Cu mâinile curate (P)

Orice atingi te poate îmbolnăvi, zice mereu omul meu, care e foarte atent la microbi, bacterii, virusuri, murdărie de orice fel. Eu sunt mai puțin preocupată de aspect, recunosc, pe principiul că viața-i scurtă și dacă stau să număr pericolele, pierd timp prețios pe care mai bine-l folosesc dormind, de exemplu. Când vine vorba despre copii însă, am mereu multă grijă la igienă. Și Sofia și Ivan stau mereu cu mâinile în gură, așa explorează ei totul (probabil ca majoritatea copiilor încă mici). Într-o vreme, Sofia își plimba palma pe garduri, mașini, stâlpi, apoi o lingea cu mare satisfacție, în timp ce eu simțeam cum fac instantaneu icter. A trecut faza asta, acum linge direct lucruri când nu sunt atentă (bara de la lift sau pe cea din autobuz, geamul tramvaiului, mânerul ușii mașinii de taxi, cardul, mânerul căruciorului de supermarket). Ivan pune mâna peste tot și apoi, când e speriat sau stresat, primul lucru pe care-l face după ce sare la mine în brațe e să-și bage degetele în gură.

Până acum am avut noroc, copiii nu s-au îmbolnăvit niciodată din parc, nu au făcut enteroviroze sau alte viroze cu transmitere orală. Nu e timpul pierdut, desigur, dar sunt bucuroasă că până acum am avut noroc, sigur e și chestiune de bafta, dar nu numai. Ce-am mai făcut noi să ne ferim de boli a fost:
– igienă riguroasă (pe cât e posiibil cu copii atât de mici), adică spălat pe mâini imediat ce intrăm în casă, cu multă apă și săpun, spălat pe mâini înainte de orice masă
– nu am luat masa în parc (doar gustări la care am folosit tacâmuri)
– am evitat spațiile închise și aglomerate în momente în care circulau viroze
– nu le-am dat să mănânce lucuri de la străini, semipreparate din magazine, lucruri oferite cu mâna de persoane necunoscute
– am folosit, atunci când nu aveam posibilitatea să ne spălăm cu apă și săpun, produse antibacteriene eficiente.

Despre ele vă scriu azi, pentru că le folosim de mulți ani, cu măsură, atunci când e nevoie de mâini curate și nu e disponibilă nici o sursă de apă curentă, să ne spălăm. Copiilor li se face foame sau poftă de diverse în cele mai nepotrivite momente, în mașină, în aeroport, în mijlocul pădurii, între rafturile magazinului. Atunci când pot, amân momentul mesei, dar uneori nu e loc de negociere, așa că port în toate gențile câte-un flacon Touch, spray sau gel. Copiii au și ei în gentuțele lor câte unul, niciodată nu știi cum ai nevoie de el și l-ai uitat acasă.

antibacterian touch printesaurbana_1

Am în poșetă, în rucsac, pe cuier, în cealaltă geantă, am în mașină, ascuns în copertina căruciorului, în buzunarele gecilor și hanoracelor. Îmi plac pentru că nu miros foarte pregnant, se usucă repede, nu fac rău pielii (nici mie, nici copiilor), se găsesc peste tot, au prețuri decente și multe variante de produs, în funcție de ce nevoi ai.

touch 5

Sprayul, care conține 70% alcool (și este foarte eficient, omoară 99.9% dintre bacterii și virusuri în câteva secunde), de exemplu, este suficient pentru 60 de utilizări, poate fi folosit și pe suprafețe, iar asta e foarte fain în vacanțe sau ieșiri la restaurante, când folosim scaun de bebe, iar măsuța e rareori curată. Dacă pe mâini se adună și pământ, praf, noroi, alte elemente, folosim șervețelele umede antibacteriene Touch, care există în variantă mică, de buzunar, medie, pentru rucsac sau geantă, sau mare, pentru casă, mașină sau concediu.

20160418_112646

Trebuie să aveți grijă când folosiți aceste produse să vă feriți nasul și ochii, ele conțin fie alcool fie un alt agent antibacterian puternic care poate cauza iritații. Așteptați să se evapore produsul de pe mâini (câteva secunde) înainte de le folosi. Nu lăsați copiii să guste din ele, să se joace cu ele, conțin, desigur, substanțe care nu sunt bune de mâncat.

touch 3

Nu exagerați cu ele, cred că extrema în care nu mai facem nimic fără se ne dezinfectăm înainte e la fel de periculoasă ca a te așeza la masă cu mâinile murdare. Dacă tot ce facem se întâmplă în mediu antibacterian, ne vom trezu curând cu bacterii rezistente la orice tip de soluții, și odată intrate în corpul nostru pe orice cale, nu vom mai reuși să scăpăm de ele. E în regulă să venim în contact cu mediul așa cum e el, să întâlnim bacterii pe care sistemul nostru imunitar să le neutralizeze firesc, acesta e rolul sistemului imunitar.

Dacă aveți la dispoziție apă și săpun, folosiți-le pe acestea, produsele anitbacteriene nu înlătură complet și murdăria, doar bacteriile și virusurile. Când însă nu avem posibilitatea să ne spălăm cum trebuie, aceste produse sunt o soluție bună de compromis.

Atenție la produsele antibacteriene pe bază de triclosan, acestea au fost declarate periculoase în câteva state, există studii care arată că ar provoca modificări hormonale, în plus, această substanță e periculoasă și pentru mediu. Produsele pe bază de alcool, cum este gelul Touch, de exemplu, sunt mult mai sigure, cu condiția să nu le folosim în exces.

Vă doresc vacanțe plăcute, distracție în parc, călătorii numeroase cu cât mai puține episoade de boală, dar muuulte prilejuri de explorare! A venit varaaaa!

27 Comments

  • Moni spune:

    Si mie imi plac produsele touch, lichidul cu pompita este foarte practic, dar si servetelele. Servetelele sunt bune pentru a sterge tableta si telefonul, care aduna multe bacterii. La fel si tastatura si mouse-ul trebuie curatate regulat.

  • Ioana spune:

    Pe vremea lui Caragiale tocmai se descoperise existența microbior și săracul de el a făcut o fobie din asta. De frica lor nu și-a dat copiii la școală ci le-a adus profesori particulari acasă 🙂

  • Rallu spune:

    Paraziti intestinali nu au facut niciodata? De la Touch al meu copil a facut o alergie foarte urata pe palmute…

  • Oana spune:

    Acum 2 luni am fost cu fetita la cabinetul medical pentru vaccinul ROR ( care se face la varsta de 1 an). Am stat in fata usii o ora jumatate pana sa ne vina randul, timp in care am asteptat alaturi de batrani, tineri si copii mai mult sau mai putin bolnavi si m-am rugat in gand de 1000 ori sa nu plecam de acolo cu cine stie ce boli. Fetita s-a plictisit in perioada asta, asa ca a luat-o la pas pe hol cu mine de mana si oricat am incercat sa o opresc, tot a atins peretii, scaunele si ce mai era acolo. Am sters-o imediat cu servetele umede si bineinteles ca urmatorul pas a fost sa bage degetele in gura. Dupa 3 zile, seara, a inceput sa se simta rau si sa vomite cam de 10 ori pana sa ajungem la Regina Maria Baneasa (noi fiind din Ploiesti). Am adus-o la spital pe picioarele ei si aparent se simtea bine, insa din cauza numarului mare de varsaturi a trebuit sa ramanem peste noapte pentru administrarea unei perfuzii. Si asa s-au facut 5 zile de spitalizare…Primele 2 zile jumatate au fost crunte pentru ca nu ne spunea nimeni ce are, la tv era in plina desfasurare nebunia cu E-Coli si ne gandeam sa nu fim si noi la fel de ghinionisti ca acei parinti, fetita continua sa vomite desi i se tot administrau antivomitive, nu putea manca nimic, nici macar san etc. Dupa astea 2 zile jumatate am aflat ca a facut o enterocolita acuta cu Rotavirus. Rotavirus luat de la cabinetul medical de familie, lucru confirmat de medicul de familie si asistenta medicala. In concluzie, igiena este foarte importanta in prevenirea bolilor. Ar fi bine ca toti sa respecte regulile de igiena, mai ales personalul medical.

    • Andreea_A spune:

      Acesta este motivul pentru care noi facem toate vaccinurile acasa la noi. Da, e greu sa convingem pe doamna doctor sa vina dar pentru „atentia” cuvenita care acum e si reglementata pentru ca scrie clar cat costa o vizita acasa scapam de partea urata a statului la usa. Normal ca nu se poate in toate cazurile dar evitam cat putem statul la usa doctorului de familie.

  • Oana spune:

    Si eu am bookletta safari, doar ca rosie, merge la fix cu cartea ta! Si noi folosim touch, singurul bai e ca tocmai a facut o dermatita de contact si una dintre banuielile mele e touch-ul … Ramane sa investighez. Una peste alta, am mereu in masina si poseta, pentru ca tocmai dupa ce iesim din dedeman unde s-a tinut riguros de carucior, vrea sa rontaie caju.

    • Printesa Urbana spune:

      Ooo, rosie, ce frumos!

    • Rallu spune:

      Cu siguranta e Touch-ul. Baietelul meu de doua ori l-am sters si a facut o eruptie foarte urata.

    • Haivas spune:

      Germofobia, asta e problema. Apa simplă e suficientă. Poți pune apă în orice recipient „țâs-țâs” pentru user-friendliness. Eventual, pentru piticii nostri din creier, îi putem șterge cu un șervețel normal. E deja cald, vine vara, se usucă repede. Noi cum eram când eram mici? De pe la 6-7 ani plecam în fața blocului cu orele și nu știa maică-mea de mine. Noi de ce suntem altfel cu ai nostri? Tb să-i ștergem cu alcool din 5 în 5 minute?

    • Smaranda spune:

      Nu e vorba de copii de 6-7 ani care stiu sa nu isi bage mainile in gura sau sa linga orice prind (sper)…

  • Emma spune:

    e un material publicitar stiu, dar nu ma pot abtine sa nu comentez. Cel mare copil a meu a facut de toate in primul an de gradi..apoi nu a mai avut mare lucru. doctorii spun ca murdarirea este buna :), din instinct ( pe care noi l-am pierdut ) isi pun gura peste tot ce e murdar, microbii si bacteriile ‘ este’ de bine pentru imunitatea lor viitoare. Mai am si eu sprayuri si geluri si servetele, ca nu rezist nici eu psihic asa de tare incat sa nu folosesc niciodata, dar incerc cat mai rar posibil. Din teama de a nu ne imbolnavi riscam sa dam in alte boli mai grave mai tarziu. Din seria: ‘ pe vremea mea maica’ .si acum imi aduc aminte in ce hal puteam sa ma murdaresc, si cum pupam eu toti cateii de pe strada mamaiemii in bot, cum ma duceam eu la toaleta din fundu’ curtii si nu statea nimeni dupa mine sa ma urmareasca si sa ma spele pe maini dupa si lista poate continua…Si uite ce mare si rezistenta m-am facut :). iInafara de boli comune: raceli, virusi la stomac and co, nu am avut nimic pana la varsta de 35 de ani. In Spital am stat daor de 2 ori, cand am nascut .

  • claudia spune:

    buna. si mie imi placeau produsele de la Touch cand au aparut, dar eu am pielea de pe maini f sensibila…se usuca si se crapa de la orice (uneori si de la apa prea multa); a crapat si de la acest Touch. eu personal evit sa folosesc produsele de curatare de genul asta; pe copila o spal pe maini in parc cu putina apa din sticla pe care o avem in rucsac si mai am si o sticluta de parfum in care am pus spirt (alcool sanitar 70%)…dau 1-2 pufuri pe mana, sterg cu servetel uscat si gata 🙂 in rest numai apa si sapun. eu sunt de parere ca si servetelele umede pt igiena intima trebuie evitate cand avem posibilitatea sa folosim apa si sapun…

    • Moni spune:

      Servetelele pentru igiena intima nu contin alcool si exista si variante fara parfum. Ele sunt gandite exact pentru situatiile in care nu avem unde sa ne spalam (scoala, servici, calatorie, munte, cort, tren etc). Plus ca si daca ai vrea, nu te poti spala de 5 ori pe zi (daca nu ai cumva bideu), asa ca servetelele sunt foarte convenabile la nevoie.

  • Andreea Ilie spune:

    Eu nu sunt deloc stresata cu bacteriile si microbii. Sunt peste tot, e bine ca organismele noastre sa invete sa traiasca cu ele, sistemul nostru imunitar sa invete sa le ” ignore”. Copilul meu de 1,7 ani a inceput sa se imbolnaveasca de cand cu cresa, inainte de cresa nu a avut nici macar o raceala. Totusi, sunt situatii in care nu prea imi vine sa il las sa isi bage mana cu noroi in gura :)) asa ca ma gandesc sa cumpar si eu niste servete Touch sa le tin aproape.

  • D. spune:

    Este bine sa ne spalam pe maini si sa fim atenti la igiena in general, dar cand vad mamici in parc fugarind copiii cu servetele sa-i stearga ca au pus mana pe nu’s ce, mi se pare exagerat …
    Am vazut de curand niste documentare in care se avansau niste teorii despre frecventa crescuta a alergiilor din ultimele decenii. Si teoria respectiva spunea ca sistemul imunitar reactioneaza aiurea la alergeni din cauza mediului tot mai steril in care crestem, pornind de la reducerea numarului de nasteri vaginale, lipsa alaptarii, si lipsa bacteriilor cu care organismul uman a fost obisnuit (istoric vorbind). Si au facut oamenii studii (niste institute din Elvetia) si au vazut ca flora intestinala a oamenilor suferind de alergii e mai saraca in bacterii, la fel cum oamenii care traiesc la ferme, muncesc pamantul si au contacte cu animale sufera mai putin de alergii. Si au si testat alergeni pe soareci aseptici, si saracii se cam prapadeau de la banalul acarian de praf.

    Asa ca sa ne mai relaxam un pic cu bacteriile astea. Iar de ce-i viral, servetelele nu te pot apara nicium…

  • Bookish spune:

    Am şi eu geanta Bookletta 🙂 Tare mult îmi place.

  • andreuta spune:

    Si eu sunt relaxata vis a vis de chestiile astea dar cu respectarea regulilor de igiena. Copii s-au invatat, au mai si crescut, am fost ok pana in ultimul concediu. Cea mica, de 1 an jumatate era cand cu mancarea in mana, cand cu mana pe jos. pur si simplu nu aveam cum sa controlez asta si am zis ca asta e, nu o sa stresez copilul si pe mine stergandu-l incontinuu pe maini. Dar cand am venit acasa din Grecia si Bulgaria, unde am stat vreo 10 zile, m-am trezit ca au niste bube oribile pe picioare care in final s-au dovedit a fi provocate de stafilococul auriu pe care l-au luat de ..oriunde. In prima faza mi-am reprosat ca n-am fost mai riguroasa, m-am intrebat unde am gresit, asta mai ales pt ca a trebuit sa le dau antibiotic la amandoi, si apoi mi-am spus ca e normal, lucrurile astea se intampla si daca nu iesi din casa, am fost in foarte multe locuri, o perioada destul de mare de timp si is inca mici

  • Anca spune:

    este un dezinfectant natural..aquarell..aquapel..aquaceva…si e mai sigur ca touch…plus apa oxigenata este la fel dezinfectant si nu da dermatite sau iritatii

  • Emma spune:

    Aquaint..e un dezinfectant natural da.

  • Andreea_A spune:

    Pai de exemplu uleiul de busuioc, uleiul de tea tree si altele care nu-mi vin acum in minte sunt antibacteriene. Nu se poate face un amestec cu niste apa + cateva picaturi de asa ceva pentru maini? Si cel de tea tree si limonene parca sunt bune si la capuse sau tantari…zic si eu…
    Daca le dau sa manance ceva in parc folosesc tacamuri sau le dau eu cu mana mea care e curatata in prealabil. Daca se murdaresc dupa toate de prin parc ii sterg o data cu servetele de fundulet (sunt unele mai naturale de la am uitat cum ii cheama) inainte de a o lua spre casa pentru ca isi baga mainile in gura cand stau in carucior sau masina.

  • Mami spune:

    Si al meu linge tot ce prinde. De curand a luat un bat de inghetata si un capac de pe jos si direct in gura le-a îndesat :)) eu merg pe principiul ca daca e uscat, nu stau microbii mult timp. Sa nu imi spuneti ca nu e asa, e singura mea consolare :)) insa am in geanta si servetele si spray touch. Uneori mai mangaien pisici de la ghena de gunoi sau ii mai dau ceva sa rontaie si mi se pare ok sa il folosim.. e bine sa fim precauti.. dar nu exagerat

  • Ada spune:

    Fetuta mea are dermatita atoica. Am inceput de doi ani sa citesc tot ce gasesc scris de specialitate pe tema si concluzia este generala. Principala cauza este igiena in exces. Imi spal fetita pe maini, o atentionez cand linge pe jos dar incerc sa mai folosesc servetele strict in situatii critice. Camd era mica aveam pachetul si saptamana acum un pachet ma tine si trei luni. Incerc sa ma educ pe mine mai mult decat pe ea

  • Roxana spune:

    Unde stam noi lumea nu prea e asa preocupata de treaba cu mizeria si bolile. Copiii merg la cresa in marea majoritate de la 1 an-1 an jumate. Acolo au program afara zilnic, 365 zile pe an. Unele crese au un departament special pentru „activitati afara” unde iau masa zilnic, dorm afara (in carucioare) si evident se joaca. Se organizeaza activitati in natura f f des, culeg chestii, examineaza caca de animale, frunze…
    Recent am vazut copii jucandu-se in lada de nisip din parc si indesandu-si pumni intregi de nisip in gura. Parintii erau relaxati. De cand sunt aici am vazut copii tavalindu-se in balti si lingand noroiul, mancand pamant, lingand produse la magazin, molfaindu-si pantofii murdari…lumea e in continuare relaxata. 🙂 la fel de relaxati sunt si cand calatoresc si copiii lor merg in 4 labe prin avion sau tren si ling tot ce apuca. Plus ca ei au obiceiul sa se descalte toti in avion sau tren sa le fie comod, deci copilul linge urmele de sosete sau talpi ale tuturor :))
    Asa cum zicea cineva cred si eu ca murdaria e buna.

    • Moni spune:

      Faza cu examinatul de caca de animale e foarte periculoasa din cauza bacteriilor care se afla in fecale, de ex E coli, care poate omora un copil, asa ca nu e de joaca.
      Cat despre linsul produselor din magazin si descaltatul in mijloacele de transport in comun, eu nu i-as zice relaxare ci nesimtire , lipsa de consideratie pentru ceilalti. Nu e ok sa avem fobie de microbi si murdarie, dar extrema opusa e la fel de rea.

  • Delia spune:

    Mai folosesc si eu gel sau servetele cand nu am alta optiune, dar ma intrebam cum functioneaza…adică gelul intra imediat in piele, dar cu microbi ce se intampla?

    • Printesa Urbana spune:

      Microbii sunt ucisi de alcoolul din spray sau servetele, care nu prea intra in piele, mare parte se evapora.

  • ALINA spune:

    Nu prea folosim servetele umede decat foarte rar, cred ca nu trebuie sa exageram . Daca am fost in parc, la joaca pe afara ne spalam pe maine cand ne intoarcem acasa. Si eu cred ca mai trebuie lasati sa ia contact cu murdaria si sa nu exageram cu curatenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *