte important sa ai 12 luni de venituri impozabile inainte de nasterea copilului, altfel nu vei avea nicio indemnizatie de crestere a copilului. Apoi, pe termen mai lung nu e bine ca doar veniturile sotului sa sustina familia, pt. ca e prea riscant, iar tie iti va fi greu sa revii la munca dupa cativa ani de pauza..
      Asa ca decide in cunostinta de cauza, dar fii foarte sincera cu tine si nu folosi copilul ca pretext in alegerea ta, pentru ca el in curand va merge oricum la gradinita, ca e vorba de o jumatate de an sau 1 an si nu e bine ca mai apoi sa-ti spui ca ai facut un sacrificiu pentru copilul tau. Daca jobul la care trebuie sa te intorci nu te satisface, e prea obositor si de uzura, presupune un program prelungit, pe care nu-l doresti, incearca pur si simplu altceva. Multa bafta sa-ti gasesti calea potrivita.

  21. Indiferent ce ar face important este sa ii placa si sa o faca cu pasiune. Daca crede sincer in munca ei totul va fi minunat. Parerea mea!

  22. Mira 2

    Eu am fost foarte mandra de mama mea, doamna Funcție Importanta și în același timp îi port veșnică recunoștință pentru educația care m-a dat-o. Nu am nici problema legata de faptul ca nu a stat 2 ani acasă și nici nu a lucrat cu jumătate de norma. E foarte posibil ca și copiii crescuți de bone vietnameze sa le fie, la maturitate, la fel de recunoscători fata de mamele lor. Carierismul nu exclude o personalitate de calitate și în educația unui copil de fapt asta contează cel mai mult.

  23. alis

    Si eu am trecut prin ce spui tu. Am avut un singur job inainte sa raman insarcinata, timp de 10 ani, un job care nu mi-a placut sub nici o forma, dar pe care l-am facut pentru ca era cea mai buna solutie la momentul respectiv. Apoi, cand stateam acasa cu copilul, nu stiam ce sa fac sa NU ma mai intorc acolo, din diverse motive care tineau de mine personal, dar si de locul de munca respectiv. Pentru mine, credeam ca cel mai bine mi-ar fi fost sa stau acasa cu copilul (nu ma interesa ca voi fi numita casnica, sau altcumva). Si totusi mi-am dat seama ca nici statul acasa exclusiv nu-mi era f ok. Ma simteam insingurata si deprimata neavand cu cine sa schimb o vorba toata ziua si prinsa in vartejul ingrijitului lui bebe. Si in plus, indemnizatia de la stat disparea dupa 1 an. Asa ca am gasit solutia de a lucra part-time. Pana a implinit piciul 2 ani, am lucrat 4 ore si mi-am suplimentat venitul cu suplimentul de insertie. Si a fost excelent asa. M-am simtit utila, integrata, dar in acelasi timp am simtit ca-mi pastrez legatura cu copilul nestirbita. Dupa 2 ani, din motive financiare am revenit cu 8 ore la serviciu, dar imi dau seama ca este ceva ce nu mi se mai potriveste. Vin acasa extrem de obosita si lipsita de vlaga. Asa ca acum caut solutii de a mai lucra de acasa in unele zile, sau de a-mi optimiza timpul cu copilul. Sincer, nici nu ma intereseaza ce fac alte mamici sau cum se descurca. Fiecare face ce poate/ce vrea la un moment dat. Nu sunt o asistata social si nici o neintegrata in societate. Nu ma astept sa-mi pice din cer (desi teoria venitului mimim garantat mi-ar placea maxim:) Dar nu sunt nici o ipocrita. Pentru mine ar fi ideal sa lucrez cateva ore, sa stau in rest cu copilul si sa am bani de orice. Si incerc sa ma aproprii cat pot de acest ideal. Caut solutii, optimizez cat pot, renunt la tot ce-i inutil si cam asta. Nu ma intereseaza teorii feministe sau antifeministe. Nu ma intereseaza sa fac cariera, dar nici sa stau acasa si sa mor de foame. Pana la urma, fac ce-i mai bine pentru mine si familia mea la momentul asta. Poate peste 3-5-10 ani o sa ma concentrez asupra carierei. Acum nu asta e prioritatea mea. Cat despre ce model ofer copilului meu, pot doar sa ma ofer pe mine in forma mea cea mai buna la fiecare moment dat 🙂

  24. Andra

    Din pacate sistemul in Romania nu da libertate femeilor, mamelor, sa aleaga „ce e bine pentru ele” in momentul respectiv. Banii sunt putini iar presiunea societatii, chiar a familiei, de a te reintegra in campul muncii sau a-ti da copilul la scoli/activitati cat mai performante, e mare.
    Inainte de a deveni mama, judecam femeile ce alegeau sa stea acasa cu copiii, chiar daca situatia financiara le permitea. Apoi m-am trezit ca e si alegerea mea de suflet. In Romania mi-a fost f greu, apoi am emigrat si am reusit sa fac ceea ce simteam. Simt si vad ca e bine pt mine si copii. Partea proasta a fost ca, dupa un timp, eu si sotul meu ne-am despartit, alocatia lui si cea a statului unde am emigrat fiindu-mi, momentan, singurele surse de venit. Si, desi ultrasuficiente pentru noi, cunostintele din Romania tot ma blameaza ca am ales sa ne separam dar „stau pe banii lui”. Pentru ca asta este, din pacate, viziunea romaneasca: castigi bani, muncesti. Stai acasa cu copiii, faci tot ce inseamna treburi casnice, ingrijit copii, educatie si pregatirea lor pt viata…nu muncesti. Ca nu produci. Bani.
    Nu, comentariul meu nu e apologia statului acasa cu copiii. Momentan fac niste studii, platite de stat, care imi vor permite ulterior o slujba cu un orar mai lejer. Dar am simtit pe pielea mea ce inseamna presiunea in Romania, traditia asta a dusului la servici si a impinsului de la spate a copiilor pentru performante de cele mai multe ori exagerate sau fara interes din partea celor mici. Sa nu mai vorbim si de faptul ca ne trebuie si bani pentru cadouri (citeste spaga) peste tot, pentru Doamna, pentru Doctor…
    Si eu cred ca ne ingradim pe noi insene, chiar pe noi insine iar apoi ne invatam si copiii ca asta este singura optiune in viata. Si eu cred ca nu e prea bine.

  25. Cami

    Renuntand la cariera exista un alt risc: candva, in viitor, intr-un moment cand copiii tai te vor supara foarte tare, sa le arunci in fata ca te-ai sacrificat pentru ei, ca ti-ai sacrificat cariera de dragul lor, si ei te „rasplatesc” neascultandu-te. Iar asta nu mi se pare corect si drept.
    Asa cum au spus si alti comentatori inaintea mea, fa alegerea care se potriveste tie si familiei tale, care te face fericita, acum si in perspectiva. Peste 5 ani te vezi stand acasa si avand grija de casa, copii si sot, si fiind multumita, fericita si satisfacuta de viata ta? Copiii vor creste si vor fi din ce in ce mai independenti, vor avea din ce in ce mai putina „nevoie” de tine, iar tu trebuie sa-ti traiesti viata ta.
    Indiferent de alegerea pe care o faci, nu cauta validarea nimanui, nu cauta scuze pentru ca esti sau nu esti „in rand cu lumea” (ah, cat urasc sintagma asta), nu da atentie celor care te judeca, dar nici nu judeca pe cele care au ales diferit.

  26. cristina

    Multe din asa zisele nevoi ale copiilor de azi sunt inventii ale societatii capitaliste. Sunt zapaciti bietii copii de la varste de 4-5 ani cu zeci de activitati zilnice: pian, germana, tenis, pictura, echitatie, inot, etc.. un regim de viata infernal. Parintii muncesc 10-12 ore pe zi si-l pun si pe bietul copil la acelasi regim de viata ca asta dicteaza moda vremii si societatea.

  27. Ioana M

    Eu asta cu „daca iti doresti cu adevarat si muncesti mult” poti sa-ti faci un mic business, sa-ti faci programul cum vrei tu si sa ai si un venit de bun simt nu o cred! Nu neg ca se intampla dar trebuie sa se alinieze multe planete din multe galaxii ca sa poti sa faci asta ! Si atunci iti raman urmatoarele variante: lucrezi 8 ore/zi + nenumarate ore suplimentare pe bani de cacao (cea mai des intalnita situatie) sau ai „norocul” sa muncesti „vesnic” pe bani decenti, cu multe sacrificii in plan personal dar cu macar o vacanta in Grecia (nu mai departe) pe an !
    Tot ce mi-as dor eu ar fii sa lucrez de la 8 la 4 fix, pe un salariu decent si sa nu mai imi duc munca acasa dupa program niciodata niciodata niociodata !!!! Mdah…pasarea malai viseaza…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.