Iubirea mea nematematică

Sofia mă întreabă în fiecare seară în jurul orei 9, cam cu 20 de minute înainte de adormi, dacă tot pe ea o iubesc cel mai mult. O asigur că da, o iubesc cel mai mult pe ea, fix la fel ca pe fratele ei.

Chestie ciudată, iubirea asta de copii. Când o aveam doar pe ea, eram absolut convinsă că o iubesc cu toată iubirea disponibilă în mine. O visam noaptea, ziua nu mă săturam s-o miros, s-o văd, s-o țin în brațe, știți voi, ca atunci când ești super mega îndrăgostit. La ce să mai fac eu încă un copil, când nu mai am pic de iubire de dat? De unde să mai scot eu încă niște iubire, de fapt stai, că și celălalt copil merită TOATĂ iubirea mea, nu doar niște iubire acolo, ce-am mai găsit pe fundul unui sertar. Iubirea mea e dată toată, pe veci, primei născute.

Mintea mea de matematician nu compila socoteala.

Apoi mi s-au urcat iar ovarele la cap și-am zis stai așa că mai vreau un bebeluș adorabil care să ne chinuie nopțile, care să semene cu el și cu mine, dar și cu ea. Și uite-așa s-a cuibărit în mine cel mai minunat băiețel. Și magie! Dragostea din mine a crescut cumva, s-a însutit și s-a întors la Sofia mai mare, mai plină ca la început! De parcă atunci când o aveam doar pe ea, nu accesasem toate rezervele de iubire, doar părea că le folosesc pe toate, dar nu, habar n-aveam cât de mult mai mult pot. Și Ivan m-a ajutat să depășesc și această ultimă frontieră, să descopăr un nou tărâm cu milioane de rezervoare noi de iubire pentru ei, pe care le împart frățește de dimineață până seara și mult după ce ei adorm și eu mă uit bucuroasă la ziua care s-a încheiat. Încă o zi împreună, încă niște sute de secunde de fericire cu mine și cu ei.

Îmi mut inima de la unul la altul de cinci mii de ori pe zi. Și în tot procesul ăsta de mutat de la unul la altul, inima mea tot crește, creeește ca un balon cu aer de cald de mă și tem că într-o zi o să mă lipesc de tavan, iar apoi direct de cer.

– Oooo, ce băiat frumos! Ce poate fi mai frumos ca băiețelul ăsta zâmbitor?
– Pfff, dar și fetița mea, ia uite, nu e asta cea mai adorabilă încruntătură din lume? Și felul în care știe ea exact, dar EXACT ce vrea, mereu…
– Daa, dar și el, mereu dornic să mă facă să râd, atât de lipicios și de iubitor…
– Absolut, însă ea, independentă, încăpățânată, exact ca mine.
– Clar, iar el, cu pumnișorii ăia ca niște norișori, aaah l-aș devora tot.
– Mniam, iar ochii ei de migdală cu perișorul ăsta ca nisipul, nu i-aș da drumul din brațe niciodată.

Și tot așa. Iar ei, iubiții mei de mici dimensiuni, mă caută mereu, mă trag de mâini, se cațără în brațele mele, mă pupă, mă strâng în brațe, gurile lor au mereu formă de mamamama, se împing în cursa lor nebună către mine, mă știu pe de rost la fel de bine cum îi știu și eu pe ei, de când erau doar un gând curajos în capul meu.

Sunt sigură că dac-aș mai face cinci copii, la fiecare m-aș minuna la fel de cât de multă extr-iubire aș descoperi cu fiecare, pentru el și pentru cei dinaintea lui. N-are treabă matematica aici, nimic nu se împarte, totul se înmulțește.

Tare bine-i când descoperi iubire. E drept că-i și greu, că jumătățile astea din mine, cu părul meu și ochii lui, consumă absolut toate rezervele de putere, energie, răbdare pe care eu le am. Și asta e foarte bine, că doar pentru ei le-am construit în toți anii dinaintea lor.

Mi-a plăcut mie matematica în liceu, dar nematematica asta pe care-o calculează inima mea și care mereu dă cu plus e mult, mult mai frumoasă!

shutterstock_367883426

Sursa foto: mamă și copii fericiți via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4216

14 comentarii

  1. Cât e de adevărata treaba asta cu dragostea care creste cu fiecare copil pe care il au dupa primul. Eu am 3 ( 11 jumate, 8 jumate si 3 luni jumate) si e exact cum ai descris tu mai sus. Ma bucur sa te citesc si sa găsești tu cuvinte si exprimare si pentru gândurile mele.

    • Superb comentariu tau Ardeleanca, totuși nu înțeleg de ce 2 persoane au dat Dislike… Cineva ori e supărat rau pe viața, ori se joaca cu butoanele, ori nu știe ce înseamnă…:))))) Nu vad ce poate fi aiurea in comentariul tau..

      Mi s-a întâmplat si mie sa primesc Dislike la ceva banal, ceva de genul o întrebare retorica si generală… Imi place libertatea la opinie, cand lumea își da cu părerea si contreaza opiniile tale cu argumente, cu discuții frumoase, dar dislike-urile astea aiurea si fara baza sunt cam Funny…

      Interesant ar fi de vazut cine le da…

    • Cred că de-astea ca mine, care sunt harpii 😛
      Cred ca a părut puțin ironic comentariul, de-aia și-a luat dislike dar e doar simplisim, aș spune.
      Îmi place sistemul ăsta cu like și dislike, e interesant să îl văd la alții dar eu nu l-aș pune. Începe lumea să se uite câte dislikeuri are la comentarii 😛
      Maaaamă, ce făcuși cu matematica, ai mutat-o jos, pe când să postez comentariul?
      Sau asta e chestie de logică, ia să văd.

    • Haha…îmi puneam și eu aceeasi întrebare mai ales văzând dislike-uri la articolul precedent legat de dermatita atopica, la comentarii unde cate o persoana pur și simplu își descria experienta personala, ce a încercat, ce a funcționat, ce nu a funcționat,, nimic mai mult…sau unii sunt cârcotași din reflex ? sau e tehnologia, bat-o vina ?

    • Izabela, mulțumesc! Sinceră sa fiu nu am bagat de seama ca am 2 Dislike-Uri la mesaj postat de mine, nu ma afectează. Probabil unii atâta știu. Eu citesc zilnic blogul Prințesei si azi a fost prima data când am scris si eu ceva. Imi place ca ea, prințesa, așterne pe hârtie asa de frumos si gândurile mele. Ma regăsesc in cele mAi multe din postările ei. Mulțumesc, printeso!❤️

  2. Ca o explicaţie de ce unele femei nu-şi doresc copii (că tot au fost discuţii pe tema asta pe aici):

    Unora nu „li se ridică ovarele la cap” niciodată. Şi atunci restul nu există.

  3. Doamne cat de frumos ai exprimat: „dragostea se înmulțește,nu se împarte!”cu expresia asta ai spus totul. Si eu am doi copii si îi iubesc fara nici o deosebire,numai părinții care nu stiu sa-si gestioneze sentimentele ajung sa faca deosebire intre copii,stiti de cate ori am auzit expresii de genul (cand eram însărcinată a doua oară ): va vad eu ce faceți cu doi copii,fetele sunt altceva decat băieții,vai nu ti-e frică,ca va fi gelos băiatul. Nu nu-mi este frica de nici-un sentiment,ce nu e normal sa fii gelos ? Îi iubesc atât de mult încât mi se face dor de cel mare cat e la scoala,abia astept sa vină acasă,sa-l văd intrând pe usă si de cea mica mi-e dor de ea cand doarme,abia astept să se trezească! Sunt si clipe dificile ca zilele trecute când faceam exerciții la matematică , ea in brațele mele,el la birou scria,ea cu mâinile pline de creioane,eu învățând” cot la cot cu el”(împărțirea numerelor rationale pozitive si ridicarea la putere,in clasa a 6-a)☺

  4. Mulțumesc de articol, deocamdata avem doar o minune in viața noastră, si ne dorim inca una. Nu pot sa nu ma întreb câteodată, cum te intrebai si tu, daca o sa mai am la fel de multă iubire de dat la inca cineva…:)
    Se pare ca vine de la sine, si se înmulțește cum zici tu, de-abia astept sa le vad astea pe pielea mea … Sunt sigura ca asa e, si e tare frrrruuummooooos!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *